Categories
Random Stiri Tu cu cine ai vota

Un motiv de vot în primul tur: Macovei mai multe voturi ca Udrea

La alegerile prezidențiale din noiembrie, pentru prima dată în România, își anunță participarea două femei: Monica Macovei și Elena Udrea. În tot istoricul electoral post-decembrist, o singură dată a mai candidat o femeie. În 2000, Grațiela Bârlă a obținut doar 61.455 de voturi (dar presupun că scopul ei a fost mai degrabă să facă reclamă propriului cabinet de avocatură). În acest an însă, dacă vor reuși să strângă semnăturile necesare, avem două candidate cu experiență politică și care își doresc să câștige din motive politice: Macovei pentru a promova un sistem de valori, Udrea pentru a promova un sistem de clienți politici.

Primul tur al alegerilor se anunță destul de plictisitor, în ciuda inflației de candidați anunțați. E foarte puțin probabil ca în cele două luni rămase până la alegeri să vedem o schimbare masivă a opiniei populare, care să ducă în turul doi pe altcineva decât pe Ponta și Johannis. Există posibilitatea ca PSD să organizeze un vot controlat pentru un alt candidat, mai ușor de bătut de Ponta în turul doi, așa cum suspectăm că a făcut cu Vadim în 2000. Suspectul principal e Tăriceanu, dar nici Udrea nu e de lepădat. Însă nici PSD nu mai e ce-a fost, nici vremurile nu mai sunt ca acum 14 ani. Investigațiile DNA de la referendum și lupa Internetului sunt argumente în fața cărora să dea înapoi „poporul pesedist”. Așa că miza majoră a alegerilor, postul de Președinte, va rămâne pentru al doilea tur.

În prima etapă, cei care nu sunt convinți nici de Johannis, nici de Ponta, își pot căuta o miză proprie, alta decât răul cel mai mic din turul doi. Promovarea unei idei, a unui candidat, a unei etnii, sau, dimpotrivă, sancționarea cuiva sau a tuturor prin vot anulat sau neprezentare, fiecare își face propria strategie. Evenimentele recente din Partidul Mișcarea Populară mi-au dat și mie o miză personală pentru primul tur: vreau ca Monica Macovei să obțină mai multe voturi ca Elena Udrea.

E un progres să avem două candidate cu intenții serioase, dar participarea femeilor la alegerile de orice fel, și în particular la prezidențiale, rămâne dureros de scăzută. Îmi doresc ca măcar atunci când se trage linia, cea care are mai multe voturi să nu fie un fel de Dragnea blond și cu fustă, ci cineva care merită respect pentru activitatea politică. De aceea voi merge la vot și voi vota cu Monica Macovei, presupunând că va avea semnăturile necesare. Despre turul doi vorbim altă dată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *