Categories
random Stiri

Dependența de manuale

Azi începe școala. În loc de plictisitorul festivism cu care ne-am obișnuit, avem un mic scandal autohton: la primele două clase nu sunt manuale. Pentru că anul trecut s-a schimbat programa școlară, vechiel manuale sunt cam depășite. Ministrul Pricopie a încercat să introducă manuale digitale dacă tot facem manuale, dar proiectul său – singurul său proiect propus chiar de el, nu de alții – s-a transformat într-un fiasco. Începe școala și nu avem manuale. Dar de ce ne trebuie manuale? V-ați întrebat vreodată de ce este obligatoriu ca elevii să lucreze de pe manual?

De fapt, din punct de vedere legal, dar și din perspectiva rațională, manualul nu este deloc obligatoriu. Legea spune că trebuie să ai programă și profesor. Prima descrie ceea ce trebuie să știe elevul la finalul cursului, iar cel de-al doilea își folosește competențele pentru a parcurge traseul clasic: evaluarea inițială a elevului, educarea pe parcursul anului, evaluarea finală, să vedem dacă am atins obiectivele. Manualul este doar un instrument de parcurs, ca oricare altul. Un profesor cu adevărat bun este mai mult încurcat de manual, pentru că el trebuie să lucreze diferit cu fiecare elev în parte, în funcție de nivelul său la un moment dat, iar manualul, care este static, îi poate impune o uniformizare nedorită.

Din păcate, nu părem pregătiți să facem acest pas. În primul rând, prea mulți profesori lucrează „după manual”, nu „după programă”. Așa s-au obișnuit, așa e mai simplu, așa pot să explice părinților, așa au un reper. De obicei, aceștia nu fac educație de calitate, pentru că în loc să adreseze în principal nevoile individuale ale elevilor, preferă un reper extern. Este și nu este vina lor: înainte de a-i pune la zid, să ne gândim că este un efect de sistem. De la pregătirea inițială, din facultate, care e foarte precară, până la practica curentă a inspecțiilor formale, prea puține lucruri îi îndeamnă să se schimbe. Au de suportat și presiunea unui public needucat despre educație. „Sincer, nu-mi vine să cred că suntem în această situație. Să înceapă școala și copilul meu să nu aibă de pe ce învăța”, spune un părinte; „trebuie să rezolve într-un fel, nu se poate să nu aibă copii de pe ce învăța. Mâine vom da banii pentru toate, la ședință”, adaugă altul. Ambele interviuri sunt făcute în București (sursa) și surprind foarte bine starea de spirit a părinților. Pe elevi nu i-a întrebat nimeni ce părere au despre absența manualelor; în general, ei sunt doar obiectul educației.

E interesant că, pus cu spatele la zid, ministrul a vorbit despre soluția corectă: „copii vor lucra de pe fișe”, a spus el într-un interviu televizat. Altfel spus, învățătorii vor pregăti fiecare lecție folosind orice surse vor considera necesar, nu neapărat manualul. Vor organiza conținutul orei așa cum e mai bine pentru momentul la care se află. Vor putea să dea fiecărui elev sarcini individualizate. Pe scurt, vor face educație cu concepte moderne, dincolo de limitările manualului, care rămâne doar una din multele cărți disponibile. Sigur că acest lucru ridică probleme logistice suplimentare, de la banala întrebare cine plătește multiplicarea fișelor (banală, dar care poate să omoare discuția din start), până la serioasa dilemă dacă învățătorul este în stare să producă fișele respective.

La această ultimă întrebare nu știm să răspundem. Poate învățătorul să producă fișele? Ne referim desigur la conținutul lor. Nu știm pentru că nu s-a preocupat nimeni de o astfel de abordare. E mai simplu pentru toată lumea să îi dai un manual, decât să-ți bați capul să pregătești fiecare învățător în parte. Așa cum e mai simplu pentru educator să ia manualul de-a gata, decât să își folosească timpul pentru a concepe fișele, altele în fiecare zi (deși jumătate din normă ar fi acoperită de timpul de pregătire al orelor…). Iar părinții oricum nu înțeleg fișele, dar înțeleg manualul: e un concept simplu, o carte; e palpabil; e certificat de cineva, nu se știe de cine; și costă bani, deci trebuie că valorează ceva. Rămânem deci dependenți de manuale. Ceea ce e rău.

Categories
Stiri

Ponta și Papici: prostie sau premeditare?

Lucian Papici este procuror. Până azi a fost șeful secției de combatere a corupției a DNA, adică locul unde se instrumentează cele mai importante dosare de corupție. Era în această funcție delegat și nu numit, un lucru rău în sine, pentru că o delegare poate fi întreruptă oricând de cel ce a făcut-o (procurorul general). Este o nedorită presiune suplimentară pe o persoană cu responsabilități importante. Papici era la a treia delegare. Primele două au fost de șase luni, iar aceasta, de doar trei luni, a început acum o săptămână, pe 23 septembrie. S-a terminat abrupt azi, un alt procuror fiind numit în funcție. Oare de ce s-a răzgândit procurorul-general?

Între dosarele la care a lucrat Papici cele mai cunoscute sunt cele ale lui Adrian Năstase, Cătălin Voicu și Liviu Dragnea. Pe ultimul l-a finalizat recent, propunând procurorului-șef DNA trimiterea în judecată. Imediat după aceea i-a fost revocată delegarea.

Ar fi putut să fie doar o coincidență, dacă n-ar fi intrat în scenă al doilea P din titlu, adică premierul Victor Ponta. Invitat la o televiziune prietenă, Ponta s-a apucat să vorbească despre Papici. Și nu, nu a spus că el este prim-ministru și nu are voie să se amestece în treburile parchetelor. Dimpotrivă, l-a atacat pe Papici, spunând că a făcut dosare politice împreună cu Daniel Morar, cu referire explicită tocmai la dosarul Dragnea. „Să mai fie și simplu procuror”, a conchis cu năduf premierul.

Dacă excludem ipoteza coincidenței, așa cum rezultă din declarațiile lui Ponta, ajungem la ultimii doi P și la semnul de întrebare. A fost oare prostie, adică pe Ponta l-a luat gura pe dinainte și s-a dat de gol? Sau premeditare, adică PSD l-a schimbat pe Papici pentru că a făcut dosare cui nu trebuie, și a ținut morțiș să dea un semnal că e lucrătură politică? Poate e util să ne uităm la înlocuitoarea lui Papici, adică procuroarea Iuliana Bendeac.

Bendeac are mai puțină experiență decât mulți alții din DNA, dar tocmai are în mână un dosar foarte interesant: acuzația de șantaj la adresa familiei Voiculescu și a angajaților săi, adusă de administratorul firmei RCS-RDS. Chiar ieri procuroarea Bendeac a dispus trimiterea în judecată a lui Voiculescu în acest dosar.

Întâmplarea faca ca în ziua în care Bendeac este promovată de oamenii lui Ponta, pe canalele controlate de Voiculescu să fie propagată acuzația că dosarul de șantaj a fost fabricat de SRI (condus de un alt social-democrat, Maior) și continuat de DNA. Să mai spunem doar că declarațiile lui Ponta au fost făcute la televiziunea concurentă antenelor, aflată în proprietatea mogulului concurent lui Voiculescu.

De aici, fiecare e liber să interpreteze cum vrea misterul celor patru P din titlu.

Categories
Stiri

În apărarea echipei Forumului Constituțional

Revizuirea Constituției nu merge bine. Parlamentarii dau dovadă de un trist amestec de lipsă de viziune și rea-voință, ratând ocazia de a scrie un text bun pentru viitor, și încă nu au ajuns la partea critică, cea care descrie raporturile instituționale. O mare parte din vină o poartă Comisia însăși, în frunte cu Crin Antonescu, pentru că a ales o metodă proastă de lucru de la început. Se adaugă un amestec de idei fixe nelăsate să moară, de luptă politică dusă la absurd și de interese individuale meschine care afectează procesul. Am observat însă tendința de a găsi un țap ispășitor acolo unde nu e cazul. Criticii revizuirii Constituției atacă echipa Forumului Constituțional (e o echipă acolo, chiar dacă lumea îl vede doar pe Cristian Pîrvulescu), învinuindu-l parcă de toate problemele. Nu doar că e o țintă falsă, este și nedrept. Echipa Forumului a făcut ce se putea face în condițiile date. Singura decizie controversată este că a acceptat de la început să intre în joc. Dar care era alternativa?

Să o luăm cu începutul. Cristian Pîrvulescu a primit oferta de a conduce ceva vag numit Forumul Constituțional, care urma să facă un raport, iar acest raport să fie eventual luat în considerare de Comisia specială atunci când pregătea legea de revizuire a Constituției. Oferta venea la pachet cu precizarea că era vorba de singura consultare populară ce urma să fie organizată, pentru că USL se grăbea, dar și cu neplăcuta veste că resursele erau ca și inexistente. Răspunsul putea să fie da sau nu. În caz că era nu, altcineva i-ar fi luat locul, cred că e destul de clar că se găsea până la urmă altcineva, la limită un politician. Poate că mulți dintre cei ce acum arată cu degetul ar fi spus, mândri, nu. Eu mărturisec că dacă aș fi fost în aceeași situație aș fi răspuns da. Până la urmă, era o șansă de a influența ceva în bine.

Cunosc și teoria „nu particip ca să nu legitimez cu prezența mea procesul”. Eu nu sunt tocmai modest de felul meu, dar chiar atât de plin de mine nu sunt. Sau poate înțeleg altfel legitimitatea. Schimbarea Constituției este o acțiune politică. Tocmai am făcut alegeri. USL a promis în campanie, între altele, că va schimba Constituția. Au câștigat deșatat într-un scrutin liber și lipsit de incidente majore. Nu-mi place de ei, dar legitimitate politică au, deplină, cu sau fără prezența unuia sau a altuia.

Odată alegerea făcută, Pîrvulescu și-a făcut o echipă din colegii și studenții săi de la SNSPA, toți voluntari. În timpul și cu resursele pe care le-au avut la dispoziție și-au făcut bine treaba: au creat un cadru în care orice a dorit și a arătat un minim de bunăvoință a putut să contribuie cu ceva la dezbatere. Au fost destule întâlniri față-în-față; nu suficient de multe încât să cuprindă „toți oamenii muncii de la orașe și sate”, dar hai să rămânem cu picioarele pe pământ: suntem în epoca Internetului. Repet, cine a avut ceva de spus și bunăvoința să o facă, a fost auzit.

A rezultat apoi, pe repede înainte, Raportul Forumului Constituțional. Un document de peste 300 de pagini care cuprinde tot ce s-a propus, organizat pe cât de bine s-a putut. Sunt acolo propuneri coerente, cu motivație bine pusă la punct; idei generale; propuneri trăznite. Echipa Forumului și-a făcut datoria și le-a transmis mai departe. Am trimis propuneri, cunosc alte persoane care au trimis propuneri, toți le regăsim în documentul final. După ce am contactat prima dată Forumul cu o propunere, am primit mereu invitații la evenimente. Mi s-a răspuns la email. Îmi regăsesc textul în documentul ajuns pe masa Comisiei. Și mai mult de-atât.

Mă uit la amendamentele discutate, în relatările de presă. Îmi recunosc acolo propunerile, ajunse să fie dezbătute de Comisie – majoritatea respinse, dar asta e, nu sunt eu cel ales de popor. Îmi recunosc contribuțiile și în amendamente votate. Dacă rămâne așa și după decizia plenului, dacă votul la referendum va fi pozitiv, voi putea să deschid Constituția și să le arăt nepoților uite, textul ăsta l-am scris eu (nu vă spun, vă las să ghiciți care), l-am pus frumos într-un document și l-am trimis prin email unor voluntari de la Forumul Constituțional. Aceștia l-au trimis mai departe Parlamentului, care l-a citit, înțeles (mă rog), adoptat. E posibil pentru că cineva și-a asumat sarcina ingrată de a încerca să facă ceva.

După primele patru ședințe ale Comisiei speciale pentru revizuirea Constituției, bilanțul este mai degrabă negativ din perspectiva îmbunătățirii textului fundamental. Parlamentarii au dezbătut primele două titluri (Principii generale și Drepturi și libertăți fundamentale) și foarte puțin din al treilea (Autoritățile publice). Au admis destul de puține amendamente, unele inutile (ex.: stema de pe steag sau Parlamentul „organ suprem”), câteva bune (ex.: definirea extinsă a discriminării, rescrierea articolului despre dreptul la cultură, accesul liber la legislație), câteva periculoase (ex.: puteri sporite pentru comisiile parlamentare, redefinirea familiei). Cel mai rău este că au ratat cu desăvârșire aducerea în perioada contemporană a întregii secțiuni de drepturi și libertăți.

Ar fi fost mai bine fără Forumul Constituțional? Și-ar fi oprit parlamentarii obsesia de a controla justiția? Ar fi fost lobby-ul BOR și al extremei conservatoare mai puțin eficient? Ar fi ezitat parlamentari ca Gorghiu să își introducă propria activitate productivă în Constituție? Întrebări retorice, evident aceste lucruri s-ar fi întâmplat, ăștia sunt politicienii aleși liber de popor. Dar putea să fie mai rău. Toate amendamentele bune, toate lucrurile pozitive deja adoptate au ajuns în dezbaterea Comisiei prin intermediul Forumului Constituțional. Unele din ele au fost însușite de parlamentari (vezi, spre exemplu, articolul despre nediscriminare, prezentat ca propunere Chiuariu, de fapt este propunere a Coaliției anti-discriminare trimisă Forumului și asumată de Chiuariu), altele sunt susținute chiar de Forum.

Problemele de fond rămân incompetența sau chiar reaua-voință a parlamentarilor. Acestea nu au însă legătură cu Forumul Constituțional, cu sau fară Forum tot acolo s-ar fi ajuns: Parlamentul ales democratic dezbate Constituția. Ar fi făcut-o în orice condiții. Echipa Forumului măcar a încercat să îmbunătățească rezultatul final și deja vedem rezultatele. Despre cei ce acum îl găsesc țap ispășitor pe Pîrvulescu nu putem să spunem nici măcar atât, că ar fi încercat.

Categories
Stiri

După turiști, grecii ne fură și nunțile, cu tot cu slujbă ortodoxă!

Fiindcă mâine poimâine se termină postul Paștelui și încep nunțile anului 2013, mi-am amintit de ultima directivă dată de CEO Daniel. Cea cu nunțile și botezurile obligatoriu în biserica de domiciliu. Nu în aer liber că natura (făcută de Dumnezeu) “nu e sacră nici solemnă!“. Era pe vremea lui Ioan Botezătorul și a nunții din Cana Galileii dar BOR zice că nu, nu mai e, nu se poate nuntă și botez decât în biserica de care aparții. N-am înțeles prea bine cum stă treaba asta și cât te mai costă dezlegarea dacă totuși ai altă adresă de buletin decât cea a bisericii unde vrei să-ți pui pirostriile. Mai nou se va dezvolta birocrația ortodoxă, să vezi aici bani la negru!

Am priceput însă faptul că preafericitul dorește eficientizarea sucursalelor mai puțin productive și limitarea pierderilor în cazurile tot mai des întâlnite ale nunților în aer liber. Cum adică nuntă în aer liber? Fără cerșetorii aciuați pe lângă biserica noastră? Fără bani pe lumânări și ceara aia recuperată? Fără să controleze biserica fiecare popă unde, ce și cum încasează cunună? Inacceptabil.

Dar cum românii dau buzna la bulgari și la greci pentru vacanțe sau înmatriculări de mașini, mai nou vor avea încă un motiv pentru o nuntă la vecini. Fiindcă da, o nuntă grecească tot pe acolo te duce ca și cheltuieli, asta dacă ai un pic de nerv să te ocupi de partea logistică. Și nu trebuie să fie neapărat Santorini, pot fi câteva locuri fantastice de petrecut nunta în Thassos, care e la doar zece ore de condus lejer. Iar popi greci dispuși să cânte găsești pe toate drumurile lor, pe lângă că găsești destui tineri popi români trimiși pe la ceva seminarii și mânăstiri p-acolo.

Apoi se pune următoarea problemă: ce faci cu mirii non-ortodocși?

E un fenomen, la peste trei milioane de români duși prin lume dar și la cei rămăși p-aici care se mai amestecă, vezi ea cu italianul, olandezul, americanul expat, ca să nu mai zic de secularele nunți maghiaro-române. Că scandalul orgoliilor stupide ale familiilor bate la ușă și când amândoi sunt români verzi creștini, însă ea e greco-catolică și el ortodox. Doamne ferește! de vreo mireasă sau mire “pocăiți”! Îți trebuie abilități de diplomat de carieră să jonglezi cu un astfel de eveniment.

Și în timp ce alte culte creștine te primesc cu brațele deschise, preoții români ortodocși te trec printr-un ritual d-ăla de îți schimbă și numele, pupi șapte icoane neigienizate și mai și te ungi cu ulei Floriol, chipurile mir. Aș fi avut și cuvinte de laudă despre ce frumoasă ar putea fi cununia ortodoxă inclusiv partea cu pirostriile care să știți că încântă ochii de expați, dar îmi piere orice exaltare estetică în fața buzunarului sutanelor băștinașe.

Niște amici exasperați de presiunea familiilor, mai în glumă mai în serios cochetau împreună cu nașii cu ideea angajării unor actori ca sobor de preoți. Ca să nu mai treacă prin idioțenia ritualilor și să aibă și familiile împăcate că vezi Doamne, tradiția…

Nunta în aer liber era o ieșire elegantă din aceste dileme inter-culturale. Ba chiar era o frumoasă încadrare a ritualului creștin în eveniment, mai ales dacă locul petrecerii lac, deltă, munte, mare  permitea cununia în aer liber. Ei bine, nu! La ortodocșii români, în niciun caz. Ca să fie clar, s-a dat și decizie oficială chiar în postul Paștelui, cât să-ți dea planurile de nuntă în aer liber peste cap.

Și-uite așa, că tot vine Paștele, îmi amintesc de pastorala din 2011, aia din plină criză cu salarii tăiate și TVA mărit. O țin minte nu de alta, ci fiindcă am fost obligat să stau și să ascult slujba până la capăt, în timp ce lumea fugea înapoi la cozonaci cu lumina în traistă. Știți ce propăvăduia CEO Daniel în 2011? Nunțile și botezurile! Asta era durerea lui cea mai mare în mesajul de Paște din acel an, ba chiar a declarat anul 2011 “anul nunților și al botezilor”! Doi ani mai târziu a mai reglementat nițel sursa încasărilor.

Eu unul aud tot mai des de cupluri care au schimbat nunta ortodoxă românească pe cea ortodoxă grecească. Plus variațiuni gen schimbat sarmaua româno-ortodoxă pe cea de pe plaja croată, că și acolo se mai găsesc biserici ortodoxe. Din tabloide aflu de nunți românești în Monte Carlo, dar cunoscuți d-ăștia n-am.

Voi știți de nunți d-astea intenționat fugite din țară? Mai știți vreo altă soluție ortodoxă pentru cununie în aer liber? Iar ortodocșilor cununați astfel până acum o lună, pe când încă era solemn și sacru deci permis, vă zic, huă nesolemnilor, profanilor, nerușinaților!

Categories
Stiri

Buget

Nu e prima dată când România începe un an nou fără buget aprobat. Dimpotrivă, am putra zice că e un obicei al locului să fim în întârziere, mai ales în anii cu alegeri. Proiectul nu e nici măcar depus la Parlament, ci încă în lucru la noul minister pentru buget. Ar trebui să fie gata până săptămâna viitoare, apoi discutat cu delegația FMI și depus în Parlament până la jumătatea lunii. Să sperăm că super-majoritatea își va face datoria de mașină de vot și nu va dura prea mult toată tevatura.

Răspunul la întrebarea de ce guvernul Ponta 1 nu s-a preocupat să-i lase bugetul făcut lui Ponta 2, dacă tot se aștepta să rămână la guvernare, e și el simplu de ghicit. Pe de o parte nu se făcea să spui poporului înainte de alegeri că toate poveștile cu micșorat taxe și mărit pensii și salarii sunt doar povești electorale. Iar pe de altă parte, necunoscându-se exact cum vor fi împărțite ministerele, nu se putea face împărțeala banilor. În aceste două răspunsuri stau și necunoscutele bugetului pe 2013. E limpede deja că în ceea ce privește indicatorii macro-economici bugetul va respecta programul FMI. Ceea ce mai așteptăm să aflăm este cine și cât primește din banii strânși din taxe, adică din banii siguri, că de cei europeni parcă văd că iar nu ne atingem.

Spre exemplu, dacă au împărțit CNADR între Fenechiu (drumuri naționale) și Șova (autostrăzi), rămâne de văzut câți bani va primi fiecare. Dileme „marilor proiecte” îl va cuprinde și pe Dragnea, căci și el dorește o halcă din banii de investiții, poate chiar mărețul program moșit de Udrea. Să ne amintim, „alternativa minune” a USL la măsurile de austeritate este, cel puțin retoric, tăierea banilor de investiții, care ar fi mers la clientela politică a PDL. Ia să vedem, în practică, cu mai multe guri de mulțumit, cum va sta treaba? (retorică și întrebarea mea)

Categories
Stiri

Harta Politicii – sursa noastră de informații despre politicieni (leapșa!)

Am citat destul de des Harta Politicii (www.hartapoliticii.ro) aici, la colțul străzii. Este o sursă de informații despre politicienii români: date de contact, știri, activitate parlamentară (unde e cazul), participare și rezultate în alegeri. E un proiect ce merită a fi promovat din mai multe motive:

  • este un proiect open source, ce poate crește nelimitat odată cu comunitatea din jurul lui. În timp, poate fi o totodată o arhivă și o referință vie a politicii românești, fără să depindă de bunăvoința unei instituții
  • este realizat 100% în voluntariat de un grup de programatori entuziaști, care reacționează prompt la sugestii. Spre exemplu, zilele trecute am sugerat că ar fi frumos să avem posibilitatea de a căuta secția de vot la care suntem arondați după adresă, folosind datele publicate recent de AEP. Imediat un voluntar (Cornel) s-a oferit să se ocupe de subiect. Aștept cu interes rezultatul.
  • are cel mai simplu instrument de căutare a colegiului electoral, după adresa de domiciliu

Acestea sunt doar câteva motive pentru care mi-am propus să promovez Harta Politicii, și să conving și pe alții să o facă. Cei care se pricep la programare pot să lucreze direct la proiect. Ceilalți putem să răspândim vestea și să aducem conținut. Iată ce putem să facem:

  • de câte ori menționăm un politician sau un colegiu în articole să adăugăm un link la Hartă (spre exemplu: Victor Ponta sau Colegiul CD-26 Gorj)
  • să amintim Harta Politicii în articolele publicate pe blog
  • să ne facem cont și să contribuim cu conținut. Deocamdată lucruri simple: date de contact ale politicienilor, poze, tag-uri. Să începem cu cei din colegiul nostru
  • să sugerăm noi componente pe care le-am dori adăugate echipei de programatori

Și am ajuns la leapșă – n-am avut pe moment altă idee mai bună, mai 2.0. Pentru cei mai tineri, este un mecanism social din trecutul blogăritului, prin care blogării își treceau de la unii la alții subiecte, nominalizându-se. Un fel de provocare.

Leapșa mea zice să publicați un mesaj promoțional pentru Harta Politicii și să îl publicați pe blogul vostru împreună cu răspunsul la întrebarea ce ați adaugă cu prioritate la proiect. Și, desigur, să faceți cele de mai sus.

În tradiția lepșuirii, o dau nominal către CălinTurambar și Niku. Și dacă tot e campanie și se presupune că politicienii sunt receptivi, ia să testăm câte unul din fiecare tabără, adică pe Alina GorghiuCristian Preda și, cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, Ion Iliescu. Toți cei nenominalizați să se sesizeze din oficiu.

Eu am zis că simt nevoia unor pagini ale partidelor. Deocamdată am obținut o discuție filozofică pe tema asta. Aștept încă un voluntar să o preia. Sugestiile pot fi făcute și pe grupul de discuții asociat proiectului.

Categories
random

Mai usor cu TVR Cultural pe scari

Zilele astea am fost plecat. Fara mail, fara facebook, fara stiri. Ma intorc in contact cu tehnologia si gasesc pe mail si pe Facebook o gramada de apeluri care mai de care mai plangacioase si mai disperate despre cat de important e TVR Cultural si cat bine face el Romaniei si omenirii. Invitatii de a semna zeci de petitii pentru a salva acest post TV. Zic in gand: s-o fi dat lumea pe cultura, in sfarsit manelele nu mai sunt la moda, iar istericalele de la Acces Direct si alte emisiuni de gen nu mai au audienta. Asa o fi oare? S-ar parea ca nu. Gasim aici statisticile de audienta pe lunile octombrie si noiembrie 2011. Rezultatul e furnizat de google, nu l-am cautat in mod special pe asta, daca aveti altul mai relevant dati cu el in mine. Gasim TVR Cultural pe locul 40 ca medie a audientei intr-o zi. As vrea sa notez doua lucruri: pe de-o parte avem inaintea lui posturi ca Acasa (locul 7), Etno (locul 16), TarafTV (locul 28) asadar posturi mai putin culturale, pe de alta parte observam ca si TVR 1 si TVR 2 si TVR 3 se afla ca audienta inaintea TVR Cultural. 

Asadar, SNOBILOR, stiu ca e cool sa te vada lumea ca le ai cu cultura, ca te dai culturist cum s-ar zice. Dar atata timp cat TVR Cultural nu aduna telespectatori nici cat un miting elecetoral pot sa cred ca banii sunt aruncati pe geam. Cum spuneam mai sus, oricare dintre TVR1, TVR2 si TVR3 are audienta mai mare. Asadar de ce sa nu difuzam emisiuni culturale pe TVR1 de exemplu?

Sa va mai spun o chestie. Am in bucatarie un TV vechi. Singura metoda de a-l porni sau de a-l opri e bagatul/scosul din priza. Facand asta porneste automat pe TVR. La orele la care sunt eu in bucatarie invariabil televizorul imi ofera un film cu chinezi. Nu stiu daca filmul e bun sau rau, frumos sau nu, ideea e ca loc de emisiuni culturale ar fi la posturile publice.

Eu nu vad rostul unui post special dedicat culturii in conditiile in care, asa cum se vede din audiente, interesul pentru  cultura e maxim. Prefer o emisiune culturala in prime-time, interesanta si cu un buget care sa-i permita invitati prestigiosi sau difuzarea unor evenimente importante in locul unui post dedicat acestui domeniu la care nu se uita nimeni.