Categories
tu cu cine ai vota

Tu cu cine ai vota? Iași: colegiile CD-3 și S-1

Votez (ramane de vazut…) in colegiul 1 Senat si colegiul 3 Camera Deputatilor, Iasi. Actualii parlamentari ai colegiului sunt penelistul Varujan Vosganian (17854 de voturi in 2008, primul loc) si pedelistul Petru Movila (7943 de voturi in 2008, primul loc). In aceste colegii se vor intampla lucruri destul de rare pe scena politica romaneasca: ambii parlamentari candideaza in acelasi loc si, foarte probabil, vor fi parlamentari in continuare. 

Pentru Senat, candidații alături de Varujan Vosganian, sunt Gabriel Mihai Surdu, PDL, Ionel Agrigoroaei, PPDD si Pusok Andrei, UDMR.

Sincer, pentru Pusok Andrei nu am dat nici măcar o cautare pe Google. Candidatura unui maghiar la Iasi mi se pare amuzanta si atat.

Ionel Agrigoroaei, candidatul PPDD, e fost consilier local PDL… si cam atat. Afacerile, studiile si alte chestii de genul asta nu par a contine date importante de luat in seama in alegerea politica (decat ca aspect de barfa).

Gabriel Mihai Surdu este seful (de nici doua luni) filialei judetene a PDL, fost consilier judetean PSD (pana in 2008), prezent in top 300 inca din 2004, apoi consilier local PDL, acuzat ca a facut doar o opozitie de forma majoritatii din Consiliul local. Cu multe afaceri tenebroase, plin de duplicitati politice, Surdu pare a fi candidatul perfect pe scena blaturilor electorale de la aceste alegeri.

Varujan Vosganian a fost „ză madăr en ză fadăr of economical siciueişăn” in guvernul Tariceanu. Responsabil direct, cu alte cuvinte, pentru deficitul structural de 8,8% din PIB in 2008, deficit foarte bun pentru criza ce a urmat. Ultima fapta de arme de luat in seama e sprijinul neconditionat oferit senatorului Diaconu in nerespectarea unei decizii a ICCJ. In rest, este anchetat de DNA in dosarul Posta Romana pentru abuz in serviciu, nu da prin colegiu decat la alegeri, cand promite ca va face in urmatorii ani tot ce a promis si nu a facut pana acum si este un scriitor bun – numai ca acesta calitate, singura, nu-l certifica pentru a fi, din punctul meu de vedere, (re)ales.

Pentru Camera Deputatilor, candidatii, alaturi de Petru Movila, sunt: Lajos Zsolt, UDMR, Silviu Apostol, PPDD, si Constantin Adascalitei, USL.

Candidatului maghiar ii rezerv acelasi comentariu pe care l-am facut si colegului sau de partid candidat la Senat.

Silviu Apostol, PPDD, este, cel putin pentru mine, o necunoscuta. Nenea Google spune doar atat: „om de afaceri”.

Constantin Adascalitei, USL, fost vicepresedinte de Consiliu Judetean, fost viceprimar, pare intruchiparea spuselor useliste despre abuzurile institutiilor „subordonate lui Basescu”: anchetat de ANI si apoi declarat nevinovat, anchetat de DNA fara a i se prezenta acuzatiile, ascultat in propriul birou. In general, are o presa favorabila, maximum a ce i se imputa fiind legat de vesnicele conflicte cu fostul sef de la CJ, maretul Simirad, dar si cu primarul Nichita, pe vremea cand era viceprimar, desi sunt in acelasi partid. Pentru ca i-am vazut clipuri in care se prezinta ca psiholog (in CV nu apare ca a profesat vreodata in acest domeniu), o mica precizare: licenta in psihologie a luat-o la 34 de ani.

Petru Movila a trecut cu greu, dupa apel, de criteriile Comisiei de integritate ale PDL. E un parlamentar sters, fara nimic ce sa iasa in evidenta, e anchetat de DNA pentru trafic de influenta (a intervenit, spun procurorii, in favoarea unei cunostinte aflate in pericol de a-si pierde permisul de conducere, antrenand in actiune si un procuror si trei politisti), e proprietar de terenuri cu potential imobiliar cumparate foarte ieftin, e aflat in vesnic conflict cu contracandidatul sau Adascalitei, pe care l-a acuzat de calomnie, pierzand insa procesul…

Lucrul cel mai interesant in aceste colegii este insa altul. Conform proiectiilor realizate de site-ul Romania politica, la Iasi, toate cele 17 colegii vor fi castigate de reprezentantii USL cu peste 50%+1 din optiuni, dar, prin redistribuire, si colegiul 1 Senat, si colegiul 3 Camera Deputatilor vor primi inca un mandat de parlamentar. Astfel, si candidatii ARD vor prinde locul mult visat…

Categories
Stiri tu cu cine ai vota

Tu cu cine ai vota? București: Colegiile S-5 și CD-14

(București 5-Senat și 14-Camera Deputaților)

Din faimosul cartier Titan vine colegiul 5 pentru Senat, poate cel mai celebru din tara. Pentru ca detinatorul actual este nimeni altul decat Vasile Blaga, liderul maxim (maxim, am zis!) al opozitiei actuale. Pus in fata simularilor dupa datele de la alegerile locale care prezic o victorie cu peste 50% a USL-ului in toate colegiile din Bucuresti acesta a dat bir cu fugitii pe undeva prin Timisoara. Dar nu-i nimic, caci urmatorul care a amusinat acest colegiu este nimeni altul decat fostul presedinte ad interim (conform cu cartile de vizita) al tarisoarei noastre, co-liderul maxim (maxim, am zis!) al aliantei care ne conduce dar nu are puterea: Crin Antonescu. Insa surpriza surprizelor, probabil speriat de unele zvonuri ca i s-ar pregati un contra-candidat dintr-un material mai tare decat cartonul, co-liderul USL-ului a anuntat ca renunta la acest colegiu cu vreo 2 zile inainte de incheierea depunerii candidaturilor. Asa ca duse fiind perspectivele prezentei buldogului sau a oratorului in parcul IOR sa va prezint cine s-a inscris pana la urma in cursa: 

Cristian Radulescu, liderul grupului senatorilor PDL, a fost identificat de ANI cu o diferenta de avere nejustificata de 120.000 de euro. Comisia Macovei a ARD-ului l-a declarat respins, dar Vasile Blaga a trecut peste acest verdict si a mentinut candidatura sa cu mutarea in acest colegiu (care probabil este considerat sigur de PDL si in cazul in care USL il va castiga cu peste 50%, vezi articolul despre efectele legii electorale).

Daniel Barbu este profesor de stiinte politice, unul din consilierii ad interim al lui Crin Antonescu si in “heavy rotation” la Antena3. A fost impus pe listele PNL cu derogare de la criteriul vechimii in partid.

Despre Karoly Dane am aflat ca a fost numit politic director al Editurii Didactice si Pedagogice si se pare ca sub conducerea sa au aparut niste manuale cu gafe grosolane.

Despre Mihaela Florescu nu am reusit sa aflu nimic.

Aici trebuie sa recunosc ca sunt intr-o mare incurcatura, pentru ca efectiv nu stiu cu cine as putea vota.

La colegiul 14 pentru Camera Deputatilor avem urmatorii candidati:

Dan Radu Zatreanu este actualul deputat PDL din acest colegiu. Anterior a fost consilier local in sectorul 3. Nu am auzit nici de bine, nici de rau despre activitatea sa. Acum vreo doi ani a fost un scandal cu o modificare a codului penal care dezincrimina unele fapte ale avocatilor. Atunci l-am contactat exprimandu-mi dezacordul fata de acea modificare (pentru Vasile Blaga nu am reusit sa gasesc date de contact la momentul respectiv) si chiar am primit un raspuns de la domnul Zatreanu in care imi preciza ca e de acord cu pozitia mea si va incerca sa remodifice acea lege. In final acea lege chiar a fost remodificata in cateva saptamani in urma presiunii publice.

Gabriela Podasca (27 de ani) a fost consiliera lui Victor Ponta in 2009 cand acesta era ministru pentru relatia cu parlamentul. Apoi a lucrat la biroul de presa al PSD, iar pe facebook declara ca a lucrat si la Parlamentul European (probabil pentru Daciana Sarbu). Se incadreaza perfect la categoria descrisa de Plesu: tu ce stii sa faci?

Despre Jinga Ion nu am reusit sa aflu nimic.

Marton Illyes este pastor la o biserica lutherana maghiara in Bucuresti si a mai fost candidat al UDMR si in 2008. De pe profilul sau de facebook mi-a atras atentia doar aceasta harta.

Cat despre optiunile mele, s-ar rezuma destul de bine la titlul cartii lui Cristian Ghinea: “Eu votez DNA!”, deci pe cei care au probabilitatea cea mai mica sa se atinga de institutiile justitiei. Asta se va traduce probabil intr-un vot pentru Dan Radu Zatreanu la Camera Deputatilor. La Senat probabilitatile sunt foarte incurcate, am mai mult de calculat.

Categories
Stiri tu cu cine ai vota

Tu cu cine ai vota? B-CD-25: Becali vs Udriște

(Circumscripția București, Colegiul 25 Camera Deputaților)

Întrebarea precedentă a fost ușoară pentru orice votant de bun simț. Să vedem însă ce ați face dacă ați avea fericirea să locuiți în sectorul 6, zona Râul Doamnei – Valea Argeșului – Valea Ialomiței, unde se află Colegiul uninominal 25 pentru Camera Deputaților. Ați fi avut plăcerea de a fi reprezentat din 2008 și până astăzi de Elena Udrea. După eșecul răsunător în fruntea organizației PDL București, Udrea a fugit în munții Neamțului, unde se candidează garantat Pinalty. Așa că a rămas locul liber pentru înfruntarea bărbătească între George Becali din parte USL și Gheorghe Udriște din partea ARD. 

În colțul roșu se află deci însuși Gigi, oierul, latifundiarul, vedeta media, patronul Stelei, nici nu mai știu cum să-l numesc. Cea mai nouă achiziție a PNL este mitocănia în persoană, individul care înjură oricând și pe oricine, spre deliciul presei tabloide, căreia îi crește audiențele. Este însă și reprezentantul României în Parlamentul European și autorul unor gesturi cu priză la public cum ar fi construcția unor case în zonele inundate. Client permanent al CNCD, Becali fie nu înțelege fie disprețuiește profund valorile fundamentale pe care se întemeiază o democrație liberală; din păcate, în aceste sentimente nu se diferențiază prea tare de mulți alți concetățeni. Însă sunt mulți și cei care spun că un vot pentru Becali este o rușine pentru România. E amuzant că misoginul Becali a candidat și în 2008, în alt Colegiu, unde abia a luat 3600 de voturi, fiind bătut la scor de o femeie, Oana Mizil. Becali este anchetat penal într-un număr impresionant de dosare și este acuzat că în urmă cu destul vreme a obținut prin căi neortodoxe mai multe terenuri ce i-au adus apoi averea.

În colțul verde apare din rândul doi al politicii Gheorghe Udriște, un dubios șef la stat, unde a coordonat mereu proiecte pe mulți bani publici. Revoluția l-a prins inginer la metrou, avansând apoi în funcție până a ajuns director general, în 1997, pe când ministru al transporturilor era – da, ați ghicit – actualul președinte. În 2001 a fost eliberat din funcție de guvernul Năstase și s-a transferat la Primăria Capitalei, adus de proaspătul primar Traian Băsescu să conducă Direcția Infrastructură și Servicii Publice. Din această poziție a coordonat toate proiectele mari de investiții din capitală până în 2009, când noul primar, Oprescu, și-a adus propriul om. Udriște a fost recuperat de PDL și pus înapoi director la Metrorex, la timp pentru a negocia câteva contracte cu cântec. A fost eliberat din funcție în iulie de noul guvern PSD și acum își încearcă norocul în alegeri, taman în colegiul în care noua magistrală de metrou aduce cele mai mari beneficii. Udriște a „cochetat” cu DNA prin 2008, dar nu este inculpat în niciun dosar. Cum s-ar zice, este un om onest care a coordonat cinstit timp de opt ani toate proiectele de investiții (asfaltări, borduri, utilități, parcuri etc.) din București! (nu-i așa că vă plac glumele mele?)

Ei, acum să vă văd: dacă ai sta în colegiul 25 din București și ai avea de ales între hoțul mitocan și hoțul neprins, tu cu cine ai vota?

Categories
Stiri

La lucrări edilitare fiecare după cum îl taie capul

De mai bine de un an, zona în care locuiesc este scena unor variate lucrări edilitare: primul val de îngropare a unor cabluri (Netcity, cred); nesfârșite defecțiuni și prin urmare reparații la rețeaua de apă rece, care au condus la decizia de a înlocui întreaga rețea pe mai multe străzi; reabilitarea termică a blocurilor; mai multe serii de reparații la rețeaua de termoficare; noul val de îngropare a unor cabluri (poate fi diferențiat de primul val prin „tehnologia” șanțurilor înguste, de 15-20 cm); iar între ele, sporadic, asfaltarea străzilor principale. Nu pun în discuție utilitatea lucrărilor, ele sunt necesare (poate despre metoda aleasă pentru reabilitarea blocurilor să mai cârcotim câte ceva). Indiferent dacă au fost comandate de primărie (reabilitarea blocurilor, asfaltare) sau de firme private (toate celelalte), am constatat câteva probleme comune:

  • nu e vizibilă niciun fel de strategie care să minimizeze pierderile. Las la o parte avariile, că nu pot fi anticipate, dar, ca în filmele cu proști, ambele valuri de îngropat cabluri au venit imediat după repararea anuală a străzilor. Nu e prima dată când se întâmplă, acum mai bine de un an lucrările (programate!) de reparații la termoficare au fost tot așa, imediat după asfaltare
  • toate lucrările de asfaltare de la finalul intervențiilor sunt de mântuială. După maxim două luni de la finalizare, asfaltul se lasă, probabil pentru că e de proastă calitate iar pământul de dedesubt nu e bine bătut. Apar denivelări și crăpături. Când vine ploaia crăpăturile încep să se fărâmițeze și apar gropi. Asta se întâmplă inclusiv pe străzile principale.
  • pe lângă că sunt prost făcute, asfaltările durează și mult. De obicei – iar asta e vizibil cu precădere la cabluri – firma executantă preferă să sape mulți kilometri, să acopere doar cu pământ, și doar la final să asfalteze. Probabil e mai ieftin. Dar asta înseamnă că șanțul din zona unde a început lucrarea stă descoperit săptămâni sau chiar luni. Asta înseamnă mizerie și dificultăți de circulație pentru bătrâni, persoane cu cărucior cu copii, persoane cu dizabilități sau biciliști, pe o durată lungă de timp.
  • niciuna dintre lucrări nu are o minimă atenție pentru mediul înconjurător. Acolo unde e vorba de șanțuri – la cabluri și țevi – pământul excavat e pus alături de șanț și lăsat zile întregi. Bate vântul, plouă, trec mașini și oameni, pământul se transformă în praf și se răspândește peste tot în jur. Nu o dată străzile arată precum ulițele de țară, ca să nu mai vorbim de praful înghițit de toți locuitorii și trecătorii. La lucrările de reabilitare o singură dată am văzut schelele acoperite cu plasă de protecție; era în campania electorală, iar plasa era o mare reclamă la Vanghelie. Mi s-a întâmplat să ies din casă și să mi se pară că ninge de la bucățile de polistiren ce zburau prin aer.
  • niciodată nu am văzut o preocupare pentru protecția muncii. Muncitorii lucrau fără echipament de protecție, vara erau adesea la bustul gol. Nu am văzut încă un lucrător cu pick-hammerul care să aibă căști de protecție pentru cap și urechi sau apărătoare de corp. La lucrările de reabilitare a blocurilor nu am văzut niciun fel de protecție pentru muncitorii aflați la înălțime. Ba chiar în unele cazuri situația era de-a dreptul dramatică – vedeți imaginea alăturată, muncitorii sunt între etajele cinci și șase (scuze pentru calitate, e făcută cu telefonul mobil)
  • nu am văzut niciodată vreo formă de control sau monitorizare din partea primăriei sau a altor instituții publice. În fond, lucrările se petrec pe spațiul public, au nevoie de aprobări, trebuie să respecte niște reguli, deci cineva ar trebui să verifice că se întâmpla asta. E desigur o opinie subiectivă, că nu am stat toată ziua să mă uit ce mai fac oamenii la lucrări. Dar este o opinie împărtășită și de ceilalți co-blocatari, inclusiv de cei mai în vârstă, care-s mai toată ziua pe acasă

În general, deși e un domeniu în care avem tomuri întregi de legislație, reguli, standarde etc., impresia este nu doar că se lucrează prost, ci și haotic, fiecare după capul lui. Costurile acestei debandade edilitare le suportăm noi toți, prin taxe, tariful ridicat al utilităților și serviciilor respective, praful înghițit și disconfortul creat. Habar n-am ce aș putea să fac să ajut la rezolvarea acestei probleme.

Categories
random

Necazul cu activismul on-line: formă fără fond?

Teoria e simplă și atractivă. Oamenii – și mai ales tinerii – sunt tot mai puțin interesați de participare civică și politică și sunt foarte puțin înclinați să aibă încredere unii în alții, să coopereze, să lucreze împreună. Este unul dintre motivele principale pentru care lucrurile merg prost în România. Pe de altă parte, oamenii – și mai ales tinerii – petrec tot mai mult timp on-line, își iau informații de pe Internet, socializează virtual. Și iată ideea: dacă le aducem instrumente on-line pentru lucru în comun și pentru implicare civică și politică, oamenii le vor folosi, îmbinând utilul cu plăcutul. Astfel societatea va progresa. Zis și făcut, să le dăm instrumente on-line oamenilor – ceea ce se tot întâmplă. Unde e însă progresul? Care-i necazul cu activismul on-line? 

Pe scurt, necazul e că nu e. Adică nu este activismul on-line. Nu spun daor că nu apare masa critică, până acolo e drum lung, dar nu se mișcă, nu apare, nu crește. Nici măcar nu încetinește ceea ce pare un ireversibil drum al părăsirii treburilor Cetății de către cetățeni.

Trec repede peste toate inițiativele de a face partide sau alte structuri asociative online. Acolo unde nu au fost de la început inițiativa unui lider ambițios ce avea nevoie de umbrelă, fie au murit în termen de zile sau maxim săptămâni (cele mai multe), fie nu au rezolvat niciodată problema troll-ilor, fie s-au transformat în plăcute, dar mici cluburi de discuții. Impactul nu există.

Să remarcăm că autoritățile și cetățenii au în comun lipsa de interes pentru transparență decizională și democrație participativă. Dacă pe primele le-au obligat să acționeze munca unor activiști încăpățânați, deschiderea unor politicieni (minoritate, dar există) și presiunea europeană, pe cetățeni nu-i urnim și pace. Este obligatoriu ca inițiatorii unor decizii să publice pe site-ul propriu propunerile de acte normative și să accepte recomandări ale cetățenilor. Însă participarea la aceste dezbateri vine cel mai adesea tot de la cele câteva ONG-uri active. Undeva pe site-ul Camerei Deputaților (vă provoc să găsiți locul) cetățenii pot comenta și face propuneri legate de propunerile legislative aflate în dezbatere. Participarea este ca și inexistentă.

E drept că autoritățile publice nu încearcă deloc să ajute cetățeanul, dimpotrivă. Proiectele legislative sunt aruncate ca atare pe site, într-un limbaj deloc accesibil individului mediu. Ba când e vorba de modificări ale unor acte în vigoare – adică des – propunerea este o adunare de paragrafe de tipul „articolul X paragraul 5 se modifică și are următorul conținut…”. Trebuie să fii insistent ca să înțelegi ceva. Mai mult, nimeni nu răspunde dacă propunerea a fost citită, luată în calcul, acceptată sau respinsă, și de ce. Nu e o dezbatere, ci un fel de dialog cu peretele, din care rezultatul poate fi chiar foarte nefericit, căci oamenii vor crede că au participat și se vor mulțumi cu atât.

Vorbind de perete, îmi amintesc cu nostalgie un proiect de la alegerile locale din 2004 numit Zidul Dorințelor. În vreo 20 de orașe medii și mici din România au fost așezate în centru panouri albe pe care cetățenii puteau să spună ce așteaptă de la candidați. Zidurile s-au umplut: lumea trecea pe acolo și spunea ce are de spus. Ba chiar au venit candidații să discute cu cetățenii, că doar erau alegeri. Vreo doi ani mai târziu, ideea a fost preluată de Realitatea TV și a ținut o bună bucată de vreme; poate vă mai amintiți transmisiunile de la „zidul realității”, era unul chiar și în București, la Piața Universității. Inevitabil, a ajuns în on-line, în numeroase forme. Paradoxal, nu s-a întărit, ci s-a disipat.

Spre exemplu, domnuleprimar.ro a început binișor, o cale prin care cetățenii puteau trimite petiții primarilor. Are sprijinul Hotnews, a reușit să aibă legături cu primării, unii primari chiar au răspuns activ. Acum însă s-a transformat mai degrabă într-un site de știri locale, ideea inițială e undeva în fundal, mai degrabă pierdută. Privin în jur, vedem că site-urile de „spus părerea” s-au diversificat. Găsim secțiuni de genul ăsta pe la diverse organizații civice, sunt numeroase site-uri de petiții on-line. Sunt chiar și inițiative dedicate strict strigării către lume, de la o nebunie pestriță la spunetiparerea.ro până la mai tânărul hipster speakupnow.net sau la nou născutul nuvasuprati.info (pe care l-am lăudat la apariție, dar încă nu merge). Asta ca să nu mai vorbim că până la urmă poți să spui și pe Twitter, Facebook sau blogul propriu. Măcar în această ultimă variantă ai certitudinea că te aude cineva – adică prietenii tăi – căci marea problemă a tuturor celorlalte este că strigi în eter, pentru că de răspuns nu răspunde nimeni. Excepția ar fi chiar cel cu care am început, domnuleprimar.ro, dar care, iată, renunță încet la activitatea inițială. Oare inițiativa civică nu vinde publicitate?

Sunt site-uri care generează conținut, reutilizând date publice. Cele mai bune exemple sunt alesiivoteaza.ro și hartapoliticii.ro, ambele oferind informații despre activitatea Parlamentului. Harta politicii, având avantajul de a fi făcut în regim de voluntariat, are potențial mai mare de dezvoltare; spre exemplu, recent a generat politicalcolours.ro, niște hărți care ilustrează frumos situația politică din România, iar comunitatea din jurul proiectului are și alte idei bune. Însă astfel de instrumente deocamdată doar oferă informații, nu au reușit să atragă un public care să participe la generarea de conținut. Din păcate în România sunt puține date publice oferite în format deschis, care să permită mai multe proiecte similare.

Mai recent, beneficiind de granturile din concursul ReStart România sau de la alți finanțatori, au apărut inițiative noi, care vor să combine conținutul generat de administratori cu cel adus de utilizatori pentru a avea un impact mai bun. Am vorbit cu speranță aici la colțul străzii de cineceapromis.roalegericorecte.ro sau banipierduti.ro. Cu tristețe constat că am rămas cu speranța, căci pe undeva ceva nu merge:

  • Cine ce a promis a rămas el însuși o promisiune, căci nu se îngrijește nimeni să organizeze conținutul, să aducă în prim plan candidații ce au câștigat alegerile, să monitorizeze promisiunile și mai ales să răspundă celor ce au dorit să fie activi. Și-au făcut timp să-și facă un cont, să scrie ce au de scris, au participat. Le folosește la ceva? Vor mai participa și data viitoare? Întrebări retorice.
  • Pe Alegeri corecte numărul raportărilor primite de la cetățeni și verificate de proprietarii site-ului este… zero. Niciuna. Urmările acestor raportări sunt inexistente sau cel puțin așa rezultă de pe site. Conținutul adus de utilizatori nu a fost în niciun fel valorificat.
  • Bani pierduti are un design cool care face dificilă găsirea puținelor informații pe care le pune la dispoziția publicului. Încă nu a ajuns la stadiul de a agrega conținut de la utilizatori. Poate o să ajungă cândva, sau poate nu. Deocamdată impactul este ca și inexistent.

Toate exemplele par să sufere de aceleași probleme, lipsa unei administrări bune și ignorarea fondului problemei. Prima pare mai degrabă un defect de proiectare, accentul pus de design și partea tehnică, dar fără resurse pentru funcționare pe termen lung. De fapt, e mai dificil și mai scump să generezi și să organizezi conținutul și dacă nu ai de la început resursele pentru asta e puțin probabil să le găsești pe parcurs, oricât de frumos ar arăta site-ul. Când vorbesc de ignorarea fondului problemei mă refer chiar la ceea ce spuneam la început, absenața spiritului civic și încrederea scăzută în oameni.

Am citit și descrierile proiectelor propuse anul acesta în aceeași competiție, Restart România. Cele care au o componentă de implicare civică merg în general pe aceeași idee: noi facem un site drăguț unde vine lumea și pariticipă. Cel mult se oferă să aducă pe site-ul respectiv niște informații de prin cotloanele administrației publice. Nu mai zic de prea mulții competitori care doresc să duplice inițiative deja existente, mai ales când vine vorba de democrație participativă. E poate cel mai bun semn al lipsei de impact al vechilor încercări. N-am văzut în descrierea niciuneia dintre idei o preocupare reală pentru cum va fi administrat eficient conținutul (e drept că nici organizatorii nu au cerut asta, semn că învață mai greu din trecut) și mai ales despre cum vor atrage oamenii pe site-ul lor. Teoretic, ei vor veni, dar..

Să ne întoarcem la teorie. Oamenii circulă pe Internet, noi venim și le dăm instrumente pentru participare civică online și puf!! Oamenii devin cetățeni activi. Nu-i așa că în primul paragraf teoria suna mai bine? Și nu este vorba doar de rolul destabilizator al acelui puf!! ironic aruncat în text. Pur și simplu în teorie lipsește o inferență importantă. Dacă oamenii nu sunt interesați, de ce ar alege site-ul cel nou și nu s-ar duce să descarce muzică, să joace FarmVille, să citească ceva care chiar îi preocupă, în general să facă altceva? Iar atunci când reușim să ne agățăm de unul din interesele lor, cum facem să îi reținem dacă nu le oferim un răspuns, dacă nu facem ceva bun din conținutul generat de ei?

Trebuie să închei pesimist. Pentru moment, activismul online îmi pare a fi o formă fără fond. Site-uri tot mai frumoase, mai bine construite tehnic și mai goale de conținut. Oameni tot mai puțini care să participe. Mă tem că nu vom ajunge prea departe punând accentul pe instrument, pe online, uitând că trebuie muncă și mai ales că trebuie spartă bariera construită de dezinteres și de lipsă de încredere. Dar poate că suntem încă la faza încercărilor, că fiecare dintre aceste proiecte mai pune o cărămidă mică și la un moment dat se va produce transformarea. Hai să fim totuși optimiști.

Categories
Stiri

Câteva precizări necesare despre listele electorale

Discuțiile din ultima vreme au arătat că ne confruntăm cu o mare confuzie legată de listele electorale, numărul de cetățeni și felul cum se calculează acesta. Problemele sunt date de legislația confuză, de comunicarea proastă a autorităților și de informațiile eronate transmise, intenționat sau nu, de cele două tabere politice. Simt nevoia să fac câteva precizări pe această temă.

1. Cine gestionează listele electorale permanente?

Referința legală valabilă pentru Referendum este Legea nr. 35/2008, așa cum arată Hotărârea nr. 34 a Biroului Electoral Central (BEC). Legea în cauză cuprinde un întreg capitol cu privire la gestionarea de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a registrului electoral și a listelor electorale, dar conform dispozițiilor tranzitorii din art. 73, aceste prevederi intră în vigoare doar la alegerile parlamentare din 2012, până atunci fiind valabile prevederile următoare:

Art. 73 – (1) Prevederile prezentului titlu referitoare la Registrul electoral naţional se aplică începând cu alegerile parlamentare din 2012.
(2) Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative selectează şi prelucrează datele privind cetăţenii cu drept de vot cuprinse în Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, tipăreşte şi pune la dispoziţia primarilor listele electorale permanente, în două exemplare. Actualizarea listelor electorale permanente se realizează de către primarul unităţii administrativ-teritoriale împreună cu serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor. Termenul de punere la dispoziţia primarilor a listelor electorale permanente de către Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor este de 45 de zile de la data stabilirii zilei alegerilor.

(4) Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative pune la dispoziţia primarilor, în 3 exemplare, copii de pe listele electorale permanente, care cuprind alegătorii din fiecare secţie de votare. Copiile de pe listele electorale permanente se predau de către primar, în două exemplare, pe bază de proces-verbal, preşedintelui biroului electoral al fiecărei secţii de votare, cu 3 zile înainte de data alegerilor. Un exemplar este pus la dispoziţia alegătorilor pentru consultare şi un exemplar este utilizat în ziua alegerilor. Al treilea exemplar al copiei se păstrează de către primar.

Între timp, numele ministerului a devenit Ministerul Adminitrației și Internelor, iar cel al direcției specializate este Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administratea Bazelor de Date. Aceste structuri sunt principalele responsabile, iar în secundar administrația publică locală.

Citarea unor alte surse legislative, aplicabile în alte contexte, provoacă confuzie și este de evitat.

2. Dreptul de vot

Dreptul de vot este unul fundamental, conform Constituției. Atât timp cât o persoană are cetățenie română are drept de vot, cu excepția unor situații foarte clar definite în lege: incapacitate mentală, restrângerea drepturilor prin decizie judecătorească (ca pedeapsă pentru încălcarea legii).

Cetățenia dobândită la naștere nu poate fi retrasă, prin urmare nici dreptul de vot. Orice forme de vot cenzitar (bazat pe venit sau pe plata unor impozite), limitat la domiciliu în România, sau limitat de educație formală sau teste de orice fel (de cunoștințe, de inteligență etc.) sunt neconstituționale și nu trebuie luate în mod serios în discuție.

Am scris mai multe în articolul despre Cvorumul la referendum și dreptul de vot.

3. Cum se alcătuiesc listele electorale?

Așa cum arată fără echivoc articolul citat mai sus, sursa de informație este Registrul Național pentru Evidența Persoanelor. Aspectele cele mai importante de notat sunt:

  • în Registru sunt trecuți toți cetățenii României, indiferent dacă locuiesc în țară și străinătate, indiferent în ce localitate au domiciliul stabil
  • intrarea în Registru se face la naștere sau la dobândirea cetățeniei
  • scoaterea din Registru se face la deces sau la renunțarea benevolă la cetățenie. Este explicit interzis în Constituția României anularea administrativă a cetățeniei dobândite prin naștere. Trebuie deci să existe documente juridice justificative (declarație de renunțare la cetățenie sau certificat de deces)
  • schimbările de domiciliu, schimbările de stare civilă, deciziile judecătorești de restrângere a unor drepturi, toate apar ca mențiuni în Registru, fără a conduce la eliminearea înregistrării respective

Pentru că există o legătură biunivocă explicită între Registru și listele electorale, și acestea din urmă cuprind toți cetățenii. Orice încercare de a elimina din listele electorale o persoană pentru motive de tipul „e în străinătate, nu se mai întoarce”; „s-a mutat din localitate”; „nu știm pe unde e” sunt nu doar ilegale, dar și neconstituționale.

4. Ce înseamnă actualizarea listelor electorale?

Fără să intrăm în multe detalii tehnice, cele mai importante operațiuni sunt următoarele:

  • semnalarea cazurilor de deces. Persoanele care au murit sunt eliminate din Registrul Național și prin urmare și din listele electorale
  • semnalarea schimbărilor de stare civilă (căsătorii, divorțuri, schimbare de nume). Numele persoanelor respective se actualizează și rămân în lista electorală din localitatea lor.
  • semnalarea schimbărilor de domiciului. Se actualizează în Registru noul domiciliu și se mută persoana respectivă din lista electorală corespunzătoare vechiului domiciuliu în cea de la noua adresă. Dacă este un domiciuliu din străinătate, persoana apare într-o listă înregistrată la Municipiul București. În niciun caz schimbara de domiciliu nu înseamnă scoaterea completă din listele electorale, pentru că persoana rămâne în Registrul Național, cu toate drepturile intacte.

Mai multe detalii în articolul Cum pot fi verificate listele electorale.

5. Se poate imagina un sistem care să nu depindă de Registrul de Evidența Persoanelor?

În secundar, se poate imagina un sistem de înregristrare benevolă a alegătorilor, așa cum sugera reprezentantul PNL, Varujan Vosganian? La ambele întrebări răspunsul este da, dar acest lucru trebuie făcut ÎNAINTE de alegeri.

Mai mult, un astfel de sistem este trecut explicit în legea nr. 35/2008 și se numește Registrul electoral. Am scris mai multe despre el în articolul Registrul electoral și votul la distanță. Legea precizează că Registrul electoral va intra în funcțiune la alegerile parlamentare din 2012 (art. 73, citat mai sus). Din nefericire, niciun guvern nu a alocat fondurile necesare pentru a se pune în practică această prevedere, deci nu vom avea Registru electoral prea curând.

În versiunea inițială a legii 35/2008, se prevedea că dacă un cetățean nu participă la două scrutinuri succesive, el este scos din Registrul electoral și poate reintra doar la cerere. Aceste prevederi au fost eliminate de Parlament, fără explicații. Nu le-a convenit că ar fi dus la scăderea numărului de parlamentari. Vosganian, împreună cu toți parlamentarii PNL, au votat împotriva acestui mecanism. Acum l-au redescoperit.

Încă o dată, să precizăm că astfel de schimbări se fac ÎNAINTE de alegeri. Ele nu pot fi făcute retroactiv.

6. De ce apar diferențe față de datele INS?

Simplu: pentru că Institutul Național de Statistică numără altceva și anume populația stabilă. Chiar INS a precizat acest lucru, într-un comunicat de presă. Populația stabilă înseamnă persoanele care s-au aflat în România în ultimele 12 luni. Mai mult, INS recunoaște că nu a recenza aproximativ un milion de persoane. Între acestea se numără și politicieni precum Ponta sau Șova sau Năstase, care au boicotat recensământul și au îndemnat cetățenii să nu primească recenzorii.

E normal să apară mai multe persoane în Registrul Național de Evidența Populației, pentru că, așa cum am arătat, regulile de scoatere a unei persoane din Registru sunt foarte stricte, din motive bine întemeiate.

Similar se întâmplă și în cazul altor baze de date, cum este cea de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Și acolo se numără altceva, în cazul de față asigurați. Nu intră în această categorie, spre exemplu, românii din străinătate sau cei foarte săraci din țară care nu au niciun fel de contract de muncă.

7. Pot fi scoși de pe listele electorale cei ce nu mai au cărți de identitate valide?

Nu, în niciun caz. Faptul că le-a expriat actul de identitate nu le anulează calitatea de cetățeni, pe care au dobândit-o prin naștere, nu printr-o formalitate administrativă. Fiind cetățeni, apar în Registrul național de evidență a persoanelor cu drept de vot și prin urmare apar pe listele electorale permanente.

Singurul calcul serios se face pe baza documentelor de naștere, respectiv deces și renunțare la cetățenie, pentru că cetățenia se obține prin naștere și se pierde la moarte sau la renunțare voluntară. Existența sau inexistența unei cărți de identitate este o formalitate administrativă inferioară prevederilor constituționale cu privire la drepturile fundamentale.

8. Cum e posibil ca numărul de cetățeni să crească, comparativ cu 1990, deși populația totală a scăzut?

A crescut ponderea cetățenilor (adică a celor peste 18 ani) în totalul populației. E foarte simplu, dacă ne gândim la perspectiva de ansamblu.

După 1990 și până prin 2008 au împlinit 18 ani și au intrat în categoria cetățeni cu drept de vot generațiile (cohortele, termen tehnic) numeroase născute după 1973, în perioada când avortul era interzis. Abia din 2009 au început să devină adulți (peste 18 ani) cei din generațiile cu mai puțini copii. Pentru amatorii de statistici, ponderea celor peste 18 ani în total populație era 71% în 1990 și a ajuns la 82% în 2012. Astfel se explică de ce sunt mai mulți cetățeni cu drept de vot astăzi decât în 1990.

Categories
Stiri

Registrul electoral și votul la distanță

Am văzut aseară și azi de dimineață mulți politicieni ai majorității frustrați de dimensiunea vădit exagerată a „corpului electoral virtual”, care a condus la un prag electoral imposibil de atins. Spunea Liviu Dragnea cu năduf că „în mod real sunt doar 15 milioane de români care pot vota, nu 18”. USL are doar parțial dreptate; suntem ceva mai puțini cetățeni, dar nici pe departe așa puțini precum pretinde majoritatea parlamentară. În același timp, mulți cetățeni, aflați în străinătate, se împiedică de costuri ridicate ale votului, chiar dacă ar fi dorit să voteze. Până acum, politicienii au refuzat cu încăpățânare să discute și să implementeze o „retehnologizare” a întregului sistem de vot. Poate se vor gândi mai serios la asta. 

Interesele imediate ale partidelor în perpetuarea stării de ambiguitate

Trebuie spus de la început că partidele politice au interes imediat pentru a menține situația actuală. Numărul de demnitari aleși – parlamentari, primari, consilieri locali, consilieri județeni – depinde de configurația administrativă și de numărul de cetățeni. Alocările bugetare depind de aceleași variabile. Orice schimbare ar duce la scăderea numărului de scaune și la scăderea resurselor publice la care au acces clienții partidelor. De aceea nu supără pe nimeni supra-estimarea numărului de cetățeni, ba dimpotrivă, bucură. Desigur, cu excepția momentelor „nefericite” precum Referendumul.

Merită să ne oprim o clipă asupra presiunilor tragi-comice asupra INS. Până pe la jumătatea lui iulie, politicienii – din toate partidele – au cerut statisticienilor să amâne „din motive tehnice” publicare datelor finale ale Recensământului 2011, pentru că acestea ar obliga guvernanții să ia niște măsuri de ajustare a politicilor publice. Brusc, când s-au trezit cu pragul de validare în față, cei de la putere au cerut publicarea rapidă, chit că datele INS nu pot fi folosite nici legal, nici practic, la definirea listelor electorale.

Cum numărăm cetățenii? Registrul electoral.

Listele electorale se construiesc pe baza datelor de la Evidența Populației. Știm deja că acolo e o problemă importantă, pentru că, paradoxal, deși toate statisticile ne spun că avem spor negativ, numărul de români înregistrați crește. Este simptomatic pentru starea guvernării în România că statul nu e în stare să își numere locuitorii (spun locuitorii și nu cetățenii pentru că vorbim și de cei sub 18 ani). „Curățarea” bazei de date a Evidenței Populației este o operațiune migăloasă și de durată, pentru că vorbim de chestiunea delicată a drepturilor fundamentale. Nu poți să elimini o „înregistrare” decât dacă ai argumente solide că e vorba doar de niște biți și nu de un om în carne și oase, cu drepturile sale. Este însă o investiție necesară, nu doar pentru alegeri, ci pentru orice politici publice din România.

În ceea ce privește corpul electoral, legea în vigoare prevede în mod expres construirea Registrului Electoral, despre care am mai vorbit, dar în cei 4 ani de la promulgarea legii și până acum guvernele nu au fost interesate să aloce resursele necesare pentru aceast proiect. Dimpotrivă, guvernul PDL a încercat în mod repetat să elimine prevederea din lege, sau măcar să amâne implementarea ei. Registrul este și un bun instrument pentru prevenirea fraudei.

Registrul pornește la rândul lui de la aceeași bază de date a Evidenței Populației (e inevitabil), dar poate fi contruit mult mai flexibil, permițând cetățenilor să anunțe în timp real orice mutare în alt colegiu electoral (inclusiv în străinătate). De asemenea, poate să includă un mecanism de auto-excludere, prin neparticiparea la două scrutine succesive, dublată de posibilitate de re-înregistrare. În timp (câteva scrutine), Registrul se stabilizează la o estimare mult mai bună a corpului electoral.

Ce facem cu românii din străinătate?

Principiul de care nu putem să trecem este că aceștia sunt cetățeni ce nu își pot pierde arbitrar dreptul la vot. De aici și eroare de estimare a lui Dragnea și a celorlalți din USL, nu poți să susții că am rămas doar 15 milioane de cetățeni, anulând dintr-o vorbă dreptul fundamental de vot pentru alte 2.5 milioane, doar pentru că sunt aflați în străinătate. Cu atât mai ridicole sunt declarații precum cele ale lui Antonescu, cel care vorbea nici mai mult nici mai puțin decât de vot cenzitar (să aibă drept de vot doar cine plătește impozite). Am depășit de multă vreme acest stadiu, votul universal este ferm stabilit prin Constituție.

Așadar, românii din străinătate sunt cetățeni, au drept la vot. Este datoria statului român să asigure toate condițiile pentru exercitarea acestui drept, fără să impună costuri prohibitive precum transportul la cea mai apropiată secție. Îngrădirea prin mijloace administrative a dreptului la vot nu este acceptabilă.

Votul la distanță

Principala problemă este cerința sistemului nostru de vot de a fi prezent în persoană la secția de vot. Nu există nicio metodă de vot la distanță. Totuși, în țări cu tradiție democratică sunt implementate cu succes astfel de metode. În Statele Unite se votează prin poștă încă din secolul al XVIII-lea, iar în Marea Britanie sau Canada din secolul al XIX-lea. În Italia, ca să luăm un exemple de țară apropiată cultural de noi, la cele mai recente alegeri parlamentare au votat prin corespondență aproape un milion de cetățeni. Ca și România, Italia are o diasporă numeroasă. În unele țări se folosește și votul prin reprezentant. Și pentru că ne aflăm în secolul XXI, nu se poate să nu vorbim de vot prin Internet, folosit cu succes în Estonia și testat la unele alegeri din țări precum Germania sau SUA.

În România, inițiativele privind introducerea votului la distanță s-au lovit de zidul politicienilor. S-a vorbit de creșterea fraudei, dar e doar o spaimă falsă, presupunând că vom avea și registru electoral (nu prea se poate vot la distanță fără o contabilizarea bună a electorilor). Atunci când în sfârșit un guvern s-a urnit să propună un proiect, acesta a fost sabotat de propria tabără și respins fără dialog de cealaltă, pentru că nu conveneau opiniile votanților din străinătate. Cât despre votul pe Internet, singura propunere cât de cât închegată, cea făcută de voluntarii myGrasp, a rămas într-un stadiu incipient.

Cam aici suntem. Partidele nu au avut niciodată un interes real pentru aducerea sistemului de vot în epoca modernă. Presiunea publică a fost și ea redusă. Acum ar fi un moment prielnic. Vrând-nevrând, politicienii au recunoscut problema. Avem și presiunea datelor de la Recensământ. Și poate că ar fi și interesul majorității. Hai să vedem dacă mișcă ceva.

Categories
Stiri

Consiliul Național de Etică merge mai departe, cu Paul Dobrescu. Avocatul Mateuț taie și chitanță.

Membrii Consiliului Național de Etică își continuă netulburați activitatea, după ce i-au spălat fără rușine dosarul plagiatorului Ponta. Conform unui ordin de ministru publicat astăzi în Monitorul Oficial, celor opt membri cu obrazul deja pătat li se alătură alți trei, numai unul și unu. Între ei, se remarcă Luca Iamandi, milițian, fost rector al Academiei de Poliție, lăcaș universitar de o înaltă ținută etică, sursă inepuizabilă de diplome pentru politicieni. Un exemple de doctorat girat de numita academie este cel al lui Dr. Robert Negoiță, despre care amintesc că a copiat fără jenă din articole scrise de Mugur Isărescu, Cătălin Zamfir și alții. Ceilalți doi noi membri CNE sunt Constantin Ciutacu (INCE) și Ștefan Grigoraș (Universitatea Tehnică Iași). Nu știu cum se simt cei trei noi veniți în compania celorlalți opt dalmațieni, dar ei sunt chemați să ia decizii în cazuri precum Kovesi, Mang, Negoiță și, să nu uităm, Ponta 2.

Președinte al CNE a fost numit Paul Dobrescu (SNSPA), al cărui CV se remarcă prin strălucita absență a… 20 de ani (!!), adică perioada dintre 1970, când a absolvit facultatea, și 1990, când a devenit decan la Facultății de Comunicare de la SNSPA. Deh, nu se face să spui că ai fost redactor la „Era Socialistă” și ai predat la „Ștefan Gheorghiu”. Așa ne lămurim cine a manevrat decizia în cazul Ponta și cum stăm cu etica. 

Pe lângă actualizarea listei de membri, ministrul Andronescu profită să completeze regulamentul de funcționare al Consiliului cu un mic bonus pentru oamenii de încredere. Membrii comisiilor tehnice vor fi remunerați în funcție de orele lucrate, la cel nivelul maxim din cercetare (sectorul bugetar). Că doar onorabilul avocat Mateuț nu îl spală pe onorabilul plagiator Ponta pe gratis, să taie și el chitanță!

Categories
Stiri

A fost sau n-a fost?

M-a contrariat – și nu sunt singurul – avizul consultativ al CCR. Așteptam, ca în 2007, un răspuns clar, au fost sau nu au fost fapte grave de încălcare a Constituției. E previzibil că vom ajunge la referendum și voi avea o decizie de luat. Nu vreau să decid în funcție de cât de mult îmi place sau nu Băsescu, dacă a fost sau nu un președinte bun sau care sunt alternativele. Acestea sunt criteriile după care aleg la termen; instrumentul demiterii este unul excepțional care are în vedere circumstanțe foarte concret definite în Constituție.

Trebuie să fim atenți cu astfel de detalii pentru că altfel nu putem preveni abuzul. Băsescu este (a fost, putem spune deja) un președinte mediocru, dar acesta nu este un motiv suficient pentru a îl demite. Avem nevoie de predictibilitate și stabilitate instituțională și pe acestea le câștigăm în timp, învățând să respectăm regula jocului. Nu este acceptabil ca unui rău – acțiunile politice sau personale greșite ale lui Băsescu – să îi răspundem cu alt rău – folosirea abuzivă a unei proceduri excepționale. Este la fel ca în cazul ordonanțelor de urgență, nu pot să accept abuzul, chiar dacă scopul pe termen scurt, să zicem, mi-ar conveni.

Într-o lume ideală, am fi avut o Constituție de oameni normali, din care orice cetățean cu ceva informare să înțeleagă lesne cine ce face și cine își depășește atribuțiile. Nu avem. De aceea mi se părea util ca un arbitru – Curtea Constituțională – să analizeze și să spună dacă sesizează o ilegalitate (gravă) sau nu.

Din nefericire, Curtea a rămas tot în teritoriul lui „poate să” în care se află și Constituția. Președintele „poate să numească”, zice textul fundamental, ceea ce înseamnă că e la arbitrariul prezidențial; sau „după consultarea Curții” poate să însemne, la limită, că dacă Parlamentu a trimis o scrisoase la Curte nici nu mai trebuie să aștepte răspunsul. Sunt nemulțumit de astfel de formulări. La fel de nemulțumit sunt și de formularea Curții, „poate fi reţinut ca o încercare de a diminua rolul şi atribuţiile primului ministru”. Adică este sau nu este o încălcare gravă a Constituției? Rămâne în coadă de pește.

Nu întâmplător am ales această formulare. Partea bună a deciziei CCR este că respinge clar preambulul (un fel de lirism epic, fără fundament) și cinci dintre cele șapte capete de acuzare. Aici nu suntem la fotbal, unde 5-2 sau 6-1 ar fi un scor bun pentru președinte. O singură încălcare gravă a Constituției este motiv suficient de demitere, indiferent dacă celelalte șase sunt fondate sau nu. De aceea trebuie să ne uităm atent la cele două puncte rămase în discuție.

Primul este tocmai cel citat, diminuarea rolului Guvernului. Personal, înainte de a citi avizul Curții, l-aș fi considerat punctul cel mai slab al acuzării. Înțelegerea mea asupra sistemului semi-prezidențial este că puterea executivă este împărțită între Președinte și Guvern, iar diviziunea apare în urma unei negocieri politice, nefiind fixă. Cum premierul Boc a acceptat de bună voie și nesilit de nimeni să fie secund în relația cu președintele Băsescu, nu vedeam nicio problemă constituțională. Curtea însă ne spune că sunt niște limite ale negocierii; că Guvernul are atribuții executive clare și chiar dacă acceptă primatul președintelui, acesta din urmă are o graniță unde se oprește. Altfel spus, chiar dacă primul-ministru e mai pămpălău, președintele să facă bine să se abțină. Băsescu nu s-a abținut, și e un lucru la care trebuie să medităm.

Al doilea cap de acuzare cu oarece temei este cel cu privire la declarațiile xenofobe ale președintelui Băsescu, cu referire la minoritatea romă. Curtea evidențiază această acuzație într-un paragraf special și este un lucru important chiar dacă nu spune explicit că este o încălcare gravă a Constituției. Sigur, se poate spune că vorbim doar de mitocănia cunoscută a președintelui Băsescu, dar trebuie să ținem cont de context. Suntem în țara în care primarul de la Baia-Mare câștigă detașat alegerile după acțiuni ferme împotriva romilor, și e doar un exemplu. Președintele are un rol important în calmarea acestor tendințe xenofobe agresive, violente chiar și vorbim aici de teritoriul drepturilor fundamentale, protejate de Constituție. Președintele trebuie să fie conștient de efectul declarațiilor sale și să fie moderat în astfel de circumstanțe tensionate.

Am văzut comentatori care au considerat că în avizul Curții ar fi și un alt treilea punct important împotriva lui Băsescu: „Curtea constată că domnul Traian Băsescu nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.” Mă grăbesc să spun că sunt 100% de acord cu Curtea (!). Așa e, nu și-a exercitat cu maximă eficiență bla-bla. Dar hai să fim serioși, pe criteriul ăsta de eficiență a muncii îi dăm afară pe toți politicienii, ba chiar ne uităm urât și la o bună parte din popor. Consider că aici a fost un artificiu de retorică, fără legătură cu fondul.

Sunt convins că orice ar fi spus CCR rezultatul votului din Parlament va fi același: Băsescu suspendat. Vom ajunge deci la referendum și voi avea de făcut o alegere. Nu vreau să îmi bazez alegerea pe opinia mea despre Băsescu (l-am votat de fiecare dată până acum, și nu regret) sau pe constatarea că următorul pe listă va fi Antonescu (vai de noi). Știu că foarte probabil votul meu nu va conta, pentru că antipatia față de Băsescu e prea mare ca să se mai schimbe ceva. Nici nu vreau să votez ca să le fac în ciudă ălora-care-cred-nu-știu-ce, am auzit prea des argumentul ăsta ridicol.

Dar pentru mine, pentru conștiința mea, pentru ca să nu fiu ca ei, ca cei pe care îi condamn, vreau să votez ca și când aș trăi într-o lume normală. Până la referendum, am două teme de gândire: relația președinte-premier și atitudinea față de romi. Cu asta am răamas după decizia de azi a Curții Constituționale.

Categories
Stiri

Răzbunarea e arma pontului. Doar că suferim toți

Ieri a ieșit la iveală potențialul plagiat al lui Ponta. Sunt indicii clare că acțiunea a fost cel puțin cunoscută președintelui Băsescu. Astăzi, în conferința de presă, Ponta a recunoscut practic fapta, cu un argument de tipul „așa se face la noi, poate am greșit că nu am trecut o notă de subsol”. A fost izbitor în conferința de presă că Ponta a avut ca primă reacție căutarea „vinovaților”, adică a celor ce au adus dovezile; nu l-a interesat fapta lui, pe care probabil că o consideră pur și simplu normală. A găsit „făptașul” în persoana fostului ministru Funeriu, acum consilier prezidențial.

Însă tot astăzi Ponta a trecut la răzbunare. Revine în prim-plan suspendarea lui Băsescu, subiect de care PSD se îndepărtase în ultima vreme. Și suntem anunțați că probabil la Educație va reveni Ecaterina Andronescu, cu un argument aiuritor: Funeriu a stat ministru ca sa se razboiasca cu Marga si cu Andronescu. Si va spun ca domnul Marga e ministru si ca doamna Andronescu va fi ministru, ca sa rezolvam cu Funeriu si cu razboaiele lui.

De la revanșa politică generalizată, Ponta a trecut la vendeta personală, arătând că nu a fost un accident cazul „tata lu’ Roberta”, ci un mod de acțiune, unul imatur (cum spunea Iliescu? Cârlan?) și pripit. Este foarte aproape de jocul lui Băsescu, cel cu care președintele ne enervează de aproap opt ani. Nu știu și nici nu mă interesează dacă Ponta o să piardă lupta prostească cu Băsescu. Dar mă doare să văd decizii importante luate la nervi de un premier rămas la capriciile adolescenței.

Andronescu, ministrul cel mai conservator, cea care a prezervat status-quo-ul și interesele baronilor universitari și sindicali, avea deja o influență considerabilă în educație, prin oamenii din cercul ei numiți în funcții cheie (secretarul de stat pentru universitar și șeful cercetării sunt doar două exemple). Acum e aproape de a reveni în fruntea ministerului. Nici nu vreau să mă gândesc că în sertarele Senatului așteaptă proiectul de lege a educației propus în 2010 de Andronescu, niciodată adoptat și niciodată respins, un proiect ce ar duce înapoi micul progres pe care l-am văzut în ultimii ani. Vai de copiii noștri.