Categories
Stiri

Cât suntem dispuși să plătim pentru Unirea cu Basarabia?

În preajma Zilei Naționale, președintele Băsescu a readus subiectul Unirii cu Moldova în prim-planul agendei politice, declarându-l nici mai mult nici mai puțin decât următorul mare proiect românesc. Premierul Ponta a răspuns subtil, trimițându-l pe vicepremierul Oprea în inspecție la șantierul gazoductului de la Ungheni; tot un fel de unire se face și acolo. Băsescu a plusat, făcând escală la Chișinău la întoarcerea de la Vilnius și inivitându-l pe președintele moldovean la București de 1 decembrie. Nu e prima dată când cei doi lideri politici se arată în concurs de „cine e mai prieten cu Moldova”, ceea ce ne spune că amândoi au sesizat un potențial de capital electoral pe acest subiect.

Unirea obiectiv național

Studiul „Republica Moldova în conștiința publică românească”, realizat la finalul anului 2010, ne arăta că mai mult de jumătate dintre cetățenii români erau de acord în mare sau foarte mare măsură cu afirmația „Unirea ar trebui să fie un obiectiv național pentru România” (vezi imaginea alăturată). Au trecut trei ani și nu avem motive să credem că situația s-a schimbat. Este tipul de opinie care se schimbă încet și nu au fost evenimente care să determină modificări radicale. Declarațiile președintelui găsesc un teren fertil pentru crescut capital politic în opiniile cetățenilor. Dar suntem dispuși să facem mai mult decât să vorbim pe această temă?

Un proiect înseamnă mai mult decât simple declarații și plimbări cu avionul între cele două capitale. Înainte de orice, înseamnă resurse disponibile, altfel totul se reduce la obișnuita politică televizată. Gazoductul de la Ungheni este un bun exemplu: se vorbește despre el de cel puțin un deceniu, dar nici acum nu e gata.

România are desigur opțiunea de a aștepta Moldova să se integreze în Uniunea Europeană. În acest caz majoritatea costurilor vor reveni moldovenilor și Uniunii. Pentru noi a durat 14 ani de la momentul semnării acordului de asociere până la cel al semnării tratatului de aderare. Pe lângă apucături ale politicienilor similare cu cele de pe la noi, Moldova are și probleme specifice: zona separatistă Transnistria, opoziția internă a unei părți însemnate a populației și opoziția externă a Rusiei. Una peste alta, mai vorbim peste 20 de ani.

Unirea și nivelul de trai

Cealaltă variantă a unui „proiect național” este forțarea unei Uniri, instrument politic cu care România are o experiență considerabilă. Însă acest tip de proiect este unul costisitor, așa cum ne-a arătat, spre exemplu, experiența recentă a Germaniei. Cât de mult ne-ar costa Unirea nu putem să știm fără o analiză seriosă, pe care marii oameni politici nu nici chef, nici capacitea să o facă; ei doar vorbesc. Putem însă să întrebăm cetățenii cam cât ar fi dispuși să sufere material pentru a-și atinge obiectivul național. În același studiu citat mai sus, o altă întrebare adăuga variabila nivel de trai la chestiunea unirii. Cât de mult ar fi dispuși românii să piardă pentru frații basarabeni? Așa cum se vede în graficul alăturat, a crește spectaculos numărul nehotărâților. Dacă doar 15% nu aveau o opinie despre unire ca obiectiv națioanal, fără alte complicații, procentul a sărit la 44% atunci când a venit vorba și de niște pierderi materiale. În același context, ponderea celor care cred că unirea ar trebui făcută cu orice preț este similară cu cea a celor ce cred că nu ar trebui să se întâmple pe banii noștri (16-17%).

presedinti-la-gura-sobei

Nu trebuie deci să ne mire că aleșii noștri doar vorbesc despre frații de pe peste Prut, nu și fac ceva concret pentru o iluzorie unire. Știu și ei la fel de bine că românii nu sunt dispuși să strângă cureaua pentru basarbeni, cu toate că se grăbesc să vorbească cu patos despre unificare. Așa încât cei doi președinței, român și moldovean, pot continua să se plimbe pe la parade, să stea la gura sobei (sursa foto) și să vorbească la televizor, iar moldovenilor le rămâne să spere că Uniunea Europeană va fi răbdătoare cu ei. Despre unire, mai vorbim peste 20 de ani.

Categories
Stiri

Gaze turistice de șist: Băile Felix și Mangalia împărțite frățește între Gazprom și Chevron

Paradox electoral: fix în a treia zi de după câștigarea alegerilor cu discurs și manifestații împotriva gazelor de șist, Ponta aprobă prin  hotărâre de guvern explorarea/exploatarea gazelor de șist în câteva perimetre, inclusiv Băile Felix. Sau Buziaș, că titlul se referă la gaze de șist turistic.

Paradox ideologic. Pentru micuții captivi ai ideilor fixe, în capul lor de dreapta fără stat de drept și drept de proprietate. Ăia prea prețioși care pufneau superior și conspiraționist astă toamnă că hipsterii, că rușii, că de ce nu se iau domne’ decât de canadieni. Așadar, stațiunile turistice detonate pentru gaze de șist se vor împărți frățește: rușii prin Gazprom bombardează Băile Felix iar ca să nu se certe, americanii prin Chevron se duc la capătul celălalt al hărții, la Mangalia. Nămol industrial pe litoral și ape termale de șist la Băile Felix.

Așteptăm sondele de la Vama Veche. Nu de alta, dar în tradiția turistică românească sondele și furnalele încununează succesul popular al unei stațiuni turistice, triumful suprem al turismului cocalaresc. Guvernanții au înțeles că pentru turism trebuie să existe o bună chimie cu turiștii. La propriu, vezi Valea Prahovei sau Mamaia. Nu e Valea Prahovei leagănul industriei petroliere din România, cu sondă lângă sondă și pensiune lângă pensiune? Nu au mii de români poza clasică de la chimic rafinata Mamaia, nu cu palmierii din ghiveci ci cu furnalele din spate?

Iar acesta e paradoxul turistic.

Categories
Stiri

Ale cui vor fi manualele digitale?

Ministerul Educației a publicat săptămâna trecută versiunile revizuite alenormelor metodologice și caietului de sarcini au fost publicate pe pagina MEN, iar calendarul prevede adoptarea lor până la 22 noiembrie. Este un proiect „de suflet” al ministrului Pricopie, una dintre puținele inovații asumate de un demnitar ce este mai degrabă prudent și conservator în exercitarea mandatului. Ministrul a anunțat încă de la începutul anului 2013 că vrea să introducă manualele chiar din acest an școlar. Nu a reușit, proiectul este în mare întârziere față de programarea inițială, iar noul obiectiv este să avem manuale digitale măcar pentru clasele întâi și a doua din anul școlar următor (2014-2015).

Principalii opozanți ai proiectului sunt editurile. Acestea au dezvoltat în jurul manualelor un business lucrativ care ține captivi atât statul cât și părinții. Ministerul Educației cumpără pachete complete – conținut, producție, distribuție – de la edituri. Teoretic, decizia aparține utilizatorilor. O comisie acreditează manualele să fie conform cu programa, apoi fiecare profesor are libertatea de a alege oricare manual din cele acreditate. Pentru învățământul obligatoriu, comenzile sunt centralizate, iar Ministerul comandă editurilor numărul necesar de exemplare, care ajung gratuit la elevi. 

În practică, alături de micul profit direct din vânzarea manualelor către Minister, editurile fac un profit mult mai din vânzarea „materialelor auxiliare” de tipul „caietul elevului” sau „caietul profesorului” către profesori și părinți. DEși teoretic manualul ar trebui să fie suficient, el nu este niciodată de ajuns, așa că vrând-nevrând utilizatorii trebuie să cumpere și auxiliarele. Ca să fie siguri că sunt aleși, editorii au grijă să „cointereseze” profesorii, pe care îi transformă în distribuitori, contribuind puțin și la degradarea prestigiului profesiei și la proliferarea micii corupții. Să mai adăugăm și că astfel greutatea ghiozdanului elevilor se dublează.

Manualele digitale nu sunt menite doar să țină pasul cu tehnologia, ci și să răspundă la unele dintre aceste probleme. În viziunea ministrului, manualul trebuie să fie atât tipărit, ca până acum, cât și digital, însemnând nu doar textul celui tipărit pus on-line, ci o aplicație interactivă cu text și alte elemente multi-media.

Iată însă că nu renunțăm deloc la paradigma pachetului complet de servicii. Acum ministerul vrea să cumpere conținut, servicii de tipărire, servicii de distribuție și servicii de creație software, toate de la același furnizor. Acest lucru exclude din start din competiție micii creatori de conținut și lasă loc la masa negocierilor exact acelorași editori de până acum. Poate n-ar fi o problemă în sine, dacă ambele părți ar accepta că paradigma digitală implică și un libertatea reutilizării conținutului, atunci când vine vorba de bani publici.

Cu alte cuvinte, cui vor aparține drepturile de proprietate intelectuală asupra conținutului manualelor publice? Cine va avea drept să le utilizeze? Vor fi ele accesibile tuturor cetățenilor? La aceste întrebări răspunsurile sunt dificil de dat, pentru că pur și simplu ministerul ignoră cu desăvârșire chesiunea proprietății intelectuale în materialele publicate, deși se pregătește să cumpere un pachet de servicii bazat pe conținut creat de autori. Este o lipsă dureroasă de viziune și înțelegere a contextului.

Despre problemele imediate care derivă din această lipsă, vă invit să citiți în acest articol, publicat ieri pe altă platformă.

Categories
Stiri

Alocații pentru copii, nu. Indemnizații pentru partid, da.

Două titluri în antiteză și-au făcut loc în scrollul meu de luni dimineața, într-o coincidență a știrilor despre indemnizații propuse pentru a fi mărite.

Prima știrePlenul Senatului a respins, in sedinta de luni, propunerea legislativa care vizeaza indexarea cuantumului alocatiei de stat pentru copii incepand cu anul 2014. Potrivit presedintelui Comisiei pentru munca, social-democratul Liviu Pop, indexarea ar fi fost de 1,8-1,9 lei pentru copiii intre 2 si 18 ani si 7-8 lei pentru copiii intre 0 si 2 ani.

Nu c-ar fi fost cine știe ce mărire, sper că s-a respins ca să se evite jenibilul măririi de doi lei, la propriu. Să nu uităm că ne bucurăm de binefacerile unui guvern socialist. Discurs din Caragiale:

In expunerea de motive a propunerii de lege initiatorii precizau faptul ca in Romania s-a urmarit articularea unui sistem de protectie sociala care sa vizeze atat incluziunea sociala, cat si reducerea inegalitatilor sociale.

Cum luptă guvernul voit socialist cu inegalitățile sociale? Aflăm la câțiva biți mai încolo, în aceeași zi, din a doua știre: indemnizațiile pentru oamenii de partid numiți în companiile de stat vor creşte şi de 25 de ori. Citez:

Din 2010 şi până acum, membrii AGA au fost remuneraţi cu 47 de lei pe şedinţă, 1% din indemnizaţia directorilor generali ai companiilor fixată uniform la 4700 de lei cât câştigă şi un secretar de stat în Guvern. Excepţie făceau doar managerii profesionişti, care îşi negociau salariul la numire, completânu-l prin bonusuri. Din 2013, limitarea pentru directori nu a mai fost prelungită. Prin acest act normativ şefii companiilor neperformanete pot câştigat tot atât cât managerii privaţi, iar membrii AGA, 25% din aceste salarii care ajung şi în unele cazuri depăşesc 10.000 de euro lunar.

Și iar discurs din Caragiale:

Prevalându-se de o formulare ambiguă a noului text de lege, Guvernul susţine însă că nu a majorat, ci a „limitat” indemnizaţiile la 25% din salariul fix al directorului general. „Limitarea aceasta previne situaţii de abuz. Economia în ansamblu, statul nu-şi permite să plătească indemnizaţii foarte mari”, a explicat pentru gândul ministrul pentru Buget, Liviu Voinea, evitând să menţioneze însă în câte cazuri scad şi în câte situaţii indemnizaţiile pot creşte, după OG 26/2013.

O zi de luni ca o fotografie despre guvernare și prioritatea sa nr. 1, haita Partidul.

Bonus pe subiect: „Salariile primarilor, eu cred ca e o problema importanta si eu vreau ca salariile primarilor sa fie marite. In opinia mea, in ultimii cativa ani de zile se perpetueaza o ipocrizie, ca primarul nu are nevoie de salariu, ca fura” (Vicepremierul Liviu Dragnea)

Categories
Stiri

Ce-i răspundem domnului Schuster?

Recomand să aveți răbdare cu cele zece minute de interviu de mai jos, în care îl veți cunoaște pe domnul Schuster. Dânsul se întreabă molcom-ardelenește dacă e normal ce se întâmplă în grădina sa. Chiar dacă e publicat acum câteva zile, interviul s-a făcut acum o lună și ceva iar între timp poveștile domnului Schuster s-au adeverit: ce fac „jeepurile” se cheamă tulburare de posesie și e subiect de cercetare penală.

Confruntați cu o astfel de atitudine de forță, de partea cealaltă au apărut și reacțiile agresive, în care oamenii nu mai așteaptă autoritățile și ajung să-și facă singuri dreptate. Și lucrurile se pare că escaladează, cu 17 mașini lăsate fără cauciucuri, totul în acest weekend. Asta pentru contextul din Moșna, Sibiu, localitatea fermierului Schuster.

Excelentul interviu cu domnul Schuster ridică o mulțime de probleme, începând de la agricultură sau informare corectă la dreptul de proprietate. Aveți răbdare cu vorba lui ardelenească, ascultați-i temerile bine ținute-n frâu și poate mă lămuriți la comentarii: ce i-am putea răspunde? Vicepremierul Dragnea a dat un răspuns tot în acest weekend, cum că genul ăsta de om pune presiune pe noi ceilalți 20 de milioane de români. Iar mai devreme în această toamnă, premierul a preluat teza șefului SRI, cea faimoasă, cu eco-anarhiștii. Astea drept  comunicări oficiale ale statului român. Rămânem la aceste răspunsuri? Ce-i spunem domnului Schuster?

Eu recunosc că nu știu. Nu de alta, dar gazele de șist rămân o dilemă deschisă.

Update: Dilemă rezolvată pe 15 Decembrie 2013. În această seară, niște băieți în uniformă pe care și tu și eu îi plătim din taxele noastre au avut grijă să-i răspundă, în numele nostru, domnului Schuster. L-au umplut de sânge în Piața Victoriei. Petrece noaptea mai încolo, la spitalul Floreasca. Poze și video mai jos la comentarii sau direct aici.

Categories
Stiri

Preșdintele Băsescu și-a făcut dosar singur

Nu cred că președintele Băsescu putea să aleagă un final mai nefericit de mandat. Amatorii de conspirații, dacă ar avea simțul umorului, ar putea spune că Băsescu e atât de obișnuit să facă dosare altora încât și-a făcut unul și singur. Faptele sunt simple:

(1) fiica președintelui a primit un credit uriaș de la CEC, bancă cu capital majoritar de stat, în condiții preferențiale (creditul depășește cu mult limita pentru persoane fizice „obișnuite”)

(2) în timp ce contractul era în negociere după ce a semnat contractul, președintele a făcut uz de influența sa pentru a-l determina pe ministrul economiei să-l mențină în funcție chiar pe șeful CEC

Oricare dintre cele două fapte sunt inacceptabile. Sunt povești Argumentele despre „notarul care câștigă mulți bani”, „contracte private”, „e fiica, nu e tatăl” etc. Aici e vorba de integritate în exercitarea unei funcții publice, iar integritatea este regula lui „nu se face”, un element de bază al eticii oricărei societăți sănătoase.

Pur și simplu nu se face ca familia președintelui să ia un credit uriaș de la o bancă de stat. Așa cum nu se face ca un Consiliu Județean să ofere contracte firmei fiului președintelui acelui Consiliu, ca un ministru să negocieze cu firma reprezentată de firma de avocatură a mamei ministrului, ca un parlamentar să își angajeze familia la cabinet pe bani publici și așa mai departe. Toate aceste lucruri au în spate același principiu, pe care președintele l-a încălcat grav.

Bănuiesc că lăcomia este în spatele acestei manevre. Omul Băsescu a vrut să aibă o pensie îmbleșugată și „să lase ceva și la copii”, după cum e tradiția locului. Pentru asta a folosit pârghiile de influență ale președintelui. Până la urmă, Băsescu s-a dovedit, după aproape zece ani de mandat, un om prea mic pentru o funcție atât de mare.

Categories
Stiri

Black Friday 2013: Cum umflă unii prețurile înainte, ca să aibă de unde face “reduceri”

Vine Black Friday 2013, celebrarea consumerismului, sărbătoarea  negustorilor, festivalul marilor reduceri. Sau nu. În anii trecuți am bătut obrazul celor de la Flanco și al altora puși pe aburit etichetele cu false reduceri dar am și notat lucrurile bune de la emag sau F64.

Cum nebunia smartphone din trecut s-a estompat, majoritatea deținând unul, în prezent se așteaptă ca tabletele să-și ia mare avânt de vânzări aici ca și afară. Paranteză: printre altele, popularitatea crescândă a tabletelor poate fi luminița de la capătul tunelului pentru mass-media și sfârșitul tranziției acestui domeniu lovit puternic de criză și de apariția internetului. O schimbare de paradigmăÎnchis paranteza.

Anul acesta, printr-un artificiu de marketing, evomag fură startul. Și nu numai. Adică în buna tradiție a falselor reduceri tipice mall-urilor românești,  cei de la evomag măresc prețurile de listă cu două săptămâni înainte de Black Friday. Și ei cred că pe internet nimeni nu-i vede. Nici măcar Google Cache? 😀

Sau poate cine știe, mea culpa, Ponta o fi mărit acciza și la tablete sau gadget-urile lor sunt ca vinul, cu cât mai vechi cu atât mai scumpe. Exemplu: tableta Nexus10 se vindea la prețul de 1599 Lei cu o lună înainte de Black Friday. Cât credeți că e prețul aceleași tablete cu doar două săptămâni înainte de Black Friday? S-a mărit la 1679 Lei.

Și cu siguranță nu sunt singurii care practică manevra asta de vânzători isteți, cum ziceam, ține de obiceiul locului, d-aia începe lumea să fugă pe site-uri străineze, așa cum zboară la Milano pentru reduceri adevărate. Și d-aia i-am lăudat pe emag și F64 mai sus, fi-le-ar serverele de râs, că acum înțelegi de ce le crapă… Că prin celealte magazine se prognozează ceață densă pentru ultima vineri din noiembrie, d-aia. Cu snipuri atașate:

evomag black friday 2013

De ce le bat obrazul? Fiindcă numai așa se educă lumea, trăgând pe câte unul de mânecă atunci când ai ocazia. Să țină minte și el și poate și ceilalți care-au văzut rușinea. Clientul nostru, prostul nostru… însă proști, proști da’ mulți. Imposibil să nu se prindă vreunul.

În rest, Nexus10 e o tabletă de luat în seamă.

Categories
Stiri

Doi bărbați adevărați și fetele lor supuse

La sfârșitul lui iulie, procurorii au început instrumentarea unui caz în care sunt acuzați de șantaj firma Antena Group și unii dintre reprezentanții ei, inclusiv Camelia Voiculescu, fiica felixului cu același nume. Chemat la parchet pentru a da declarații, Dan Voiculescu a găsit de cuviință să se războiască cu președintele Băsescu: “Vreau să-i transmit la modul cel mai serios lui Băsescu Traian că adversitatea noastră politică, de mare notorietate şi de ani de zile, nu trebuie să afecteze valori fundamentale ale societăţii româneşti, cum e familia […]” (sursa). Felix îi cerea președintelui să se lupte ei bărbătește, să nu îi implice copila.

Recent, fiica președintelui, Ioana Băsescu, a cumpărat un teren agricol cu un credit de peste 1 milion de euro, la care a adăugat încă 280.000 din banii ei. USL ia în considerare opțiunea unei comisii parlamentare care să investigheze dacă nu e ceva necurat aici. De bună seamă că nu e ceva la fel de grav ca o anchetă în desfășurare a parchetului. Dar da, atunci când fiica președintelui ia un milion de euro de la o bancă privată de stat, într-o țară atât de coruptă ca România, orice om cu scaun la cap își pune un semn de întrebare. Mai ales dacă președintele vine apoi și spune că fiica a acționat în numele lui, el vrea să fie agricultor. Asemănarea este însă în reacția președintelui. Ieșit imediat la televizor, Băsescu declară: „Vreau sa-i spun plagiatorului mic ca daca are o batalie sa o duca ca intre barbati, fiica mea nu e angrenata in politica” (sursa).

De fapt, cele două doamne sunt implicate profund în politică și afaceri, indiferent dacă recunosc sau nu. Și atunci e normal să își asume riscurile și responsabilitățile. Reacțiile taților ascund dorința de a devia discuția de la potențiale acuzații grave la relații de familie cu care să înduioșeze publicul. Mai mult, arată părerea proastă pe care cei doi bărbați adevărați o au despre femei în general și despre fiicele lor în particular. Le consideră simple unelte, bune să le îndeplinească ordinele, să strea frumos în față în timp ce ei trag sforile, dar incapabile să își asume consecințele și mai ales nepotrivite pentru „lupta politică adevărată”. În fond, sunt doar niște biete femei care au nevoie de câte un bărbat să le apere.

Categories
Stiri

Ponta are un nou site de promovare personală: pagina guvernului

Guvernul României și-a făcut un nou site. Până aici, nimic neobișnuit, orice organizație trebuie să își actualizeze din când în când prezența online. Dar deschizând noua pagină a guvernului dai peste un mare site de promovare al premierului. Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte, deci voila:

gov.ro

Hai să ne uităm și la alții.

Guvernul Marii Britanii este sobru, fără poze cât ecranul – de fapt, fără poze! – și se referă la exact ceea ce vor cetățenii să afle de la guvern: ce servicii oferă, nu pe unde s-a mai plimbat premierul.

gov.uk

La fel și guvernul federal al Statelor Unite. Tot sobru, tot orientat spre funcționalitate, doar că nu are în prim plan serviciile, ci agențiile federale.

gov.us

Până și pagina guvernului federal al Rusiei are mai multe informații. Are în prim plan politicile publice și bugetul și – deh, țară condusă autoritar – deciziile guvernului. Aici avem și o poză mică cu premierul la o întâlnire, dar mică-mică.

gov.rus

Poze ceva mai mari am mai găsit pe pagina guvernului francez, una cam la fel de slabă ca a noastră. Poate o fi o hibă a socialiștilor. Măcar francezii nu-l au pe premier cât tot ecranul!

gov.fr

Ca să ne rușinăm până la capăt, să-i vizităm pe verișorii italieni. Guvernul Italiei a făcut recent pasul în era digitală și pagina sa de Internet (încă în beta) este cu adevărat un portal de servicii digitale, cu accent pe servicii.

gov.it

Chiar așa, vă arunc o provocare: căutați pe pagina guvernului României unde scrie ce servicii oferă guvernul cetățenilor. Altele decât plimbarea lui Ponta pe la diverse întâlniri!

Categories
Stiri

Cumetriile și nervozitatea șefului SRI. Cianuriștii, noii securiști

Scriu următoarele rânduri sub influența unui interviu recent cu un fost procuror militar și a unor articole ale istoricului Marius Oprea despre afacerea Roșia Montană, despre care înțeleg că pregătește o carte-documentar. Însă deși ambele personaje furnizează fapte și date incredibile, nu ader la tonul lor conspiraționisto-patetic.

Nu mai rețin unde citisem dar zicea un mare șef spion d-ăsta american că nimeni nu poate controla neprevăzutul ci cel mult poate ghida niște evoluții. Și că numai naivii supraestimează fantasmagoric ce poate face cu adevărat un serviciu de informații. Și tind să-i dau dreptate când mai dau de știri cu gafe ale spionilor d-aici sau d-acolo (și e plin netul de snoavele lor).

Eu, de la început tastez apăsat: nu cred în conspirații. Fiindcă de obicei lucrurile au explicații mult mai simple decât ne place să fantasmăm. Pentru cine se blochează în ideea conspirației, înainte de orice aranjamente masonico-secrete, să încerce mai întâi să organizeze măcar o petrecere supriză. Apoi să vină să spună povești despre cum niște sute, mii de oameni complotează în sincron perfect împotriva a altor mii, milioane de oameni.  Conspirația înseamnă complexitate, elită, inteligență, diligență or, în România, nu cred în conspirații tocmai fiindcă flatează clasicul șmen rudimentar. Iar despre coincidențe, am avut parte fiecare de momentele sale de „viața bate filmul”. Există evoluții, ca-n orice narațiune.

Acum câteva scene.

Scena I – Iritarea vădită a domnului Maior în fața Parlamentului. Acum o lună.

În box, jucătorii încearcă prin toate metodele să-și provoace adversarii, înainte și în timpul meciurilor iar un campion nu are voie să-și arate slăbiciunile cedând unor astfel de tactici de intimidare, indiferent de situație.

Până acum o lună, un astfel de roboțel psihologic era și domnul Gerge Maior, actualul șef SRI, de obicei impecabil și stăpân pe sine în aparițiile publice. Carcasa șefului SRI a cedat neașteptat la sfârșitul lui septembrie 2013 când domnul Maior a fost audiat de comisia parlamentară de control asupra SRI în cazul exploatării miniere de la Roșia Montană. Nu îi stau în fire domnului Maior nervii arătați la Parlament și impolitețea de a nu da mâna cu parlamentarul lăsat cu palma-ntinsă la salut. Mai mult, pe lângă ieșirea sa necontrolată de la Parlament, în aceeași ședință, șeful SRI a gafat nepermis prin faimoasa teză cu „eco-anarhiștii”. Iar finul Ponta a preluat inepția, cum ar veni, moții sunt noii teroriști ascunși printre noi.

Atunci a sunat primul clopoțel de avertizare. Precum la boxerii care cedează nervos sau ca la fotbaliștii instabili în fața unui penalty decisiv: presimți că nu e ceva în regulă. Actualul șef SRI nu fusese niciodată nepoliticos sau deplasat în epitete.

Ca un adept al parlamentarismului (care detestă actualii parlamentari) ar fi benefice cât mai multe astfel de chemări pe la Parlament, pentru cât mai mulți astfel de puternici ai zilei, nu de alta, dar e terapie anti-aroganță oferită gratis de sistemul democratic – așa strâmb construit cum este el în România.

Scena II – Ambasada României în Canada. Acum zece ani.

Tatăl domnului George, domnul Liviu Maior a fost printre miniștrii longevivi (deci testați) ai lui Ion Iliescu în perioada 1992-1996 și apoi senator PSD între 1996-2000, fiind răsplătit cu postul de ambasador al Canadei pe final de  carieră, din 2002 până în 2005 când ministrul de externe Mihai-Răzvan Ungureanu i-a semnat „pensionarea” alături de alți 29 de ambasador și consuli. Că N-ul din NATO nu vine de la naivitate.

Surse avizate mentioneaza ca dincolo de motivul varstei inaintate, decizia ministeriala a fost legata de activitatea diplomatilor in perioada comunismului, multi dintre ei fiind susceptibili de colaborare cu diverse servicii secrete. (Sursa)

Scena III – Cumetriile domnului Maior.

Înainte de a fi nașul cuplului Victor Ponta-Daciana Sârbu (și să mă scuze mireasa că n-am pus-o prima, cum e cutuma), înțeleg că George Maior a mai fost un naș inedit. Respectiv nașul fiului fostului șef SRI, Ioan Talpeș. Trăiască Ion Iliescu pentru bijuteria de etichetă a  „capitalismului de cumetrie„, că dac-ar fi fost tânăr ce activist energic am fi avut în piața publică… „Jos capitalismul. De cumetrie” e un draft rămas în cotloanele blogului încă de la declanșarea protestelor Roșia Montană. Mea culpa, n-am avut timp, sper/cred că au tratat alții subiectul între timp.

Pentru fiecare literă a alfabetului avem capitaliști de cumetrie redutabili și agil cățărați pe instituțiile statului. Dincolo de faimoșii „V” gen Voicu, Vântu, Voiculescu, la litera T găsim cuplul Tender-Timiș.

În iunie 2002, domnii Frank Timiș și Ovidiu Tender figurează printre cei patru sponsori ai reuniunii șefilor de servicii secrete ai țărilor membre NATO adunați la Snagov. Lista sponsorilor a fost comunicată de Willem Matser, directorul pentru studii avansate din cadrul Biroului Consilierului Special pentru Europa Centrală și de Est al Secretarului General NATO, spunînd că respectă iniţiativa şi curajul de aducere a acestor sponsori a domnului Talpeş. Alt T pentru alfabetul cumetriilor românești.

„Nu mai stiam ce sa cred. În Romania a avut loc o conferinta a comunitatii de informatii, în timp ce faceam ancheta – astia de la Roşia Montană au sponsorizat conferinta comunitatii de informatii. Aveam aproape certitudinea ca cineva umbla cu un rucsac de bani si da in toate direcțiile”, declara un procuror militar care investiga cazul Roșia Montană. Dar mai multe, în  scena următoare.

Scena IV – NATO vs Parchet vs SRI.

Aici mă despart de tonul conspiraționist al unor relatări. Care zic că FMI ne obligă să… sau NATO ne-a cerut cutare… Acesta e tipicul discurs paravan care datează încă din anii ’80 când „plăteam datoria externă” în timp ce sufeream de foame și frig dar construiam cea mai mare casă din lume garnisită în jur cu sute de blocuri „de securiști” confort maxim. Cum ar veni, austeritate doar pentru căței. La fel se ascundea și regimul Băsescu-Boc după FMI când se puteau tăia sinecuri de partid. Idem guvernarea Ponta.

În 30 septembrie 2013, când cu nervii și eco-anarhiștii, șeful SRI spunea că s-au trimis peste 500 de informări privind proiectul Roșia Montană „dar nicio sesizare la Parchet”. La zece zile după, intră în scenă un fost procuror militar Gheorghe Oancea cu dezvăluiri incredibile:

Am văzut un fragment din expunerea domnului Maior la Comisia pentru SRI şi am văzut că Serviciul a dat vreo 500 de rapoarte, informări şi că n-a sesizat niciodată Parchetul… Nu, domnilor. Este dosar care se poate verifica. Dosarul a venit numai în urma unei sesizări SRI.[…]

Am avut o întâlnire la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi, în biroul doamnei preşedinte de la acea vreme, Maria Stratulat, cu acel prilej mi-a spus că a primit o notă de la primul ministru de la acea vreme pe care era o rezoluţie, rezoluţie care spunea ceva de genul că închiderea afacerii Roşia Montană constituie un impediment pentru intrarea României în NATO, chestiune care a fost transmisă la Londra de către premierul canadian […]” (Sursa)

Așadar, împotriva a ceea ce spune șeful SRI, există un dosar Roșia Montană, blocat la PNA, strămoșul DNA, dosar pornit chiar din sesizarea SRI. Mai mult, prin 2003, El Însuși Adrian Năstase a dispus blocarea dosarului finalizat ulterior cu neînceperea urmăririi penale. Pentru că premierul Canadei. Pentru că NATO. Chipurile.

Scena V – Tatăl și fiul. Și canadienii.

În 2003, Maior tatăl era ambasadorul României în Canada. În 2003, Maior fiul conducea negocierile privind aderarea României la NATO în calitatea sa de  Secretar de Stat și Șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politică de Apărare din Ministerul Apărării Naționale.

În 2005, Maior tatăl devenise indezirabil ca ambasador în Canada, după cum ați citit mai sus în Scena II. Alte vremuri, alte standarde, mai ales ca proaspăt stat membru NATO – iar nord-atlanticii nu-s niște naivi să nu știe ce și cum.

Uite d-asta n-o cred p-aia cu „NATO ne-a tolănit-o”. Ci merg pe ipoteza clasicului șmen. Șpaga. Adică încă un sport naţional în pericol, după cum bine zic cei de la Times New Roman: după oină, americanii ne-au furat şpaga şi i-au spus “lobby”. D-ăla marca europarlamentarului Severin. Atât de simplă mi se pare explicația. Închid scurta paranteză de opinie și vă ofer alte versiuni:

În iunie 2005, Gabriel Resources solicită ambasadei Canadei la București să aranjeze întâlniri cu oameni politici printre care se află și domnul George Maior, senator PSD de Alba, județul electoral al Roșiei Montane. Nici nu intru în finanțarea campaniilor electorale din zonă. Întâlnirea a fost confirmată într-un comunicat de presă al SRI la solicitarea Ziua.

Să mai amintesc că în 2002 Banca Mondială respingea proiectul minier și recomanda tuturor băncilor să nu împrumute proiectul RMGC? Așadar nu obligații FMI, nu obligații NATO ci un tată ambasador în Canada și un senator de Alba, viitor șef SRI. E atât de simplu, de ce atâtea conspirații?

O lebădă neagră în loc de epilog

Pe când se întâlnea cu RMGC, fostul senator de Alba era probabil mai puțin arogant și mai deschis la discuții libere, în calitatea sa de parlamentar, șef al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranţă naţională din Senatul României.

Poți înțege nervozitatea și impolitețea atipice domnului Maior. Să-ți faci ardelenii tăi moți eco-anarhiști, să vii vizibil iritat la comisia parlamentară și să lași lumea cu mâna-ntinsă nesalutându-i sunt semne că nu iese fum fără foc. Aici hai să bag și eu o mini-conspirație, pe final: Roșia Montană poate fi Lebăda Neagră a domnului Maior. Pentru nașu’ mare, direct de la finu’, care și-a învins complexele oedipiene și-și ucide pe rând toți tătucii, fie ei Năstase sau Dragnea.

Eu sper (naiv) ca Roșia Montană să fie o Lebădă Neagră pentru toată clasa politică și societatea românească. De tipul punctului 8. Noul tip de colaboraționism.

Dacă tu, politician, funcționar, specialist, ziarist, blogger te afli pe listele lor înseamnă că ai semnat contractul de colaborare. Fie că-i cu firma de PR fie că-i cu altă firmuliță din grup, ești de-al lor nenică, mai stai o tură deoparte, ia o pauză să meditezi asupra slăbiciunilor tale. Sau, dacă tot ai acum șansa, ieși în față și mărturisește, e o bună fereastră de oportunitate să te speli de păcate. Nu rata momentul ca să nu fii luat apoi la mișto la niște ani după, timp în care te mai șantajează și alții aiurea. Prezentul tumultos îți oferă o bună și unică ocazie de amnistie publică. Deja unii compilează liste cu „cianuriști”.

Cianuriștii vor deveni în curând noii securiști, mai ales dacă proiectul pornește. Până la urmă se va sfârși tot penal, ceva între înaltă trădare și subminarea economiei naționale. Sau vreo infracțiune de fals sau neglijență profesională. Dar o rușine tot veți păți, o bătaie în obraz tot veți primi, dacă nu de la vecini, atunci de la nepoți.

În rest, cine poate aranja scenele de mai sus cu mai mult talent narativ e poftit s-o facă.