Categories
Stiri tu cu cine ai vota

”Valoare, valoare!” (Florin Salam)

Acum mai bine de 20 de ani bunicul m-a impresionat povestindu-mi despre viața așa cum o cunoscuse el înainte de venirea comunismului. Muncise mult ca să aibă bani să cumpere pământ, ca mulți dintre țăranii acelei vremi. Era mându de ceea ce realizase (fusese dezmoștenit de familie din cauza unor scăpări ale tinereții) prin propriile forțe și ținea cu dinții de munca lui. Dar comunismul s-a rostogolit peste istorie și peste el și, pentru a-i asigura singurului copil un viitor, a acceptat ca bunica să semneze că dă pământul la colectiv. Ceea ce l-a marcat însă la fel de mult a fost schimbarea din societate pe care mi-a descris-o astfel: ”ăl mai slab om din sat a ajuns să fie în frunte”. Era o observație a ceea ce se intâmpla odată cu schimbarea de regim: se răsturnau valorile sau mai bine spus se dezintegra un sistem de valori. Atunci nu am înțeles ceea ce îmi spunea, dar mai târziu mi-am dat seama că fusese o observație plină de miez.

Acum să revenim la politicieni și la partidele lor. Ieri întrebam în eter, fără să aștept cu adevărat un răspuns (mai degrabă plângându-mi de milă), cu cine aș putea eu să votez. Adevărul este că nu am cu cine. De ce? Ce ne face să votăm ”de silă”, ”rațional”, ”răul cel mai mic”? De ce politicienii noștrii și implicit viața politică românească este atât de scărboasă că ne retragem (mulți dintre noi) și refuzăm să participăm? Unde este problema?

Doar azi mi-am dat seama amintindu-mi de ceea ce îmi povestea bunicul (foarte implicat pe vremea lui în mișcarea Partidului Național Țărănesc). Anii comunismului au distrus un sistem de valori și au încercat să îl înlocuiască cu altul. Rezultatul a fost însă distrugător pentru societatea românească: furtul nu e grav, dreptul de proprietate nu este respectat, nu munca și rezutatele acesteia te ridică în ierarhia socială ci relațiile și ”pretenii” etc (aici puteți voi adăuga ………………………………………..). Deci societatea românească de azi este lipsită de un sistem valoric ”normal” (vezi societățile occidentale) și are politicienii care se potrivesc cel mai bine. Nu poți avea oameni de onoare, cu coloană vertebrală, cu principii și valori dacă societatea pe care doresc să o conducă nu le are. Societatea nu îi sancționează destul de puternic, iar ei nu găsesc că trebuie să se schimbe (ca oameni sau să renunțe la politică).

Din păcate trebuie să recunosc că societatea românească are liderii politici pe care îi merită. Dar aici vorbesc despre majoritate, nu despre o anumită minoritate care are valori, care crede în dreptate și aplicarea corectă a legilor, care își dorec un stat democratic. Până când această minoritate nu va ajunge să promoveze adevăratele valori nu vom avea lideri și partide politice care să ne reprezinte pe noi, alegătorii, ci doar lideri care se reprezintă pe ei și interesele lor (și ale celor care le dau bani).

Concluzia: nu trebuie să îmi pierd speranța și nu trebuie să renunț să lupt pentru valorile în care cred (care guvernează multe dintre societățile occidentale). Odată și odată lucrurile se vor schimba (acum îmi dau seama că Brucan a fost un optimist).

Categories
Stiri tu cu cine ai vota

De ce nu îl mai votez pe Nicușor Dan

Nicușor Dan a fost cel care m-a convins că am de ce merge la vot pe 10 iunie. Printre figuri precum Oprescu, Prigoană sau Becali, Nicușor Dan părea un pic altfel. Desigur, votul pe care i l-aș fi dat ar fi fost un simplu vot simbolic și nu unul de sprijin real pentru Nicușor Dan. Nu voi intra în amănunte privind “subțirimea” programului propus de Nicușor Dan (vezi aici o analiză mai serioasă) și nici nu voi discuta despre raționamentul în urma căruia ajunsesem la decizia de a-l vota, pentru că ultima informație pe care am obținut-o m-a convins că Nicușor Dan nu este un candidat pe care să îl pot vota cu inima împăcată.

În 2000 Nicușor Dan a trimis o scrisoare către săptămânalul Dilema, scrisoare care a fost publicată pe pagina a doua, pagină dedicată de Dilema dialogului cu cititorii. Scrisoarea era, din câte am înțeles, răspunsul lui Nicușor Dan la un articol dintr-un număr dedicat naționalismului.

Să ne oprim pentru o secundă. Câți dintre voi ați citit un articol într-o revistă și ați decis că aveți ceva de spus pe acea temă, drept pentru care v-ați așezat la birou și ați scris un text de câteva pagini pe care, apoi, l-ați trimis revistei? Cel mai probabil nimeni nu a făcut acest lucru. Încercați să vă imaginați ce v-ar fi putut face să acționați în acest fel. Eu, unul, nu aș fi trimis o scrisoare către o revistă decât dacă articolul citit s-ar fi referit la o temă foarte importantă pentru mine și dacă nu aș fi fost de acord cu modul în care aceasta a fost tratată de autorul articolului. Pe baza acestui raționament, consider că nu este greșit să consider că ceea ce a scris Nicușor Dan în acel text reprezintă nu doar adevăratele sale valori, ci unele dintre valorile centrale pentru cine este Nicușor Dan ca om.

Revenind la text, nu voi ataca poziția ideologică a lui Nicușor Dan. Nu sunt de acord cu ea, dar fiecare om are dreptul la propriile sale opinii. Asta, atâta vreme cât acestea nu îngrădesc libertatea celorlalți. Și ajungem, astfel, la paragraful care m-a convins că nu merită să bat drumul până la secția de votare pentru a-l vota pe Nicușor Dan: “Sînt împotriva acceptării comportamentului homosexual în spațiul public, în România. Consider că aceasta ultragiază valorile tradiționale și, astfel, identitatea mea colectivă, legitimă.”

Nu știu ce gândesc alții, însă eu nu pot vota pentru o persoană care este definită de astfel de valori. Unii se vor întreba ce legătură are homofobia lui Nicușor Dan cu candidatura lui la primărie. Legătura există și este foarte clară: sistemul valoric al unui individ este, de regulă, un sistem în care diferite valori și credințe sunt îmbinate într-un întreg coerent. Ceea ce mie îmi spune că homofobia lui Nicușor Dan nu este singura valoare cu care eu nu pot fi de acord. Dacă o persoană consideră că drepturile unor oameni pot fi îngrădite doar pe baza preferinței sexuale și doar pentru că nu corespund cu valorile majorității, cred că este valid să mă întreb dacă nu cumva există și alte criterii pe baza cărora drepturile unor grupuri pot fi limitate sau anulate. Această convergență de valori poate fi, de altfel, identificată în scrisoarea lui Nicușor Dan (vezi, de exemplu, referința la Răzvan Codrescu).

Într-un interviu pentru Realitatea, Nicușor Dan a încercat să reducă importanța declarației sale din 2000: “Reporter: Într-un articol mai vechi din “Dilema”, te-ai declarat împotriva acceptării comportamentului homosexual în spaţiul public. Ţi-ai schimbat părerea între timp sau ai rămas la convingerile de atunci? Nicușor Dan: În primul rând, e un articol scris în anul 2.000, deci acum 12 ani. În al doilea rând, articolul nu era împotriva homosexualităţii, ci era o opinie între majoritate şi minoritate în spaţiul public, identică cu chestiunea icoanelor în şcoli. Mi-am schimbat însă între timp această opinie şi sunt deschis faţă de toate minorităţile.”

Răspunsul nu mă convinge; este doar o încercare de a drege o boacănă. A schimba o valoare care are o poziție centrală în sistemul valoric este extrem de dificil, pentru că presupune schimbarea tuturor valorilor care sunt congruente cu valoarea inițială și care, prin schimbarea acesteia, intră în conflict cu noua valoare. Așa cum nu am văzut până acum nici un antisemit care să se fi transformat brusc într-un filosemit, tot așa, nu cred că este posibil ca un homofob să se transforme, brusc, într-un apărător al drepturilor LGBT.

_______
Notă: credeam că matematicienii sunt obișnuiți să fie cât mai exacți posibil cu termenii pe care îi folosesc. Se pare că nu. Altfel, nu văd cum o scrisoare trimisă unei reviste poate fi numită articol.

Categories
Stiri tu cu cine ai vota

Pe 10 iunie, pentru Primar General, voi vota Nicușor Dan

În acest week-end PDL București și-a desemnat o parte dintre candidații la alegerile locale. Cu această ocazie m-am lămurit cu cine votez la Primăria Generală: candidatul independent Nicușor Dan (pentru cei ce vor să îl ajute să ajungă la alegeri, adică să strângă semnăturile necesare, echipa de campanie a deschis un site dedicat, click aici).

Este un vot pozitiv, pentru cel mai bun candidat. Am ținut să precizez asta pentru că deși ceilalți candidați anunțați sunt foarte slabi, nu îl văd pe Nicușor Dan ca pe un candidat mai puțin rău, ci ca pe unul bun, care ar participa onorabil în orice context electoral civilizat. M-am bucurat atunci când am auzit că va candida pentru că are potențialul de a ridica standardele confruntării electorale. Reticența în a-l susține vine din sentimentul că nu este neapărat un vot util: Nicușor Dan are șanse minime să intre în turul doi câștige, în absența unui mecanism de partid care să îl susțină. Am așteptat să văd candidatul PDL, sperând să fie unul bun (spre exemplu, Cristian Preda) și cu șanse de a-l bate pe Oprescu. Nu s-a întâmplat.

La alegerile pentru Primăria Generală vom avea probabil un mare circ. Candidații anunțați până acum sunt: Oprescu, Prigoană, Becali și Columbeanu. O adunătură de circari și mitocani, alte comentarii sunt de prisos. Din păcate Nicușor Dan nu are un context electoral civilizat. Probabil că Oprescu va câștiga fără probleme și ne va conduce încă patru ani către cel mai lung cârnat și alte asemenea realizări.

Așa încât votez cu cel mai bun candidat, cu singurul candidat decent, adică Nicușor Dan, candidat independent. Ar fi frumos să vedem un număr mare de voturi pentru el, semn că mai sunt în orașul ăsta oameni care s-au săturat de producția de „lideri” de calitate tot mai îndoielnică pe care o propun partidele politice.

Categories
Stiri tu cu cine ai vota

Ghid despre ceea ce inseamna un bun cetatean al unei tari

Motto: I refuse to live in a country like this, and I am not leaving ! – Michael Moore (Refuz sa traiesc intr-o astfel de tara, si nu plec!)

Suntem atatia care suntem nemultumiti de starea tarii noastre. Toata lumea pare a fi de acord ca asa nu se mai poate, si ca trebuie ca cineva sa faca ceva. Ei bine, nu trebuie sa faca cineva ceva. Fiecare dintre noi trebuie sa faca ceva in aceasta directie. Vaietul acesta mioritic continuu de plangere de mila nu ajuta nimanui.

In cercul meu de prieteni suntem cativa care incercam, ne luptam pentru o Romanie mai buna. Din pacate, de fiecare data cand reactionam suntem priviti ca niste nebuni, chiar de cei care ar trebui sa ne sprijine, pentru ca si pentru mai binele lor luptam. Nu lupta epuizeaza, cat fraternizarea victimei (cetateanului) cu calaul (statul, administratia locala, furnizorul de servicii proaste, etc) este mai mult decat dezarmanta.Avem nevoie de mai mult sprijin. Asa ca sa va prezint regulile de baza a ceea ce aplicam noi zi de zi.

Schimbarea incepe de la tine: inainte de a cere celorlalti sa respecte legile si normele de bun simt, fi tu primul care o face. Nu arunca gunoi pe jos, respecta legile, regulile de circulatie, normele de bun simt, nu da spaga, etc. Nu poti cere altuia sa le respecte daca tu nu faci acest lucru.

Nu fi pasiv, reactioneaza: este un proverb care spune ca „cel mai inteligent cedeaza” dar in acelasi timp altcineva a propus si o continuare „si asa incepe domnia prostiei”. Daca va simtiti confortabil in a o face,  nu va puneti integritatea fizica in pericol, intr-un mod civilizat, calm, respectand legile si normele mai sus amintite, reactionati. Daca cineva, intr-un loc public, atrage atentia unui functionar, sofer de autobus, vanzator, samd cand a avut un comportament nelalocul lui, sprijiniti-l pe reclamant.

Pune presiune asupra autoritatilor statului sa isi faca datoria: fiind un platitor de taxe, de fapt platesti niste oameni sa faca ceea ce tu nu ai timp/chemare/pregatire sa faci. Asa cum un angajator isi pune angajatii la treaba si ii verifica sa isi faca treaba, pana cand isi intra in ritm, apoi face verificari periodice, tu, cetateanul, angajatorul statului, trebuie sa il verifici periodic, mai des decat numai prin vot. Daca un furnizor de servicii ofera servicii proaste, aveti OPC-ul, directia sanitar veterinara, etc. Daca este vorba de o multinationala, contactati si filiala mama, mai ales daca este dintr-o tara vestica. Daca un functionar al statului nu isi face treaba, cere spaga, reclamati-l sefului direct, cereti numar de inregistrare la sesizare si raspuns scris pentru masurile luate. Mergeti mai sus pe scara ierarhica, primarie, prefectura, minister, dupa caz. Postati cazul pe un blog site, incercati sa atrageti atentia presei (o sa suferiti o dezamagire daca subiectul nu are acoperire, nu sunt multe persoane implicate si televiziunile il refuza) dar merita incercat.

O poza/un film fac mai mult decat o mie de cuvinte: Traim intr-un secol al tehnologiei. Orice telefon mai de doamne-ajuta are o camera foto sau chiar video. Surprindeti faptul nelalocul lui, folositi-l ca proba, faceti-l public pe internet si in presa.

Acum bomboana de pe coliva, cireasa de pe tort: politicienii sunt tot angajatii cetateanului, nu stapanii cetateanului. I-am angajat (=votat) in urma interviului (=campanie electorala) si le platim salariul (=taxe si impozite).  Pe baza unei retete folosite de Ovidiu aici,  (presupun ca in urma sugestiei mele) pe site-ul celor care lupta impotriva cianurilor de la Rosia Montana gasiti modalitatea de a cere deputatului din colegiul in care va aflati sa voteze pentru sau impotriva unei legi aici. Mecanismul este similar pentru a contacta senatorul. Primarii se pot contacta mai usor, ca majoritatea stiu unde este primaria. Ministerele au de asemenea registraturi, unde vi se dau numere de ordine si sunt obligate sa va raspunda la cerere in termen de X zile. Se cunosc foarte bine cazurile in care parlamentarii voteaza impotriva unor propuneri numai pentru ca e „de-a alorlalti” desi cetatenii din colegiu doresc aplicarea acelei legi.  In America presiunea asta asupra politicienilor se cheama lobby, noi suntem foarte la inceput. Ideea este ca trebuie sa le amintim politicienilor ca existam, si ca sunt acolo in slujba cetateanului. Protestele la adresa intregii clase politice nu-s foarte eficiente. Asa, daca iti alegi senatorii/deputatii din colegiul in care te afli, primarul localitatii/sectorului,  si ii urmaresti activitatea, il tragi de maneca atunci cand o ia pe aratura, va fi mai usor. Acesta este rostul uninominalului, nu se vor mai putea ascunde in spatele unei liste, sau unui partid, fiecare om, trebuie judecat individual pentru ceea ce face. Asa se alege graul de neghina.

Nu uita, ca trebuie sa te ajuti singur, nu ii cere statului sa iti mature curtea. Statul democratic este creat pentru a iti oferi servicii : siguranta persoanei si proprietatii (politie, procuratura, justitie, jandarmerie, armata) servicii de urgenta (pompieri, SMURD) eventual infrastructura, servicii medicale, educatie (desi sunt de parere ca astea 3 trebuiesc privatizate, partial sau integral) si protectie fata de abuzuri(OPC, ansvsa, samd). Curatenia in propria ograda, procurarea de bunuri de stricta (casa si masa) sau larga (concedii, masina, swarowski) necesitate este treaba ta sa o faci. Statul nu iti pune mancare pe masa, nu-ti schimba scutecele copiiilor.

Ajutoarele sociale sunt un gest de bunavointa, nu un drept care ti se cuvine. Unul dintre cititori mi-a povestit ce s-a intamplat intr-o localitate din Bucovina. Primarul, nou ales, a observat ca ajutoarele sociale atarna greu in bugetul localitatii, si nu mai avea fonduri pentru alte necesitati. Si s-a gandit ca dintre cei care primeau ajutoare sociale, care erau valizi si in putere, sa dea o mana de ajutor, part-time, la chestiuni cum ar fi curatenia localitatii, varuirea pomilor si gardurilor, deszapezire, ca tot suntem la capitolul acesta, etc. Rezultatul a fost ca cererile de ajutor social au scazut la un sfert, iar localitatea chiar era mai curata, bine intretinuta, etc. Asa ca daca beneficiezi de ajutor social vreodata, arata recunostinta celor din ale caror impozite si taxe le primesti (valabil si pentru politicieni).

Lista este deschisa, astept sugestii de la voi, si mai ales, actiune ! Majoritatea lucrurilor din lista de mai sus le-am aplicat sau le-am vazut aplicate, functioneaza. Poate nu perfect, poate nu cum ne-am dorit, dar este un pas pentru imbunatatire. Inactivitatea si plangerea de mila mioritica nu sunt eficiente, hai sa incercam altceva.

Categories
Stiri tu cu cine ai vota

Pasajul Basarab și importanța ideii de Proiect

Ieri am fost printre cei care s-au plimbat pe noul pasaj Basarab, prilej de a nota câteva gânduri. De azi, deja orașul Drumul Taberei și orașul Militari vor intra în București: cel puțin teoretic statuia Leu și rondul de la Răzoare vor fi la câteva minute-mașină de piața Victoriei.

Preambul de trafic

Până acum, orașul Drumul Taberei și orașul Militari făceau parte din capitală doar duminica dimineața și în două-trei săptămâni de concedii de august, până să-nceapă goana după rechizite din septembrie. Apoi, după octombrie încolo când apăreau și studenții și ploile de toamnă, orașele Militari și Drumul Taberei rămâneau niște enclave, niște locuri izolate ca satele rupte de inundații, niște insule din care se scăpa pe rând, unu’ câte unu’, bară la bară, geam lângă geam, cu toții buluc la rondul de la Răzoare sau la statuie la Leu; asta excluzând norocoșii evadați, care citeau ziarul pe volan pe podul Grant.

În zilele bune ale blocajelor în trafic, îmi necăjeam amicii băștinași ai acelor zone că ei nu locuiesc de fapt în București. Că bulevardul Castanilor din Ploiești e mai aproape de Gara de Nord decât Drumul Taberei fiindcă orice tren venind de pe Valea Prahovei face 45 minute din Ploiești (Sud) până-n Gara de Nord. Iar pe-atunci ăsta era un timp de invidiat ca s-ajungi în Gară venind din adâncurile Militari sau Drumul Taberei. Ba mai mult, pentru cineva din aceste zone, ca timp efectiv, Piteștiul era mai aproape decât Arcul de Triumf sau parcul Herăstrău. Judecând după faptul că astea două cartiere bucureștene au populație cât vreo trei municipii reședință de județ (să zicem Târgoviște, Giurgiu, Alexandria la un loc), nici nu eram departe în a le denumi orașe propriu-zise.

Mai jos, am pus două poze pentru acest preambul vestic: indicatoarele respective sunt ca două vești bune după mai mult de 10 ani de blocaje în trafic.

Așadar orașele Militari și Drumul Taberei (dar și celelate gen Ghencea, Roșu, Giulești, Crângași) revin oficial în București și o vor face grandios. Mai precis vor inunda zona Titulescu, Banu Manta, Doctor Felix dar mai ales gura pasajului Victoriei, unde oricum e care pe care pentru un loc mai față spre Ștefan cel Mare. Nu trebuie experți de trafic ca să estimăm că zona Titulescu va arăta precum intersecția unde podul Grant se revarsă în Ion Mihalache (1 Mai, la Miciurin). Alt “bottle-neck” cred că va fi Calea Griviței și asta sigur-sigur pe termen scurt-mediu, având în vedere lucrările de la Buzești.

Pasajul Basarab este însă un pas înainte. Măcar ca bonus comunitar.

Să nu o dăm în cârcoteală. Un astfel de proiect e un lucru bun prin simplu fapt că există. Că arată cum-necum, că o comunitate a reușit să construiască așa ceva. Că niște români din prezent lasă ceva unor români din viitor iar asta inevitabil contribuie la spiritul comunitar. Zic “români” și nu “bucureșteni” fiindcă orice român simte ca Bucureștiul îi aparține și lui, fiind capitala țării. Bucureștiul aparține tuturor românilor și de fapt nimănui, dar asta e altă poveste. Important e că Bucureștiul e mai legat decât pare și nu doar prin acest pasaj ci și prin locuitorii săi. Zic “locuitori” și nu “bucureșteni” în sensul propriu al cuvântului, fiindcă mulți sunt aici în trecere pentru studii sau munci, iar bucureștenii de măcar două generații sunt probabil o minoritate.

În fine, milioanele de bucureșteni le au pe ale lor (adăugați problemele specific românești la problemele uzuale ale unei metropole) dar sunt și puțin mai altfel: n-au ieșit la nicio grevă din ultimii ani grei, însă au venit să sărbătorească pasajul Basarab așa cum au fost curioși să vadă stadionul Național în construcție. Au fost 60,000 în Piața Constituției la concertul AC&DC, dublu decât orice manifestație de protest din ultimii ani. Au explodat neașteptat cu toții la o plimbare de Crăciun în piața Unirii ca să vadă un brad, dacă va amintiți acea inexplicabilă ieșire în stradă, care a paralizat câteva ore piața Unirii în decembrie 2007. Sunt suprinzători și nu doar în rele. :) Iar eu m-am simțit bine plimbându-mă printre ei pe podul Basarab. Podul ăsta deja aduce la un loc comunitatea, și asta va continua în viitor când va fi arătat cu mândrie vizitatorilor străini, de fiecare bucureștean de parcă podul îi aparține și lui un pic. Ăsta e bonusul comunitar.

Început de Băsescu, finalizat de Oprescu

Politic vorbind, pasajul Basarab va spune mereu ce-nseamnă forța politică a unui proiect. Ce-nseamnă să vii cu o propunere în care oamenii să-și poată investi speranțele. Să propui limpede și credibil o soluție la o problemă. Să ai “un proiect” – asta a avut primarul Traian Băsescu în primul său mandat iar atotputernicul premier Năstase a intuit această amenințare. Foarte sumar, istoria o aveți mai jos, dacă doriți să revedeți:

În 2000, primarul Băsescu obține finanțarea BEI pentru pasajul Basarab însă nu-și poate impune proiectul în fața unui PSD controlat obsesiv de sufocantul Adrian Năstase. Conflictul Băsescu vs PSD a dospit an de an și  nimic nu s-a mișcat propriu-zis cât Năstase conducea țara, împotriva alocării de fonduri pentru pasajul Basarab votând inclusiv actualul primar Oprescu, pe atunci senator PSD. Însă prin opoziția sa tenace, primarul Băsescu a urcat direct în cel mai înalt ring al politicii românești unde l-a și învins pe fostul premier. Abia în 2006 – primarul Videanu termină proiectarea și licitația și semnează contractul cu constructorul, proiectul dublându-se și fizic și ca buget. Iar al treilea primar Oprescu semnează recepția lucrărilor după 11 ani din care 5 ani de șantier efectiv. De menționat că autoritățile au contribuit direct la întârzierile lucrărilor prin întârzierea exproprierilor, ce-i drept făcute în plin boom imobiliar când  părea normală febra supraevaluării fiecărui coteț din zona Giulești/Regie/Gara Basarab.

Ieri am făcut la pas pasajul și pot confirma că Oprescu e primar sigur. Din nou observ  ce-nseamnă să se vadă ceva, să te lipești de un proiect și să încerci măcar să oferi o soluție unei probleme. Așa, ca test blitz, vă vine în minte vreo soluție, vreo idee de proiect, orice proiect ale actualei Opoziții?

În privința pasajului, Oprescu a mizat excelent pe reconciliere, urmându-și linia neutră și speculând diplomat dezamăgirea foștilor votanți ai primarului Băsescu. Inclusiv cu plăcuța inedită de pe unul din stâlpii podului.

Mesajul “Început de Băsescu, finalizat de Oprescu” obține reacții, chiar dacă mai degrabă discrete. Din majoritatea tăcerilor amuzate am înțeles că lumea recunoaște paternitatea proiectului însă doar atât fiindcă Oprescu e acceptat ca și “făcător”. Dar să nu cumva să confundați mulțimea ieșită la o plimbare cu găștile politice de prin televiziuni sau forumuri. Vocali politic am întâlnit doar două cupluri care se contraziceau pe subiect, primii ceva gen “Păi și nu-i așa? Nu-i așa? Nu el l-a început?” (ea, retorică pe un ton vădit defensiv) si ceilalți “Oprescu! Păi normal că Oprescu l-a făcut, că ălălaltu’ nu e în stare să termine nimic!” (el explicând cu năduf). Așadar mesajul funcționează și ca reverență pentru cine vrea să-l citească în această cheie și ca ironie, pentru cei anti Băsescu. Mesaj bun, punct ochit, punct lovit – cel puțin pentru actualitate. Pentru posteritate, probabil că post-mortem își vor împărți numele vreunui tronson sau măcar o bretea ceva redenumite în cinstea fiecăruia. :)

Dar oricum, lumea era liniștită și zâmbitoare, exceptând o disperată de la Realitatea, ofuscată că poliția i-a pus în vedere să-și mute duba de pe mijlocul podului. I-am bătut obrazu’ și eu și alții “Ca să putem trece și noi, d-aia!” când țipa isterică la șofer “De ce să te muți? De ce să te muți?”. Mi-a plăcut că lumea respinge presarii, așa e, poporu’ nu mai dă nici doi bani pe suportul uman de microfon. :D

Pasajul e un pas înainte fiindcă…

…mașinile se vor înmulți, traficul va crește, blocajele vor continua și va deveni evident pentru toată lumea că nu doar infrastructura e problema ci organizarea un pic mai inteligentă a orașului. Gospodărirea circulației. Logistică. Traffic Management. Cu ditamai turnurile și ditamai podu’ ca exemple în ochii tuturor și vizibile din orice birou de Șef, soluția nu va mai fi doar îngroparea banilor în betoane pentru locuitorii-strict-șoferi. Se va ridica sprânceana către încurajarea altor forme de circulație (transport public, biciclete, scutere), restricționarea accesului auto în zonele centrale, parcări și deci eliberarea unei benzi, linii de tren suburbane, lărgirea centurii, etc. D-asta e bun pasajul: oricând se poate argumenta că cu banii pe pasajul Basarab se putea face metrou în Drumul Taberei – proiectul Fata Morgana al  locuitorilor zonei. De fapt, mă aștept la multe fraze comparative începute cu “Cu banii de pe pasajul Basarab… [proiect alternativ]“.

Apropo de proiecte alternative: mutarea Gării și desființarea liniilor de cale ferată, apoi străpungerea directă spre Titulescu, fără nevoia unui pod gigant. Totul urmat de transformarea în parc a ariei de foste căi ferate dintre Basarab și Gară precum și regândirea Pieței Gării ca piațetă pietonală, concomitent cu renovarea clădirilor Gării și reutilizarea lor ca muzee, galerii,  săli de spectacole. Reinventarea ariei ca  zonă culturală și cu potențial comercial, prin închirierea unor spații pentru terase, cluburi, magazine. Plus salvarea unei sume importante de zeci de milioane de euro. Ministrul Mitrea propusese asta, dar eram toți prea preocupați să detestăm guvernul Năstase. Cum asta ar fi însemnat că banii se cheltuiau de Minister și nu de Primărie, ghici conflict de idei edilitare.

Cândva cred că e posibil chiar să se întâmple proiectul alternativ de mai sus și vom sfârși cu un mare pod trecând peste un nou parc făcut cadou electoral bucureștenilor (eh, vise). Fiindcă măcar atât, parcurile aduc voturi, sper  că din ce în ce mai multe – a se vedea Chiliman-Bordei, Negoiță-Titan și sigur confirmat la anu’ de Piedone-Tineretului.

După ce m-am întins precum cablurile ce țin podu’, până la urmă m-am reîntors la politic, mai precis la leadership, așa că închei cu un truism vechi de când lumea: în orice domeniu voturile, încrederea nu se câștigă cu hate-speech bezmetic, ci venind cu o Soluție, cu un Proiect; de preferat limpede și credibil. E chiar atât de simplu. Iar pentru cine nu crede, tocmai ce s-a deschis un pod grandios în București.

Categories
Stiri tu cu cine ai vota

Votul prin corespondenţă şi frauda electorală

Acum vreo zece zile cel mai sondor blogger a făcut vâlvă cu un articol provocator încă din titlu: Cât se poate frauda prin intermediul votului prin corespondenţă? Ipoteza principală a articolului este că prin introducerea acestui mecanism alternativ de vot apare o nouă oportunitate de fur de voturi şi că patidele vor încerca să profite, cu precădere PDL, iniţiatorul proiectului. După calcule complexe cu care vă las să vă delectaţi la sursă, Turambar ajunge la concluzia că PDL ar putea să câştige cam 6% din introducerea votului prin corespondenţă în străinătate, cea mai mare parte (adică vreo 4 din cele 6 puncte procentuale, dacă am înţeles bine) prin fraudă.

Aşa cum era de aşteptat, articolul a stârnit vâlvă. Turambar a fost fie atacat, fie lăudat de cei care văd doar PDL şi reacţionează pavlovian şi a fost pentru o zi sau două vedetă pe la moguli. Au fost şi câteva reacţii la obiect, care discutau metodologia de calcul, însă fără a veni cu contra-argumente solide. Şi au mai fost alte câteva reacţii la obiect, cele care discutau principiul şi costurile asumate pentru a asigura accesul la vot. Apoi s-a aşternut liniştea şi ne-am întors la alte subiecte. Şi dacă tot e linişte, m-am gândit şi eu să scriu o replică la articolul lui Turambar.

Voi spune de la început că poziţia mea de principiu este că mecanismele alternative de vot – vot anticipat, vot prin corespondenţă, chiar vot electronic – trebuie introduse de urgenţă, pentru toţi cetăţenii (nu doar pentru cei din străinătate). Între 15 şi 20% dintre cetăţenii români cu drept de vot trăiesc în altă parte decât au domiciliul din documentele de identitate sau călătoresc în ziua votului. Fie că sunt în ţară sau străinătate, este anormal să li se ceară să facă un drum lung şi costisitor până la secţia de vot de care aparţin. În particular pentru cei din străinătate, chiar şi la scrutinurile la care există liste speciale cea mai apropiată secţie de vot este de obicei prea departe pentru a fi tentaţi să participe. Este datoria statului să asigure cetăţenilor căi prin care să poate să îşi exercite lesne dreptul la vot, iar aceste căi sunt deja folosite de democraţii mai vechi, nu trebuie să invetăm nimic.

În acelaşi timp însă, trebuie să privim cu seriozitate problema fraudei, pentru că suntem păţiţi. Experienţa ne învaţă că dacă lăsăm la îndemâna partidelor un sistem cu posibilităţi de fraudă, aproape sigur acestea vor profita de el. Din această perspectivă, eu nu citesc articolul lui Turambar în cheie politică, anti-PDL, ci în cheie civică, un semnal de alarmă binevenit. Să fim atenţi cu votul prin corespondenţă că putem să avem probleme. Păi să fim.

Aici vin cu critica la adresa articolului. Nu am nimic de spus în legătură cu formulele de calcul. Cred că ipotezele intermediare sunt de bun simţ şi formulele propuse au sens. Însă, dintr-un motiv care îmi scapă, Turambar a ignorat un element esenţial de context: cum se desfăşoară votul prin corespondenţă? Cadrul general propus este că oricine dintre cei aflaţi în străinătate votează în voie prin poştă şi deci furnizează un potenţial vot ce poate fi furat. Nu e chiar aşa.

Proiectul MAE nu propune deloc un sistem simplui. Dimpotrivă, dacă lucrurile rămân aşa va fi destul de complicat. Pentru a vota prin corespondenţă sunt trei paşi importanţi:

  1. înregistrarea voluntară în registrul votanţilor prin corespondenţă, în scris, la ambasada cea mai apropiată, dovedind reşedinţa oficială (cu înscrisuri) în ţara în care eşti
  2. primirea prin poştă a documentelor securizate
  3. trimiterea votului, tot prin poştă

Condiţia iniţială reduce bazinul potenţialilor votanţi prin corespondenţă la aproximativ o treime. Afectează în principal românii aflaţi la muncă în Spania şi Italia, adică ţinta predilectă pentru un eventual furt la urne. Turambar a luat în considerare acest lucru în calcule, dar vom vedea că este important şi pentru potenţiala fraudă, atunci când este pusă în practică.

Să mergem mai departe. Cum se poate frauda cu ajutorul votului prin corespondenţă? Sunt două metode de a adăuga voturi suplimentare:

  1. Vot dublu. Pentru o parte din cetăţenii ce se înscriu la vot prin corespondenţă  se introduce în urne câte un vot pentru ei şi la localitatea de domiciliu.
  2. Vot fictiv. Pentru o parte din cetăţenii aflaţi în străinătate şi care nu au chef să voteze sunt produse de către aparatul MAE voturi prin corespondenţă.

Ambele metode au importante impedimente în practică. Pentru votul dublu trebuie controlată comisia de vot, ceea ce nu e aşa simplu acolo unde primarii sunt din opoziţie; iar alegerile locale sunt înainte de cele parlamentare. Însă problema cea mai mare rămâne verificarea votului dublu. Autoritatea Electorală a folosit deja un sistem de verificare post-alegeri şi lucrează la unul ce ar putea să micşoreze foarte mult timpul de control.

Votul fictiv este un coşmar birocratic. În primul rând, MAE trebuie să producă o listă cu cetăţeni români aflaţi în străinătate şi cu probabilitate ridicată să nu voteze în persoană. Atenţie, trebuie să producă nu doar lista, ci şi documentele cerute de lege pentru fiecare, unele emise de statul român, altele de autorităţi străine. În pasul doi, trebuie să trimită prin poştă, cu confirmare de primire, plicurile către toţi aceşti oameni, şi să aibă confirmările de primire. Doar apoi trebuie să adauge efectiv voturile în urnă, şi să aibă elementul de control. Probabilitatea ca angajaţii MAE să facă toate aceste lucruri pentru zeci, poate sute de mii de voturi, şi totul să rămână ascuns, este foarte redusă.

Având în vedere cele de mai sus, părerea mea e că ignorând contextul Turambar greşeşte. Poate că în teorie frauda e posibilă, dar în practică va fi al naibii de greu de implementat.

Aici mă îndepărtez de articolul de la care am plecat, pentru a spune că proiectul MAE este criticabil tocmai pentru că face procesul de vot prea dificil şi îl reduce la o categorie restrânsă de cetăţeni – cei care au reşedinţa oficial în străinătate. Votul prin corespondenţă şi alte mecanisme alternative de vot trebuie introduse pentru toţi cetăţenii şi însoţite de informatizarea sistemului, astfel încât să fie prevenită frauda. Acesta este însă un subiect pentru un alt articol.

Înainte de a încheia mai trebuie să fac o precizare. Toate mecanismele alternative uşurează cumpărarea de voturi, pentru că oferă cumpărătorului o cale prin care să verifice direct dacă vânzătorul chiar a vota aşa cum i s-a cerut. Un partid hotărât poate să identifice cetăţenii dispuşi să-şi vândă votul, să îi ajute să se înscrie pentru vot prin corespondenţă, să îi controleze cum votează şi să pună în numele lor la poştă plicurile închise. Costurile asociate s-ar putea să fie mai mici decât cele actuale. E adevărat, e o problemă potenţială. Însă nu chiar aşa de mare. Pe de o parte, PDL şi USL se vor contracara reciproc în această practică; pe de altă parte, românii din străinătate nu sunt aşa săraci să se vândă ieftin şi au intrat în contact cu alte valori; se vor gândi de două ori înainte să o facă. Până la urmă, dacă votul e un drept, trebuie să acceptăm că fiecare îl utilizează aşa cum consideră de cuviinţă. Unii pot să aleagă pentru principii înalte, alţii pentru o pungă cu făină. Am ajuns de unde am plecat: e dreptul lor.