După cum se știe, președintele Senatului, Crin Antonescu, este în concediu. Conform regulamentului camerei superioare, pe durata concediului sau absenței președintele deleagă conducerea către un vicepreședinte, care, printre altele, semnează deciziile ce se publică în Monitorul Oficial. Decizia de delegare în sine se publică în MOf. Așa s-a petrecut și acum, Antonescu l-a delegat pe Petru Filip. Doar că inițial concediul era prevăzut până la 3 septembrie, și asta e și data de încheiere a delegării, conform Monitorului Oficial.
Acum vine pocinogul: Antonescu a decis să mai stea nițel în concediu, în principiu vreo două zile, poate mai mult. Iar Senatul trebuie să funcționeze, nu? Așa s-a născut o bijuterie de decizie de delegare, semnată de Antonescu și apărută la ceas de seară în MOf (nr. 633) prin care este delegat același Filip:

Delegarea a fost necesară pentru a da validitate legală următoarei decizii publicate în același număru din MOf, cea de numire a Biroului Permanent al Senatului în această sesiune. Întrebarea e, dacă știm sigur că Antonescu nu e fizic în țară, lucru confirmat deopotrivă de prieteni și adversari politici, cum a semnat delegarea? Nu e acolo un fals în acte publice? Unul mic, așa, ca pentru liniștea chiulului lui Crin.