Categories
Stiri

Ce cauți tu băi, Sinistrul Culturii, în Club A?

Cei din Cluj te-au ratat la mustața aia nerasă până să fugi în mașină. Cum te-ai gândit fix la Club A? Păi puteai să mergi direct între manifestanții din rondul de la Universitate, dacă tot ai așa curaj politic și chef de dezbatere cu musca pe căciulă, într-o vreme când restu’ politicienilor, de la primar de comună la premier și președinte fug de mulțime ca dracu’ de tămâie. Chiar, e ca și cum te-ai duce satanist să predici în biserică. Sau stelist să jignești oamenii în peluza roș-albă din Ștefan cel Mare.

Pe tine trebuiau să te ridice jandarmii băi politruc iresponsabil, pentru provocare. E încadrare contravențională, e în manualul Jandarmeriei, așa se procedează dacă vreun opozant agresiv instigă jignind o mulțime: îl iei pe sus și-l bagi în dubă pentru provocarea publicului. Tupeul cu siguranță nu-ți lipsește, că timp de 14 ani, niciun alt ministru al culturii n-a avut inconștiența să avizeze grozăvia ăia de proiect propus pentru Roșia Montană. Tu într-un an și-o semnătură, razi două mii de ani de istorie românească.

Club A a fost primul club din Centrul Vechi, încă de pe vremea când Lipscanii găzduiau doar rochii de mireasă și menaj-chimice. Și înainte și după ’89: cel mai cel club underground al capitalei de 40 de ani încoace. Uită-te la fotografiile vechi de pe pereții ăia umezi de condens. Pivnița asta are palmaresul propriu ca Rapidul sau Craiova, ține deja de patrimoniu ca Hanul Ancuței sau Hanul lui Manuc sau ca muzeul din Roșia Montană ca să-nțelegi: acolo nu e doar o cârciumă cu muzică și bere la prețuri studențești. Club A se-ntâmplă mereu proaspăt, începând cu fiecare octombrie, de zeci de ani. Iar pentru jignirile alea aruncate în public, să zici merci c-ai scăpat doar cu luneta spartă, acum vreo 10-15-20 de ani altfel te tratau “golanii” anilor ’90. Și e mai bine așa pașnic-hipsterește, fără încrâncenările alea, deși prezentul îmi aduce tot mai mult a anii ’90.

Se ințelege că am nostalagiile mele cu Club A, că mi-am lăsat multe nopți dimineți frumoase acolo. Ce cauți tu în Club A, cu A-ul de la Arhitectură, clubul Arhitecturii? Doar una din artele peste care ministrezi indolent în timp ce arhitectura capitalei are parte numai de buldozere – cel mai recent, acum nici o săptămână. Ce înțelegi tu băi politrucule despre cultură și patrimoniu ca ministru al Culturii care face pierdute rapoarte scrise de profesori de la Oxford? Vei rămâne drept ministrul culturii de sub faimosul premier plagiator al României douămiiste.

Cât de iresponsabil să fii să intri cu bocancii tăi politici și să îți bați joc de oamenii ăștia jignindu-i încă o dată drept, “neofasciști”? Acum o lună erau “bolșevici”, hotărâți-vă! Până atunci, Club A nu e clubul lui Mickey Mouse. Acolo nu e numai despre  artiști mainstream împotriva proiectului, precum Tudor Chirilă, Maia Morgenstern sau Dragoș Bucur ci de o întreagă cultură underground. Iar în pivnița aia se cântă în tricoul cu frunza Roșiei Montane de ani buni, mult înaintea exploziei protestatare din această toamnă, lasă-i pe oameni în pace, nu-i sfida chiar la ei acasă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *