Categories
random

Dragă Alina

Dragă Alina,

Sunt aproape patru ani de când am votat pentru tine în colegiul deputați 22. Votul meu, voturile prietenilor care locuiesc în colegiu, toate s-au adunat frumos în coloana ta, astfel încât la redistribuire ai obținut un scaun de parlamentar, chiar dacă în lupta pentru voturi ai fost învinsă și de Corneliu Ciontu și de Elena Munteanu. Am apreciat atunci faptul că, spre deosebire de candidații PSD și PDL, tu chiar ai încercat să îți faci campanie în colegiu prin contact direct cu alegătorii.

În acești patru ani ți-am urmărit activitatea de reprezentant al meu în camera deputaților. M-am bucurat că ai făcut acest lucru ușor pentru cei interesați, fiind extrem de activă în mediul online. Ai avut, de asemenea, o serie de inițiative bine primite: promovarea ciclismului, promovarea unui stil de viață mai sănătos prin sport, inițiativa biblioteca, ajutorul acordat administratorilor asociațiilor de proprietari prin intretinerea.info, informările despre activitatea BEC. Se adaugă aici și informările scrise și fluturașii lăsați prin cutiile poștale din colegiu.

Toate bune și frumoase până acum. Doar că toate acțiunile pe care le-am lăudat aici sunt acțiuni care puteau fi organizate și de oricine altcineva în afară de un deputat. Sigur, meriți felicitări pentru ele, însă ele nu fac parte din atribuțiile tale de parlamentar și de reprezentant al meu. Ele sunt, mai degrabă, expresii ale intereselor tale personale (cu unele excepții, desigur).

Dacă analizez strict activitatea de parlamentar văd (aici), de exemplu, că:

(1). ai lipsit la 38% dintre voturile din parlament. Desigur, unele absențe pot fi explicate prin boicotarea de către grupul parlamentar a anumitor voturi. (Dacă tot a venit vorba despre boicot, m-aș bucura dacă mi-ai explica de ce boicotarea unui vot de către un parlamentar este morală sau acceptabilă, dar boicotarea unui referendum de către un votant nu este.) Alte absențe pot fi explicate prin deplasări în interes de serviciu și alte absențe motivate de acest tip. Raportat la colegii tăi, ești pe poziția 124/339 în ceea ce privește prezența la vot. Undeva în plutonul de mijloc. Mă întreb dacă există un alt loc de muncă unde absentezi la aproape 40% din ceea ce poate fi considerat ca fiind una dintre principalele atribuții dar poți ceri prelungirea contractului de muncă.

(2). Atunci când ai votat, în 98,88% din cazuri ai votat așa cum a votat partidul. Ai fost aleasă într-un colegiu și se presupune că votul tău trebuie să reprezinte interesele colegiului din care vii. De ce am mai avut nevoie de vot “uninominal” și nu pe liste dacă tu ai respectat întotdeauna linia partidului?

(3). Activitatea parlamentară, alta decât votul, nu este nici ea extraordinară prin comparație cu cohorta 2008-2012: 20 de moțiuni, 19 declarații politice, 45 de ședințe în care ai luat cuvântul, 48 de propuneri legislative semnate etc.

(4). Dacă mă uit la propunerile legislative (aici), văd că cele mai multe se referă la sistemul juridic, ceea ce este ok – ești specialistă în acest domeniu și mă aștept să vrei să ai o contribuție la îmbunătățirea acestuia. Văd, însă, că te afli printre inițiatorii propunerii legislative privind înființarea, organizarea și funcționarea Academiei de Științe Juridice din România. O propunere care a fost criticată sever la momentul anunțării sale, pentru beneficiile mai degrabă ne-ortodoxe pe care le aduce deputaților. Faptul că te afli printre inițiatori nu este deloc plăcut.

(5). Spuneam 20 de moțiuni de cenzură. Dintre acestea, nu mai puțin de opt au fost împotriva actualului partener de alianță, PSD. Americanii au un termen prin care descriu o astfel de situație: flip-flop. Îmi este greu să înțeleg când erai sinceră: când votai moțiunile de cenzură împotriva PSD, sau când participai la manifestările publice ale USL?

(6). În mai 2011 adresai o interpelare ministrului educației (Funeriu la acea vreme), în care îl acuzai pe un profesor din Arad de plagiat (vezi aici). De când s-a iscat scandalul Ponta, însă, nu te-am auzit nici măcar o dată luând o poziție clară împotriva unui plagiat dovedit (vezi decizia Universității din București). După cum nu te-am auzit nici apărând o instituție a statului (CNATDCU) atunci când ea a fost gâtuită de un ministru interimar doar pentru a împiedica decizia acesteia în cazul Ponta.

Și tot așa. Te întreb, atunci: de ce aș mai vota pentru tine pe 9 decembrie? Ai fost aleasă în sistem “uninominal” însă ai activat ca și cum ai fi fost aleasă pe liste. Iar acum candidezi din partea unui partid aliat cu cei pe care îi criticai vehement (opt moțiuni) în urmă cu doar trei ani (PSD). Candidezi din partea unei alianțe la conducerea căreia se află o persoană care a furat pentru a obține titlul de doctor și o altă persoană care, peste noapte, a devenit de-a dreptul “vadimică” în ura față de Uniunea Europeană. Candidezi din partea unui partid care a dat la o parte oameni cu vechime în partid pentru a asigura un loc eligibil lui Becali.

În 2008 erai un “no-name” în colegiu și te-am votat pentru că erai a PNL-ului. În cei patru ani de activitate parlamentară te-ai plasat în plutonul de mijloc. Iar acum vrei din nou votul meu, candidând tot din partea PNL-ului. Dar a unui PNL care nu mai este de recunoscut. Așadar, de ce să te mai votez?

M-aș bucura dacă aș primi un răspuns.

Categories
random

Necazul cu activismul on-line: formă fără fond?

Teoria e simplă și atractivă. Oamenii – și mai ales tinerii – sunt tot mai puțin interesați de participare civică și politică și sunt foarte puțin înclinați să aibă încredere unii în alții, să coopereze, să lucreze împreună. Este unul dintre motivele principale pentru care lucrurile merg prost în România. Pe de altă parte, oamenii – și mai ales tinerii – petrec tot mai mult timp on-line, își iau informații de pe Internet, socializează virtual. Și iată ideea: dacă le aducem instrumente on-line pentru lucru în comun și pentru implicare civică și politică, oamenii le vor folosi, îmbinând utilul cu plăcutul. Astfel societatea va progresa. Zis și făcut, să le dăm instrumente on-line oamenilor – ceea ce se tot întâmplă. Unde e însă progresul? Care-i necazul cu activismul on-line? 

Pe scurt, necazul e că nu e. Adică nu este activismul on-line. Nu spun daor că nu apare masa critică, până acolo e drum lung, dar nu se mișcă, nu apare, nu crește. Nici măcar nu încetinește ceea ce pare un ireversibil drum al părăsirii treburilor Cetății de către cetățeni.

Trec repede peste toate inițiativele de a face partide sau alte structuri asociative online. Acolo unde nu au fost de la început inițiativa unui lider ambițios ce avea nevoie de umbrelă, fie au murit în termen de zile sau maxim săptămâni (cele mai multe), fie nu au rezolvat niciodată problema troll-ilor, fie s-au transformat în plăcute, dar mici cluburi de discuții. Impactul nu există.

Să remarcăm că autoritățile și cetățenii au în comun lipsa de interes pentru transparență decizională și democrație participativă. Dacă pe primele le-au obligat să acționeze munca unor activiști încăpățânați, deschiderea unor politicieni (minoritate, dar există) și presiunea europeană, pe cetățeni nu-i urnim și pace. Este obligatoriu ca inițiatorii unor decizii să publice pe site-ul propriu propunerile de acte normative și să accepte recomandări ale cetățenilor. Însă participarea la aceste dezbateri vine cel mai adesea tot de la cele câteva ONG-uri active. Undeva pe site-ul Camerei Deputaților (vă provoc să găsiți locul) cetățenii pot comenta și face propuneri legate de propunerile legislative aflate în dezbatere. Participarea este ca și inexistentă.

E drept că autoritățile publice nu încearcă deloc să ajute cetățeanul, dimpotrivă. Proiectele legislative sunt aruncate ca atare pe site, într-un limbaj deloc accesibil individului mediu. Ba când e vorba de modificări ale unor acte în vigoare – adică des – propunerea este o adunare de paragrafe de tipul „articolul X paragraul 5 se modifică și are următorul conținut…”. Trebuie să fii insistent ca să înțelegi ceva. Mai mult, nimeni nu răspunde dacă propunerea a fost citită, luată în calcul, acceptată sau respinsă, și de ce. Nu e o dezbatere, ci un fel de dialog cu peretele, din care rezultatul poate fi chiar foarte nefericit, căci oamenii vor crede că au participat și se vor mulțumi cu atât.

Vorbind de perete, îmi amintesc cu nostalgie un proiect de la alegerile locale din 2004 numit Zidul Dorințelor. În vreo 20 de orașe medii și mici din România au fost așezate în centru panouri albe pe care cetățenii puteau să spună ce așteaptă de la candidați. Zidurile s-au umplut: lumea trecea pe acolo și spunea ce are de spus. Ba chiar au venit candidații să discute cu cetățenii, că doar erau alegeri. Vreo doi ani mai târziu, ideea a fost preluată de Realitatea TV și a ținut o bună bucată de vreme; poate vă mai amintiți transmisiunile de la „zidul realității”, era unul chiar și în București, la Piața Universității. Inevitabil, a ajuns în on-line, în numeroase forme. Paradoxal, nu s-a întărit, ci s-a disipat.

Spre exemplu, domnuleprimar.ro a început binișor, o cale prin care cetățenii puteau trimite petiții primarilor. Are sprijinul Hotnews, a reușit să aibă legături cu primării, unii primari chiar au răspuns activ. Acum însă s-a transformat mai degrabă într-un site de știri locale, ideea inițială e undeva în fundal, mai degrabă pierdută. Privin în jur, vedem că site-urile de „spus părerea” s-au diversificat. Găsim secțiuni de genul ăsta pe la diverse organizații civice, sunt numeroase site-uri de petiții on-line. Sunt chiar și inițiative dedicate strict strigării către lume, de la o nebunie pestriță la spunetiparerea.ro până la mai tânărul hipster speakupnow.net sau la nou născutul nuvasuprati.info (pe care l-am lăudat la apariție, dar încă nu merge). Asta ca să nu mai vorbim că până la urmă poți să spui și pe Twitter, Facebook sau blogul propriu. Măcar în această ultimă variantă ai certitudinea că te aude cineva – adică prietenii tăi – căci marea problemă a tuturor celorlalte este că strigi în eter, pentru că de răspuns nu răspunde nimeni. Excepția ar fi chiar cel cu care am început, domnuleprimar.ro, dar care, iată, renunță încet la activitatea inițială. Oare inițiativa civică nu vinde publicitate?

Sunt site-uri care generează conținut, reutilizând date publice. Cele mai bune exemple sunt alesiivoteaza.ro și hartapoliticii.ro, ambele oferind informații despre activitatea Parlamentului. Harta politicii, având avantajul de a fi făcut în regim de voluntariat, are potențial mai mare de dezvoltare; spre exemplu, recent a generat politicalcolours.ro, niște hărți care ilustrează frumos situația politică din România, iar comunitatea din jurul proiectului are și alte idei bune. Însă astfel de instrumente deocamdată doar oferă informații, nu au reușit să atragă un public care să participe la generarea de conținut. Din păcate în România sunt puține date publice oferite în format deschis, care să permită mai multe proiecte similare.

Mai recent, beneficiind de granturile din concursul ReStart România sau de la alți finanțatori, au apărut inițiative noi, care vor să combine conținutul generat de administratori cu cel adus de utilizatori pentru a avea un impact mai bun. Am vorbit cu speranță aici la colțul străzii de cineceapromis.roalegericorecte.ro sau banipierduti.ro. Cu tristețe constat că am rămas cu speranța, căci pe undeva ceva nu merge:

  • Cine ce a promis a rămas el însuși o promisiune, căci nu se îngrijește nimeni să organizeze conținutul, să aducă în prim plan candidații ce au câștigat alegerile, să monitorizeze promisiunile și mai ales să răspundă celor ce au dorit să fie activi. Și-au făcut timp să-și facă un cont, să scrie ce au de scris, au participat. Le folosește la ceva? Vor mai participa și data viitoare? Întrebări retorice.
  • Pe Alegeri corecte numărul raportărilor primite de la cetățeni și verificate de proprietarii site-ului este… zero. Niciuna. Urmările acestor raportări sunt inexistente sau cel puțin așa rezultă de pe site. Conținutul adus de utilizatori nu a fost în niciun fel valorificat.
  • Bani pierduti are un design cool care face dificilă găsirea puținelor informații pe care le pune la dispoziția publicului. Încă nu a ajuns la stadiul de a agrega conținut de la utilizatori. Poate o să ajungă cândva, sau poate nu. Deocamdată impactul este ca și inexistent.

Toate exemplele par să sufere de aceleași probleme, lipsa unei administrări bune și ignorarea fondului problemei. Prima pare mai degrabă un defect de proiectare, accentul pus de design și partea tehnică, dar fără resurse pentru funcționare pe termen lung. De fapt, e mai dificil și mai scump să generezi și să organizezi conținutul și dacă nu ai de la început resursele pentru asta e puțin probabil să le găsești pe parcurs, oricât de frumos ar arăta site-ul. Când vorbesc de ignorarea fondului problemei mă refer chiar la ceea ce spuneam la început, absenața spiritului civic și încrederea scăzută în oameni.

Am citit și descrierile proiectelor propuse anul acesta în aceeași competiție, Restart România. Cele care au o componentă de implicare civică merg în general pe aceeași idee: noi facem un site drăguț unde vine lumea și pariticipă. Cel mult se oferă să aducă pe site-ul respectiv niște informații de prin cotloanele administrației publice. Nu mai zic de prea mulții competitori care doresc să duplice inițiative deja existente, mai ales când vine vorba de democrație participativă. E poate cel mai bun semn al lipsei de impact al vechilor încercări. N-am văzut în descrierea niciuneia dintre idei o preocupare reală pentru cum va fi administrat eficient conținutul (e drept că nici organizatorii nu au cerut asta, semn că învață mai greu din trecut) și mai ales despre cum vor atrage oamenii pe site-ul lor. Teoretic, ei vor veni, dar..

Să ne întoarcem la teorie. Oamenii circulă pe Internet, noi venim și le dăm instrumente pentru participare civică online și puf!! Oamenii devin cetățeni activi. Nu-i așa că în primul paragraf teoria suna mai bine? Și nu este vorba doar de rolul destabilizator al acelui puf!! ironic aruncat în text. Pur și simplu în teorie lipsește o inferență importantă. Dacă oamenii nu sunt interesați, de ce ar alege site-ul cel nou și nu s-ar duce să descarce muzică, să joace FarmVille, să citească ceva care chiar îi preocupă, în general să facă altceva? Iar atunci când reușim să ne agățăm de unul din interesele lor, cum facem să îi reținem dacă nu le oferim un răspuns, dacă nu facem ceva bun din conținutul generat de ei?

Trebuie să închei pesimist. Pentru moment, activismul online îmi pare a fi o formă fără fond. Site-uri tot mai frumoase, mai bine construite tehnic și mai goale de conținut. Oameni tot mai puțini care să participe. Mă tem că nu vom ajunge prea departe punând accentul pe instrument, pe online, uitând că trebuie muncă și mai ales că trebuie spartă bariera construită de dezinteres și de lipsă de încredere. Dar poate că suntem încă la faza încercărilor, că fiecare dintre aceste proiecte mai pune o cărămidă mică și la un moment dat se va produce transformarea. Hai să fim totuși optimiști.

Categories
random

Mai usor cu TVR Cultural pe scari

Zilele astea am fost plecat. Fara mail, fara facebook, fara stiri. Ma intorc in contact cu tehnologia si gasesc pe mail si pe Facebook o gramada de apeluri care mai de care mai plangacioase si mai disperate despre cat de important e TVR Cultural si cat bine face el Romaniei si omenirii. Invitatii de a semna zeci de petitii pentru a salva acest post TV. Zic in gand: s-o fi dat lumea pe cultura, in sfarsit manelele nu mai sunt la moda, iar istericalele de la Acces Direct si alte emisiuni de gen nu mai au audienta. Asa o fi oare? S-ar parea ca nu. Gasim aici statisticile de audienta pe lunile octombrie si noiembrie 2011. Rezultatul e furnizat de google, nu l-am cautat in mod special pe asta, daca aveti altul mai relevant dati cu el in mine. Gasim TVR Cultural pe locul 40 ca medie a audientei intr-o zi. As vrea sa notez doua lucruri: pe de-o parte avem inaintea lui posturi ca Acasa (locul 7), Etno (locul 16), TarafTV (locul 28) asadar posturi mai putin culturale, pe de alta parte observam ca si TVR 1 si TVR 2 si TVR 3 se afla ca audienta inaintea TVR Cultural. 

Asadar, SNOBILOR, stiu ca e cool sa te vada lumea ca le ai cu cultura, ca te dai culturist cum s-ar zice. Dar atata timp cat TVR Cultural nu aduna telespectatori nici cat un miting elecetoral pot sa cred ca banii sunt aruncati pe geam. Cum spuneam mai sus, oricare dintre TVR1, TVR2 si TVR3 are audienta mai mare. Asadar de ce sa nu difuzam emisiuni culturale pe TVR1 de exemplu?

