Categories
random Stiri

Despre Teodor Meleșcanu, ministrul român de Externe

Pe când era director al SIE, presa a scris că Teodor Meleșcanu strângea ilegal semnături pentru a candida la președinție, cu ajutorul lui Mircea Dogaru, fost general, actual mare admirator și amic al lui Alexandr Dughin, nimeni altul decât teoreticianul eurasianismului și consilier al președintelui Dumei de Stat. Același Mircea Dogaru a fost printre invitații extremei drepte europene la reuniunile organizate de aceștia în România.

La începutul protestelor, Teodor Meleșcanu l-a chemat pe ambasadorul SUA la București să-l avertizeze cu privire la declarațiile acestuia din media.

Ieri, Teodor Meleșcanu a mințit la Bruxelles despre OUG 13 adoptată de guvernul de la București. Tot ieri, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a anulat întâlnirea cu Meleșcanu.

Azi, Teodor Meleșcanu le-a interzis miniștrilor și funcționarilor din ministere să mai aibă vreo întâlnire cu ambasadorii acreditați la București fără avizul lui.

Teodor Meleșcanu este acum membru ALDE. Președintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu, plănuia, după publicarea raportului MCV, o întâlnire cu președintele Camerei Deputaților și cu premierul, pentru a informa Comisia Europeană că România nu mai vrea să coopereze în cadrul MCV. Nu este prima dată când, din spatele unui aparent ștaif liberal, Călin Popescu Tăriceanu promovează un antieuropenism meticulos elaborat.

Doar fapte. Și o întrebare: care sunt mizele luptei împotriva Justiției și ale cui?

Categories
random Stiri

Decizia Curții Constituționale, resetare a clasei politice de la Chișinău?

Republica Moldova este, uneori, o țară prea mică pentru toate interesele care se intersectează, în diferite configurații, pe teritoriul ei  : personale, politice, de business, strategice. Vineri, Curtea Constituțională de la Chișinău, analizând o sesizare depusă în noiembrie 2015 de PLDM privind constituționalitatea alegerii președintelui  prin modificarea și completarea Constituției Republicii Moldova în anul 2000 , a decis, cu trei săptămâni înainte de expirarea mandatului actualului președinte, să anuleze modificările din 2000 și să se revină la alegerile prezidențiale prin vot direct. Adică, atunci când toată lumea fie calcula majorități parlamentare care ar putea învesti noul președinte, fie  planifica proteste de amploare care să blocheze procesul și să declanșeze alegeri anticipate, Curtea Constituțională, la sesizarea PLDM, spune stop joc.

Imediat după anunț, majoritatea actorilor politici s-au poziționat de partea deciziei Curții: PD a declarat că Parlamentul va face toate modificările necesare pentru noua modalitate de alegere a șefului statului în timp util, PLDM, PDA și PSRM au încercat să capitalizeze electoral decizia, fiind principalii promotori ai inițiativei, PL, prin vocea lui Mihai Ghimpu, a spus că nu este de acord cu alegerea președintelui în mod direct, PCRM a declarat că decizia Curții e neconstituțională, Renato Usatîi a concluzionat că această decizie îl scoate pentru a doua oară din cursa electorală, Mark Tkaciuk, fosta eminență cenușie a PCRM, a criticat și el decizia Curții, Iurie Leancă a salutat-o, iar Maia Sandu, deși s-a arătat de acord cu alegerea președintelui prin vot direct, s-a pronunțat în continuarea pentru alegeri parlamentare anticipate.

Fără a analiza cum a ajuns pe agenda publică, alegerea președintelui de către popor a rămas una dintre revendicările principale ale protestatarilor din centrul Chișinăului și ale liderilor acestora, Andrei Năstase, Igor Dodon și Renato Usatîi, după ce subiectul alegerilor anticipate ca urmare a imposibilitatății învestirii unui nou guvern a fost încheiat. Mai mult decât atât, Andrei Năsatse, prin Platforma DA, inițiase deja o campanie de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum pe tema alegerii șefului statului prin vot direct. Decizia de vineri a Curții Constituționale, intenționat sau ca efect secundar, reduce tensiunea din societate, dând cetățenilor ceea ce își doreau și confiscă organizatorilor protestelor tema centrală a revendicărilor, obligându-i să se poziționeze în jurul unor solicitări cu potențial mobilizator mai mic. În același timp, schimbă agenda publică, punând în centrul preocupărilor, atât ale partidelor cât și ale cetățenilor, un nou subiect imposibil de ignorat: alegerile prezidențiale.

Din 2000, singurele exerciții electorale din Republica Moldova au fost alegerile locale și alegerile parlamentare, rezultatul acestora fiind cel ce distribuia puterea pe scena politică. Toamna lui 2016, când vor fi organizate alegerile prezidențiale, va fi momentul ce va restabili raportul de forțe pentru următorii trei ani, dacă nu se vor întâmpla și alte evenimente neprevăzute. Principalul perdant este, încă de azi, Renato Usatîi care nu are 40 de ani și nu va putea, deci, să participe la competiția electorală. Dificil de crezut că, în absența unor rezultate vizibile la primăria din Bălți și în afara atenției publice generată de proteste, va reuși să-și păstreze capitalul politic acumulat până în prezent. Al doilea perdant este PL; Dorin Chirtoacă, singurul lider cu notorietate, nu are nici el 40 de ani, iar partidul se poate trezi în situația de a nu participa la alegeri sau în situația obținerii unui scor extrem de mic. În cazul în care va sprijini, totuși, candidatul unei eventuale majorități parlamentare coagulate în jurul PD, își va consolida imaginea de partid anexă, fără putere și voință proprie. Al treilea perdant este PCRM: partid divizat în parlament și construit în jurul liderului Vladimir Voronin, care nu se situează nici el pe primele poziții în preferințele electorale, va fi foarte departe de scorul obținut la ultimele alegeri parlamentare. PLDM, partidul care a sesizat Curtea Constituțională cu privire la modalitatea de alegere a președintelui, pe lângă faptul că s-a scindat în parlament, este în căutarea unei noi identități după ce liderul Vlad Filat a fost arestat în dosarul BEM, iar prăbușirea în sondajele de opinie va fi aproape imposibil de surmontat în lunile care au rămas până la alegeri. Un alt perdant este Andrei Năstase și al său partid nou înființat, DA; el și-a construit notorietatea preluând nemulțumirea populației față de partidele aflate la guvernare începând din 2009, nemulțumire pe care a transpus-o, împreuna cu Igor Dodon și cu Renato Usatîi,  în revendicări mai mult sau mai puțin fidele agendei cetățenilor, mai mult sau mai puțin fidele interesului acestora. Decizia de vineri a Curții Constituționale l-a lăsat, însă, fără agendă și fără principalul motor al protestelor care aveau rolul de a-i spori capitalul politic.  În plus, el va trebui să explice în campania electorală parteneriatul cu Usatîi și cu Dodon, parteneriat ce i-a știrbit deja din credibilitate. Nici Iurie Leancă și Maia Sandu nu sunt pregătiți acum pentru alegeri prezidențiale și, cel mai probabil, nici ei, nici vreun alt candidat al partidelor menționate mai sus nu vor reuși să treacă în turul doi. Iar scorul foarte mic, raportat la așteptări, pe care îl vor obține unii dintre ei va fi un argument pentru a-i consiera irelevanți pe scena politică. PD a căzut și el într-o prăpastie electorală din cauza lui Vlad Plahotniuc, dar prin propunerea și sprijinirea  unui candidat, eventual din afara partidului,  care ar putea să treacă în turul doi al alegerilor prezidențiale își va legitima importanța pe scena politică, independent de prăbușirea anterioară din sondaje.

Cine câștigă? Dacă principalul perdant este Renato Usatîi, principalul beneficiar al deciziei este Igor Dodon, deoarece PSRM a rămas fără adversar politic pe eșichierul stâng și va fi, cel mai probabil, unul dintre candidații care vor accede în turul doi, poate chiar noul președinte al Republicii Moldova. Un președinte cu atribuții limitate, însă, nu doar de Constituție, ci și de faptul că Parlamentul, Guvernul și celelalte instituții importante ale statului nu sunt conduse de oameni din propriul partid. Un alt beneficiar este Vlad Plahotniuc; dacă agenda publică era dominată de ideea scoaterii Republicii Moldova din captivitatea lui, decizia Curții Constituționale mută atența asupra alegerilor prezidențiale și, pe măsură ce momentul acestora se apropie, asupra candidaților, deturnând, astfel, canalizarea tensiunii din societate împotriva lui.  În plus, Plahotniuc reușește să păstreze actuala arhitectură instituțională în care a investit și pe care o controlează în mare măsură.

Dincolo de maniera în care decizia Curții Constituționale influențează pozitiv sau negativ actorii politici de la Chișinău și de criticile care i-au fost aduse, există două certitudini: prima, în republica Moldova nu vor avea loc alegeri anticipate ca urmare a imposibilității alegerii șefului statului de către parlament, iar cea de-a doua, scorurile obținute de candidații la funcția de președinte vor fi un indicator al relevanței pe scena politică și, posibil, al dispariției partidelor lor în următoarea perioadă . Felul în care interesele personale, politice, de business sau strategice se intersectează în jurul acestei decizii va deveni mai clar în următoarea perioadă.

Categories
random Stiri

Cum a plagiat ditamai PSD-ul un hip-hoper obscur

PSD plagiază la toate nivelurile.

JustMarshal, un artist hip-hop, a publicat acum aproape doi ani piesa de mai jos, „Vrem Schimbare” (atenție! limbaj necenzurat!).

Unui PeSeDist nemțean i-a plăcut așa tare, că a luat o poză din videoclip, a scris în loc de „JustMarshal”, „PSD îți dă puterea” și a lansat-o în online.

Versiunea artistului:

justmarshal
Proiectul nemtean „PSD ITI DA PUTEREA” va fi implementat de toate organizatiile PSD din Romania

Și versiunea pesedistului:

Încântați, șefii cei mari ai PSD au decis să fie mesajul național al partidului. După care au aflat, cu ajutorul Internetului, de unde vine poza. Probabil că Ponta se prăpădește de râs.

Categories
random Stiri

Incompetența statului omoară drepturi. Despre Ministerul Sănătății și vaccinuri

vaccin

Statul se arată incompetent în a veghea la binele copiilor. În cazul de faţă, vorbim de vaccinări. În loc să-și recunoască incompetența, apelează la vechea soluție cinică: aruncă problema în brațele cetățenilor. Cu această ocazie, vrea să limiteze dreptul la educație, fără să îi pese că afectează tocmai familiile cele mai sărace.

Ministerul Sănătății pregătește un proiect de lege prin care să impună vaccinarea obligatorie. În sine, nu e un lucru rău, dimpotrivă, e bine ca anumite vaccinuri să le facă toți copiii. Dar mă îngrozește pedeapsa propusă: interzicerea dreptului la educație. Copiii care nu au făcut toate cele 8 vaccinuri obligatorii nu vor mai fi primiți la grădiniță sau școală.

Las la o parte evidenta neconstituționalitate a proiectului, căci dreptul la educație e universal și nu poate fi îngrădit administrativ. Discut mai ales lipsa atroce de viziune. Dincolo de grupurile vizibile, dar minoritare, ale celor ce resping vaccinarea din motive… spirituale (m-am exprimat politicos), cei mai mulți copii nevaccinați vin din familii modeste. Au un deficit cronic de acces la servicii de sănătate, pentru că părinții nu au bani de dat pe drumuri și șpăgi la doctori, iar mulți dintre medicii de familie ignoră obligația de a merge ei la copii. Ministerul Sănătății nu suflă o vorbă despre faptul că nu are niciun sistem de monitorizare a felului în care angajații sau contractorii săi, medici de familie și pediatri, își îndeplinesc obligațiile legale cu privire la copii.

Tocmai acestor familii sărace li se va trânti ușa grădiniței în nas, pentru că nu au făcut vaccinurile. Un pretext excelent pentru un alt segment corupt al administrației de a scăpa de acești copii problematici, care „nu contribuie”. Ce credeți că vor face părinții, vor alerga la medic sau vor zice că asta e, trăiește copilul și fără grădiniță? Mai târziu, când vor ajunge la școală, vor avea aceeași problemă. Câți dintre ei vor renunța și la școală?

Soluția la problemă este un sistem adecvat pentru monitorizarea binelui copiilor. Avem instituții publice responsabile cu acest lucru și suntem în secolul tehnologiei. Unde e baza de date cu toți copiii din țara asta, în care să avem monitorizarea situației de risc, inclusiv lipsa vaccinărilor? Aceeași bază de date care să îmi arate clar medicul pediatru sau de familie responsabil pentru fiecare copil în parte, conform legii. Da, știu, întrebări retorice, multe întrebări retorice.

Categories
random Stiri

Capitalul românesc, șpaga și cardul de sănătate

cezar golumbeanu - ceo novensys

Sistemul electronic al cardului de sănătate a picat, din nou, astăzi, a doua oară în mai puțin de 7 zile. Oficialii dau vina pe o pană de curent, un argument infantil într-o lume în care serverele au sisteme care protejează pentru așa ceva.

Cu această ocazie am aflat că sistemul nu mai are mentenanță, pentru că firma însărcinată cu acest lucru este în insolvență. Firma se numea la începutul contractului Novensys. Abonată la mari contracte cu statul, Novensys a crescut ca voinicul din poveste, ajungând la sfârșitul lui 2013 la peste 250 de angajați și o cifră de afaceri pe măsură.

Doar că în 2014, fostul secretar de stat de la Transporturi, Valentin Preda (a.k.a. „am eu un băiat bun” al lui Mazăre) a fost trimis în judecată pentru o șpagă de 200.000 euro la semnarea contractului de atribuire a sistemului pentru rovinieta electronică. Șpăgarii au fost UTI (Umbrărescu) și Novensys. Unul din acționarii Novensys este implicat direct, fiind acuzat că este mituitorul.

Astăzi, Novensys și-a schimbat numele în Vertivi Management, mai are doar 16 angajați și este în insolvență, cu datorii la stat, la angajați, la bănci și la furnizori. Acționarul principal, Cezar Golumbeanu, a creat între timp o nouă firmă, Tangible Corporation, care participă de zor la licitații publice în parteneriat cu Siveco.

Novensys a mai avut contracte precum „Sistem Național Integrat pentru Înregistrarea Cetățenilor: Sistem integrat si sistem pentru administrarea evenimentelor pentru urmărirea datelor personale în timp real”, „Stocarea Datelor Pentru Pașaportul Electronic: Dezvoltarea și implementarea arhivelor electronice integrate, administrarea documentelor și imbunătățire”, sau „Sistem de e-management in cadrul Administratiei Romane a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA”. Aștept cu interes să aflu cum funcționează aceste sisteme.

(foto sus: ministrul sănătății arătând cardul de sănătate la semnarea contractului, sursa Gandul.info)

Categories
random Stiri

Cum și-a anulat PNL de bună voie dreptul la alegeri parțiale în Parlament

mihai_voicu_vicepresedinte_pnl_despre_legea_alegerilor_parlamentare

În chestiunea colegiilor parlamentare vacante, PNL și-a dat un frumos auto-gol prin execuția de exceopție a vicepreședintelui Mihai Voicu, deputat și șef al Comisiei pentru legi electorale.

PNL a obținut trei decizii în instanță care ar obliga guvernul să organizeze alegeri parțiale pentru colegiile vacante. Opoziția își dorește aceste alegeri pentru că ar avea șanse bune să își întărească poziția în Parlament. Conform datelor din sondaje, liberalii ar putea câștiga cele mai multe dintre aceste colegii vacante.

Doar că, între timp, comisia amintită a adoptat noua lege electorală, creație a numitului vicepreședinte liberal, în cooperare cu deputatul-ministru Nicolicea, UNPR. La măsuri tranzitorii, aceasta nu prevede nimic de situația colegiilor vacante, ci pur și simplu abrogă vechea lege.

În treacăt fie spus că, în fața instanței, guvernul Ponta a emis un monumental exemplu de nesimțire și tupeu, explicând prin avocații săi că legea nu prevede nicio sancțiune, prin urmare nu este obligatorie.

Acum să presupunem, prin reducere la absurd, că Ponta se căiește și vrea să organizeze alegeri parțiale. Legal, nu poate. Vechea lege, care definește procedura, e abrogată. Noua lege nu are procedură. Mai mult, conform legii în vigoare nici nu mai există colegii uninominale. La limită, dacă toți parlamentarii și-ar da demisia mâine, până la alegerile la termen nu vom mai avea Parlament.

Nici nu e de mirare că în această situație, Ponta nu numai că nu se căiește, ba chiar face mișto de liberali. Aceștia o merită, iar dacă au ajuns să merite glumițele lui Ponta, e chiar vai de ei. Desigur, deputatul Mihai Voicu rămâne un cadru de nădejde și un specialist renumit al legilor electorale.

Categories
random Stiri

Educație: România se împrumută la Banca Mondială deși puteam lua bani gratis de la Uniunea Europeană

Capută din site-ul Băncii Mondiale

Pe agenda ședinței de guvern de ieri este un Memorandum care prevede semnarea unui acord de împrumut de 200 milioane de euro de la BIRD (parte a grupului Băncii Mondiale), pentru Proiectul privind învăţământul secundar. La o privire superficială, poate părea un lucru bun: iată, investim în educație. Analizând mai atent, trebuie să ne întrebăm de ce împrumutăm acești bani, pe care îi vom restitui apoi cu dobândă (mică, dar dobândă), deși am putea să facem aceleași lucruri cu bani (aproape) gratis de la Uniunea Europeană, fie din fondurile ce rămân necheltuie în acest exercițiu bugetar, fie din noile programe operaționale. Inevitabil, răspunsul la această întrebare ne duce către incompetență, dar și către suspiciuni de conflict de interese.

Să remarcăm mai întâi că Ministerul Educației, beneficiarul finanțării, este ca de obicei complet opac cu privire la acest subiect. Un împrumut de o astfel de dimensiune este o chestiune de interes public. Nicăieri în comunicările publice ale Ministerului nu găsim referiri la acest proiect, iar de dezbateri publice nu poate fi vorba. Este, din păcate, regula și nu excepția la acest Minister. Găsim însă informații despre proiect de pe site-ul Băncii Mondiale (se deschide în pagină nouă), care este obligată de regulile de funcționare să lucreze transparent și, spre deosebire de autoritățile românești, chiar respectă aceste reguli. 

Aflăm deci că Proiectul privind învățământul secundar își propune să îmbunătățească tranziția de la învățământul secundar superior (liceu) la cel terțiar (universitate) și să îmbunătățească rata de inserție în primul an din învățământul terțiar, adică să scadă numărul celor ce abandonează în primul an de facultate. În acest scop, 75% din bani se vor duce către licee, fiind eligibile aproximativ 80% dintre acestea, cele cu rezultate mai slabe. Acestea pot primi granturi pentru educație remedială (pregătirea elevilor cu rezultate slabe), activități extracurriculare și îmbunătățirea bazei materiale (laboratoare). Restul de 25% din banii împrumutați vor merge la universități pentru programe de atragere a studenților și îmbunătățire a condițiilor din primul an. Sunt eligibile toate universitățile, inclusiv cele particulare. Beneficiarii finali vizați sunt tinerii din grupuri vulnerabile, incluzând: familii sărace, din mediul rural, situații familiale dificile, romi etc. Pentru aceste scopuri nobile România împrumută 200 de milioane de euro de la Banca Mondială.

Să ne uităm puțin la alternativă: fondurile europene. În primul rând, una dintre țintele ambițioasei strategii Europa 2020 se referă tocmai la procentul persoanelor care au absolvit studii universitare în grupa de vârstă 30-34 de ani. Ținta europeană este 40%, față de 37% în acest moment. Ținta României este 26,7%, față de 22,8% acum. În 2014, în urma unei evaluări a Consiliului European, țării noastre i s-a recomandat, printre altele, „să asigure creșterea calității și a accesului la învățământul profesional și tehnic, la ucenicii, la învățământul terțiar și la învățarea pe tot parcursul vieții și să le adapteze la necesitățile pieței forței de muncă.” Devine naturală folosirea fondurilor comunitare pentru programe care urmăresc țintele Europa 2020 și implementarea recomandărilor primite.

Prin urmare, în Acordul de Parteneriat România-UE 2014-2020, una din nevoile de dezvoltare identificate în domeniul educației este, deloc suprinzător, „îmbunătățirea accesului la învățământul terțiar și susținerea participării la acesta”. Corespunzător acestei nevoi, în Programul Operațional Capital Uman găsim mai multe acțiuni grupate sub titlul „Îmbunătăţirea calităţii şi eficacităţii învățământului terțiar, precum și a accesului și participării la acesta”. Toate componentele proiectului finanțat din banii împrumutați își găsesc locul aici. Ar fi suficient ca Autoritatea de Management să deschidă liniile de finanțare, iar beneficiarii enumerați, licee și universități, să facă propuneri de proiecte. Există chiar și bani de asistență tehnică, prin care ar putea fi sprijiniți să scrie și să implementeze aceste proiecte.

Și atunci, de ce trebuie să ne împrumutăm? Nu am cum să răspund cu certitudine la această întrebare. Pot însă să indic niște ipoteze:

  • lipsa cronică de capacitate strategică. Nu e dificil să pui toate aceste componente într-un program, dar cineva trebuie să o facă. Banca Mondială oferă la pachet proiectul scris integral și banii, spre ușurarea funcționarilor responsabili cu gânditul.
  • lobby-ul intens al Băncii Mondiale. Nu din bunătatea inimii stă cineva să scrie proiectul pentru România. Banca Mondială, cu tot obiectivul său de dezvoltare, rămâne o bancă. Își justifică existența (implicit locurile de muncă pentru cei ce se ocupă de asta) și profitul din existența împrumuturilor. Este interesant că România cumpără asistență tehnică, cu bani europeni, de la Banca Mondială, pentru redactarea acelor documente strategice citate. Consultanții Băncii ar fi putut să pună foarte bine componentele împrumutului în programele europene. Dar aici deja ne apropiem de o suspiciune de conflct de interese.
  • flexibilitatea procedurilor în proiectul Băncii Mondiale. Știm deja că pentru fonduri europene procedurile sunt stricte și vor fi și mai stricte, de vreme ce procurorii anit-corupție investighează deja astfel de proiecte. Acordarea granturilor către licee și universități (publice sau private) va fi ceva mai flexibilă cu banii împrumutați, va lăsa Ministerului o marjă mai mare de decizie în selecția beneficiarilor. Lucrul ăsta contează, mai ales că se apropie un nou an electoral.

E posibil ca ipotezele mele să fie excesiv de pesimiste și să existe o explicație rațională. Mă tem însă că nu vom auzi vreodată vreo explicație. Și mai cred că vom vedea cum trec anii, se apropie 2020, vom începe să restituim împrumutul, cu sau fără rezultatele vizate, iar banii europeni vor rămâne tot la Bruxelles, pentru că noi nu vom fi în stare să ne scriem proiectele singuri.

Categories
random Stiri

Asistenta de farmacie de la Help Net care se visează medic

Parcă tot mai des mi se întâmplă să dau pentru asistenți de farmacie care se visează medici, după un curs rapid în care au învățat să vândă cosmetice și medicamente frumos colorate la supra-preț. Sau poate că am trecut prea des pe la farmacie în ultima vreme. Și poate că azi am fost mai obosit și mai supărat, că m-a enervat rău o vânzătoare de la Help Net, care mi-a explicat că ea știe mai bine ca medicul pediatru ce tratament ar trebui să urmeze un copil de doi ani și jumătate. Evident, că știința ei mă ducea către mai mulți bani cheltuiți la farmacie.

Eu m-am enervat și i-am zis opinia mea. Dar mă gândesc cu groază că or fi oameni care chiar îi iau în serios. Că or fi copii care sunt „tratați” după opinia unor asistenți de farmacie, deținători ai unor diplome obținute în cursuri scumpe, dar proaste, că e o întreagă industrie și aici. De aceea, am decis să scriu către Help Net următorul mesaj, și să vă spun și vouă, cititorilor, să faceți la fel când vă întâlniți cu din ăștia.Bună ziua,Am cumpărat astăzi, 21 februarie, în jurul orei 15, medicamente din farmacia Help Net 43 (Str. Mihail Sebastian), în baza unei rețete eliberate de un medic specialist pediatru.Asistenta de farmacie – nu am reținut numele, din păcate – a încercat:– să mă determine să cumpăr o cantitate de trei ori mai mare dintr-un produs, pentru că „se vinde doar la promoție” și „oricum așa se folosește”– să înlocuiesc unul din medicamentele recomandate de pediatru cu altul „mai bun”La observația mea că vreau să respect o rețetă eliberată de medic, mi-a spus doct că:– ea e farmacist și se pricepe– oricum vede mai mulți pacienți decât un medicI-am explicat că pentru a fi farmacist trebuie să facă o facultate și că oricum ea vede clienți, nu pacienți.Mă întreb cum ar fi fost să tratez un copil de doi ani și jumătate după ideile unei asistente de farmacie prea plină de ea. E o întrebare retorică.Vă rog să îmi spuneți dacă aceasta este politica Help Net, ca vânzătorii din farmacii să schimbe rețete eliberate de medici specialiști și să mintă că sunt farmaciști.De asemenea, vă rog să îmi spuneți dacă veți considera că este necesar să luați măsuri în acest caz, și ce măsuri veți lua.Între timp, voi face publică această situație și voi informa și autoritățile competente. Voi informa toți cunoscuții să nu cumpere din farmacii Help Net și voi încerca să infomez și presa.

Categories
random Stiri

Conservarea puterii baronilor prin legea alegerilor locale

comisia cod electoral

Săptămâna trecut, Comisia pentru legile electorale din Parlament a luat în discuție legea alegerilor locale. Comisia a stabilit câteva principii cheie și a delegat unei subcomisii responsabilitatea stabilirii detaliilor. Doar că principiile respective blochează orice posibilitate de reformă. Vom avea în continuare: sistem majoritar uninominal cu un singur tur pentru primar și șef de consiliu județean; sistem proporțional pe listă pentru consilii locale și județene, cu prag electoral de 5%. Rămân neschimbate și prevederile privind sancționarea migrației electorale. Toate acestea, împreună, asigură conservarea puterii baronilor locali, în momente cheie ale procesului politic: alegerile și deciziile consiliilor locale.

Votul într-un tur avantajează primarii în funcție

Poziția de primar (respectiv șef de consiliul județean) este una singură, prin urmare are logică doar votul uninominal (un singur candidat, nu o listă) și majoritar (cel de primul loc câștigă). Întrebarea e dacă rămânem cu un singur tur (ca acum) sau revenim la două tururi (cum am avut până în 2008, inclusiv). Diferența este importantă.

Să luăm un exemplu recent.

Într-o comună cu aproximativ 6.000 de alegători. De obicei, vin la vot puțin peste jumătate, deci până în 3.500. Primarul, la al treilea mandat, deși are o condamnare cu suspendare pentru abuz în serviciu, nu-și face griji. N-a făcut el mare lucru pentru comună, dar are o listă atent alcătuită: rude, prieteni, cumetri; angajații primăriei; membrii de partid; beneficiarii de diverse ajutoare sociale; cei pe care primarul i-a ajutat la comisia de fond funciar; alții pe care primarul i-a ajutat într-un fel sau altul. Toți aceștia, împreună cu familiile lor, însumează câteva sute de alegători, poate puțin peste o mie. Primarul are grijă ca în campanie să le amintească tuturor că îi datorează ceva. Împreună cu cei convinși de partidul primarului prin televizor, sunt de obicei suficienți pentru a garanta primul loc.

La fel s-a întâmplat și în 2012: primarul, sprijinit de USL, a obținut 1.482 de voturi din cele 3.214, adică 46% și a câștigat. Pe locul doi, un independent a obținut 951 de voturi, adică 29%, restul de voturi mergând către alți trei candidați. Era o șansă mare ca în turul 2, toți ceilalți candidați să se alieze împotriva primarului, care își atinsese potențialul maxim, aproape exclusiv pe filiere neortodoxe. Realizări, după cum spunea, nu prea are, dimpotrivă, comuna arată destul de rău, deși resurse are.

Dar în 2012 nu a existat un tur doi. Un primar condamnat cu suspendare, cu performanțe proaste, a reușit realegerea speculând sistemul electoral care îi avantajează pe cei în funcție, mai ales dacă sunt susținuți de partidul aflat la guvernare.

Exemplul este grăitor. Un primar în funcție dispus să apeleze la astfel de metode pentru realegere, are toate atuurile. Poate fi învins doar dacă a enervat foarte tare oamenii din localitate, sau dacă ceilalți candidați se aliază împotriva lui încă din primul tur. Această situație este foarte rară, din cauza diferențelor ideologice și a orgoliilor. Primarul nu trebuie decât să dea suficiente pomeni electorale și să mizeze pe disensiunile dintre contracandidați.

Nu e de mirare că păstrarea sistemului cu un singur tur a fost dorită de PSD, UNPR și UDMR. După ce ordonanța migrației politice și-a produs efectele, aceste trei partide au mai bine de trei sferturi dintre primari și îi doresc realeși, prin orice mijloc.

Pragul electoral și prevederile anti-traseism: dictatură în Consilii

Argumentul formal adus în favoarea pragului electoral ridicat este că generează stabilitate politică pentru că elimină fragmentarea Consiliului (local sau județean). De fapt, motivul este că protejează actualele partide consacrate de intrarea pe scenă unor noi formațiuni politice (împreună cu legea partidelor, despre care am mai vorbit). Păstrarea pragului electoral a fost stabilită în consens de toată comisia, PNL având aceeași poziție cu PSD, UNPR și UDMR.

Nu neg faptul că un prag electoral ridicat ușurează realizarea unei majorități. Negocierile sunt mai ușoare pentru că sunt mai puțini actori. Dar acest lucru nu e neapărat un lucru bun în contextul actual românesc. Deja în majoritatea localităților deciziile sunt influențate decisiv de primar și cercul său de amici, care conduc autoritar urbea. De aceea îi și numim baroni locali (sau baronași, dacă e vorba de o comună).

Aici intră în joc prevederile anti-traseism. Acestea au fost introduse sub influența mandatului 2000-2004, România sub Adrian Năstase, când PSD a racolat pe bandă rulantă primari și consilieri, cu un amestec de șantaj și zăhărel sub forma alocărilor discreționare de bani publici. Au fost cerute de societatea civilă și de opoziție. Doar că nimeni nu a analizat efectele pe termen lung. Legea spune că primarul care își dă demisia din partid își pierde mandatul, iar în cazul consilierilor mandatul este pierdut atât la demisie, cât și la excludere.

