Categories
Stiri

Cui folosește un Avocat al Poporului mediocru și obedient

Într-o acțiune fulger ce amintește de evenimentele de la suspendarea președintelui, USL a numit un nou Avocat al Poporului. Poziția rămăsese vacantă încă de la numitele evenimente, când primul pas făcut de USL a fost chiar suspendarea fostului ocupant al funcției. Nu că acesta ar fi fost cine știe ce, dar Avocatul Poporului (AP) este singurul actor instituțional care poate opri o ordonanță de urgență de la a produce efecte, atacând-o la Curtea Constituțională; această din urmă nu are drept de auto-sesizare. Imediat după numirea temporară – și abuzivă – a unui politician obedient, USL a putut să restrângă abuziv autoritatea CCR și să modifice legea referendumului, prin ordonanțe. Ce a urmat, cunoaștem. Ce va urma, putem să speculăm.

Noul AP este Anastasiu Crișu, a cărui carieră nu îl recomanda cu nimic pentru funcție. CV-ul publicat pe site-ul Universității București ni-l arată ca pe un practician și universitar mediocru. A fost pe rând judecător, procuror, inspector guvernamental, apoi a trecut la Curtea de Conturi, pe diverse poziții, a revenit în procuratură și în fine s-a refugiat în avocatură. Nicăieri nu a stat mai mult de câțiva ani, semn că nicăieri nu prea s-a priceput.

La un moment dat și-a obținut titlul de doctor cu o teză comună, coordonată de „marele” profesor Ion Neagu, prieten apropiat cu inculpatul Năstase și avocat al corupților și mafioților (exemple: Iskandarani, Fatih, V.A. Stănculescu, Miron Cozma, Bivolaru etc.). Neagu a făcut parte și din comisia de doctoat a lui Ponta, iar la dezvăluirea plagiatului s-a grăbit să îl apere pe actualul prim-ministru, emițând vestita teză „în domeniul juridic așa se face”. Am făcut precizările despre Neagu ca să știm cine l-a introdus pe mediocrul Crișu în domeniul universitar.

Cu doctoratul luat, Crișu a avansat fulminant treptele didactice, trecând la un grad superior imediat ce a împlinit numărul minim de ani. Toate cărțile publicate de Crișu, necesare pentru promovare, sunt simple manuale sau cursuri și sunt publicate la vestita editură Beck, cea care a descoperit recent și valoarea operei ce era cât pe ce să îi aducă o reducere de pedeapsă lui SOV. Mediocritatea marchează întreaga carieră a lui Anastasiu Crișu.

Nimic din ce a făcut până acum nu îl recomandă pe Crișu drept AP. Nu are niciun fel de activitate legată de drepturile omului, nu a arătat vreodată interes pentru chestiuni civice și nici nu s-a arătat interesat de funcționarea instituțiilor. În schimb, are profilul perfect al executantului docil. Și acum ajungem la conspirație.

Să zicem că USL pregătește – măcar în rezervă – un plan de atac la baionetă al unor instituții publice, cu precădere din justiție, care îi amenință baronii sau vedetele de tip Voiculescu. Majoritatea zdrobitoare din Parlament i-ar permite să legifereze orice, dar opoziția are suficiente voturi încât să atace orice decizie la CCR, ceea ce ridică elemente importante de incertitudine. Însă o ordonanță de urgență produce efecte imediate și nu poate fi atacată decât de AP; discutarea ordonanței în Parlament poate fi tergiversată luni sau chiar ani. Cu un Avocat obedient, lucrurile merg strună. Și cine poate fi mai obedient decât un mediocru care știe că își datorează funcția exclusiv atitudinii de soldat credincios?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *