Categories
random Stiri

DNA vs Baroni

dnavsbaroni2

Baronii păreau să fie nemuritori, până ce s-au întâlnit cu DNA. În 26 din cele 42 de județe (inclusiv Bucureștiul), fie președintele Consiliului Județean, fie primarul municipiului reședință de județ, s-au întâlnit cu DNA în ultimii cinci. Între timp, am avut alegeri, deci unii dintre ei nu mai sunt în funcție, dar problemele juridice rămân. Am luat în calcul dosarele încheiate cu condamnare sau aflate încă în diverse stadii ale cercetării penale sau trimise în instanță, nu și pe cele încheiate cu achitări. Sper că nu am uitat pe nimeni.

Harta de mai sus, în care jumătate din România este colorată de procurori, este grăitoare pentru lupta ce se dă între DNA și Baroni. E mai ușor să înțelegem presiunea continuă a acestora din urmă pentru „lichidarea” inamicului de către politicieni. În unele locuri, sunt doi investigați sau condamnați. Spre exemplu, la Constanța Mazăre și Constantinescu luptă unul lângă altul. Râmnicu-Vâlcea are deja doi primari condamnați. Iar la Bacău primarul și președintele CJ tocmai au intrat în atenția anchetatorilor (pe fostul primar, Sechelariu, nici nu l-am mai pus pe listă, că e istorie).

Pentru cei ce vor o versiune mai dinamică, am testat cu această ocazie programul gratuit CartoDB (disponibil online), cu rezultatul de mai jos:

UPDATE. Pentru că wordpress.com nu permite folosirea iframe, am creat separat o pagină pentru hărți interactive, pe care vă invităm să o vizitați.

(Notă: mai sus are trebui să fie o hartă interactivă. Însă wordpress are o problemă cu iframe-uri, adică le elimină câteodată „din motive de securitate”. Dacă nu se vede, nu avem ce-i face, e „de la ei”. Puteți să o vedeți direct pe site-ul CartoDB, aici)

Programul este intuitiv și ușor de folosit pentru cei ce au minime cunoștințe de folosirea a calculatoarelor. Pentru cei ce știu ceva programare, e și mai simplu. Iar ca lucrurile să fie și mai simple, cei de la The Sponge au făcut un tutorial disponibil aici.

Categories
random Stiri

Catre Ioana Petrescu

 by lloopp 31 comentarii

Ioana-Maria Petrescu

Articolul acesta este dedicat colegei blogger de pe WordPress, Ioana Petrescu. Colegei de generatie nascuta in 1980, care in iarna lui 1989-1990 poate ca se uita in acelasi timp cu mine la televizor bucuroasa si fascinata de abundenta de desene animate. Care a invatat in acelasi timp cu mine sa ii spuna invatatoarei doamna in loc de tovarasa. Care poate ca a invatat in gimnaziu dupa aceleasi manuale de Educatie Civica pe care le-am citit si eu. Nebunei si idealistei care crede ca si mine ca poate schimba Romania in bine, si care, mai mult decat atat, a pus pe pauza o cariera academica in tara cu cel mai mare PIB din lume pentru a face asta. Am incredere in tine ca poti avea o contributie majora la schimbarea in bine a Romaniei. 

Din 1999 experientele noastre comune au cam luat sfarsit. Tu ai mers in tara cu cea mai veche democratie din lume. Eu am ramas in tara cu cea mai originala democratie din lume. Poate ca ai vazut cum se comporta politicienii in SUA, eu am participat la campanii electorale si am cunoscut indeaproape pe un fost ministru de finante. Politicienii romani nu sunt nici la degetul mic al celor americani. Sunt niste rechini infometati de putere, care practica tactica lui „ba pe-a ma-tii” in negocierile politice, le e frica si de umbra lor, nu au incredere in ei insisi si nici in cei din jur, potenteaza fricile populatiei si asmut paturi sociale unele impotriva celorlalte doar pentru a castiga voturi. Nu sunt idealisti ca mine si ca tine. Am urmarit ieri filmul consultarilor din 14 iulie de la Palatul Cotroceni, in care ai fost victima unei confruntari intre un rechin si un pisic mitoman. Nu ii asculta pe cei care te critica pentru prestatia ta de la acea sedinta, e adevarat, nu a fost grozava, iti pot spune ca esti mai buna de atat. Este o infrangere, una dintre multele pe care le vei suferi de-a lungul vietii. Ca o adevarata invingatoare ce esti, iti vei linge ranile, si o vei lua de la capat : Lincoln s-a nascut sarac, a avut doua afaceri care au falimentat si a platit datoriile timp de 17 ani, i-a murit logodnica, a zacut deprimat intr-un pat timp de 6 luni, a pierdut 8 alegeri, si in ciuda a toate astea, a ajuns unul dintre cei mai mari presedinti ai SUA, reusind sa tina tara unita cu ocazia razboiului civil, pentru ca nu a renuntat. Ai mult mai multe atuuri la dispozitie decat el si lucruri mult mai usoare de facut, vei reusi, depinde doar de tine. Invata-ti lectia dupa fiecare infrangere si gresala si fii mai buna data viitoare.

Mi-a placut idealismul si convingerea ta de a-ti sustine ideile, vei fi un bun orator, cu mari sanse sa ajungi prim ministru si apoi presedinte. Mi-a placut cum ai incercat sa pornesti negocierea cu presedintele pornind de la un set de valori comune cu argumentul „de dreapta”. Vei fi un bun negociator de aliante si fuziuni politice. Ai inteligenta, frumusete si tinerete, pe langa studii deosebite, esti un material extraordinar de lider, o femeie cu foarte mult bun simt in politica romaneasca. Ai nevoie de un lider bun care sa te ajute sa cresti, sa iti dea sfaturi si incredere. Primul ministru nu este un lider bun. Un lider bun isi apara echipa, tu ai fost folosita de seful tau, te-am vazut uitandu-te la el si invitandu-l sa te apere. Nu este in stare sa faca asta, l-am vazut cat de timorat este in discutia cu presedintele. Un lider bun are curaj si se sacrifica pentru echipa lui. Pentru a-ti pastra idealismul si convingerile in troaca politicii romanesti ai nevoie de un model mai bun de urmat. Gaseste-ti in alta parte decat in politica romaneasca acele modele, poate in mentorii care te-au ajutat sa devii ceea ce esti acum, o personalitate istorica, orice iti este tie aproape sufletului, si devino tu propriul lider. Valorile tale sa fie cinste, harnicie, onestitate, legalitate si valorile democratice. Fara acesti mentori, politica romaneasca iti va transforma caracterul intr-un pres pe care se vor sterge toti in goana lor dupa putere, si vei deveni ca actualii prim ministru si presedinte. Esti mai buna de atat, depinde doar de tine sa confirmi.

Ai nevoie de imbunatatirea abilitatilor de comunicare, leadership si management. Iti pot recomanda o echipa extraordinara, care mi-au transformat mintea intr-un computer de ultima generatie in numai 80 de ore de training, si mi-au pus la dispozitie si instrumentele sa imi fac singur upgrade constant. Iti stau la dispozitie pentru motivare si cresterea increderii. Pentru experienta practica in conducerea de companii, apeleaza la comunitatea oamenilor de afaceri romani, de preferinta din companii care nu au afaceri cu statul. Te vor invata sa evaluezi, estimezi, planifici, implementezi si sa o iei iar de la capat cu evaluatul. Construieste-ti o echipa care sa creada in aceleasi valori, sa isi doreasca aceleasi lucruri ca si tine, mai sunt tineri nebuni, idealisti, inteligenti si educati in tara asta. Fi pentru ei ceea ce nu a fost primul ministru pentru tine in acea sedinta si in general, lider.

In materie de principii fii dura ca diamantul, in materie de stil personal pune-ti creativitatea in miscare, si vei reusi sa faci Romania tara in care ne va place sa traim.

sursa foto

Categories
random Stiri

Necazurile, domnule, necazurile!

Saptamana trecuta a inceput incurajator, prin exemplul dat de paznicul psiholog. Am avut astazi ocazia sa vorbesc din nou cu dumnealui, spunandu-i ca l-am dat drept exemplu pentru atitudinea civica. Intrebandu-l cum de a ajuns sa fie asa de dedicat ajutorarii celor din jur a raspuns cu capul in pamant „Necazurile, domnule, necazurile!”. I-am spus ca ma asteptam sa fi fost ceva de genul acesta, pentru ca numai cine a suferit in viata poate fi in stare sa se dedice asa ajutorarii celor din jur.

File:UnemployedMarch.jpg

Foarte posibil ca marea trauma emotionala prin care a trecut sa fi fost alta, dar spectrul constant al posibilitatii ramanerii fara serviciu l-a marcat destul de des in ultimii ani. Locul de munca precedent l-a pierdut datorita crizei, fusese sef de echipa. La antepenultimul fusese foarte bine tratat de catre angajator, mai ales datorita patronilor, „ardeleni, domnule!”, dar cumva nici acolo nu a prea mers afacerea. Acum lucrurile s-au mai aranjat, baiatul are si el serviciu, fata din strainatate are o situatie bunicica.

I-am povestit de societatile capitaliste pe care le-am vazut de mai de la nord si vest, si despre cum se ajuta cei de acolo in aceste lucruri marunte de zi cu zi, carat o sacosa, deschis o usa, etc. Despre faptul ca putem ajunge si noi acolo, cate putin, iar oameni ca dumnealui pot pune umarul la atingerea acestui ideal. „Suntem o picatura intr-un ocean, domnule, la unul ca noi sunt sute si mii carora nu le pasa”. I-am impartasit parerea ca asa cum este, Romania se indreapta in directia potrivita, societatea se asaza, ca se vede clar progresul, numai ca viteza la care se intampla lucrurile este foarte mica, si noi pierduti in lupta cotidiana nu o prea percepem. Daca nu se mai intampla iar vreun cataclism geo-politic, vom ajunge si noi acolo, si copiii si nepotii nostri vor trai intr-o societate mai normala, nu ne zbatem degeaba.  Colegii de serviciu sau rudele care vin mai rar in tara, o data la cativa ani, percep evolutia. „Domnule, sa stii ca mi s-a mai zis, un roman stabilit in America mi-a zis asta, ca s-a schimbat arhitectura, orasul, multe arata mai modern. Se simte ca schimbarea momentan e inca pe la suprafata, si mai este de lucru in adancime, dar se vede, cladirile, strazile, totul arata mai bine de la vizita la vizita”.
Iata ca mai sunt oameni buni in aceasta tara, oameni pe care iti face placere sa ii intalnesti in viata de zi cu zi. Simt ca sunt mult mai multi decat cei care se vad, dar cumva, tin asta mai mult pentru ei, nu o arata mai mult necunoscutilor. Unii dintre noi au curajul de a se expune, de a-si arata bunatatea umana, cu riscul de a fi dezamagiti. Pentru ca se simt ca „o picatura intr-un ocean” au nevoie de sprijin sa le aratam ce este mai bun din noi. Ei fac asta zilnic, si sunt bine, o poate face fiecare dintre noi. Riscati sa faceti fapte bune.

Romania fara o coeziune sociala a ajuns la cheremul oportunistilor certati cu legea. Romanii saraci si fara orizont sunt la mila acestor kapitalisti si ajung sa depinda financiar de mila acestora cand au necazuri. Daca va intrebati ce este in poza de mai jos, ei bine, este o coada la o cantina a saracilor deschisa in Chicago de mafiotul Al Capone. Reteta „binefacerilor” este veche.

Ajuta-ti aproapele saptamana 5, 9 exemple : Paznicul psihologochelarii de jucarie „salvati” de un sofer de pe trecerea de pietoni; alte 3 gesturi de curtoazie in metrou; doi montaniarzi pe langa Cabana Padina stand o ora intreaga la dispozitia necunoscutilor care se auto-invitau sa se dea pe tiroliana. Cel mai amuzant exemplu, o domnisoara statea pe un scaun in metrou. La un moment dat, a urcat in metrou un domn de varsta a treia si s-a oprit in dreptul dumneaei sa citeasca ziarul. Domnisoara s-a ridicat pentru a-i oferi locul. Dupa ce s-a asezat domnul a observat ca de fapt domnisoara nu dorea sa coboare, ci chiar i-a oferit locul. S-a ridicat si a rugat-o sa se aseze la loc. Dupa 1-2 gesturi de invitatie reciproca, domnisoara si-a reocupat locul. Doua statii mai tarziu, dumneaei chiar a coborat, iar domnul s-a asezat din nou. Mult mai amuzant decat sa ii vezi pe aceeasi certandu-se pe acelasi loc, nu?

Categories
random

“Gorila” de Liviu Rebreanu – impresii si concluzii personale

” Viata neamurilor, ca si a individului, este o lupta eterna. Cel mai vrednic invinge si traieste, celelalte sunt sortite pieirii ! Apoi daca e asa, spuneti d-voastra, sincer, deschis, brutal, fara nici o minciuna patriotica : suntem noi oare mai vrednici, mai puternici, mai disciplinati ca altii? Poporul nostru nu mai are nici un ideal si nu mai crede decat in burta plina … E bine? Cu idealul burtii pline credeti d-voastra ca vom putea pastra unitatea neamului si vom realiza cultura romaneasca adevarata, care sa dea sens existentei noastre? Burta plina nu poate fi idealul unui neam”.

” … tara a fost impanata pana in cele mai mici sate cu cluburi si scandaluri, care au invrajbit pe oameni si mai ales au inradacinat credinta ca politica absolva si justifica tot. Sa fii talhar, sa fii orice, daca esti din partid te acopar! De aceea traim intr-o psihoza oribila de suspiciune totala care ingaduie raspandirea tuturor zvonurilor. Iaca, eu nu cred ca toti ministrii sau marii dregatori trebuie sa fure ori sa faca afaceri si sa se imbogateasca de pe urma slujbei lor vremelnice. Dar culmea, toata lumea, toata, crede si e convinsa ca Romania e un imens camp de jaf si procopseala. Politicienii insisi fac toate sfortarile ca sa se acrediteze convingerea asta, fiindca asa cei buni vor fierbe in aceeasi oala cu cei rai. Ei, aduceti-va aminte de conspiratia necinstitilor din toate partidele care s-au ridicat impotriva lor sa-i stropeasca cu noroi, ca sa ramaie macar o umbra de banuiala si sa nu mai fie nimeni absolut pur in Romania … ” ” Iata atmosfera in care se poate savarsi orice rau, dar nimic bine! Si numai din vina politicii care a infectat tara cu microbii vrajbei! „

” – Tu vrei o punere in scena spectaculoasa?” ” Aici e vorba de politica, nu de teatru „ ” – Politica e teatrul vietii, marele teatru! „ ” Cu toate ca miscarile in partidele politice sau chiar crearea unor organisme noi au la baza vesnic ambitii si motive personale, se gaseau intotdeauna explicatii de ordin general, scaldate in grija pentru interesele superioare sau in crize subite de constiinta patriotica si nationala, care puteau sa justifice orice schimbare la fata” ” O ‘disidenta radicala’ ar fi un titlu senzational si apoi ar pregati o ‘fuziune’ ” ” in loc de o simpla trecere sau inscriere, asigurand maestrului situatia preponderenta cuvenita in noua sa locuinta politica”. ” Cateva duzini de avocati, ingineri, medici, functionari particulari, negustori, mai cu seama dintre cei nemultumiti de avantagiile avute … ” ” … isi incercau norocul … ” ” Faceau parte din clientela ambulanta creata de caricaturizarea regimului democratic parlamentar, oameni care reuseau sa traiasca din loteria politica … „

Suna cunoscut, familiar? Ei bine, m-am tot gandit si foit ce citat mai reprezentativ sa aleg pentru partea de inceput a articolului. Mi-a fost greu spre imposibil. La fiecare 2 pagini este cel putin un citat care descrie cu lux de amanunte situatia politica a zilelor noastre. Totusi, romanul a fost scris in 1938 si vorbeste despre politica romaneasca interbelica. Si atunci (1930-1940) am avut parte de o criza economica mondiala. Criza in timpul careia politicienii romani se zbateau pentru apucarea unei halci cat mai consistente de ciolan. Populatia era nemultumita, tineretul competent nu avea nici o sansa de a gasi de lucru in tara, de a-si construi o cariera pe criterii de valoare, iar politicienii foloseau nemultumirea populatiei pentru a asmuti paturi sociale unele impotriva celorlalti in goana dupa voturi si ciolan. Tintele preferate ale urii atunci erau „jidanii”, acum avem „tiganii”. Oamenilor li se spunea ca prin starpirea unei parti din populatie cealalta parte va deveni mai buna, ca din cauza altora nu se pot capatui ei. Pe fondul nemultumirii populatiei datorita crizei economice mondiale, in toate tarile europene s-au ridicat partide extremiste, care au preluat puterea, Romania nefacand exceptie, totul culminand cu al doilea razboi mondial.

Desi toate semnele aratau ca este un dezastru iminent, ca se radicalizasera actiunile nemultumitilor, gorila politica isi continua implacabil opera de a se capatui cu orice pret, prin politica. Declaratii bombastice, inveninatoare, clamari de mare curatenie morala si idealuri sforaitoare atrageau mii de voturi. Pana la transformarea crimei in arma politica nu a fost decat un pas.

In acest tumult, un personaj de origine umila, cu o inteligenta sclipitoare si o vointa de fier, credinta in idealuri supreme, capabil de discursuri extraordinare, doua doctorate(drept si litere) , urca incet treptele sociale, pana cand face pasul in politica. Va reusi el sa devina salvatorul natiei sau doar o alta gorila politica? Veti afla citind romanul „Gorila” al lui Liviu Rebreanu.

Gorilele politice ale acelor vremuri sunt oale si ulcele, dar…

„Ca sa vezi, Gorila traieste inca in cuvinte. Si in constiinte. In, nu-i asa, Africa de sub frunte” (acest ultim citat ii apartine lui Cosmin Ciotlos).

Pentru cine simte nevoia unui dus rece sa ii racoreasca fierbinteala politica din zilele noastre, ca apoi sa poata privi cu un ochi mai realist viermuiala politica din contemporaneitate, il invit sa citeasca acest roman.

Al doilea, Tudi, un liceean cu accent ardelenesc și se pare cu multe tipe îndrăgostite la comentarii. A se observa și cărțile din camera sa.

Mai departe, mergem la Levi, un puștan cu convingeri uneori prea puternice și sper, încă în formare. Ține un canal de 24,350 de abonați și cu peste un milion de vizualizări. Mai jos vorbește despre o comparație cu sistemul de educație britanic, o continuare după primul său episod pe subiect.

Închei cu Alex, al cărui canal a strâns aproape două milioane de vizualizări și peste 15,000 de abonați. În alt clip față de cel embeduit mai jos, Alex vorbește matur despre moderarea comentariilor pe canalul său într-un clip intitulat „Principii”.

Alții își dau între ei teme regizorale, vedeți aici încercarea Alduscăi. Toți adolescenții de mai sus merită apreciere numai și fiindcă își folosesc foarte creativ timpul liber. Asta în condițiile în care școala românească nu îi învață tehnici regizorale, fotografie, editare de imagine, scenariu, dramaturgie, unghiuri, iluminare, sunet sau alte tehnici media moderne. Fiecare dintre cei de mai sus ar putea duce fără emoții un „parteneriat cu o televiziune importantă”.

Așadar, copiii sunt bine. Și-așa îmi amintesc de doi liceeni din Pașcani care au fost premiați de vicepreședintele Comisiei Europene pentru o creație video proprie într-un concurs cu participanți din 27 de țări europene. O postare de-acum patru ani.

Categories
random

Chibitand pe marginea marii inclestari (I)

Trambitele au sunat prelung iar cele doua armate, ARD si USL, s-au repezit una catre alta, in rapaitul tobelor, cu armele zanganind furios. Mai pe de laturi, UDMR si PPDD asteapta finalul bataliei. Cine stie, cu putin noroc, se vor putea strecura alaturi de invingator la impartirea prazii.

Cam asa arata acum campul de bataie in care se vor stabili stapanii statului roman, cel putin pentru urmatorii doi ani. Dar sa vedem care este situatia beligerantilor. In episodul de azi – ARD.

Situatia din teren. ARD se afla intr-o situatia mai mult decat delicata: a guvernat trei ani si jumatate in perioada de criza dar, odata Romania ajunsa la un mic liman economic, a ajuns in opozitie. A guvernat prea mult pentru cat a stat in opozitie. Ca urmare, orice atac din postura de opozitie se poate rasfrange imediat asupra ei. Orice discutie despre fonduri europene, somaj sau crestere economica nu are cum sa ocoleasca perioada in care PDL a guvernat. In schimb, meritul pentru ceea ce a facut bine este preluat de USL.

Resursele. Dupa ce a pierdut guvernarea, PDL a pierdut si alegerile locale. A ramas doar cu doua consilii judetene si vreo 10 resedinte de judet. Contractele cu tot felul de baieti destepti sau asfaltangii, contracte de unde PDL isi tragea seva, sunt sub semnul intrebarii.  Orice potential investitor de partid se gandeste de doua ori inainte de a-si plasa economiile in PDL. Nici fondurile europene nu mai sunt o solutie de finantare. Altfel spus, ARD e pe sponci. Noroc cu ce au adunat pana cand au fost la guvernare.

Armata. In schimb, in privinta armatei, s-ar putea spune ca ARD sta bine: se lauda ca are trupe proaspete si dornice de lupta in proportie de 75%. Ce nu ne spune ARD este ca aceste trupe proaspete reprezinta de fapt carne de tun, basbuzuci trimisi in fata trupelor de veterani pentru a fi casapiti. Sondajele spun ca ARD poate obtine, in cazul optimist, in jur de 25%. Ce coincidenta: 25% din canditati sunt dintre vechii parlamentari. Dupa doua infrangeri consecutive si ramasi fara resurse, moralul nu pare a fi deloc ridicat. Ba mai mult, se pare ca se si pactizeaza cu dusmanul: au facut-o pana acum primarul de Suceava si cel de Hunedoara. In plus, multi veterani abia isi tarasc picioarele, mai mult incurcand armata si expunand-o decat intarind-o. Buninteles, cel mai bun exemplu e Elena Udrea.

Comandantii. In fruntea trupelor se afla vechi generali harsiti in campanii, Blaga si Videanu, cunoscatori ai campului de batalie si ai dusmanilor. Pe langa acestia, pentru a intari centrul de comanda, Sefu’ a mai dispus prezenta in fruntea armiei a vreo doi-trei noi veniti cu skill-uri diverse. Skill-ul lui Pavelescu este sa fluture stindardul raposatului PNTCD pentru a atrage pe cei care altadata se incolonau sub el. Partea proasta este ca multi dintre adevaratii taranisti considera ca Pavelescu a sterpelit stindardul cand partidul zacea intr-o balta de sange. Skill-ul lui MRU nu mi s-a dezvaluit deocamdata, dupa opinia mea, el ramanand tot la stadiul asta. Un nene cu skillu’ gros este Mihail Neamtu: cadelniteaza funii de usturoi pentru a goni pricolicii si recita poezii patriotice pentru a trezi romanii verzi. Alti fruntasi ai partidului, ca vicepresedintii Preda si Macovei,  prefera sa nu se murdareasca prea tare pe tot felul de coclauri si, din cand in cand, isi itesc capetele de prin baldachinele blogurilor si slobozesc cate o scurta sudalma catre dusman.

Trupe speciale. Stenograme, incompatibilitati aruncate la momentul potrivit, un post TV central si alte cateva locale, vreo trei-patru ziare centrale, postaci, intelectuali, si cine stie, poate niste ninja de prin servicii.

Arme. ARD a ales sa inceapa lupta sub sloganul bont “Reporneste inima Romaniei”. Pe langa sonoritatea scrasnita, prima intrebare care iti vine in minte cand il auzi, este: da’ cine a oprit inima Romaniei? Pana la urma, PDL a guvernat 3 ani jumate din ultimii 4, 5 ani jumate din ultimii 8 si 11 ani din cei 23 de ani scursi din ‘89 incoace. Pare ca sunt mari sanse ca PDL sa fi avut un rol important in atacul de cord suferit de Romania.

Armele principale de atac par a fi progresele din justitie facute din 2004 incoace, idee sprijinita si de rapoartele Comisiei Europene privitoare la MCV, si atacul la statul de drept la care se deda USL. Totusi, aceste arme au fost validate doar in exterior de catre niste institutii birocratice, fara a avea un impact deosebit asupra electorilor. Eurobarometrul din 2011 ne spune ca 67% din populatia Romaniei crede ca in ultimii 3 ani (2009-2011) coruptia a crescut. Privitor la statul de drept, 7,4 milioane de electori (dupa unele surse, mai putini cu 50.000, dupa altele mai putin cu 500, dupa altele mai putini cu 3 milioane) par sa fi inchis ochii la violentele cu care acesta a fost tratat de USL cu ocazia suspendarii presedintelui. Mi se pare ca cele doua arme sunt din categoria “raului mai mic”. Or, sunt prea proaspete zilele de guvernare a PDL pentru ca din comparatia raului sa reiasa clar ca ARD ar fi  cel mai mic.

Pe langa “noi suntem raul cel mai mic”, ARD ar trebui sa vina si cu alta componenta de campanie: “noi suntem mai buni”. Aceasta componenta ar fi trebuit sa o regasim in programul de guvernare, program de guvernare ce contine insa acelasi rumegus ca orice alt program de guvernare al oricarui partid din ultimii 20 de ani. In plus, reuseste sa fie chiar mai populist decat programul USL, propunand scaderea cotei unice din 01.01.2013 la 12%. Ar putea sa aduca in sprijinul ideii de “noi suntem mai buni” faptul ca tara a trecut prin criza si a ajuns la stabilitate macroeconomica. Ma indoiesc insa ca ar putea atrage cu acest text orice alt electorat fata de cel ce a ramas alaturi de PDL in ultimii ani. De altfel, in 6 luni USL a reusit sa mentina aceasta stabilitate si sa restituie pensiile si salariile taiate de PDL.

Tot la capitolul arme, sa il trecem si pe presedintele Basescu. Din pacate pentru ARD, tot ce mai poate sa faca presedintele este sa intareasca moralul trupelor si sa le dea speranta ca indiferent de rezultatul bataliei, va face el ceva, va gasi vreo solutie imorala pentru a-i aduce din nou la putere. Oricum, toate iesirile presedintelui vor avea ca subiect statul de drept si justitia, batand la o poarta inchisa dupa cum spuneam mai sus. Probabil ca va reusi  doar sa-i indarjeasca si sa-i uneasca mai mult pe adversari.

Armele pentru cresterea procentelor par a fi tocite. Mai raman insa armele pentru scaderea procentelor celorlalti, singurele care pot sa mai aiba un oarecare efect. Si ma refer aici la tot felul de dosare, stenograme, anchete, anunturi de incompatibilitate ce pot aparea in campania electorala. Vom vedea.