De aici vine dictatura baronilor locali: dacă vreun consilier mișcă în front, este exclus din partid și își pierde mandatul. Un motiv pentru excludere se găsește lesne, pentru că toate partidele au în statut prevederi generale de tipul „nu a respectat linia partidului”. Consilierii pot avea propriile șușanele, sunt chiar încurajați, ca să fie mai ușor de controlat. Dar când vine vorba de votat proiectele primarului, nu au drept la opinie. Șefii de filiale locale au folosit fără scrupule acest mecanism, ceea ce a dus la dispariția de facto a unei opoziții constructive în consiliile locale și județene. Primarii pot să propună orice prostii, au deja majoritatea obedientă; cel mult au nevoie să negocieze cu șeful local al partidului aliat. Prin acest mecanism, cele două prevederi – pragul electoral și penalizarea traseismului – asigură consilii locale și județene ușor de controlat, ceea ce contribuie direct la prezervarea puterii baronilor locali.

Decizia transpartinică de a menține intacte toate elementele sistemului actual al alegerilor locale, în principal votul într-un tur la primari, pragul electoral la consilii și prevederile anti-traseism,  contribuie direct la conservarea puterii baronilor. Nu știu exact la ce detalii mai lucrează numita subcomisie, dar cel puțin la acest punct al mandatului Comisiei pentru legi electorale jocurile par a fi deja făcute. Rămâne de văzut dacă și la celelalte puncte – legea partidelor, legea pentru alegerea Parlamentului și introducerea votului la distanță – vom avea progrese, sau Comisia va furniza doar un simulacru de dezbatere, consființind lipsa de voință politică pentru o reformă reală.

Categories
random Stiri

Cazul Udrea ne amintește că trebuie să îi mulțumim lui Traian Băsescu

Băsescu la Cotroceni

Pare un consens între comentatori că “mărturisirea” Elenei Udrea îngroapă definitiv „băsismul”. Acest lucru este spus în diverse forme atât de cei ce l-au urât dintotdeauna pe Traian Băsescu, cât și de cei ce s-au arătat pe parcurs dezamăgiți de el. Sunt așa de mulți cei ce „se dezic” de fostul președinte, de zici că într-adevăr băsismul a murit. În acest context defavorabil, îmi reafirm poziția băsistă, din ce în ce mai minoritară și am de observat un lucru esențial: îi datorăm și lui Traian Băsescu că ne delectăm cu confesiunile foștilor aroganți din interiorul sau de la poarta pușcăriei.

Vă reamintesc, dacă ați uitat, că unitatea anti-corupție a procuraturii, indiferent că se numea DNA sau PNA, a avut ani buni în care nu a făcut nimic. Ani buni în care singurul corupt dovedit vreodată era un deputat Bivolaru, și ăla fugit în străinătate. Instrumentul principal pentru ducerea în ridicol a eforturilor anti-corupție era procurorul-șef, în a cărui numire cuvântul final îl are președintele. Chiar dacă în interiorul instituției erau destui magistrați gata să își facă treaba, șeful ei avea toate pârghiile pentru a nu îi lăsa.

A fost nevoie ca președintele Băsescu să dea credit unui magistrat independent, curajos și decis să aplice legea, pentru ca să se ajungă rapid la masa critică de procurori care să determine schimbarea. Este meritul lui Băsescu că a apărat independența instituției chiar și atunci când a devenit evident că nu se va opri la opoziție. Fostul președinte a rămas ferm în promovarea unui DNA independent chiar și atunci când anchetele au ajuns la primari și parlamentari PDL, la miniștri în funcție în cabinetul Boc, la pupile politice precum Ridzi, la fratele său, la ginerele președintelui și, iată, la anturajul Elenei Udrea.

Acest val de succese DNA există și pentru că TB a acceptat să lase magistrații să își facă treaba, prin numirile la conducerea instituției. Am votat pentru Traian Băsescu de două ori în alegeri, am votat împotriva suspendării la primul referendum și am stat acasă la al doilea, pentru că era opțiunea favorabilă președintelui. Am făcut aceste alegeri conștient, calculat, iar acțiunile lui Băsescu în domeniul justiției au jucat un rol important în alegerile mele. Sunt convins că niciunul dintre Năstase, Geoană, Antonescu sau Ponta nu ar fi procedat la fel, ci, dimpotrivă, ar fi încercat să schimbe direcția.

Mă felicit pentru că am votat bine, alegând de fiecare dată opțiunea favorabilă lui Traian Băsescu. Chiar dacă la finalul celor două mandate simt mai degrabă o dezamăgire pentru rezultatul de ansamblu, nu voi uita niciodată că îi datorăm fostului președinte un „mulțumesc” pentru că ne-a ajutat să trăim într-o țară mai curată. Din această perspectivă, am fost și rămân un băsist.