Categories
Stiri

Presa rusă: bucureștenii și Elena Udrea protestează pentru autonomia Transcarpatiei

Screen shot KP 2014-09-30 at 4.11.20 PM

Dacă v-ați săturat deja de campania pentru prezidențiale (care, culmea, nici n-a început oficial) cu pseudo-dezbaterile ei, poate vreți să aflați cum se vede aceasta pe la alții. Iată un titlu din ziarul Komsomolskaya Pravda ilustrat cu o fotografie de la un eveniment al Partidului Mișcarea Populară (traducere mot-a-mot): „În Ungaria și în România se cere autonomia Transcarpatiei”. În descrierea pozei jurnaliștii KP spun că este vorba despre un marș organizat în fața Parlamentului României și că fotografia este pusă la dispoziție de echipa candidatei la președinția României, Elena Udrea.

Articolul începe cu o referire la cea mai recentă vizită a lui Victor Orban cu ocazia deschiderii anului universitar la Institutul Rakoczi Ferenc din Transcarpatia și explică modul în care Ungaria sprijină și promovează ideea federalizării Ucrainei și acordării autonomiei regiunii Transcarpatia, regiune locuită de mulți etnici maghiari și români. Urmează o analiză detaliată a discursului premierului ungar cu trimiteri constante la intențiile Ungariei de a-i apăra pe maghiarii de pretudindeni, de a susține autonomia maghiarilor din Transcarpatia. După ce autoarea amintește de deloc întâmplătoarea întrerupere pe perioadă nelimitată a livrărilor de gaze din Ungaria către Ucraina, urmează și un paragraf dedicat României. Mai exact marșului de la București, despre care eu nu am citit/văzut nimic. Traducerea integrală a paragrafului:

Autonomia Transcarpatiei a fost cerută și la București. Peste 1500 de persoane, inclusiv candidata la președinție Elena Udrea, au protesat în fața Parlamentului. O petiție pentru sprijinirea acordării autonomiei Transcarpatiei și a încetării războiului civil în Ucraina a fost transmisă deputaților.

În majoritatea comentariilor cititorii KP se întreabă de ce UE nu anunță sancțiuni împotriva Ungariei, iar unii laudă Ungaria pentru că-și iau ce-i a lor și așteaptă ca România și Polonia să facă la fel.

Nu știu cât timp îi va lua acestei informații să ajungă (dacă va ajunge știre în media românească) în scurtele calupuri de știri externe pe care le dă atât de rar presa de noi, dar e bine să știm cam cum suntem văzuți și mai la est, mai ales în contextul actual din estul Ucrainei.

 Notă: Komsomolskaya Pravda (Комсомольская правда în rusă care în traducere înseamnă Adevărul Komsomolist) este un ziar rusesc care rezistă de la începuturile URSS și este în prezent unul dintre cele mai citite cotidiane din Federația Rusă și spațiul post-sovietic, având ediții regionale în Ucraina, Republica Moldova și alte câteva republici post-sovietice.

Categories
Stiri

Unde sunt jurnaliștii care au refuzat serviciile?

Cazul Turcescu încă se mai discută și mai stârnește reacții. A fost sau n-a fost? Nu știm sigur nici acum. Dar subiectul este important pentru jurnaliști, tocmai pentru că e despre ei. Deci va mai dura până să se stingă. Nu am văzut însă, până acum, o întrebare firească: unde sunt jurnaliștii care au refuzat serviciile?

Știm că toate structurile cu epoleți încearcă să recruteze jurnaliști din toate redacțiile, și nu de ieri, de azi, ci de douăzeci de ani. Teoretic, majoritatea jurnaliștilor sunt curați. E nerezonabil să credem că toate tentativele de recrutare au succes. Dimpotrivă, privind la competențele ofițerilor, pare că destul de multe ratează. Deci este de așteptat ca un număr destul de mare de jurnaliști să fie abordați pentru recrutare și să spună nu. Unde sunt aceștia? Eu azi am auzit de primul, Daniel Befu ne povestește cum a fost recrutat acum câțiva ani, pe când era în redacția Gândul.

Periodic se învârtoșează mândria breslei jurnaliștilor și auzim cereri de deconspirare a agenților din redacții, discuții despre coduri deontologice și tot așa. Dar dacă știm că există agenți în redacții, cum se face că de atâta amar de vreme atâția jurnaliști pricepuți nu au reușit să demaște decât doi (vorbim de agenți pe stil nou, nu de informatorii fostei Securități). Ba chiar și ăștia doi sunt cu cântec. Unul e Zaschievici, fost la Jurnalul Național, într-un scenariu ce pare ireal în care jurnalistul-infractor a devenit politician conservator, iar agentul acoperit a ajuns redactor adjunct. Al doilea e Turcescu, care l-a auzit pe Dumnezeu și și-a pus cenușă-n cap, sau cam așa ceva.

Dar să revenim la întrebarea de fond: știm că serviciile se preocupă să aibă măcar un agent în fiecare redacție, de două decenii. Însă până acum am auzit de un singur caz de jurnalist care să refuze oferta și să iasă public să spună acest lucru. Asta înseamnă fie că breasla suferă de lașitate cronică, fie că e extrem de permeabilă la oferte de colaborare. În ambele situații, publicul pierde.

Categories
Stiri

Alegători în așteptarea unui miracol

Candidați

Sondajele de opinie, indiferent de care tabără au fost realizate, ne arată o imagine ce rămâne constantă în apropierea alegerilor prezidențiale: Ponta pe la 40%, Iohannis pe la 30%, restul sub 10%. Știm că sondajele sunt imagini de moment și că nu fac predicții. Mai știm că se fac multe sondaje proaste sau că există obiceiul de a da publicității cifre ușor modificate. Dar atunci când toate arată cam același rezultat, în limitele marjelor de eroare adunate, putem să conchidem liniștiți că asta e starea de fapt. Consecința imediată este că numai un cataclism major al scenei politice ar putea să schimbe rezultatul primului tur. Oricât de bună ar fi campania unui candidat din categoria „sub 10%”, în condiții normale este aproape imposibil să răstorni într-o lună și jumătate o diferență de 20%, care în voturi înseamnă aproape 2.000.000 de oameni, nehotărâți sau votanți ai altui candidat, de convins să își schimbe într-un fel sau altul opinia.

Foarte probabil în turul 2 vor intra Ponta și Iohannis. Acest lucru nu înseamnă că pentru ceilalți candidați alegerile sunt fără miză. Voturile strânse în primul tur vor fi capitalul pentru negociere între cele două runde sau după alegeri, dacă va fi o discuție despre majoritatea parlamentară. Pentru Macovei, Udrea, Tăriceanu și chiar Meleșcanu locul trei, ca poziție simbolică, este un obiectiv important în vederea eternei reunificări a dreptei. Candidații maghiari sunt într-o competiție internă, așa cum sunt și cei doi bufoni naționaliști, Vadim și Funar. Iar candidații unor partide de nișă, ca PAS sau Prodomo, au nevoie să (își) demonstreze că există.

Însă (aproape) niciun candidat nu poate spune public că aleargă pentru locul 3 sau chiar pentru o miză mai redusă, chiar dacă e conștient de acest lucru. Ar însemna să își demotiveze o parte a potențialilor votanți sau chiar a echipei de campanie. Pentru acest segment de public, candidații cu șanse puține au nevoie de un mesaj mai puțin rațional. Sunt alegători care așteaptă un miracol. Scenariul miraculos clasic este cel în care în urma unei campanii extraordinare cetățenii înțeleg cine e cu adevărat cel mai bun și apare o răsturnare de situație ca în filme. Acesta apare mai ales la Udrea, Macovei și Tăriceanu, fiecare având în propria campanie un accent de tipul „electoratul de dreapta își va da seama că sunt singurul care îl poate învinge pe Ponta”. Un model de miracol securistic se simte la Meleșcanu, care se bazează pe o presupusă rețea ubicuă de „oameni de bine”, foști angajați și colaboratori ai serviciilor. Putem presupune că Vadim se așteaptă la obișnuitul miracol tradițional, în care Vocile vor explica cine trebuie să câștige (dar va fi furat la urne).

Și mai e un miracol foarte tentant pentru alegătorii visători, cel în care unul din favoriți este eliminat din cursă din motive tehnice. Ponta a fost agent acoperit pe când era procuror și se va dovedi asta. Iohannis a fost agentul serviciilor germane. Ponta va fi implicat într-un proces de corupție și investigat de DNA în timpul campaniei. Iohannis va fi declarat incompatibil de Înalta Curte. Și altele asemenea. Pentru suficient de mulți alegători astfel de speranțe sunt suficiente pentru a fi mobilizați în continuare încât lansarea lor în spațiul public să devină o tactică larg răspândită. Problema e că tema miracolului a prins așa de tare încât acoperă și fondul problemei: până la urmă, noi ce așteptăm de la candidați?

(sursa foto)