Categories
Stiri

Privatizarea CFR Marfă ca o piesă de teatru

Toată povestea din jurul privatizării CFR Marfă îmi pare o dramoletă. Deși în general nu cred în conspirații, în acest caz explicația cea mai simplă este înțelegerea între cele două părți să nu se întâmple nimic. Vânzătorul – Guvernul – nu a vrut niciodată să vândă compania, din care clienții politici trag bani frumoși. Cumpărătorul – GFR, o firmă desprinsă din ca de stat, condusă de foști directori de la stat – nu a vrut niciodată să cumpere, pentru că este unul dintre clienții ăia politici care fac bani frumoși. Doar presiunea FMI a făcut ca această privatizare să înceapă. Așa că Guvernul și GFR s-au înțeles să zică ca FMI și să facă tot ca ei. Printre ei, intriga secundară, președintele are ca unic scop să câștige capital politic sau măcar să îl mai tragă puțin în jos pe Ponta.

Membrii cabinetului Ponta își pasează unul altuia responsabilitatea: premierul către ministrul transportului, iar aceasta către șeful comisiei de privatizare (unul dintre ultimii apropiați ai lui Fenechiu rămași în minister) și către consultanții angajați (și plătiți generos, nu mă îndoiesc). Dincolo de fuga de răspundere, este străveziu sentimentul de ușurare că s-a terminat și cu povestea asta. De partea cealaltă, GFR lansează din când în când comunicate de presă de tipul „să facem totul”, adică un bla-bla golit de conținut, împreună cu poza patronului în poziții atent studiate. Singura „scăpare” a fost cererea GFR de a desecretiza contractul de privatizare, un gest mai ferm îngropat rapid de ambele părți.

Privind retrospectiv, și pentru un neștiutor ca mine este evident că acest contract nu se putea încheia la timp. Este practic imposibil de îndeplinit condiția de a avea totul gata în 60 de zile, în condițiile în care termenul legal pentru răspunsul Consiliului Concurenței este de 5 luni și este de așteptat ca într-un dosar atât de complicat, ce implică și consultarea Comisiei Europene, analiza să dureze.

Pare că planul a fost să dea vina pe Consiliu, dar acesta nu s-a lăsat intimidat, a comunicat eficient care sunt termenele și ce pași au fost făcuți (sau nu). La final, ar fi rezultat că de vină e GFR, care nu a trimis nici solicitarea inițială, nici completările cerute la timp. Însă asta ar fi dat peste cap planul, însemnând pierderi pentru unul dintre actori (garanția și avansul deja depuse). În cele din urmă, au scos din joben încă un motiv, cică nu știu ce bancă creditoare nu și-ar fi dat acordul, așa cum scrie în contractul secret. Și-uite așa se închide toată povestea.

Dar stați liniștiți, că urmează partea a doua. FMI va înghiți gălușca, pentru că are nevoie de un exemplu de succes pentru politicile sale, iar România joacă acest rol pe o scenă mult mai mare. Însă va cere reluarea procesului de privatizare, spre bucuria consultanților. Iar intriga secundară are potențialul de a produce încă surprize. Așteptăm ca astăzi, la 18:30, să cânte iar în direct la televizor președintele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *