La colțu' străzii


8 comentarii

Tupeistul zilei: Hrebenciuc sau Plumb

Nu pot să mă hotărăsc cine e tupeistul zilei:

(a) Hrebenciuc, care în timp ce era urmărit penal, știind că e urmărit, îl suna pe Șova să aranjeze o lege prin care să fie amnistiate faptele de care e cercetat.

sau

(b) Plumb, care și-a înmatriculat ditamai mașinoaia în Bulgaria, ca să nu plătească taxa introdusă chiar de ea pe când era ministru, deși a câștigat o căruță de bani publici ca europarlamentar.

Cum votați, (a) sau (b)?


5 comentarii

Notă informativă – Am întâlnit-o pe Monica Macovei

Monica Macovei la BrasovPovestea e destul de simplă: pe 4 august, dacă îmi amintesc bine, a apărut anunțul candidaturii ei și totodată un site unde te puteai înscrie: macoveipresedinte.ro. Nu știam exact pentru ce mă înscriu, dar o adresă de mail și un număr de telefon mi-a fost ușor să ”donez”. Oricum aveam reticențe față de această candidatură – fără susținere politică, fără acces la media, fără fonduri de campanie și un plan bine pus la punct îmi era greu să cred că va reuși ceva. Bine, nici măcar nu îmi era prea clar cum ar defini ea reușita în această campanie – din punctul meu de vedere un procent de voturi mai mare decât cel reușit de Nicușor Dan la alegerile pentru Primăria capitalei din 2012 ar fi reprezentat un rezultat bun. Oricum, în mare, în ambele cazuri avem același tipar al alegătorilor.

Site-ul indicat mai sus era, la acea dată, o simplă și singulară pagină. Fără detalii, fără informații – după cum am spus, o candidatură nepregătită. Impresia a rămas și în săptămânile următoare: echipa ei de campanie căuta voluntari pentru strângerea semnăturilor necesare neavând pregătit nimic; ba chiar și-au adus aminte să adune listele de semnături strânse de voluntari tocmai în ziua precedentă depunerii acestora. Până la urmă nici lista pe care semnasem eu nu a mai ajuns la ei – dar dacă au reușit să strângă cu adevărat semnăturile necesare cine sunt eu să mă îndoiesc de validitatea acestora?

Surpriza, pentru mine, a reprezentat-o mail-ul primit luni, 13 octombrie, la ora 15. Continue reading


23 comentarii

Dezamăgirea Macovei

nu_macoveiAm citit programul politic sau Decalogul Monicăi Macovei și am rămas cu un gust amar. Pentru a fi dezamăgit de cineva, trebuie să ai unele așteptări. Dintre cei 14 candidați, consideram (și încă mai cred) că Macovei are cel mai bun profil pentru funcția de președinte. Știam că în Parlamentul European a urmat adesea o linie conservatoare în chestiunile sociale, dar prin prisma experienței în domeniul drepturilor omului, mă așteptam să se poziționeze ceva mai echilibrat, mai la stânga. Mă grăbesc să precizez că pentru mine axa stânga-dreapta nu acoperă suficient spectrul ideologic, ci prefer (cel puțin) un cadran cu două axe, una în plan social și una în plan economic. Am explicat mai pe larg într-un articol mai vechi.

În România, în care excluderea socială este des întâlnită și afectează numeroase grupuri, începând cu săracii, așteptam ca Macovei, promotoare a drepturilor, să vină cu un program inclusiv, unul care să spună mai mult decât „îi respectăm pe toți, dar…”. Am găsit în schimb ceea ce ar putea fi prototipul unui partid neoconservator românesc. Lasă că e ușor utopic, inadecvat la realitatea românescă. Dar presupunând că ar fi implementat, ar rezulta o societate extraordinară dacă se întâmplă să fii născut într-o familie deja bogată sau dacă ai un venit bun. Altfel, ar fi destul de trist și ar fi, inevitabil, doar vina ta, a săracului. Mesajul „sărăcia nu e un accident” apare într-un videoclip intens promovat pe rețelele sociale de echipa Macovei, în contextul „corupția e sărăcie”. Dar l-am simțit în tot programul, mai direct și mai sincer, vorbind despre ideologia celor ce au scris Decalogul.

Sunt puțin dezamăgit și de ceea ce ar fi trebuit să fie componenta forte a programului Macovei, adică justiția. Mai exact, sunt puțin speriat. Viziunea este excesiv bazată pe pedeapsă, încât uneori mi se pare că e mai mult despre ordine decât despre dreptate. Instituțiile cu epoleți puternic întârite sunt foarte bune împotriva marilor corupți, dar mi-e un pic teamă că ochiul lor s-ar putea îndrepta asupra mea (dacă, spre exemplu și spre rușinea mea, aș fi sărac). Mi-am adus aminte că Macovei a lipsit cu desăvârșire din discuția despre legile din categoria „big brother” adoptate (repetat) de Parlament și respinse (repetat) de Curtea Constituțională. Aș fi așteptat aici mai multe cuvinte despre prevenție, mai ales despre relația dintre stat și cetățean. Ce-i drept, am notat elementele de transparență, binevenite, dar aș fi vrut să citesc despre participare, despre colaborare, despre guvernare deschisă în general.

La anunțul candidaturii lui Macovei, m-am bucurat, gândindu-mă ce deși nu are șanse, aș putea să îi dau un vot pozitiv în primul tur. După ce am citit programul, m-am gândit că nu mai vorbim de vot pozitiv, dar aș putea să o votez, cu lehamite, pe principiul răul cel mai mic. Pe măsură ce îi văd campanie, preponderent pe Internet, dezamăgirea a crescut. Am ajuns la momentul la care pot să spun că sigur nu voi vota Macovei. Ar fi un vot nu doar risipit, ci chiar potențial periculos, pentru cazul că echipa Macovei se gândește serios să lanseze un astfel de partid.


4 comentarii

Politică fără bariere – de unde începem?

PfB9E aproape consens că politica a devenit afacerea închisă a unor cercuri de putere reprezentate de cele câteva partide mari. Acestea se unesc și se reunesc în alianțe, uneori nasc aripi și facțiuni, întotdeauna cam cu aceiași oameni. Ca să ajungi să contezi politică ești obligat să treci prin aceste partide. Altfel, riști să stai pe margine până rămâi fără iluzii. Dar și prin partidele mari, filtrele interne nu sunt bazate pe abilități și valori, ci pe relații: adică promovează mai ales cei ce seamănă celor ce sunt la conducere. De aici și reproducerea fidelă a obiceiurilor politicienilor de la o generație la alta. Acestă stare de fapt folosește lipsa de implicare a oamenilor și în același timp o alimentează, într-un cerc vicios ce se rostogolește indiferent la nemulțumirile societății. Cum rupem cercul?

Nu există un răspuns simplu, dar trebuie să începem de undeva. Am văzut că schimbările periodice ale algoritmului electoral nu au impactul așteptat. Se întâmplă și pentru că indiferent care e formula de repartizare a mandatelor, dacă materia primă – candidații – e proastă, și rezultatul va fi prost. Iar materia primă e furnizată de partide. Să încercăm să facem un pas în spate și să lucrăm la condițiile de bază pentru intrare în politică: legea partidelor politice și condițiile de înscriere a candidaților. Acum e nevoie de 25.000 de oameni, din minim 10 județe (minim 700 pe județ) ca să faci un partid. Sunt cele mai restrictive condiții din UE. Dacă vrei, spre exemplu, să faci un partid la tine în oraș, interesat de alegerile locale și de guvernare locală, nu ai voie. E o limitare absurdă, care anulează premizele unei democrații sănătoase.

Campania Politică fără Bariere, o inițiativă a societății civile, propune o schimbare tocmai la acest nivel. Propunerea este centrată pe două teme majore. Prima este simplificarea cerințelor de înregistrare a unui partid: doar trei membri, fără cerințe de distribuire în teritoriu. Pentru a elimina riscul ca politica să se transforme în afacere imobiliară, trebuie eliminate prevederile prin care partidele politice primesc cu prioritate sedii de la autoritățile publice locale. Iar pentru a evita diluarea campaniei electorale, va fi introdus filtrul depunerii unui număr (rezonabil) de semnături și pentru partide politice, la toate tipurile de alegeri. În plus, se va permite fiecărui cetățean să semneze pentru înscrierea în alegeri a unuia sau mai multor partide. Ca urmare acestor amendamente, un partid va fi simplu de înființat, la fel de simplu ca orice altă asociație, ceea ce permite un cadru de dezbatere a ideilor. Acele idei (deci partide) care conving un număr rezonabil de cetățeni, se pot înscrie în alegeri. Cetățenii au dreptul să susțină participarea la alegeri a mai multor candidați (independenți sau susținuți de partide) cu potențial, urmând să îl aleagă pe cel mai bun în urma dezbaterilor din campanie.

A doua temă mare este condiții similare pentru partide mari, partide mici sau nou înființate și candidați independenți. Schimbările propuse vin să corecteze puncte slabe observate la alegerile de până acum. Vorbim aici de: reducerea numărului de semnături necesare la înscrierea în diferite tipuri de alegeri; un prag electoral corect pentru independenți la alegerile locale (pentru a evita situații precum cea a lui Nicușor Dan, care nu a primit mandatul deși a avut de trei ori mai multe voturi decât oricare dintre cei aleși pe listă de partid); eliminarea garanțiilor financiare la înscrierea în alegeri; și distribuirea finanțării de la buget proporțional cu numărul de voturi obținut, indiferent dacă este vorba de partide parlamentare sau nu, precum și echilibrat în funcție de rezultatul la alegerile locale și cele parlamentare.

Campania a început prin publicarea într-o scrisoare publică adresată candidaților la alegerile prezidențiale, care sunt îndemnați să își exprime poziția față de aceste propuneri. Trebuie să remarcăm că între cei 14 candidați se numără și liderii tuturor partidelor parlamentare (UNPR și PC sunt niște anexe la PSD), iar în Parlament se va decide o eventuală modificare legislativă. Pagina de Facebook oficială a campaniei este locul unde sunt centralizate răspunsurile, atunci când vor veni, dar și spațiul comun al susținătorilor. Un like și distribuirea către cunoscuți a informației înseamnă un minim de sprijin pentru idee. Pentru a face mai mult, în această fază, puteți scrie candidaților cerându-le să răspundă la scrisoare. Campania va continua după alegeri, focalizarea mutându-se pe Parlament.


9 comentarii

Ce ar trebui să facă civilii când agenții se războiesc?

base_ponta_dosarSuntem la jumătatea campaniei electorale pentru președinte. Președintele în exercițiu, dar care nu mai candidează, îl acuză în direct la televizor pe prim-ministrul în exercițiu și candidatul cu cele mai mari șanse, că a fost, cândva, acum 15 ani, agent acoperit al Serviciului de Informații Externe. În același timp era și procuror, ceea ce îl plasa în afara Constituției. Președintele mai insinuează și că acest lucru îi creează o vulnerabilitate premierului, pentru că ar fi sub controlul SIE. Implicit, președintele recunoaște că SIE scapă controlului public.

Președintele nu prezintă dovezi, ci spune că a dedus toate aceste lucruri. Dar spune și că dacă ar prezenta dovezile, ar încălca legea; ne face cumva cu ochiul. Nu explică de ce a așteptat până acum să ne spună ceva, deși aparent știa de cel puțin un an. Premierul răspunde în doi peri: președintele e tulburat, el și-a servit țara, se duce să se roage pentru președinte. Nu spune clar, explicit, fără urmă de îndoială, nici da, nici nu. Poate să fie orice. Cere SRI să ia atitudine. Nu știm ce treabă are SRI.

Coincidență, SIE nu are director civil în exercițiu, ci unul interimar, dintre ofițeri. Continue reading


6 comentarii

Medalia Spionul Credincios

CAMPUS TEOLOGIC – INAUGURARE – CLUJPreședintele Băsescu și-a aranjat un interviu la o televiziune de știri, altă dată înfierată pentru mogulism, în care ne-a spus că premierul-candidat Ponta ar fi fost, între 1997 și 2001, agent acoperit al Serviciului de Informații Externe. Cu accent pe Externe. Mai de-a dreptul spus, spion.

CV-ul lui Ponta ne arată că în perioada menționată ar fi făcut diverse cursuri prin Statele Unite, Grecia, Marea Britanie și Italia. Să precizăm că astea au rămas acolo după ce CV-ul a fost periat și au fost scoase unele a căror existență nu era chiar sigură. Un spion foarte activ, s-ar putea zice.

Dar în aceeași perioadă Ponta a fost și procuror. Constituția zice că nu e voie să fii simultan procuror și spion, ceea ce ar fi o problemă. Totuși, în 2002, procurorul-potențial-spion Ponta a primit distincția Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler. E clar, și-a servit patria, altfel nu primea medalie. Lăsați mofturile astea cu Constituția.

În fine, aflat în pelerinaj, candidatul socialist Ponta și-a găsit timp să anunțe că se va ruga pentru Băsescu, pe care îl vede cam tulburat. Un gest frumos, cu adevărat creștin, e normal pentru un candidat socialist să treacă măcar o dată pe zi pe la biserică, mai schimbă și el o vorbă cu ceilalți agenți, cei în sutană. Oricum, asta arată că Ponta a luat în serios medalia pentru Serviciu Credincios.

Un spion credincios, procuror sau prim-ministru, e credincios până la capăt. Doamne ajută!


Scrie un comentariu

Ponta cel Bun le rezolvă pe toate

Ponta la MioveniZilele trecute, între două biserici, Candidatul Ponta s-a oprit în vizită la uzinele Dacia de la Mioveni, unde a discutat despre soarta drumului Pitești-Sibiu. Compania producătoare este desigur interesată ca drumul respectiv să fie ridicat la rang de autostradă, pentru a-și putea duce în bune condiții producția la export (cu beneficii pentru toată lumea). Mai mult, drumul este inclus și în planurile europene, deci s-ar putea finanța din fonduri europene. Doar că în Master Planul de Transport al României, produs recent de guvern, acest segment era prevăzut doar ca drum expres. Nu-i nimic! După ce a ascultat doleanțele companiei, Ponta și-a pus pălăria de Prim-Ministru și a rezolvat-o:

Am stabilit foarte clar că în Programul Operaţional de Transport, pe care Guvernul îl va aproba până la sfârşitul acestui an în baza Master-Planului de Transport, segmentul Piteşti-Sibiu este trecut ca segment de autostradă. Vă spun acest lucru în calitate de prim-ministru, nu în calitate de candidat la preşedinţie. (sursa)

Boala indicațiilor prețioase e grea la români. Dintotdeauna ne-a plăcut să vină Vodă și să rezolve personal lucrurile. Dar și mai mult îi place lui Vodă, indiferent ce nume a purtat de-a lungul timpului, să meargă El Însuși la fața locului și să facă ordine. Nu contează că absurdul situației nu cunoaște limite, Ponta cel Bun a rezolvat problema! Continue reading


Scrie un comentariu

Lupta cu absurdul

Liste electoraleGuest-post: Stelică

Acum ceva vreme scriam si era gazduit aici un text despre listele electorale (n.r.: Stelică, cetățean român rezident în Canada, nu se regăsește în Registrul Electoral, deși are drept de vot; fiind un cetățean „încăpățânat”, insistă că ar trebui să fie acolo. L-am rugat să ne povestească dialogul cu autoritățile).

Am insistat trimitind de 2 ori petitie direct de pe siteul registrului electoral (in urma verificarii daca sunt in listele electorale) si o data trimitind o alta petitie impatrit, celor 4 muschetari sefi ai Autoritatii Electorale Permanente (presedinte, vicepresedinti si secretar general).

Am trimis o alta si ministrului de externe, intrucit ei ar avea, dupa cit am sapat eu, lista cu cetatenii romani cu domiciliul in strainatate (posesorii faimosului abtibild care transforma pasaportul din act de calatorie in act de domiciliu). De aici la circa o saptamina am primit o scrisoare cum ca au primit petitia mea cu numarul…. si ca o vor analiza, urmata de un lung extras din legea cu petitiile cum ca au 30 de zile, iar daca problema e complexa o pot prelungi la 45 pina sa trimita un raspuns. (Ramine in suspans aceeasi dilema: legea zice 30 de zile, fara alt adaos. Ei sunt sigur ca vor pune un adaos: „zile lucratoare”, ceea ce va schimba radical durata.)

De la AEP n-am fost informat care din cele mai multe plingeri a primit prezentul raspuns de mai jos. Datat 25 septembrie la mine a ajuns pe cale internetului abia in 30 septembrie (aspect de neglijat): Continue reading


2 comentarii

O zi din viața justiției

catuseO trecere prin știrile zilei de azi, pe doar câteva site-uri, mi-a dat următoarea listă:

Primarul din Rădăuți
Doi judecători și un procuror
Angajat permise Covasna
Președintele CJ Brașov
Senatorul SR Stănescu
Rompetrol
Deputata Niculescu Mizil
Deputatul Diniță
Fostul ministru Pantiș
Lukoil
11 firme din Cluj și Bihor
Romatsa Baia Mare
108 persoane aduse, 112 percheziții în București și trei județe
Fostul prefect de Galați
Fostul șef al parchetului sector 4
14 persoane, 6 percheziții în Dolj și Olt
Un medic acuzat de malpraxis

Urmăriți, inculpați sau condamnați, au trecut azi prin mâinile magistraților. Lista nu e completă, pe lângă cei enumerați sunt și alte nume, în unele dintre cazuri. Cu siguranță mi-au scăpat alte știri, mai ales din cele locale.

Într-o singură zi. Una singură. Marți. O zi ca oricare alta.

Corupție, furt, evaziune, malpraxis, mai vechi și mai noi, toți se declară nevinovați. Vorba unei persoane importante, mândri că suntem români.


Scrie un comentariu

Un Văcăroiu, sau măcar un Boc, pentru liniștea lui Ponta

iliescu_nastaseLa doar 42 de ani, Victor Ponta are prima șansă în alegerile prezidențiale. În fața acestui fapt, lăsând la o parte preferințele politice, este rațional să ne gândim ce va urma. Întrebarea cea mai importantă este cine va fi prim-ministru, iar nominalizarea va fi decizia lui Ponta. Actual premier abia a prins gustul puterii. Acum mai puțin de cinci ani, când a ajuns președintele PSD, era doar compromisul temporar până ce taberele din partid găsesc altă soluție. Între timp, și-a consolidat poziția, a câștigat alegerile parlamentare, este omul momentului. Îi place să fie în centrul atenției, să fie adulat, ascultat, să dea indicații și ordine. Își va găsi Ponta un premier care să îl lase să fie solistul guvernării? Are forța politică să își impună succesorul?

Președintele are puteri executive limitate, dar în funcție de personalitatea proprie și de capitalul politic pe care îl are poate să își mărească semnificativ aria de influență. Ion Iliescu a guvernat între 1992 și 1996 prin intermediul lui Nicolae Văcăroiu, dar s-a mulțumit cu o influență scăzută între 2000 și 2004, pe când creștea steaua lui Adrian Năstate. Similar, Traian Băsescu a condus guvernul între 2009 și începutul lui 2012 cu ajutorul lui Emil Boc, a intrat în conflictul care a dus la ruperea D.A. când a vrut să-l controleze pe Călin Popescu-Tăriceanu, iar coabitarea cu Victor Ponta a arătat ca un război de gherilă. În plus față de Iliescu, Băsescu și-a dorit și puterea reală și lumina reflectoarelor. Dintre toți președinții post-decembriști, singurul care nu a încercat să acapareze guvernul a fost Emil Constantinescu; probabil că acum îi pare rău.

Nu încape îndoială că Ponta și-ar dori să fie măcar un Iliescu, dacă nu un Băsescu. Sintagma „guvernarea de la televizor” nu e doar o vorbă goală și nu are în spate doar o tactică de marketing. Lui Ponta îi place în mod evident să fie la televizor și să ne povestească cum va rezolva toate problemele. Să nu uităm și că are în spate o rețea de clienți politici care au investit în el și așteaptă dividentele. Sunt toate semnele că actualul premier va căuta puterea. De altfel, prima lui opțiune a fost să rămână premier și să caute un președinte de tip Constantinescu. A fost împins către candidatură atât de calcule politice (are cele mai mare șanse dintre posibilii candidați ai partidului) cât și de presiunea celor din jurul doi care abia așteaptă să se elibereze locul.  Continue reading


6 comentarii

Câte necazuri îți poate aduce un amărât de plagiat!

Ponta-care-copiazăVictor Ponta și-a plagiat lucrarea de doctorat. Lucrul acesta a ajuns în presă. N-a fost mare problemă pentru un premier ambițios: vreo două comisii schimbate abuziv, câteva minciuni spuse cu zâmbetul pe buze, repetate de media prietenă până devin adevăr, acoperirea unei decizii academice cu una administrativă și gata. Banalități, doar nu o să se împiedice cariera viitorului președinte de mici probleme etice. Însă Ponta, ca orice adevărat mare om de stat, are și alte calități: ambiție, ranchiună, nervi, răzbunare, toate îi sunt la îndemână. Aici încep problemele.

Povestea despre plagiat a fost publicată prima dată în revista Nature de un jurnalist despre care echipa Ponta a constatat că s-ar cunoaște cu fostul ministru al educației, Funeriu. Savanții guvernamentali au ignorat vechea zicală „corelația nu înseamnă cazualitate” și au dedus că Funeriu e de vină pentru izbucnirea scandalului. Varianta că plagiatul în sine ar fi problema nu au luat-o în calcul, am stabilit deja că premierul – și prin slugarnică extindere și savanții guvernamentali – nu se împiedică în mici probleme de etică.

Funeriu e de vină, deci Funeriu trebuie pedepsit. Corpul de control a fost trimis la Ministerul Educației să găsească dovezile vinii lui Funeriu. În paradigma guvernamentală este firesc ca dușmanul marelui om să fie musai vinovat și de alte grave păcate. Astfel au descoperit că ar fi o problemă cu nișe licențe Microsoft care ar fi fost achiziționate ilegal de minister în perioada Funeriu. Victorie! Fiind buni profesioniști, savanții guvernamentali nu s-au gândit că ar mai putea fi și detalii istorice ale cazului, așa că l-au trimis la DNA. Continue reading


4 comentarii

Presa rusă: bucureștenii și Elena Udrea protestează pentru autonomia Transcarpatiei

Screen shot KP 2014-09-30 at 4.11.20 PM

Dacă v-ați săturat deja de campania pentru prezidențiale (care, culmea, nici n-a început oficial) cu pseudo-dezbaterile ei, poate vreți să aflați cum se vede aceasta pe la alții. Iată un titlu din ziarul Komsomolskaya Pravda ilustrat cu o fotografie de la un eveniment al Partidului Mișcarea Populară (traducere mot-a-mot): „În Ungaria și în România se cere autonomia Transcarpatiei”. În descrierea pozei jurnaliștii KP spun că este vorba despre un marș organizat în fața Parlamentului României și că fotografia este pusă la dispoziție de echipa candidatei la președinția României, Elena Udrea.

Articolul începe cu o referire la cea mai recentă vizită a lui Victor Orban cu ocazia deschiderii anului universitar la Institutul Rakoczi Ferenc din Transcarpatia și explică modul în care Ungaria sprijină și promovează ideea federalizării Ucrainei și acordării autonomiei regiunii Transcarpatia, regiune locuită de mulți etnici maghiari și români. Urmează o analiză detaliată a discursului premierului ungar cu trimiteri constante la intențiile Ungariei de a-i apăra pe maghiarii de pretudindeni, de a susține autonomia maghiarilor din Transcarpatia. După ce autoarea amintește de deloc întâmplătoarea întrerupere pe perioadă nelimitată a livrărilor de gaze din Ungaria către Ucraina, urmează și un paragraf dedicat României. Mai exact marșului de la București, despre care eu nu am citit/văzut nimic. Traducerea integrală a paragrafului: Continue reading


Scrie un comentariu

Unde sunt jurnaliștii care au refuzat serviciile?

Cazul Turcescu încă se mai discută și mai stârnește reacții. A fost sau n-a fost? Nu știm sigur nici acum. Dar subiectul este important pentru jurnaliști, tocmai pentru că e despre ei. Deci va mai dura până să se stingă. Nu am văzut însă, până acum, o întrebare firească: unde sunt jurnaliștii care au refuzat serviciile?

Știm că toate structurile cu epoleți încearcă să recruteze jurnaliști din toate redacțiile, și nu de ieri, de azi, ci de douăzeci de ani. Teoretic, majoritatea jurnaliștilor sunt curați. E nerezonabil să credem că toate tentativele de recrutare au succes. Dimpotrivă, privind la competențele ofițerilor, pare că destul de multe ratează. Deci este de așteptat ca un număr destul de mare de jurnaliști să fie abordați pentru recrutare și să spună nu. Unde sunt aceștia? Eu azi am auzit de primul, Daniel Befu ne povestește cum a fost recrutat acum câțiva ani, pe când era în redacția Gândul.

Periodic se învârtoșează mândria breslei jurnaliștilor și auzim cereri de deconspirare a agenților din redacții, discuții despre coduri deontologice și tot așa. Dar dacă știm că există agenți în redacții, cum se face că de atâta amar de vreme atâția jurnaliști pricepuți nu au reușit să demaște decât doi (vorbim de agenți pe stil nou, nu de informatorii fostei Securități). Ba chiar și ăștia doi sunt cu cântec. Unul e Zaschievici, fost la Jurnalul Național, într-un scenariu ce pare ireal în care jurnalistul-infractor a devenit politician conservator, iar agentul acoperit a ajuns redactor adjunct. Al doilea e Turcescu, care l-a auzit pe Dumnezeu și și-a pus cenușă-n cap, sau cam așa ceva.

Dar să revenim la întrebarea de fond: știm că serviciile se preocupă să aibă măcar un agent în fiecare redacție, de două decenii. Însă până acum am auzit de un singur caz de jurnalist care să refuze oferta și să iasă public să spună acest lucru. Asta înseamnă fie că breasla suferă de lașitate cronică, fie că e extrem de permeabilă la oferte de colaborare. În ambele situații, publicul pierde.


2 comentarii

Alegători în așteptarea unui miracol

CandidațiSondajele de opinie, indiferent de care tabără au fost realizate, ne arată o imagine ce rămâne constantă în apropierea alegerilor prezidențiale: Ponta pe la 40%, Iohannis pe la 30%, restul sub 10%. Știm că sondajele sunt imagini de moment și că nu fac predicții. Mai știm că se fac multe sondaje proaste sau că există obiceiul de a da publicității cifre ușor modificate. Dar atunci când toate arată cam același rezultat, în limitele marjelor de eroare adunate, putem să conchidem liniștiți că asta e starea de fapt. Consecința imediată este că numai un cataclism major al scenei politice ar putea să schimbe rezultatul primului tur. Oricât de bună ar fi campania unui candidat din categoria „sub 10%”, în condiții normale este aproape imposibil să răstorni într-o lună și jumătate o diferență de 20%, care în voturi înseamnă aproape 2.000.000 de oameni, nehotărâți sau votanți ai altui candidat, de convins să își schimbe într-un fel sau altul opinia.

Foarte probabil în turul 2 vor intra Ponta și Iohannis. Acest lucru nu înseamnă că pentru ceilalți candidați alegerile sunt fără miză. Voturile strânse în primul tur vor fi capitalul pentru negociere între cele două runde sau după alegeri, dacă va fi o discuție despre majoritatea parlamentară. Pentru Macovei, Udrea, Tăriceanu și chiar Meleșcanu locul trei, ca poziție simbolică, este un obiectiv important în vederea eternei reunificări a dreptei. Candidații maghiari sunt într-o competiție internă, așa cum sunt și cei doi bufoni naționaliști, Vadim și Funar. Iar candidații unor partide de nișă, ca PAS sau Prodomo, au nevoie să (își) demonstreze că există.

Însă (aproape) niciun candidat nu poate spune public că aleargă pentru locul 3 sau chiar pentru o miză mai redusă, chiar dacă e conștient de acest lucru. Ar însemna să își demotiveze o parte a potențialilor votanți sau chiar a echipei de campanie. Pentru acest segment de public, candidații cu șanse puține au nevoie de un mesaj mai puțin rațional. Sunt alegători care așteaptă un miracol. Scenariul miraculos clasic este cel în care în urma unei campanii extraordinare cetățenii înțeleg cine e cu adevărat cel mai bun și apare o răsturnare de situație ca în filme. Acesta apare mai ales la Udrea, Macovei și Tăriceanu, fiecare având în propria campanie un accent de tipul „electoratul de dreapta își va da seama că sunt singurul care îl poate învinge pe Ponta”. Un model de miracol securistic se simte la Meleșcanu, care se bazează pe o presupusă rețea ubicuă de „oameni de bine”, foști angajați și colaboratori ai serviciilor. Putem presupune că Vadim se așteaptă la obișnuitul miracol tradițional, în care Vocile vor explica cine trebuie să câștige (dar va fi furat la urne).

Și mai e un miracol foarte tentant pentru alegătorii visători, cel în care unul din favoriți este eliminat din cursă din motive tehnice. Ponta a fost agent acoperit pe când era procuror și se va dovedi asta. Iohannis a fost agentul serviciilor germane. Ponta va fi implicat într-un proces de corupție și investigat de DNA în timpul campaniei. Iohannis va fi declarat incompatibil de Înalta Curte. Și altele asemenea. Pentru suficient de mulți alegători astfel de speranțe sunt suficiente pentru a fi mobilizați în continuare încât lansarea lor în spațiul public să devină o tactică larg răspândită. Problema e că tema miracolului a prins așa de tare încât acoperă și fondul problemei: până la urmă, noi ce așteptăm de la candidați?

(sursa foto)


7 comentarii

Lăsați candidații să vină la mine!

buletin-de-vot-alternativObserv că vaietul zilei este că de unde au scos unii candidații miile de semnături, ba chiar milioane la cei mai cu moț. Eu zic că e o problemă falsă. Mie, Alegătorul, îmi place să fie mulți candidați. Zece, douăzeci, o sută, să fie toți pe listă și să aleg eu pe cine îmi place. Barierele administrative în calea candidaturilor – spre exemplu, semnăturile – nu fac decât să ajute la menținerea controlului puterii în mâinile unui grup restrâns. Până la urmă, de ce e nevoie de semnături?

Ne plângem de lipsa de acuratețe a listelor de susținători de când au fost inventate. Niciodată nu au fost o barieră reală pentru cei ce țineau musai să candideze. Dacă au ținut pe cineva departe, aceia au fost tocmai cei ce poate aveau ceva interesant de spus, o idee de adus în față, dar nici puterea de a umbla după zeci de mii de semnături, nici dorința de a trișa. Întotdeauna au fost candidați care au luat mai puține voturi decât semnături. Nimic anormal, pot oricând să semnez pentru că vreau să dau cuiva o șansă, iar apoi să mă conving că altul e mai bun.

La rândul ăsta de alegeri, văicăreala a început din timp, Continue reading