Sa va mai spun o chestie. Am in bucatarie un TV vechi. Singura metoda de a-l porni sau de a-l opri e bagatul/scosul din priza. Facand asta porneste automat pe TVR. La orele la care sunt eu in bucatarie invariabil televizorul imi ofera un film cu chinezi. Nu stiu daca filmul e bun sau rau, frumos sau nu, ideea e ca loc de emisiuni culturale ar fi la posturile publice.

Eu nu vad rostul unui post special dedicat culturii in conditiile in care, asa cum se vede din audiente, interesul pentru  cultura e maxim. Prefer o emisiune culturala in prime-time, interesanta si cu un buget care sa-i permita invitati prestigiosi sau difuzarea unor evenimente importante in locul unui post dedicat acestui domeniu la care nu se uita nimeni.

Categories
random

Poate daca….

Zilele astea am reusit sa ma contrez dur cu o parte din amicii mei. Si am mers pana in punctul in care mi-am zis ca decat sa raman fara amici mai bine nu mai discut politica. De ce? Pentru ca in mare argumentatia romanului, din pacate o vad si aici pe blog uneori, se termina cu argumentul suprem: ba pe-a matii.

Si atunci ma gandesc ca poate daca in Romania s-ar fi invatat inca din primii ani de dupa ’90 despre Contitutie, poate daca logica si argumentarea n-ar fi niste materii la care se se predea doar cateva notiuni teoretice (eu la liceu faceam ora de doua ori pe semestru si atunci dadeam lucrare), Poate daca cineva ar fi fost vreodata interesat sa le ofere romanilor o minima educatie despre democratie, constitutie, etica. Atunci doar, poate… nu s-ar fi ajuns aici. Atunci doar, poate… ambele tabere ar fi venit cu argumente logice si nu cu eternul ba pe-a matii…

Categories
random

Amintiri cenusii, sau de ce sunt anticomunist convins

Vine perioada aceea din an in care unii, poate ca scarbiti de colinde, vorbesc despre ceea ce unii considera Revolutie si altii considera lovitura de stat, comunism, etc. Randurile de mai jos sunt un comentariu mai vechi de pe vremea cand nu faceam parte din cei care scriau pe acest blog. Am mai modificat pe ici pe colo, prin partile esentiale.

Imi aduc aminte cu „placere” de momentele :

  • cand cumparam paine pe cartela, si fiind familie cu 3 membri aveam dreptul la 3 sferturi de paine pe zi, asa ca ma duceam la gramada de sferturi si alegeam 3 pe care ma straduiam sa le aleg cat mai mari. Bineinteles ca erau o gramada de maini care le rascolisera inainte …
  • cand ne intorceam seara de la gradina de vara dupa vreun spectacol sau film, asa, ca pe la 10-11 noaptea vedeam oamenii asezandu-se la cozi si ai mei se interesau “ce se da”
  • bananele verzi pe care le puneam invelite in ziar sus pe sifonier de craciun sa le mancam coapte peste 1-2 luni
  • alergatul cu canistrele prin oras pe la cunoscuti in seara de dinainte de plecarea in statiune ca sa facem rost de benzina …
  • autobusele rablagite si ruginite in care vara aveai toate sansele sa te sufoci in inghesuiala daca erai copil cu inaltimea de sub 1,5m
  • justificarile pe care le dadeau parintii sefilor “de la partid” sau la secu’ pentru tot felul de vini inchipuite (ca doar erau fosti refugiati si deportati, deci suspecti si posibili sabotori)
  • serile „romantice” de iarna la lumina lampii cu gaz, caci se facea economie la curent electric
  • nesfarsitele pile si negocieri necesare pentru obtinerea unei butelii de aragaz pline care sa o inlocuiasca pe cea goala
  • incalzitul la aragaz a apei pentru ca sa avem cu ce ne spala, (foloseam 10 litri de apa calda o data pe saptamana pentru spalat din cap pana in picioare)
  • cele 2 perechi de sosete, una de botosi, o pereche de pijamale, un trening, o vesta si un fes cu care trebuia sa stau imbracat ca sa dorm sau sa stau prin casa
  • sticlele de vin date “lu’ Jana de la carne” sa facem rost de niste oase cu 3 fire de grasime pe ele si “lu’ nea *escu de la alimentara” sa ne faca rost de niste unt sau malai (acestea erau cele mai cunoscute si respectate personaje din micul orasel de 20 de mii de locuitori de pe malul Dunarii unde locuiam)
  • “leganoshdetza” de la bulgari, singurele desene pe care le mai vedeam in afara de cele de duminica
  • vesnicul reportaj de la telejurnal cu ce mult a crescut somajul la capitalisti
  • cand mult asteptatul film artistic nu era difuzat, pentru ca sa apara in schimb nustiuce discurs patrioti inaltator al conducatorului iubit
  • propaganda pe care ne-o turna invatatoarea cel putin o data pe saptamana despre conducatorul iubit si luptele eroilor comunisti cu asupritorii capitalisti
  • vesnicul mic dejun paine-cu-unt-si-cu-gem-si-cu-ceai (cand aveam noroc si gaseau ai mei unt) care mi-a lasat o foame psihica de care m-am vindecat prin 2004
  • nesfarsita alergatura cu sacosile prin oras pe la cozi, pe unde „se dadea ceva” mai ales produsele „pe sub mana” fiind cele mai cautate.
  • necontenita munca de a pregati conserve pentru iarna, pentru a nu muri de foame …
  • cum carau apa vecinii verilor mei care stateau la curte, nu aveau apa la robinet, si nici nu aveau fantana, 500-1000 metri, tocmai din curtea IAS-ului ca sa aiba ce sa bea, cu ce sa se spele, etc; era o adevarata caravana de carucioare de butelii cu butoaie cu apa pe ele impinse de baietani …

Sper ca sa citeasca pe aici si cei care nu au trait astfel de momente si cred povestile celor mai in varsta care au idealizat perioada de dinainte de ’89 si zic „era mai bine pe vremea lu’ Ceashca/Ciuruitu’ etc” cu internet pe mobilul din buzunar. Nu-i credeti, pentru ca ori au fost dintre beneficiarii regimului, ori asociaza perioada comunismului cu cea cand erau tineri si in putere, si se simteau mai bine pentru ca erau tineri, dar o pun pe seama fostului regim.

Later Edit (2011-12-20 10:10 AM) :

P.S.  Concluzia articolului, multumita comentariului lui chrislove: Articolul tocmai despre asta este, sa nu ramanem ancorati in tampeniile trecutului, ci sa privim inainte, dar asta stiind ce s-a intamplat si din perspectiva celor care au suferit, ca nu care cumva acele vremuri sa se mai intoarca. In perioadele de criza economica,sociala, etc, samd, prin care trecem si noi astazi, regimurile totalitariste au cele mai mari sanse sa apara. Cu cat stiu mai multi cat de rau a fost sub un astfel de regim, cu atat pericolul acesta este mai departe. Tocmai aceasta parte a societatii romanesti care considera ca “era bine pe vremea comunismului” si trebuie “sa ne dea statul” este o mare masa critica si amorfa a societatii noastre care este impotriva schimbarii si noului, si cea mai susceptibila la a accepta si sustine o intoarcere a unui regim totalitar.

Categories
random

“Nu vă putem oferi o viaţă frumoasă …

… dar vă putem asigura un final decent!” Ăsta e mesajul cu care mi-am început ieşirea de sâmbătă dimineaţa. Mare noroc pe ăla care a îmbâcsit căsuţele poştale cu fluturaşii lui siniştri, că şi-o lua rău de la băbuţele din bloc, dacă îl prindeau în fapt.

Nu zic, am văzut mai grosolane, cu sicrie* de copii scoase spre prezentare chiar pe trotuar. Aşadar, după Funerar TV şi celebrul motto “Vrei nu vrei tot la noi ajungi” (cu reducere 10% pentru pensionari!), marketingul funerar atinge noi culmi prin flyerul funerar chiar în cutia ta poştală. Ideea unui flyer e că poate-poate scapă de aruncatul la gunoi şi îl păstrează vreun potenţial client. Dar cu flyerul funerar ce faci? îl ţii “că nu se ştie niciodată” în teancul cu flyere de pizza, săli de fitness, zugrăveli şi “reduceri acum la nuştiuce produse”? Creepy marketing.

În rest, mă foarte bucur că nu ştiu ce-nseamnă serviciul de la punctul 5 “Oamenii manipulat” sau fiţosul punct 9 “Efecte”. Apel gratuit la număr d-ăla ca de taxi? Şi  pachet “All-inclusive”? Sofisticare, nene.

Oricum, e frumos să râzi de moarte. :)