La colțu' străzii


2 comentarii

SRI are o problemă cu supravegherea judecătorească

infografic sriProfitând cinic de atentatele din Franța, Serviciul Român de Informații este în plină campanie de marketing pentru a ne vinde propriile produse legislative, cunoscute sub numele popular de „Legile Big Brother”. Trimite comunicate de presă, inclusiv duminica; găsește că suntem victimele unor atacuri cibernetice succesive deși mai ieri eram neatinși tocmai pentru că ne apăra SRI; și-a activat prietenii (nu vreau să zic agenții) din societatea civilă și din presă pentru a arăta că are sprijin civic; a comandat sondaje la domnul Dâncu (întâmplător, acesta pozează și în amic din societatea civilă) din care reiese că și poporul susține securitatea; a umflat cu pompa un incident de securitate la aeroportul din Cluj; și a mai dat ordin pe unitate și la CNCD să spună prostii despre discriminarea clienților cu abonament. Totul pentru a pune presiune pe judecătorii Curții Constituționale, cei care au declarat neconstituționale unele prevderi din primele două legi Big Brother și se pregătesc să o analizeze pe a treia (cea a securității cibernetice).

Problema de fond a tuturor acestor legi este că fiecare încearcă să introducă o cale prin care SRI obține acces discreționar la diversele date cu caracter personal pe care ar urma să le rețină diverși operatori publici sau privați. Poate că Serviciul ar fi avut mai mult succes dacă nu s-ar fi lăcomit și ar fi propus reglementări moderate, prin care defineau foarte riguros cine și când poate accesa astfel de date, sub control judecătoresc. Continuarea


6 comentarii

Autostrada Comarnic-Brașov sau Mama lu’ Șova lovește din nou

Firma lu' mama lu' ȘovaIeri, guvernul a publicat mai multe informații despre negocierile în curs privind contractul de construcție și operare a autostrăzii Comarnic-Brașov, inclusiv potențialul cost. Surpriza neplăcută a fost să aflăm că această investiție ar urma să ne coste nu mai puțin de 8,45 miliarde de euro, plătiți în tranșe în următorii 30 de ani. Reacțiile au fost aproape exclusiv negative, unele vehement de negative. Cel mai plastic exemplu l-am găsit la Moise Guran, care, sub titlul DNA-ul, voi ce ați păzit?, observă că în aceste condiții costul este comparabil doar cu tunelele pe sub Canalul Mânecii sau Marea Neagră.

În afară de controversele tehnice, țin să observ din nou strânsa legătură între contracte păguboase ale statului român negociate de fostul ministru Dan Șova și afacerile avocățești ale mamei adoptive a domniei sale, marea avocată Ana Diculescu-Șova. Două astfel de coincidențe le-am observat încă de anul trecut, în cazul contractului Bechtel, unde ministrul Șova a negociat cu mama sa și a pierdut 37,2 mln euro din banii noștri, și al proiectului Roșia Montana. Atât Bechtel cât și Gabriel Resources au apelat la serviciile firmei de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), iar acel „Diculescu” din numele firmei se referă chiar la mama lu’ Șova.

Auzind de un nou contract dubios negociat de Dan Șova, am deschis cu interes site-ul firmei în cauză, de unde am aflat următoarele la secțiunea „Key Projects”:

We assist the consortium including two German construction companies throughout the tendering procedure for the award of the design, finance, construction, operation and maintenance of the Comarnic-Brasov motorway.

Chiar și în engleză, lucrurile sunt clare: firma lu’ mama lu’ Șova îi asistă legal pe șmecherii care au obținut acea ofertă nemaipomenită de la statul român, reprezentat de departamentul condus de Șova. Vă asigur că atât Șova cât și mama sa consideră că nu este nicio problemă, că nu avem niciun conflict de interese. Eu aștept răspunsul DNA la întrebarea lui Moise Guran.


5 comentarii

Ipocrizia „acordurilor naționale”: de unde să avem atâția bani?

Buget publicAstăzi, că e ziua lui Eminescu și dă bine la popor, a mai răsărit o propunere de „acord național”, unul pentru cultură, prin care să alocăm un procent din PIB pentru acest domeniu. Sursa propunerii este ministrul culturii, căci nu îi e greu să vorbească. Atunci când va fi întrebat despre fapte, va ridica probabil din umeri și va spune că el a cerut, dar dacă nu s-a dat… Acest reflexiv, nu s-a dat, acoperă ipocrizia tuturor propunerilor de pacte și acorduri politice. Cine să dea toți acești bani, că nu cad din cer? Tot noi, plătitorii de taxe. Doar că, parafrazându-l pe Preda, de unde să dăm, dacă n-avem?

Formularea acordurilor în procente din PIB este înșelătoare. Cunosc oameni, altfel informați, care cred că e același lucru cu un procent din bugetul public, și atunci „6% pentru educație” sună chiar meschin, cine știe cât dăm pe salarii. Doar că bugetul public înseamnă doar 32% din PIB. De fapt, chiar mai puțin: prognoza e 31,9%, dar niciodată nu reușim să atingem obiectivul; să lăsăm totuși rotunjit. Și atunci, ce înseamnă toate aceste Acorduri transformare în procente din buget:

  • Pact Educație: 6% PIB –> 19% Buget
  • Pact Apărare: 2% PIB –> 6% Buget
  • Pact Sănătate: 5% PIB –> 16% Buget
  • Pact Cultură: 1% PIB –> 3% Buget
  • Pact Cercetare: 1% PIB –> 3% Buget

Dintr-un foc am cheltuit 47% din bugetul public anual. Să adăugăm câteva cheltuieli obligatorii, fără de care statul nu ar mai funcționa sau am avea mari supărări populare: Continuarea


3 comentarii

Noi Acorduri și Strategii pentru noi culmi de progres și civilizație

#jesuisacordLa produs hârtii stăm bine. Zilele trecute, Președintele și-a notat prima mare realizare a mandatului, Acordul tuturor partidelor pentru asigurarea unui buget rezonabil ministerului apărării. Lasă că și fostul președinte a avut două realizări similare, Pactul pentru Educație, respectiv cel pentru Justiție. Cel pentru educație a dus și la o lege nouă. În practică însă, nu au existat efecte concrete. După ce au semnat, toate partidele au ignorat documentele respective, când nu le-au încălcat de-a dreptul. Poate că problema a fost că se numeau „Pact”, iar noul nume, „Acord”, e de bun augur.

Nu râdeți, că e serios. Atât de serios încât premierul s-a gândit că vrea și el mărețe realizări din aceeași categorie. Ieri, a revenit în forță pe Facebook, cerând un Acord între toate partidele pentru o nouă Constituție și un nou sistem electoral. Altfel, nu se poate face nimic, zice premierul. Curg like-urile și share-urile într-o veselie, de unde au dedus strategii guvernamentali că au găsit soluția.

Astăzi un nou apel la Acord politic național ne izbește dinspre palatul Victoria: pentru Masterplanul de Transport. Știți dumneavoastră, acel document plătit cu bani grei unei firme de consultanță pe care fiecare ministru al transportului trage pe unde i se năzare lui sau pe unde cer baronii locali linii negre și roșii, reprezentând drumuri și autostrăzi. Ei bine, zice premierul, fără Acord nici n-are rost să se apuce „experții” de treabă, că oricum nu se face nimic. Cred că aici a nimerit-o: chiar nu se face nimic.

Vedem aici simbioza dintre Acord și Strategie, lucruri mari amândouă. Să ne uităm puțin la Ministerul Muncii, care are în sarcină spinoasa problemă a sărăciei. E important, pentru că după ce dăm la o parte zgomotul de pe agenda publică, vedem că cetățenii sunt afectați în primul rând de nivelul scăzut de trai. Chiar înainte de finalul anului, cu un mare efort (a se citi: atunci au catadicsit consultanții plătiți cu bani grei să-și termine treaba), Ministerul Muncii ne-a aruncat în dezbatere publică trei Strategii, una mai pompoasă ca alta: Strategia Naţională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2014 – 2020; Strategia naţională “O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi” 2015 – 2020; Strategia Natională pentru Promovarea Imbatranirii Active si Protectia Persoanelor Varstnice 2014 – 2020.

Vă dați seama, dacă facem un Acord Politic Național pentru implementarea acestor Strategii Naționale. Sărăcia și marginalizarea vor dispărea ca prin miracol și vom fi cu toții fericiți într-un mare consens național, cum nu s-a mai văzut de pe vremea lui Iliescu. Sau poate chiar a predecesorului lui Iliescu, tovarășul acela bâlbâit care ne-a condus pe cele mai înalte culmi.


9 comentarii

Șase ani la Colțul Străzii

ChibițiiAcum 6 ani, pe 11 ianuarie 2009, am scris primele două rânduri la Colțul Străzii. Atât are primul articol al acestui blog, două rânduri. Sincer, nu mai țin minte ce am avut în minte când am compus acest articol introductiv și de ce m-am oprit la cele câteva cuvinte. Cu siguranță a fost ceva foarte complex care trebuie citit printre rânduri. Ca dovadă, iată, șase ani mai târziu numără 1.905 articole (plus acesta) care însumează atât de multe rânduri că nu le mai pot număra.

Dintre statistici, îmi place mai mult să văd că au fost 1.670.681 vizualizări și 28.294 de comentarii. Chiar dacă cifrele astea nu se referă la cititori unici și includ și comentariile noastre, ale autorilor, tot îmi dau sentimentul că nu scriem chiar degeaba. Avem și 202 abonați la blog, prin WordPress. La un moment dat, înainte să dispară Google Reader, notasem 315 abonați la fluxul RSS; acum nu mai știu câți sunt. Înseamnă însă că am convins destui oameni să citească fiecare articol. Pagina de Facebook, concepută inițial ca o anexă a blogului, are azi 3.341 de likes și se putea spune că are o viață proprie, pentru că o folosim pentru reacții scurte, mai ales prin imagini. Mai ales albumul cu Citate alese are mare succes.

Am numărat 37 de autori care au scris cel puțin un articol, fie prin contul propriu, fie trimis prin email. Ce-i drept, doar 12 au scris mai mult de 10 articole; iar dacă ridicăm pragul la 20, mai rămânem doar 8. Unul din obiectivele inițiale a fost să avem o diversitate a perspectivelor asupra lucrurilor din jurul nostru. Încă nu ne-a ieșit așa de bine (mi s-a spus și că scriu prea mult), dar mai încercăm.

Mulțumim tuturor celor care scriu, citesc și comentează!

Acum, că tot suntem la aniversară, mi-ar plăcea un cadou din partea cititorilor, constând în câteva rânduri despre colțul străzii, într-un comentariu la acest articol. Știu că nu e ușor să începi cu pagina goală, așa că îmi permit să formulez câteva întrebări:

1. Ce îți place cel mai mult la Colț și ai vrea să vezi mai des?

2. Ce îți place mai puțin și ai vrea să încetăm să facem?

3. Dintre autorii care scriu mai rar, pe cine ai vrea să citești mai mult?

4. Tu când începi să scrii?

Desigur, întrebările nu sunt obligatorii.

Îndemnul de a ne spune câteva vorbe despre Colțul Străzii se adresează atât cititorilor, cât și colegilor autori de Colț. Pe aceștia din urmă i-aș îndemna să dea un exemplu și să fie printre primii care răspund. Mărturisesc că aș vrea să aud și de la cei două-sute-și-ceva de abonați tăcuți.


16 comentarii

Iohannis și justiția

iohannis si justitiaPreședintele Iohannis a participat astăzi la ședința CSM și a avut ocazia să aibă prima sa intervenție publică pe tema justiției. Aceasta nu este pe primele locuri ale agendei cetățenilor, dar este printre cele care au făcut diferența la ultimele alegeri. Nu este pe primele locuri pentru că nu are loc de locuri de muncă și nivel de trai, preocupări normale într-o țară afectată de sărăcie și criză economică. Dar a făcut diferența pentru că o bună parte din votul anti-Ponta ce l-a propulsat pe Iohannis câștigător al alegerilor a venit tocmai din încercările repetate ale PSD de a evita rigorile legii. Am observat că discursul președintelui a supărat deja nucleul dur al celor ce consideră că lupta anti-corupție este prioritate zero a României. Ca exemplu, Dan Tapalagă este supărat de referirile la MCV din discursul lui Iohannis, dar sunt destui alți auto-declarați corifei ai anit-corupției foarte supărați, mai ales prin rețele sociale. Am mers la sursa declarațiilor, adică discursul publicat pe pagina oficială la președinției, ca să înțeleg ce anume a determinat supărare. Am descoperit însă un discurs bun, cu care sunt în mare măsură de acord. Mai mult, am văzut un accent pe care nu l-am mai întâlnit la președintele Băsescu, anume importanța respectării drepturilor fundamentale în exercitarea justiției, și mi-a plăcut mult acest lucru. Dar să le luăm pe rând, în ordinea din discurs. Continuarea


8 comentarii

Politică, educație și afaceri cu doctorate

culmeaextremeiurgenc5a3e3a0apremierulpontaaemis0ac3aentrecc3a2rnac5a3ic59fipiftie0aordonanc5a3adeurg-defaultPovestea a făcut deja știre. Între Crăciun și Anul Nou, guvernul Ponta a modificat, din nou, pentru al treilea an consecutiv, Legea Educației Naționale printr-o ordonanță de urgență de tip fantomă, adică despre care aflăm doar în ziua ședinței de guvern și al cărei text în citim doar în Monitorul Oficial. În plus față de anii precedenți, una din prevederile ordonanței se aplică, până acum, exclusiv premierului Ponta. Începând de săptămâna trecută, i se permite deținătorului unui titlu de doctor să renunțe la el fără alte explicații.

Este deja știre și povestea mai largă, a plagiatului lui Ponta. Acum doi ani au ajuns în presă dovezi cu privire la copierea unei părți consistente a tezei de doctorat de către Victor Ponta. Încă de atunci premierul a abuzat fără scrupule de poziția sa, desființând o comisie academică ce urma să discute cazul, în noaptea de dinaintea ședinței. Ulterior, Comisia de Etică a Universității București a dat un verdict științific de plagiat, solicitând Ministerului Educației retragerea titlului. Un alt abuz s-a petrecut atunci. O Comisie a ministerului a făcut o solicitat a procedurilor și nu a textului lucrării, concluzionând că aceasta nu e plagiat. Decizia s-a bazat pe un raport „independent” al „expertului” G. Mateuț, cunoscut mai degrabă pentru că i-a reprezentat fără succes în instanță pe corupții A. Năstase, D. Voiculesc, R. Fenechiu, O. Hayssam și alții.

După ce a pierdut alegerile, în cadrul unui efort susținut de refacere a imaginii, Ponta a trimis în mod neașteptat o scrisoare Universității București, prin care anunță că renunță la titlul de doctor. Spun neașteptat, pentru că timp de doi ani Ponta a susținut că totul e în regulă. Însă conform legii, nu exista renunțare la titlu, ci doar anulare, în baza dovezilor de plagiat. Ori Ponta refuză să spună cuvintele magice „da, am greșit”. Dincolo de egoul premierului, se pare că miza e mai mare. Jurnalistul Cătălin Prisăcariu arată că premierul Ponta a intrat în Barou fără examen, în baza unei prevederi care permite să devină avocați deținătorilor de doctorate în drept. Dacă ar exista un verdict care califică titlul ca obținut prin fals, se poate pune în discuție legalitatea carierei lucrative de avocat a lui Ponta, chiar dacă acum nu mai practică. Ajungem deci la un nou abuz, prin care premierul încearcă să închidă cazul, emițând un act normativ în beneficiu personal. Continuarea


7 comentarii

Ce ordonanțe-fantomă va adopta Guvernul mâine?

Mâine este tradiționala ședință de Guvern de Crăciun. În ultimii ani, Guvernul a profitat de neatenția de sărbători pentru a adopta pe șest ordonanțe de urgență. Le-am numit ordonanțe-fantomă, pentru că textul nu este supus dezbaterii publice și nu apar în lista de acte normative de pe agenda ședinței. Cetățenii interesați pot vedea noul act direct în Monitorul Oficial.

Anul trecut, în ședințele din 18 și 23 decembrie, Guvernul a avut aproape 100 de acte adoptate, între care mai multe ordonanțe de urgență, două dintre ele fiind din categoria fantomă. Până acum, vedeta a fost educația, blagoslovită cu ordonanțe de Crăciun și în 2012 și în 2013.

Cum pârghiile pentru a controla această nesimțire guvernamentală sunt puține, măcar să facem haz de necaz: un concurs de speculații și conspirații. Ce credeți că va fi anul acesta pe agenda ședinței de guvern? Ce va reglementa guvernul prin ordonanțe-fantomă de Crăciunul lui 2014?


4 comentarii

Băsescu, 10 ani

Băsescu la CotroceniPreședintele român cu cel mai lung mandat, cel mai longeviv lider european, timpul a fost până la urmă generos cu Traian Băsescu. România pe care o lasă în urmă este vizibil mai bună decât cea din 2004, în ciuda trecerii printr-o criză economică globală. Dar același lucru se poate spune și despre Ion Iliescu și despre Emil Constantinescu. Noi toți, împreună, am progresat încet, în ritmul nostru latin, al oamenilor mai înclinați să se odihnească decât să muncească.

Și cetățenii au fost generoși cu președintele. L-au votat, într-un fel sau altul, de patru ori: de două ori pentru a fi președinte, de alte două ori pentru a nu fi demis. Ca unul care a acționat în sprijinul său de fiecare dată, pot să spun că norocul cel mare al lui Băsescu a fost că de fiecare dată alternativa a fost mai rea. În ordine cronologică: Năstase, coaliția ”322” condusă de Voiculescu, Geoană, alianța USL conducând un brutal atac la fundamentele instituționale ale statului de drept. Altfel, Traian Băsescu nu a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte.  Continuarea


7 comentarii

Cum am devenit „deținător de infrastructură cibernetică” și cât mă costă asta

cyber crimeAstăzi, Parlamentul a adoptat proiectul de lege privind securitatea cibernetică a României, acesta mergând la promulgare. Citind mirificul act normativ, constat că mica mea firmă, cu zero angajați și activitate ocazională, pentru că are un laptop, ar putea fi pusă la niște cheltuieli în plus, în scopul nobil al securității cibernetice.

După cum îi spune numele, actul normativ se ocupă cu organizarea acelor structuri care să ne apere țara de atacuri cibernetice. În principiu, e un rău necesar: astfel de atacuri există (vezi cazul Sony Pictures, care explodează în aceste zile), deci trebuie să ne pregătim pentru ele. Sunt niște instituții cu rol în acest domeniu, iar legea le-ar oferi un cadru modern de cooperare. În același timp însă, legea trebuie astfel gândită încât să apere cetățenii, nu să ofere instituțiilor respective puteri sporite tocmai împotriva celor pe care se presupune că îi slujesc. Un echilibru este necesar și dificil de găsit, și toate țările democratice îl caută permanent. România, care în astfel de situații este mai degrabă o țară cu epoleți decât una liberă, pare mai degrabă preocupată de bunăstarea serviciilor în cauză.

Proiectul de lege are în primul rând probleme în zona drepturilor fundamentale, la fel ca mai toate actele izvorâte din gândirea profundă a SRI. Legea „Big Brother” sau legea înregistrării utilizatorilor de cartele telefonice sau wi-fi gratuit au fost declarate neconstituționale de CCR. Nu știu ce soartă va avea această lege, îi las pe cei ce se pricep la drepturile omului să analizeze. Pe mine, în calitate de mic întreprinzător, m-a izbit o prevedere aparent inocentă a legii, dar care e foarte posibil să mă usture la buzunar. Articolul 2 ne spune cui i se aplică legea: Continuarea


6 comentarii

Va reuși Alina Gorghiu să schimbe PNL?

Alina GorghiuAlina Gorghiu a fost aleasă de către Biroul Permanent Național (BPN) al vechiului PNL în funcție de co-președinte al noului PNL. Acest din urmă înglobează și vechiul PDL, reprezentat de co-președintele Blaga. Cei doi co-președinți vor conduce partidul până la congresul din 2017, când noul PNL plănuiește să aleagă un singur președinte. Dată fiind tranziția, nu a fost un vot al întregului partid, ci unul al BPN, organism ce include 31 de reprezentanți aleși de partid și aproximativ 40 de membri de drept (cu diverse funcții în administrație, unele alese; e neclar câți au mai rămas membri, că mai sunt și pe la închisoare, și plecați pe la alte partide, iar site-ul nu e actualizat). Cu alte cuvinte, nucleul politic al PNL, cei mai influenți membri, și-au ales un conducător.

Gorghiu a fost susținută de președintele ales Iohannis, iar contracandidatul ei, Ludovic Orban, de către Crin Antonescu. Rezultatul final (48-27 la numărul de voturi) arată că nu a fost chiar o competiție de curtoazie, în ciuda ascendentului moral al lui Iohannis asupra partidului. Anterior, Orban a mai avut candidaturi de complezență, fiind prezent acolo doar ca să aibă cine să piardă. Probabil că acum chiar a avut o șansă, una mică, și probabil că e ultima. Mult mai interesantă este însă învingătoarea.

Nu putem spune că Alina Gorghiu este o prezență nouă în partid, de vreme ce se află în prima linie a formațiunii de cel puțin 8 ani. Chiar dacă intrarea în politică i-a fost ajutată de buna relație cu fostul vicepreședinte Bogdan Olteanu, a reușit în această perioadă să fie altfel decât majoritatea politicienilor de la vârf, în special prin modul de comunicare. Ca deputat, Gorghiu este în același timp prezentă în același timp și accesibilă cetățenilor. Spre exemplu, echipa ei răspunde la întrebări și solicitări, indiferent că sunt primite prin la sediu, prin email sau telefon. Că am ajuns să numim altfel un deputat care răspunde la email în anul 2014 spune multe despre politicienii noștri*. De asemenea, Gorghiu are o comunicare permanentă cu alegătorii din circumscripție, dublată de prezență media. A avut mai multe inițiative proprii, fie legislative, fie civice. Cu alte cuvinte, face ceea ce ar trebui să facă orice politician contemporan și pentru că ceilalți nu sunt în stare, reușește să iasă în evidență.  Continuarea


2 comentarii

Educația: „prioritate națională” mărunțiș la negocieri

education priority„Educația este prioritate națională” a devenit un clișeu al politicii românești, găsit într-o formă sau alta în toate programele și în toate discursurile de investire ale cabinetelor, indiferent de culoarea politică. La fel de ușor precum este spusă, propoziția este ignorată de acțiunile tuturor guvernelor. Educația e un portofoliu greu, cu multe probleme de rezolvat și puține resurse, care poate distruge cariere politice atât prin rezultate, cât și prin lupta permanentă cu propriile filiale de partid, care doresc să controleze funcțiile administrative (inspectori, directori) în județele lor. Nu e de mirare că nimeni nu mai dorește cu adevărat portofoliul. Ce se întâmplă la negocierea cabinetului Ponta IV este elocvent.

Vorbeam acum mai bine de doi ani, la instalarea primului cabinet Ponta, de profilul ministrului educației și spuneam că una din calitățile cele mai importante este influența politică în propriul partid și în coaliția de guvernare. Încercările cu tehnocrați apolitici sau politicieni minori nu au funcționat. Astfel de miniștri nu au puterea să își convingă colegii să promoveze proiecte necesare și să le finanțeze și nici nu pot să se lupte cu nenumăratele interese din interiorul sistemului. Exemplul Pricopie este elocvent. Continuarea


Scrie un comentariu

O țară veselă: micula bröder, baronul luminat și guvernarea de facebook

Politica de week-end e plină de vesel absurd, cu micula bröder, baronul luminat și guvernarea de facebook.

Micula Bröder

Frații Micula, cunoscuți anterior drept Chemical Brothers, au obținut de la statul român, prin arbitraj internațional, aproximativ 82 de milioane de euro, pentru că statul nu a respectat facilități fiscale promise investitorilor în zone defavorizate. Un cititor ar vrea să știe cine se face vinovat pentru această pagubă suferită de stat. Dacă stăm să căutăm, de la corupții care i-au dat facilitățile fiscale, trecând prin idioții care le-au retras fără bază legală și terminând cu incompetenții care în loc să negocieze au pierdut un arbitraj definitiv, numărăm vreo 15 ani de guvernare, de toate culorile politice. Sigur că n-o să stea nimeni să numere.

Printre altele, Frații au invocat Acordul bilateral de protecție a investitorilor dintre România și Suedia, pentru că, la un moment dat, ei au obținut cetățenia suedeză. De-acum vor fi probabil cunoscuți drept Swedish House Mafia. Continuarea