Categories
Stiri

Viata dubla, ziua corporatist, seara protestatar

Dupa cum am mai povestit, alaltaieri seara, am fost la Universitate, detalii aici. Sincer sa fiu, Mihvoi a fost foarte indulgent cu ce se intampla acolo, cel putin ce am reusit eu sa vad cu ochii mei, intre 18:30 si 19:50, motiv pentru care am hotarat sa plec spre casa. Desi legat emotional de simbolul Pietei, nu am putut fraterniza cu nici un grup de acolo, si nici nu i-am gasit nici pe Ovidiu sau Klahert.

Iata grupurile pe care le-am observat, care parea a fi fiecare cu agenda lui :

– Cei cu Rosia Montana : empatizez cu ei, dar nu pentru aceasta m-am dus in Piata

– Galeria : nu m-am dus sa strig mascari la adresa lui Dragomir. Plus ca atunci cand cineva vorbea la portavoce despre incalcarea constitutiei si alte lucruri care m-ar fi interesat baietii din galerie au vorbit intre ei ca “da-o-n … de constitutie, ce vorbeste asta aici bah” si au inceput sa scandeze (cu directie, noile slogane ale Pietei, surprinse de Mihai cu telefonul).

– Oengistii din jurul portavocii, sau “ciumpalacii”, cum li se mai spune. Nu pareau a se ralia in jurul vorbitorilor, vorbitori care sincer sa fiu, nu aveau carisma si nici discurs, desi nu vorbeau totusi pe dinafara. Portavocea era oricum de proasta calitate, daca stateai la un metru in spatele vorbitorului nu intelegeai nimic din ce vorbeste, trebuia sa fii fix intr-un anumit unghi. Cum ar spune un prieten de-al meu, slab pregatiti. Sper ca totusi sa reziste cat mai multe zile in Piata, desi alianta cu suporterii nu mi-a prea placut, mi se pare ca se complac un pic in aceasta situatie ca sa aiba mai multa sustinere.

– Grupulete (ca si noi) de cate 2-3-4-5 persoane cu cate o pancarta sau fara, veniti evident sa sprijine Statul de Drept. Si ei, ca si noi, nu pareau a se lipi de vreun grup mai mare. Sper ca si acestia sa reziste cat mai mult in Piata.

– Grupul de “contra-demonstranti” din fata de la TNB care strigau “Jos Basescu”

– Cateva exemplare mai dubioase, care imi miroseau a securisti iesiti la pensie cu pensii de “revolutionari”, sper sa ma insel in privinta lor. Prea inalti, prea bine facuti, si prea calcau apasat.

A fost un moment, inainte de ora 19:00  in care eu si Mihai faceam poze cu telefoanele la pancarte, si i-am zis ca sa trecem totusi in zona protestatarilor, nu in cea a reporterilor, ca parca reporterii-s majoritari. In drum spre casa, el si-a exprimat speranta ca nu vom ajunge sa dam socoteala pentru ceea ce scriem pe blog, eu l-am consolat spunandu-i ca o sa cad primul, noi avand mai mult trafic.

Cum nu am putut fraterniza cu cei din Piata Universitatii, ieri, 5 Iulie am cautat alternative. Dupa ce l-am intrebat pe prietenul goagal despre ce este vorba in comentariul acesta si comentariile ce au urmat si asa am gasit acest articol. Deoarece imi este mai usor, fiind mai aproape de serviciu, am hotarat ca sa particip la acest protest. Pe la 19:20 eram la muzeu cu un prieten. In afara de masina “latrinei 3″ cum am aflat ca i se mai zice in ultima vreme nu prea parea a fi nimic. Hm, inca doi jandarmi mai incolo. Iata si o masina de politie. Si o masina cu doi “civili” in ea in spatele masinii de politie. Civilii astia semanau un pic cu “revolutionarii” mai sus amintiti de la Universitate, numai ca erau un pic mai tineri, cu vreo 10-15 ani. Mai dam noi o tura, gasim un grup de 4-5 tineri, dintre care o domnisoara avea o pancarta facuta sul. Ne miroase a protestatari, intram in vorba, intrebam ce se intampla, de ce nu este lume. Se pare ca majoritatea sunt in Piata Revolutiei la protestul “alora care nu vor sa suspende pe stiti voi cine”. Auzisem si noi de protestul acela, dar fiind “de culoare politica” nu am considerat necesar sa ne facem aparitia pe acolo.

Cel care ma insotea mi-a dat de inteles ca trebuie sa ajunga acasa. In drum spre metrou mi-a povestit ca spre deosebire de ziua precedenta, cei de la TNB se mutasera partial langa fantana, iar “revolutionarii” de profesie se inmultisera, gregasera, si produsesera si o pancarta intre timp.

Ramanand singur, m-am intors catre grupul de tineri, care intre timp se asezasera pe o bancuta. Doar domnisoara cu pancarta (foaie A4 plastifiata) mai ramasese pe loc, si langa dumneaei un domn in varsta, la fel de ratacit ca si mine. Din 2-3 vorbe am aflat ca demonstratia de la Revolutiei este in toi, si ca multi dintre cei cu “ghilimele” sunt acolo si o sa se intoarca in Victoriei. Intre timp masina televiziunii de trista pomenire si-a mutat cuibul de unde parcase intial. Cateva persoane si-au facut aparitia pe treptele muzeului. Apar vreo cativa cu “ghilimele” langa noi, se pare ca se cunosteau cu domnisoara langa care ma aciuasem. Un grup mai mare, cu pancarte, steaguri, etc, se pare veniti din Revolutiei si-a facut aparitia in fata muzeului, fara “ghilimele”. “Ghilimelele” de langa mine decid ca este cazul sa inceapa sa se plimbe, si bineinteles ca i-am urmat. Paream un pic stanjeniti si unii si altii, eu nevrand sa nu par intrus, ei nestiind daca sa ma considere intrus sau nu, dar oricum circumspecti. Ne mai intalnim cu altii pe treptele muzeului. Tineri, corporatisti, din Victoriei, din Pipera. Unul din cei de pe trepte tinea in mana o coala A4 plastifiata pe care scria ceva gen “Sustin Curtea de Justitie, Avocatul Poporului, etc” si povestea ca pe drum incepuse lumea sa tipe la el ca “Jos chioru’, de ce tii cu aia, huo”. Vesnica si stupida polarizare romaneasca, “daca nu esti cu noi esti impotriva noastra”.

Dupa cateva minute apare un grup mai hotarat, cu scandari mai apropiate de spiritul suporterilor. “Ghilimelele” isi manifesta ingrijorarea, mai ales ca mai era un domn in varsta cu burta proeminenta pe scari care incepuse sa strige si el de nebun. Una dintre “ghilimele”, un tanar sysadmin destul de inalt a declarat ca oricum, de acum incolo, cel putin o ora pe zi, in drumul dinspre serviciu spre casa, va fi acolo. Am intrat si eu in vorba, spunand ca e important sa fim acolo zilnic. Am incercat sa sugerez chestii gen sa incepem chiar de la 18:00 sa prindem fluxul de corporatisti din Victoriei care pleaca atunci, pentru un impact mai mare, si aventual sa marim traseul de plimbat cuprinzand tot conturul pietei. Fiind inca “suspect” nu au rezonat foarte mult la ideile mele. Politicosi, dar retinuti. Din discutii am inteles ca in seara precedenta, tineri activisti din actuala opozitie au incercat sa se infiltreze.

Intre timp, trotuarul de la muzeu se umpluse de protestatari. Masina Antenei 3 dadea cu spatele, incercand sa se urce pe trotuar, prin multime , intr-o vadita incercare de a provoca protestatarii. Incercarea a fost primita cu huiduieli, s-a aratat o pancarta pe care scria Antena 3 si se mai afla o secera si un ciocan. Vazand ca nu devine nimeni violent, au renuntat, si s-au retras in triunghiul in care se aflau deja de pe acum politistii, jandarmii, masina cu “civili” si alte cateva masini de televiziuni. Poate intr-o incercare de a scapa de mine, “ghilimelele” langa care eram au intrat in multime, i-am urmat, si dupa cateva minute, au inceput sa dispara unul cate unul. Ramasa ultima, domnisoara mi-a spus politicoasa ca pleaca acasa. I-am spus la revedere si ca poate ne vom mai intalni in alta seara in Victoriei. A zambit si a plecat.

Ramas singur, un pic dezamagit am luat-o si eu catre casa. Pana atunci m-am tot gandit si framantat, cum de nu am intalnit pe nimeni cunoscut. Cand colo, in multime, am dat de un grup din colegii de la fostul job, care erau impreuna cu cei de la actualul lor job. Normal ca m-am bucurat, erau exact profilul meu, corporatisti alaturi de care am lucrat si colindat coltul acesta de lume, din Anglia pana in Egipt. Am decis sa mai raman ceva timp. Aveau aceleasi temeri ca si mine : stabilitatea, cursul valutar (multi cu credite in valuta), posibilitatea ca marile corporatii sa isi stranga jucariile si sa plece (mai vazusem asta cand fuseseram concediati pe capete in 2009 in ajunul Craciunului). Unii veniti cu sotiile, altii cu copiii. Toti revoltati, pe incalcarea legilor si constitutiei, unii pro-presedinte, altii doar pro stat de drept, dar ca toata multimea, cu un singur gand, primul pas, demisia plagiatorului sef.

Intre timp, o coloana de fum gros se vedea aparent in zona Romana/Universitate. Ceva zvonuri despre batai intre manifestanti si jandarmi la Universitate si-au facut aparitia prin multime. Scoatem toti telefoanele, cautam site-urile de stiri, vedem ca este vorba de incidente marunte, ne mai linistim. Ne intrebam daca ar mai fi in stare jandarmii sa intre cu forta nejustificata in manifestanti, mai ales ca nu aveam autorizatie, in situatia in care nu se stie cine va avea puterea de la o zi la alta.

Un domn cu o coala A4 pe care erau pozele lui Ceausescu sub care scria “copy”, si una a Plagiatorului Sef sub care scria “paste” ne-a atras atentia si felicitarile noastre. O doamna in varsta din fata noastra ne-a impartasit ca vine si dumneai dezamagita de la Universitate si, cu ochii in lacrimi, ca nu ii vine sa creada ca dupa 23 de ani de la Revolutie trebuie sa iasa in strada sa strige “Jos Comunismul”. Mai trec masini, unii ne ignora, altii ne arata semne obscene, altii ne imbarbateaza. Mai trec vreo 2 coloane oficiale insotite de huiduielile noastre. Se mai striga demisia, se canta anemic “Desteapta-te Romane”. Se mai fataie echipajele televiziunii de trista amintire, numai ca sa fie gratulate cu huiduieli si epitetele “latrina 3″. Strig si eu de unul singur motto-ul patronului lor “Ziaristii sunt noii securisti” de vreo cateva ori fara sa fiu acompaniat de nimeni, renunt. Mai strigam demisia de vreo cateva ori cu totii.

Schimb numere de telefon cu colegii, stabilim sa ne intalnim in serile urmatoare de acum incolo. Ma indrept catre job sa imi iau laptop-ul. La intoarcere, se facuse deja intuneric, aproape de ora 22:00, manifestantii inca erau acolo.

Voi fi iar in Piata Victoriei in aceasta seara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *