Categories
Stiri

Unirea face puterea; UnitiSalvam … toata Romania

A sosit timpul sa va mai povestesc despre visul meu de a infaptui unirea Republicii Moldova cu Romania.  Duminica, 20 Octombrie am participat la marsul de anul acesta din Bucuresti. Am plecat cu inima stransa catre locul de adunare, deoarece tatal meu nu a dorit sa participe, inhibat de fricile adunate de-a lungul vietii de basarabean refugiat, deportat si dusman al poporului. Daca vreti detalii despre marsul in sine, le puteti gasi destul de bine relatate in articolul acesta. Sunt totusi unele detalii fine, pe care voi incerca sa le redau eu.

Nu a trecut mult pana sa se risipeasca mahnirea de a fi din nou singur la mars. Inca din metrou m-am intalnit cu un tanar pregatit de mars : tricou inscriptionat cu mesajul „Basarabia e Romania” si un steag tricolor. Am intrat in vorba fara rezerve, fiind insufletiti de acelasi ideal. Am trecut pe langa o domnisoara purtand un tricou similar, salutandu-ne zambind. Tanarul urma sa se intalneasca cu un grup, asa ca am cerut si primit permisiunea de a ma alatura grupului. M-am molipsit de la energia si veselia lui, insufletirea pe care o avea vorbind despre unire. Ajunsi la Piata Victoriei, ne-am indreptat catre locul de intalnire cu prima persoana din grupul sau, pe coltul dinspre bd Iancu de Hunedoara al Palatului Victoria. Asteptand, am continuat discutia. In 2-3 minute am fost luati in pene de catre unul dintre jandarmi, ca „nu avem voie sa stationam pe trotuar”. L-am intrebat de ce doi cetateni care poarta o discutie pe spatiul public, si care asteapta pe un al treilea „nu au voie”. Ne-a raspuns iritat ca „avem manifestatie mai incolo, si v-am rugat frumos”. Mi-am reprimat pornirea de a ii mai spune cateva despre democratie, dar apoi mi-am adus aminte de linia rosie i m-am uitat sa nu care cumva sa fi fost trasata pe trotuar, si sa fi calcat pe ea din gresala. De fapt stai, asta este o linie imaginara, care se spunea ca mai apare la cate unii pe buletin, si altii o iau in serios si vorbesc despre ea la televizor. Ne-am mutat cativa metri mai departe, discutia alunecand spre cat de iritati sunt politicienii de cand cu marsurile de duminicile recente.
Soseste in sfarsit domnisoara asteptata, inarmata cu aceeasi veselie si energie, , un aparat foto, purtand o iie, pulover si geanta „hand-made”, rontaind la o para. Trecem pe langa un grup de comercianti ad-hoc ce vindeau cu 5 lei steaguri tricolore cu bat de bambus, cel mai probabil „made in China”. Incheiem tranzactia la cativa metri de un politist, care ne-a ignorat, trecand trecerea peste Calea Victoriei pe rosu, odata cu alti 7-8 pietoni. Ajunsi in grupul de manifestanti, grupului nostru se mai alatura o alta domnisoara inarmata cu buchete de flori. Glumim pe seama celei cu aparatul foto, ca pare ca face „expozitie cu vanzare” la articole artizanale. Aceasta, netulburata, face poze, flutura steagul, alearga de colo-colo, saluta pe toti cei pe care i-a cunoscut la mars anul trecut, ne mai face si noua cunostinta cu o parte din ei, si se arata nerabdatoare sa cante, danseze, marsaluiasca. Gaseste alt manifestant imbracat similar, le fac poza. Se porneste o mini-hora a Unirii, ambele fete se alatura rapid.
Energia este alta anul acesta printre manifestanti, sunt mai calzi, mai bucurosi, mai veseli, mai copii. Multe chipuri cunoscute de data trecuta, sensibil mai multa lumea, media de varsta extraordinar de scazuta. Ma simteam matur si batran uneori pe langa ceilalti, si nu am decat 33 de ani. Pornim in mars, fluturam steagurile, scandam, facem poze. Grupul ni se mai mareste cu inca doi tineri, liceeni cel mai probabil. Ei bine, iata ca exista si in aceste generatii insufletiri si idealuri inalte, dincolo de nimicurile si frivolitatile adolescentine cotidiene. Facem un popas sa impartim proviziile din ghiozdane : banane, pufuleti, pere, apa, si continuam marsul. Uneori, scandarile de pe Calea Victoriei capatau forta unor tunete, datorita reverberatiei dintre blocuri. Traseul ales totusi, a avut contact parca cu si mai putine zone dens populate, mesajul unionist riscand sa nu treaca de barajul mediatic de anul trecut. Un traseu care sa plece sau sa se termine simbolic de la intersectia bulevardelor Chisinau cu Basarabia, sau sa treaca prin zona caminelor studentesti ar fi crescut vizibilitatea marsului, si poate chiar a numarului de particpanti. Sun pe tata, imi spune ca am aparut la vreo 3-4 televiziuni de data aceasta. Opresc sa fac poze unor baieti cu o pancarta

IMG00794-20131020-1553

gandindu-ma oare ce faceam eu la varsta lor ? Firul gandurilor ma poarta mai departe, iata, exista liceeni si studenti insufletiti de idealuri mai putin obisnuite in zilele noastre, pentru atingerea caruia trebuie muncit ani de-a randul, schimbat mentalitati, legi, istorie. Reusesc sa pierd contactul cu grupul din care faceam parte, fara a-i mai reintalni.

M-au impresionat nespus tinerii basarabeni din delegatie, majoritatea studenti si liceeni, care intr-o tara unde daca te zbati pentru fonduri europene primesti cadou un bilet preventiv de odihna si meditatie timp de 30 de zile, indraznesc sa simta si vorbeasca romaneste, si sa militeze deschis pentru Unire, cand la cateva zeci de kilometri de casa lor se intampla asta. Sunt un nimic in comparatie cu ei. Fiecare dintre ei are un suflet mare cat pentru toti cinicii unionisti. Dorinta si insufletirea lor este un motiv mai mult decat suficient sa doresti Unirea. Acestia sunt copii care nu vor tablete, telefoane, haine de firma, masini straine si bani pentru cheltuieli de fite, ci oblojirea plagii unui popor intreg. Am facut o promisiune mie insumi, de a contribui mai mult la Unire decat am facut-o pana acum.

Ultima etapa a marsului unionist a constat in desfasurarea si strangerea simbolica a steagului in parcul Izvor. Au inceput sa se auda scandari „Uniti Salvam toata Romania”. Cativa purtatori de portavoci au anuntat ca daca se doreste sustinerea protestului UnitiSalvam putem pleca pe jos. M-am alaturat grupului, in timp ce altii au mers cu metroul. Asa s-a transformat scandarea „Uniti Salvam Rosia Montana” in „Uniti Salvam toata Romania” in Piata Universitatii duminica trecuta.

Despre celalalt mars, a povestit foarte bine Daniela aici. Voi adauga ce m-a impresionat pe mine. In primul rand un domn, figura cunoscuta de la protestele precedente, ajutat de o carja, a participat stoic la mars. Apoi o doamna care impingea un scaun cu rotile, de care m-am si impiedicat din neatentie, in care se afla un domn. Un cuplu imbracat foarte elegant, al carui bebe dormea in carucior in zgomot de PET-uri. O bunica ce il indemna pe nepotelul din carca sa sufle la vuvuzea in ritmul scandarilor, sau sa se lase de meserie. O fetita care se smiorcaia in brate la tatal ei ca are ace in picioare, probabil de la mers. Unionistii mei cu mesajele „Basarabia e Romania” pe pancarte, tricouri si-n suflet pe care ii mai distingeam din cand in cand prin multime.  O urmare neasteptata a marsului unionist de mai devreme

IMG00800-20131020-1838

Si multe altele de poveste.

Suntem inteligenti, bine informati, idealisti, independenti financiar, hotarati si perseverenti. Nu ne pot improsca cu laturi cat putem noi manifesta. Vrem demisia unor incompetenti sau rau-voitori care isi zic politicieni, proces si sentinta judecatoreasca pentru escroci, o Romanie nepoluata in care sa ne crestem copiii sanatosi, si fara frica zilei de maine, sau ca vor fi expropriati de catre entitati private care dau spagi in stanga si in dreapta. Vrem sa fim guvernati, nu exploatati.

Demisia ! Demisia ! Demisia !

Categories
Stiri

Ce cauți tu băi, Sinistrul Culturii, în Club A?

Cei din Cluj te-au ratat la mustața aia nerasă până să fugi în mașină. Cum te-ai gândit fix la Club A? Păi puteai să mergi direct între manifestanții din rondul de la Universitate, dacă tot ai așa curaj politic și chef de dezbatere cu musca pe căciulă, într-o vreme când restu’ politicienilor, de la primar de comună la premier și președinte fug de mulțime ca dracu’ de tămâie. Chiar, e ca și cum te-ai duce satanist să predici în biserică. Sau stelist să jignești oamenii în peluza roș-albă din Ștefan cel Mare.

Pe tine trebuiau să te ridice jandarmii băi politruc iresponsabil, pentru provocare. E încadrare contravențională, e în manualul Jandarmeriei, așa se procedează dacă vreun opozant agresiv instigă jignind o mulțime: îl iei pe sus și-l bagi în dubă pentru provocarea publicului. Tupeul cu siguranță nu-ți lipsește, că timp de 14 ani, niciun alt ministru al culturii n-a avut inconștiența să avizeze grozăvia ăia de proiect propus pentru Roșia Montană. Tu într-un an și-o semnătură, razi două mii de ani de istorie românească.

Club A a fost primul club din Centrul Vechi, încă de pe vremea când Lipscanii găzduiau doar rochii de mireasă și menaj-chimice. Și înainte și după ’89: cel mai cel club underground al capitalei de 40 de ani încoace. Uită-te la fotografiile vechi de pe pereții ăia umezi de condens. Pivnița asta are palmaresul propriu ca Rapidul sau Craiova, ține deja de patrimoniu ca Hanul Ancuței sau Hanul lui Manuc sau ca muzeul din Roșia Montană ca să-nțelegi: acolo nu e doar o cârciumă cu muzică și bere la prețuri studențești. Club A se-ntâmplă mereu proaspăt, începând cu fiecare octombrie, de zeci de ani. Iar pentru jignirile alea aruncate în public, să zici merci c-ai scăpat doar cu luneta spartă, acum vreo 10-15-20 de ani altfel te tratau “golanii” anilor ’90. Și e mai bine așa pașnic-hipsterește, fără încrâncenările alea, deși prezentul îmi aduce tot mai mult a anii ’90.

Se ințelege că am nostalagiile mele cu Club A, că mi-am lăsat multe nopți dimineți frumoase acolo. Ce cauți tu în Club A, cu A-ul de la Arhitectură, clubul Arhitecturii? Doar una din artele peste care ministrezi indolent în timp ce arhitectura capitalei are parte numai de buldozere – cel mai recent, acum nici o săptămână. Ce înțelegi tu băi politrucule despre cultură și patrimoniu ca ministru al Culturii care face pierdute rapoarte scrise de profesori de la Oxford? Vei rămâne drept ministrul culturii de sub faimosul premier plagiator al României douămiiste.

Cât de iresponsabil să fii să intri cu bocancii tăi politici și să îți bați joc de oamenii ăștia jignindu-i încă o dată drept, “neofasciști”? Acum o lună erau “bolșevici”, hotărâți-vă! Până atunci, Club A nu e clubul lui Mickey Mouse. Acolo nu e numai despre  artiști mainstream împotriva proiectului, precum Tudor Chirilă, Maia Morgenstern sau Dragoș Bucur ci de o întreagă cultură underground. Iar în pivnița aia se cântă în tricoul cu frunza Roșiei Montane de ani buni, mult înaintea exploziei protestatare din această toamnă, lasă-i pe oameni în pace, nu-i sfida chiar la ei acasă.

Categories
Stiri

Dilema gazelor de șist

Încă nu am o opinie fermă despre exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică. Înțeleg riscurile, în mare, nu cu detalii tehnice, dar nu am o problemă cu asta, ci cu faptul că nu discutăm despre măsuri de control al riscurilor; înțeleg natura costurilor suplimentare, dar prea puțin se dicută despre măsurarea lor; și înțeleg beneficiile, dar nu există suficiente indicii pentru o estimare credibilă a acestora.  Pe fiecare dintre aceste paliere am dileme și aș vrea să aflu informații mai puțin contaminate emoțional sau prin corupție decât cele aflate acum în spațiul public. Mi se pare contraproductivă și chiar periculoasă cantonarea în zona ideilor luate de-a gata, de tipul „Rusia”, „independența energetică”, „agenturili/masonii/soros” și alte conspirații.

Cred că ar trebui să permitem operațiunile de explorare. Acestea au riscuri limitate și mai ușor de controlat; nu produc pagube colaterale majore; ne vor oferi informații despre potențialele beneficii; și ne vor oferi timpul necesar (e vorba de cinci ani) pentru a găsi soluții la probleme sau pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză. Dar înainte de asta, aș vrea să vorbesc despre dilemele mele.

1. Riscurile fracturării hidraulice

Fracking

Infograficul alăturat, pe care l-am preluat de la Reuters, ne arată procesul de fracturare hidraulică și riscurile sale. Să le luăm pe rând.

Poluarea aerului. Este un risc tipic pentru exploatările de gaze naturale. Cred că aici suntem acoperiți cu măsuri de control, pentru că avem o bogată experiență de lucru cu resurse convenționale. Avem numeroase exploatări de gaze și nu am consemnat accidente majore de poluare a aerului, deci putem spune cu suficientă certitudine că tehnologia e solidă.

Poluarea apei fratice cu compuși chimici folosiți în fracturare. Aici tehnologia de fracturare are o primă mare necunoscută. Un amestec de compuși chimici este trimis la mare adâncime și acolo nu mai există niciun fel de control. Am văzut studii care spun că este teoretic imposibil ca acești compuși să urce prin straturile succesive de rocă de la adâncimea de fracturare la cea a apei freatice. Problema este că realitatea contrazice teoria: există cazuri, în Statele Unite, în care exact acei compuși au fost găsiți în apă, iar singura sursă posibilă sunt sondele. Dacă vrem să rămânem raționali până la capăt, atunci când dovezile empirice contrazic teoria, atunci teoria are o problemă și nu trebuie să ascundem realitatea sub preș.

Am avea nevoie acum de studii credibile și oneste despre condițiile în care se poate întâmpla această poluare (e evident că nu se întâmplă întotdeauna) și dacă în România se întrunesc aceste condiții. Sau am avea nevoie de o tehnologie nouă. Spre exemplu, am citit că un antreprenor din Alaska lucrează la o metodă de fracturare cu gaz metan, pentru că nu poate folosi apa din cauza condițiilor climatice. Nu avem la acest moment nici una, nici alta, dar am putea avea peste cinci ani măcar una din ele.

Cutremure. A doua mare necunoscută. Chiar și companiile petroliere acceptă că procesul de fracturare implică unde de șoc suficient de puternice încât să creeze mici cutremure locale. Tot ele ne asigură că aceste cutremure rămân așa, „mici”. Doar că fizica pământului este în sine o disciplină cu multe necunoscute. Cum se combină undele de șoc de la fracturare cu mișcările tectonice obișnuite în România? Nici nu știu dacă e posibil un răspuns la această întrebare.

Aș adăuga la riscurile identificate de infograficul Reuters și poluarea cu apa reziduală, un risc care nu e de neglijat într-o țară cu o istorie a neglijenței. Dar voi vorbi despre asta la costuri.

2. Costuri suplimentare

Planurile propuse de operatori ca Chevron sau RMGC privesc lucrurile strict din perspectiva proiectului, ceea ce e corect din punctul lor de vedere. Din perspectiva României trebuie să lărgim câmpul atât spațial cât și temporal, pentru a vedea ce alte costuri avem.

Apa. Este cred cel mai mare cost al proiectului. Procesul tehnologic implică folosirea unor cantități uriașe de apă. Nu e clar la acest moment cât anume s-ar folosi și cât s-ar recupera, pentru că nu știm ce rezerve de gaze sunt. Dar e limpede că e o resursă pe care nu o putem risipi. Faptul că punem apa respectivă în extragerea de gaze și nu în irigații, spre exemplu, generează un cost pe termen lung pe care trebuie să îl calculăm cu atenție înainte de a lua o decizie.

Oportunități alternative. Ce altceva am putea să facem pe terenurile unde vom avea sonde? Și cât timp după terminarea exploatării (deci după ce beneficiile directe încetează) vor rămâne inutilizabile zonele respective? Ca exemplu, în cazul Roșia Montana costurile generate de pierderea oportunităților sunt uriașe. Pentru maxim zece ani de explorare auriferă rămânem cu 120 de ani în care imense suprafețe sunt neutilizabile pentru altceva (zootehnie, industria lemnului, alte industrii ușoare, turism). Mai mult, în Statele Unite, unde era vorba de întinse zone puțin populate, poate că răspunsul a fost mai simplu. Afectează exploatarea gazelor populația? Nu am găsit răspunsuri concludente la aceste întrebări. Presupun că sunt costuri mai mici decât în cazul RMGC, dar, din nou, sunt niște cifre ce pot și trebuie a fi calculate înainte de a lua decizia de a începe sau nu exploatarea.

Prevenirea poluării accidentale. De la transportul și manipularea chimicalelor și până la administrarea apei reziduale sunt numeroase posibilități de accidente. Avem nevoie de proceduri de monitorizare și control bine puse la punct, iar acestea sunt costuri ce pot fi semnificative. Mai mult, este vorba și de managementul pe termen lung. La fiecare sondă rămân acele lacuri de ape reziduale ce trebuie întreținute. Dau din nou exemplul RMGC: întreținerea barajului și a lacului de decantare înseamnă niște (câteva zeci, am văzut o estimare) milioane de euro anual, pentru eternitate, adică un cost pe termen lung pus în spatele generațiilor următoare. Avem astfel de costuri în cazul gazelor de șist? Încă nu am găsit un răspuns satisfăcător.

Corupție. Am citit cu interes în reportajul realizat de gandul.info una din nemulțumirile locuitorilor din Pungești. Terenul pe care urmează să se construiască sonda de explorare se afla în rezerva Consiliului Local, de unde a trecut în proprietatea primarului, care încasează, probabil, niște bani de la Chevron. Astfel de tentații vor apărea oriunde se vor face explorări și vor avea un impact în costuri.

3. Beneficii

Principalul beneficiu este clar: gaze ieftine care pot să alimenteze o economie în suferință. Este un beneficiu mult mai important decât cel adus de deja mult folositul exemplu al exploatării miniere. Gazele naturale ieftine produc efecte economice în cascadă și pe termen lung, nu ne limităm doar la redevențe.

Este foarte posibil ca atunci când calculăm beneficiile să descoperim că depășesc simțitor costurile directe și cele de oportunitate, ba chiar sunt acoperitoare pentru un management foarte bun al riscurilor. Doar că avem nevoie de date concrete pentru a face acest calcul.

UPDATE. Cititorii mi-au atras atenția că acest beneficiu – gaze ieftine – nu e chiar așa de limpede precum am crezut eu. Nu sunt economist, prefer să dau cuvântul celor ce se pricep și să adaug informația că probabil prețul gazului nu va scădea, pentru că peste cinci ani ne vom afla pe o piață globală liberă. Vedeți pentru detalii comentariile de mai jos sau articolul explicativ de pe logec.ro. Așadar, principalele beneficii rămân tot redevențele și taxele. Cu atât mai important este calculul de rentabilitate al proiectului.

4. Problema ideilor fixe

Sunt de acord că e neplăcut să depinzi de gazele rusești, pentru că e un partener dificil. Dar chiar și aici e vorba de un calcul economic: așa cum noi avem nevoie să consumăm gazele respective, și Rusia are nevoie să le vândă cuiva. Va fi întotdeauna loc de negociere. Una dificilă, dar nu imposibilă, mai ales ca membri ai unui bloc european. Realitatea este că întotdeauna am scos-o la capăt cumva cu gazele.

Rusia se transformă într-o idee fixă atunci când devine unic argument: aha, ești împotriva gazelor de șist, ești vândut rușilor, nu avem ce discuta. Prostii. Avem ce discuta: riscuri, costuri, beneficii. Tocmai atunci, în momentul în care am redus totul la un singur argument (Rusia), am ieșit din cadrul unei dezbateri raționale.

Similar se întâmplă cu cealaltă marotă, „independența energetică”. Da, e bună, e de dorit, dar nu poate fi un scop în sine și nu poate scuza mijloacele. Independența energetică este bună atât timp cât generează prosperitate, dacă plătim prea mult pentru ea se transformă într-un rău. Seamănă cu ideea fixă a lui Ceaușescu de a plăti în avans datoria externă; da, e bine să nu fii dator, dar nu cu costul înfometării populației.

Tot aici intră și binecunoscuta serie „corporațiile sunt rele”, „exploatarea resurselor naturale e o crimă” sau de-a dreptul „jos capitalismul”. Transformate în axiome sau Adevăruri Fundamentale, acestea închid orice discuție. Nici nu mai poți să zici că fiecare din ele și toate luate împreună, corporații, exploatări de resurse și capitalism, stau la baza prosperității lumii moderne, că fac mai mult bine decât rău. E adevărat că avem probleme importante de etică și abuzuri, dar și exemple de bună funcționare, deci problemele sunt rezolvabile fără măsuri radicale.

Cantonarea în idei fixe anulează discuția de fond, calculul rece al beneficiilor pe care le putem avea, monitorizarea riscurilor, înțelegerea costurilor și pregătirea unor planuri de minimizare a lor.

Mai mult, anulând dialogul nu anulăm și nevoia de comunicare între părți, ci o ducem în extrem. Răspunsul la opacitatea autorităților și aroganța firmelor este dat de oamenii care protestează în câmp sau în stradă. Au ajuns acolo pentru că altfel nu pot să participe la discuție și pentru că nu au suficiente informații. Replica e tot radicală: li se spune că sunt manipulați, vânduți sau proști.

5. În loc de concluzie

Așa cum spuneam, am multe dileme. Sunt numeroase necunoscute, puncte neclare, aspecte ce trebuie clarificate. Cred însă că vorbim de o miză economică importantă, cu impact pe termen lung, că nu e bine să ne pripim să o respingem, așa cum nu e bine să ne pripim să acceptăm riscurile cu ochii închiși.

La acest moment, aș permite explorare, pentru a afla care e miza exactă, dar și pentru a câștiga timp. Aș spune explicit că nu dăm nicio garanție pentru exploatare, dar că încurajăm firmele să vină cu soluții tehnologice noi la problemele semnalate în alte părți. Și aș folosi în sfârșit poziția de membru UE, solicitând Uniunii să aloce fonduri urgent pentru căutarea unor răspunsuri credibile la multele dileme ale gazelor de șist.

O notă de final: un foarte bun material sintetic despre problemele cu fracturarea hidraulică am găsit la Casa Jurnalistului.About these ads

Rate this:

Categories
Stiri

Dr. Ponta a obținut patalama de „Tony Blair de Balcani”

Televiziunea de partid ne informează despre ambițiile diplomatice ale micului Titulescu. Victor Ponta, ne spune articolul, tocmai se pregătește să viziteze SUA și prestigiul său deja a trecut oceanul, precum buzduganul zmeului, lovind la ușa unui think-tank american independent, Democracy Insitute, care a realizat o analiză despre România. Analizând site-ul acestei prestigioase instituții, constatăm că are un singur cercetător, pe Dr. Patrick Basham, care este fondator și director, și care este foarte ocupat să vorbească la televizor și la radio, ca orice analist care se respectă.

Rupându-și din timpul său și fără să fie plătit de nimeni pentru asta, Dr. Basham a descoperit și a declarat la radio BBC cât de bun este proiectul RMGC pentru România. Declarația a fost făcută acum câteva zile și preluată prompt de aceeași televiziune de partid. Astăzi, Basham revine cu un raport întreg despre România, centrat pe personalitatea luminoasă a premierului, Dr. Ponta, prezentat drept „Tony Blair al Balcanilor”, omul care a făcut ca România să aibă o creștere economică mai mare ca SUA sau Marea Britanie. Să fim bine înțeleși: acest raport nu a fost plătit de nimeni. Dar să-l lăsăm pe Claudiu să enumere câteva din punctele tari ale documentului:

  1. Acest institut e cunoscut pentru publicarea unui raport care susținea că avertismentele grafice de pe pachetele de țigări nu au efect în a reduce numărul de fumători. Singura problemă este că raportul a fost finanțat de industria de tutun.
  2. E oarecum interesant că autorul raportului, un canadian, găsește de cuviință să prezinte un studiu de caz în acest raport exact despre Roșia Montana. Studiu de caz în care descrie proiectul RMGC drept „a state of the art development project”
  3. Autorul raportului consideră că Bogdan Chirieac este „one of Romania’s leading political analysts”.
  4. Despre Ponta, raportul zice cam așa: „his appeal is comparatively limited among Bucharest and Cluj elites, the intelligentsia, and the professional student class. Instead, he finds considerable political support within the great center of Romanian politics, among those ordinary, ‘unsophisticated’ Romanians focused upon keeping their jobs, paying their bills, raising their families, and observing their faith.”

Adaug la aceste observații că raportul reia toate prejudecățile împotriva protestelor anti-RMGC: că sunt orchstrate de Rusia; că sunt plătite de Soros; că sunt opera unei minorități manipulate de ONG-uri ecologiste.

Ponta este prezentat ca pro-american (oare Iliescu știe?), iar mesajul pe care îl transmite comunicatul de presă asociat raportului este că America riscă să piardă un aliat prețios în favoarea Rusiei dacă proiectul minier nu este implementat.

În niciun caz nu vreau să spun că Dr. Ponta și-a cumpărat raport laudativ și patalama de „Tony Blair de Balcani” pe banii RMGC. Departe de mine acest gând.

Categories
Stiri

Privatizarea CFR Marfă ca o piesă de teatru

Toată povestea din jurul privatizării CFR Marfă îmi pare o dramoletă. Deși în general nu cred în conspirații, în acest caz explicația cea mai simplă este înțelegerea între cele două părți să nu se întâmple nimic. Vânzătorul – Guvernul – nu a vrut niciodată să vândă compania, din care clienții politici trag bani frumoși. Cumpărătorul – GFR, o firmă desprinsă din ca de stat, condusă de foști directori de la stat – nu a vrut niciodată să cumpere, pentru că este unul dintre clienții ăia politici care fac bani frumoși. Doar presiunea FMI a făcut ca această privatizare să înceapă. Așa că Guvernul și GFR s-au înțeles să zică ca FMI și să facă tot ca ei. Printre ei, intriga secundară, președintele are ca unic scop să câștige capital politic sau măcar să îl mai tragă puțin în jos pe Ponta.

Membrii cabinetului Ponta își pasează unul altuia responsabilitatea: premierul către ministrul transportului, iar aceasta către șeful comisiei de privatizare (unul dintre ultimii apropiați ai lui Fenechiu rămași în minister) și către consultanții angajați (și plătiți generos, nu mă îndoiesc). Dincolo de fuga de răspundere, este străveziu sentimentul de ușurare că s-a terminat și cu povestea asta. De partea cealaltă, GFR lansează din când în când comunicate de presă de tipul „să facem totul”, adică un bla-bla golit de conținut, împreună cu poza patronului în poziții atent studiate. Singura „scăpare” a fost cererea GFR de a desecretiza contractul de privatizare, un gest mai ferm îngropat rapid de ambele părți.

Privind retrospectiv, și pentru un neștiutor ca mine este evident că acest contract nu se putea încheia la timp. Este practic imposibil de îndeplinit condiția de a avea totul gata în 60 de zile, în condițiile în care termenul legal pentru răspunsul Consiliului Concurenței este de 5 luni și este de așteptat ca într-un dosar atât de complicat, ce implică și consultarea Comisiei Europene, analiza să dureze.

Pare că planul a fost să dea vina pe Consiliu, dar acesta nu s-a lăsat intimidat, a comunicat eficient care sunt termenele și ce pași au fost făcuți (sau nu). La final, ar fi rezultat că de vină e GFR, care nu a trimis nici solicitarea inițială, nici completările cerute la timp. Însă asta ar fi dat peste cap planul, însemnând pierderi pentru unul dintre actori (garanția și avansul deja depuse). În cele din urmă, au scos din joben încă un motiv, cică nu știu ce bancă creditoare nu și-ar fi dat acordul, așa cum scrie în contractul secret. Și-uite așa se închide toată povestea.

Dar stați liniștiți, că urmează partea a doua. FMI va înghiți gălușca, pentru că are nevoie de un exemplu de succes pentru politicile sale, iar România joacă acest rol pe o scenă mult mai mare. Însă va cere reluarea procesului de privatizare, spre bucuria consultanților. Iar intriga secundară are potențialul de a produce încă surprize. Așteptăm ca astăzi, la 18:30, să cânte iar în direct la televizor președintele.

Categories
Stiri

Cum să strici o treabă bună pentru o răzbunare stupidă

Că avem nevoie de o altfel de lege a insolvenței este limpede. Guvernanți, bancheri, oameni de afaceri, avocați – tot spun că legea în vigoare este numai bună pentru șmecheri. Procedura insolvenței este utilizată prea des de către țepari pentru a evita plata datoriilor către creditori de bună credință. Într-o vreme în care criza lovește în toate firmele, se justifică chiar și procedura de legiferare extraordinară (ordonanță de urgență) pentru această lege. Guvernul face deci bine că îmbunătățește urgent legislația în domeniu.

Oameni care se pricep mai bine ca mine la domeniu mi-au spus că proiectul propus de Ministerul Justiției în dezbatere publică era unul bun. Asta înseamnă că, cel puțin teoretic, erau eliminate diferitele portițe care lăsau liber diverșilor „băieți deștepți”. Sigur că de la teorie la practică e cale lungă, la cum merge justiția în România, dar, în general, cei interesați lăudau complet dezinteresat inițiativa guvernului, ceea ce, trebuie să recunoaștem, este lucru rar pentru Cabinetul Ponta.

A venit însă momentul fatidic al promulgării ordonanței și, direct de la Cancelaria Primului Ministru, legii i-a fost adăugat alineatul care a aruncat în aer și bunele intenții și munca funcționarilor de la MJ. Articolului 81 i-a fost adăugat alineatul (3), care spune așa (preluare direct din Monitorul Oficial, să nu existe loc de interpretări):

OUG 91/2013, art 81, alin 3

În formularea de mai sus, articolul introduce o discriminare evidentă între firmele din audio-vizual (adică televiziuni și radio, pe scurt spus) și toate celelalte firme. Celor din audio-vizual li se aplică o prevedere în plus, o pedeapsă suplimentară. Nicăieri nu găsim o justificare rațională de ce, dintre toate firmele, tocmai acestea au acest regim special.

Mai mult, această pedeapsă suplimentară este una foarte dură: suspendarea licenței. Acest lucru afectează direct încasările. Cu licența suspendată, televiziunea sau postul de radio nu mai emite, deci nu mai încasează nimic, deci îi cresc instantaneu datoriile. Exact efectul contrar celui scontat de insolvență, adică o șansă de supraviețui. 

În fine, mai trebuie spus că alineatele (1) și (2) ale art. 81 se referă la tranzancționarea pe bursă a acțiunilor firmelor intrate în insolvență, adică alineatul (3) nu e doar apărut peste noapte, dar e aruncat fix ca nuca în perete.

Toate aceste lucruri conduc natural la suspiciunea de „lege cu dedicație”. Și așa ajungem la Realitatea TV, care, ce coincidență, tocmai se află în procedură de insolvență.

Fac o paranteză. Cel puțin de când Vântu a preluat-o de la Prigoană și până în prezent, Realitatea TV este o mizerie. Postul a contribuit decisiv la transformarea jurnalismului autohton în porcăria cumpărată politic din prezent. Cred sincer că acolo se spală bani la greu. Și este evident că televiziunea este folosită nu ca o afacere onestă, ci pentru a promova interesele patronilor sau a celor ce îi plătesc. Pe scurt, nu am nicio urmă de respect pentru acest post și cred că ne-ar fi mai bine fără el. Însă scopul nu scuză mijloacele, mai ales în astfel de situații. Am încheiat paranteza.

Să construim scenariul. De o bună bucată de vreme, Realitatea îl atacă pe Ponta și atacă PSD. Presupun că cineva are interesul ăsta și i-a ordonat lui Gușe să acționeze. Apoi, este un concurent direct al RTV, televiziunea prietenă a PSD, aflată în proprietatea mafiotului Ghiță, cel ce pare a avea acces direct nelimitat la Ponta. Mai mult, Ghiță are o dispută cu Vântu, Gușe și ce alți hoți or mai fi la Realitatea încă de când a dorit să cumpere postul. Și tocmai postul lui Ghiță transformă disputa despre lege în disputa despre Realitatea, dând tonul liniei de atac urmată orbește de aghitanții lui Ponta. Este exact atitudinea de mafiot, nu e suficient să își distrugă adversarul, trebuie să îi și spună „eu ți-am făcut-o și vreau să știi”.

Astfel ajung la concluzia din titlu: cred că totul este o răzbunare prostească făcută cu mână de premier, într-o dispută de top mafiot. Avem și un precedent în domeniu, ordonanța de urgență care a modificat legea audiovizualului în favoarea lui Voiculescu și grupului său media, promovată de același premier ce pare tot mai mult o marionetă. Și acea ordonanță a fost publicată tot vinerea, la ceas de seară.

Ne apropiem de sfârșitul articolului. Să ne uităm puțin cum arată. La început vorbim puțin despre bunele intenții și munca bună a guvernului, apoi intrăm într-o poveste lungă ce ne lasă cu un gust amar. Ei bine, exact asta s-a întâmplat și cu OUG 91/2013, cea care rescrie legea insolvenței. Toată lumea vorbește despre răzbunarea premierului pe un post de televiziune.

Categories
Stiri

Ponta și Papici: prostie sau premeditare?

Lucian Papici este procuror. Până azi a fost șeful secției de combatere a corupției a DNA, adică locul unde se instrumentează cele mai importante dosare de corupție. Era în această funcție delegat și nu numit, un lucru rău în sine, pentru că o delegare poate fi întreruptă oricând de cel ce a făcut-o (procurorul general). Este o nedorită presiune suplimentară pe o persoană cu responsabilități importante. Papici era la a treia delegare. Primele două au fost de șase luni, iar aceasta, de doar trei luni, a început acum o săptămână, pe 23 septembrie. S-a terminat abrupt azi, un alt procuror fiind numit în funcție. Oare de ce s-a răzgândit procurorul-general?

Între dosarele la care a lucrat Papici cele mai cunoscute sunt cele ale lui Adrian Năstase, Cătălin Voicu și Liviu Dragnea. Pe ultimul l-a finalizat recent, propunând procurorului-șef DNA trimiterea în judecată. Imediat după aceea i-a fost revocată delegarea.

Ar fi putut să fie doar o coincidență, dacă n-ar fi intrat în scenă al doilea P din titlu, adică premierul Victor Ponta. Invitat la o televiziune prietenă, Ponta s-a apucat să vorbească despre Papici. Și nu, nu a spus că el este prim-ministru și nu are voie să se amestece în treburile parchetelor. Dimpotrivă, l-a atacat pe Papici, spunând că a făcut dosare politice împreună cu Daniel Morar, cu referire explicită tocmai la dosarul Dragnea. „Să mai fie și simplu procuror”, a conchis cu năduf premierul.

Dacă excludem ipoteza coincidenței, așa cum rezultă din declarațiile lui Ponta, ajungem la ultimii doi P și la semnul de întrebare. A fost oare prostie, adică pe Ponta l-a luat gura pe dinainte și s-a dat de gol? Sau premeditare, adică PSD l-a schimbat pe Papici pentru că a făcut dosare cui nu trebuie, și a ținut morțiș să dea un semnal că e lucrătură politică? Poate e util să ne uităm la înlocuitoarea lui Papici, adică procuroarea Iuliana Bendeac.

Bendeac are mai puțină experiență decât mulți alții din DNA, dar tocmai are în mână un dosar foarte interesant: acuzația de șantaj la adresa familiei Voiculescu și a angajaților săi, adusă de administratorul firmei RCS-RDS. Chiar ieri procuroarea Bendeac a dispus trimiterea în judecată a lui Voiculescu în acest dosar.

Întâmplarea faca ca în ziua în care Bendeac este promovată de oamenii lui Ponta, pe canalele controlate de Voiculescu să fie propagată acuzația că dosarul de șantaj a fost fabricat de SRI (condus de un alt social-democrat, Maior) și continuat de DNA. Să mai spunem doar că declarațiile lui Ponta au fost făcute la televiziunea concurentă antenelor, aflată în proprietatea mogulului concurent lui Voiculescu.

De aici, fiecare e liber să interpreteze cum vrea misterul celor patru P din titlu.