Categories
Stiri

Atenție, se închid ușile. Urmează stația Maria Tănase… Când?!

Dar mai întâi o stație două mai lungi, de introducere pe traseul acestei întrebări-apel.

Născută și crescută în București. A cutreierat toate cârciumile cu ștaif ale capitalei și a schimbat chiriile între ele mai abitir ca un proaspăt absolvent din provincie. A cântat din Obor în Ferentari și de la Capșa în Buzești. Artista interzisă și de legionarii Gărzii de Fier și de regimul comunist s-a dovedit mai puternică decât două dictaturi care n-au putut învinge forța sa populară. În ciuda cenzurii de stat, funeraliile Mariei Tănase au luat proporții gigantice, străzile Bucureștiului fiind inundate de sute de mii de oameni până la linia orizontului. Căutați imaginile sau clipurile de pe net. Poți înțelege teama Securității în fața acestei mulțimi și cenzura strictă inclusiv post-mortem.

Participantă la Miss România la vârsta de 15 ani, mutilată pe viață fără a putea avea copii în urma unui avort tragic la 16 ani, actriță sezonieră în trupa lui Constantin Tănase pe care îl lasă baltă în ziua premierei refuzând să îmbrace costumul mult prea sumar, bănuită de spionaj în timpul celui de-al doilea război mondial, presupusă amantă a lui Brâncuși în Paris, imaginea României la New York World’s Fair în 1939,  fumătoare înrăită, ce-aș mai putea adăuga? Botezată, cununată și înmormântată de același părinte Vasile de la biserica din mahalaua Cărămidarilor.

A aflat de cancerul ei în timpul unui turneu pe care a refuzat să-l întrerupă ca să se opereze. „Fraților, eu nu mai pot! Am cancer la plămâni și o să mor curând De-acuma nu mă veți mai vedea niciodată” a spus pe scena din Hunedoara la ultima sa cântare. A murit la trei zile după acel concert. Mai jos un gif scos dintr-o filmare în Obor, cu cinci ani înainte de a se prăpădi.

maria tanase  obor

Ce amintește de bucureșteanca Maria Tănase în capitală?

Doar denumirea unei străzi din mahalaua în care a copilărit, acum un cartier decent (Tineretului – Timpuri Noi).  Și câteva abordări periodic scorțoase. Numai că Maria Tănase a revenit singură în București chiar prin locurile unde cânta altădată prin Centrul Vechi, în pivnițele unde acum se aude iar, pe ritmuri de jazz, în coverurile rock-alternativ sau mixurile dubstep ale DJ-ilor autohtoni. Așa cum Maria Tănase răsună în forță peste zeci de mii de români pe noua Arenă Națională la meciurile tricolorilor „și-ncă-o dată măi băieți hooop și-așa și-așa!„. N-a prea fost să fie anul ăsta, dar încurajările ei ce-ți ridică părul pe tine vor exploda vreodată și în victorii ale Naționalei.

Federația Română de Fotbal a ales-o inspirat drept vocea puternică pentru susținerea Naționalei iar Banca Națională a României i-a bătut monedă serie limitată în 2013, odată cu centenarul Maria Tănase. Deși a mai organizat concursuri pentru botezarea stațiilor sale, mi se pare că Metrorex a ratat întâlnirea cu Maria Tănase născută-crescută-îngropată în București. O valoare a întregii Românii, precum material vorbind este și compania în cauză. Măcar din strategii de PR și tot ar fi meritat gestul.

Fiindcă, așa cum urban la propriu presupune și existența metroului, la figurat Maria Tănase rămâne un spirit urban, cu puternice rădăcini în folclor – cum este de fapt urbanul românesc. Și nu-i vorba doar de cântecele sale în franceză, de actualitatea sa remixată în cluburile din București sau de puternica încurajare de pe Arena Națională. Cântecele sale s-au reinventat pentru întreaga cultură globală, fie că sunt interpretate la vioara britanicul Nigel Kennedy sau în interpretarea Pink Martini de astă toamnă.

Cum a ajuns această americancă (destul de faimoasă) din Oregon să cânte Maria Tănase memorând pe silabe cântecul? Fiindcă melodiile sale rămân intraductibile. Explică mai bine laureata premiului Nobel pentru literatură Herta Muller:

Cînd încerci să traduci textele acestor cîntece în germană, observi că-ţi lipsesc nenumăratele sunete tînguitoare şi numele de alint pentru îndrăgostiţi şi copii – acele formule onomatopeice concise, acele exteriorizări dincolo de rostire – nemijlocite aşa cum nici nu pot să fie cuvintele. Textul românesc e străbătut de o urmă neîntreruptă de gramatică afectivă. În germană n-ai aceste semne ale afectului. Şi nu le poţi înlocui cu nimic din ce se găseşte în germană. […]

E aproape de la sine înţeles de ce dictatura nu suporta aceste cîntece. Ele subminează sufletul şi mintea. Viaţa se prezintă ca acel bagaj sigilat care şi eşti pentru tine însuţi. Oricît ai colinda în lung şi-n lat în pielea asta a ta, nu vei afla decît cine-ai vrea să fii, dar nu poţi, şi cine va trebui să fii, dar nu vrei. Din aceste cîntece nu poţi învăţa nimic altceva pentru viaţă decît că-ţi eşti atribuit ţie însuţi fără altă opţiune. […] N-am înţeles nici pînă azi – chiar verificînd pe propria-mi piele, tot n-am înţeles – cum de reuşesc aceste cîntece să te aline în jalea lor. De-a lungul anilor am observat, şi asta nu numai la mine, că ele îi vin de hac melancoliei, fără a bagateliza nimic. (Sursa: Dilema Veche)

Apel. Are toate argumentele. De ce n-ar exista stația de metrou Maria Tănase?

Poate chiar la ea în cartier, unde  dictatura comunistă a vrut să-i radă amintirea intrând cu buldozerele în casa părintească. În Tineretului – Timpuri Noi s-ar potrivi, că-i mereu tânără în orice timpuri noi. Pe lângă gestul reparatoriu.

Dintotdeauna ne mândrim stupid-misogin cu faimoasele „fetițe dulci ca-n București”, pentru care-ți vine să-ți lași baltă toate interesele, vorba altui bucureștean get-beget, George Topârceanu pe la o mie opt sute și ceva.

Și rămânem misogini: nicio stație de metrou nu poartă numele unei femei. Deși dincolo de toponimele cartierelor, avem opt stații denumite după mari bărbați români (unsprezece cu tot cu conducătorii Basarab, Ștefan cel Mare și Mihai Bravu). Nicio femeie.

Cine împarte parte-și face, ține de breaslă, avem așadar ingineri: Costin Georgian, Aurel Vlaicu, Petrache Poenaru, Anghel Saligny sau Dimitrie Leonida. Doar bărbați. Deși chiar din domeniul drumuri și poduri avem prima femeie inginer din Europa, Elisa Leonida Zamfirescu. Fără femei, la metrou ca-n altar! fiindcă se știe, inginerii și mai ales cei șantieriști sunt precum sfinții călugări: nu ridică privirea la femei nici măcar de-o uitătură vinovată sau de-un fluierat admirativ. Mai mult, înțeleg din harta Metrorex că pentru noile stații se vor mai propune încă trei nume: Tudor Vladimirescu, Hasdeu, I.C. Brătianu. Din nou, nicio femeie. În București n-au existat femei.

Acum nu pot decât să sper că aceste rânduri vor ajunge în vreun inbox sau dacă e pe rit vechi, pe faxul unui birou de tovarăș director. Sau trimis mesajul într-o sticlă dedicată unui metroist, tunelist d-ăsta mai șef. Sau măcar plasat pe Facebooku’ unei secretare melomane de la metrou. Careva să sufle în urechea șefilor mai mari. Ca pe lângă cântecele din pivnițele Lipscanilor, să facă să se audă și următorul refren în subteranul capitalei:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *