Categories
Stiri

Coruptul de onoare

Ne chinuim de două decenii să prindem corupţi. Avem un acord naţional asupra faptului că România se confruntă cu corupţie la toate niveluri şi că toţi politicienii şi funcţionarii sunt ori hoţi ori potenţiali hoţi. Ura nestăvilită a populaţiei se răsfrânge asupra lor – e neclar totuşi dacă e ură sau invidie, după modelul capra vecinului. Probleme avem doar cu prinderea corupţilor şi mai ales a marilor corupţi. Rămâne un mister cum se face că deşi sunt atât de mulţi şi-i cunoaştem cu toţii nu reuşim să dovedim niciunul.

În fine, aproape niciunul. Până acum am prins (adică condamnat definitiv) ceva plevuşcă şi vreo trei caraşi mai graşi, la rechini încă nu am ajuns. Cei trei caraşi sunt deputatul Bivolaru, cel pentru care a mărşălui PSD-ul cu Năstase în frunte; un oarecare Păvălache, ţap ispăşitor pentru afacerile încurcate de pe la ministerul economiei pe stil PC; şi proaspăta captură primarul Guţău, de la Râmnicu-Vâlcea, şi el un fel de ţap ispăşitor pentru toţi corupţii PDL-ului.

Deşi şeful PDL şi al Guvernului a anunţat cu mândrie că partidul îşi ia mâna protectoare de pe coruptul propriu, iată că filiala locală a partidului nu a fost de acord. Cu mândrie patriotică cei 14 consilieri locali ai PDL l-au declarat cetăţean de onoare al municipiului Rm. Vâlcea pe coruptul primar; opoziţia nu a fost contra, ci doar s-a abţinut de la vot. Au venit în sprijinul acestei decizii cu o campanie a televiziunii locale (întâmplător în proprietatea familiei unui pedelist local) şi cu o listă cu 25.000 de semnături de sprijin, adică aproape o jumătate din numărul total de cetăţeni cu drept de vot ai oraşului.

Până la urmă, de ce nu? La aşa recoltă scăzută este o adevărată onoare să fii corupt cu acte în regulă. Vâlcenii ar trebui să-i ridice un monument şi să profite pentru a dezvolta turismul, cu vizite organizate la Statuia Coruptului Local. Străinii vor veni buluc să se pozeze la imaginea acestei rarităţi: coruptul de onoare.

Categories
Stiri

“Rosia Montana”. Cianuri si alte dezbateri cancerigene

M-am saturat sa citesc despre Rosia Montana. Asist la o inflatie de voci anti care frapeaza prin ridicol si redundanta: in general, toti atrag atentia asupra proiectului si blameaza corporatia canadiana. Si atat. Se dezbate haotic, se lupta impotriva proiectului pe cont propriu sau in tot felul de bisericute de cate trei ONG-uri care … avertizeaza. Jurnalisti, ong-isti, cantareti, actori, bloggeri, popi, medici, experti, toti … avertizeaza, facand din mine un cititor perplex, ca-n povestea cu drobul de sare.

In afara de cei cativa bezmetici someri, gata  oricand sa experimenteze voluntar binefacerile oncologiei, toata lumea a inteles ca proiectul este extrem de daunator. Mesajul e simplu,  categoric  si usor de priceput: cianura este otrava iar la o asemenea scara industriala este genocidasupra mediului, asupra comunitatilor, asupra angajatilor, asupra patrimoniului cultural al zonei. In cativa ani, desertul Sahara va parea un loc prietenos si foarte sanatos in comparatie cu  masivii Muntilor Apuseni infestati cu cianuri.

Cum se “povesteste” public Rosia Montana. Anost, fad, boring, lame.

Continuarea acestei retorici publice strict alarmiste, in care se abordeaza numai si numai pericolele proiectului convine de minune PR-istilor de la Gold Corporation. Pe aceasta cale ii felicit eu insumi ca au deturnat cu succes dezbaterea publica, mercenarii lor in comunicare publica  dovedind abilitati ireprosabile de pozitionare si discurs public. Se discuta si se disputa acum miliardele ce ar intra in Romania, diversele expertize de mediu, tehnologiile posibile de restaurare a zonei, procedeele tehnologice specifice mineritului cu cianuri, etc. Corporatistii canadieni au reusit excelent mutarea discutiei pe aceste false solutii.

Solutia reala a fost data deja de Parlamentul Ungariei. Se numesteLegea Anti-Cianura.

Desigur, la ce imagine jalnica are Parlamentul nostru, nimeni nu se concentreaza pe aceasta simpla ruta institutionala. Nu face parte din reflexul discursului nostru public sa apelezi la Parlament. Chiar si atunci cand initiativa legislativa exista, dar a fost inabusita in  Parlamentul Romaniei, o ticalosie tipica clasei noastre politice.

Pe site-ul oficial al Camerei Deputatilor gasiti pasii parcursi deja in promovarea Legii Anti-Cianura. Referinta la acest proiect de lege n-ar trebui sa lipseasca din niciun articol,  din nicio opinie, din nicio parere publica despre Rosia Montana. Un reflex sanatos si foarte democratic de auto-aparare ar fi ca de fiecare data cand se mentioneaza Rosia Montana aproape instant sa se pronunte Legea Anti-Cianura. Zici Rosia Montana, zici Legea Anti-Cianura.

Cianuristii din Parlament

Opinia publica e demult castigata fiind majoritar anti, insa  combatantii au ramas blocati  si plictisitori in argumentarea pericolelor, fara a oferi solutia evidenta.  Gata! s-au inteles pericolele, discutia trebuie dusa la urmatorul nivel, adica  extinsa la fiecare cabinet senatorial, la biroul fiecarui deputat, la fiecare partid. Sa vorbim pe voturi asumate, transparent, cu data si nume, fara amanari. Sa-i numaram  si sa-i aratam cu degetul pe parlamentarii cianuristi. “Cianuristii” – asa sa-i stie lumea.

Dezbaterea publica despre acest subiect trebuie sa revina urgent in Parlament.

Categories
Stiri

“Amendamentele uninominale” şi biserici

Ziariştii de la Gândul au investigat chestiunea amendamentelor uninominale despre care am vorbit acum câteva zile şi ieri. Se pare că parlamentarii noştri s-au organizat mai repede decât anticipam pentru a răsturna logica mandatului reprezentativ şi a subsidiarităţii, deschizând larg porţile bugetului naţional pentru proiecte de interes local. Mai mult, ca să fie treaba românească, drumul e deschis doar pentru parlamentarii aflaţi la putere, că doar de-aia au câştigat alegerile, să dea pomeni din banii publici:

Premierul Emil Boc a încercat să câştige bunăvoinţa parlamentarilor puterii punându-le la dispoziţie un fond special, pus de-o parte în bugetul de stat, din care senatorii şi deputaţii PSD şi PD-L să propună amendamente pentru colegiile pe care le reprezintă. (Gândul)

E vorba de 70.000 de euro pe cap de parlamentar, suficient cât să facă un proiecţel mic cu finalizare taman în campania electorală din 2012. Pesediştii şi pedeliştii deja se bat între ei, la nivel local, pe bani, în timp ce singura problemă a liberalilor este că n-au primit şi ei bani.

Tot Gândul ne spune şi că majoritatea “amendamentelor uninominale” au fost pentru renovarea unor biserici. Nici nu e de mirare că în amendamentele aprobate de comisii, regăsim fonduri pentru renovarea sau construirea a 806 biserici, 242 şcoli, 36 spitale şi 37 cămine culturale. Un deputat sincer ne spune că aşa a primit indicaţii, la biserică e vizibilitatea maximă.

Da, aţi citit bine, 806 de biserici că doar suntem un stat laic. Aştept reacţia organizaţiilor civice.

(nu pot să nu mă bucur şi să felicit demersul jurnalistic al celor de la Gândul)

Categories
Stiri

Efectele perverse ale votului uninominal asupra bugetului de stat

În colegiul meu, vă rog să notaţi că l-am botezat Ştefan cel Mare, am cerut bani pentru două biserici aflate în renovare, pentru patru cămine culturale care trebuie reparate, pentru o grădiniţă şi pentru reabilitarea a două drumuri, unul de 4,7 km, celălalt de 2,6 km. Suma cerută se ridică la 160 de miliarde lei vechi

Am citat din declaraţia pe care deputatul PSD de Neamţ Victor Surdu a dat-o cu mândrie ziarului Cotidianul. Dacă credeţi că este singurul ce a făcut astfel de amendamente la bugetul de stat, vă înşelaţi. Marea majoritate a parlamentarilor au cerut legislativului să includă în bugetul de stat diverse sume pentru proiecte de interes local. Principalele ţinte ale parlamentarilor sunt şcoli, grădiniţe şi biserici, uneori drumuri şi utilităţi. Campionii amendamentelor sunt liberalii (cu peste 2000, nu toate pentru micro-proiecte), dar nici parlamentarii din partidele aflate la putere nu sunt departe.

Să trecem peste “amănuntul” că vorbim de un buget de criză, ce trebuie drămuit la maxim şi pentru care miile de mici alocări pentru obiective locale poate să însemne picătura care umple paharul deficitului. Asistăm la o răsturnare a logicii politice şi la triumful demagogiei şi politicianismului. Lucrurile au început în campania electorală, se agravează la votarea bugetului şi nu văd niciun semn că nu vor continua în viitor. Poate e momentul să ne uităm încă o dată, mai atent, la sistemul electoral.

Şcolile şi grădiniţele sunt obiective de interes local (nici nu mai vorbesc de biserici, care sunt instituţii private şi oricât de ortodox s-ar simţi poporul român nu-şi au nicicum locul în bugetul de stat). Ele deservesc exclusiv comunitatea locală şi atunci interesul şi responsabilitatea îngrijirii lor revine autorităţilor locale. Construcţia, extinderea, mentenanţa lor cade în sarcina consiliului local, care alocă fonduri din bugetul local, adică din taxele strânse la nivel local şi din fondurile de echilibrare bugetară primite de la bugetul de stat. Acest lucru se întâmplă conform planurilor de buget propuse de primar şi adoptate de Consilul Local, apoi acceptate de Guvern. Avem o procedură prin care se încearcă asigurarea unui sistem ce elimină traficul de influenţă politică. Din nefericire, încă de acum doi ani Guvernul Tăriceanu a consemnat ceea ce la vremea respectivă Sorin Ioniţă numea întoarcerea la feudalismul bugetar, adică anularea procedurilor în favoarea unei alocări preferenţiale, complet netransparente.

În campania electorală am fot bombardaţi de promisiuni ale candidaţilor la parlament ce ţineau de domeniul de competenţă al autorităţilor locale. Ni s-au promis şcoli, drumuri, parcuri, grădiniţe, străzi, toate în colegiul nostru. Exemplul cel mai mediatizat a fost acel “garantat Vanghelie” de pe afişele candidaţilor PSD, plus o scrisoare de la Vanghelie către alegători în care se scria negru pe alb că primarul va controla parlamentarii. Cu alte cuvinte, ni s-a promis că dacă-i alegem parlamentarii vor merge acolo şi în loc să discute despre principiile comune ale naţiunii, ce trebuie codificate în legi, vor avea ca principală preocupare tranşarea bugetului de stat, astfel încât să vină la votanţii lor câţi mai mulţi bani strânşi de la toţi cetăţenii din ţară. Politica redusă la împărţitul banilor.

Am zis la momentul respectiv că e vorba de politicianism, de demagogie, de incapacitatea cronică a candidaţilor să iasă din mocirla politică în care se zbat, dar am sperat şi că e doar o chestiune declarativă. Vedem acum că ei se ţin de cuvânt: nu-i interesează contextul şi principiile, nu au viziune, vor să facă şcoli şi grădiniţe şi mai ales biserici pentru ca bizonii să-i mai voteze şi peste patru ani. Au învăţat că poporul răspunde la pomeni şi acţionează în consecinţă.

S-ar putea ca anul ăsta să nu le meargă, pentru că nu au încă experienţa necesară. S-ar putea ca membrii guvernului să-şi strunească colegii de partid şi să treacă bugetul fără prea multe artificii de genul ăsta (adică doar cu cele din colegiile de unde sunt membrii guvernului). Dar foarte probabil la anul o vor lua de la capăt. Spre exemplu, anul ăsta parlamentarii din Prahova, indiferent de partid, cu Năstase în frunte, s-au coalizat pentru a susţine amendamente cerute de primarii din comunele din judeţ. La anul se vor alia cu cei din Vrancea şi Constanţa şi chiar vor trece amendamentele astea. La limită, vom ajunge la un buget de stat care nu va avea proiecte naţionale, ci doar nenumărate mici proiecte locale.

Poate că e momentul să re-evaluăm opţiunea pentru votul uninominal. Mărturisesc că până acum am susţinut acest sistem, atras de ideea că ar putea ajuta la selecţia cadrelor în partidele politice. Văd însă că selecţia nu merge în direcţia bună, criteriile nu sunt cele pe care le căutam, rezultatele sunt fundamental greşite. Poprul nu a avut probleme să voteze uninominal toţi “dalmaţienii” politici – hoţi, corupţi, imorali etc., cei pe care i-am ales după noul sistem nu sunt cu nimic mai buni decât cei de dinainte, campania electorală a abundat de pomeni, bugetul e asaltat de cereri cu relevanţă limitată. Presimt că vom avea cât de curând proiecte de legi pentru lucruri relevante unui singur colegiu. Preşedintele şi PDL vorbesc de continuarea reformei în direcţia reprezentării majoritare, ceea ce ar accentua legătura între ales şi colegiu, cu efectele negative menţionate mai sus şi cel puţin la vedere fără efecte pozitive. Asta vrem?