Categories
Stiri

Cum m-am păcălit cu ING Asigurări

Feriți-vă de ING Asigurări, că vă păcăliți ca mine! M-am păcălit semnând o poliță de asigurări, desigur. Vina îmi aparține, că n-am citit cu atenție toate clauzele și nu am căutat să înțeleg mai bine în ce mă bag. Dar să vă spun povestea, poate alții vor evita greșeala. (Notă: între timp, ING și-a schimbat numele în NN Asigurări; pentru că articolul este încă citit, am adăugat în iunie 2015 informația despre noul nume).

Prin 2003, într-un context favorabil, am devenit mic întreprinzător, adică mi-am deschis o firmă, cu statut de microîntreprindere. Firma o mai am și acum, dar niciodată nu a fost mai mult decât un vehicul fiscal pentru munca mea, ca individ. Pe vremea aceea, marele avantaj era că impozitul de 3% pe venit însemna cu mult mai puțin decât împovărătoarele taxe și contribuții pe salarii. Dezavantajul era că fără contribuțiile respective nu aveam acces la unele servicii publice. Am rezolvat lucrurile parțial angajându-mă la firma mea cu salariul minim pe economie.

După o vreme mi-am pus o întrebare importantă: dar pensia? Ca orice om calculat, dar închistat în gândirea mea mic-burgheză, mă gândeam că neplătind constribuții sociale, la pensie o să cam am probleme. Așa că în 2005 m-am adresat încrezător sectorului privat.

Încrederea a fost greșeala mea capitală. Cunoaștem că statul e rău administrator, firmele private se descurcă mai bine, dacă tot dau bani, mai bine dau la privat, că are mai bine grijă de ei. Da, dar asta nu implică și prezumția de bună-credință. Măcar la stat, teoretic, funcționarul are între obiective bunăstarea contribuabilului și problema principală e incompetența. Cu funcționarul sau firma de asigurări trebuie mai multă atenție. Lecția asta am învățat-o.

ING Asigurări suna bine, firmă olandeză, imagine bună (acum se numește NN Asigurări, după o operațiune de rebranding). În plus, aveam un cunoscut care se ocupa cu asta. Zis și făcut. M-am întâlnit cu amicul meu, i-am prezentat problema și, evident, mi-a spus că are soluția: planul de asigurări MERIT etc. etc. – aici a urmat o prezentare plictisitoare despre beneficii. Am înțeles de la început că vorbim de o asigurare, nu de o pensie așa cum o înțelegem noi în limbajul curent, nu-s chiar așa de fraier, dar am convenit că ne gândim ca la o pensie lunară. Datele de intrare au fost vârsta la care aș vrea să încep să încasez banii și ce sumă lunară. Am stabilit ca la a doua întâlnire el să vină cu calculele necesare.

Îmi amintesc cu duioșie de naivitatea cu care am abordat acele întâlniri. Aveam încredere în etica sistemului capitalist – câștigăm toți, nu? – și în agentul de asigurări – tânăr, la costum, discurs coerent. Așa că la a doua întâlnire am acceptat tot planul propus de agent, fără să pun prea multe întrebări. M-am uitat pe niște grafice frumoase despre cum va crește venitul meu, am răsfoit plictisit contractul (multe pagini!) fără să citesc prea atent multele definiții în limba de lemn a asiguratorilor, ba chiar am acceptat niște opțiuni care cică îmi garantau siguranța mea.

Prima dată când am citit cu atenție ce am semnat a fost după vreo trei ani, când îmi puneam problema unei investiții și mă gândeam să renunț la asigurare pentru a avea cash. Atunci am descoperit că profitul meu e mai degrabă iluzoriu, iar al firmei foarte concret. Nu am anulat pensia, pentru că ar fi însemnat să pierd practic tot la acel moment.

Suntem acum șapte ani mai târziu. Să ne uităm la cifre (rotunjite, fără zecimale):

  • Am plătit până acum firmei de asigurări 17.975 lei . Ca să obțin această cifră a fost nevoie să mă uit pe documentele mele, nicicum nu o aflu din informările de la ING.
  • Dintre aceștia, 877 reprezintă costuri cu opțiunile „pentru siguranță” (revin) și 616 lei taxe de administrare. Adică pentru ING profit 1.493 lei și pentru mine o pierdere similară
  • Cu restul (adică 16.582 lei), ING a făcut investiții cu cap, ridicând valoarea contului meu la 16.617 lei. Deci în șapte ani am făcut profit 35 lei (comparați cu pierderea din paragraful precedent).
  • Dar, atenție, dacă vreau să reziliez contractul, valoarea de răscumpărare este de doar 14.015 lei (n-am stat să buchisesc exact cum se calculează). Această cifră nu este comunicată clienților în mod direct (o fi legal? trebuie să verific), a trebuit să o smulg eu de la șefa agentei.
  • Mai mult, la reziliere se aplică și o taxă de răscumpărare de „aproximativ 2.900 lei” – am citat din șefa numită, că nici asta nu mi se spune clar în informările primite. Deci dacă aș avea nevoie de bani, aș primi 11.115 lei
  • Pe scurt, în șapte ani de investiție în ING Asigurări, eu înregistrez o pierdere directă de 1.493 lei, profit pentru firmă, și o pierdere potențială de 6.860 lei (diferența între cât am plătit și cât aș lua). Profitul potențial al firmei este de 17.975 lei, că momentan are toți banii mei.
  • Atenție, nici măcar nu am luat în calcul inflația și devalorizarea monedei

O vorbă despre opțiunile de siguranță. Este vorba de de opțiunea de scutire de plată a primelor, pe care am reziliat-o anul trecut, când mi-am dat seama că încă e acolo, și o asigurare de deces din accident, de care voi scăpa anul ăsta. Este foarte restrictivă ca posibilitate de activare și la cum merge economia e mai probabil să aibă ING accident decât să am eu. Ambele au fost sugerate de agent și eu am semnat ca prostul.

Să mai spun și că la un moment dat agentul ce mi-a făcut polița a fost promovat și am fost preluat de altcineva. S-a schimbat și stilul de lucru. Dacă până atunci, de câte ori era o treabă de discutat (anual trebuie semnată reînnoirea poliței), agentul venea pe la mine, doamna asta nouă (aproape că îmi vine să îi dau numele), pretinde să mă duc tot eu, plătitorul pe la ING. Doar după ce am făcut scandal am ajuns la un compromis, dialogăm prin email, cu documente scanate.

Anul ăsta m-a enervat rău. Conform legii, trebuie să primesc anul o scrisoare cu informații de la ING. Scrisoarea a fost emisă pe 11.04.2012, eu având termen de răspuns dacă vreau să schimb ceva până pe data de 9.05.2012. Nu am primit niciodată originalul prin poșă, iar agenta mea mi-a trimis-o scanată pe 16.05.2012. Acum cică să mă duc eu să le duc răspunsul oficial. Mă rog, îl trimit prin poștă, tot trebuie să mă duc să trimit declarația de venit către stat.

Acum stau și mă uit la hârtia asta: să continui aventura sau să renunț acum. Teoretic, asigurarea este pe termen lung, deci pierderea scade în timp, la un moment dat trece pe profit. Asta dacă nu ne gândim la inflație. Și, evident, dacă presupunem că ING Asigurări nu-și va da obștescul sfârșit în fața crizei globale (nb. încă trăiește, dar și-a schimbat părul: se numește NN Asigurări).  Ce să fac, ce să fac?

Oricum, mi-am propus să îmi vărs nervii cumva:

  • o să mă plâng în scris de agentă
  • o să studiez dacă pot să fac plângere la CSA și/sau la protecția consumatorului despre lipsa de informații esențiale din informări și despre faptul că nu mi-au trimis documentele în original
  • o să le spun tuturor celor ce vor să asculte: feriți-vă de ING Asigurări (sau, cum îi zice acum, NN Asigurări), că vă păcăliți ca mine!
Categories
Stiri

Maria Tănase – o divă autentică de Bucureşti

Pe 22 iunie s-au împlinit 46 de ani de la moartea Mariei Tănase. Fără îndoială, ea a rămas o emblemă naţională, vocea ei reprezentând România şi in 1939 la New York şi în 2009 pe Youtube. Cunoşteam ca orice român numele-legendă al folclorului românesc, insa recunosc ca Maria Tănase îmi era un chip neştiut până zilele trecute, când, din click în click, am rămas captiv puţinelor paragrafe găsite pe internet despre viaţa acestei femei fabuloase.

Maria Tanase

Deşi a a scris istorie culegând şi cântând folclor românesc, devenind un simbol al satului românesc, cântăreaţa şi-a trăit viaţa în cel mai autentic spirit urban. Ignorând calitatea ei de bucureşteancă născută, crescută şi  îngropată în capitală, Bucureştiul pierde o divă veritabilă, iubită până la idolatrizare de către toată ţara, dar mai ales de către  oraşul ei natal. Mai jos  puteţi vedea o filmare extraordinară din 1963 cu mulţimea adunată s-o plângă pe ultimul drum, când zice-se că jumătate din Bucureşti a invadat Calea Victoriei ca să-şi rămas bun.  Simbolic, câteva secunde prind în cadru sicriul Mariei  pe fundal cu Casa Capşa, căreia noul regim „muncitoresc” îi retezase caracterul nobil, de loc boem de adunare a elitelor artistice şi intelectuale. Vremurile într-adevăr se schimbau brutal la 15 ani de la abdicarea regelui şi, odată cu moartea ei, Bucureştiul pierdea încă un reper al  vechilor orânduiri de dinaintea comuniştilor.

Maria Tănase înseamnă „Ciuleandra”, celebrul„Blestem” – Cine iubeşte şi lasă,„Bun e vinul ghiurghiuliu”, „Aseară ti-am luat basma” şi multe alte cântece vechi româneşti aduse din viu grai direct pe gramofonul interbelic. Însă Maria Tănase înseamnă şi înregistrări în Londra sau la studiourile Columbia din Viena la numai 24 de ani, prezenţa la faimosul 1939 New York World’s Fair, o idilă cu Brâncuşi în Paris, o rezervare permanentă la Casa Capşa,  cenzura drastică a regimului legionar sau urmărirea continuă a Securităţii comuniste.

Un logo la feminin pentru Bucureşti

Sa-mi fie scuzat unghiul dinspre Bucuresti asupra Mariei Tanase, fiindca, indiscutabil este o valoare nationala. Insa in goana bezmetica dupa identitate sustinuta de diverse bugete alocate pentru descoperirea propriului brand, Bucurestiul isi ignora un simbol care ar putea fi foarte bine (si inspirat!) chiar logoul urbei. Apropo de toti reporterii tâmpi care intreaba strainii ce cred despre fetele din Bucuresti: Maria era exact genul de aparitie cantata de miticul (in ambele sensuri) Gica Petrescu in celebrul sau refren despre  „fetitele din Bucuresti” pentru care „iti vine sa-ti lasi balta toate interesele” vorba altui bucurestean celebru, George Topârceanu. Asocierea Mariei Tanase cu ruralul si folclorul romanesc i-a estompat calitatea sa boema,  citadina, moderna si uneori controversata; in plus, si propaganda comunista a contribuit la o anumita imagine „conforma” dar  deformata a ei. Valorile autentice transcend insa epoci, mentalitati si astfel, la peste 70 de ani de cand Maria entuziasma carciumile din Bucuresci, alti artisti din noua generatie reusesc acelasi lucru preluand creativ melodiile ei. Recomand improvizatia rock alternativ a trupei Coma sau sesiunea-tribut de jazz de mai jos (intamplator sau nu, ambele  exemple  vin din undergroundul bucurestean).

Irina Sarbu live (merita cu prisosinta si link dedicat)

Maria lui Tănase, florarul din mahalaua Cărămidarilor de Jos

Ca şi în prezent, acum o sută de ani  capitala atrăgea populaţie din toată ţara iar Maria Tănase este încă o dată reprezentativă pentru Bucureşti, făcând parte din majoritatea celor născuţi, crescuţi aici cu părinţi „de la ţară”. Stilul de viaţă urban al artistei pare în contrast cu doinele şi tradiţiile ţăranilor cântaţi de ea, însă cele două calitati se legau natural atunci,  fiindcă societatea era una de textură preponderent rurală în mahalaua Bucureştiilor anilor ’20 – ’30.

Biserica Cărămidarilor de Jos este probabil singura mărturie rămasă din acele timpuri. Din acea margine de Bucureşti, astăzi inima cartierului Tineretului, a rămas doar denumirea străzilor cu nume ciudate, precum strada Livada cu Duzi, unde îşi făcuseră gospodărie olteanul Ion Tănase „al Ilincăi”  împreună cu ardeleanca Ana Munteanu din Făgăraş.

Povestea lui „taica” descrie capitala de acum 100 de ani şi este esenţială în biografia Mariei, care  s-a prezentat mereu, inclusiv în cântecele sale, drept Maria … lui Tănase.  La 17 ani, Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Bîrnicii de pe valea Amaradiei, vindea zaharicale prin Craiova. Se hotâreşte să lase Bănia pentru a-şi face un rost în Bucuresci şi începe prin a vinde rahat cu apă rece la porţile Cişmigiului. În vara lui 1905 se angajează lucrător la o grădina a boierului Alexandru Marghiloman dar nu rămâne prea mult, mutându-se ca ucenic la vestitul florar Vermeulen de la care prinde meseria cultivării florilor de seră şi a zarzavaturilor.

Toamna sângerosului an 1907 îl găseşte angajat la Grădina Botanică din Dealul Cotrocenilor unde o cunoaşte pe viitoarea sa soţie, ardeleanca Ana Munteanu din satul Cârţa, Făgăraş. Din economiile strânse muncind ca simbriaşi, în primăvara lui 1910, Ana şi Ion Tănase cumpără  de la un boier grec o  casă cu acoperiş de stuf plus o bucată considerabilă de pământ în uliţa Livada cu Duzi din mahalaua Cărămidarilor de Jos.  Cei doi încep să-şi lucreze pământul propriu,   folosindu-şi cunoştinţele despre sere, flori şi alte culturi, acumulate în ucenicia ultimilor 5 ani de muncă  la  grădină. Îşi angajează la rândul lor ajutoare din locurile natale, iar grădina de flori a lui Ion începe să prospere furnizând sute de  buchete de flori negustorilor din  Piaţa de Flori de la Hanul lui Manuc.

„Le vindeam angro. Negustorii îţi dădeau banii după vreo 2-3 zile. Era o ruşine să te duci să-ţi vinzi singur marfa. Mergeam pe jos cu câte 200 de buchete de crizanteme” povesteşte pentru Jurnalul Naţional un nepot crescut în aceeaşi casă cu Maria Tănase. „Am muncit de mic. Toţi copiii se jucau, numai noi nu. Primeam pauză doar atunci când era prea cald. Pliveam, recoltam ardei iute, apoi îl culegeam cu găleţile. După ora patru după-amiaza veneau olteni şi cumpărau câte o sută de ardei deodată… Mă întreb şi acum cine mânca atâta ardei…”

Maria şi-a idolatrizat tatăl, iar fascinaţia copilei pentru scenă a venit probabil odată cu poveştile grozave ale olteanului despre lumea nou descoperită a spectacolelor din Bucureşti. Mult mai târziu, într-un sat oltenesc, prinsă într-o petrecere improvizată pe loc, cântăreaţa mărturisea„Acuma îmi dau seama de ce mi-am iubit atât de mult pe taica al meu! Uite aşa făcea şi el cu muncitorii lui de la grădină, când îi ieşea un ban în plus.” Interesant şi poate hotărâtor pentru evoluţia mezinei este faptul că Ion Tănase, fostul vânzător de la porţile Cişmigiului, începuse să frecventeze teatrul şi opereta. Se poate uşor presupune că destoinicul oltean găsise o nişă excelentă, prezenţa lui obişnuită în primul rând al spectacolelor având mai degrabă legătură cu nenumăratele buchete de flori dăruite artiştilor.  Dar el însuşi recunoscut drept cântăreţ din caval, ajunsese să înveţe pe de rost ariile interpretate de tenori iar când ajungea acasă se dădea în spectacol, imitând, cântând,  povestind cu lux de amănunte, spre deliciul muncitorilor şi a familiei. 

În timpul războiului, moş Tănase n-a încetat să muncească lucrând la livadă şi cu prizonieri; când Bucureştiul a fost bombardat, un proiectil a căzut chiar în grădina sa omorând doi lucrători.  Apoi, când  regimul comunist a pornit lupta de clasă, familia florarului Tănase fusese încadrată ba la „ţăran mijlocaş”, ba la „mic burghez” – îndeajuns ca nepoţii săi să fie daţi afară din şcoală plus alte consecinţe nefaste ce veneau atunci cu o astfel de clasificare socială. În ultimele sale clipe, moş Tănase îşi ruga un prieten „să sărute pământul ţării când se va elibera de comunişti şi din partea lui” iar Maria nu se sinchisea de noul regim ca să povestească asta, aşa ajungând ultima dorinţă a  florarului, turnată şi îndosariată la Securitate.

Drama unei adolescente rebele

„Ar fi fost în stare să fumeze şi când dormea. Nu conta că sunt Naţionale sau ţigări fine. De fumat s-a luat de pe la 16 ani, când a început să umble prin cartier. Toată ziua stătea ori la o familie de nemţi din vecini, ori la popa Vasile: el a botezat-o, el a cununat-o şi tot el i-a făcut slujba de înmormântare.” Înscrisă la concursul „Miss România” la numai 15 ani, tânăra adolescentă pică însă proba costumelor de baie. La 16 ani, trăieşte o poveste de dragoste cu un tânăr medic care o lasă gravidă. Maria avortează şi această intervenţie o va mutila pe viaţă, fiindcă niciodată nu va mai putea avea copii iar neîmplinirea maternităţii o va măcina  mereu asumându-şi-o ca păcat şi pedeapsă.  Pe patul spitalului Fundeni, cu câteva zile înainte să moară, se confesează: „O viaţă întreagă am suferit pentru că nu las în urma mea copii”. Această dramă personală explică pasiunea, jalea şi deznădejdea cu care înfioară audienţa în cântecele sale care vorbesc de moarte sau de blestemul pentru „Cine iubeşte şi lasă”. Aveţi o variantă inedită, cântată de Maria Tănase în franceză, aici.

1934. Scena de teatru, înaintea celei muzicale. Nume de scenă: Elise Lamé sau Mary Atanasiu. Întâlnirea cu Constantin Tănase

La doar 21 de ani urcă pe scenă, dar nu ca să cânte ci ca actriţă în trupa „epopeicului” Constantin Tănase„Lui m-a recomandat Alfred Paximade, care nu mai putea după mine: „Ia fata asta; e veselă, dezgheţată, plină de talent”. După ce, de formă, m-a întrebat „Fă fată, ce vrei tu să joci?”, Tănase mi-a dat rolul unei băgătoare de seamă într-un sextet. În a doua scenă, dădeam brânci celor ce stăteau… Pe afişele acestui spectacol am fost trecută subt numele de Elise Lame. În a doua revistă, mi s-a pregătit un cache-sexe cu pene de struţ, sutien, pantofi de lame şi o pălărie gen french-cancan. Cum să mă îmbrac aşa, eu, care veneam dintre răzoare şi bibilici?!  În ajun de premieră, mi-am făcut bocceaua şi am plecat. Pe afiş eram de astădată: Mary Atanasiu.” (Maria Tănase – interviu de arhivă). Va reveni în lumea teatrului când deja nu mai era o anonimă, jucând alături Ion Manolescu sau chiar in film, alaturi de Marcel Anghelescu, Mihai Berechet şi Florin Piersic in „Ciulinii Baraganului” (secvenţe video încă departe de youtube).

Alte surse o plasează pe scenă, încă din anul 1921, pe scena Căminului Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârşit de an a Şcolii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului „Ion Heliade Rădulescu”, unde a frecventat doar cursul inferior, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinţii săi, la grădină.

Primul „hit

Întâmplările de după plecarea din trupa de teatru a lui Tănase vorbesc mai departe de viaţa artistică din Bucureştii anilor ’30: Maria cunoscuse un amic care cumpărase o fabrică de discuri şi a dat o probă pe o bucată a lui Nelu Mânzatu, „Mansarda”.„Reuşita a fost extraordinară, cu toate că din punct de vedere tehnic  imprimarea lăsa de dorit. La scurt timp, am făcut o nouă imprimare, cu „Nunta ţigănească”. Succesul a fost fantastic. Nu se mai făcea la fabrică decât discul ăsta. O singură faţă de placă a acoperit în trei luni o pierdere de 80,000 lei, sumă destul de serioasă pentru acel timp. După aceea, m-a angajat la „Columbia”, care m-a trimis la Viena, unde am imprimat noi discuri. Înapoindu-mă, m-am dus şi m-am propus să cânt la radio. Am avut succes. Cu 10,000 lei pe lună m-a angajat Vlădoianu, ca de la el să trec la primul restaurant la care am cântat, plătită cu 2000 lei pe seară. Ce a urmat, se cunoaşte”. (Maria Tănase – interviu de arhivă)

– Va urma (cand voi mai gasi timp) –