Teoria e simplă și atractivă. Oamenii – și mai ales tinerii – sunt tot mai puțin interesați de participare civică și politică și sunt foarte puțin înclinați să aibă încredere unii în alții, să coopereze, să lucreze împreună. Este unul dintre motivele principale pentru care lucrurile merg prost în România. Pe de altă parte, oamenii – și mai ales tinerii – petrec tot mai mult timp on-line, își iau informații de pe Internet, socializează virtual. Și iată ideea: dacă le aducem instrumente on-line pentru lucru în comun și pentru implicare civică și politică, oamenii le vor folosi, îmbinând utilul cu plăcutul. Astfel societatea va progresa. Zis și făcut, să le dăm instrumente on-line oamenilor – ceea ce se tot întâmplă. Unde e însă progresul? Care-i necazul cu activismul on-line?
Pe scurt, necazul e că nu e. Adică nu este activismul on-line. Nu spun daor că nu apare masa critică, până acolo e drum lung, dar nu se mișcă, nu apare, nu crește. Nici măcar nu încetinește ceea ce pare un ireversibil drum al părăsirii treburilor Cetății de către cetățeni.
Trec repede peste toate inițiativele de a face partide sau alte structuri asociative online. Acolo unde nu au fost de la început inițiativa unui lider ambițios ce avea nevoie de umbrelă, fie au murit în termen de zile sau maxim săptămâni (cele mai multe), fie nu au rezolvat niciodată problema troll-ilor, fie s-au transformat în plăcute, dar mici cluburi de discuții. Impactul nu există.
Să remarcăm că autoritățile și cetățenii au în comun lipsa de interes pentru transparență decizională și democrație participativă. Dacă pe primele le-au obligat să acționeze munca unor activiști încăpățânați, deschiderea unor politicieni (minoritate, dar există) și presiunea europeană, pe cetățeni nu-i urnim și pace. Este obligatoriu ca inițiatorii unor decizii să publice pe site-ul propriu propunerile de acte normative și să accepte recomandări ale cetățenilor. Însă participarea la aceste dezbateri vine cel mai adesea tot de la cele câteva ONG-uri active. Undeva pe site-ul Camerei Deputaților (vă provoc să găsiți locul) cetățenii pot comenta și face propuneri legate de propunerile legislative aflate în dezbatere. Participarea este ca și inexistentă.
E drept că autoritățile publice nu încearcă deloc să ajute cetățeanul, dimpotrivă. Proiectele legislative sunt aruncate ca atare pe site, într-un limbaj deloc accesibil individului mediu. Ba când e vorba de modificări ale unor acte în vigoare – adică des – propunerea este o adunare de paragrafe de tipul „articolul X paragraul 5 se modifică și are următorul conținut…”. Trebuie să fii insistent ca să înțelegi ceva. Mai mult, nimeni nu răspunde dacă propunerea a fost citită, luată în calcul, acceptată sau respinsă, și de ce. Nu e o dezbatere, ci un fel de dialog cu peretele, din care rezultatul poate fi chiar foarte nefericit, căci oamenii vor crede că au participat și se vor mulțumi cu atât.
Vorbind de perete, îmi amintesc cu nostalgie un proiect de la alegerile locale din 2004 numit Zidul Dorințelor. În vreo 20 de orașe medii și mici din România au fost așezate în centru panouri albe pe care cetățenii puteau să spună ce așteaptă de la candidați. Zidurile s-au umplut: lumea trecea pe acolo și spunea ce are de spus. Ba chiar au venit candidații să discute cu cetățenii, că doar erau alegeri. Vreo doi ani mai târziu, ideea a fost preluată de Realitatea TV și a ținut o bună bucată de vreme; poate vă mai amintiți transmisiunile de la „zidul realității”, era unul chiar și în București, la Piața Universității. Inevitabil, a ajuns în on-line, în numeroase forme. Paradoxal, nu s-a întărit, ci s-a disipat.
Spre exemplu, domnuleprimar.ro a început binișor, o cale prin care cetățenii puteau trimite petiții primarilor. Are sprijinul Hotnews, a reușit să aibă legături cu primării, unii primari chiar au răspuns activ. Acum însă s-a transformat mai degrabă într-un site de știri locale, ideea inițială e undeva în fundal, mai degrabă pierdută. Privin în jur, vedem că site-urile de „spus părerea” s-au diversificat. Găsim secțiuni de genul ăsta pe la diverse organizații civice, sunt numeroase site-uri de petiții on-line. Sunt chiar și inițiative dedicate strict strigării către lume, de la o nebunie pestriță la spunetiparerea.ro până la mai tânărul hipster speakupnow.net sau la nou născutul nuvasuprati.info (pe care l-am lăudat la apariție, dar încă nu merge). Asta ca să nu mai vorbim că până la urmă poți să spui și pe Twitter, Facebook sau blogul propriu. Măcar în această ultimă variantă ai certitudinea că te aude cineva – adică prietenii tăi – căci marea problemă a tuturor celorlalte este că strigi în eter, pentru că de răspuns nu răspunde nimeni. Excepția ar fi chiar cel cu care am început, domnuleprimar.ro, dar care, iată, renunță încet la activitatea inițială. Oare inițiativa civică nu vinde publicitate?
Sunt site-uri care generează conținut, reutilizând date publice. Cele mai bune exemple sunt alesiivoteaza.ro și hartapoliticii.ro, ambele oferind informații despre activitatea Parlamentului. Harta politicii, având avantajul de a fi făcut în regim de voluntariat, are potențial mai mare de dezvoltare; spre exemplu, recent a generat politicalcolours.ro, niște hărți care ilustrează frumos situația politică din România, iar comunitatea din jurul proiectului are și alte idei bune. Însă astfel de instrumente deocamdată doar oferă informații, nu au reușit să atragă un public care să participe la generarea de conținut. Din păcate în România sunt puține date publice oferite în format deschis, care să permită mai multe proiecte similare.
Mai recent, beneficiind de granturile din concursul ReStart România sau de la alți finanțatori, au apărut inițiative noi, care vor să combine conținutul generat de administratori cu cel adus de utilizatori pentru a avea un impact mai bun. Am vorbit cu speranță aici la colțul străzii de cineceapromis.ro, alegericorecte.ro sau banipierduti.ro. Cu tristețe constat că am rămas cu speranța, căci pe undeva ceva nu merge:
- Cine ce a promis a rămas el însuși o promisiune, căci nu se îngrijește nimeni să organizeze conținutul, să aducă în prim plan candidații ce au câștigat alegerile, să monitorizeze promisiunile și mai ales să răspundă celor ce au dorit să fie activi. Și-au făcut timp să-și facă un cont, să scrie ce au de scris, au participat. Le folosește la ceva? Vor mai participa și data viitoare? Întrebări retorice.
- Pe Alegeri corecte numărul raportărilor primite de la cetățeni și verificate de proprietarii site-ului este… zero. Niciuna. Urmările acestor raportări sunt inexistente sau cel puțin așa rezultă de pe site. Conținutul adus de utilizatori nu a fost în niciun fel valorificat.
- Bani pierduti are un design cool care face dificilă găsirea puținelor informații pe care le pune la dispoziția publicului. Încă nu a ajuns la stadiul de a agrega conținut de la utilizatori. Poate o să ajungă cândva, sau poate nu. Deocamdată impactul este ca și inexistent.
Toate exemplele par să sufere de aceleași probleme, lipsa unei administrări bune și ignorarea fondului problemei. Prima pare mai degrabă un defect de proiectare, accentul pus de design și partea tehnică, dar fără resurse pentru funcționare pe termen lung. De fapt, e mai dificil și mai scump să generezi și să organizezi conținutul și dacă nu ai de la început resursele pentru asta e puțin probabil să le găsești pe parcurs, oricât de frumos ar arăta site-ul. Când vorbesc de ignorarea fondului problemei mă refer chiar la ceea ce spuneam la început, absenața spiritului civic și încrederea scăzută în oameni.
Am citit și descrierile proiectelor propuse anul acesta în aceeași competiție, Restart România. Cele care au o componentă de implicare civică merg în general pe aceeași idee: noi facem un site drăguț unde vine lumea și pariticipă. Cel mult se oferă să aducă pe site-ul respectiv niște informații de prin cotloanele administrației publice. Nu mai zic de prea mulții competitori care doresc să duplice inițiative deja existente, mai ales când vine vorba de democrație participativă. E poate cel mai bun semn al lipsei de impact al vechilor încercări. N-am văzut în descrierea niciuneia dintre idei o preocupare reală pentru cum va fi administrat eficient conținutul (e drept că nici organizatorii nu au cerut asta, semn că învață mai greu din trecut) și mai ales despre cum vor atrage oamenii pe site-ul lor. Teoretic, ei vor veni, dar..
Să ne întoarcem la teorie. Oamenii circulă pe Internet, noi venim și le dăm instrumente pentru participare civică online și puf!! Oamenii devin cetățeni activi. Nu-i așa că în primul paragraf teoria suna mai bine? Și nu este vorba doar de rolul destabilizator al acelui puf!! ironic aruncat în text. Pur și simplu în teorie lipsește o inferență importantă. Dacă oamenii nu sunt interesați, de ce ar alege site-ul cel nou și nu s-ar duce să descarce muzică, să joace FarmVille, să citească ceva care chiar îi preocupă, în general să facă altceva? Iar atunci când reușim să ne agățăm de unul din interesele lor, cum facem să îi reținem dacă nu le oferim un răspuns, dacă nu facem ceva bun din conținutul generat de ei?
Trebuie să închei pesimist. Pentru moment, activismul online îmi pare a fi o formă fără fond. Site-uri tot mai frumoase, mai bine construite tehnic și mai goale de conținut. Oameni tot mai puțini care să participe. Mă tem că nu vom ajunge prea departe punând accentul pe instrument, pe online, uitând că trebuie muncă și mai ales că trebuie spartă bariera construită de dezinteres și de lipsă de încredere. Dar poate că suntem încă la faza încercărilor, că fiecare dintre aceste proiecte mai pune o cărămidă mică și la un moment dat se va produce transformarea. Hai să fim totuși optimiști.