Categories
Stiri

Ponta și plagiatul

Probabil ați citit deja știrea – iar pentru cei nu au făcut-o, sursa este în revista Nature și preluări în toată presa românească, spre exemplu Hotnews – prim-ministrul Victor Ponta este acuzat de plagiat. Se pare că ar fi copiat pasaje din alte articole în propria teză de doctorat, teză pe care mai apoi a pubicat-o și sub formă de carte. E adevărat sau nu? Vom vedea. Spre deosebire de cazurile Mang sau Kovesi, acum nu avem dovezile concrete, adică articolele, deci ar fi loc de întors. Totuși, sunt câteva idei de notat la cald: 

  • prima am luat-o de la Claudiu, scrisă pe Facebook (în ortografia autorului): Base si serviciile stiau de mult de treaba asta. Numai asa se explica toate replicile lui Base cu dottore samd.
  • a doua este că treaba a fost atent lucrată. Spre deosebire de bombele de presă ce apăreau ca prin miracol într-un plic pe masa unui ziarist dintr-un trust prieten, aici anunțul a fost plasat într-o revistă străină prestigioasă, ba chiar se pare că e o replică într-un ziar german. E greu să acuzi de implicare politică cele două publicații
  • asta înseamnă că cel mai probabil acuzațiile sunt corecte, altfel nu ar fi fost acceptate spre publicare. Ca să vezi întâmplare, imediat ce a apărut vestea, D.P. Aligică a și apărut cu un comentariu la subiect. Același Aligică citat de Nature
  • UPDATE (via SD): iar TVR Info a ieșit imediat cu un document de 115 pagini, extrase din articole, pe care zice că s-a bazat Nature. Curat întâmplare! Oare PDG-ul interimar știe?
  • să ne amintim că jocul a fost pornit de Ciuvică, cel care a scotocit în doctoratul lui Kovesi. Și să ne mai amintim că atunci a fost Iulia Popovici, autoare de pe platforma Critic Atac, ce a sesizat mina de aur a plagiatelor doctorilor în științele juridice
  • nu e frumos cum o idee apărută ca lucru punctual în laboratoarele anteniste a fost extinsă ca potențial de o platformă socialistă și pusă magistral în aplicare de una neoliberală?
  • din această luptă politică avem a beneficia toți: hai, la muncă toate taberele, începeți să căutați în baze de date, cercetați doctoratele tuturor politicienilor, milițienilor și vorbitorilor la televizor, deveniți mari profesori și doctori peste noapte. Vrem să vedem impostura demascată, indiferent care sunt motivele ce vă îndeamnă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *