Ne aflăm într-o comună oarecare din România, la începutul campaniei electorale pentru alegerile locale. Primarul în funcție candidează din nou, susținut de alianța aflată „pe val”, în care se află și președintele Consiliului Județean, cunoscut și ca Baron local. Primarul își dorește al treilea mandat în fruntea comunei. Dezavantajul lui e că în primele două nu a făcut mare lucru, ba chiar s-a mai băgat și în afaceri dubioase cu banii primăriei. Totuși e liniștit, că fostul partid de guvernare este impopular și are oameni prost văzuți în comună. Lucrurile se complică atunci când apare o contracandidată surpriză. Angajată a unei fundații umanitare sprijinită de câțiva diplomați străini, doamna în cauză a reușit în mai multe rânduri să aducă „ajutoare” pentru săracii comunei, a organizat serbări de Crăciun, a amenajat locuri de joacă și mai ales a făcut câteva programe cu școala. Acum candidează ca din partea unui partid mai mic și mai verde și este sprijinită și de mai mulți profesori, printre care și directoarea școlii.
Primarul e nemulțumit. Încearcă să o amenințe pe directoare că îi taie fondurile, dar aceasta îi ține piept. Oricum mare lucru nu alocase școlii, iar dacă mai taie mult s-ar putea să se confrunte cu părinții nemulțumiți. Primarul se plânge Baronului: se poate, tocmai el care a dat la partid mereu, a adus rezultate (a se citi: voturi și bani), nu a ieșit din cuvântul stăpânirii, tocmai el să fie săpat de directoare, vorba aia, angajata noastră? Baronul nu rămâne insensibil la astfel de plângeri, știe foarte bine că nu trebuie să scape oamenii din mână. Face o vizită fulger în comună și o confruntă pe directoare; aceasta își menține poziția, chiar dacă este amenințată cu demiterea. A doua zi directoarea este demisă și în locul ei numit un profesor de sport tânăr, fără experiență, dar care își înțelege locul și misia. Lucrurile revin la „normal”.
Dar cum e posibil să se întâmple așa ceva?
1. Directoarea nu era numită prin concurs, ci prin delegare.
Un director de școală numit prin concurs nu poate fi schimbat din funcție de pe o zi pe alta, pentru că ar câștiga urgent în instanță un eventual proces. Trebuie demonstrat că nu și-a făcut treaba sau a încălcat legea, ceea ce nu e simplu și cere timp. Însă o bună parte din directorii școlilor din România nu sunt numiți prin concurs; ministerul educației a fost întotdeauna evaziv asupra numărului exact, iar estimările din diverse surse variază între 20% și 60%. Cam greu de stabili exact câți, dar în orice caz, mulți.
Acolo unde de multă vreme nu s-a mai organizat concurs, tot trebuie să conducă cineva școala. Așa că directorii sunt numiți prin delegare de către inspectorul general al județului. Însă delegarea poate înceta oricând, la decizia aceluiași inspector. Lanțul slăbiciunilor merge mai departe: nici inspectorii nu sunt numiți prin concurs, ci tot prin delegare, de către ministru. Deci și inspectorul poate fi schimbat oricând.
Toți miniștrii care au ajuns în scaunul de la educație – și după cum bine știm au fost mulți – au promis că se vor ocupa prioritar de organizarea concursurilor pentru posturile de directori și inspectori. Niciunul nu s-a ținut de cuvânt. Poate că unii chiar au fost bine intenționați, au dorit să facă ce au promis. Dar presiunea filialelor locale ale partidelor a fost împotriva reglementării situației. Inspectorii și directorii sunt elemente importante în rețelele Baronilor. Sunt funcții date ca recompensă celor apropiați și, la nevoie, sunt un instrument de persuadare a votului cetățenilor. În plus, în școli se fac „investiții”, doar n-o să se apuce acum vreun director să se bage pe afacerile Primarului și ale Baronului aferent?
Fosta directoare a acceptat de la început situația, se poate spune că a profitat de ea, deci era și în culpă. S-a bazat pe susținerea profesorilor și a comunității, unde este bine văzută, crezând că nu vor avea curajul să o schimbe. Însă aici avem a doua problemă.
2. Comunitatea locală nu are nimic de spus în numirea directorului.
Prin delegare sau concurs, de numirea directorului se ocupă inspectoratul. Poate să fie numit ca director un profesor din școală sau poate fi adus din afară. Poate să fie o directoare bine văzută în comună – cum se întâmplă în cazul nostru – sau poate fi un tânăr profesor de sport în care nu are încredere nimeni. Nu contează ce vor oamenii din comună, adică părinții copiilor ce merg la școala respectivă și, mic detaliu, plătitorii taxelor din care este susținută școala. Nu contează nici măcar ce spun profesorii școlii. Lucrurile se fac la inspectorat.
Una dintre schimbările cheie aduse de noua lege a educației naționale ar fi trebuit să fie tocmai descentralizarea deciziei. Consiliile de Administrație ale școlilor ar trebui să aibă în componență majoritar reprezentanți ai comunității locale și ar trebui să aibă între responsabilități organizarea concursului pentru numirea directorului. Spun ar trebui pentru că a rămas doar pe hârtie. Ca să se implementeze legea sunt necesare norme metodologice emise de Ministerul Educației.
Aici este marele eșec al ministrului Funeriu. A avut la dispoziție un an și jumătate pentru a implementa legea educației și a ratat în mare stil. Din cele aproape o sută de norme metodologice pe care ministerul trebuia să le redacteze și să le adopte au fost emise mai puțin de 40, majoritatea referitoare la învățământul universitar. Au rămas neschimbate lucruri fundamentale din arhitectura sistemului, inclusiv descentralizarea deciziei. Aparatul tehnic al ministerului a fost depășit de volumul de muncă, poate unii chiar au boicotat schimbarea, iar ministrul nu a avut abilitățile necesare pentru a coordona procesul. Acum a venit un nou ministru, care este din principiu împotriva descentralizării.
Așadar, Baronul și Primarul vor continua să controleze directorul școlii și de acum înainte.
La final, să spunem că Primarul a obținut un nou mandat, contracandidata a ieșit pe locul doi. Diferența a fost mare – poate vom vorbi cândva de agenda cu nume a primarului – și nu știm cât au contat voturile ce s-ar fi putut strânge în școală. Fosta directoarea a ajuns consilier local, prima pe lista partidului cel mic și verde; este în continuare profesoară în școală, că e titulară, nu o scoate nimeni de la catederă. Noul director este la post, până la noi ordine. Începe un nou an școlar, noi să fim sănătoși și să luăm note mari.