Categories
Stiri

Statul fraier la Roșia Montană

Acum aproape 15 ani, statul român a acordat licența de exploatare a aurului de la Roșia Montană companiei Roșia Montana Gold Corporation (RMGC), controlată majoritar de firma Gabriel Resources. Licența nu este o garanție, nu înseamnă că automat compania primește dreptul de a săpa după aur. Licența este o oportunitate: permite companiei să construiască un proiect convingător, conform standardelor și legilor în vigoare, care să țină cont de toate aspectele unei operațiuni miniere. Doar dacă acest proiect este convingător, evaluat într-un mod obiectiv, statul este obligat să acorde dreptul de a începe lucrările. Suntem 15 ani mai târziu și compania nu are proiectul, dar are tupeu; iar statul se lasă fraierit pe față.

Dau două exemple evidente. În primul rând, RMGC nu are proprietatea asupra terenului pe care urmează să facă exploatarea, sau pe care îl afectează direct operațiunile. Nu a reușit cu bani, cu vorba bună sau cu amenințări proprietarii ai aproximativ un sfert din terenul necesar. Acum, RMGC solicită statului să modifice legislația pentru a permite exproprierea „încăpățânaților”, în interesul privat al companiei. Al doilea exemplu, proiectul companiei include devierea unui curs de apă. Conform legislației europene, acest lucru se poate face doar în cazul proiectelor de interes public excepțional (am folost exprimarea ministrului mediului). De aceea, RMGC solicită ca proiectul – repet, al companiei – să fie declarat de interes public.

Pe scurt, compania nu a fost în stare să își facă treaba și vine să roage statul să îi facă niște înlesniri. Pe lângă cele două semnalate mai sus, mai sunt alte câteva derogări de la diferite legi, prezentate în detaliu într-un studiu independent ce analizează proiectul Șova-RMGC, sau sesizate chiar de Ministerul Justiției. Mai mult, compania nici măcar nu are banii necesari pentru demararea lucrărilor și nici nu poate să îi ceară băncilor înainte de a avea aprobările. Nu trebuie să fii mare negociator ca să îți dai seama că statul român este într-o poziție favorizată. Dacă nu face derogări de la lege, compania e terminată, statul își ia licența înapoi la expirare și poate căuta pe alții mai buni. Dar ce face guvernul Ponta?

Face pe fraierul! Zice că prin nu știu ce mare negociere a mai obținut praful de pe tobă: 5% din participarea la proiect, oricum grevați de niște împrumuturi pe care firma mamă pretinde că le-ar fi făcut către stat sau către RMGC, plus creșterea redevenței de la ridicol de mică la extrem de mică. Și pentru aceste mici concesii, acceptă să renunțe la toate avantajele sale, ba mai oferă în plus și garanții adevărate, care ar putea să ducă la un proces serios. Mai mult, prin gura ministrului-negociator Șova și a premierului Ponta, se vaită că ce rău ne așteaptă dacă nu aprobăm proiectul.

De partea cealaltă, compania, cu tupeul deja consacrat amenință cu procese răsunătoare, din care ar urma să câștige de opt ori valoarea totală a companiei, ba chiar și cu alungarea investitorilor străini din România. Și în loc să îi trimită la plimbare, statul român face sluj în fața tupeiștilor.

De ce e statul român fraier la Roșia Montană? Poate pentru că administratorii sunt proști. Poate pentru că au fost corupți. Poate pentru că RMGC a angajat firma de avocatură a mamei lui Șova. Poate pentru alte motive. Fiecare să judece cu capul lui. Cert e că de fraieri picăm toți.

Doar o vorbă de final: titlul este o parafrază după cel al studiului „Statul captiv la Roșia Montană”, despre care v-am mai vorbit, realizat în 2011 de un grup de cercetători de la ASE, pe care vă recomand să îl citiți.

Categories
Stiri

Victor Gabriel Ponta, premierul României, PR

Se pare că domnul Ponta îşi urmează mentorul până la capăt: Ministru > Prim Ministru > Blogger. Zic, atenţie, trăim într-o ţară crudă cu o dictatură teribilă ce arestează astfel de bloggeri. Dar dânsul e un altfel de blogger, vă amintiţi desigur de bloggerii fursec, chipurile “consacraţi”, care  recitau cu emfază aceleaşi argumente, cu fix aceleaşi mesaj, totul simultan, la marele sincron, ca nişte cinstite majorete ale peştişorului de aur Gold Corporation? Asta până să-i ia tot internetul românesc la cel mai crunt mişto, din forum în forum, din meme în meme şi din Share în Share?

Cineva a sesizat excelent. Precum bloggerii corişti, intră în scenă domnul prim-ministru Ponta, cu o declaraţie geamănă şi aproape simultană cu cea a directorului Gold Corporation:

Victor Ponta, prim-ministrul României: “Aurul se exploatează cu cianură, nu există altă tehnologie care să scoată acest cuvânt odios, că până la urmă cuvântul este problema.

Dragoş Tănase, directorul RMGC: “Cianura are o singură problemă, şi anume: numele. Pentru că, dacă se numea hidroxid de altceva, atunci n-ar mai fi avut nimeni nici o problemă.

Hai cu toţii, să repetăm în cor după brieful piariştilor: “La cianură, cuvântul e problema”, “La cianură, cuvântul e problema”, “La cianură, cuvântul e…” O ordonanţă musai de urgenţă la DEX şi gata, am rezolvat-o şi p-asta! Nu mai discutăm tehnologie, sustenabilitate, economie, legislaţie ci… semantică. Trebuie ca proiectul ăsta să fie cumplit de lipsit de conţinut, ca să fii atât de obsedat de ambalajul comunicaţional.

Domnu’ Ponta, domnu’ Tănase, daţi domne’ afară toţi piariştii ăia pe care i-aţi umflat degeaba. Altfel vă cam cresc pene pe spate, v-au aburit din nou când v-au convins văicărindu-se că de fapt problema comunicării proiectului e lupta lor nedreaptă cu cuvântul “cianură”. Şi scriu asta râzând cu poftă că v-au luat de fraieri.

Înapoi la lucruri ale naibii de serioase, am văzut cu toţii cum Guvernul României scrie legislaţie după dictarea neconstituţională a doamnei avocat, mamă de ministru. Doamna care îi mai şi sperie pe plăpânzii elevi Ponta şi Şova cu penalizări şi scăderea notei la purtare, dacă nu-şi fac temele. Dar mai nou, în guvernul ţării mele, consilierii se încurcă în copy/paste-uri cu piariştii şi nu mai ştii care-i care şi cine scrie discursul cui.

Nu corporaţia face declaraţia. Nu, face mai mult, spoitorii publicitari au reuşit să îmbrace premierul unei ţări europene în uniforma de mascotă a companiei lor şi să-l înveţe să vorbească după brief, precum fetele de la promoţie.

Categories
Stiri

Ce ar fi fost dacă n-ar fi fost?

Ce ar fi fost dacă rămâneam toți închiși în viețile noastre private?

89

21 decembrie, 2013

Sunt de gardă în micul spital din Ilia și profit să scriu acest text ca să îmi ușurez sulfetul. E singurul calculator pe care îl avem în spital și am acces la el pentru că mă înțeleg bine cu șeful (el e un proeminent membru de partid). La sfârșit, șterg tot ceea ce am scris și știu și cum să nu las urme pentru că ele m-ar distruge, pe mine și pe cei dragi ai mei. Calculatorul e vechi (ah, bine că avem curent la ora asta, dar e sâmbătă și atunci nu se ia) și știu să șterg bine urmele gândurilor mele. O colegă a pățit-o, acum nu știu unde este, nu mai știu nimic de ea. Au venit cei de la Securitate și au luat-o. Și familia i-a fost dusă nu știu unde, nici mătușa ei nu a mai auzit unde. Îmi repet lucrul ăsta de fiecare dată pentru ca să nu uit, e important să nu uit.

Deci, România e un bastion al comunismului, îl avem în frunte pe tovarășul Nicu Ceaușescu (are probleme mari de sănătate, se vede că a băut mult în tinerețe și ficatul e afectat). Suntem izolați puternic de toate țările din jur și e un calvar. Suntem controlați, până și gândurile ne sunt monitorizare. Ajung să simt că îmi e greu să respir, că mă apasă ceva pe piept, un bocanc și de aceea profit de faptul că mă înțeleg bine cu șeful și pot să am acces ca să scriu. Măcat așa mă mai eliberez, altfel aș înnebuni. N-ar fi ceva nou dacă mă uit în jur. Vecini și prieteni au vorbit și au dispărut. Am învățat să trăiesc spunând tare doar ceea ce trebuie. Nici măcar în familie nu mai îndrăznim să ne împărtășim gândurile, ar fi prea periculos, nu că ne-am trăda, dar ne-am pierde controlul în situații nesigure pentru noi.

Pentru copii e cel mai ușor. I-am lăsat să creadă în ceea ce se spune, ei îl iubesc pe tovarășul, în divinizează, cred în el, câteodată periculos de puternic. În blocul de lângă noi (stau cu părinții mei, noroc că avem apartament mare și încăpem toți 5) copiii și-au turnat la Securitate părinții, au auzit ce vorbeau aceștia în dormitor (pereții sunt subțiri). Părinții au fost duși undeva departe, nu știm unde, au dispărut de pe o zi pe alta. Copiii, care au déjà 16 ani (cel mare) au rămas în casă, îi are în grija Partidul (nici măcar când încerc să fiu liberă nu pot să îl scriu cu literă mică).

Viața e grea și gri. Avem cupoane pentru hrană, haine și căldură. Noi avem noroc că am moștenit o mică grădină la țară și ai mei părinți cultivă ce pot acolo. Nu creștem porci sau vaci că nu avem destul pământ să îi hrănim, dar contribuim cu porumbul nostru la creșterea unui porc. Vecinii fac asta așa că în decembrie avem carne proaspătă, face jumi-juma cu ei.

Oricum, pentru noi e bine că eu sunt medic și mai primesc pachete, dar oamenii au devenit din ce în ce mai săraci, e foamete mare că pământul nu se mai cultivă (decât suprafețe mici). Am tăiat copacii din păduri și i-am exportat – nu mai avem păduri decât puține și au început dealurile să se surpe, iar banii i-am investit în programul de apărare. Ne apărăm granițele, ne apărăm comunismul. Singurii care mai sunt alături de noi sunt departe. Tovarășii chinezi ne mai aduc ceva, dar în rest suntem cam fără nimic. Am golit tot ce se putea goli, am exportat tot ceea ce era materie primă. Avem nevoie de bani pentru programul de înarmare. Armata a devenit o extensie a Securității, de fapt e Securitatea.

Deci, e 21 decembrie 2013 și eu mă gândesc la 21 decembrie 1989. Atunci a fost ceva, am încercat ceva. Eu nu am fost pe stradă, mama m-a tras repede în casă și așa am scăpat. Au murit unii, alții au fost duși la miliție și nu am mai auzit de ei, cred că sunt la Canal. Păcat că a fost atât de scurt, păcat că nu am avut lideri, păcat că nu ne-am organizat, că nu am făcut un partid, o platformă prin care să cerem ce doream – LIBERTATE. Ideile alea au dispărut așa cum au apărut, au rămas amintiri. Nimeni nu a mai avut curajul să le continue, să le ducă mai departe.

Gata, trebuie să termin. Trebuie să șter

Textul e inspirat din ceea ce am citit despre Coreea de Nord și din “Lebede sălbatice – Trei fiice ale Chinei“ scrisă de Jung Chang.

21.09.2013

Am vrut să îi răspund domnului (vezi textul mai jos) în cauză prin argumente aduse la fiecare punct, la fiecare afirmație pe care o face, dar m-am oprit. Mă gândesc de mai bine de 2 săptămâni să scriu acest text inspirat de realitatea zilnică, mai acută de fiecare dată când aștept un tramvai să mă ducă spre Piața Universității. Așa am scris cele de mai sus.

La asta mă tot gândesc eu când văd oamenii că nu reacționează la ce se întâmplă acum. Am încercat (nu am pretenții literare) să le prezint ceea ce ar fi putut fi dacă nu era decembrie 89. Știu că mulți dintre ei nu au ieșit în stradă, au stat ascunși și au așteptat să vadă ce se întâmplă. Dacă nu ieșeau destui cam așa am fi putut fi acum.

Domnul Paul Dragoș face niște observații, unele adevărate, altele contestabile.

  • nu avem obiective – pentru mulți ele sunt extrem de clare – respectarea legii;
  • nu avem lideri/organizatori – cred că mulți dintre noi sunt organizatori și reușim până la urmă să ne organizăm (vezi lanțul uman din jurul Parlamentului de ieri, 21 septembire 2013);
  • nu suntem lucizi –  ieri cel de lângă mine chiar spunea “noi încercăm“;
  • nu căutăm rezultatul – suntem mulți ong-iști, cei care încearcă să pună lemne pe focul civismului în România, dintre care mulți implcați de ani de zile în lupta contra proiectului. Nu suntem de azi de ieri, nu am apărut spontan în această dispută, nu stăm fără să comunicăm între noi și să nu gândim alternative – cred că domnul în cauză ne subestimează profund;
  • că nu avem cultură civică – ieri un biciclist, avea cam 40 de ani (deci nu puști), obosit după km parcurși în marșul bicicliștilor care au cerut piste de biciclete pe șosea în București, a răspuns întrebărilor mele aducând în discuție chiar spiritul civic care trebuie să se manifeste. Acest spirit civic care face ca după proteste bulevardele să rămână curate, mașinile nezgâriate, jandarmii deloc deranjați;
  • spune că îl putem înjura – dar noi nu facem asta, noi nu distrugem, nu înjurăm, nu suntem violenți. Noi venim cu argumente, noi căutăm informații, noi dezbatem.

Și chiar dacă cele 3 săptămâni de proteste nu se vor termina cu respingerea proiectului de exploatare, noi tot vom avea o Victorie– am înțele că putem fi civici, că avem o voce, că avem drepturi și că trebuie să ni le cerem (deh, aștia din ong-uri tot asta fac de mulți mulți ani).

Suntem o forță când ne punem mințile împreună (cei din stradă au IQ-uri peste medie), imaginația la treabă, dorința de a face un lucru bun. Noi nu suntem furioși, noi suntem calmi și informați, politicoși până peste poate, dezbatem probleme politice și economice chiar și în timpul marșului.

Mă opresc aici și las pe alții, mai deștepți, mai citiți și mai informați ca mine să comenteze, să critice, să aducă argumente pro sau contra.

Paul Dragos Aligica

Interesul in chestiunile publice dovedit de acest grup de romani ce se manifesta acum entuziast, ingenios si steril este un fenomen pasager. E nesustenabil. In mod inevitabil se va termina in dezamagiri si o noua retragere in universul chestiunilor private din care majoritatea acestor demonstranti a scos brusc capul recent.
De unde stim asta? Doua ratiuni:
Prima vine din simpla analiza a obiectivelor si directiei miscarii. Analiza de caz si evidenta empirica au facut-o deja altii. Ne ramane concluzia: 1. O miscare colectiva care nu are obiective clare si un sistem organizat de atingere a lor, se va stinge treptat in confuzie.
Haideti sa fim lucizi si sa privim lucrurile asa cum sunt, fara suparare: Flacara entuziasmului se stinge. Daca nu e inlocuita cu disciplina sau forta actiunii coordonate cu scop si rezultat, restul e marasm si dezamagire. Poeziile, refernele duioase, auto-admiratia, solidaritatea, lozincile si naivitatile generationale nu tin loc de organizare si forta de dislocare sau tractiune.
A doua e mai sofisticata. Vine din scrierile lui Albert O. Hirschman. In “Shifting Involvements: Private Interest and Public Action”, eminentul autor a studiat fenomenul alternantei perioadelor in care oamenii devin activi public cu cele in care se intorc spre sine si chestiile private. Sunt niste cicluri. De la public la privat si inapoi.
La Romani (1) ciclul pare excesiv de asimetric. Perioade imense de interes pana la blocaj in universul privat, ingust, urmate de scurte explozii de implicare publica. (2) Nevand nici cea mai mica notiune de organizare si civism constructiv, sa nu vorbim de capacitati politice, totul se reduce la elementele unui fenomen psiho-social simplu, mai mult sau mai putin ciclic.
Ma rog, “la romani” e un fel de a zice. Vorbim la clasa asta, educata care e in strazi acum… “La romani” e greu de spus ce e in sufletele lor in general. Probabil e meci.
Ce va urma?
Evident vom intra in ciclul privat. De aceea cei care sunteti in mass media si jurnalism pregatiti-va backgroundul pe: psihologia relatiilor, new age, spiritualitate, chick-flick, moda, film, lifestyle, decoratiuni interioare, viata sociala, arte minore in registre minore, counseling etc.
Va fi cerere mare.
PS – Fara suparare: Ce e mai sus e o analiza neutra. Daca cineva nu e de acord cu mine, nu ma injurati, dovediti prin actiune contrariul. Pana la proba contrarie, recunoasteti, va rog: conjectura de mai sus e mult mai plauzibila.

Shifting Involvements: Private Interest and Public Action (Twentieth-Anniversary Edition) (2002) Albert O. Hirschman

Categories
Stiri

Note despre presupusa ilegalitate a protestului Roșia Montană

Duminică se vor face trei săptămâni de protest împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană. Cazul a fost întors pe toate părțile, discutat și analizat, a fost asociat cu diverse conspirații și este centrul a numeroase discuții. Subiectul este departe de a fi epuizat. Avem o Comisie parlamentară specială care nu știe ce să facă, o companie care nu renunță, dar și dorința opozanților de a continua protestul, ba chiar de a aduce și mai mulți oameni în stradă duminica viitoare.

Ieșitul în stradă – la propriu – este în sine un subiect de discuție. Am văzut destui comentatori care nu sunt neapărat pro-RMGC, dar sunt împotriva protestelor. Una dintre acuzațiile aduse protestatarilor este că desfășoară o acțiune ilegală. O alta, că încalcă drepturi ale altor persoane, cum ar fi dreptul de a merge cu mașina pe drumul public. În primul caz, acuzația e falsă; în al doilea, e mult exagerată, dar merită o discuție despre drepturi. 

Adunările publice trebuie declarate, nu autorizate!

Confuzia este generată de supoziția că adunările publice trebuie autorizate de autorități. De fapt, ele trebuie anunțate de organizatori. Nu credeți că ar fi penibil să ceri voie autorității să protestezi împotriva ei? În legea privind organizarea și desfășurarea autorităților publice (care datează din 1991!) procedura se numește „declarare prealabilă”. Organizatorii trebuie să anunțe adunarea publică cu cel puțin trei zile înainte, incluzând informații despre loc, scop, durată (câteva ore, o zi sau mai multe), număr de participanți și alte aspecte organizatorice. Primăria are posibilitatea să răspundă negativ. Asta înseamnă fie să interzică manifestarea, dacă încalcă niște principii fundamentale (spre exemplu, o adunare fascistă) sau există un pericol de violență, fie să ceară organizatorilor să modifice unii dintre parametri, inclusiv locul de desfășurare, dacă are motive temeinice (spre exemplu, la locul propus se întâmplă altă manifestare sau au loc lucrări publice). Dacă primăria nu răspunde nimic, procedura se consideră încheiată și adunarea publică este legală.

În cazul protestului Roșia Montană, probleme cu declararea au fost doar în prima duminică. Atunci, organizatorii au anunțat că vor să-l facă la Universitate, iar Primăria a răspuns că nu e de acord, propunând Parcul Izvor. Pentru că protestatarii s-au reunit la Universitate și au mărșăluit pe bulevard, s-au aflat în ilegalitate, dar doar în ziua respectivă.

Ulterior, știu sigur că organizatorii au anunțat conștiincios Primăria de continuarea protestelor la Universitate, precum și de traseele marșurilor duminicale. Este evident că autoritățile au fost la curent, organizând eficient dirijarea traficului. Din câte știu (aici nu pot fiu sigur), Primăria nu s-a mai obosit să răspundă, și implicit protestele ulterioare au fost legale.

Pe trotuar sau pe stradă?

Îm principiu, adunările publice, fie că sunt statice sau marșuri, au loc pe trotuar, fără să deranjeze circulația. Ce te faci însă dacă participă mai mulți participanți decât încap pe trotuar? În mod evident 10.000 de oameni depășeșc capacitatea trotuarului de la Universitate.

Din păcate, legea nu acoperă această situație. Să ne amintim că este vorba de o lege veche de 22 de ani, în multe locuri depășită. Dar, în spiritul legii, întotdeauna autoritățile au permis desfășurarea pe carosabil atunci când numărul participanților crește. Nici nu putem vorbi de altă soluție rațională.

Sunt și alte nuanțe care pot duce o adunare publică la granița dintre legal și ilegal. Dacă numărul de participanți depășește numărul estimat de organizatori? Dacă se depășește ora estimată de încheiere? Legea spune că nu se pot face adunări în imediata apropiere a unor obiective (gări, porturi, aeroporturi, staţii de metrou, spitale, obiective militare), dar aplicată strict acestă prevedere duce toate manifestațiile în afara Bucureștiului. În general, autoritățile au avut tactul necesar pentru a permite exprimarea liberă a cetățenilor, fără să se împiedice de chichițe legislative, ceea ce e bine.

OSCE a publicat mai multe recomandări către statele membre pentru reglementarea adunărilor publice într-o manieră care să limiteze cât mai puțin libertatea întrunirilor. Puteți citi întregul ghid pe site-ul OSCE sau măcar un excelent sumar realizat de APADOR-CH.

Aceste prevederi ale legii ar trebui actualizate (pe site-ul APADOR găsiți și recomandări pentru revizuirea legii). Organizarea și participarea la adunările publice reprezintă un drept fundamental și o componentă esențială a democrației. Legea trebuie să apere acest drept, nu să îl îngrădească. Dar să trecem la discuția despre drepturi.

Când „drepturile” se înfruntă

„Nu am nimic împotriva protestului, dar nu vreau să îmi afecteze dreptul meu de a merge cu mașina pe drumul public”. Ați auzit probabil acest tip de discurs. Uneori merge și către drepturi mai exotice, precum cel la estetică: „vreau să mă plimb liniștit în parc, să văd copacii, nu oamenii care protestează”.

Înainte de orice, să notăm un truism: nu trăim într-o lume ideală. Sunt numeroase situațiile în care drepturile unor persoane se „înfruntă” cu drepturile altor persoane, adică exprimarea unui drept afectează alt drept. În unele situații disputele sunt serioase, de lungă durată, cer intervenția unor instanțe specializate și tot nu sunt definitiv elucidate.

Să luăm spre exemplu dreptul la viața privată. E treaba mea ce fac la mine acasă, cine îmi sunt prietenii, ce proprietăți am, ce fac cu banii mei, ce firme conduc, atât timp cât respect legile. Dar dacă devin persoană publică? Dacă vreau să fiu ministru sau deputat? Atunci trebuie să depun declarații de avere și de interese, să explic acțiuni ale familiei și chiar ale prietenilor, acțiunile mele, inclusiv în viața privată, pot să fie de interes pentru presă. Toate acestea, în numele unui alt drept, cel al cetățenilor la informare. Dintotdeauna politicienii argumentează despre importanța dreptului la viață privată, chiar și în Parlamentul României apar periodic propuneri de limitare a legilor transparenței. Dar peste tot în lumea civilizată, instanțele diverse, de la tribunale la curți supreme, au considerat dreptul la informare mai important.

Nu mai puțin celebre sunt cauzele legate de dreptul la liberă exprimare. Am voie să spun orice, oricând? Morala publică, dreptul la demnitate, drepturi de proprietate, dreptul la imagine, împiedicarea promovării unor atitudini radicale, toate sunt exemple de limitări posibile ale dreptului ale libertății de exprimare. Deși astfel de limitări sunt acceptate, sunt numeroase nuanțe, limitele sunt difuze și adesea este necesar de o mediere a justiției.

Exemplele de mai sus sunt complicate pentru că sunt situații în care trebuie să alegem care dintre două drepturi fundamentale prevalează într-o anumită situație. Prin comparație, obiecțiile aduse protestelor (nu doar cel recent, ci protestelor în general) par puerile. Sigur că există un drept de a merge cu mașina pe drumul public, dar este secundar comparat cu libertatea întrunirii sau dreptul la liberă exprimare. Mai mult, acest drept este puternic limitat de un ansamblu de legi. El încetează atunci când autoritatea închide drumul public: dacă un polițist face semn mașinii să ocolească, șoferul e obligat să asculte și nu e cazul să dea vina pe un protest.

Un alt drept invocat, dar tot secundar, este cel la liniște publică. Da, protestele tulbură liniștea publică, prin însăși natura lor și da, acest lucru poate deranja alți cetățeni. Este însă un deranjament minor și temporar. Nu putem să admitem o astfel de contestare a drepturilor la liberă exprimare și a libertății adunărilor publice fără să deschidem larg ușa pentru abuzuri ale autorității. Nu voi sta să argumentez importanța acestor drepturi fundamentale pentru democrație și libertate. Spun doar că fără ele chiar am risca să ajungem o nație de sclavi.

Cât despre un presupus drept la estetică, sau cum vrem să numim ideea că „nu-mi place să văd manifestanții în parc/pe stradă”, așa ceva nu există. Dacă am permite un astfel de criteriu, am ajunge rapid într-o dictatură de tip fascist. 

Protestele continuă, cât se poate de legal

Sâmbătă, de la 18:30, va fi un lanț uman în jurul Palatului Parlamentului. Duminică, de la 17, protestatarii se vor aduna în Piața Universității, iar de la 19 vor porni în marș pe traseul Universitate-Carol-Iancului-Pantelimon-Ferdinand-Carol-Universitate. Cei care doresc să meargă musai cu mașina ar fi bine să își găsească altă rută. Rețineți că protestele sunt pașnice, frumoase și perfect legale.

Categories
Stiri

Lecție de manipulare

Dragi studenți la jurnalistică,

mineri-untitled-project-1-tvrnews-export-45334600_45334600

În urmă cu ani buni am ținut seminarii de comunicare la jurnalistică (nu spun ce universitate că e irelevant, doar că este de stat). Am avut cel puțin două seminarii despre manipularea în presă. Am venit cu exemple, dar nu am putut (considerente tehnico-financiare) să le arăt direct exemple. Dar acum sunt multe, pe toate posturile și e bine să le analizăm ca să știm pe viitor cum se face.

Deci, aseară iar am comis-o: m-am uitat la telejurnalul TVR1. S-a ajuns la știrea despre Roșia Montană. Aceasta a fost prezentată de o doamnă frumușică care, cu o voce plină de compasiune ne-a vorbit minute bune despre situația minerilor închiși în mină (care e de fapt muzeu – se văd bine cum romanii au exploatat aurul, ce tehnici au folosit). Se simțea în voce că doamna putea mult suflet și că era alături de acei mineri, săraci, oropsiți, care vor doar să muncească.

Bun de reținut – ca să înmoi inimile audienței, să îi faci să empatizeze cu o știre despre niște săraci pui mai bine o femeie, de preferință tânără și care arată bine, cu o voce plăcută și empatică să o citească.

Din gura doamnei aflăm că minerii au probleme de sănătate: tensiune arterială și glicemie mărită. Se dau imagini și cu politicieni (PNL – ce surpriză???!!!) care au fost până în Apuseni (oare câte ore au făcut domniile lor pe “autostradă” până acolo?) pentru a discuta cu minerii. Domnii politicieni au fost atât de buni în a îi asculta pe mineri că aceștia “După vizita acestora, minerii s-au declarat convinşi să continue protestul.”

Să înțelegem de aici că domnii politicieni, în loc să asculte doleanțele oamenilor și apoi să îi îndemne, spre binele lor (din cauza problemelor de sănătate) să iasă din mină i-ar fi încurajat pe aceștia să continue.

La suprafață imiginile arată 300 de oameni (atenție, aceștia nu mai sunt “mineri”, deci se crează ideea de solidaritate)
NB. Din imagini nu par că sunt 300 de oameni care protestează, dar jurnaliștii se încurcă când vine vorba de număr (ex. 1 septembrie 2013 – în Piața Universității erau doar câteva sute, conform multor televiziuni, conform observațiilor mele de la fața locului eram bine peste 1.000).

Bun, mergem mai departe cu analiza. Jurnalistul oferă apoi posibilitatea de exprimare unor tineri mineri care se plâng că în zonă nu au unde să lucreze, că nu îi angajează nimeni, că e viața grea. Se continuă în aceeași notă, aducându-se argumente pro-proiect (citez din știre):

  • 350 de angajaţi ai companiei miniere au contracte de muncă pe perioadă determinată, care expiră la 1 octombrie (problema e urgentă)
  • premierul Ponta împreună cu Crin Antonescu au constituit o comisie parlamentară care să fie o platformă democratică de dezbatere a proiectului privind Roşia Montană şi în care să fie prezentate toate datele despre acesta (deci stați liniștiți, democrație este salvată)
  • PDL vrea, proiectul, dar fără o discuție democratică înainte (lupul cel rău)
  • În Senat proiectul de lege a primit aviz negativ, iar domnul Ponta consideră că aceasta ar putea duce la “ştergerea judeţului Alba de pe harta economică”
  • RMGC anunță cu instanța și va cere despăgubiri – cei 4 miliarde de dolari americani promiși (vă aduceți aminte reclama?)

Până aici în cadrul știrii evenimentul este prezentat exclusiv din perspectiva RMGC.

Dar se știe că normal este să fie prezentată și partea adversă. Acest lucru se face doar de către jurnalist – adică se spune scurt, fără a oferi posibilitatea vre-unui opozant al proiectului RMGC să își prezinte propria versiune a evenimentului. În analiza de discurs se spune clar și tare că cel care prezintă evenimentul are putere de a construi evenimentul (imaginea evenimentului) după bunul său plac, de a promova propria versiune (e de bun simț această observație).

În economia știrii manifestațiile de protest (ilustrate foarte intelligent – filmări cu câțiva demonstranți) are doar o frază: “În 1 septembrie, în centrul Capitalei şi în mai multe oraşe din ţară au loc zilnic proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.”

Știrea se continuă cu alte informații despre proiect (nimic despre proteste) care este încadrat ca fiind ” de utilitate publică şi de interes public naţional deosebit” (se citează, dar asta se folosește pentru a imprima în audiență ideea importenței acestui proiect – vital, necesar pentru bunăstarea țării și implicit a buzunarului fiecăruia dintre noi).

Deci, dragi studenți, acesta este un exemplu de manipulare pe care mass media din România lui 2013 o realizează. Învățați că vă va prinde bine. Nu este cel mai bun exemplu, e destul de grosolană manipularea pentru un om învățat să gândească critic, dar din păcate sistemul de educație nu ne ajută în acestă direcție.

Numai bine,

Categories
Stiri

Nu hrăniți trollii din Piața Universității!

Trage de mânecă pe câțiva fotografi ai evenimentelor din Piața Universității rugându-i să-i facă o poză cu pancarta lui cu “Jos capitalismul!”. Se postează bine, în mulțime, să-și sugă credibilitate foto din miile din spatele lui. După seria de blitzuri și clickuri, strânge pancarta și aleargă mai departe, după următorul pâlc de fotografi. Și tot așa. Un comentator de-al blogului a confirmat povestea și a ținut fotografiile pentru el, tocmai ca să nu intre în malaxorul bezmetic(ilor) de pe platformele de stânga sau de dreapta.

Am prins și eu pe patru năuci d-ăștia. Ai mei erau puștani născuți-crescuți cu Carfur și internet, agățați de pancarta “Democrație=Fascism”. Le-am bătut obrazul, le-am explicat cât am putut, apoi i-am violentat verbalo-șantierește dar cu zâmbetul la mine. Miștoul îi scoate din minți p-ăștia, ei iau treaba cu anarhia și antisistemul foarte, foarte în serios. I-am și filmat dar nu îi pun pe youtube deși cu prostia lor agresivă (plus actualitatea subiectului) ar avea șanse de viral. Nu-i pun fiindcă erau teribiliști de liceu și poate mai au vreo șansă în viață. Era o vârstă când și eu luam thrash/death metalul sau fotbalul prea în serios.

Dar nu puii de bolșevici “Jos capitalismul” erau extremiștii cei mai numeroși. Nu, legionarii erau vizibil mai mulți și asta de fiecare dată. Aveau poeziile “Ridică-te Gheorghe, Ioane și alte lighioane” pe pancarte, gașcă numeroasă, crucile cu ei, tot arsenalul lor de orfani ai Căpitanului. Iar pe net, apelul la lupta cea dreaptă și de dreapta e sfânt ca de obicei și nu se sinchisește de mofturile blogărimii sedentare de dreapta: “O astfel de situaţie a mai existat în România postcomunistă doar în vara anului 1990 şi în iulie anul trecut.” (sursa  și tot așa și așa mai departe). Ah, și am uitat de reptilienii daco-traco-romani și ăștia erau câțiva…

Militantului Rogozanu i-a reușit trollingul cu “Jos capitalismul!”, asta a fost prima lui grijă de jurnalist sub acoperire (prima imagine din articol). Iar restul papagalilor din presă au preluat pancarta pe nemestecate. Să avem pardon! li se face o mare nedreptate statistică mereu încrâncenaților din Noua Dreaptă, mult mai numeroși decât frații lor marxiști. Dar poate că ăsta reprezintă ineditul, Noua Stângă…

Ideea e simplă, oameni buni: la un loc, toți ciudățeii anarhici sunt maxim câteva zeci. Eu unul m-am străduit și n-am putut număra mai mult de 20. Zeci! nici măcar nu fac suta de oameni, da? Sărmanii ăștia sunt niște bieți trolli de miting. Nu le dați atenție, nu cadrați imaginea pe ei, nu faceți zoom pe pancartele alea. Sunt irelevante și nu reprezintă zece mii de oameni.  Altfel nu pot decât să vă bănui de rea intenție, nici măcar de neglijență. Iar oricine își începe argumentația de la niște pancarte exotice, e biasat.

Massmedia occidentală cu reputație, Reuters, CNN, BBC nu au preluat niciuna din pancartele alea în imaginile transmise. Fiindcă nu trebuie să știi românește ca să sesizezi că ăștia rămân doar niște exotici irelevanți. Pro sau contra, nu le propagați mesajul de trolli. Nu despre asta e vorba. La un loc, irelevanții bolșevico-legionari atârnători de pancarte anarhiste nu sunt nici măcar juma de procent din zece mii de oameni. Nu vă pierdeți energia offtopic.

Am rugămintea să dați mai departe acest apel anti-trolli fotografilor de Piața Universității.

Categories
Stiri

O ţară veselă, dar tristă: conspiraţionism fără frontiere

Aurul de la Roșia Montană are darul să aprindă imaginația și să agite duhurile. Unde e atâta bogăție, musai să fie ceva necurat. Așa încât explicațiile alternative despre agenda ascunsă a opozanților au început să curgă. Am notat deja trei tipuri de explicații: cu Soros, cu rușii și cu ungurii (fără Soros). Cele cu Soros sunt cele mai numeroase, ceea ce ne arată cât de mare este urma lăsată de Vadim în mintea concetățenilor noștri.

Prima și cea mai simplă conspirație cu Soros este că miliardarul american ar dori personal să exploateze zăcământul și de aceea plătește manifestanții să pună bețe în roate actualilor titulari ai licenței. În timp, această conspirație s-a banalizat și cei ce o propagă simt nevoia unor artificii, sau măcar a unor motive pentru care magnatul preferă complicata cale a protestelor în loc să cumpere pur și simplu firma (ce e un mizilic de jumătate de miliard de dolari, cât e valoare Gabriel Resources, pentru unul ca Soros?). Așa că, mai nou, Soros nu mai vrea musai să exploateze el însuși la Roșia Montană. Zice că vrea să scoată bani din jocul la bursă, și de aceea a plătit deopotrivă manifestanții și guvernanții să joace sceneta protestelor. În plus, adaugă unii bine informați, Soros oricum câștigă indiferent de deznodământ pentru că, preventiv, a cumpărat acțiuni la firma de excavatoare Caterpillar, care va livra mșinăriile de îndată ce începe proiectul. Iar dacă asta vi se pare că nu e o conspirație suficient de veselă, să vă fac un rezumat al celei mai recente „anchete jurnalistice” realizate de ziarul quality Adevărul: 

În 1998, Rusia intra în incapacitate de plată a datoriilor din cauza unei crize financiare care lovise puternic bursa şi rubla. George Soros a pierdut două miliarde de dolari din investiţiile făcute aici. Benny Steinmetz a râs. […] Soros a aflat şi a jurat să se răzbune. […] Prima ocazie a venit în 2009 […] în Guineea […] 15 ani mai târziu, războiul personal dintre cei doi se poartă în Munţii Apuseni, la Roşia Montană, şi pe străzile din Bucureşti. (sursa)

Nici nu mai știu dacă asta e conspirație cu Soros sau trebuie să o ridicăm la rangul de explicație cu evrei și masoni.

Conspirația cu rușii este ceva mai complicată. În principiu, rușii n-au treabă cu aurul de la Roșia Montană, ci țintesc gazele de șist. Scopul lor este să ne oprească de la exploatarea gazelor, pentru a ne ține dependenți de importurile din Rusia. Așa încât acționează din timp: manipulează manifestanții de bună credință printr-o serie de elemente infliltrate în mulțime, pentru a trece de la un protest împotriva exploatării miniere, la unul împotriva expoatării gazelor de șist. Mai mult, ar urmări chiar să dirijeze totul ca să fie un protest împotriva capitalismului și corporațiilor, adică împotrvia Occidentului. Micile detalii – spre exemplu, că Rusia în sine este guvernată corporatist, în cel mai sălbatic stil de capitalism, sau că Gazprom, prin subsidiarea NIS, are deja licențe de explorare a gazelor de șist în vestul României – pot fi lesne ignorate.

În fine, conspirația cu ungurii este chiar banală comparată cu celelalte. Ungurii nu vor să se facă proiectul de la Roșia Montană și se folosesc de elementele alogene din România pentru a-și atinge acest scop. De ce nu vor, rămâne adesea neexplicat. Motivul oficial – că le e teamă de consecințele ecologice, după ce s-au fript cu Baia-Mare – este cel mai des respins ca pretext, fațadă. Aparent, ungurii pur și simplu nu vor, probabil pentru că oricum ne urăsc că le-am luat Ardealul. Uneori, ungurii sunt mână în mână cu Soros.

Conspirația cu Soros a existat dintotdeauna în spațiul public. Îmi amintesc că prin 2000-2001 îmi făceam lucrarea de licență în științe politice, aveam ca temă naționalismul și un studiu de caz pe România Mare. Citeam deci ziarul lui Vadim – aflat atunci la maximul carierei, turul 2 al alegerilor prezidențiale – și aflam că atotputernicul Soros este purtătorul a patru vini fundamentale – evreu, ungur, american, bogat – și învârte lumea în defavoarea României. Ecourile acestor povești au rămas mereu în zona de extremă dreapta, alde Roncea, Noua Dreaptă, În linie dreaptă și alți bezmetici. Acum nu a făcut decât iasă la lumină. Sunt doar puțin surprins că al doilea om în stat, Crin Antonescu, a marșat pe această explicație într-un interviu. Antonescu încearcă să se repoziționeze pentru alegerile de la anul și în mod vădit dorește să câștige.

Nici prezența Rusiei în universul conspiraționist autohton nu e o noutate. Avem și motive să ne temem de mare vecin de la Răsărit, de la tezaur și sovromuri, la Iliescu și Transnistria. Tema influenței rusești este una din armele de campanie ale taberei Băsescu și ar fi fost chiar de mirare să nu o folosească, ținând cont că președintele este un partizan înfocat al proiectului. Surprinzător este că și Ponta pare a marșa pe acest subiect, vorbind la televizor (unde se află aproape permanent) despre manifestanți plătiți din afară de interese economice potrivnice României.

De la Vadim la Antonescu, Ponta și Băsescu, politicienii au folosit și folosesc temerile maselor pentru a câștiga voturi. Este în primul rând o acțiune politică ticăloasă în pragmatismul ei, deci nu putem să știm dacă ei chiar cred în ceea ce spun. Putem să îi blamăm pentru cinism, sau să râdem de tâmpeniile pe care le debitează, în funcție de starea de spirit. Putem spune că este chiar un gest de lașitate și o jignire la adresa propriilor cetățeni ca atunci când aceștia protestează, în loc să încerci să afli care le sunt nemulțumirile, să îi acuzi că sunt plătiți de străini.

Avem însă și o altă categorie de răspândaci ai teoriilor conspiraționite, unii care nu au un câștig politic direct. Sunt numeroșii comentatori anonimi care nu doar cred aceste explicații, ci chiar simt nevoia să le propage cu o energie demnă de o cauză mai bună. Reacția mea a fost de cele mai multe ori una de amuzament. Am încercat însă în câteva rânduri să descifrez mecanismele care îi fac pe astfel de oameni să creadă sincer în astfel de bazaconii. Răspunsul găsit e mult mai trist și arată o problemă profundă de valori în România.

Cei mai mulți dintre cei ce îmbrățieșează fără rezerve conspirațiile, oricât de absurd ar suna, sunt incapabili să înțeleagă, să accepte, că există alți oameni, concetățeni de-ai lor, care ar ieși în stradă pentru o idee, pentru o valoare, pentru un principiu, fără să aibă un interes material direct. Ei, conspiraționiștii de serviciu, nu ar mișca un deget neplătiți, sunt convinși că lumea e plină de ură, de răutate, de înșelătorie, și nu pot să conceapă că sunt și oameni care gândesc altfel. De ei îmi e milă, dar cu cât sunt mai mulți, cu atât ne va fi mai greu nouă, tuturor, ca societate, să fim mai buni.

Categories
Stiri

Argumentul londonez la tâmpenia cu anti-capitaliştii din Piaţa Universităţii

O scurtă postare în trei paşi despre spamul dinspre dreapta aiuristică (şi pe alocuri vulgară şi insultătoare) cum că gata! vine comunismul! renaşte naţionalismul! fug investitorii străini din România precum refugiaţii din Siria. Un deget în obraz.

Întâi: despre trollii stângişti

Militantul Costi Rogozanu trollează al naibii de eficient. Un nebun aruncă o piatră cu “Jos Capitalismul” şi zece înţelepţi se chinuie s-o scoată. Ridicolul e maxim atunci când Dan TapalagăCristian Preda sau Alin Fumurescu explică panicard Piaţa Universităţii din ce văd ei pe youtube şi pe bloguri (că la teve nu se dă) fără să fi fost acolo în niciuna din cele două duminici. Că, să mă scuze protestatarii de seară cu seară, dar evenimentele majore s-au întâmplat în ultimele două duminici.

Nici nu mai zic de comicăria stângiştilor împotriva unor mineri şi apoi ipocrizia manifestului cu mâna de lucru: un fel de noua stângă şi lucrul manual. În fine, trollii vor trolla.

Doi: despre irelevenţa unor exotici

Deşi primul sfat învăţat încă de acum zece ani pe internet zice “să nu hrănim trollii!“, nu mă pot abţine să nu comentez această tâmpenie majoră cum că zece mii de oameni din Piaţa Universităţii ar fi anti-capitalism, anti-democraţie, anti-investitori străini, anarhişti sau orice alt tip de extremişti. Da! sunt extremişti, d-ăia de-ai lui Radu Cosaşu, extremişti de centru. Extremişti de centru suficient de toleranţi cât să accepte lângă ei exoticii gen reptilieni daci, stângişti sau legionari. I-am numărat pe ciudaţii ăştia duminică: fix paişpe idioţi, respectiv 0.14% din mulţime. Am pretenţia că am fost la destule meciuri, vămi vechi, festivaluri şi concerte metal cât să-i pot identifica. Dar să zicem că n-am numărat bine şi erau de trei ori mai mulţi. Nici măcar juma’ de procent! Despre ce vorbim?

Ne-am întors înapoi în epoca Europa Liberă: căutăm agenţiile mass-media externe ca să aflăm ce se întâmplă cu adevărat în România. Nici Reuters nici BBC nici CNN nu au preluat imagini sau mesaje cu exoticii-extremişti, fiindcă în meseria aia de jurnalist există ceea ce se cheamă criteriul RE-LE-VAN-ŢEI.

Trei: argumentul londonez

Poftiţi un argument solid şi rapid pentru cine n-are timp şi chef să răspundă idioţeniei cu anti-capitaliştii, anti-investitorii străini din Piaţa Universităţii. Să-i zicem Argumentul Londonez. Pentru cine are amici d-ăştia neinformaţi sau cinici, întrebaţi-i aşa:

– Este Londra leagănul industrializării, fundaţia capitalismului mondial?
– Da…
– Este Londra, ză siti, cel mai cel centru financiar al Europei?
– Da…
– Este Londra capitala ţării europene cu cele mai multe investiţii străine atrase?
– Da…
– Este Frank Timiş, omul din spatele proiectului RMGC, un investitor străin în Londra?
– Da…
– Este Frank Timiş interzis la bursa din Londra pentru repetate infracţiuni?
– Da…

Şi poc! ruptura logică! Marea Britanie, cel mai capitalist stat din Europa, îi interzice investitorului de la Roşia Montană să facă afaceri pe bursa londoneză. Veţi zice că nu mai e, că a vândut mai departe afacerea-ţeapă. Trucuri de iluzionist financiar în căutarea aurului ascuns. O ţeapă tot ţeapă rămâne. Iar o ţeapă bazată pe încălcarea legilor nu se numeşte “investiţie străină” ci reprezintă doar o infracţiune şi o ameninţare la adresa statului de drept, fără de care capitalismul şi democraţia nu există. Desigur, unii apără statul de drept o vară da, o vară ba…

Categories
Stiri

Pancarte și alte manipulări stângace

Cum se poate manipula aiurea, cu câteva pancarte total irelevante sau cum nu vedem pădurea de copaci. Mai jos exemplul traseului unei pancarte. Dar mai înainte, meme-ul zilei. Azi 8 ale lunii este despre… Punctul 8:

Punctul 8 din Programul USL

Și încă una: nu credeam să ajung s-ascult din nou Europa Liberă. Vorba vine, adică să-mi iau știrile despre România din massmedia internațională. Duminica trecută ar trebui predată la școlile locale de jurnalism drept Duminica Neagră – ziua în care presa română și-a astupat gura și urechile și a închis ochii la ce se petrecea “în prime-time” pe bulevardele capitalei. La fel ca și unii bloggeri “consacrați”.

În timpul ăsta, Reuters transmitea din București și, mai important este CUM relata: obiectiv, pertinent și mai ales RELEVANT, adică informație trecută prin sita gândirii raționale. Atunci când și-au dat seama că nu mai pot ignora realitatea din stradă, au început și ai noștri presari să prezinte evenimentele (unii la o zi două după, asta în era internetului). Desigur, relatările au curs denaturat funcție de portavocea fiecăruia.

Amuzant e cum, de fiecare dată când se transmite Live, manifestanții se adună lângă reporter strigând refrenul deja celebru: “Presa română, plină de minciună!” :D

Dar pe lângă presa cu botniță publicitară se tot agită portavocile ideologice

Rețeta e simplă: se ia o pancartă idioată și se bate toba fără discernământ pe tâmpenia unui unic carton. Câțiva amețiți nu sunt relevanți miilor de oameni d-acolo dar d-aia Reuters e Reuters și nu cade în capcana unor astfel de “attention whores” ideologice. În presa românească, funcție de mesajul necesar, se alege pancarta potrivită. Sau se fabrică pancarta potrivită, că înțeleg că inepția cu “Jos capitalismul” a fost produsă de o derutată dintr-o organizație ultra-stângistă. Să luăm exemplul altei derute sau derutate, căreia îi acord totuși prezumția de naivitate (ca să fiu elegant).

Andra Matzal scrie despre Piața Universității și alege să-și ilustreze articolul cu următorul banner scos din puțul gândirii:

Banner TOTB

Generalizare ineptă, “investitorii străini” sunt răufăcători care lucrează cu mănuși și cu masca de călău. Jignire aberantă la grămadă pentru nume importante precum Oracle, Renault, Ford, Daewoo, Unilever, Continental, Pirelli etc. cu activități serioase și sănătoase în România. Nu mai zic că probabil autoarea aberației își face cumpărăturile la Carrefour. Dar care autoare?!

Fiindcă atunci când urmezi linkul spre bannerul original de pe siteul artistei Sorina Vazelina, dai cu stupoare de următorul banner:

Banner original

Acum, ca la grădiniță: găsiți diferențele! Nu pot să știu traseul nefericit al bannerului de la artistă la Think Outside The Box. Cineva p-acolo pe la totb.ro trebuie neapărat să-și scoată capul din cutie. Am incercat sa comentez dar nu mi-a aparut comentariul. Dezamăgitor.

Ideea e să nu îngurgitați pe nemestecate unele pancarte, bannere, mesaje izolate și deci absolut irelevante pentru mulțimea din Piața Universității. Câțiva tâmpiți nu reprezintă mii de oameni echilibrați și frumoși. Post inspirat de pancartele nevăzute ale lui Emil Stoica.

***

Update: În timp ce ignoră sau denaturează protestele, RTV pune botul la o satiră. Ca să vedeți filtrare inteligentă a informației. Captură.

Update2Așteptăm traficanții de rosii! (+ alte comentarii beton). Genial.

Update3: Autoarea totb.ro și-a editat articolul cu bannerul original anti-RMGC ștergând aberația generalizatoare anti-investori străini. Comentariul meu acolo tot n-a apărut. Ar fi fost suficient și nici n-ar fi generat articolul de față.

Categories
Stiri

În care Costi Rogozanu sfârşeşte un militant ridicol şi confuz

Un fel de necrolog, fiindcă îmi pare rău de talentul respectivului de a scrie proaspăt și nuștiucum altfel. Însă acreala lui militantă mie mi-a ucis curiozitatea iar pe el l-a îmbătrânit urât. Ghinion, sunt genul care greu separă omul de operă, dar i se rupe lui de minus un cititor. Domnul Rogozanu (v-am zis că-l percep dintr-o dată îmbătrânit rău) are luptele sale cu gedesiștii, cu capitaliștii, cu dilemiștii, cu corporatiștii și cu cine s-o mai lupta el ca activist asumat.

Nu zic, emitea pixeli empatici și fresh când încerca să-și înțeleagă copilăria susținând „Am ținut cu minerii!„. Dar te întristează spitalicesc când citindu-l mai abitir realizezi că doar își rescria amintirile de puber din perspectivă ideologică.

Mă opresc asupra domnului Rogozanu fiindcă zilele astea se străduie ideologic să sufle tare-tare în vuvuzele sale media, voxpublica, criticatac precum și din postura de jurnalist Realitatea. Plus, ce baftă piaristică! prezentul ăsta tumultos îi pică la țanc pe o polemică legată de o carte lansată recent de dânsul. Noroc ajutat și de faptul că Nicolae Manolescu s-a aplecat asupra unei recenzii „entuziaste, nu și entuziasmante” despre cartea respectivă, etichetând totodată comentariile Rogozanu&co „de un enorm ridicol, bazate pe cea mai tendenţioasă confuzie populistă de valori … o direcție cât se poate de veche de pe vremea copilăriei comunismului”. Asta după ce înainte, precizează generos: „mi-am manifestat de mai multe ori decepţia pe care acest strălucit fost student al meu mi-a provocat-o asumându-şi cauze greşite şi dinainte pierdute„. La care sufletul criticatac vede „etichete obositoare dar mereu eficiente” și își publică exasperat crezul său extremist.

Între timp, după cum ziceam, se întâmplă Piața Universității 2013  iar domnul Costi Rogozanu se activează mai abitir ca niciodată. Și dă-i și luptă pe flancul stâng!

Aici recunosc că reușește să-i dribleze pe intelectualii așa ziși de dreapta cu o fentă rapidă pe stânga. Bine, respectivii intelectuali oricum au rămas cramponați și acriți într-un trecut biasat legat de Piața Universității 2012 și mai aiurea (ca să nu zic ignorant sau mai rău, interesat) față de proiectul Roșia Montană.  Au fost astfel scoși în offside de marșul spontan pe Magheru susținut masiv și inclusiv de oamenii cu preferințe de dreapta, ăia informați care înțeleg perspectiva tunului sau chestiunile de proprietate și  de patrimoniu ale proiectului. Iar dacă pe dreapta nu critică nimeni proiectul, o poate face chiar mulțimea oamenilor normali la cap alăturându-se pieței, că doar nu-s atâția hipsteri și biciclete în București (păcat!).

Și astfel se face duminică seară iar în penuria de informație mass-media, Costi Rogozanu vine cu fotografia celebră „Jos capitalismul” și bate toba cu ea pe net (rușine mass-media de duminică!) și pe Realitatea,  care alături de Digi24 rămăseseră  singurele televiziuni care au transmis în cea mai importantă zi a protestelor, cea de duminică. Printscreen.

articol vox 2

Dragii mei, eu însumi am fost duminică printre cei cinci mii de oameni și știu ce vorbesc. Cele câteva zeci de „confuzi ridicoli” n-au fost miile de cu seara (de fapt se și vede că poza e pe lumină). Nici n-aveau cum să strângă miile alea. D-asta mă jignește tonul relatărilor sale și faptul că toți papagalii din presa-preș i-au preluat „anticapitalismul” pe nemestecate în panica de după, când și-au dat seama că chiar se şterg cu ea de meserie dacă nu încropesc repede ceva ştire, în cinci minute. Că  trecuseră zile (înainte) și ore multe (după) în care au ignorat protestul cu ochii bulbucați pe bugetul de publicitate.

Dar nu numai pe mine mă jignește turnura asta pe care vrea s-o dea protestelor militantul Rogozanu. Nu mai e domn d-aici încolo în articol ci lipitor de afișe. Evident, încearcă.

Comment vox

Nu v-am convins încă de meseria sa de lipitor de afișe pentru ideologia criticatac (CA)?

comentarii criticatac

Deh, oamenii au idealuri nobile ce nu trebuie întinate. Numai că CA (cafonie asumată) are o problemă de când a devenit obositor militant. Fie zis, încă surclasează siteurile diametral opuse, cele de dreapta, care rămân mai vulgare și mai agresive. Despre Criticatac, unii autori au sesizat direcția „ridicolă și confuză” și au dat exit: Mihai Iovănel și Ciprian Șiulea, doi dintre fondatori, s-au retras din grup. Iulia Popovici și Victoria Stoiciu deasemenea nu mai fac parte din structura editorială a sitului.

Ultima autoare citată semnează acum și pe Contributors, unde cel mai recent text al său vorbește foarte pertinent „de ce a devenit Roșia Montană problema tuturor”. Genul de opinie moderată și obiectivă pe care domnul Rogozanu o respinge visceral delirând utopice „infestări anticapitaliste” ale mulțimii si avertizand ridicol (sic) asupra pericolului ca dreapta să-i confiște mișcarea.

articol vox

Îngrijorat de extremiștii de centru care fără  îndoială că sunt majoritari, domnul militant Rogozanu  sesizează “evident, pericolul real” ca această Piața Universității să fie confiscată de dreapta. E o fobie veche a domnului militant, Piața Universității nu trebuie să învingă din nou!