Categories
random Stiri tu cu cine ai vota

Cultură și compromis pe bani publici

Bibliotecă prăfuită

Săptămâna asta Parlamentul a votat discret legea pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative din România. Legea spune că se vor aloca anual minim 4.500.000 lei, sumă indexată cu inflația (deci aproximativ un milion de euro) pentru finanțarea editării revistelor de cultură. Proiectul a fost depus la Senat în martie și adoptat în septembrie acest an. Iată că acum trece și de Cameră, cu un parcurs foarte rapid pentru viteza de lucru a Parlamentului. Aparent, parlamentarii au devenit brusc interesați de susținerea revistelor de cultură. Problema e că doar anumite reviste vor fi finanțate, ceea ce ne duce cu gândul mai mult la interese de grup decât la interes public.

Acel „reprezentative” din titlul legii ridică automat un semn de întrebare. Cine decide ce e reprezentativ? Dar de ce sunt ele reprezentative pentru cultura română? Astea au fost întrebările imediate ale unei profesioniste în management cultural pe care am enervat-o sâmbătă seara spunându-i de legea asta. Parlamentarii au rezolvat administrativ dezbaterea de principiu, stabilind că reprezentative sunt revistele nominalizate de membrii Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori, adică șase Uniuni reprezentând Arhitecții, Artiștii Plastici, Cineaștii, Compozitorii și Muzicologii, Scriitorii și Teatrologii. Doar 10% din fonduri vor merge către reviste independente, ale unor editori sau producători neafiliați acestor organisme colective. 

Legea dă libertate deplină acestor Uniuni să propună beneficiarii finanțării, fără să impună niciun fel de standard. În expunerea de motive, inițiatorii spun direct „reviste aparținând Uniunilor reprezentative”, iar în forma inițială legea nu prevederea acel procent de 10% pentru alți editori. Acesta a fost introdus în timpul procedurii parlamentare pentru a mima neutralitatea. Senzația de lege cu dedicație este foarte puternică. Uniunile respective doresc un fond discreționar din care să își finanțeze propriile reviste (și automat proprii oameni, pentru că în costurile eligibile sunt trecute atât salarii cât și drepturi de autor).

Există și alte surse de finanțare din bani publici, dar care cer mai multă muncă și mai multă deschidere. Administrația Fondului Cultural Național organizează anual competiții de proiecte editoriale, având o secțiune pentru Reviste și Publicații Culturale. Pe lista câștigătorilor din 2014, găsim reviste editate de două din cele șase Uniuni beneficiare ale proiectului de lege, respectiv Arhitecții și Scriitorii, și una sprijinită de Teatrologi. Toate sunt în partea de jos a listei, iar unele proiecte ale Scriitorilor nu au fost finanțate. Pe toate domeniile, sunt reviste finanțate de independenți care se clasează mai bine. Cu alte cuvinte, într-o competiție deschisă pentru fonduri publice, revistele ce vor beneficia de finanțare specială nu fac față competiție.

E aproape inutil să mai vorbim de fonduri europene. Organizațiile din România sunt eligibile în cadrul programului Europa Creativă. Dar acesta nu finanțează direct strict proiecte editoriale pentru reviste. Acestea pot fi o componentă a unor proiecte mai largi, inteligente, care să includă diverse metode de abordare a publicului, parteneriate și schimburi de experiență cu alte țări sau alte activități. Nu mă aștept ca Uniunile respective să poată să facă asta, de vreme ce nu sunt măcar capabile să iasă din vechiul mecanism pentru a scoate o revistă mai interesantă.

Nu în ultimul rând, în graba de a adopta proiectul în acest an, pentru ca beneficiarilor aleși să le vină banii din 2015, Parlamentul a ales să ignore alte legi. Conform Constituției, este necesar punctul de vedere al guvernului, pentru că există un impact asupra bugetului de stat. Conform legii finanțelor publice, proiectul ar fi trebuit să prevadă exact de unde se iau banii (din ce taxe, fonduri sau contribuții la buget). Conform legii responsabilității fiscale, proiectul trebuie însoțit de un studiu de impact. Niciunul dintre acestea nu este prezent, deși Consiliul Legislativ a atras atenția Parlamentului că sunt necesare.

Cei trei autori ai legii sunt membrii ai Uniunii Scriitorilor: Varujan Vosganian, Traian Dobrinescu, Gigel Sorinel Știrbu. Deputații și senatorii care au luat cuvântul în timpul dezbaterilor din cele două camere sunt toți membrii au uneia din Uniuniunile beneficiare. În Comisiile de specialitate care au propus adoptarea legii, ignorând Constituția și celelalte legi menționate, sunt numeroși membri ai acelorași Uniuni. Conflictul de interese nu poate fi mai evident de atât.

Nu știu dacă legea aceasta va ajunge să fie aplicată vreodată. Ea ne dă însă un răspuns trist la ce înseamnă cultură „reprezentativă” în Parlamentul României: un compromis mizer, împotriva legii și împotriva bunului simț, pentru a pune mâna pe niște bani publici. Cultura „reprezentativă”, care prea des e ca un parastas, pare a fi cea incapabilă să facă față unei competiții libere cu cultura vie, dar care știe să orchestreze șușanele finanțate pe șest.

Categories
random Stiri tu cu cine ai vota

Morții sau enervații? Prezență crescută la vot

Update. La ora 16, prezența depășește cu peste 4 puncte procentuale cifra din 2009. Pe de altă parte, a crescut participarea în rural, media de prezență depășind-o pe cea din urban. Pentru străinătate nu avem actualizare la 16, ci abia la 19. Vestea proastă pentru Iohannis este că județele cu cea mai scăzută prezență la vot sunt cele cu electorat maghiar numeros, de unde ar fi putut să se facă diferența. E posibil ca atitudinea UDMR să decidă aceste alegeri.

participare 2009-2014

Datele prezentate de BEC arată o prezență la vot, la 0ra 13, cu peste 3 puncte procentuale mai mare în 2014 decât în 2009: 27,22% față de 24,01%. Mai mult, dacă în 2009 pe tot parcursul zilei procentul participării la vot a fost mai mare în rural decât în urban, în acest an deja de la ora 13 rata de participare în urban a depășit-o pe cea din rural.

Și încă, în 2009 au votat în străinătate, în total, până la ora 21 (atunci nu erau statistici parțiale pentru străinătate) un număr de 147.757 cetățeni. Astăzi, doar până la ora 13, deja votaseră în străinătate 114.607 alegători, iar cozile la vot anunță o zi lungă.

Cred că este unul din efectele neașteptate ale campaniei agresive și arogante a PSD: cetățenii s-au enervat și au ieșit la vot. În același timp, mai cred că este unul dintre efectele mobilizării activelor de partid, la limita sau chiar în afara legii.

Întrebare este cine vor fi mai mulți: cetățenii enervați sau morții lui Dragnea? Vom afla răspunsul peste câteva ore. Până atunci, votați, pentru că da, putem vota mai mult decât pot ei fura. Undeva la sediul PSD niște oameni integri sunt cu siguranță nervoși.

Categories
random Stiri tu cu cine ai vota

Votul în țara lui Dragnea

De azi de dimineață se votează. Din nou, județele „roșii” din sudul țării – Olt, Teleorman, Gorj – țara lui Dragnea, sunt fruntașe la prezență, dar și la votul în secții speciale. Observatorii independenți încearcă să ne spună ce se întâmplă măcar în acele locuri unde au reușit să ajungă, în ciuda piedicilor puse de organizatori. Urmărți hashtagul #reporterlavot pentru a afla ce se întâmplă. Iată câteva astfel de anunțuri culese până la ora 12 pe Facebook:

duba valcea

Observatori pe Olt, ATENȚIE, duba asta (vezi foto) tocmai a descărcat 15 oameni care vor să voteze pe listele speciale.

Turism electoral… nu, ca e putin spus, nu descrie nici pe departe ceea ce se intampla acum in ilfov, olt, giurgiu, calarasi, teleorman… pur si simplu sectiile de vot sunt sub asediul masinilor care transporta oameni la greu. primarii stau in fata sectiilor fara jena, presedintii de sectie sunt depasiti sau mana-in-mana cu politia si primarii. E jale. Si ‪#‎jale‬ e putin spus…

A venit un cetățean cu două buletine vrând să voteze și pentru nevasta dânsului. Replica membrului din comisie? Nu putem azi că avem observatori.

Olt, 5 persoane toti pe liste suplimentare, coboara din masina OT 22 CYA. Dati mai departe

„Si, cu cine votati?” ne intreaba primarul din Corcova dupa interviul luat acum 10 minute. ” Pai, cu Iohannis, evident.” raspundem. ” A, mai bine nu votati atunci, ne stricati noua aicea! Duceti-va si votati la Bucuresti!”

Fabulos! Baronul de Colonești, personaj principal al reportajului pe care l-am publicat ieri, s-a acreditat ca observator în satul în care a fost Primar și a adus 5 matahale cu el, la intimidare. Acum chiar că dacă nu vine lumea la vot și nu votează cum trebuie, Bulă îi notează-n carnețel. Că doar Primar l-a pus pe fi-su, iar locțiitoarea secției e nevastă-sa.

Ok, stau de 10 minute în fața secției de votare 154, Colonești. Tot vin și vin mașini. Din ele coboară oameni în vârstă, iar șoferul rămâne în automobil. Unii dintre votanți au un carton cu o poză lipită, scris cu pixul, cu care vor să voteze.

De dimineata observatorii pozeaza zecile de masini si microbuze care brusc au inceput sa forfoteasca prin tara! urmariti-i la ‪#‎reporterlavot‬ si ajutati-i cum puteti!

Categories
random Stiri tu cu cine ai vota

Cum m-am hotărât să devin observator


10631256_10152865864326789_1527505498405350716_o

Nu contează câți și cum votăm sau la ce campanii pe rețelele de socializare participăm, contează cine și cum numără voturile.

În primul tur al alegerilor prezidențiale, în București, un deputat  intră într-o secție de vot din buricul târgului și dă indicații precise ca la ora 21 ușile secției să fie închise, chiar dacă afară sute de studenți așteptau să voteze și chiar dacă observatorii internaționali recomandaseră, potrivit legii, ca toți cei care intraseră în clădire să fie lăsați să voteze. Rugat de unul dintre observatori să se legitimeze, acesta îi spune că este deputat de colegiu, iar când i se explică, tot potrivit legii, că prezența și indicațiile lui sunt ilegale, deputatul nostru amenință observatorul internațional că-l scoate din secția de vot cu poliția. Dă, însă, un telefon “la centru” de unde i se spune probabil să părăsească secția și pleacă roșu de furie. La câteva ore distanță, după ora 21, în urnă se descoperă un teanc cu vreo 50 de buletine de vot, încă lipite între ele, dar ștampilate în căsuța Victor Ponta. Datorită vigilenței observatorilor, acele voturi sunt anulate. După aceasta încercare eșuată, președintele secției de vot încearcă de două ori să numere voturile lui Klaus Iohannis ca fiind ale lui Victor Ponta. Unul dintre observatori îl vede, îi atrage atenția și pune buletinele de vot acolo unde le era locul.

Sunt 18 553 de secții de votare în țară și 294 peste hotare. 50 de voturi în fiecare secție sau chiar 10  puse acolo unde trebuie reprezintă procentele care vor face diferența. În majoritatea secțiilor de votare nu sunt acreditați observatori independenți, adică cei de care se tem cel mai tare sforarii din partide.

Între timp, Biroul Electoral Central, același care a ignorat solicitările de prelungire a programului de vot în diaspora, încă ezită să dea un răspuns solicitărilor de acreditare a noilor observatori pentru turul II, deși legea nu interzice, dimpotrivă în anii trecuți s-a permis acest lucru. Iar  fiecare zi de ezitare este o zi pierdută până la termenul limită de depunere a dosarelor. Asta și pentru că sunt două lucruri de care politicienii neaoși se tem ca necuratul de tămâie: prezența masivă la vot și alegerile corecte. Prezența și opțiunea de vot nu le pot influența, dar în contextul actual cred că observarea alegerilor nu este doar un drept al nostru, al tuturor, ci și cea mai importantă formă de implicare și de responsabilitate civică.

Postările pe facebook nu-s suficiente.  Eu merg să-mi apăr votul.

M-am înscris deja pe site-ul Centrului pentru Resurse Civice, cei care au monitorizat primul tur de scrutin și, după încercările de fraudare înregistrate pe 2 noiembrie, încearcă să acrediteze observatori noi pentru 16 noiembrie atât pentru secțiile din țară cât și pentru cele din străinătate. Data limită până la care ne putem înscrie este duminică, 9 noiembrie.  Formularul este aici. Încă avem timp să fim mai mulți și mai inteligenți decât se așteaptă ei.

Categories
random Stiri tu cu cine ai vota

Un ultim cuvânt de la ceilalți candidați

Orice candidat la președinție trebuie să prezinte 200.000 de semnături. Presupunând că nu le-a falsificat, e un fel de vot de încredere în alb. Apoi, fiecare candidat obține niște voturi – mai multe sau mai puține. Măcar acestor oameni, susținătorii și votanții, ar trebui să le spună două vorbe candidatul, după ce se anunță rezultatele. În timpul campaniei, eu am urmărit paginile oficiale ale tuturor candidaților, ba le-am citit și programele, le-am suportat și mesajele electorale. Și eu aștept un scurt cuvânt de rămas bun, înainte să le șterg site-ul din bookmarks și să le dau unlike la paginile de Facebook. Hai să vedem ce am primit.

Nu voi vorbi despre Victor Ponta și Klaus Iohannis, pentru că pe aceștia îi vedem pe toate televizoarele, pentru simplul motiv că au intrat în turul 2 și mai au două săptămâni de campanie. Vom reveni la ei după 16 noiembrie.

Tăriceanu poza profil

Pe locul trei a fost Cătălin Popescu-Tăriceanu, susținut prin vot de 508.572 de cetățeni. Tăriceanu a fost prompt în a le mulțumi și la fel de prompt în a face ceea ce aștepta toată lumea, adică să anunțe că-l susține pe Ponta. Pe baza voturilor respective, a sărit brusc pe prima poziție în lista scurtă a posibililor premieri, în eventualitatea că noul lui cel-mai-bun-prieten va fi ales președinte. Putem spune că Tăriceanu chiar a fost sincer când a mulțumit din suflet votanților. După aceea, și-a pus cravata roșie, și-a aranjat părul grizonant, a făcut o poză și și-a pus-o la profilul paginii oficiale, pregătindu-se de o pauză. În fond, de aici e treaba lui Ponta.

udrea_multumesc

A patra în preferințele cetățenilor, cu 493.376 de voturi, a fost Elena Udrea. Singura candidată mai bună decât țelina, după cum ne spunea un clip oficial în ultimele zile de campanie, și-a gratulat susținătorii cu un zâmbet și un autograf, precum vedetele. Apoi s-a așezat cuminte, așteptând să fie un pic curtată. Cum Iohannis nu s-a simțit, ba dimpotrivă, a zis că nu negociază, a sărit și Udrea să anunțe că nu are nimic de dat. Poate un pic lui Ponta, dacă cere. La ora la care scriu aceste rânduri, încă mai așteaptă, dar cu demnitate. E bună și la negocieri.

macovei al treilea pol

Mult mai hotărâtă s-a arătat candidata de pe locul 5, Monica Macovei. Imediat după închiderea urnelor a anunțat că s-a născut al treilea pol în România. Se bazează desigur pe cele 421.648 de voturi pe care le-a primit, cetățeni împreună cu care dorește să înființeze un nou partid. Lucrurile par a fi destul de avansate, și Macovei promite că va anunța numele formațiunii și va începe demersurile înainte de finalul săptămânii. Între timp, candidata nu negociază nici ea nimic, dar așteaptă de la cei de pe primele două locuri să garanteze independența justiției. Sigur că amândoi au garantat-o deja în programe, dar cine mai stă să citească? Altfel, sunt convins că încă un partid conservator era exact ce ne trebuia pe scena politică.

dan diaconescu interesul

Pe locul șase, cu 382.286 voturi, domnu’ Dan Diaconescu, se afla în seara alegerilor în studioul Antena 3, unde cu vizibilă satisfacție se lăsa rugat de cel de pe primul loc, Ponta, și un grub de slujnaliști de-ai lui (Gâdea, Grecu, Ursu, Savaliuc) să spună că „îi dă voturile”. Prudent cum îl știm, domnu’ Dan nu a zis nici da, nici nu, lăsând loc de negociere cu toate părțile. Este și mesajul pe care l-a transmis susținătorilor: trebuie să votăm și în turul 2, este în interesul nostru. Încă nu le-a spus cu cine. Anticipez că va mai negocia o vreme, apoi va afla care e interesul lui personal și îl va transmite într-o formă frumoasă și celor ce l-au votat.

Vadim Bombonită Cronică

Doar al șaptelea – unde sunt vremurile de glorie de altă dată? – a sosit veșnicul, unicul, marele tribun al României Mari, Corneliu Vadim Tudor. Doar 349.416 cetățeni au mai votat cu cel ce în 2000 intra în turul doi și care acum, iată, nu mai are niciun fel de coledgi, căci a pierdut și la Senat și la Parlamentul European și, iată, la prezidențiale. În ziua alegerilor, în stilul binecunoscut, Vadim identifica fără greș conspirațiile împotriva sa și, conform spuselor proprii, „dădea de pământ cu mafia electorală a PSD”, diagnosticând fără reținere „bombonita cronică” de care suferă Ponta. Doar două zile mai târziu, același Vadim descoperea că arestarea lui Hrebenciuc este o rușine și arestările trebuie să înceteze, motiv pentru care semnează un pact cu Oprea, membru identificat al tripletei infracționale, și își anunță sprijinul pentru numita mafie. Lung drumul de la împușcarea mafiei pe stadioane cu mitraliera, cum ne promitea același Vadim în 2000.

kelemen joi

Consolarea lui Vadim ar putea fi că a luat mai multe voturi decât Kelemen Hunor, candidatul UDMR, pe care îl găsim abia pe locul nouă, cu 329.727 de voturi, luate aproape exclusiv din secuime. S-ar zice că nici măcar toți maghiarii nu au fost convinși de candidații „lor”. Văzând rezultatele slabe, Kelemen nu a găsit de cuviință să spună ceva susținătorilor paginii în română, ci a vorbit doar celor de pe pagina în maghiară, dar n-am înțeles nimic (mint, mi-a tradus google, niște vorbe goale oricum). Trebuie să recunoaștem că UDMR în general și Kelemen în particular se află într-o poziție neplăcută. Sunt aliați la guvernare cu PSD, care însă a făcut o mizerabilă campanie negativă bazată pe temeri naționaliste scoase de la naftalina anilor ’90. Ar vrea să rămână la guvernare, dar li se arată pisica Tăriceanu (ați observat că încă nu au desemnat ministru la Cultură, după luni bune de la demisia lui Kelemen?). În fine, când să găsească în susținerea la alegeri o cale de împăcare, Ponta îl scoate din căciulă pe Vadim. Acum Kelemen trage de timp și ne spune ca în cântec: ne vedem joi.

melescanu ponta

De la locul 10, unde îl găsim pe Teodor Meleșcanu, intrăm în zona gri a celor ce au luat mai puține voturi decât numărul de semnături inițiale. Pentru Meleșcanu s-au pronunțat 104.131 de persoane, de unde se vede că stocul de agenți, securiști, rezerviști și alți epoleți nu e chiar așa de mare, sau poate au avut alte ordine pe unitate. Meleșcanu nu a găsit de cuviință să transmită public un mesaj către susținători, ceea ce nu surprinde: ei nu își transmit mesaje public, ci doar pe căi securizate. Totuși, unii strategi social-democrați s-au gândit că poate foștii ofițeri nu sunt chiar cei mai intuitivi oameni și au nevoie de un mesaj mai direct, așa că i-au construit rapid o poză din care rezultă clar pe cine susține Meleșcanu în turul doi. Interesant e că poza este de o calitate la fel de proastă ca toate materialele de campanie ale lui Meleșcanu. Oamenii ăștia țin la detalii.

tamagotast

Pe poziția 11 îl găsim pe al doilea candidat maghiar, Szilagyi Zsolt (sper că așa se scrie), pentru care au votat doar 53.146 de oameni, semn că proporția celor duși cu pluta între etnicii maghiari e cam la fel de mare ca între etnicii români. Pe de altă parte, dintre toți candidații, Szilagyi e singurul care atunci când vede o înfrângere o tratează cu sinceritate și seriozitate ca pe o înfrângere, și nu încearcă să o prezinte ca pe o victorie de etapă. Așadar, după ce a mulțumit alegătorilor pe limba lor, i-a îndemnat să-l susțină pe Iohannis în turul doi (prilej de nou delir naționalist în tabăra Ponta) și și-a anunțat bilingv demisia din fruntea partidului.

funar multumiri

Reprezentantul Dacilor în alegeri, Gheorghe Funar, a convins 45.405 de cetățeni că poate există un sâmbure de adevăr atunci când spune că Dacii sunt izvorul tuturor civilizațiilor, iar el, „haiducul științific” este alesul. S-a clasat astfel pe locul 11. Prea puțin pentru a câștiga alegerile, dar uriaș față de cei 700 de admiratori ai paginii de Facebook, singurul vehicul de comunicare directă folosit de candiat în campanie. Pe durata campaniei, Funar s-a remarcat prin stilul epistolar, scriind cel puțin o misivă pe zi, fie către public, fie către diverse autorități. După alegeri, s-a adresat desigur BEC, CCR și oricui a mai dorit să-l asculte, sesizând frauda, dar și-a găsit și timp să le mulțumească celor ce l-au votat. Aproape că îmi pare rău că nu l-am votat.

branza arata bine

Nu pot să mă abțin de la școlărescul joc de cuvinte ce mare brânză a făcut William Brânză? Iată că nu a fost pe ultimul loc, ci s-a clasat pe 12, cu 43.a94 de voturi. Dintre acestea, a avut 237 chiar în orașul de baștină, Câmpina, și un pic peste 2.000 în tot județul Prahova, unde are diverse afaceri, inclusiv o televiziune. Dar majoritatea susținătorilor au fost din afara țării, cu precădere din sudul Italiei. Brânză se laudă că ar fi fost pe primul loc în Catania, dar până nu văd date oficiale nu îl cred. Desigur că el consideră că a avut un succes. Așa că și la terminarea alegerilor a făcut exact același lucru ca în campanie: a adăugat o poză în care el arată bine, în sensul ăla italienesc de bărbat fatal, bine făcut, puternic, neînfricat, aparent o mașină, dar cu o privire care lasă să se înțeleagă că înăuntru este un suflet tandru ce se așteaptă descoperit. Evident, au curs like-urile. Cred că Brânză are o colecție impresionantă de poze din astea.

Ne apropiem de finalul listei. Pe locul 13, cu doar 28.805 voturi, îl găsim pe candidatul socialiștilor, Constantin Rotaru. Se vede treaba că adevăratele idei socialiste nu prea mai prind la masele de oameni ai muncii de la orașe și sate. Dar să nu disperăm: Alternativa Socialistă consideră că a fost un rezultat bun, „date fiind condițiile” și ne anunță că în curând va posta și un film cu candidatul, care să ne spună părerea lui. Serios, Rotaru, cu multele sale voturi, este prea ocupat să vorbească direct cetățenilor, în aceste trei zile de la alegeri. Sunt convins că masele de alegători așteaptă cu înfrigurare mesajul video.

amaritei

Pe ultimul loc, cu 7.895 de voturi, s-a clasat Mirel Mircea Amariței, reprezentantul partidului ProDemo. Rămâne un mister de ce a candidat Amariței sau cum de a reușit să strângă semnături pentru partid și pentru candidatură. Mă rog, foarte probabil că nu a reușit, ci le-a falsificat, dar nu avem dovezi. Este un bun exemplu că barierele administrative nu țin deoparte decât pe cei cu intenții curate; cei dispuși să fenteze regulile le vor depăși oricum. Comunicarea directă a lui Amariței a strălucit prin absență. Pe lângă un site neterminat, a avut și o pagină de Facebook, pe care ne-a spus, pe 23 octombrie, că este „ fiu al Moldovei şi al Daciei străbune, urmaş al lui Decebal şi al lui Ştefan Voievod” și face un legământ etc. etc., apoi ne-a lăsat să gândim la vorbele lui până în ziua alegerilor, pe 2 noiembrie, când a postat un fel de comentariu la Republica lui Platon copiat de pe site-urile de referate. Nu a considerat necesar să transmită un mesaj votanților după alegeri. Dar chiar așa, care votanți?

Categories
random Stiri tu cu cine ai vota

Ponta. Victor Ponta: Top 10 Declarații pentru istorie

Legenda defunctei Academia Cațavencu spunea într-un reportaj de acum zece ani cum nebunaticul de „Victor” atunci președintele TSD s-ar fi suit pe masa unei petreceri de la tineretul pesedist și ar fi început să cânte. Nimic deosebit, ba chiar cuminte pentru cine nu știe de altele și mai și de pe la tineretul partidelor de tot felul – mai ales că la PSD tradiția școlilor de vară s-a lăsat cu dosare penale gen „Sex cu minore”. Dar ce cânta Victor pe masa petrecerii de atunci? O nouă melodie Paraziții apărută în acel an 2004 cu alegeri prezidențiale, al cărei celebru refren e pe cale să se împlinească acum: „Dacă-aș fi pentru-o zi președinte / V-aș amaneta pe toți și nu m-ați prinde.

E drept că între timp am aflat cu toții că omul și-a dus pasiunea pentru karaoke la extrem, făcând karaoke din propriul doctorat sau recitând mot-a-mot refrene plăcute baronilor pesediști și respectiv falsând mesaje europene în fața omologilor occidentali. Rămânând în zona muzicală, domnul Ponta a scos hit după hit, în special de când a urcat pe scena guvernelor sale. Care ar fi însă acele Oldies but Goldies by Victor Ponta? Se poate face un Top 10? Că tot bate Revelionul la ușă, pentru care ați deschis mai târziu televizoarele sau facebooku’ și le-ați ratat la vremea lor, vă prezentăm mai jos emisiunea „Dacă doriți să revedeți”.

#10. „Sistemul de furt, de fraudare și de cumpărare a voturilor la ei a funcționat mai bine.”

7 Decembrie 2009. Aceasta e declarația oftată a lui Victor Ponta, șeful de campanie PSD în alegerile prezidențiale din 2009, după aflarea rezultatelor oficiale ale alegerilor. În apărarea lui, îl măcinau fix ce-i consumă azi pe colegii săi Șova, Ghiță, Dragnea, Zgonea, adică luptele intestine pentru șefia PSD pe care avea să-l preia ca președinte de partid la nici două luni după această declarație la înfrângere. Prins în fapt, Ponta s-a retras atunci spășit, recunoscând reporteriței: „Ați pus o întrebare care vă face cinste.”

#9.  „La treabă, uitați-vă mai puțin la televizor, asta-i treaba oamenilor politici”

24 ianuarie 2014. Gura păcătosului descrie involuntar guvernarea prin televizor practicată de către guvernul său. Declarația de mare gospodar pus pe treabă a fost dată în contextul accidentului aviatic din ianuarie 2014, în aceeași conferință de presă în care Victor Ponta schița în vorbire liberă idealul său de stat polițienesc  încheind elogios: „Ministerul de Interne este coloana vertebrală a statului român”.

#8. „Am învățat că nu sunt prim-ministru aici, sunt o persoană care trebuie să respecte procedurile”

29 Iunie 2014. Este ceea ce spunea Victor Ponta la cald-cald, la foc continuu, adică după o alarmă de raid cu rachete care l-a surprins în baza militară românească din Afganistan. Cum ar veni, rachete n-au picat din cer, însă a dat dânsul o bombă despre cum își vede fișa postului. Pentru că atunci când este prim-ministru domnul Ponta inevitabil recunoaște cât de mult respectă regulile în general. O mostră tipică din gândirea premierului, reîntâlnită ironic în punctul următor în care deputatul de Opoziție Victor Ponta se ceartă cu deputatul Puterii Victor Ponta:

#7. „Guvernul astăzi trebuie să demisioneze, ținând cont că și-a asumat răspunderea pe o lege nedemocratică și declarată neconstituțională de Curtea Constituțională”

Așa grăia Ponta în ianuarie 2012 despre Guvernul Boc căruia Curtea Constituțională îi declarase drept neconstituțională legea comasării alegerilor adoptată atunci prin asumarea răspunderii. Ca un făcut, fix doi ani mai  târziu, în ianuarie 2014, Curtea Constituțională declară neconstituțională legea descentralizării propusă și adoptată cu mare tam-tam ghici cum! tot prin asumarea răspunderii, de data aceasta de către guvernul Ponta. Care nu mai trebuie să demisioneze.

#6. „Daciana a fost europarlamentar înainte de a fi fiica lui Ilie Sârbu”

28 Aprilie 2014. Sătul să tot explice proptelele soției sale, fiica fostului ministru Sârbu, om cu greutate în PSD zis și Tata Socru, Ponta a prezentat meritele Dacianei exagerând dar doar un pic: cât să precizeze că soția sa este din naștere europarlamentar, o calitate dobândită chiar înainte de a fi anunțată drept fiica tatălui ei influent.

#5. „Tu ce faci, fă, Doina aici? Aveai chef de niște inundații?”

 23 Aprilie 2014.  Trimiși forțat în ceea ce s-ar putea numi un exercițiu de teambuilding într-o barcă pneumatică, premierul s-a gândit să i se adreseze un pic mai informal ministrului apelor Doina Pană, rezultând dialogul ministerial de mai sus, condimentat cu apelativul de Gara de Nord, de unde se mândrește că se trage Victor Ponta. Că a fost sau n-a fost, că dacă și cu parcă nu se plimbau de fapt în barcă, asta rămâne pentru pasionații de pixeli albatriști (nu e niciun typo).

#4. „Deși ne paște un război, vestea bună este că…”

3 Mai 2014. Vestea bună e că vreo trei milioane de români sunt deja refugiați. Vestea bună e că avem lideri curajoși care nu se tem să facă astfel de gafe externe dar și interne, stârnind panica în populația care i se uită în gură. Vestea bună e că avem lideri respectați în toată lumea. De exemplu chiar premierul Victor Ponta liderul european cel fără de comentarii oficiale despre agresiunea Rusiei în Ucraina. Și care pus în fața evidenței s-a văzut nevoit să declare că „ce s-a întâmplat în Crimeea contrazice regulile dreptului internațional”. Fiindcă el știe cel mai bine astfel de finețuri fiind pe haș de, doctorand în drept penal internațional. Nu, vestea bună e că Victor Ponta va prezida Consiliul Suprem de Apărare al Țării.

victor_ponta comandant suprem

#3. „Nu știu dacă mai e vreun copil chiar și în clasa întâi care să nu aibă telefon cu internet.”

15 Septembrie 2014. Nu știu alții cum sunt dar eu când mă gândesc că prim-ministrul țării mele poate gândi, apoi verbaliza în public o asemenea constatare, parcă-mi saltă inima de perplexitate. Neîndoielnic, domnul Ponta își cunoaște foarte bine țara și nevoile sale.  Cum altfel ar putea unii elevi rămași fără microbuze școlare să meargă zilnic kilometri întregi prin drumuri înzăpezite dacă n-ar avea 3G și GPS pe telefon? Bine măcar că au toți telefoane d-astea cu internet dar guvernul nu a reușit până în prima zi de școală să se asigure că fiecare elev va avea manuale școlare, faptă administrativă nemaivăzută în România nici în vremea războiului. Nu găsesc deschidere mai triumfală pentru noul an școlar și umor involuntar mai trist.

#2. „Ca deputat voi vota împotrivă, dar ca prim-ministru sunt pentru!”

13 Iunie 2013. O dată simbolică pentru această declarație, fiecare președinte PSD trebuie să-și pună uniforma și frontala de miner. Faimoasa perlă de pe acest podium a prins aripi în mass-media precum porumbelul păcii între deputatul și premierul Ponta. Fiindcă în alegerile desfășurate cu numai șase luni înainte, deputatul Ponta promisese cu subiect și predicat că proiectul așa zis minier Roșia Montană va fi oprit și mai mult, investigat. Jumătate de an mai târziu intră nonșalant în scenă premierul Ponta care se scuză infantil că el „era împotrivă doar fiindcă Băsescu era pentru”.

#1. „Dacă nu câştigăm prezidenţialele, scapă cine poate!”

20 Februarie 2014.  Autointitulat „premierul celui mai cinstit guvern”, Victor Ali Baba Ponta a ghicit foarte bine mesajul cheie pentru cei 40 de hoți din toate județele. Că e asociație de bloc, echipă de fotbal sau corporație, fiecare organizație își cunoaște tacticile de motivare a membrilor săi iar marea organizație de partid PSD știe cel mai bine ce-i mișcă pe ai săi. Pentru cine crede că acest mesaj motivațional e o scăpare, poftiți coincidență! tocmai ce a fost repetat acum câteva zile de Liviu Dragnea, șeful de campanie al lui Victor Ponta: „Dacă nu iese preşedinte Ponta, sigur nu vom mai fi pe aici la anul”. Și fiindcă acesta e un colț de stradă interactiv, declarația care închide coronița acestui premiu întâi „scapă cine poate” vine de la cititorii noștri care ne-au amintit de adevăratele planuri scăpate din gura păcătosului „după ce luăm controlul politic asupra DNA-ului„.

Pentru locul 1 și pentru nostalgia perioadei dinainte, când chiar câștigau prezidențialele, am pregătit un meme special. O dietă cu rezultate și imagini deosebite „Înainte & După”. Un regim cu doar câteva produse de brutărie celebre.

2004-2014 inainte-dupa politicieni penali

Închei observând că nu-i nevoie de analize politice detaliate sau sofisticoșenii eseistice când domnul Victor Ponta poate fi schițat fără patetism în doar în zece fraze. Ale domniei sale. Autoportret de luat aminte.

Categories
random Stiri tu cu cine ai vota

Un motiv de vot în primul tur: Macovei mai multe voturi ca Udrea

La alegerile prezidențiale din noiembrie, pentru prima dată în România, își anunță participarea două femei: Monica Macovei și Elena Udrea. În tot istoricul electoral post-decembrist, o singură dată a mai candidat o femeie. În 2000, Grațiela Bârlă a obținut doar 61.455 de voturi (dar presupun că scopul ei a fost mai degrabă să facă reclamă propriului cabinet de avocatură). În acest an însă, dacă vor reuși să strângă semnăturile necesare, avem două candidate cu experiență politică și care își doresc să câștige din motive politice: Macovei pentru a promova un sistem de valori, Udrea pentru a promova un sistem de clienți politici.

Primul tur al alegerilor se anunță destul de plictisitor, în ciuda inflației de candidați anunțați. E foarte puțin probabil ca în cele două luni rămase până la alegeri să vedem o schimbare masivă a opiniei populare, care să ducă în turul doi pe altcineva decât pe Ponta și Johannis. Există posibilitatea ca PSD să organizeze un vot controlat pentru un alt candidat, mai ușor de bătut de Ponta în turul doi, așa cum suspectăm că a făcut cu Vadim în 2000. Suspectul principal e Tăriceanu, dar nici Udrea nu e de lepădat. Însă nici PSD nu mai e ce-a fost, nici vremurile nu mai sunt ca acum 14 ani. Investigațiile DNA de la referendum și lupa Internetului sunt argumente în fața cărora să dea înapoi „poporul pesedist”. Așa că miza majoră a alegerilor, postul de Președinte, va rămâne pentru al doilea tur.

În prima etapă, cei care nu sunt convinți nici de Johannis, nici de Ponta, își pot căuta o miză proprie, alta decât răul cel mai mic din turul doi. Promovarea unei idei, a unui candidat, a unei etnii, sau, dimpotrivă, sancționarea cuiva sau a tuturor prin vot anulat sau neprezentare, fiecare își face propria strategie. Evenimentele recente din Partidul Mișcarea Populară mi-au dat și mie o miză personală pentru primul tur: vreau ca Monica Macovei să obțină mai multe voturi ca Elena Udrea.

E un progres să avem două candidate cu intenții serioase, dar participarea femeilor la alegerile de orice fel, și în particular la prezidențiale, rămâne dureros de scăzută. Îmi doresc ca măcar atunci când se trage linia, cea care are mai multe voturi să nu fie un fel de Dragnea blond și cu fustă, ci cineva care merită respect pentru activitatea politică. De aceea voi merge la vot și voi vota cu Monica Macovei, presupunând că va avea semnăturile necesare. Despre turul doi vorbim altă dată.

Categories
random Stiri tu cu cine ai vota

Eu de fapt ce votez? Criterii pentru vot

Am început seria de articole despre votul la alegerile pentru Parlamentul European, din 25 mai, discutând despre boicot (botezat mai nou „grevă cetățenească”), independenți și partide mici. Am exclus rând pe rând aceste opțiuni, pentru că nu am găsit niciuneia suficiente merite, sau altfel spus pentru că în cazul fiecăreia dezavantajele sunt mai mari decât avantajele. Am ajuns astfel la alegerea „obișnuită” între partidele mari, mai vechi sau mai noi. Pentru că programele și candidații sunt cam aceiași dintotdeauna, dar și pentru că sunt nevoie să aleg liste închise, predefinite de partide, alegerea mea va avea ca întotdeauna o componentă de tip „răul cel mai mic”. Înainte de mă uita la fiecare dintre cele cinci partide în parte, cred că e cazul să vă spun ce anume votez la aceste alegeri.

Am patru criterii pe baza cărora voi decide. Pentru mine, criteriul familiei politice este cel mai important pentru că este modul cel mai sigur în care știu că pot să influențez direcția de ansamblu în care vor merge politicile europene. Pe locul doi este criteriul calității candidaților, pentru că vreau să am un echilibru între valorile susținute și capacitatea reală a aleșilor de a susține aceste valori. Folosesc al treilea criteriu, influențarea politicii interne, mai ales pentru decizii de „eligibilitate”, de tipul „în niciun caz nu votez acest partid”. În fine, criteriul al patrulea, cel al programelor partidelor l-am integrat în primele două, din motive pe care le explic mai jos. Încerc să descriu în cotinuare aceste patru criterii și, în ultimul articol din această serie, le voi aplica celor 5 partide din care voi alege cu cine votez.

 1. Viitoare compoziție a Parlamentului European

votewatch

În Parlamentul European se lucrează în grupuri politice, constituite pe baza afinității ideologice a europarlamentarilor (numiți și MEP – Member of European Parliament). Marja de manevră pentru cei ce nu fac parte dintr-un grup este foarte mică. Este elocvent exemplul lui Adrian Severin, care nu a mai contat după ce a fost dat afară din grupul S&D. Mai mult, în interiorul grupurilor politice disciplina la vot este mare. Odată ce grupul politic s-a pus de acord asupra unei poziții, procentul membrilor ce votează conform acelei poziții depășește, în medie, 85%. Consecința acestui mod de funcționare este că ideologia, valorile grupurilor politice contează și influențează mult votul final. Este o situație cu care nu suntem obișnuiți din Parlamentul României, în care votul este determinat mai ales de interese de grup ce nu au legătură cu ideologia partidelor. Recomand cu toată încrederea site-ul Vote Watch Europe, care oferă un număr mare de statistici bazate pe voturile date în PE (de acolo am luat și imaginea alăturată). Puteți lesne vedea cum s-au poziționat diverse grupuri politice pe teme variate, în funcție de interesul fiecăruia. Include chiar în prima pagină și o aplicație cu care puteți verifica cum vă poziționați pe un set de teme importante votate în mandatul precedent.

În linii mari, grupurile politice își păstrează poziționarea, pentru că derivă în principal din ideologie, nu din interese de moment. Este bine să verificați și programele propuse pentru mandatul următor. Un punct de start este pagina special pregătită de Parlamentul European, unde găsiți, în limba română, descrierea familiilor politice europene cu trimiteri către site-ul fiecăruia. Sunt disponibile și trei așa numite Voting Adviser Applications (VAA), adică baterii de întrebări bazate pe programele partidelor cu ajutorul cărora vă poziționați față de fiecare din ele: EUvox2014Electio2014, și Votematch

Începând cu acest mandat, se adaugă o a doua dimensiune a importanței grupului politic: statele membre au convenit să desemneze președintele Comisiei Europene ținând cont și de componența Parlamentului European. Este motivul pentru care principalele grupuri politice și-au desemnat candidați la președinția Comisiei (găsiți pe Electio2014 informații despre ei, în limba română).  Tot de aici și atenția cu care urmărim posibila distribuție a mandatelor pe grupuri politice. Prin aplicația PollWatch2014, citată frecvent și de presa românească, sunt strânse date din sondajele de opinie și făcute astfel de estimări. Atenție, mecanismul de negociere rămâne unul foarte complex. Nu este o situație ca în parlamentul național, când majoritatea decide premierul (mă rog, la noi e un pic altfel, cu președinte jucător, dar asta e altă discuție). Decizia rămâne a Consiliului, adică a reprezentanților statelor membre, iar fiecare comisar în parte este nominalizat de țara sa și acceptat de viitor președinte al Comisiei. Spre exemplu, la limită, ne putem imagina situația în care socialiștii au cele mai multe mandate, dar Germania, condusă de populari, refuză să-l suțină pe candidatul Schulz; sigur că o astfel de încordare băsesciană a mușchilor e puțin probabilă, vreau doar să subliniez că simplificarea „populari vs socialiști”, foarte la modă printre analiștii de la noi, este profund greșită, pentru că anulează nuanțele, iar în politica europeană aceste nuanțe au greutate. Oricare dintre grupurile politice poate avea un cuvânt de spus, iar în România participă la cursa electorală partide din toate familiile politice.

2. Calitatea oamenilor propuși pe listele partidelor

Nu este suficient să trimitem oameni în Parlamentul European într-un anumit grup și să așteptăm liniștiți să voteze cu linia grupului. La cât de bine îi plătim, dorim să fie activi, să contribuie cu folos la formularea politicilor, să fie în legătură cu noi, cetățenii și să ne bazăm pe ei. Asta înseamnă că trebuie să fie bine pregătiți și să înțeleagă funcționarea instituției la care merg. De asemenea, trebuie să aibă calități morale care să îi recomande, să nu fie implicați în acte de corupție sau conflicte de interese și așa mai departe. Nu în ultimul rând, trebuie să știe să interacționeze cu colegii de grup și să obțină însărcinări importante. Votul sau luările de poziție în plen sunt doar minimul ce îl pot face. Amendamentele în Comisii sunt parte importantă a muncii lor. Dar în Parlamentul European există poziții cheie atribuite MEPilor. Spre exemplu, raportorul este cel ce scrie prima versiune a unui document pe un anumit subiect, deci are de la început un cuvânt greu de spus asupra felului în care acesta arată. Poate mai important este coordonatorul politic al grupului pe un anumit subiect. Acesta este cel ce negociază poziția finală a grupului, felul în care se va vota pe acel document (și tocmai am spus că aproape 90% din voturi, în medie, respectă această poziție). Dacă trimitem în PE oameni bine pregătiți, sunt mai multe șanse ca ei să primească astfel de roluri.

Listele cu candidați sunt publice, pe site-ul Biroului Electoral Central. Sunte deja pagini de Internet care oferă informații suplimentare despre candidați, realiate de organizații non-guvernamentale precum ANBCCEFOR sau APADOR-CH. Au fost și dezbateri cu partide, din care puteți vedea cum se poziționează pe anumite subiecte.  Mai mult, cea mai mare parte a candidaților cu șanse vor un mandat. Ne întoarcem deci la Vote Watch, care ne oferă sintetic informații despre activitatea MEPilor români și putem să vedem exact ce și cum au votat, ce roluri au îndeplinit, cât de bine s-au achitat de sarcini.

Din păcate avem în față liste închise. Cu siguranță pe fiecare listă găsim oameni de calitate, dar și candidați mediocri sau chiar slabi, sau, mai rău, oameni cu probleme în justiție, sau cu mandate dezastruoase în Parlamentul României sau în Guvern. Puteți lesne constata că nicio listă nu e perfectă. Însă pe fiecare listă găsim și oameni buni. Este important să citiți listele în paralel cu sondajele de opinie. Partidele au depus liste complete, contează cu adevărat doar candidații care au șanse să intre în Parlament. Calculați că pentru fiecare aproximativ 3 procente obținute, partidul mai primește un mandat (distribuția este proporțională, 100% împărțit la 32 de mandate înseamnă 3,125%, dar apar redistribuiri pentru că unele partide nu trec pragul electoral de 5%). Deci pentru un partid care are cam 10% în sondaje, candidatul de pe locul 5 trebuie să fie extrem de norocos să ajungă în PE, iar de la locul 6 încolo nici nu mai contează dacă sunt oameni de calitate sau nu. Pe scurt, decizia trebuie să fie una de compromis. Analizați toată lista pentru a decide cât de mult vă atrage.

3. Influențarea politicii interne

Vrem, nu vrem, ajungem la politica internă. Întreaga campanie a fost mai mult despre prezidențiale decât despre Parlamentul European. Am văzut la televizor și în sondaje oameni care nu candidează acum, dar și-ar dori să o facă la toamnă, ca Ponta, Johannis, Antonescu, Udrea, Predoiu etc. Un partid (PNL) s-a găsit tocmai acum să lanseze un program economic pentru România, iar exemplele pot continua. E rău că s-a întâmplat așa, pentru că deciziile ce se vor lua în Parlamentul European ne vor influența tot mai mult în viitor, și am ratat încă o ocazie să discutăm despre cum vedem noi viitorul Uniunii.

Dar nu pot să neg că în orice vot intră și o componentă determinată de politica internă. Dau câteva exemple:

  • sprijinul unor partide de care ne simțim foarte apropiați. Nu mă aflu în această situație, dar un membru de partid va vota, evident, cu partidul în care activează.
  • penalizarea unor partide pentru acțiuni recente. Pot să înțeleg că cineva extrem de nemulțumit, spre exemplu, de programul de austeritate al PDL, sau de atacul asupra statului de drept al PSD (USL), va vota contra acestor partide.
  • oprirea unor candidați cu totul indezirabili. Spre exemplu, eu cred că e important ca partide care tind către extrema dreaptă, ca PRM, Noua Republică sau PNȚCD să nu ajungă în PE, și am aceeași opinie despre candidați independenți precum Capsali sau Costea. Ei au un public mic, dar hotărât și vor trece pragul electoral doar dacă participarea generală va fi foarte scăzută. Este unul dintre motivele pentru care consider că boicotul este o idee foarte proastă.
  • influențarea unor decizii privind alegerile prezidențiale. Este clar că PSD va câștiga detașat alegerile europene. Pentru simpatizanții partidelor de centru-dreapta, miza locului 2 este importantă, pentru că poate conduce la coagularea unui consens asupra unui candidat anti-PSD.

4. Programele partidelor

Am lăsat pe ultimul loc programul partidelor românești, și nu doar pentru că știm din experiență că promisiunile pre-electorale nu au legătură cu realitatea post-alegeri. În contexul european, primează programul familiilor politice din care fac parte partidele noastre, adică primul meu criteriu. Din partea partidelor noastre, contează mai ales oamenii pe care îi trimitem să se integreze în aceste familii politice. De altfel, se vede acest lucru și din campania electorală, axată pe oameni (când nu este despre prezidențiale). Este foarte dificil să găsești programele unor partide (eu am văzut programul PDL la o dezbatere, tipărit, în mână la Stolojan, dar pe site nu e; programul PMP apare undeva pe blogul lui Cristian Preda, dar nu pe site-ul partidului; ș.a.m.d.), iar al altora este pe lângă subiect, vezi spre exemplu acel „mândri că suntem români” al PSD. Găsim însă pe site-urile de campanie ale unor candidați mai serioși propuneri concrete, subiecte pe care și le asumă, inițiative proprii pentru Parlamentul European. Pe acestea le-am integrat la criteriul al doilea, calitatea oamenilor.

Categories
Stiri tu cu cine ai vota

Cum se fură o lege

În imaginea alăturată este ordinea de zi a ședinței comune de astăzi a Comisiilor de „Administrație Publică” și „Industrie și Servicii” a Camerei Deputaților, așa cum apare pe site-ul Camerei. Însemnările colorate îmi aparțin. Așa cum e normal, fiecare proiect de lege are un număr de înregistrare, care e chiar link către pagina proiectului, unde oricine poate citi ce vor inițiatorii, ce avize au fost primite, care e opinia guvernului și ce termene sunt pentru dezbatere. Așa cum nu e normal, unul dintre proiecte nu are nici număr de înregistrare, nici termene. Este proiectul Legii Minelor, proaspăt sosit de la Senat, unde a fost respins. Votul final la Senat a fost pe 2 decembrie. Teoretic, ar fi trebuit să fie suficient timp să fie înregistrat în sistem. Dar lucrurile nu se opresc aici.

Relatările de presă (Mediafax) ne spun că deputații au terminat de votat proiectul și ar intra chiar mâine în dezbaterea plenului. Mai mult, se pare că la dezbatere au fost votate o mulțime de amendamente. Teoretic, putem intra pe site-ul Senatului să vedem forma respinsă deja de prima cameră. Dar altă relatare (Mihai Gotiu, luat cu rezervele de rigoare, știută fiind poziția sa anti-minerit) ne spune că deputații s-au trezit cu 68 de pagini de proiect la prima vedere în față și că previzibil, au votat la ordin.

Să presupunem că M.G. exagerează. Însă aflăm tot din presă (tot Mediafax) că raportul celor două Comisii diferă semnificativ de forma inițiatorului. Liderul PNL din Cameră, deputatul Scutaru declară senin:

„Cu puţin timp înainte de începerea (şedinţei, n.r.) Comisiei am mai lucrat împreună cu domnul preşedinte Iancu la nişte propuneri, ca să le dăm forma finală. Domnul Iancu se referea la acele prevederi privind tansparenţa în exploatarea resurselor naturale. Sunt amendamente pe care grupul PNL le-a depus. Fiind depuse cu puţin timp înainte, domnia sa a ţinut să le parcurgă. În final, a ieşit o lege pe care USL o susţiune, o promovează. Nu e o lege specială cu dedicaţie pentru o companie. Am vrut să evităm lucrul acesta. Pe primul loc e transparenţa şi interesul statului român”

Cu alte cuvinte, în numele transparenței și al interesului statului român, forma finală a fost negociată de doi oameni: Scutaru de la PNL și Iancu de la PSD.

Probabil că vom afla mâine, în timpul dezbaterii din plen cum arată noua lege a minelor. O lege care poate afecta puternic viața multor comunități va fi în atenția publicului, în forma ei finală, timp de câteva zeci de minute, cât durează votul plictisit al deputaților. Acesta este intervalul teoretic în care „dezbaterea” poate exista.

Nu știu dacă Legea Minelor va fi una viciată de mâna lungă a firmelor interesate și cu bani de împărțit. Însă cu siguranță ea a fost deja furată de jocul murdar al câtorva deputați.

Categories
Stiri tu cu cine ai vota

Cine împacă România?

Polarizarea e maximă în aceste zile caniculare. Argumentele raţionale au fost demult depăşite, dezbaterea a ajuns doar emoţie încinsă la punctul de fierbere, pe care-l vom depăşi cât de curând.  Nimeni nu mai are răbdare, fiecare are doar convingeri şi îşi caută motivaţii pentru a şi le striga:  “Băsescu e un ticălos” sau  “Ponta şi Antonescu sunt nişte ticăloşi“. Ambele afirmaţii sunt adevărate iar ticăloşia cea mai mare este că ni se vând drept alternativă.

O colegă e anti-proiectul Roşia Montană dar va vota să rămână Băsescu. Alţi trei colegi au depăşit cu mult sarcasmul, când ea încearcă să explice de ce nu ar trebui terfelită Constituţia. Nişte pensionari trăiesc cel mai confortabil trai al vieţii lor, din boom-ul anilor ’70 încoace: casă renovată, vacanţe, bani în plus pe card lună de lună. Desigur, se sprijină pe pensia tradiţională, adică pe ajutorul copiilor lor deveniţi adulţi. Însă ruptura e totală, de fapt ei cred că trăiesc foarte prost, că aşa le toarnă televizorul în sufragerie, seară de seară. Copiii sunt plecaţi pe unde îi cară proiectele lor IT, nu mai au de de mult timp de dezbateri politice în sufrageria casei. Doi prieteni vechi se reîntâlnesc pe facebook, unde ajung să se certe pueril pe binomul politic al prezentului. O altă prietenă, care sigur citeşte, a renunţat la argumente şi  îi va ascunde buletinul tatălui ei, în ziua votării. Şi sunt mult mai multe exemple din birou, din case, din piaţă şi desigur, de la colţu’ străzii. Unde s-a ajuns?

Am renunţat să mai intru în polemici cu prietenii. Pe unii îi văd un pic în urma mea cu perplexitatea şi frustrarea, încă discutând, încă făcând apel la argumente raţionale. Nu sunt un resemnat de felul meu, dar sunt cu picioarele pe pământ cât să ştiu că nu pot schimba lumea. Dacă nu îmi pot convinge părinţii că greşesc în alegerea lor, dacă nu pot face măcar un singur amic să-şi pună întrebări sau să aibă măcar nişte îndoieli, atunci ce rost are să-mi pierd timpul?

Nu mai suport discuţiile în alb-negru. Nuanţele au dispărut complet. Cine mai are abilitatea de a nuanţa oricum e de fapt deja decis dacă e alb sau negru. Da sau Nu. Toţi sunt deja convinşi, se discută în termeni de “Ba p-a mă-tii!” iar justificarea fiecărei părţi e că şi ceilalţi au încălcat legea, ce noi suntem mai fraieri? totul într-o spirală aiuritoare de ură. Doar inocenţii îşi mai permit să se împotrivească machiavelicei “Scopul scuză mijloacele”.

Se pare că oamenii vor linişte, cu orice preţ. Şi eu vreau linişte, vezi titlul, însă nu sunt deloc liniştit, nu pot, să mă scuze cei convinşi de altceva, efectiv nu pot să mă întorc la liniştea din anii ’90.  Mă recitesc şi îmi dau seama că vorbesc ca un bătrân pentru cele opt noi generaţii de votanţi care au crescut fiind anti, fiindcă nu-i aşa, e cool la vârsta asta să fii anti, iar eu am fost la fel. Ce să le zici lor sau celorlalţi orbiţi de ură, explicabilă de altfel? Că vor ajunge să-l regrete pe Băsescu? Că e sigur că aşa va fi, vezi milioanele care-l regretă pe Ceauşescu după 22 de ani sau milioanele cu care Iliescu a revenit în forţă acum 12 ani.

Nu te crede nimeni, toţi sunt convinşi. Îi rog măcar să ţină minte, fiindcă mie nu îmi va face nicio plăcere să sar cu “V-am zis eu!”, ar fi un sarcasm foarte trist. Apoi, când pârjolirea se va fi sfârşit ar trebui să reuşim să ne împăcăm cumva. Azi nu ştiu cine poate împăca România.