Categories
Stiri

Domnu’ Dan, de-al nostru, din popor

Dan Diaconescu, domnul acela amuzant de la OTV, dorește să cumpere pe persoană fizică pachetul majoritar de acțiuni de la mega-fabrica Oltchim. În acest scop s-a prezentat la licitația organizată de guvern. Avea pregătită și o societate comercială, cu numele de Puterea Poporului, Dreptate și Demnitate S.A., dar din motive necunoscute a preferat varianta vangheliană a persoanei fizice. În fond, de ce nu, vorbim de niște acțiuni, e la modă acum să cumperi acțiuni, cică ești investitor. Problema e că domnu’ Dan chiar a câștigat licitația, oferind prețul de 45 de milioane de euro. De fapt, unde e problema? Că doar el acționează în interesul poporului.

Ar fi o problemă dacă domnu’ Dan nu ar avea banii. În caz că nu plătește în zece zile, pierde garanția de 130.000 de euro și se reia licitația. Așa, ca simplu chibiț, eu cred că nu are bani. A venit domnu’ Dan cu actele cu 10 minute întârziere și spera să fie descalificat, sau ca unul dintre competitori să facă o contestație. El ar fi rămas cu publicitatea, ceilalți cu fabrica, win-win. Însă din motive care ne scapă oferta sa a fost admisă, iar competitorii nu au avut nimic de comentat. Așa că are domnu’ Dan o belea pe cap: cum să scape fără să piardă banii? Desigur, să nu piardă banii dar să apere interesul poporului.

Un alt circar, domnu’ Victor, se agită amenințând că dacă domnu’ Dan nu scoate banii va fi anchetat penal pentru înșelăciune. Asta e greu de dovedit, cred că domnu’ Dan râde de se prăpădește. I-ar place să fie anchetat, să vezi ce emisiuni senzaționale în direct ar face de la sediul parchetului. Ar arăta că el e persecutat politic și de regimul Băsescu – vezi dosarul de șantaj – și de regimul USL. Că doar el reprezintă interesul poporului.

Prin alte birouri, diverși domni cu morgă se agită că de ce se face circ. Că a greșit guvernul, ba a greșit domnu’ Remus de la privatizări – lasă că și domnu’ Remus așa bine se simțea în direct la televizor în dialog cu domnu’ Dan! – că cine și mai cine. Așa mult se agită că domnu’ Crin s-a simțit dator să spună că nu se pune problema schimbării lu’ domnu’ pe care l-a pus el la ministerul economiei, că acesta a acționat în interesul poporului.

Domnu’ Adriean de la PDL nu a scăpat ocazia de a mai da nițel în guvern, că doar se prefigurează ratarea încă unei privatizări a Oltchim. A câta să fie, a patra, a cincea? Dar cine le mai ține numărul? Parcă și pe vremea lu’ domnu’ Adriean au încercat o dată. Tot în interesul poporului.

Domnu’ Victor s-a supărat rău astăzi și a schimbat sensul agitării. Acum spune că domnu’ Adriean, pe care nu se sfiește să-l numească hoț, ar fi în spatele lu’ domnu’ Dan și că oferta e o manevră de a împiedica aflarea adevărului despre Oltchim. Așa că va veni guvernul, imediat ce se ratează privatizarea, și va face ordine. Nu mai privatizează nimic, în șase luni pune fabrica pe picioare. În interesul poporului, desigur.

Până la urmă, domni Victor, Remus, Crin și Adriean, împreună cu numeroși alți domni care își dau cu părerea pe lângă ei, par a fi adevărații circari. Se contrazic în declarații de la o zi la alta, nu sunt în stare să arate o viziune coerentă asupra situației, se bâlbâie, nu au soluții. Fac glumițe pentru a-și acoperi nepriceprea și speră să scoată capital politic din ceea ce a devenit o uriașă diversiune. Deja domnu’ Dan pare om serios, care chiar acționează în interesul poporului.

Ce avem de fapt cu domnu’ Dan? Ce nu ne place la el? El face spectacol. Ar fi chiar amuzant ca după 9 zile și 23 de ore de circ chiar să scoată banii. Ar face domnii Victor, Remus, Crin și Adriean stop cardiac de emoție. Dar să zicem că nu era domnu’ Dan, ci alt afacerist local. Ioan Nicolae, Dan Voiculescu? Ar mai fi râs cineva? Cu siguranță nu. Însă pe lângă mafioții ăștia, domnu’ Dan e benign. Să nu uităm asta, că tot vorbim de interesul poporului.

Fabrica în sine pare moartă: 750 de milioane de euro datorii; furnizorul principal – Arpechim – închis și oricum cu tehnologie învechită; angajați prea mulți; căpușe fără număr. Cum să faci ceva profitabil din asta? A, poți să lași statul – adică fraierii de contribuabil – să plătească datoriile, atunci devine profitabilă. Ar fi oare în interesul poporului?

Nu știm nici cum de a ajuns domnu’ Dan să participe la licitație cu o garanție ridicolă. De ce privatizarea nu a fost de la început gândită să atragă investitori strategici, cu interes de dezvoltare în domeniu, nu cu interes mediatic. Domnu’ Dan e circar, el a văzut o oportunitate de spectacol, se pricepe, s-a băgat. E vina lui? Așa funcționează capitalismul, fiecare își urmează interesul. Cum rămâne însă cu interesul poporului?

Simplu: domnu’ Dan face subscripție publică și vinde fabrica înapoi la popor, că doar a promis. Nu râdeți, că sunt unii care chiar cred. A avut 10% voturi la alegeri locale, doar pentru că e domnu’ Dan. Va fi tot pe acolo la parlamentare, va avea reprezentanți aleși, el însuși va fi în Parlament. Dacă domnu’ Victor se mai face mult de râs, sunt șanse ca USL să nu obțină visatele 50% din mandate, caz în care domnu’ Dan va fi propulsat la guvernare de manevrele lu’ domnu’ Traian, în interesul suprem al poporului.

Și până la urmă, ce-i rău în asta? Domnu’ Dan e băiat de-al nostru, din popor. Nu se încurcă cu ideologia, etica, retorica sau gramatica. El face ce trebuie făcut, urmează interesul poporului!

Categories
Stiri

Romania-Bulgaria: asimetrie auto transfrontaliera

Nu stiu cum va fi cu noul pod de la Vidin-Calafat insa in acest moment, dupa cum probabil multi stiti, traversarea Podului Prieteniei este extrem de asimetrica. Inainte de saptamana trecuta nu mai fusesem in Bulgaria din 2006. Sunt intr-o echipa de implementare a unui proiect de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria si intr-o pauza a unei sedinte de la Giurgiu un coleg din Bulgaria si-a exprimat nedumerirea asupra disproportiei intre taxa de pod platita in partea romana (21 27 lei) si cea bulgareasca (2 euro sau 4 leva – sa zicem 9 lei). Evident ca n-am avut nici o explicatie si nedumerirea colegului era oarecum abstracta insa a devenit saptamana trecuta mult mai ancorata in realitate in urma unei deplasari pe care am avut-o in Bulgaria.

Calitatea asfaltului pe partea romaneasca nu este cu nimic superioara comparativ cu partea bulgareasca. Si atunci, de ce?

Am mai discutat si cu alti colegi care au facut mai des drumuri in Bulgaria si mi s-a atras atentia ca acum e chiar mult mai bine pentru ca nu se mai plateste taxa de oras (Giurgiu) in valoare de 80 lei!!! candva.

Si totusi, de ce binele nu e si mai bine?

Alta opinie a fost ca e vorba cumva de o taxa vamala ascunsa pentru a descuraja cumparaturile efectuate de romani in Bulgaria. Chiar nu inteleg povestea. Am inteles din discutii ca in general in tari est-europene foste comuniste asemenea mentalitati s-au pastrat (ar mai fi o situatie asemanatoare pe undeva prin Slovacia).

Anul trecut in drum spre Londra am ales un traseu prin Luxemburg pentru ca are niste privelisti minunate. Intamplator rezervorul de combustibil era spre sfarsite cand am intrat in Luxemburg (dupa parcurgerea catorva viaducte pe autostrada) unde daca retin bine un litru de motorina e cu cel putin 40 centi mai ieftin decat in Germania. Credeti ca nemtii au pus taxa de viaduct sa descurajeze “turismul” de rezervor? Nici vorba. Iar pe partea luxemburgheza la 50 m de granita era o benzinarie adecvata cererii (cu cel putin 50 de pompe) si care avea flux constant de masini.

Care credeti ca este argumentul partii romane pentru o taxa de pod cu mai mult de 100% mai mare decat in partea bulgara?

LE Am modificat suma aferenta partii romane. Nu verificasem hartiile si cum taxa de revenire in tara era mult mai proaspata am comis eroarea. Multumesc lui Vlad si lui Lucian pentru atentionare.

Categories
Stiri

Anvelopare blocuri – cine plătește și cine beneficiază

A început reabilitarea termică („anveloparea”) la blocul meu. Locatarii nu trebuie să plătească nimic, adică „statul plătește”. Lucrurile sunt de fapt mai complexe, există fonduri de la bugetul local, de la bugetul de stat; o parte provin din fonduri europene nerambursabile, există bani împrumutați de la BERD.  Dar dacă punem întrebarea „ai cui sunt banii pentru reabilitarea termică?” răspunsul este simplu : „ai noștri, ai tuturor”.

Un prieten din copilărie mi-a pus o întrebare pertinentă : „Sunt de acord cu reabilitarea termică din fonduri publice, dar eu care stau la casă de ce nu pot beneficia din acești bani?” Practic, cu banii „noștri” se fac niște cadouri doar la cei care au „norocul” să locuiască la bloc. Este echitabil ?

Eu personal cred că reabilitarea termică este una dintre puținele activități pe care o poate face ceva mai bine statul decât “mediul privat”. De obicei proprietarii nu se pot înțelege să investească toți într-un proiect amplu de reabilitare. La scara mea am făcut deja anveloparea fațadei din fonduri proprii acum vreo 2 ani (cam neinspirat am zice acum). Am reușit să ne strângem 9 locatari din 10; al 10-lea apartament a rămas ne-anvelopat,  aducând un aspect inestetic blocului. La alte blocuri din zonă sunt anvelopate câte 2-3 apartamente într-un bloc, aspectul fiind de „cârpeală”.

Anveloparea făcută „de primărie” poate asigura un stil arhitectonic unitar, care să nu arate ca un mozaic de petice divers colorate după inspirația fiecăruia. Se rezolvă problema celor care nu ar avea bani sau voință pentru a-și reabilita partea lor de „proprietate comună”. Alături de economia generală de energie se poate asigura și o revigorare estetică zonelor de locuințe.

Acestea fiind spuse, cum rezolvăm inechitatea bloc versus casă ? Prietenul îmi dă chiar el o sugestie : costul reabilitării termice a unei case depășește de obicei costul per apartament, dar se pot pune la dispoziția proprietarilor de casă fonduri echivalente la care proprietarii pot adăuga fonduri proprii în scopul reabilitării termice. Astfel s-ar putea distribui mai echitabil acești bani „ai tuturor”. Update : am aflat că au existat declarații politice despre un program de reabilitare a caselor, programul existent este însă limitat la blocurile de locuit.

Să ne amintim mereu că nu există “cadouri de la stat”, sunt întotdeauna bani pe care statul i-a luat de la noi într-un fel sau altul. Chiar și fondurile europene nerambursabile sunt momentan mai mici decât contribuțiile statului la Uniunea Europeană, deci sunt bani care se întorc din contribuțiile plătite din banii … noștri ai tuturor. Să nu uităm asta, mai ales când cineva deturnează aceste fonduri în folosul propriu.

Categories
Stiri

Povești din jungla politică: baronul, primarul și directoarea școlii

Ne aflăm într-o comună oarecare din România, la începutul campaniei electorale pentru alegerile locale. Primarul în funcție candidează din nou, susținut de alianța aflată „pe val”, în care se află și președintele Consiliului Județean, cunoscut și ca Baron local. Primarul își dorește al treilea mandat în fruntea comunei. Dezavantajul lui e că în primele două nu a făcut mare lucru, ba chiar s-a mai băgat și în afaceri dubioase cu banii primăriei. Totuși e liniștit, că fostul partid de guvernare este impopular și are oameni prost văzuți în comună. Lucrurile se complică atunci când apare o contracandidată surpriză. Angajată a unei fundații umanitare sprijinită de câțiva diplomați străini, doamna în cauză a reușit în mai multe rânduri să aducă „ajutoare” pentru săracii comunei, a organizat serbări de Crăciun, a amenajat locuri de joacă și mai ales a făcut câteva programe cu școala. Acum candidează ca din partea unui partid mai mic și mai verde și este sprijinită și de mai mulți profesori, printre care și directoarea școlii. 

Primarul e nemulțumit. Încearcă să o amenințe pe directoare că îi taie fondurile, dar aceasta îi ține piept. Oricum mare lucru nu alocase școlii, iar dacă mai taie mult s-ar putea să se confrunte cu părinții nemulțumiți. Primarul se plânge Baronului: se poate, tocmai el care a dat la partid mereu, a adus rezultate (a se citi: voturi și bani), nu a ieșit din cuvântul stăpânirii, tocmai el să fie săpat de directoare, vorba aia, angajata noastră? Baronul nu rămâne insensibil la astfel de plângeri, știe foarte bine că nu trebuie să scape oamenii din mână. Face o vizită fulger în comună și o confruntă pe directoare; aceasta își menține poziția, chiar dacă este amenințată cu demiterea. A doua zi directoarea este demisă și în locul ei numit un profesor de sport tânăr, fără experiență, dar care își înțelege locul și misia.  Lucrurile revin la „normal”.

Dar cum e posibil să se întâmple așa ceva?

1. Directoarea nu era numită prin concurs, ci prin delegare.

Un director de școală numit prin concurs nu poate fi schimbat din funcție de pe o zi pe alta, pentru că ar câștiga urgent în instanță un eventual proces. Trebuie demonstrat că nu și-a făcut treaba sau a încălcat legea, ceea ce nu e simplu și cere timp. Însă o bună parte din directorii școlilor din România nu sunt numiți prin concurs; ministerul educației a fost întotdeauna evaziv asupra numărului exact, iar estimările din diverse surse variază între 20% și 60%. Cam greu de stabili exact câți, dar în orice caz, mulți.

Acolo unde de multă vreme nu s-a mai organizat concurs, tot trebuie să conducă cineva școala. Așa că directorii sunt numiți prin delegare de către inspectorul general al județului. Însă delegarea poate înceta oricând, la decizia aceluiași inspector. Lanțul slăbiciunilor merge mai departe: nici inspectorii nu sunt numiți prin concurs, ci tot prin delegare, de către ministru. Deci și inspectorul poate fi schimbat oricând.

Toți miniștrii care au ajuns în scaunul de la educație – și după cum bine știm au fost mulți – au promis că se vor ocupa prioritar de organizarea concursurilor pentru posturile de directori și inspectori. Niciunul nu s-a ținut de cuvânt. Poate că unii chiar au fost bine intenționați, au dorit să facă ce au promis. Dar presiunea filialelor locale ale partidelor a fost împotriva reglementării situației. Inspectorii și directorii sunt elemente importante în rețelele Baronilor. Sunt funcții date ca recompensă celor apropiați și, la nevoie, sunt un instrument de persuadare a votului cetățenilor. În plus, în școli se fac „investiții”, doar n-o să se apuce acum vreun director să se bage pe afacerile Primarului și ale Baronului aferent?

Fosta directoare a acceptat de la început situația, se poate spune că a profitat de ea, deci era și în culpă. S-a bazat pe susținerea profesorilor și a comunității, unde este bine văzută, crezând că nu vor avea curajul să o schimbe. Însă aici avem a doua problemă.

2. Comunitatea locală nu are nimic de spus în numirea directorului.

Prin delegare sau concurs, de numirea directorului se ocupă inspectoratul. Poate să fie numit ca director un profesor din școală sau poate fi adus din afară. Poate să fie o directoare bine văzută în comună – cum se întâmplă în cazul nostru – sau poate fi un tânăr profesor de sport în care nu are încredere nimeni. Nu contează ce vor oamenii din comună, adică părinții copiilor ce merg la școala respectivă și, mic detaliu, plătitorii taxelor din care este susținută școala. Nu contează nici măcar ce spun profesorii școlii. Lucrurile se fac la inspectorat.

Una dintre schimbările cheie aduse de noua lege a educației naționale ar fi trebuit să fie tocmai descentralizarea deciziei. Consiliile de Administrație ale școlilor ar trebui să aibă în componență majoritar reprezentanți ai comunității locale și ar trebui să aibă între responsabilități organizarea concursului pentru numirea directorului. Spun ar trebui pentru că a rămas doar pe hârtie. Ca să se implementeze legea sunt necesare norme metodologice emise de Ministerul Educației.

Aici este marele eșec al ministrului Funeriu. A avut la dispoziție un an și jumătate pentru a implementa legea educației și a ratat în mare stil. Din cele aproape o sută de norme metodologice pe care ministerul trebuia să le redacteze și să le adopte au fost emise mai puțin de 40, majoritatea referitoare la învățământul universitar. Au rămas neschimbate lucruri fundamentale din arhitectura sistemului, inclusiv descentralizarea deciziei. Aparatul tehnic al ministerului a fost depășit de volumul de muncă, poate unii chiar au boicotat schimbarea, iar ministrul nu a avut abilitățile necesare pentru a coordona procesul. Acum a  venit un nou ministru, care este din principiu împotriva descentralizării.

Așadar, Baronul și Primarul vor continua să controleze directorul școlii și de acum înainte.

La final, să spunem că Primarul a obținut un nou mandat, contracandidata a ieșit pe locul doi. Diferența a fost mare – poate vom vorbi cândva de agenda cu nume a primarului – și nu știm cât au contat voturile ce s-ar fi putut strânge în școală. Fosta directoarea a ajuns consilier local, prima pe lista partidului cel mic și verde; este în continuare profesoară în școală, că e titulară, nu o scoate nimeni de la catederă. Noul director este la post, până la noi ordine. Începe un nou an școlar, noi să fim sănătoși și să luăm note mari.

Categories
Stiri

Povești din jungla politică: baronul, primarul și directoarea școlii

Ne aflăm într-o comună oarecare din România, la începutul campaniei electorale pentru alegerile locale. Primarul în funcție candidează din nou, susținut de alianța aflată „pe val”, în care se află și președintele Consiliului Județean, cunoscut și ca Baron local. Primarul își dorește al treilea mandat în fruntea comunei. Dezavantajul lui e că în primele două nu a făcut mare lucru, ba chiar s-a mai băgat și în afaceri dubioase cu banii primăriei. Totuși e liniștit, că fostul partid de guvernare este impopular și are oameni prost văzuți în comună. Lucrurile se complică atunci când apare o contracandidată surpriză. Angajată a unei fundații umanitare sprijinită de câțiva diplomați străini, doamna în cauză a reușit în mai multe rânduri să aducă „ajutoare” pentru săracii comunei, a organizat serbări de Crăciun, a amenajat locuri de joacă și mai ales a făcut câteva programe cu școala. Acum candidează ca din partea unui partid mai mic și mai verde și este sprijinită și de mai mulți profesori, printre care și directoarea școlii. 

Primarul e nemulțumit. Încearcă să o amenințe pe directoare că îi taie fondurile, dar aceasta îi ține piept. Oricum mare lucru nu alocase școlii, iar dacă mai taie mult s-ar putea să se confrunte cu părinții nemulțumiți. Primarul se plânge Baronului: se poate, tocmai el care a dat la partid mereu, a adus rezultate (a se citi: voturi și bani), nu a ieșit din cuvântul stăpânirii, tocmai el să fie săpat de directoare, vorba aia, angajata noastră? Baronul nu rămâne insensibil la astfel de plângeri, știe foarte bine că nu trebuie să scape oamenii din mână. Face o vizită fulger în comună și o confruntă pe directoare; aceasta își menține poziția, chiar dacă este amenințată cu demiterea. A doua zi directoarea este demisă și în locul ei numit un profesor de sport tânăr, fără experiență, dar care își înțelege locul și misia.  Lucrurile revin la „normal”.

Dar cum e posibil să se întâmple așa ceva?

1. Directoarea nu era numită prin concurs, ci prin delegare.

Un director de școală numit prin concurs nu poate fi schimbat din funcție de pe o zi pe alta, pentru că ar câștiga urgent în instanță un eventual proces. Trebuie demonstrat că nu și-a făcut treaba sau a încălcat legea, ceea ce nu e simplu și cere timp. Însă o bună parte din directorii școlilor din România nu sunt numiți prin concurs; ministerul educației a fost întotdeauna evaziv asupra numărului exact, iar estimările din diverse surse variază între 20% și 60%. Cam greu de stabili exact câți, dar în orice caz, mulți.

Acolo unde de multă vreme nu s-a mai organizat concurs, tot trebuie să conducă cineva școala. Așa că directorii sunt numiți prin delegare de către inspectorul general al județului. Însă delegarea poate înceta oricând, la decizia aceluiași inspector. Lanțul slăbiciunilor merge mai departe: nici inspectorii nu sunt numiți prin concurs, ci tot prin delegare, de către ministru. Deci și inspectorul poate fi schimbat oricând.

Toți miniștrii care au ajuns în scaunul de la educație – și după cum bine știm au fost mulți – au promis că se vor ocupa prioritar de organizarea concursurilor pentru posturile de directori și inspectori. Niciunul nu s-a ținut de cuvânt. Poate că unii chiar au fost bine intenționați, au dorit să facă ce au promis. Dar presiunea filialelor locale ale partidelor a fost împotriva reglementării situației. Inspectorii și directorii sunt elemente importante în rețelele Baronilor. Sunt funcții date ca recompensă celor apropiați și, la nevoie, sunt un instrument de persuadare a votului cetățenilor. În plus, în școli se fac „investiții”, doar n-o să se apuce acum vreun director să se bage pe afacerile Primarului și ale Baronului aferent?

Fosta directoare a acceptat de la început situația, se poate spune că a profitat de ea, deci era și în culpă. S-a bazat pe susținerea profesorilor și a comunității, unde este bine văzută, crezând că nu vor avea curajul să o schimbe. Însă aici avem a doua problemă.

2. Comunitatea locală nu are nimic de spus în numirea directorului.

Prin delegare sau concurs, de numirea directorului se ocupă inspectoratul. Poate să fie numit ca director un profesor din școală sau poate fi adus din afară. Poate să fie o directoare bine văzută în comună – cum se întâmplă în cazul nostru – sau poate fi un tânăr profesor de sport în care nu are încredere nimeni. Nu contează ce vor oamenii din comună, adică părinții copiilor ce merg la școala respectivă și, mic detaliu, plătitorii taxelor din care este susținută școala. Nu contează nici măcar ce spun profesorii școlii. Lucrurile se fac la inspectorat.

Una dintre schimbările cheie aduse de noua lege a educației naționale ar fi trebuit să fie tocmai descentralizarea deciziei. Consiliile de Administrație ale școlilor ar trebui să aibă în componență majoritar reprezentanți ai comunității locale și ar trebui să aibă între responsabilități organizarea concursului pentru numirea directorului. Spun ar trebui pentru că a rămas doar pe hârtie. Ca să se implementeze legea sunt necesare norme metodologice emise de Ministerul Educației.

Aici este marele eșec al ministrului Funeriu. A avut la dispoziție un an și jumătate pentru a implementa legea educației și a ratat în mare stil. Din cele aproape o sută de norme metodologice pe care ministerul trebuia să le redacteze și să le adopte au fost emise mai puțin de 40, majoritatea referitoare la învățământul universitar. Au rămas neschimbate lucruri fundamentale din arhitectura sistemului, inclusiv descentralizarea deciziei. Aparatul tehnic al ministerului a fost depășit de volumul de muncă, poate unii chiar au boicotat schimbarea, iar ministrul nu a avut abilitățile necesare pentru a coordona procesul. Acum a  venit un nou ministru, care este din principiu împotriva descentralizării.

Așadar, Baronul și Primarul vor continua să controleze directorul școlii și de acum înainte.

La final, să spunem că Primarul a obținut un nou mandat, contracandidata a ieșit pe locul doi. Diferența a fost mare – poate vom vorbi cândva de agenda cu nume a primarului – și nu știm cât au contat voturile ce s-ar fi putut strânge în școală. Fosta directoarea a ajuns consilier local, prima pe lista partidului cel mic și verde; este în continuare profesoară în școală, că e titulară, nu o scoate nimeni de la catederă. Noul director este la post, până la noi ordine. Începe un nou an școlar, noi să fim sănătoși și să luăm note mari.

Categories
Stiri

Un mic fals în acte publice, pentru liniștea chiulului lui Crin

După cum se știe, președintele Senatului, Crin Antonescu, este în concediu. Conform regulamentului camerei superioare, pe durata concediului sau absenței președintele deleagă conducerea către un vicepreședinte, care, printre altele, semnează deciziile ce se publică în Monitorul Oficial. Decizia de delegare în sine se publică în MOf. Așa s-a petrecut și acum, Antonescu l-a delegat pe Petru Filip. Doar că inițial concediul era prevăzut până la 3 septembrie, și asta e și data de încheiere a delegării, conform Monitorului Oficial.

Acum vine pocinogul: Antonescu a decis să mai stea nițel în concediu, în principiu vreo două zile, poate mai mult. Iar Senatul trebuie să funcționeze, nu? Așa s-a născut o bijuterie de decizie de delegare, semnată de Antonescu și apărută la ceas de seară în MOf (nr. 633) prin care este delegat același Filip:

Delegarea a fost necesară pentru a da validitate legală următoarei decizii publicate în același număru din MOf, cea de numire a Biroului Permanent al Senatului în această sesiune. Întrebarea e, dacă știm sigur că Antonescu nu e fizic în țară, lucru confirmat deopotrivă de prieteni și adversari politici, cum a semnat delegarea? Nu e acolo un fals în acte publice? Unul mic, așa, ca pentru liniștea chiulului lui Crin.

Categories
Stiri tu cu cine ai vota

Unde se întâlneşte Dan Voiculescu cu Rupert Murdoch?

Desigur, comparația din titlu îl complimentează forțat pe Dan Voiculescu.

Scandalul News of the World de anul trecut, care încă este în plin proces, nu prea a fost mestecat de presa românească dincolo de preluarea mimetică a fluxurilor din agenții, poate din provincialism, poate fiindcă jenează privitul în oglindă după privitul în ograda altuia. Mai ales când un ziar se închide după o tradiţie de 168 de ani şi zeci de ziariști sunt arestați şi asta nu se întâmplă undeva în Rusia ci în leagănul justiției care este Marea Britanie. Pe lângă reporteri, au fost arestați și șefii lor editoriali și directorii din trust, precum și funcționarii publici, în special polițiști, mituiți de către ziariștii corupți (un inventar de arestări, aici). Ziariști care mituiesc oficiali, hm, sună cunoscut?

Murdoch însuși a ajuns subiectul investigațiilor Guvernului britanic și apoi ale FBI-ul american în legătură cu fapte de corupție.

În această vară, în timp ce românii se înfierbântau pe subiectul referendumului, Murdoch s-a retras neașteptat de la conducerea trustului său de presă, deși se presupune că tot el va rămâne la butoane în ciuda celor 81 de ani ai săi.

Pe scurt, în 1952, Rupert Murdoch a preluat concernul mass-media australian al familiei și în scurt timp a dezvoltat această afacere extinzând-o la nivel global începând cu 1969 și reușind să-l crească până ce a devenit al doilea conglomerat mass-media din lume cu 53,000 de angajați pe plan mondial. Un om care știe a face, știe afaceri. Aici se oprește orice fel de asemănare din titlu. Fiindcă așa cum am citit recent un comentariu de pe kamikaze, noi n-avem businessmen, avem “oameni de afacere”, o singură afacere, cea cu Statul.

Unde se-ntâlnesc totuşi Rupert Murdoch şi Dan Voiculescu?

În primul rând în relația apropiată și ambiguă dintre politică și presă. Ce-i drept, Dan Voiculescu rămâne mai rudimentar, mai nefinisat, mai abrupt decât modelul Murdoch. N-a învățat încă să stea retras, să nu își dea cu părerea, să nu iasă în față cu vreo declarație.  Dar deh, și diferența de etate și de experiență își mai spune cuvântul.

Jurnaliştii fac agenda politică

De exemplu, în 2007 la alegerile din Australia natală, Murdoch insistă că rămâne în spate și nu comentează deloc, fiindcă “mereu intru în încurcături când o fac“. Apoi face o gafă celebră, când, întrebat dacă actualul premier va câștiga alegerile răspunde “nu comentez nimic, citiți-ne editorialele, jurnaliștii vor decide asta“. :D

Asta ca să înțelegem de ce uneori premierul PSD e perpelit la foc încet de către anteniștii autohtoni.

Paralelă între purtătorii de cuvânt ai Guvernului: Andy Coulson – Andrei Zaharescu

Cei doi moguli media bifează și alte intersecții interesante. Meet Andy Coulson. Jurnalistul britanic a fost omul de casă al lui Murdoch care i l-a și recomandat premierului David Cameron în ciuda reticenței partenerilor din coaliție. Așa a ajuns Murdoch să dețină directorul de comunicare și totodată purtătorul de cuvânt al Guvernului britanic. Cel puțin până la demiterea și arestarea sa în urma scandalului de presă din vara trecută.

În România, purtătorul de cuvânt al Guvernului e Andrei Zaharescu, faimos după ce a fost dat afară din Pro la sfârșitul anilor ’90 în urma unor mite primite de la invitații săi în emisiune. Reșapat de către Dan Voiculescu și reinventat știrist la pupitrul Antenelor, fostul ziarist-șpăgar face acum carieră ca purtător de cuvânt al guvernului Ponta.

Fox News – Antena3 şi era tabloidului politic

Ar mai fi asemănări dar nu vreau să lungesc postarea. E de ajuns să precizez că modelul Antena3 reprezintă imitația ieftină a Fox News, alt produs al lui Murdoch și alt prilej de controverse foarte încinse, de data asta pe tărâm american. Ba chiar și documentare despre tehnicile Fox News și războiul lui Murdoch cu jurnalismul.

Răspunsul la întrebarea din titlu se găsește așadar în viziunea presei practicate de către cei doi moguli, unul la nivel internațional, celălalt băștinaș neaoș de-al nostru. Subiectul e complex și se vor mai publica multe teze de doctorat până când jurnalismul de pretutindeni va ști cum să se vindece de erupția tabloidului politic. Și nu, nu e numai la noi.

Ziariştii sunt noii securişti. Şi invers.

În Occident, scandalul ascultării ilegale a telefoanelor de către ziariști, timp de ani de zile și cu aportul unor funcționari corupți a zguduit mass-media internațională revoltând laolaltă și public și publicitari. Însă oricât ar fi Rupert Murdoch de gigant în comparație cu Dan Voiculescu, cine știe cunoaște și… recunoaște.

Așa că, mult înainte de celebrul scandal internațional cu telefoane ascultate, mogulu’ nostru s-a prins imediat și a conchis memorabil încă din 2006: “Ziariștii sunt noii securiști“. Mai vesel e că tot Dan Voiculescu a probat cu succes și reciproca: “Securiștii sunt noii ziariști“.