Categories
Random Stiri

Mici lucruri interesante într-o campanie anostă

Dincolo de ce spun mai toți candidații, un lucru este cert pentru perioada de după alegerile prezidențiale: actuala majoritate parlamentară NU se va modifica. Momentele 2004 sau 2009, când noul președinte a forțat o majoritate pe placul său, nu se vor mai repeta. Motivele sunt foarte multe, dar cele mai evidente sunt că noul președinte – bineînțeles, dacă nu va fi Ponta – va fi mult mai slab, ca om politic, decât Băsescu anului 2004 sau 2009, iar majoritatea PSD mult mai puternică și mai închegată. Singurul punct negativ al acestei majorități este absența unui lider puternic care să preia de la Ponta frâiele. Iar asta are implicații mult mai importante decât pare la prima vedere.

Al doilea lucru cert este că, odată cu ieșirea lui Băsescu de pe scenă (și iese, nu și-a mai lăsat nicio portiță), în cariera politică a tuturor candidaților au loc transformări importante.

Oricât ar părea de curios, Ponta pierde enorm de mult din puterea personală, chiar dacă va câștiga alegerile. Ponta a devenit șef adevărat peste PSD reușind să treacă peste logica inițială a alegerii sale (înțelegere între baroni puternici pentru un lider slab) datorită contextului în care ura pentru Băsescu permitea și unui criminal PSD să câștige alegerile în fața celui mai bun contracandidat… dacă acesta ar fi existat (că la acea perioadă era vorba de USL, nu doar de PSD, e irelevant). În fapt, acesta este singurul lucru care îl face pe Ponta favorit la prezidențiale, pentru că guvernarea, cu toate manifestările de dărnicie (ultima: dublarea alocațiilor pentru copii proveniți din anumite familii cu probleme sociale) este, pur și simplu, catastrofală. În acest moment, Ponta e cel mai puternic om din România. Peste două luni, dacă pleacă la Cotroceni, Ponta nu mai are autoritatea asupra partidului pe care o avea Iliescu în perioada 90-96, iar toată lupta sa împotriva unui președinte ce-și bagă nasul peste tot îi va ruina orice brumă de autoritate. Fără frica de a exagera prea mult, Ponta va fi mort politic peste două luni, împăiat și pus în geam. Dacă pierde alegerile, oricum nu mai contează.

La fel de paradoxal este că, odată cu alegerile prezidențiale, actualul apogeu al PSD pe scena politică românească va înceta. Dispare, în sfârșit, adversarul, cel care legitima absolut orice abuz. Dar mult mai gravă pentru PSD-ul anului 2015 este actuala guvernare PSD. În 2004, în perspectiva aproape sigură a victoriei, Adrian Năstase a păstrat niște date ale guvernării foarte echilibrate. În 2014, înnebuniți de frica pierderii alegerilor, actualii guvernanți PSD fac greșeli pe bandă rulantă cu scadență în anii următori. Amânarea calcului nivelului accizelor, plasarea elaborării și aprobării bugetului în sarcina viitorului guvern nu arată decât un „trăiește-și clipa” infantil din partea echipei Ponta. Este exact situația din 2009. Iar după 2009 a venit criza lui 2010. Nu-l putem acuza pe Ponta și cei din jurul lui că nu știu ce va urma. Știu, dar nu le pasă, iar eșecurile guvernării, cadourile gratuite și lucrurile nerezolvate vor cădea în sarcina colegilor care se încălzesc pe margine. La gradul de dependență de putere, indiferent de consecințe, ce există în politicianul român – și mai ales în cel pesedist –, o eventuală variantă a creării unei echipe guvernamentale conduse de un non-pesedist aservit (Tăriceanu, Meleșcanu etc.) este aproape exclusă. Deși va fi o luptă puternică în sânul PSD pentru postul de premier, câștigătorul va avea un termen limitat de garanție în politica românească. Cel târziu în toamna lui 2016, în lipsa unor minuni de competență, clarviziune și eficiență, viitorul premier PSD va fi un produs expirat. PSD-ul e expert în a-și menține puterea – prin metode ce combină abuzul politic și dărnicia socială, dar cum previziunile economice pentru anii următori sunt proaste, tipul acesta de acțiuni nu va face decât să amplifice problemele guvernării. În termenii lui Ponta, guvernarea PSD „va plăti pensiile și salariile”, dar, foarte probabil, asta va fi insuficient, ca să nu mai spunem că este definiția anticamerei dezastrului.

Mai mult, și contrar panicarzilor, guvernarea PSD nu va putea depăși, chiar și cu un președinte propriu instalat la Cotroceni, o anumită limită a abuzului. Nu Băsescu sau opoziția politică au stopat multe din abuzurile PSD, ci o combinație dintre o minoritate gălăgioasă a electoratului, un sistem de justiție care a rărit rândurile celor predispuși, pe lângă corupție, și la abuz, și un complex de presiuni internaționale, subtile sau foarte evidente. Iar acest mixt de replici, consistente atunci când trebuie, va continua, cu atât mai mult cu cât eventualul președinte Ponta va avea o poziție foarte fragilă, fragilitatea provenind tocmai din lucrurile care nu contează pentru majoritatea electoratului (plagiat, SIE etc.), dar care, obiectiv vorbind, sunt foarte importante în dinamica autorității și notorietății. Un președinte slab (dar și fricos, așa cum, ca om politic, este Ponta) și o guvernare măcinată de probleme nu va avea niciodată autoritatea necesară abuzului decât ca armă a disperării, or asta nu e decât o altă variantă a prăbușirii.

Iohannis este singurul om care-l poate învinge pe Ponta (accentul e pe „singurul”, pentru că oricine altcineva nici măcar nu mai are șanse să ajungă la 10% în primul tur, așa cum arată tendința din ultimele sondaje și cum e logic, deoarece PSD și PNL reprezintă 70% din electorat). Dacă va învinge, Iohannis va crește în popularitate în primele luni după alegeri, așa cum s-a întâmplat cu toți președinții de după 1989, dar va fi, în primii doi ani, un om izolat și extrem de fragil din cauza acelui prag de 30% la referendumul de demitere. Că partidul din care provine a contribuit masiv la adoptarea acestui prag e un lucru care se încadrează foarte frumos în definiția „consecințelor neintenționate”, altfel spus, a lipsei de viziune. Dacă va pierde, Iohannis va rata probabil definitiv șansa propulsării la rangul de politician de anvergură națională, după acest al doilea prezumtiv eșec. În același timp, șansele ca PNL să rămână unit între fostele PDL și PNL sau să apară două sau chiar trei noi partide de puteri diferite, sunt practic egale. Ce e sigur e că un număr însemnat de parlamentari va migra spre cercul puterii.

Ceilalți candidați nu au nicio șansă să câștige alegerile și, probabil cu excepția lui Vadim, niciunul nu a intrat în cursa electorală pentru prezidențiale cu gândul de a le câștiga.

Tăriceanu și Meleșcanu sunt iepurii lui Ponta (mai sunt câțiva, dar voturile lor nu contează). Scopul intrării lor în cursă a fost să atragă voturile nonpesediștilor nostalgici după USL și astfel să-l împingă pe Iohannis pe locul trei în primul tur. Tendința clară din sondaje arată că acest plan a eșuat total. Oricum, o recompensă va exista pentru ei. Tăriceanu va rămâne încă o vreme locul 2 în stat, puțin probabil până în 2016, dar câteva luni tot va mai primi. Meleșcanu va fi decorat, invitat permanent o vreme la televiziunile prietene, unde ne va împărtăși din înțelepciunea sa, și, într-un final, va primi o sinecură cu nume pompos ce-i va permite să trăiască iluzia măreției într-o bătrânețe anostă.

Elena Udrea nu există. Există doar o față photoshopată a lui Băsescu. Iar această transformare a făcut ca însuși originalul să devină necredibil și, deci, nefrecventabil. Vor vota puțini cu această imagine greșită a președintelui Băsescu, iar în turul doi, voturile se vor împărți în mod egal între neparticipare și cei doi favoriți.

Candidatura Monicăi Macovei este o greșeală. Bănuiesc, în răspăr cu toate teoriile, că a fost doar o idee năstrușnică, apoi tăvălugul evenimentelor s-a pus în mișcare și nu a mai fost loc de întors. DAR această candidatură are foarte multe consecințe interesante. Prima este aceea că o mică, o foarte mică parte din electoratul urban mare, care, probabil, ar fi stat acasă, își găsește un candidat. Al doilea lucru interesant e și amuzant în același timp: programul electoral al Monicăi Macovei, unul destul de dezlânat, combinând elemente clasic liberale, libertariene și ale liberalismului contemporan, a arătat cât de nepregătită este stânga intelectuală românească în fața provocărilor ideologice. Răspunsul intelectualilor de stânga în fața unui program care, pentru prima dată în istoria postdecembristă, pune în discuție întinderea atribuțiilor statului, în general, și rostului statului social, în particular, este cel al unui boxer care, odată lovit foarte puternic, răspunde cu mișcări haotice și fără sens. Preambulul a fost făcut de către Claudiu Crăciun, care, încă înainte ca Monica Macovei să adune semnăturile de susținere, clama că ea nu poate aduna semnăturile de susținere decât prin fraudă. Sofistica aplicată de Crăciun candidatului Macovei este unicat, autorul neaplicând-o niciunui alt candidat. A urmat o serie întreagă de postări pe rețelele sociale în care, construind un „om de paie”, diverși analiști de stânga au acuzat-o, direct sau indirect, pe Monica Macovei, că pregătește un genocid social. În general, genul acesta de acuze, aluzive și construite pe pasaje scoase din context, își găsește finalitatea într-un articol al lui Sorin Cucerai. Vasile Ernu a transformat toate acuzele în argumente de sine stătătoare în articolul său dedicat Monicăi Macovei, reușind performanța de a întări un sofism (recursul la autoritate), cu un altul (recursul la majoritate). Neputându-se plânge explicit de ceea ce Monica Macovei este, stânga intelectuală a preferat să inventeze o Monica Macovei pe care s-o poată ataca, decât să intervină într-o discuție care ar fi putut fi centrul acestei campanii, aceea despre întinderea statului. Dincolo de acestea, experimentul Macovei este interesant din alt punct de vedere: va arăta ponderea în electorat a celor numiți cu ironie, de aceeași stângă intelectuală, „stații de drepți”. Iar din acest moment, în funcție de rezultate, se pot construi planuri de viitor.

Și trebuie spus ce-i lipsește aceste campanii: totul. Chiar și campania pentru europarlamentare a avut cel puțin un punct de interes: campania de boicotare a votului. Cum vocalii promotorii ai boicotului sunt mult mai tăcuți în cazul alegerilor importante, acest tur de alegeri este exact la nivelul candidaților: mediocru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *