Categories
Stiri

Voluntar în Tajikistan: am început munca (săptămâna 2)

Luni, după 2 ore de limba tajikă – arzon, arzon kuned (fă mai ieftin), aguroh (struguri), istihosi şumo ci (care este munca ta) … am plecat la noul meu loc de muncă. Înainte de a povesti cum e acolo, doar câteva cuvinte despre limba tajikă. E frumoasă, destul de uşoară (prezentul şi viitorul au aceleaşi terminaţii şi nu există verbe neregulate, iar  multe din verbe se formează de la substantive şi a avea –kor mekuned – muncesc (a avea muncă)), însă aranjarea cuvintelor e absolut imposibilă. Prepoziţie plus pronume plus adjectiv plus altceva şi la final vine verbul. Nu pot crea propoziţii, ştiu doar nişte cuvinte pe care încerc să le folosesc, într-o stranie combinaţie de engleză, rusă şi tajikă. Eh, oamenii înţeleg şi asta e bine… 🙂

Aşa… noul meu loc de muncă este la ACT Central Asia (biroul Christian Aid in Tajikistan), o organizaţie destul de mare, cu puternică susţinere în Anglia şi Irlanda, care lucrează în diverse părţi ale lumii. Chiar dacă sunt voluntară, primesc de la organizaţie o casă (minim o camera private şi acces la baie şi bucătărie) şi ceva bani pentru mâncare şi cele lucruri de bază. În cazul meu, Act Central Asia plăteşte tot (aşa a fost stabilit în parteneriatul cu VSO), în alte cazuri VSO este cea care plăteşte pentru cele de mai sus. De la caz la caz, eu sunt un caz fericit pentru VSO pentru că, deşi m-au recrutat, nu scot bani din buzunar pentru mine J.

ACA lucrează, la rândul ei, cu parteneri locali, iar ceea ce trebuie să fac eu este să lucrez cu 6 din partenerii lor ca să devină mai buni în ceea ce fac. În săptămâna am încercat să mă lămuresc ce vor aceste organizaţii de la mine, ca să pot pregăti câte ceva pentru ele. O să stau 6 luni în Dushanbe (am uitat să zic că dushanbe înseamnă luni şi denumirea oraşului vine de la târgul care se ţinea în zilele de luni aici). Mă mut apoi la Kulob (un oraş de cca 70.000 locuitori (Dushanbe are cam 700.000)) şi apoi Munimabad, un sat la 40 km de Kulob. Abia aştept!

Vremea e superbă, sunt 23-25 de grade ziua, seara se face răcoare. Încă e foarte, foarte plăcut, poţi umbla liniştit în tricou. A, deja am trecut la blugi şi tricou (n-am îndrăznit primele zile, nu vezi foarte des pe stradă femei în blugi sau haine europene), mă alătur grupului de revoluţionare care se îmbracă aşa în oraş. Încă mă simt foarte ciudat cu culcatul foarte devreme, chiar nu vezi femei singure pe stradă după ce se întunecă. Am venit o singură dată singură, apoi Theo, colegul meu voluntar din Golandia (Olanda în tajikă) m-a condus acasă. Mă simt foarte în siguranţă când sunt singură, dar pentru că mai multe persoane mi-au zis că femeile nu merg singure pe stradă după înserat mă face să fiu un pic mai precaută.

E înduioşătoare grija celor mai tineri din autobuz pentru cei mai în vârstă. Imediat ce o persoana mai în vârstă intră în autobuz, imediat 2-3 persoane se ridică să-i ofere locul. Se pare că şi străinii sunt respectaţi, mie mi s-a oferit un scaun de câteva ori. Sau am îmbătrânit? Nu cred, şi bărbaţilor care sunt în aceeaşi grupă de voluntari cu mine li s-a oferit locul, femeile tajice au făcut asta. J Mă plimb cu autobuzul, care se opreşte oriunde vrei tu să oprească, nu numai în staţii, şi merge foarte foarte încet. Costă 70 dirahmi (cam 0,8 RON), dar e bine să am bani exacţi, de obicei nu primesc restul. Mai există şi marshutka, nişte microbuze mai mici care iau 1,5 – 2 somoni (1 USD – 4,8 somoni) sau taxiurile care merg pe traseul autobuzelor, culeg oameni de pe drum şi costă 3 somoni. De obicei iau autobuzul, nu-mi permit 3 somoni de fiecare dată când mă deplasez.

Sunt destul de mulţi cerşetori şi cel mai rău lucru pe care l-am văzut până acum este o femeie care moare încet, un pic în fiecare zi şi nimeni nu pare să bage de seamă asta. Am văzut-o în prima zi când am ajuns aici, o femeie foarte mică, bătrână, cu faţa tăbăcită, aşezată pe vine pe trotuar. Foarte aproape de fosta mea casă. Am văzut-o zilnic, de fiecare dată fuma. Exact în acelaşi loc, e ca o statuie. Am trecut din nou pe lângă ea după alte câteva zile. E fix în acelaşi loc, în aceeaşi poziţie, nemişcată. Nu ştiu dacă mănâncă ceva, dacă bea ceva, dacă se ridică vreodată, pare doar că moare. E ca în acele triburi în care bătrânii se retrăgeau la un moment dat ca să se întâlnească cu spiritele, singuri, cu demnitate. Numai că aici nu e nici un pic de demnitate, o fiinţă moare zilnic şi nimeni, absolut nimeni, pare să nu facă nimic. Inclusiv eu. 🙁

Cheltuiesc mult, aproape cu 50% mai mult faţă de ce am alocat pentru fiecare săptămână (cam 250 somoni). E momentul să fac economii, să mănânc mai puţin.:). O să încerc, să văd de-mi iese. Oricum, vreau să merg la sală sau yoga şi să iau lecţii de limba rusă, aşa că voi cheltui ceva din resursele aduse de acasă.

A… am uitat… marţi am fost la book club. Întâi am râs când am auzit de acest atelier aristocratic, s-a dovedit, însă, a fi foarte frumos. Cam 15 oameni adunaţi în casa unui britanic căsătorit cu o sud coreeancă (o casă foarte, foarte mare; nu am înţeles exact ce face el în Tojikiston, ea nu lucrează), toţi expaţi (din păcate), 10 naţionalităţi sub acelaşi acoperiş. Se pare că clubul  e destul de vechi,  sunt cărţi adunate de la mulţi expaţi care au trecut prin ţară şi la plecare au lăsat cărţile. O persoană e responsabilă de club, când pleacă preia altcineva. Se aduce mâncare, băutură,  apoi fiecare prezintă cartea pe care a citit-o în luna ce a trecut şi o recomandă (sau nu) celorlalţi. Dacă cineva a citit acea carte, poate aduce informaţii suplimentare. Foarte, foarte fain, mai ales vinul roşu sec de pe masă :). Glumesc, chiar e foarte haios, mă mai duc. Am luat două cărţi să citesc, să văd dacă apuc. A…eu şi cu Theo am dus votca tajikă, iar gazda se întreba contrariată cine o fi adus votca. :). Am tăcut chitic.

Săptămâna 2 s-a încheiat spectaculos cu o sâmbătă petrecută la muzeul naţional, iar duminică călătorie (pe jos) de 25 de km, împreună cu studenţii de la Facultatea de Turism, nişte tineri din Partidul Social Democrat (partidul preşedintelui :)), militari (care au avut grijă de securitatea noastră) şi doctori.

Dar pe rând…[şi vom continua zilele următoare]