La colțu' străzii


3 comentarii

Presa rusă: bucureștenii și Elena Udrea protestează pentru autonomia Transcarpatiei

Screen shot KP 2014-09-30 at 4.11.20 PM

Dacă v-ați săturat deja de campania pentru prezidențiale (care, culmea, nici n-a început oficial) cu pseudo-dezbaterile ei, poate vreți să aflați cum se vede aceasta pe la alții. Iată un titlu din ziarul Komsomolskaya Pravda ilustrat cu o fotografie de la un eveniment al Partidului Mișcarea Populară (traducere mot-a-mot): „În Ungaria și în România se cere autonomia Transcarpatiei”. În descrierea pozei jurnaliștii KP spun că este vorba despre un marș organizat în fața Parlamentului României și că fotografia este pusă la dispoziție de echipa candidatei la președinția României, Elena Udrea.

Articolul începe cu o referire la cea mai recentă vizită a lui Victor Orban cu ocazia deschiderii anului universitar la Institutul Rakoczi Ferenc din Transcarpatia și explică modul în care Ungaria sprijină și promovează ideea federalizării Ucrainei și acordării autonomiei regiunii Transcarpatia, regiune locuită de mulți etnici maghiari și români. Urmează o analiză detaliată a discursului premierului ungar cu trimiteri constante la intențiile Ungariei de a-i apăra pe maghiarii de pretudindeni, de a susține autonomia maghiarilor din Transcarpatia. După ce autoarea amintește de deloc întâmplătoarea întrerupere pe perioadă nelimitată a livrărilor de gaze din Ungaria către Ucraina, urmează și un paragraf dedicat României. Mai exact marșului de la București, despre care eu nu am citit/văzut nimic. Traducerea integrală a paragrafului: Continue reading


Scrie un comentariu

Unde sunt jurnaliștii care au refuzat serviciile?

Cazul Turcescu încă se mai discută și mai stârnește reacții. A fost sau n-a fost? Nu știm sigur nici acum. Dar subiectul este important pentru jurnaliști, tocmai pentru că e despre ei. Deci va mai dura până să se stingă. Nu am văzut însă, până acum, o întrebare firească: unde sunt jurnaliștii care au refuzat serviciile?

Știm că toate structurile cu epoleți încearcă să recruteze jurnaliști din toate redacțiile, și nu de ieri, de azi, ci de douăzeci de ani. Teoretic, majoritatea jurnaliștilor sunt curați. E nerezonabil să credem că toate tentativele de recrutare au succes. Dimpotrivă, privind la competențele ofițerilor, pare că destul de multe ratează. Deci este de așteptat ca un număr destul de mare de jurnaliști să fie abordați pentru recrutare și să spună nu. Unde sunt aceștia? Eu azi am auzit de primul, Daniel Befu ne povestește cum a fost recrutat acum câțiva ani, pe când era în redacția Gândul.

Periodic se învârtoșează mândria breslei jurnaliștilor și auzim cereri de deconspirare a agenților din redacții, discuții despre coduri deontologice și tot așa. Dar dacă știm că există agenți în redacții, cum se face că de atâta amar de vreme atâția jurnaliști pricepuți nu au reușit să demaște decât doi (vorbim de agenți pe stil nou, nu de informatorii fostei Securități). Ba chiar și ăștia doi sunt cu cântec. Unul e Zaschievici, fost la Jurnalul Național, într-un scenariu ce pare ireal în care jurnalistul-infractor a devenit politician conservator, iar agentul acoperit a ajuns redactor adjunct. Al doilea e Turcescu, care l-a auzit pe Dumnezeu și și-a pus cenușă-n cap, sau cam așa ceva.

Dar să revenim la întrebarea de fond: știm că serviciile se preocupă să aibă măcar un agent în fiecare redacție, de două decenii. Însă până acum am auzit de un singur caz de jurnalist care să refuze oferta și să iasă public să spună acest lucru. Asta înseamnă fie că breasla suferă de lașitate cronică, fie că e extrem de permeabilă la oferte de colaborare. În ambele situații, publicul pierde.


Un comentariu

Alegători în așteptarea unui miracol

CandidațiSondajele de opinie, indiferent de care tabără au fost realizate, ne arată o imagine ce rămâne constantă în apropierea alegerilor prezidențiale: Ponta pe la 40%, Iohannis pe la 30%, restul sub 10%. Știm că sondajele sunt imagini de moment și că nu fac predicții. Mai știm că se fac multe sondaje proaste sau că există obiceiul de a da publicității cifre ușor modificate. Dar atunci când toate arată cam același rezultat, în limitele marjelor de eroare adunate, putem să conchidem liniștiți că asta e starea de fapt. Consecința imediată este că numai un cataclism major al scenei politice ar putea să schimbe rezultatul primului tur. Oricât de bună ar fi campania unui candidat din categoria „sub 10%”, în condiții normale este aproape imposibil să răstorni într-o lună și jumătate o diferență de 20%, care în voturi înseamnă aproape 2.000.000 de oameni, nehotărâți sau votanți ai altui candidat, de convins să își schimbe într-un fel sau altul opinia.

Foarte probabil în turul 2 vor intra Ponta și Iohannis. Acest lucru nu înseamnă că pentru ceilalți candidați alegerile sunt fără miză. Voturile strânse în primul tur vor fi capitalul pentru negociere între cele două runde sau după alegeri, dacă va fi o discuție despre majoritatea parlamentară. Pentru Macovei, Udrea, Tăriceanu și chiar Meleșcanu locul trei, ca poziție simbolică, este un obiectiv important în vederea eternei reunificări a dreptei. Candidații maghiari sunt într-o competiție internă, așa cum sunt și cei doi bufoni naționaliști, Vadim și Funar. Iar candidații unor partide de nișă, ca PAS sau Prodomo, au nevoie să (își) demonstreze că există.

Însă (aproape) niciun candidat nu poate spune public că aleargă pentru locul 3 sau chiar pentru o miză mai redusă, chiar dacă e conștient de acest lucru. Ar însemna să își demotiveze o parte a potențialilor votanți sau chiar a echipei de campanie. Pentru acest segment de public, candidații cu șanse puține au nevoie de un mesaj mai puțin rațional. Sunt alegători care așteaptă un miracol. Scenariul miraculos clasic este cel în care în urma unei campanii extraordinare cetățenii înțeleg cine e cu adevărat cel mai bun și apare o răsturnare de situație ca în filme. Acesta apare mai ales la Udrea, Macovei și Tăriceanu, fiecare având în propria campanie un accent de tipul „electoratul de dreapta își va da seama că sunt singurul care îl poate învinge pe Ponta”. Un model de miracol securistic se simte la Meleșcanu, care se bazează pe o presupusă rețea ubicuă de „oameni de bine”, foști angajați și colaboratori ai serviciilor. Putem presupune că Vadim se așteaptă la obișnuitul miracol tradițional, în care Vocile vor explica cine trebuie să câștige (dar va fi furat la urne).

Și mai e un miracol foarte tentant pentru alegătorii visători, cel în care unul din favoriți este eliminat din cursă din motive tehnice. Ponta a fost agent acoperit pe când era procuror și se va dovedi asta. Iohannis a fost agentul serviciilor germane. Ponta va fi implicat într-un proces de corupție și investigat de DNA în timpul campaniei. Iohannis va fi declarat incompatibil de Înalta Curte. Și altele asemenea. Pentru suficient de mulți alegători astfel de speranțe sunt suficiente pentru a fi mobilizați în continuare încât lansarea lor în spațiul public să devină o tactică larg răspândită. Problema e că tema miracolului a prins așa de tare încât acoperă și fondul problemei: până la urmă, noi ce așteptăm de la candidați?

(sursa foto)


7 comentarii

Lăsați candidații să vină la mine!

buletin-de-vot-alternativObserv că vaietul zilei este că de unde au scos unii candidații miile de semnături, ba chiar milioane la cei mai cu moț. Eu zic că e o problemă falsă. Mie, Alegătorul, îmi place să fie mulți candidați. Zece, douăzeci, o sută, să fie toți pe listă și să aleg eu pe cine îmi place. Barierele administrative în calea candidaturilor – spre exemplu, semnăturile – nu fac decât să ajute la menținerea controlului puterii în mâinile unui grup restrâns. Până la urmă, de ce e nevoie de semnături?

Ne plângem de lipsa de acuratețe a listelor de susținători de când au fost inventate. Niciodată nu au fost o barieră reală pentru cei ce țineau musai să candideze. Dacă au ținut pe cineva departe, aceia au fost tocmai cei ce poate aveau ceva interesant de spus, o idee de adus în față, dar nici puterea de a umbla după zeci de mii de semnături, nici dorința de a trișa. Întotdeauna au fost candidați care au luat mai puține voturi decât semnături. Nimic anormal, pot oricând să semnez pentru că vreau să dau cuiva o șansă, iar apoi să mă conving că altul e mai bun.

La rândul ăsta de alegeri, văicăreala a început din timp, Continue reading


3 comentarii

Marea Unire e pe bani

ponta_money_rainE o ironie fină că Marea Unire a candidatului Ponta a avut nevoie să plătească participanții pentru a-i strânge la lansare.  E o ironie ceva mai groasă că discursul candidatului social-democrat a fost despre Națiune și despre Dumnezeu și nu despre sărăcie și incluziune. Între cele două ironii e o legătură ascunsă, dar puternică. Politicile sociale pe care le-am fi așteptat de la PSD-ul imaginar, din doctrină, costă mulți bani de la buget. Ori PSD-ul real are nevoie de acești bani pentru a plăti înzecit sponsorii campaniei. Iar fără sponsori nu mai există nici mare eveniment de lansare, nici campanie, poate nici Ponta.

Sunt nepotrivite cu Coreea de Nord sau cu Statele Unite. În regimul lui Kim (oricare dintre ei), oamenii nu aleg să vină, ci sunt obligați. La noi, există o alegere, chiar dacă motivația e una financiară: oamenii își vând de bună voie conștiința. Iar în America, oamenii nu doar că vin de bună voie, ci plătesc chiar ei participarea, cu o contribuție la campanie. La noi, într-un oraș cu un milion și jumătate de votanți, organizatorii au avut nevoie să aducă oameni plătiți din toate colțurile țării pentru a aduna 70.000. Au angajat galeria lui Dinamo, aceeași care mâine e gata să strice „aceeași mizerie” și să aibă satisfacția unei bătăi cu jandarmii, să facă o coregrafie politică. Mi-e neclar care e câștigul electoral din toată povestea asta. Pot să presupun că strategii de lângă Ponta au calculat ceva, dar nu sunt convins de asta. Poate să fie o mobilizare a simpatizanților, pe principiul „noi suntem puternici”, dar să nu uităm că obiectivul problematic este convingerea unei părți a indecișilor în turul doi. Năstase și Geoană au fost foarte buni la mobilizarea simpatizanților, dar au pierdut în turul 2.

În schimb, tot circul crește dependența candidatului de baroni – sau cum s-or numi ei, că s-a diversificat rețeaua de putere din partid. E un loc comun să spui că Dragnea abia așteaptă să ia partidul și guvernul de la Ponta și incontestabil liderii de filiale locale, pe care îi reprezintă vicepremierul, au adus oamenii și o bună parte din bani. Undeva, pe fundal, se adună însă detalii care vorbesc despre UNPR, adică despre gașca lui Oprea, că partid, în sensul de coagularea a voinței populare, nu este. UNPR a început să strângă semnături chiar înainte ca Ponta să se fi hotărât dacă rămâne la guvern sau își riscă restul carierei în campanie. UNPR, prin Onțanu și Piedone, au adus cei mai mulți participanți la lansare, și tot ei au fost responsabili cu coregrafia. UNPR câștigă cel mai mult din pnesii speciale pentru ofițeri, din cumulul pensiei cu salariul, din ordonanța traseiștilor și alte controversate măsuri recente. Alături de ei, Ghiță și banii lui au susținut logistic tot evenimentul (merită citit reportajul din gandul.info despre firmele contractate de partid), interesat de contracte cu bani publici, deci de achiziții și privatizări, nu întâmplător subiectele altor măsuri ale executivului. Periferici, dar vocali, găsim alți clienți statornici, precum sindicatele sau universitățile private sau chiar BOR, fiecare dintre ei beneficiari de măsuri urgente.

Indiferent dacă Ponta va ajunge președinte sau nu, toți aceștia se vor lupta între ei pentru a controla partidul, prin el guvernul, și prin el banii publici. Vor avea de recuperat sumele investite și vor cere mai mult. Oricare dintre ei va triumfa sau în orice formă se va crea o nouă alianță care să susțină un premier (Ponta sau altul, nici nu mai contează), nu vor mai avea timp să se ocupe și de solidaritate. Sau, mai exact, solidaritatea va însemna 10 lei în plus la pensie, „siguranța” unui loc de muncă pe un salariu de mizerie și, din când când la alegeri, până la 100 lei pentru a participa la marele miting. Asta pentru săraci, căci ceilalți, aflați la vârful piramidei, vor beneficia de o solidaritate lărgită. Toate acestea vor fi frumos ambalate în mesaje patriotarde înălțătoare despre Națiune, despre Credință, despre Mândrie, despre Onoare și altele asemenea.

Într-un fel sau altul, Marea Unirea se va face acolo, la vârf, între cei ce au constribuit și vor primi dividende. Se va face însă pe bani, mai exact pe banii noștri.


10 comentarii

Ordonanțe de urgență și drepturi fundamentale

victor ciorbeaConstituția României îmi părea destul de precisă cu privire la utilizarea ordonanțelor de urgență în domeniul drepturilor fundamentale. Articolul 115 prevede expres că „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”. S-ar zice că textul este destul de clar: domeniile enumerate nu pot fi reglementate prin ordonanță de urgență. Am aflat astăzi, prin bunăvoința lui Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, că nu e așa simplu, iar Curtea Constituțională are altă opinie.

Folosirea verbului „afectează” de către legiuitor dă naștere unei discuții juridice. Unii specialiști consideră că interdicția de a folosi ordonanțe de urgență se aplică doar dacă actul are consecințe negative – deci, „afectează”. Altfel, dacă rezultatul e pozitiv, ele ar fi permise. În 1998, Curtea Constituțională a admis această interpretare. Se ridică însă întrebarea esențială: cine evaluează dacă rezultatul este pozitiv? Potențialul de abuz este uriaș, mai ales în domenii controversate. Și tocmai Victor Ciorbea ne arată, involuntar, cât de serioasă este această întrebare, analizând ordonanța privind legea educației. Continue reading


2 comentarii

Primăria Capitalei și corupția

sorin-oprescu-dnaÎn luna iunie, Mădălin Dumitru, Directorul Direcției Infrastructură din Primăria Capitalei, a fost reținut de DNA. El este acuzat de fals in declarații, efectuarea de acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, participare la delapidare în formă continuată, luare de mită, abuz in serviciu și trafic de influență. Prin vorbe simple, Dumitru cerea comisioane de la firme private la acordarea lucrărilor publice de care era responsabil.

În iulie, Andrei Creci și Catia Fălan, șef serviciu în cadrul Direcției Juridice a Primăriei Capitalei au fost puși sub control judiciar, fiind acuzați de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Măsura ce control judiciar vine după ce DNA a constatat că cei doi au întocmit acte false, pe care le-au transmis procurorilor după ce au fost semnate de primarul Oprescu, cu scopul de a acoperi faptele anterioare. Fapta de care sunt acuzați cei doi este restituirea ilegală a unui teren în zona Herăstrău.

Tot în iulie, DNA a început cercetările penale în cazul rețelei de fibră optică NetCity, în urma unui plângeri a Asociației Națională a Internet Service Providerilor. În acest dosar, procurorii analizează faptele, fără a fi pus sub acuzare vreo persoană. Încă.

La începutul lunii septembrie, Continue reading


4 comentarii

O țară veselă: sfânta primă zi de școală

PontaIeri a început noul an școlar. Preafericită coincidență, 15 septembrie a picat în prima zi din săptămână și în ajunul campaniei electorale. Politicienii de toate culorile nu au ratat ocazia de a se afișa prin circumscripție, la concurență cu preoți de o singură culoare, dar bine aleasă. Evident că nu au ratat nici ocazia să se facă de râs, că doar de-aia sunt politicieni. Rețelele sociale au fost ieri animate de imagini și citate din gândirea marilor oameni de stat și biserică (cele două se confundă adesea). Nici pagina noastră de Facebook (lăsați și un like, dacă tot treceți pe acolo) nu a făcut excepție. Am selectat câteva astfel de instantanee pentru posteritate.

Să începem chiar cu întâi stătătorul prim-ministru, cel care s-a deplasat în propriul colegiu electoral, la o școală din Tg. Jiu, de unde ne-a blagoslovit astfel: „Nu știu dacă mai e vreun copil, chiar și de clasa întâi, care să nu știe să umble pe computer, să nu aibă telefon cu Internet”. Spre informarea premierului, în anul 2012 organizația Salvați Copiii estima că jumătate dintre copiii de vârstă școlară din România se află în risc de sărăcie. În traducere pentru Ponta, asta înseamnă că au probleme în a-și asigura mâncarea de zi cu zi, ce să mai vorbim de telefonul cu Internet. România rămâne țara din UE cu cel mai ridicat nivel al abandonului școlar din motive de sărăcie, în ciuda (sau și din cauza?) celor doi ani de glorioasă guvernare Ponta.

Continuăm cu subalternul pe linie guvernamentală (și nu numai), ministrul educației, Remus Pricopie. Continue reading


21 comentarii

Dependența de manuale

Azi începe școala. În loc de plictisitorul festivism cu care ne-am obișnuit, avem un mic scandal autohton: la primele două clase nu sunt manuale. Pentru că anul trecut s-a schimbat programa școlară, vechiel manuale sunt cam depășite. Ministrul Pricopie a încercat să introducă manuale digitale dacă tot facem manuale, dar proiectul său – singurul său proiect propus chiar de el, nu de alții – s-a transformat într-un fiasco. Începe școala și nu avem manuale. Dar de ce ne trebuie manuale? V-ați întrebat vreodată de ce este obligatoriu ca elevii să lucreze de pe manual?

De fapt, din punct de vedere legal, dar și din perspectiva rațională, manualul nu este deloc obligatoriu. Legea spune că trebuie să ai programă și profesor. Prima descrie ceea ce trebuie să știe elevul la finalul cursului, iar cel de-al doilea își folosește competențele pentru a parcurge traseul clasic: evaluarea inițială a elevului, educarea pe parcursul anului, evaluarea finală, să vedem dacă am atins obiectivele. Manualul este doar un instrument de parcurs, ca oricare altul. Un profesor cu adevărat bun este mai mult încurcat de manual, pentru că el trebuie să lucreze diferit cu fiecare elev în parte, în funcție de nivelul său la un moment dat, iar manualul, care este static, îi poate impune o uniformizare nedorită.

Din păcate, nu părem pregătiți să facem acest pas. În primul rând, prea mulți profesori lucrează „după manual”, nu „după programă”. Așa s-au obișnuit, așa e mai simplu, așa pot să explice părinților, așa au un reper. De obicei, aceștia nu fac educație de calitate, pentru că în loc să adreseze în principal nevoile individuale ale elevilor, preferă un reper extern. Este și nu este vina lor: înainte de a-i pune la zid, să ne gândim că este un efect de sistem. De la pregătirea inițială, din facultate, care e foarte precară, până la practica curentă a inspecțiilor formale, prea puține lucruri îi îndeamnă să se schimbe. Au de suportat și presiunea unui public needucat despre educație. „Sincer, nu-mi vine să cred că suntem în această situație. Să înceapă școala și copilul meu să nu aibă de pe ce învăța”, spune un părinte; „trebuie să rezolve într-un fel, nu se poate să nu aibă copii de pe ce învăța. Mâine vom da banii pentru toate, la ședință”, adaugă altul. Ambele interviuri sunt făcute în București (sursa) și surprind foarte bine starea de spirit a părinților. Pe elevi nu i-a întrebat nimeni ce părere au despre absența manualelor; în general, ei sunt doar obiectul educației.

E interesant că, pus cu spatele la zid, ministrul a vorbit despre soluția corectă: „copii vor lucra de pe fișe”, a spus el într-un interviu televizat. Altfel spus, învățătorii vor pregăti fiecare lecție folosind orice surse vor considera necesar, nu neapărat manualul. Vor organiza conținutul orei așa cum e mai bine pentru momentul la care se află. Vor putea să dea fiecărui elev sarcini individualizate. Pe scurt, vor face educație cu concepte moderne, dincolo de limitările manualului, care rămâne doar una din multele cărți disponibile. Sigur că acest lucru ridică probleme logistice suplimentare, de la banala întrebare cine plătește multiplicarea fișelor (banală, dar care poate să omoare discuția din start), până la serioasa dilemă dacă învățătorul este în stare să producă fișele respective.

La această ultimă întrebare nu știm să răspundem. Poate învățătorul să producă fișele? Ne referim desigur la conținutul lor. Nu știm pentru că nu s-a preocupat nimeni de o astfel de abordare. E mai simplu pentru toată lumea să îi dai un manual, decât să-ți bați capul să pregătești fiecare învățător în parte. Așa cum e mai simplu pentru educator să ia manualul de-a gata, decât să își folosească timpul pentru a concepe fișele, altele în fiecare zi (deși jumătate din normă ar fi acoperită de timpul de pregătire al orelor…). Iar părinții oricum nu înțeleg fișele, dar înțeleg manualul: e un concept simplu, o carte; e palpabil; e certificat de cineva, nu se știe de cine; și costă bani, deci trebuie că valorează ceva. Rămânem deci dependenți de manuale. Ceea ce e rău.


Scrie un comentariu

Alegeri locale în Canada

Guest-post: Stelică

Preambul: In 1992, 1996 si in 2000 am incercat acolo unde eram sa ma implic in calitate de observator sau membru in comisiile electorale. Totdeauna am fost primit cu amabilitate, mi s-au luat datele de contact, dar atit. De fiecare data am subliniat ca vreau sa o fac benevol, necerind nici un ban. Intre timp am schimbat tara. 

Si acum continuarea: alegeri locale in provincia Quebec in 2013.

Am aflat ca pe site-ul primariei a aparut anuntul ca pentru alegerile locale din 3 noiembrie-2013 se fac angajari: personal pentru alegerile locale.

Am intrat pe site-ul primariei la sectiunea alegeri si am facut o aplicatie pe net in 23 august. Un formular extrem de simplu, cu niste date generale si cu o intrebare daca am mai participat la alegeri locale si daca da in ce functie. De asemenea erau trecute functiile si tu bifai ce vroiai. (Eu am bifat atit pentru ziua de vot cit si pentru ziua de vot anticipat).

I-am spus unui amic de asta si ca astept. Ne-am amuzat zicind ca nu voi fi ales, ca sunt emigrant de prea putina vreme si nu stiu legea electorala… Imi vine mereu in cap Martin Eden a lui London si teoria expusa in carte cu angrenajul perfect setat sa te arunce si dintr-o data se rupe un dinte si nu mai te sare, si asa esti ales.

In 9 oct primesc un plic cum ca am fost angajat pentru a fi membru intr-o comisie de vot aici unde locuiesc si ca miercuri 16 oct trebuie sa merg la instruire ce va dura vreo ora si ceva. Nu ma mai asteptam. Din 23 august pina acum… Dar de, cind nu te astepti se intimpla. (Martin Eden, angrenajul si-a rupt un dinte si sunt ales). Continue reading


Un comentariu

Câtă încredere aveți în universitățile din România?

Aracis Diploma SNSPAN-am văzut întrebarea asta în niciun sondaj: câtă încredere aveți în universitățile din România? Au fost testate nenumărate instituții și organizații, uneori întreg „sistemul de educație”, niciodată universitățile. Intuitiv, cred că ar fi rezultat o încredere relativ mare, declarativ, mai ales universitățile sunt așezate lângă partide și parlament. Dar după ce am văzut zilele acestea, în urma acțiunii numite de presă „facultatea fără bac”, încrederea se arată destul de scăzută. Nici măcar universitățile nu au încredere una în alta, dimpotrivă, se arată convinse că ceilalți vor trișa. De fapt, întreaga esență a întregului scandal este de încredere și mă tem că este foarte bine fundamentată. Continue reading


9 comentarii

Ce zic Șefii. Ce vor să zică Șefii de fapt

Nu degeaba au apărut termeni precum “vorbești afacereza” sau “corporateza”. Politețea organizațională devine ușor ușor o supralimbă ale cărei nuanțe pot deveni zăpăcitoare pentru vorbitorul uzual. Iau de exemplu banalul “te rog” care nu poate lipsi din vocabularul unui superior care ține la maniere, că așa a văzut el că dă bine. “Te rog”-ul îmbibat cu un ton directorial nu mai reprezintă de mult o rugăminte propriu-zisă, o opțiune de considerat a destinatarului, un hatâr făcut emițătorului ci un ordin direct. Deși vorbești aceeași limbă, trebuie să înțelegi și supralimba vorbită de fapt. Nu că n-ar fi fost dintotdeauna așa, și tovarășul manager comunist discuta într-un limbaj de lemn similar, cu propriile răsuciri lingvistice că deh, “nu găsea altă rimă”.

Mai mult, că tot e 2014 anul Brâncoveanu și tocmai s-au împlinit trei sute de ani de la execuția sa: dacă angajatul mediu vorbitor de limbă română din prezent s-ar trezi trimis în timp funcționar la curtea domnitorului, ar pricepe ce și cum, ar înțelege vorbele românești dincolo de arhaisme, dar de fapt n-ar înțelege nimic. Și cel mai probabil că și-ar pierde capul dintr-o gafă comunicațională. Ei bine, în zilele noastre suntem norocoși. Cel mult îți poți pierde jobul.

Șeful - Office Space

Așadar, ce zic Șefii? Și ce vor să zică Șefii de fapt?

Continue reading


6 comentarii

Manuale digitale: cum și-a îngropat Pricopie singurul proiect original

pricopieÎn aproape doi ani de mandat în care s-a dovedit un de om de paie și nu un om de stat, Remus Pricopie a avut un singur proiect original, nedicatat de unul din șefi: manualele digitale. A ieșit public cu această propunere încă de la începutul lui 2013, promițând că vor fi gata până la 15 septembrie 2013. Cu totul nesperat, a avut reacții pozitive din toate părțile, chiar dacă era consens doar pe idee, nu și pe implementarea ei. Suntem, iată, aproape de 15 septembrie 2014 și mai durează până vom avea noi manuale. Proiectul condus de Pricopie, unicul lui proiect original, este aproape de final, dar singurul care mai crede în forma cu care a ajuns aici este doar ministrul. Mai grav, Pricopie a reușit contraperformanța de a decredibiliza chiar ideea de manuale digitale, în ciuda susținerii inițiale. A ajuns aici printr-o succesiune de greșeli a căror responsabilitate o poartă în întregime.

Pricopie a preluat portofoliul Educației într-un moment delicat. Reforma începută în 2011, odată cu adoptarea noii legi a educației naționale, era undeva pe drum. Sub ministreriatul lui Funeriu adminsitrația reușise, cu multă greutate și întârziere, să adopte cam o treime din normele necesare pentru aplicarea legii și apucase să aplice o parte din ele, mai ales în mediul universitar. În rest, lucrurile erau și sunt în continuare confuze. Prevederi ale noii legi coexistau cu norme vechi, sprijinul „sistemului” pentru reformă nu era pe deplin asigurat, se schimbase guvernul și nu mai era clar nici sprijinul politic. În preuniversitar, toate proiectele majore, începând cu curriculum național, erau blocate de indecizie. Un astfel de context este în același timp periculos și plin de oportunități pentru un politician. Este locul în care poate arăta că are anvergură sau că nu-și poate depăși condiția. Pricopie avea în față în primul rând o decizie strategică majoră: înainte cu reforma Miclea, înapoi la reglementarea anterioară sau o cu totul nouă reglementare. Din nefericire și pentru el, și pentru noi, în aproape doi ani de mandat a fost paralizat: n-a făcut nimic din proprie inițiativă. Lucrurile sunt astăzi, cu câteva zile înainte de începerea școlii, la fel de confuze ca în 2012. Continue reading


27 comentarii

Pățanii de client „premium” la Raiffeisen (a.k.a. Banca Agricolă)

raiffeisenreusimProbabil s-a pierdut în negura marketingului că atunci când banca austriacă Raiffeisen a intrat pe piața românească a cumpărat Banca Agricolă, un instrument financiar dubios muls de diverși securiști și politicieni. Pentru austrieci erau însă importante filialele și, poate, personalul. Am însă uneori impresia că au achiziționat și cultura autohtonă a Băncii Agricole, care a anihilat-o pe cea austriacă. Mi-am adus aminte de acest lucru recent când am aflat că am devenit, fără să știu, client „premium” al băncii și că acest lucru înseamnă doar alergătură în plus.

Sunt clientul Raiffeisen de vreo 12 ani. Când i-am ales, voiam să scap de BCR (îngrozitori!) și am zis că austriecii sunt mai serioși, plus că acolo avea contul angajatorul meu și pe vremea respectivă înseamna că am acces la salariu cu vreo două zile mai devreme decât la alte bănci. Mi-am deschis un cont la Agenția Piața Romană, cea mai la îndemână. Între timp, am devenit și client „persoană juridică”, cu un cont deschis la Agenția Sebastian, aflat acum în adormire, că antreprenoriatul nu mi-a mers. Continue reading


5 comentarii

Listele electorale (văzute din Canada)

Liste electoraleGuest-post: Stelică

Acum ceva vreme am trimis o opinie cum ca listele electorale nu-s prea corecte, argumentind cu cresteri destul de mari intre 2 alegeri, ba chiar si in cele 2 saptamini dintre tururile prezidentiale, cu cifrele recensamintelor si cu procentul foarte ridicat al celor din listele electorale fata de populatia totala. Eu sustinind ca listele electorale ar trebui sa aiba cam 15 milioane de votanti.

Argumentul serios, perfect valabil si la care nu ma gindisem desi fac parte din aceasta categorie esta ca in listele electorale sunt toti cetatenii romani cu drept de vot din toata lumea… Se produsese in mintea mea o confuzie grava, fiindca aici, in Canada cei ce sunt plecati de mai mult de 5 ani de zile pierd dreptul de vot, reprimindu-l imediat in momentul reintoarcerii (aici votul este strict legat de o adresa si nu poti vota pe liste electorale speciale, existind insa atit votul prin anticipatie cit si votul prin corespondenta). Evident, cu ceva exceptii (diplomati, militari in misiuni…). Adica aplicam regula asta si pentru romani atunci cind argumentam, desi stiam clar ca nu exista.

Am incercat sa vad daca sunt in listele electorale, dar incercarea a fost dupa alegerile europarlamentare si n-am obtinut nimic. Am zis ca site-ul nu functioneaza. Vazind articolele din presa cum ca Autoritatea electorala spune ca sunt asteptati la urne tot peste 18 milioane plus vreo 600 de mii din afara, am intrat iar pe site.  Continue reading