Categories
Stiri Tu cu cine ai vota

Ce public are Partidul Conservator-Religios?

Deşi au încredere în Biserică, românii nu o vor amestecată în politică. Instituţiile politice sunt la cel mai scăzut nivel de încredere, în timp ce cele religioase se bucură în continuare de încrederea cetăţenilor (chiar dacă în scădere); în tot spectrul social, participarea la activităţi politice este cea mai scăzută, iar la activităţi religioase cea mai ridicată. Totuşi, într-o proporţie covârşitoare, românii resping ideea ca preoţii să le recomande cu cine să voteze şi majoritatea sunt împotriva candidaturii în alegeri a preoţilor. Majoritatea românilor cred că ar fi mai bine ca funcţiile politice să fie ocupate de oameni credincioşi, dar trendul este descrescător. Aceasta este concluzia primei părţi a analizei de aici şi în continuarea ei am încercat să-mi imaginez o agendă publică a unui partid-conservator religios.

Vorbim deci de o minoritate a celor ce consideră că este bună o implicare a bisericii în politică. Însă am văzut adesea în istorie că o minoritate activă, hotărâtă şi cu resurse îşi poate avansa şi chiar impune propria agendă în spaţiul public. Clasa politică din România este în criză, iar unul dintre simptomele acestei crize este că principalele partide îşi pierd susţinătorii şi mulţi cetăţeni se consideră nereprezentaţi. Întrebaţi, în iunie 2011, dacă se simt apropiaţi de vreo formaţiune politică, doar 19% dintre români răspund afirmativ. Chiar dacă asistăm în spaţiul politic la mişcări tactice de „deghizare” a vehiculelor politice sub nume noi – înfiinţarea succesivă a ACD şi USL, respectiv posibila apariţie a Mişcării Populare – rămâne un spaţiu suficient de mare pentru apariţia unor noi formaţiuni politice. Nu e vorba neapărat de partide de masă, ci mai degrabă de unele de nişă, care promovează o agendă bine ţintită pentru a atrage un public specific, cu şanse de a ajunge în Parlament. Partidele ecologiste ar putea fi exemplul cel mai bun, şi avem deja trei astfel de formaţiuni. Însă la fel de bine poate să fie un partid cu o agendă conservator-religioasă.

Este evident că un astfel de partid ar promova înainte de orice o morală creştină. Însă toate partidele româneşti fac asta, indiferent care este ideologia asumată retoric. Să ne amintim că în 2009, la dezbaterea finală, candidatul socialist la preşedinţie a lecturat din Biblie, ceea ce contrazice cumva tocmai ideea de a fi socialist; dar acesta este specificul local. Un partid care ar vrea să se diferenţieze pe linia religioasă ar trebui să vină cu o serie de opţiuni de politici publice care să se suprapună cu opiniile bisericii. Am încercat să construim o astfel de agendă, cu cinci subiecte de actualitate în dezbaterea publică de la noi: finanţarea bisericii din surse publice; construcţia Catedralei Mântuirii Neamului; predarea religiei în şcoală; îngrădirea avortului; şi sporirea influenţei religiosului asupra politicului. Tabelul următor prezintă concis, pentru fiecare dintre cele cinci subiecte, care au fost indicatorii folosiţi pentru măsurare şi care este procentul din întreaga populaţie care are opinia considerată conservatoare.

Grupurile evidenţiate prin procentul din ultima coloană nu se suprapun: de exemplu, sunt persoane favorabile predării religiei în şcoală, dar împotriva avortului. Pentru oricare două subiecte găsim astfel de exemple. Intersectând toate cele cinci grupuri, putem construi un indicator de afinitate cu agenda conservator-religioasă pe care am propus-o.

Acest indicator are şase niveluri, aşa cum arată imaginea de mai jos. Cei cu afinitatea cea mai slabă, 22% din populaţie, sunt cei care nu se regăsesc în niciuna dintre opţiunile de mai sus. Cei care se află în cel puţin un grup sunt 25% din populaţie; 21% se regăsesc în două grupuri, iar în trei grupuri alţi 20%. La marginea din dreapta a graficului, cu afinitatea cea mai puternică, sunt cei care se regăsesc în patru dintre cele cinci grupuri – 9% – şi, în ultima categorie, cei 3% dintre români care îmbrăţişează toate cele cinci opţiuni pe care le-am numit conservator-religioase.

Putem spune că publicul ţintă al unui eventual partid conservator-religios ar fi cei din ultimele două categorii. Relaxând condiţiile s-ar mări numărul potenţialilor susţinători, dar în acelaşi timp agenda s-ar suprapune prea mult cu a cel puţin unora din partidele mari deja existente. Pentru a se diferenţia, noul partid are nevoie de o agendă ceva mai radicală. Vorbim deci de un potenţial electoral pentru agenda propusă de aproximativ 13% din populaţie.

Este aceasta o minoritate activă şi cu resurse care să promoveze o schimbare, aşa cum spuneam mai sus? Răspunsul este mai degrabă negativ. Categoriile sociale în rândul cărora întâlnim o o pondere mai mare a celor ce au o afinitate puternică cu agenda conservator-religioasă sunt cele mai pasive şi cu resurse mai puţine. Nu este o surpriză, literatura de specialitate şi cercetări anterioare arată că persoanele cu resurse mai puţine tind să fie mai conservatoare.

Spre exemplu, 30% dintre cei cu venituri foarte mici (sub 400 lei) au o afinitate puternică cu agenda analizată, faţă de doar 10% dintre cei cu venituri mari (2.000 – 4.000 lei) şi 6% dintre cei cu venituri foarte mari (peste 4.000 lei). În mediul rural ponderea grupului studiat este de 19%, faţă de 7% în urban. După nivelul de educaţie, conservator-religioşii sunt 22% între cei cu studii primare, 10% între cei cu studii medii şi 7% între cei cu studii superioare. Ca vârstă, ponderea lor este peste media naţională doar în rândul celor peste 60 de ani (16%) şi scade la 8% între tinerii sub 30 de ani. Similar, observăm că au tendinţa de a se plasa mai spre dreapta scalei de mai sus pensionarii, casnicele, şomerii, lucrătorii în agricultură, şi mai spre stânga cei cu profesii active. Pe scurt, grupul analizat, cel al persoanelor cu o afinitate puternică pentru agenda conservator-religioasă este mai degrabă format din persoane fără potenţialul de a influenţa şi, dacă societatea în ansamblu va avea o evoluţie crescătoare, acest grup va avea mai mult tendinţa de a se restrânge decât de a creşte. Nu putem însă estima ce s-ar întâmpla dacă evoluţia economică şi socială ar fi în regres, ducând la creşterea numărului „pierzătorilor” şi a celor defavorizaţi; ar putea să conducă la o creştere a potenţialului agendei conservator-religioase.

Un eventual partid ce şi-ar asuma o agendă conservator-religioasă mai mult şi-ar înstrăina potenţiali votanţi decât ar atrage. Ponderea celor ce au o afinitate puternică faţă de o astfel de agendă este redusă şi semnificativ mai mică decât a celor ce o resping, iar persoanele ce corespund profilului au resurse mai puţine şi sunt mai degrabă pasive. Dacă Biserica s-ar simţi ispitită să facă pasul spre politică, foarte probabil ar fi o decizie greşită, care i-ar aduce mai degrabă dezavantaje. Iar participarea politicienilor la evenimente religioase sau afişarea ostentativă a credinţei e posibil să nu aducă beneficiile electorale scontate. Până la urmă, e un semn că, încet-încet, democraţia din România se maturizează.


*) Acesta e un text publicat pe 15 septembrie 2011, așa cum bine și-au dat seama cititorii fideli. Am văzut că a tot revenit discuția despre stat, societate și biserică, fie că e vorba de bugetul (public) al cultelor, fie că vorbim de încrederea în biserică. M-am gândit că pentru cei ce sunt interesați de subiect sunt bune niște date despre religie și politică; sunt din 2011, dar e un domeniu în care lucrurile se schimbă lent. Din aceeași perioadă, folosind aceleași date de sondaj, citiți și despre:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *