Categories
Stiri

Acesti aproape candidati, merita sa le fie cunoscute stradaniile

Acesti aproape candidati, merita sa le fie cunoscute stradaniile

Categories
Stiri

Modificarea legii educației, prin ordonanță, în beneficiul mediocrității din universitățile de stat

A apărut în Monitorul Oficial ordonanța de urgență privind schimbarea legii educației naționale emisă în ajunul Crăciunului, în mare secret. Așa cum spuneam și săptămâna trecută, textul nu a fost disponibil înainte de publicare, ci doar un comunicat laconic al ministerului. Nu e nicio surpriză că din comunicatul respectiv lipseau mici „detalii” despre schimbări pe placul lobby-ului feudalilor universitari, mergând până la reformularea creativă a unui articol declarat neconstituțional de CCR la prima încercare de introducere prin ordonanță de urgență, anul trecut.

Toate aceste (mici) modificări indică destul de limpede beneficiarii principali ai noii ordonanțe de urgență în domeniul educației: universități de stat, cu calitate sub mediocră, apărute ca ciupercile după ploaie prin toată țara, care vor continua să supraviețuiască fără niciun interes în creșterea calității, pentru că au acces facil la fonduri publice. Prin principalul lor instrument de lobby, Consiliul Național al Rectorilor, își cresc influența asupra modului cum sunt alocate aceste fonduri. În plus, se deschid larg porțile universităților de stat pentru angajarea ca profesori asociați a oricărui neavenit ca „specialist recunoscut” prin criterii stabilite arbitrar de conducerea universității (să vezi acum ce se umple Parlamentul de „profesori”!). Dar să le luăm pe rând:

1. Este eliminată posibilitatea ca Statul să taie parțial sau complet finanțarea unei universități care încalcă grav legea. Astfel, este abrogat alineatul (b) al art. 125, prin care ministerul educației putea „reduce sau elimina temporar sau definitiv accesul la finanțările din surse publice, la propunerea Consiliului de etică și management universitar”, pentru universitățile care nu se conformau unor principii fundamentale enumerate de art. 124, precum respectarea legilor, transparența deciziilor, libertatea academică a personalului, asigurarea calității etc. În aceste condiții, singurele sancțiuni rămân revocarea rectorului (inutilă, dacă Senatul este cel care girează încălcarea principiilor respective) și desființarea universității (un proces lung și greoi, dificil de aplicat în practică, dar și o decizie radicală, care nu se ia ușor).

2. Dispare competiția între universități pentru granturi doctorale din fonduri publice. Prin modificarea art. 160 din LEN, granturile doctorale se vor aloca prin decizie a ministerului educației, în locul competiției organizate de CNCS. Astfel, se reintroduce arbitrariul deciziei politice în alocarea fondurilor publice pentru doctorat.

3. Este permis accesul la fonduri publice pentru programe de masterat și doctorat tuturor universităților, indiferent de calitatatea cercetării. În filozofia LEN, universitățile erau clasificate pe trei niveluri (trei categorii): centrate pe educație, educație și cercetare științifică/artistică, cercetare avansată și educație. Distincția era dată de calitatea programelor de cercetare. Pentru a stimula dezvoltarea cercetării, universitățile centrate pe educației putea finanța din fonduri publice doar programe de licență, cele de nivelul doi și programe de masterat, iar cele avansate și programe de doctorat. Ordonanța abrogă exact alineatul (art. 193, alin. 10) care stabilea limitele de acces la finanțarea publică. De-acum, orice universitatea anonimă poate organiza programe de doctorat cu bani publici, lucru ce trebuie corelat și cu punctul 2 de mai sus.

4. Aduce decizia privind fondurile de dezvoltare instituțională la nivelul Ministerului Educației. Conform legii, cele mai bune universități din fiecare categorie (vezi mai sus) primesc granturi de dezvoltare instituțională. Metodologia și criteriile de departajare erau decise prin hotărâre de guvern, acum vor fi decise prin ordin de ministru. Va fi mai simplu pentru ministrul educației să controleze cine primește bani, iar procesul va fi mai puțin vizibil.

5. Crește importanța Consiliului Național al Rectorilor față de alți parteneri sociali, prin adăugarea unor nuanțe în art. 221.

6. Permite angajarea unor cadre didactice asociate pentru funcția de asistent universitar. Anterior, acest lucru era permis doar de la funcția de lector/șef de lucrări în sus. Pare un lucru mărunt. Este un ajutor pentru universitățile mici, care nu își permit / nu atrag nici măcar asistenți universitar ca angajați permanenți. Dar la ce e bună o universitate care nu poate să facă nici măcar acest lucru?

7. Reintroduce, într-o formă mascată, posibilitatea de a păstra ca titulari cadre didactice pensionate, declarată neconstituțională anterior.  Prima încercare de a modifica LEN astfel încât să permită cadrelor didactice să rămână titulare și după împlinirea vârstei de pensionare (65 de ani) a fost prin OUG 92/2012, inițiată de Andronescu. Acea ordonanță adăuga un alineat (7), la art. 289: „Personalului didactic care a avut calitatea de titular i se poate recunoaste aceasta calitate, anual, de catre senatul universitar, conform metodologiei prevazute la alin. (6), cu conditia renuntarii la pensie pe perioada in care ramane titular”. Acest alineat a fost respins de Curtea Constituțională, la sesizarea Avocatului Poporului. Noua ordonanță reformulează aceeași idee:

Reîncadrearea în funcția de personal didactic a personalului didactic pensionat se face anual, cu menținerea drepturilor și obligațiilor care decurg din activitatea didactică desfășurată anterior pensionării, cu aprobarea senatului universitar, conform metodologiei prevăzute la alin. (6), cu condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării (sublinierea mea)

Argumentul acceptat de CCR a fost că se introduce o formă de titularizare care nu include concursul. În noua formulare pensionarul e tot titular, dar nu-i mai spunem așa.

8. Deschid larg poarta pentru angajarea oricui, indiferent de calificare, pe post de profesor universitar, pentru că ar fi „specialist recunoscut”. Legea educației impunea unele limitări. În primul rând definea specialist recunoscut în domeniu prin ”invenții, inovații, premii, publicații științifice, din țară sau din străinătate”. Ordonanța elimină această sintagmă, deci specialistul va fi definit de fiecare universitate cum dorește. Apoi, legea cerea ca și acești „specialiști recunoscuți” să îndeplinească standarde minimale, respectiv să aibă titlul de doctor și să corespundă criteriilor stabilite de Senatul universității pentru funcția pe care o ocupă. Ordonanța anulează și această limitare. Pe scurt, rămâna la arbitrariul conducerii universității să spună că X este „specialist recunoscut”și să-l facă profesor asociat. Probabil că vom asista la un val de politicieni, vedete de televiziune, absolvenți de Colegiu Național de Apărare și alți parveniți deveniți profesori prin universități de stat, pe baza criteriului arbitrar „specialiști recunoscuți”.

Categories
Stiri

Cât suntem dispuși să plătim pentru Unirea cu Basarabia?

În preajma Zilei Naționale, președintele Băsescu a readus subiectul Unirii cu Moldova în prim-planul agendei politice, declarându-l nici mai mult nici mai puțin decât următorul mare proiect românesc. Premierul Ponta a răspuns subtil, trimițându-l pe vicepremierul Oprea în inspecție la șantierul gazoductului de la Ungheni; tot un fel de unire se face și acolo. Băsescu a plusat, făcând escală la Chișinău la întoarcerea de la Vilnius și inivitându-l pe președintele moldovean la București de 1 decembrie. Nu e prima dată când cei doi lideri politici se arată în concurs de „cine e mai prieten cu Moldova”, ceea ce ne spune că amândoi au sesizat un potențial de capital electoral pe acest subiect.

Unirea obiectiv național

Studiul „Republica Moldova în conștiința publică românească”, realizat la finalul anului 2010, ne arăta că mai mult de jumătate dintre cetățenii români erau de acord în mare sau foarte mare măsură cu afirmația „Unirea ar trebui să fie un obiectiv național pentru România” (vezi imaginea alăturată). Au trecut trei ani și nu avem motive să credem că situația s-a schimbat. Este tipul de opinie care se schimbă încet și nu au fost evenimente care să determină modificări radicale. Declarațiile președintelui găsesc un teren fertil pentru crescut capital politic în opiniile cetățenilor. Dar suntem dispuși să facem mai mult decât să vorbim pe această temă?

Un proiect înseamnă mai mult decât simple declarații și plimbări cu avionul între cele două capitale. Înainte de orice, înseamnă resurse disponibile, altfel totul se reduce la obișnuita politică televizată. Gazoductul de la Ungheni este un bun exemplu: se vorbește despre el de cel puțin un deceniu, dar nici acum nu e gata.

România are desigur opțiunea de a aștepta Moldova să se integreze în Uniunea Europeană. În acest caz majoritatea costurilor vor reveni moldovenilor și Uniunii. Pentru noi a durat 14 ani de la momentul semnării acordului de asociere până la cel al semnării tratatului de aderare. Pe lângă apucături ale politicienilor similare cu cele de pe la noi, Moldova are și probleme specifice: zona separatistă Transnistria, opoziția internă a unei părți însemnate a populației și opoziția externă a Rusiei. Una peste alta, mai vorbim peste 20 de ani.

Unirea și nivelul de trai

Cealaltă variantă a unui „proiect național” este forțarea unei Uniri, instrument politic cu care România are o experiență considerabilă. Însă acest tip de proiect este unul costisitor, așa cum ne-a arătat, spre exemplu, experiența recentă a Germaniei. Cât de mult ne-ar costa Unirea nu putem să știm fără o analiză seriosă, pe care marii oameni politici nu nici chef, nici capacitea să o facă; ei doar vorbesc. Putem însă să întrebăm cetățenii cam cât ar fi dispuși să sufere material pentru a-și atinge obiectivul național. În același studiu citat mai sus, o altă întrebare adăuga variabila nivel de trai la chestiunea unirii. Cât de mult ar fi dispuși românii să piardă pentru frații basarabeni? Așa cum se vede în graficul alăturat, a crește spectaculos numărul nehotărâților. Dacă doar 15% nu aveau o opinie despre unire ca obiectiv națioanal, fără alte complicații, procentul a sărit la 44% atunci când a venit vorba și de niște pierderi materiale. În același context, ponderea celor care cred că unirea ar trebui făcută cu orice preț este similară cu cea a celor ce cred că nu ar trebui să se întâmple pe banii noștri (16-17%).

presedinti-la-gura-sobei

Nu trebuie deci să ne mire că aleșii noștri doar vorbesc despre frații de pe peste Prut, nu și fac ceva concret pentru o iluzorie unire. Știu și ei la fel de bine că românii nu sunt dispuși să strângă cureaua pentru basarbeni, cu toate că se grăbesc să vorbească cu patos despre unificare. Așa încât cei doi președinței, român și moldovean, pot continua să se plimbe pe la parade, să stea la gura sobei (sursa foto) și să vorbească la televizor, iar moldovenilor le rămâne să spere că Uniunea Europeană va fi răbdătoare cu ei. Despre unire, mai vorbim peste 20 de ani.

Categories
Stiri

Lecție de manipulare

Dragi studenți la jurnalistică,

mineri-untitled-project-1-tvrnews-export-45334600_45334600

În urmă cu ani buni am ținut seminarii de comunicare la jurnalistică (nu spun ce universitate că e irelevant, doar că este de stat). Am avut cel puțin două seminarii despre manipularea în presă. Am venit cu exemple, dar nu am putut (considerente tehnico-financiare) să le arăt direct exemple. Dar acum sunt multe, pe toate posturile și e bine să le analizăm ca să știm pe viitor cum se face.

Deci, aseară iar am comis-o: m-am uitat la telejurnalul TVR1. S-a ajuns la știrea despre Roșia Montană. Aceasta a fost prezentată de o doamnă frumușică care, cu o voce plină de compasiune ne-a vorbit minute bune despre situația minerilor închiși în mină (care e de fapt muzeu – se văd bine cum romanii au exploatat aurul, ce tehnici au folosit). Se simțea în voce că doamna putea mult suflet și că era alături de acei mineri, săraci, oropsiți, care vor doar să muncească.

Bun de reținut – ca să înmoi inimile audienței, să îi faci să empatizeze cu o știre despre niște săraci pui mai bine o femeie, de preferință tânără și care arată bine, cu o voce plăcută și empatică să o citească.

Din gura doamnei aflăm că minerii au probleme de sănătate: tensiune arterială și glicemie mărită. Se dau imagini și cu politicieni (PNL – ce surpriză???!!!) care au fost până în Apuseni (oare câte ore au făcut domniile lor pe “autostradă” până acolo?) pentru a discuta cu minerii. Domnii politicieni au fost atât de buni în a îi asculta pe mineri că aceștia “După vizita acestora, minerii s-au declarat convinşi să continue protestul.”

Să înțelegem de aici că domnii politicieni, în loc să asculte doleanțele oamenilor și apoi să îi îndemne, spre binele lor (din cauza problemelor de sănătate) să iasă din mină i-ar fi încurajat pe aceștia să continue.

La suprafață imiginile arată 300 de oameni (atenție, aceștia nu mai sunt “mineri”, deci se crează ideea de solidaritate)
NB. Din imagini nu par că sunt 300 de oameni care protestează, dar jurnaliștii se încurcă când vine vorba de număr (ex. 1 septembrie 2013 – în Piața Universității erau doar câteva sute, conform multor televiziuni, conform observațiilor mele de la fața locului eram bine peste 1.000).

Bun, mergem mai departe cu analiza. Jurnalistul oferă apoi posibilitatea de exprimare unor tineri mineri care se plâng că în zonă nu au unde să lucreze, că nu îi angajează nimeni, că e viața grea. Se continuă în aceeași notă, aducându-se argumente pro-proiect (citez din știre):

  • 350 de angajaţi ai companiei miniere au contracte de muncă pe perioadă determinată, care expiră la 1 octombrie (problema e urgentă)
  • premierul Ponta împreună cu Crin Antonescu au constituit o comisie parlamentară care să fie o platformă democratică de dezbatere a proiectului privind Roşia Montană şi în care să fie prezentate toate datele despre acesta (deci stați liniștiți, democrație este salvată)
  • PDL vrea, proiectul, dar fără o discuție democratică înainte (lupul cel rău)
  • În Senat proiectul de lege a primit aviz negativ, iar domnul Ponta consideră că aceasta ar putea duce la “ştergerea judeţului Alba de pe harta economică”
  • RMGC anunță cu instanța și va cere despăgubiri – cei 4 miliarde de dolari americani promiși (vă aduceți aminte reclama?)

Până aici în cadrul știrii evenimentul este prezentat exclusiv din perspectiva RMGC.

Dar se știe că normal este să fie prezentată și partea adversă. Acest lucru se face doar de către jurnalist – adică se spune scurt, fără a oferi posibilitatea vre-unui opozant al proiectului RMGC să își prezinte propria versiune a evenimentului. În analiza de discurs se spune clar și tare că cel care prezintă evenimentul are putere de a construi evenimentul (imaginea evenimentului) după bunul său plac, de a promova propria versiune (e de bun simț această observație).

În economia știrii manifestațiile de protest (ilustrate foarte intelligent – filmări cu câțiva demonstranți) are doar o frază: “În 1 septembrie, în centrul Capitalei şi în mai multe oraşe din ţară au loc zilnic proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.”

Știrea se continuă cu alte informații despre proiect (nimic despre proteste) care este încadrat ca fiind ” de utilitate publică şi de interes public naţional deosebit” (se citează, dar asta se folosește pentru a imprima în audiență ideea importenței acestui proiect – vital, necesar pentru bunăstarea țării și implicit a buzunarului fiecăruia dintre noi).

Deci, dragi studenți, acesta este un exemplu de manipulare pe care mass media din România lui 2013 o realizează. Învățați că vă va prinde bine. Nu este cel mai bun exemplu, e destul de grosolană manipularea pentru un om învățat să gândească critic, dar din păcate sistemul de educație nu ne ajută în acestă direcție.

Numai bine,

Categories
Stiri

În Piaţa Universităţii eu ţin cu jandarmii! Plus: estrogenul salvează fenomenul!

Şi cu poliţiştii mai ţin! Ca să fie clar din ce unghi privesc şi particip la protestele Piaţa Universităţii 2013 (PU2013). I-am văzut duminică seara la datorie şi i-am văzut şi ieri. Să nu creadă nimeni că a fost uşor! Mai ales duminică, m-am nimerit înaintea coloanei de protestatari şi ştiu cât au tras oamenii în uniforme. Exerciţiul de menţinere a ordinii din aceste zile ar trebui să fie predat la Jandarmerie ca model de intervenţie. Discreţi, atenţi, politicoşi de zici că erau gărzile Reginei Marii Britanii sau poliţişti suedezi. Jur.

Duminică seara, luaţi prin surprindere, câţiva poliţişti au reuşit să se îngrijească de intersecţiile majore din Bucureşti asigurând exemplar circulaţia rutieră pe axul central al capitalei în condiţiile în care mii de oameni ocupaseră Magheru iar alte sute de maşini se-ntorceau de pe Valea Prahovei înjurând neştiutori traficul. Totul în timp ce jandarmii vegheau non-intruziv mulţimea, în costum textil, fără măşti d-alea fioroase, cotiere sau scuturi. Cei umblaţi pe la concerte rock sau pe la meciuri cu siguranţă s-au frecat la ochi nu cumva am rămas în concedii pe la festivalurile din Vest? Cei neumblaţi pe la astfel de evenimente populare, în România, unii (mulţi?) jandarmi provoacă nonstop şi sunt mai agresivi decât huliganii îmbrăcându-şi uniforma în timp ce visează umed la spart oase de civil.

Lucrurile bune trebuie spuse

…iar reacţia Poliţiei şi Jandarmeriei faţă de Piaţa Universităţii 2013 cu siguranţă merită aplauze. Nu sunt naiv, se văd clar ordinele de sus (şi strategia poate-poate-pleacă lasă-i să se consume) dar atunci şi ordinele astea trebuie aplaudate. S-a acţionat cu foarte multă inteligenţă până acum.

Am văzut şi jandarmeriţe. De fapt, poate că aici e cheia reacţiei altfel decât în majoritatea celorlalte cazuri. La protestele PU2013 marşează, pedalează sau înfig tocul în asfaltul pieţei foarte multe domnişoare mişto. Foarte mişto, că am amici pe care îi bănuiesc că deja se duc la agăţat în Piaţă. Bine, Bucureştiul nu duce deloc lipsă de aşa ceva, pe toc sau în converşi, pe bicicletă sau în taxi, că da! se vine şi se pleacă la proteste, burghez, cu taxiul, veţi vedea cum atârnă p-acolo puzderia de taximetrişti. Estrogenul salvează fenomenul!

Estrogenul salveaza Fenomenul (Piata Universitatii 2013).png

Însă jandarmeria şi poliţia română abia azi dau examenul de foc.

Circumstanţele sunt cum nu se poate mai nefavorabile: miting pentru Ionuţ, victima maidanezilor (şi a populismului iresponsabil al politicienilor), meci decisiv de calificare între România şi Ungaria cu mii de exaltaţi naţionalişti şi scenariu de noapte albă în Piaţa Universităţii în caz de victorie. Peste toate, pune capac anunţul galeriei Steaua că se va alătura protestelor pentru Roşia Montană.

Aşadar, supradoză de testosteron. Plus premise naţionaliste la greu. Îmi rămâne speranţa că şi jandarmii şi noii protestatari vor prelua civilitatea ultimelor zile şi vor conveţui frumos printre biciclete, trotinete, câini Beagle, chitări, smartphones şi pancarte deştepte. Îndârjirea de orice fel trebuie îndreptată spre ţintele Guvern-Parlament şi nu irosită pe nişte oameni în uniformă, care până acum şi-au făcut ireproşabil meseria.

Categories
Stiri

Cel mai bun articol despre abuzurile din proiectul de lege pro-RMGC

… l-a produs chiar Guvernul Ponta, prin Ministerul Justiţiei! Nu bloggeri, nu ecologişti, nu forumişti, nu vamaioţi, nu hipsteri etc., împotriva abuzurilor şi aberaţiilor din proiectul de lege semnează chiar Ministrul Justiţiei din cadrul Guvernului Ponta!

Documentul (ataşat aici) e o scrisoare (aviz negativ) adresată Ministrului “Marilor Proiecte” Dan Şova care spulberă punct cu punct proiectul de lege propus de Guvernul Ponta. Observaţiile din această scrisoare între ministerele Guvernului Ponta sunt obiective, coerente şi foarte pertinente. A se observa numeroasele aspecte neconstituţionale identificate dar mai ales tehnicalităţile juridice cu referire strict la dreptul de proprietate. Citez, pe scurt: 

  • o lege e un act cu aplicabilitate generală şi nu poate reglementa relaţiile dintre două părţi ale unui contract
  • aprobarea unui contract-acord prin lege nu corespunde finalităţii constituţionale a însăşi activităţii de legiferare ca activitate prin care se exercită puterea de stat
  • conform Codului Civil, proiectul încălca libertatea de voinţă a părţilor în materie contractuală
  • prin lege, concesionarea se referă exclusiv la proprietatea de stat, nu la proprietatea privată
  • o persoană de drept privat cu capital majoritar privat este exclus să aibă calitatea de expropriator sau reprezentant al expropriatorului
  • are loc o dublă expropriere: titularul cumpără de la particulari la un preţ impus de lege, egal cu despăgubirea, imobilele vizate iar statul dobândeşte imobilele în proprietatea publică realizând o îmbogăţire fără just temei, pe seama resurselor financiare ale titularului şi o expropriere de facto a acestuia, fără a-i acorda despăgubiri
  • mecanismul de compensare propus potrivit art.6 alin.9 este posibil să genereze datorii pentru stat
  • normele propuse sunt lipsite de previzibilitate
  • angajamentul Gabriel Resources (GBU) de a oferi împrumuturi statului este prea vag deoarece obligaţia GBU nu este circumstanţiată în niciun fel
  • convenţia ca statul român să-şi menţină participaţia este imprecisă
  • este un nonsens să se reglementeze că declararea utilităţii publice se va face potrivit Legii nr. 255/2010, deoarece nu acesta este sistemul adoptat în cadrul legii menţionate
  • în proiectul de lege au fost utilizate noţiuni cu un conţinut variabil, incert
  • expunerea de motive este atât de succint formulată încât aminteşte doar pe scurt ce măsuri se preconizează şi nu se raportează sub nicio formă nici măcar la criteriile prevăzute de art. 31 din Legea 24/2000 fără a avea deloc în vedere articolul 53 din Constituţie.

Şi tot aşa până la desfiinţarea cvasitotală a proiectului propus de domnul Şova. De fapt ce domn Şova, că se vede de la o poştă că draftul respectiv l-au împachetat cu tot cu fundiţă chiar avocaţii RMGC. Adică hmm… tot familia Şova, respectiv mama domnului ministru Şova, avocată RMGC (pentru cine nu ştie încă). Nu-i bai, n-ar fi prima dată când Dan Şova negociază Marile sale Proiecte cu maică-sa pe banii noştri, abia au prins ceva experienţă după speţa contractului Bechtel.

Noroc că Ministrul Justiţiei e prieten cu premierul încă din facultate şi i-a zis-o de la obraz (edit: pe naiba! juriștii ministerului și-au făcut treaba!). Nu degeaba, prins în fapt, deputatul Ponta se certa cu premierul Ponta votând împotriva propriului său guvern iar a treia sa personalitate, liderul celui mai mare partid parlamentar, Victor Ponta, recomanda înţelept parlamentarilor să voteze “după cum le dictează conştiinţa”. Declaraţia asta cu votul “după conştiinţă” s-a pierdut prin tăvălugul ultimelor zile chiar dacă reprezintă ditamai confesiunea vinovată.

Mai important, documentul guvernamental cuprinzând observaţiile de mai sus este datat 13 august 2013! Se ştia despre toate aceste abuzuri grave încă de acum trei săptămâni!

Categories
Stiri

Roşia Montana: perspectiva “tunului” (reluare)

La Roşia Montana există un zăcământ mare de aur ce poate fi exploatat. O facem sau nu? Sunt argumente pentru: industrie, progres, bunăstare pentru cei din zonă, beneficii pentru bugetul public. Sunt şi argumente contra: încălcarea dreptului la proprietate, nerespectarea legilor, protecţia unor obiective culturale şi arheologice, protecţia mediului. Între ele, se află în discuţie dezvoltarea economică a zonei şi locurile de muncă, subiecte cu dus şi întors: ambele în creştere pe timpul dezvoltării proiectului (între 3 şi 12 ani), dar cu o cădere bruscă după finalizarea acestuia. Într-o lume ideală decidentul ar pune în balanţă argumentele pro şi contra, ar asculta părţile implicate, ar decide. În realitate, totul s-a transformat într-o bătălie de marketing între investitor (care acum a procurat şi sprijinul PDL) şi opozanţi. Se vorbeşte doar despre progres vs mediu, ceea ce este o simplificare ridicolă a întregului peisaj.

Să ne plasăm deci în realitate. Suntem în România anului 2013. O tabără vorbeşte despre bani cinstiţi aduşi la buget, alta despre mediu şi cultură. Hai să fim cinici şi pragmatici: unde aţi văzut în ultimii douăzeci de ani bani cinstiţi la buget, mediu şi cultură? Cu siguranţă nu în România. Aici avem perspectiva tipic românească a proiectului: ce a “tunului” sau “ţeapa românească tradiţională”.

Proiectul este chestionabil din perspectiva încrederii în promisiunile investitorului. Vorbim de o exploatare de suprafaţă pe patru versanţi. Asta presupune că patru munţi vor fi dinamitaţi (la propriu) rezultând astfel de cratere. Tot pământul va fi dus în vale şi decantat într-un mare lac, străjuit de un baraj înalt. În acest lac se folosesc cianuri. Vor avea permanent grijă, investind pe măsură, să respecte toate standardele să nu apară deversări. Totul ar dura 10-12 ani şi la final rămân patru cratere pe patru munţi ciuntiţi, în mijloc lacul cu cianuri. Vegetaţie nu va fi. Nu se va putea face nici agricultură, nici turism, nici industrie. Zonă moartă pentru câteva secole.

Acum vine partea a doua a proiectului, adică re-ecologizarea. Compania promite că va face următoarele:

  • unul din cratere va fi umplut cu apă urcată la deal
  • celelalte cratere vor fi umplute cu pământ adus, tot la deal
  • peste toţi cei patru versanţi vor turna pâmânt fertil, adus cine știe de unde
  • deasupra vor pune copaci

Ei zic că toată asta va dura 4-5 ani şi va costa sub 100 milioane de euro. Iar eu trebuie să am încredere că ei vor face asta.

Să menţionăm că vorbim de o companie înregistrată într-un paradis fiscal, care momentam nu are bani de investiţie, ci îi caută pe la bănci, înfiinţată de un fost securist (Frank Timis) certat cu legea şi investigat pentru fraudă la bursa din Londra (tot cu companii miniere, înainte să se mute la bursa din Toronto, cunoscută pentru afacerile cu risc mai ridicat) şi predată unor rechini tipici. Iar marile instituţii publice româneşti ar trebui să controleze că se respectă planul.

Iată problema: cum să ai încredere într-o comapanie dubioasă că va face ce a promis şi în statul român că va reuşi să controleze acest lucru? Adică autorităţile noastre care nu-s în stare să prindă picior de corupt deşi toţi suntem de acord că se fură să fie în stare să controleze că se face legal o afacere cu un potenţial de câteva miliarde derulată de o căsuţă poştală? Sigur că da, iar la Caritas banii vor creşte de opt ori, fiind înveliţi în staniol de domnul Vântu de la FNI în colaborare cu domnul Nicolaiciuc de la CFR şi domnul Năstase de la Cornu, sub supravegherea amabilă a domnului Videanu de la Marmosim. Cu siguranţă clipurile de la tv vor fi cool!

Uite cum cred eu că va fi, dacă se începe proiectul: în primii doi ani, când se construieşte mina, se merge în parametri. Apoi se începe minerit în ritm alert, timp de vreo 4-5 ani şi se scoate grosul zăcământului. Nu se respectă standardele pentru a câştiga viteză, vor protesta nişte ecologişti, autorităţile vor investiga în ritm de melc, se va tărăgăna. Apoi brusc firma va da faliment. Vom rămâne în braţe cu peisajul dezolant cu care nu se poate face nimic şi vom căuta orbul să-i scoatem ochii prin paradisul fiscal. Da, vor intra nişte bani din redevenţe în bugetul de stat şi da, vor fi nişte locuri de muncă pe termen limitat. În schimb, vom avea un dezastru pe vecie. Un tun ca oricare altul. O ţeapă pe care o vom plăti din buzunarul propriu câteva generaţii de aici încolo.

Revedeţi versiunea lor (nu povestea de la televizor, ci povestea cu urcatul apei la deal şi celelalte) şi versiunea mea simplă. Uitaţi-vă în jur, amintiţi-vă de Caritas, RAFO, Petromidia, Călăraşi, huilă, Petrom, FNI, de toate marile privatizări şi marile afaceri ale statului, de toate ţepele tradiţionale româneşti. Nu e nicio conspiraţie, nicio minune, niciun mister, ci doar încă un tun, unul uriaş, îndrăzneţ, probabil minunat construit pentru cei cu gustul aventurii şi fără scrupule, dar doar atât: un tun.

Că un ministru face lobby dur şi pe faţă proiectului? Că europarlamentari altfel onorabili sunt pe cale să schimbe după un efort furibund de câteva zile o decizie a PE privind folosirea cianurilor? Că sunt comentatori precum cei citaţi aici care scriu evident la comandă atunci când trebuie şi ce trebuie? Că este ignorată Constituţia şi greu câştigatul drept la proprietate? Că diversele “puteri” ale statului, locale şi centrale, se întrec în decizii controversate şi unele evident ilegale în sprijinul proiectului? Că se cheltuie o mică avere în campanii agresive de marketing? Că sunt cumpăraţi pe bani grei indivizi cu morgă ca domnul Balthazar şi domnul Chişu? Că se inventează teorii ale conspiraţiei, că apar duşmani închipuiţi, că se zgândăre eficient fobiile naţionale? Toate sunt “normale”, sau mai bine zis naturale, aşa se dă un tun serios! Ţeparii sunt profesionişti.

Nici nu mai vorbesc de jocul dublu al “investitorului”, care de ani buni vinde acţiuni pe bursa din Toronto pentru exploatarea aurului din pădure. Dacă urmăriţi evoluţia cursului veţi observa că ori de câte ori se ducea în jos venea imediat o campanie de marketing, o declaraţie binevoitoarea a unui ministru român, o decizie favorabilă a unei autorităţi locale, pur formală dar bine prezentată în context ca un pas înainte. Mirajul aurului funcţionează şi acum ca întotdeauna: lumea cumpără, în buzunarele escrocilor intră bani. Indiferent dacă proiectul iese ei câştigă, se îmbogăţesc, că buzunarele alea sunt de negăsit printr-un paradis fiscal dacă ceva iese rău. Pentru cei ce au jucat la bursă poate fi oricum o ţeapă – şi probabil va fi inclusiv dacă iese proiectul – dar măcar ei şi-au jucat banii lor privaţi, din proprie voinţă, liber consimţit.

Mie mi-a ajuns să plătesc “bieţii” proşti care şi-au băgat banii la FNI şi Caritas, să plătesc toate datoriile tuturor RAFO-urilor şi minelor şi Petromidiilor şi Bancorex-urilor şi CFR-urilor, să pierd bani de pe urma tuturor tunurilor. Gata, nu mai vreau. Şi de aceea sunt împotriva proiectului de la Roşia Montana, înainte chiar de a vorbi de proprietate, mediu, cultură, economie. Pentru că e o tun, o ţeapă tradiţională.

Notă: am scris articolul de mai sus în luna mai 2010. Între timp, s-a schimbat puterea, am aflat unele informații, s-au schimbat unele nuanțe. Însă ideea de bază rămâne: perspectiva tunului este tot mai bine conturată.

Categories
Stiri

Deputat vs Premier. Schizofrenia salvează România!

Victor Ponta, premierul, adoptă și trimite la Parlament un proiect de lege extrem de favorabil proiectului de exploatare din Roșia Montană. Victor Ponta, analistul, discută la televizor relativizând subiectul Roșia Montană. Victor Ponta, deputatul, declară că va vota împotriva proiectului de lege trimis în Parlament de către Victor Ponta, premierul.

Oare ce va face liderul majorității parlamentare, Victor Ponta, față de nesupunerea deputatului de Gorj, Victor Ponta, în privința susținerii parlamentare a Guvernului Victor Ponta?

Ponta Premier vs Deputat

Categories
Stiri

Ministrul Șova a negociat cu maică-sa și a pierdut 37,2 mln euro din banii noștri

Am aflat astăzi că, după multe chinuri și bâlbâieli, România a reziliat păgubosul contract cu firma Bechtel privitor la Autostrada Transilvania. Moise Guran a calculat că acest contract ar fi adus statului român o pagubă de 800 de milioane de euro. Cifra îi aparține, nu comentez. Eu vreau să scriu doar despre ultima plată anunțată de guvern, despăgubiri de 37,2 milioane de euro plătite de România firmei americane pentru a renunța, în fine, la contract. Mai exact, pentru a renunța la ultimele două dintre cele opt tronsoane de autostradă, că la primele șase americanii au renunțat încă din 2011.

La această negociere, partea română a fost reprezentată de Ministrul Șova, de profesie avocat, însoțit desigur de ce experți or fi pe la ministerul lui. Partea americană a fost reprezentată de avocații lor, adică de firma de specialitate Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP). Pentru conformitate, aflăm chiar de pe site-ul firmei de avocatură că ei sunt reprezentanții Bechtel pentru re-negocierea contractului:

We provided legal assistance to Bechtel Corporation, a premier engineering, construction and project management company, in relation to the re-negotiation of the contract concluded with the Romanian National Company for Motorways and National Roads for the 425 km Brasov-Bors motorway construction project and we provided day-to-day assistance in the implementation of the contract.

Așa cum se poartă la marile firme de avocați, lista de nume din titulatură sunt chiar ale Senior Partners, adică ale ălora ce decid în firmă. Numărul trei din NNDKP, adică Diculescu, este al unei foarte cunoscute și apreciate avocate de pe la noi, Ana Diculescu-Șova. Ei bine, acel Șova din coada numelui nu este o coincidență. Doamna Diculescu s-a căsătorit cu domnul Șova-senior, tatăl ministrului, ba chiar l-a adoptat pe Dănuț.

Așadar, ministrul Șova a negociat cu maică-sa (adoptivă) – în fine, cu firma maică-sii, tot acolo. Să nu-mi spuneți că un alt avocat, nu fix Diculescu-Șova, s-a ocupat de contract, că doar e clar cine sunt șefii în firma aia. Și a pierdut: 37,2 milioane de euro plătite din bugetul public către firma americană. Să nu-mi spuneți că e mult sau puțin, căci constat că pentru șase tronsoane ministrul Boagiu nu a plătit nimic, iar pentru două ministrul Șova a plătit o căruță de bani. Chiar dacă e prețul corect – cine poate să spună? – conflictul uriaș de interese e vizibil de la o poștă.

Și ca să fie și mai frumos, iată ce mai aflăm de pe site-ul aceleiași firme:

We assist Gabriel Resources with respect to the Rosia Montana project regarding the exploitation of gold resources, with respect to the issuance of the necessary permits and licenses, including disputes with Nongovernmental Organizations concerning the limits of their power to act on behalf of public interest.

Ca să vezi ce coincidență! Ministrul Șova tocmai a primit mandat să negocieze cu Gabriel Resources participarea statului român la proiectul minier de la Roșia Montana. Aștept cu interes să văd cât naiba vom plăti de data asta.

Categories
random

Vlog: copiii sunt bine

Apropo de adolescenta subiect al articolului precedent, puteți da direct scroll mai jos către clipurile cu colegii ei de generație. Eu cred că merită.

Vine un moment când te uiți în lista bătrânului mess sau prin cea a facebookului și îți amintești de zicala „spune-mi ce prieteni ai, ca să-ți spun cine ești”. Trebuie să recunosc, se pare că am ajuns om mare: toamna asta am rămas doar cu un singur „prieten” d-ăsta digital care este și liceean, dar îl am în listă că mi-e rudă mai tânără. În rest, nicio legătură cu generația lor.

Nu mai știu când a trecut timpul și când mi s-a schimbat viața și anturajul. Dar uite-așa mă simt ca-n versurile melodiei ăleia care a luat toate premiile posibile de la MTV Awards (show vizionat Live, da?) în ’96, adică „pe vremea mea” de liceean cu plete. Dați playTime is never time at all, You can never ever leave without leaving a piece of youth, And our lives are forever changed, We will never be the same, The more you change the less you feel.

Pe fundalul sonor al acestui intro personal, am început să caut și eu generația asta nouă cu vârsta de două ori mai mică decât a mea. Și i-am găsit, unde altundeva decât pe internet? Mai precis pe youtube. Nu deschid acum această discuție, dar cred că relația cu internetul e  prima falie între generații. Iar cel mai bine se vede asta în conceptul de vlog.

Subiectul vlog pe youtube se leagă la țanc și cu o știre recentă: în acest martie, Google a anunțat că va lansa programul Youtube Partner și pentru România.

Desigur mă voi referi mai jos la vloggerii români, dar asemenările se mențin și la nivel global: generația lor își asumă altfel identitatea pe internet. Nu știu dacă e exhibiționism sau detașare sau naivitate, intuiesc dar nu știu care vor fi implicațiile peste 10-20 de ani când aceiași indivizi, atunci profesioniști adulți, vor rămâne cu clipuri adolescentine în arhiva internetului.

Revenind la vlog, diferențierea sare în ochi imediat: puzderie de vloguri adolescentine față de cele câteva vloguri adulte. Ai zice că orice puștan își deschide canal youtube și experimentează în fața camerei. Ok, e vârsta, nevoia de a ieși în evidență dar nu cred că sunt singurele explicații, cum ziceam mai sus, cred că relația cu internetul e alta.

Mai jos, găsiți roadele muncii mele de cercetare leneșă de weekend. N-am făcut un top, nu e listă exhaustivă. E o selecție sumară, făcută din click în click în această dimineață.

Încep cu ceea ce pare vloggerița vedetă, canalul tequilla1428, cu peste 57,000 de abonați și 5,3 milioane de vizualizări în doar un an. De departe, cea mai perseverentă vloggeriță din România, găsiți mai multe clipuri pe canalul ei, eu l-am ales p-ăsta:

Al doilea, Tudi, un liceean cu accent ardelenesc și se pare cu multe tipe îndrăgostite la comentarii. A se observa și cărțile din camera sa.

Mai departe, mergem la Levi, un puștan cu convingeri uneori prea puternice și sper, încă în formare. Ține un canal de 24,350 de abonați și cu peste un milion de vizualizări. Mai jos vorbește despre o comparație cu sistemul de educație britanic, o continuare după primul său episod pe subiect.

Închei cu Alex, al cărui canal a strâns aproape două milioane de vizualizări și peste 15,000 de abonați. În alt clip față de cel embeduit mai jos, Alex vorbește matur despre moderarea comentariilor pe canalul său într-un clip intitulat „Principii”.

Alții își dau între ei teme regizorale, vedeți aici încercarea Alduscăi. Toți adolescenții de mai sus merită apreciere numai și fiindcă își folosesc foarte creativ timpul liber. Asta în condițiile în care școala românească nu îi învață tehnici regizorale, fotografie, editare de imagine, scenariu, dramaturgie, unghiuri, iluminare, sunet sau alte tehnici media moderne. Fiecare dintre cei de mai sus ar putea duce fără emoții un „parteneriat cu o televiziune importantă”.

Așadar, copiii sunt bine. Și-așa îmi amintesc de doi liceeni din Pașcani care au fost premiați de vicepreședintele Comisiei Europene pentru o creație video proprie într-un concurs cu participanți din 27 de țări europene. O postare de-acum patru ani.