Categories
Stiri

CEO ExxonMobil: “Gaze de șist, dar nu lângă ferma mea!”

Meet Rex Tillerson. CEO ExxonMobil, numărul 16 în Topul Forbes al celor mai puternici oameni din lume, înaintea președintelui Franței, a primarului New York, premierului Rusiei sau a altor CEO din General Electric, Google sau Apple. Un gigant. Salariu: 40.3 milioane de dolari anual. Și îngrijorat recent că ferma sa texană ar putea avea de suferit. Din cauza unei tehnologii pe care el însuși o administrează profitabil.

În noiembrie trecut, el s-a alăturat unui grup de petenți care vor să interzică construirea unui turn (castel) de apă necesar unui proiect pentru exploatarea gazelor de șist în vecinătățile lor. Mulți oameni puternici, cu ferme texane impozante în afara Dallasului, ei se tem, printre altele, că urâțenia industrială a turnului de apă le va scădea valoarea proprietăților imobiliare și mai invocă “tulburarea de posesie și deranjul aduse de traficul greu al afacerii cu distribuție de apă pentru exploatarea gazelor de șist.

Trebuie să menționez că eu unul nu sunt împotriva tehnologiei respective, ba mai degrabă pentru explorarea ei precaută și responsabilă, numai în paradigma sustenabilității cu triunghiul ei esențial: social, economic și de mediu. Dar nu discut aici gazele de șist.

Așa zic și avocații domnului CEO atotputernic: n-are nicio legătură cu exploatarea gazelor de șist! Față de procesele cu miile de vecini afectați de exploatările sale în calitate de CEO, domnul Rex, în calitatea sa de proprietar privat de fermă invocă altceva: zgomotul camioanelor în tranzit deci nu zgâlțâielile cutremurelor produse de exploziile subterane; și urâțenia imobiliară a unui castel de apă vecin, în niciun caz frumusețea arhitecturală a unei sonde amplasate peste gard.

Vorba cuiva, procesul are deja un câștigător și acela este ironia situației. Alte surse: aici și aici. Reportajul inițial aparține Wall Street Journal.