Categories
Stiri Tu cu cine ai vota

Legi ce se vor a fi moderne, cu mentalitate feudala, hai sa impacam victima cu violatorul

In ultimii 20 de ani Romania a luat-o pe un drum, al modernizarii, al apartenentei unde-i este locul, si anume in marea familie europeana. Civilizatia vestica, asa cum i se mai spune. Nu, nu mai vrem sa fim orientali, vrem sa fim occidentali, nu mai vrem sa fim inapoiati, vrem sa mergem inainte.

100_3133

Facem cate un pas, baby steps, pasi de copil cum zic vorbitorii de engleza, sau cateodata, poate chiar prea des, vorba cantecului nostru, stanga unul dreapta doi. Unul dintre acesti pasi spre modernizare a statului si schimbarea mentalitatii s-a vrut a fi Legea Medierii. O lege de care avem nevoie, spune, pe scurt, sa nu te duci la tribunal daca nu ai incercat sa te impaci cu cel cu care vrei sa te judeci. De exemplu daca ai ceva de impartit cu fratele, sora, vecinul sau mai stiu eu cine, in multe cazuri, stati domnule de vorba si rezolvati-va problemele, nu va tarati reciproc prin tribunale, economisiti timp, bani, energie si … sentimente de ura :) . Un indemn la o coeziune sociala mai buna as zice. Lucrurile bune se cam termina aici.

Mintea ingusta si retrograda a celor care au gandit si apoi votat aceasta lege include violul pe lista medierii obligatorii. Iata o mentalitate misogina si feudala as zice, parca-i aud “poate i-o fi si placut bah” sau “ei lasa, ca trebuie sa fi facut ea ceva ca sa si-o ia, daca nu ridica cateaua coada, nu se intampla nimica” spuse din pacate, de cam multi concetateni. In acest caz agresiunea nu este numai fizica, ci si psihica, in unele cazuri nevindecabila complet. Este o trauma in urma careia sufera victima si familia victimei, mai ales partenerul victimei, datorita disfunctionalitatii relatiilor dintre ei.  Prin obligativitatea tentativei de impacare intre agresor si victima, in acest caz, se descurajaza raportarea agresiunii. Asta pe langa faptul ca in societatea romaneasca stigmatul se pune inca prea mult pe victima, nu pe agresor.

Oare printre cei care au gandit si votat o astfel de lege nu s-au aflat si femei ? Oare barbatii respectivi nu au mame, surori, sotii si fiice ? Si-ar imagina cineva mama, sora, sotia sau fiica fata in fata cu agresorul, la mediere, in cazul unui viol ? Sa fie numai 50 de persoane revoltate asa de tare incat sa protesteze in aceasta tara contra unei asemenea aberatii?

Update 2013-01-04 09:47 :

Multumesc comentatorilor, dupa cum se pare nu m-am informat suficient asupra amanuntelor, doar mi s-a ridicat tensiunea la o posibila aberatie legislativa, des intalnita de altfel. Cu voia comentatorului nostru Gabriel, preiau comentariul lui pentru o mai buna informare a cititorilor blogului, drept la replica, si acces la informatii pe care putini au timpul si caderea. Ideile, argumentele si munca de documentare ii apartin in intregime, iata o versiune corectata chiar de autor :

” Clarificari obiective la o reactie subiectiva : mediere vs. viol

Sensibil subiect, violul,  greu de abordat fara sa nasca in oricine reactii vii, care vin dintr-un instinct de protejare a propriei fiinte si a intimitatii.

Nu mi-am propus sa vorbesc despre viol, ca act de agresiune. Sunt constient ca este un subiect extrem de intim, referitor la o trauma psihologica si fizica cu grele urmari. Am sa ma limitez sa continui comentariul in cadrul juridicului: protestele recente ataca aceasta zona.

Demersul protestului recent indreptat impotriva Legii medierii are o baza eronata, tehnic vorbind.

Faptele: Un grup de organizatii declanseaza un protest care asociaza o lege care din februarie se va face simtita – Legea medierii, si o trauma majora- violul. Luarile de pozitie sunt variate, comunicarea acopera o plaja de la trimiteri la lege la pareri strict personale despre cum crede cineva ca ar fi legea despre care vorbeste fara sa o cunoasca. Protestul este asociat, ca si data ( 1 feb.), cu intrarea in vigoare a unei reglementari care impune persoanelor care ajung la instanta sa se informeze asupra unei proceduri noi si moderne de rezolvare a conflictelor – medierea.
Protestul nu intarzie sa aiba ecou in mass-media, si apar si reactiile publicului: articole care abordeaza protestul, scrise de jurnalisti mai mult sau mai putin documentati, care creeaza cadrul unor comentarii.
Comentariile publicului sunt dovada vie a ce s-a inteles din protest si din modul in care a fost reflectat in media: se fac trimiteri la intoarcerea la epoci primitive, se arunca cu pietre in mediere – ca un lucru inutil , ba chiar impotriva unor drepturi, si apar si rabufniri impotriva unei categorii profesionale noi – mediatorii: unii ii stiu personal pe niste mediatori, si li se par nedemni ca sa abordeze fie si teoretic un caz de viol, altii ii vad ca pe o noua tagma care va face baii de pe urma victimelor.

Nu am vazut pana acum un material suficient documentat, si nu am vazut nici macar un material care sa cuprinda si o opinie a unui reprezentant oficial al mediatorilor  – reglementati de un Consiliu de mediere. Sunt utile unele lamuriri pentru aceia care vor sa afle mai mult decat pareri.

Posibilitatea impacarii victimei unui viol cu agresorul , DOAR in cazul in care violul nu a adus si alte vatamari corporale grave sau nu a fost facut in forme agravante (vezi citatul din Codul Penal, mai jos) , exista de foarte multe vreme in Lege. Si nu in Legea medierii, ci direct in Codul Penal.

Codul Penal prevede de zeci de ani ( formularea ramasa si azi, de exemplu, dateaza tocmai din 1968) ca: “Actiunea penala pentru fapta prevazuta în alin. 1 [adica violul in forma simpla] se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.” . In traducere pentru ne-avocati: daca victima nu depune plangere sau daca si-o retrage, actiunea penala nu porneste/inceteaza.
Nota : acest ” viol in forma simpla”  – definitie seaca juridica, presupune doar acte sexuale fortate fara alte vatamari grave asupra victimei. Toate situatiile ce presupun ” forma agravanta” ( alte definitie seaca juridica) , cum ar fi: mai multe persoane violeaza o alta persoana, sau victima era din familia sau in ingrijirea agresorului, sau volul a avut si urmari de vatamare grava corporala – toate acestea nu se mai bucura de clementa justitiei si agresorul este direct cercetat penal, fara posiblitatea de a evita o pedeapsa, daca se dovedeste vinovat, chiar daca se impaca cu victima.
In baza acestei prevederi vechi, sute si poate mii de victime au avut posibilitatea de a ierta agresorul, si in acest fel sa il scape de urmarire penala. Uneori invinuitul se casatorea cu victima, alteori victima renunta pur si simplu la plangere, iar alteori era convinsa ( poate uneori cu amenintarea, dar alteori  prin compensatii materiale ) sa retraga sau sa nu depuna plangerea. Existau si cazuri de reclamatii ” din razbunare”  – violuri neadevarate sau incerte.

Evident, este de discutat: de ce nu ar depune victima plangere  –  teama, rusine, trauma, alte motive subiective si obiective, printre care, uneori, si lipsa de probe – si in ce conditii ar accepta sa renunte la plangere.

Cert este ca de zeci de ani agresorii in viol nu sunt iertati de justitie ( si nici de acum inainte nu vor fi iertati) , doar ca in unele cazuri , in situatii considerate DE LEGE mai putin grave, li se dadea posiblitatea de fi iertati de victima.

De zeci de ani cazurile de  “impacare ” erau rezolvate e avocati. Si de acum inainte pot sa fie rezolvate de avocati – nimic nu s-a schimbat.  Doar ca apare si posibilitatea de a face aceasta impacare si prin intermediul medierii.

Este de mirare ca acum apar reactii care vizeaza de fapt  practica veche de zeci de ani a impacarii, dupa ce ani la rand s-a utilizat. Si este regretabil ca aceste reactii sunt asociate cu lansarea uneia dintre cele mai moderne proceduri de solutionare a conflictelor, medierea.

Sa aducem cateva clarificari privind medierea, legea medierii, prevederile Codului penal privind violul si tangenta medierii cu violul.

“Obligativitatea” medierii

Sunt destui care atat au inteles: ca devine obligatoriu ca o victima a unui viol sa se impace cu agresorul sau la mediator, si astfel agresorul sa scape nepedepsit. Si nici macare nu au inteles citind eronat legea, ci pur si simplu ca asa au inteles din ce au inteles altii. Vocea lor este mai puternica decat ca celor care mai cunosc cate ceva, si care ingaima, fara sa fie auziti: hei, gresiti…

Legea medierii: art 67, pct.2:
“(2) Nici persoana vatamata si nici faptuitorul nu pot fi constransi sa accepte procedura medierii.”
Sunt multe prevederi explicite in Legea medierii care spun clar, textual:  medierea, acceptarea de a rezolva un conflict prin mediere – nu este obligatorie pentru nicio persoana.

Medierea NU ESTE OBLIGATORIE. Pentru niciun conflict. Oricine doreste sa isi urmeze dorinta si dreptul de a recurge la un judecator care sa decida daca are dreptate sau nu ramane liber sa faca. S-au schimbat doar niste mici detalii premergatoare. Inainte de a ajunge cu procesul in fata judecatorului, persoana este obligata (doar in anumite cazuri) sa ajunga la un mediator doar pentru a fi informata asupra medierii, asupra procedurii de mediere si asupra avantajelor ei pentru cel care se afla intr-un conflict cu o alta persoana.

Pentru cei care invoca anticonstitutionalism, medievalism si alte -isme care sunt rapid asociate medierii,  e util de aflat ca sistemul american de justitie este si mai restrictiv: o serie larga de litigii nici nu sunt lasate sa ajunga in fata unui complet de jurati ( cel pe care il tot vedem in filmele americane cu procese) daca pot fi rezolvate prin mediere sau prin metode preliminare judecatii. Asadar, nu este doar optional. Faimoasa justitie americana te obliga. Medierea s-a dezvoltat si a plecat cu succes din SUA. Nu este o ingradire a drepturilor, este o optimizare a justitiei.

Medierea, implicit, nu este obligatorie nici pentru cazurile de viol, si nici macare nu se poate apela la ea in toate cazurile de viol. Am amintit deja, si vezi si mai jos lamuriri clare.

Procedura de informare asupra medierii

Informarea asupra medierii devine obligatorie in anumite cazuri de litigii, stabilite prin lege, si care se inscriu in general in categoria litigiilor civile (intre persoane) , fara conotatie penala ( exemplu: neintelegeri pe contracte, in relatiile de familie, in exercitarea si respectarea diverselor drepturi de proprietate, solicitarea de despagubiri, litigii individuale de munca sau diverse litigii intre societatile comerciale).
Este un lucru firesc ca, inainte de a incepe un proces, care poate sa dureze ani intregi si sa mobilizeze energie si resurse costisitoare, legea sa dea posibilitatea persoanelor in litigiu sa afle ca pot sa rezolve conflictul si amiabil. Asta faceau de multa vreme judecatorii, mai mult sau mai putin convingator. Acum o fac intr-un mod procedural.
Daca persoanele nu vor sa se impace amiabil, daca nu sunt interesate de mediere, sau daca ele considera ca doar un judecator va ajunge sa judece mai bine decat pot judeca ele doua, la o masa, fata in fata, atunci sunt libere, cu o simpla hartie semnata si stampilata de un mediator ( acel “certificat de informare” ), sa se duca mai departe cu procesul. Informarea – hartia aceea, este GRATUITA.

Legea nu blocheaza astfel dorinta oricui sa apeleze la justitie. Cel mult il intarzie cu cateva zile. Ce o sa mai conteze cateva zile la un proces de cativa ani…. ?

Medierea in litigii de natura penala. Legea medierii vs. Codul Penal

Am lasat separat aceasta categorie de litigii.
Ce inseamna “penal” ( in sensul legii)? Ceva care contravine ordinii si linistii publice. Ceva ce este considerat mai mult decat o greseala, este considerat o infractiune, si care se poate pedepsi cu amenda penala sau inchisoare.
Legea medierii lasa posiblitatea medierii DOAR in cazurile in care CODUL PENAL prevede ca  pentru infractiunea respectiva:
– nu se declanseaza urmarirea penala decat la depunerea unei plangeri penale a persoanei care se considera victima.
– se incheie urmarirea penala prin retragerea plangerii impotriva persoanei invinuite, de catre persoana vatamata
-se incheie urmarirea penala daca persoanele se impaca ( si implicit este retrasa plangerea penala)

Pur si simplu asa functioneaza legea si Codul penal. Si nu functioneaza de acum, de la Legea medierii, ci de zeci si zeci de ani.
Anumite litigii ce pot fi considerate infractiuni se pot rezolva si intre cele doua persoane: fie se impaca, fie se lamuresc ca poate au avut pretentii sau perceptii gresite, fie stabilesc un mod in care sa isi inlature unul altuia supararea, fara a mai apela la justitie si la pedepse.
Impacarea este veche in drept, face parte din cutume vechi de sute si poate mii de ani. Sensul de evolutie al justitiei nu este unul retrograd, si nu are cum sa ignore efectul impacarii.

Sunt doar aproximativ 25 de infractiuni ( dintr-o lista de cateva sute) care se pot stinge prin aceasta cale a impacarii. Toate sunt descrise una dupa alta in Codul Penal. Mai sunt vreo 5, care se aplica sferei comerciale, reglementate de alte legi.
Printre ele,  si unele cazuri  viol ( subliniere: doar unele cazuri de viol, cele definite juridic drept ” in forma simpla”) intra in categoria aceasta.

Legaturi indirecte intre litigiile de viol si Legea medierii

Nu exista fragment din Legea medierii care sa se ocupe de viol. Exista o mica sectiune care se ocupa de litigiile de natura penala ( in mare, cam ce am rezumat mai sus, adica prevede ca se pot media litigiile penale in care actiunea penala se declanseaza doar la plangerea victimei- ” se pot” inseamna ca se poate doar daca persoanele implicate accepta, amandoua ). Mai exista inca un mic fragment care prevede clar ca daca exista un litigiu penal in care exista un faptuitor cunoscut si o victima clara, victima nici macar nu are obligatia sa se prezinte la informare in acelasi timp cu faptuitorul, daca nu acccepta acest lucru. El de afla in chiar articolul din Lege care intra in vigoare din februarie2013 ( restul legii este in vigoare din 2008):
Legea medierii, art 60^1, pct g:“g) in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima isi exprima consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul; daca victima refuza sa participe impreuna cu faptuitorul, sedinta de informare se desfasoara separat.”

Asadar, medierea nu doar ca nu este obligatorie in cazurile de viol, ci chiar este acordata posibilitatea victimei ca, daca nu vrea sa dea ochii cu faptuitorul la informarea despre mediere( care este singura obligatorie) , sa nu o faca. Este alegerea ei cum procedeaza. Este protejata in intimitatea ei, evident, in limitele unei proceduri.

Acum, despre viol in Codul Penal si Codul de Procedura Penala

Legea care reglementeaza infractiunile de viol este Codul Penal. Articolul 197 clasifica diferite forme de viol:

CODUL PENAL, Art. 197 “Violul”:
“  Actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa, se pedepseste cu închisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.
Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani si interzicerea unor drepturi, daca:
a) fapta a fost savârsita de doua sau mai multe persoane împreuna;
b) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul faptuitorului;
b1) victima este membru al familiei;
c) s-a cauzat victimei o vatamare grava a integritatii corporale sau a sanatatii.
Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi, daca victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar daca fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.
Actiunea penala pentru fapta prevazuta în alin. 1 se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.”

( sublinierea marcheaza acea prevedere explicita a Codului Penal privitoare la incetarea urmaririi penale daca victima se impaca cu agresorul, insa doar in cazurile mentionate la primul alineat, cunoscute sub numele juridic de ” viol in forma simpla”. )

De asemenea, Codul de Procedura Penala reglementeaza procedura plangerii prealabile la art. 279-286.

In rezumat, sunt cateva forme de viol:
-in forma simpla : o persoana violeaza alta persoana , fara alte vatamari corporale
-in forma agravanta: mai multe persoane violeaza o persoana, sau o persoana violata facea parte din famila agresorului sau se afla in ingrijirea sa, sau s-au produs si vatamari corporale grave victimei.

Se observa de aici cum Codul penal ( si nu Legea medierii) are reglementat de foarte multe vreme, de cand nu exista ideea de mediere in Romania, ca in cazul violului in forma simpla exista posibilitatea ca victima si agresorul sa se impace.

Deci, singurul caz de viol in care se poate inceta urmarirea penala prin retragerea plangerii victimei este cel de viol in forma simpla (dupa definitia legii).
Doar in acest caz este posibila si medierea, potrivit legii care face trimitere la categoria larga de cca 25 infractiuni, si nu violul in mod particular.

E util de stiut ca raporturile sexuale cu minori, raporturile sexuale ce presupun perversiuni ( in definirea legii), coruptia sexuala a minorului sunt  pedepsite de Codul Penal fara posibilitatea de impacare.

Cateva cuvinte despre realitatea judiciara in cazurile de viol

Preverea Codului Penal in acest caz ( doar al violului in forma simpla, adica , pe romaneste, violul cu raport sexual fortat, fara alta vatamare) se dovedeste mai flexibila din motive demonstrate de cazuistica. Realitatea acestor cazuri este mai complexa decat se poate imagina la o prima impresie.

Practica judiciara a relevat ca exista multe cazuri de viol prin agresiune intre straini ( faptuitorul si victima nu se stiau in prealabil, actul este evident de agresiune). Insa sunt si mai multe situatii in care exista in prealabil o conexiune intre cele doua persoane, care le-au adus in acelasi anturaj intr-un anumit context. Apropierea respectiva favorizeaza acest tip de relatie, care poate capata dimensiunea unei agresiuni sexuale.
In special pentru a doua categorie, a persoanelor care deja se cunosteau – intr-o forma sau alta – conflictele se pot stinge prin reevaluarea relatiei dintre victima si agresor. Este o realitate, indiferent cum am comenta-o si de pe ce pozitii.

Mai exista si cazuitica reclamatiilor false ( acte de rea-credinta , care fac dintr-un act sexual un pretext de razbunare impotriva cuiva, invocand agresiunea; exemplu : o prostituata care nu mai este platita reclama pe clientul sau ) sau a reclamatiilor fortate ( exemplu tipic local: o fata are un raport sexual cu in barbat, in conditii de confuzie, fara elemente clare de agresiune, insa familia fetei nu accepta acest act sexual si o obliga, pentru ” apararea onoarei” , sa reclame actul sexual ca viol; urmeaza o linsare penala a barbatului, pentru apararea onoarei fetei, importanta pentru contextul sau social). Si mai exista si o cazuistica a reclamatiilor fara probe ( fie cazuri reale, insa prea tarziu reclamate, cand nu se mai pot dovezi fizic, fie cazuri false, imaginare ).  Pentru toate acestea enumerate, daca nu exista circumstante agravante dovedite, invinuitul are sansa de a gasi o intelegere cu reclamantul, pentru a nu se ajunge la o urmarire penala. Uneori, prin aceasta posiblitate, fie si doar teoretica, se evita erori judiciare impotriva invinuitului.

Evident, raman in cercetare penala foarte multe cazuri de agresiune clara, violenta, cu probe, pentru care victima nu accepta vreo iertare sau pe care legea le considera de o gravitate crescuta. Atunci,  agresorul ramane fara nicio sansa de iertare din partea victimei. Daca victima nu iarta, in cazuri de violuri fara urmari agravante, procesul penal continua.

In cazurile de viol cu urmari sau circumstante agravante, urmarirea penala continua indiferent daca victima se impaca cu agresorul. Legea nu le mai iarta in niciun fel si nu ii mai da agresoului nicio sansa.

Asa functioneaza legea romaneasca, si multe legi europene. In limite date de principiile de drept, de morala sau de practica, ele acorda o sansa celui vinovat.

In concluzie

– Posibilitatea impacarii partilor, in cazuri de viol in forma simpla, este demult in lege ( Codul penal), cand nici macar nu exista ideea de mediere pe la noi. Se facea, daca persoanele acceptau, prin avocati. Acum se poate face si prin mediator, tot doar daca persoanele accepta. Impacarea sau medierea nu sunt obligatorii.
– Sunt putine conexiuni intre mediere, ca o practica moderna, si infractiunile de viol. Asocierea unei legi si unei practici moderne, si chiar a unei categorii profesionale noi ( mediatorii), doar cu o infractiune traumatizanta este regretabila, pentru cei care care insista pe ruperea partii de context
– Dintre multipelele cazuri de viol, pot ajunge in fata mediatorului doar cele in forma simpla ( in definirea legii, de mai sus). Cazuistica reala dovedeste ca, in unele cazuri, medierea poate fi utila in lamurirea conflictului.
– In niciun caz, medierea nu pune o piedica victimei sa isi caute dreptatea pana la capat si sa pedepseasca prin lege agresorul sau.
– Mai mult, legea chiar da posibilitatea victimei de a nu fi fortata sa se apropie de faptitor ( alte traume re/traite etc.), si ii da expres dreptul ca sa ajunga la mediator separat de faptuitor – sa nu il mai vada inca o data in fata – daca nu doreste. Este de asteptat ca si mediatorul, cu o fomare in sensul tactului psihologic, sa protejeze indeajuns o persoana care ajunge in fata lui in acesata situatie delicata.

Daca cineva poate fi suparat, deranjat, revoltat, poate fi impotriva prevederilor Codului Penal.
Posibilitatea impacarii victimei cu agresorul , in cazuri bine definite, este veche in Codul Penal. Acum s-a aflat despre ea? Daca ea s-ar scoate in mod particular din Legea medierii, oricum ar ramane in Codul Penal.
Demersul protestului recent indreptat impotriva Legii medierii are o baza eronata, tehnic vorbind. 

Multumesc cititorilor nostri care prin exigenta si participare activa ne tin calitatea articolelor ridicata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *