Categories
Stiri

Despre câini, civilizație și lege

Moartea violentă a unui copil de patru ani a readus în prim-plan subiectul câinilor fără stăpân. E o temă mereu actuală, așa cum arată studiile despre agenda cetățenilor din aproape toate orașele mari. Indiferent că se tem sau le este milă de ei, oamenii sunt preocupați de prezența câinilor pe străzi. Din păcate, dezbaterea s-a așezat de la început în zona exagerării. Nici nu am apucat bine să numărăm câinii și costurile, că ne-am trezit împărțiți în două tabere: sadicii ucigașii de câini și inconștienții hrănitori de monștri. Găsesc interesant că ambele argumentări ajung să se unească în același loc: ideea de civilizație. Felul cum ne comportăm cu câinii – sau cu copiii mușcați de câini – pare să fi ajuns etalonul a cât de civilizați suntem. În ciuda acestei acuzații extreme, eutanasierea câinilor în anumite circumstanțe specifice, adică atunci când devin dăunători, nu ar fi altceva decâtfelul în care acționăm de obicei în astfel de cazuri.

Nu merge nimeni pe câmpuri să extermine rozătoare; însă facem campanii periodice de deratizare în mai toate localitățile. Nu alergăm să omorâm țânțarii pe bălți și prin luncile râurilor, dar nu ezităm să îi eliminăm din orașe. Atunci când au devenit focare de infecție, am considerat normal să omorâm zeci de mii de găini și mii de porci, pe care de altfel tot noi le creșteam în locuri special amenajate. Toate speciile de gândaci stau liniștite fără teamă de om prin păduri și câmpuri, dar atunci când se răpândesc în locuințele noastre sau ne atacă culturile răspundem cu exterminarea rapidă. Am considera ridicoli sau chiar nebuni oamenii ce ar alerga să omoare ciori și grauri în sălbăticiei, dar discutăm serios despre cum îi eliminăm din parcuri sau de pe bulevarde.

Ceea ce au în comun șoarecii, țânțarii, găinile, porcii, gândacii, ciorile sau gaurii din exemplele de mai sus este că în general sunt lăsați să își vadă de treaba lor, dar dacă încep să creeze riscuri luăm decizia să îi eliminăm. În toate aceste cazuri vorbim de „eliminarea dăunătorilor” și nu asistăm la proteste, la reproșuri, la discursuri lacrimogene. Nu își pune nimeni problema lipsei de civilizație.

E important că măsurile anti-dăunători nu se iau niciodată instinctiv, din pripă. Nu se aruncă nimeni nici măcar la omorât gândaci fără un plan. Există legi care reglementează astfel de situații. Mai mult, exterminarea este soluția ultimă. În general, oamenii încearcă să scape altfel de dăunători: mutări, garduri, dușmani naturali, sterilizare, se caută diverse metode. Dacă nu merge și nu merge, dacă riscul nu poate fi înlăturat altfel, se recurge la eliminarea în masă.

Niciuna din metodele de exterminare a dăunătorilor nu își pune problema durerii. Nu vorbim de eutanasie. Avem metode rapide, eficiente, dar în general violente. Din nou, nu se leagă nimeni cu lanțuri ca să apere șobolanii și gândacii.

Să ne întoarcem la câini. Din perspectiva discuției despre folosirea eutanasierii nu există diferențe semnificative între câini și celelalte animale (nb. insectele și păsările sunt incluse regnul animal). Din punct de vedere emoțional, toate animalele au structuri neuronale, deci putem presupune cu egală posibilitate de eroare că simt durerea. Din punct de vedere spiritual, câinii, găinile sau gândacii sunt egali în interiorul Creației; dacă e să aibă suflet, ori au toți, ori n-are niciunul. Din punct de vedere al relației cu omul, toate animalele au debutat ca sălbatice și oricare animal poate fi, teoretic, domesticit, decizia domesticirii fiind luată din considerente utilitariste (folosește la ceva?).

Există diferențe estetice. Câinii sunt considerați frumoși (mă rog, măcar unii dintre ei). Dar frumos poate să fie și un șoricel drăguț, sau o găină pestriță și, cine știe?, o fi cineva care poate să îndrăgească și un gândăcel negru de instalații. Până la urmă, gusturile nu se discută, dar nici nu pot să devină standard pentru legislație.

Există situații în care câinii devin dăunători, în sensul descris mai sus. Sunt situații în care populație de câini se înmulțește în așa măsură pe un spațiu limitat încât este necesară eliminarea rapidă. În astfel de situații, legea ar trebui să permită omorârea câinilor.

Nu vorbim de o obligație legală de a elimina prin omorâre, ci doar de o opțiune disponibilă la decizia comunităților. Mai mult, legea trebuie să specifice condițiile în care poate fi folosită această opțiune, precum și modul de implementare. În mod specific pentru câini, respectând sensibilitatea unor oameni, e vorba de o moarte fără durere (pe cât se poate), adică de eutanasiere (un lucru de care șobolanii și gândacii, iată, nu au parte). Decizia trebuie să fie a comunității, adică a Consiliului Local după consultarea cetățenilor, și sub supravegherea instituțiilor de control. Așa funcționează democrația reprezentativă.

În momentul de față, legea este contradictorie. Două legi în vigoare au dispoziții contradictorii (mai multe informații în acest articol). Acum trei ani, prefectul Capitalei a avut inițiativa unei legi noi; aceasta a avut un traseu sinuos în Parlament și a sfârșit prin a fi respinsă de Curtea Constituțională în cursul anului 2011, tocmai la punctul referitor la eutanasiere. Curtea nu a respins eutanasierea ca principiu, ci faptul că legea nu prevede clar că este vorba de soluția ultimă, de încercat atunci când celelalte nu funcționează. De atunci, Parlamentul nu a mai făcut nimic pe acest subiect.

Moarte unui copil de patru ani pare a fi imboldul de care Parlamentul avea nevoie pentru a-și face treaba, aceea de a legifera. Avem nevoie de un cadru general în care comunitățile și autoritățile locale să acționeze. Acest cadrul legal trebuie să cuprindă și soluția eutanasierii, așa cum se întâmplă și în cazul altor animale potențial dăunătoare. Iar decizia de a aplica eutanasierea trebuie să aparțină comunității afectate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *