Pe 22 iunie s-au împlinit 46 de ani de la moartea Mariei Tănase. Fără îndoială, ea a rămas o emblemă naţională, vocea ei reprezentând România şi in 1939 la New York şi în 2009 pe Youtube. Cunoşteam ca orice român numele-legendă al folclorului românesc, insa recunosc ca Maria Tănase îmi era un chip neştiut până zilele trecute, când, din click în click, am rămas captiv puţinelor paragrafe găsite pe internet despre viaţa acestei femei fabuloase.
Deşi a a scris istorie culegând şi cântând folclor românesc, devenind un simbol al satului românesc, cântăreaţa şi-a trăit viaţa în cel mai autentic spirit urban. Ignorând calitatea ei de bucureşteancă născută, crescută şi îngropată în capitală, Bucureştiul pierde o divă veritabilă, iubită până la idolatrizare de către toată ţara, dar mai ales de către oraşul ei natal. Mai jos puteţi vedea o filmare extraordinară din 1963 cu mulţimea adunată s-o plângă pe ultimul drum, când zice-se că jumătate din Bucureşti a invadat Calea Victoriei ca să-şi rămas bun. Simbolic, câteva secunde prind în cadru sicriul Mariei pe fundal cu Casa Capşa, căreia noul regim „muncitoresc” îi retezase caracterul nobil, de loc boem de adunare a elitelor artistice şi intelectuale. Vremurile într-adevăr se schimbau brutal la 15 ani de la abdicarea regelui şi, odată cu moartea ei, Bucureştiul pierdea încă un reper al vechilor orânduiri de dinaintea comuniştilor.
Maria Tănase înseamnă „Ciuleandra”, celebrul„Blestem” – Cine iubeşte şi lasă,„Bun e vinul ghiurghiuliu”, „Aseară ti-am luat basma” şi multe alte cântece vechi româneşti aduse din viu grai direct pe gramofonul interbelic. Însă Maria Tănase înseamnă şi înregistrări în Londra sau la studiourile Columbia din Viena la numai 24 de ani, prezenţa la faimosul 1939 New York World’s Fair, o idilă cu Brâncuşi în Paris, o rezervare permanentă la Casa Capşa, cenzura drastică a regimului legionar sau urmărirea continuă a Securităţii comuniste.
Un logo la feminin pentru Bucureşti
Sa-mi fie scuzat unghiul dinspre Bucuresti asupra Mariei Tanase, fiindca, indiscutabil este o valoare nationala. Insa in goana bezmetica dupa identitate sustinuta de diverse bugete alocate pentru descoperirea propriului brand, Bucurestiul isi ignora un simbol care ar putea fi foarte bine (si inspirat!) chiar logoul urbei. Apropo de toti reporterii tâmpi care intreaba strainii ce cred despre fetele din Bucuresti: Maria era exact genul de aparitie cantata de miticul (in ambele sensuri) Gica Petrescu in celebrul sau refren despre „fetitele din Bucuresti” pentru care „iti vine sa-ti lasi balta toate interesele” vorba altui bucurestean celebru, George Topârceanu. Asocierea Mariei Tanase cu ruralul si folclorul romanesc i-a estompat calitatea sa boema, citadina, moderna si uneori controversata; in plus, si propaganda comunista a contribuit la o anumita imagine „conforma” dar deformata a ei. Valorile autentice transcend insa epoci, mentalitati si astfel, la peste 70 de ani de cand Maria entuziasma carciumile din Bucuresci, alti artisti din noua generatie reusesc acelasi lucru preluand creativ melodiile ei. Recomand improvizatia rock alternativ a trupei Coma sau sesiunea-tribut de jazz de mai jos (intamplator sau nu, ambele exemple vin din undergroundul bucurestean).
Irina Sarbu live (merita cu prisosinta si link dedicat)
Maria lui Tănase, florarul din mahalaua Cărămidarilor de Jos
Ca şi în prezent, acum o sută de ani capitala atrăgea populaţie din toată ţara iar Maria Tănase este încă o dată reprezentativă pentru Bucureşti, făcând parte din majoritatea celor născuţi, crescuţi aici cu părinţi „de la ţară”. Stilul de viaţă urban al artistei pare în contrast cu doinele şi tradiţiile ţăranilor cântaţi de ea, însă cele două calitati se legau natural atunci, fiindcă societatea era una de textură preponderent rurală în mahalaua Bucureştiilor anilor ’20 – ’30.
Biserica Cărămidarilor de Jos este probabil singura mărturie rămasă din acele timpuri. Din acea margine de Bucureşti, astăzi inima cartierului Tineretului, a rămas doar denumirea străzilor cu nume ciudate, precum strada Livada cu Duzi, unde îşi făcuseră gospodărie olteanul Ion Tănase „al Ilincăi” împreună cu ardeleanca Ana Munteanu din Făgăraş.
Povestea lui „taica” descrie capitala de acum 100 de ani şi este esenţială în biografia Mariei, care s-a prezentat mereu, inclusiv în cântecele sale, drept Maria … lui Tănase. La 17 ani, Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Bîrnicii de pe valea Amaradiei, vindea zaharicale prin Craiova. Se hotâreşte să lase Bănia pentru a-şi face un rost în Bucuresci şi începe prin a vinde rahat cu apă rece la porţile Cişmigiului. În vara lui 1905 se angajează lucrător la o grădina a boierului Alexandru Marghiloman dar nu rămâne prea mult, mutându-se ca ucenic la vestitul florar Vermeulen de la care prinde meseria cultivării florilor de seră şi a zarzavaturilor.
Toamna sângerosului an 1907 îl găseşte angajat la Grădina Botanică din Dealul Cotrocenilor unde o cunoaşte pe viitoarea sa soţie, ardeleanca Ana Munteanu din satul Cârţa, Făgăraş. Din economiile strânse muncind ca simbriaşi, în primăvara lui 1910, Ana şi Ion Tănase cumpără de la un boier grec o casă cu acoperiş de stuf plus o bucată considerabilă de pământ în uliţa Livada cu Duzi din mahalaua Cărămidarilor de Jos. Cei doi încep să-şi lucreze pământul propriu, folosindu-şi cunoştinţele despre sere, flori şi alte culturi, acumulate în ucenicia ultimilor 5 ani de muncă la grădină. Îşi angajează la rândul lor ajutoare din locurile natale, iar grădina de flori a lui Ion începe să prospere furnizând sute de buchete de flori negustorilor din Piaţa de Flori de la Hanul lui Manuc.
„Le vindeam angro. Negustorii îţi dădeau banii după vreo 2-3 zile. Era o ruşine să te duci să-ţi vinzi singur marfa. Mergeam pe jos cu câte 200 de buchete de crizanteme” povesteşte pentru Jurnalul Naţional un nepot crescut în aceeaşi casă cu Maria Tănase. „Am muncit de mic. Toţi copiii se jucau, numai noi nu. Primeam pauză doar atunci când era prea cald. Pliveam, recoltam ardei iute, apoi îl culegeam cu găleţile. După ora patru după-amiaza veneau olteni şi cumpărau câte o sută de ardei deodată… Mă întreb şi acum cine mânca atâta ardei…”
Maria şi-a idolatrizat tatăl, iar fascinaţia copilei pentru scenă a venit probabil odată cu poveştile grozave ale olteanului despre lumea nou descoperită a spectacolelor din Bucureşti. Mult mai târziu, într-un sat oltenesc, prinsă într-o petrecere improvizată pe loc, cântăreaţa mărturisea: „Acuma îmi dau seama de ce mi-am iubit atât de mult pe taica al meu! Uite aşa făcea şi el cu muncitorii lui de la grădină, când îi ieşea un ban în plus.” Interesant şi poate hotărâtor pentru evoluţia mezinei este faptul că Ion Tănase, fostul vânzător de la porţile Cişmigiului, începuse să frecventeze teatrul şi opereta. Se poate uşor presupune că destoinicul oltean găsise o nişă excelentă, prezenţa lui obişnuită în primul rând al spectacolelor având mai degrabă legătură cu nenumăratele buchete de flori dăruite artiştilor. Dar el însuşi recunoscut drept cântăreţ din caval, ajunsese să înveţe pe de rost ariile interpretate de tenori iar când ajungea acasă se dădea în spectacol, imitând, cântând, povestind cu lux de amănunte, spre deliciul muncitorilor şi a familiei.
În timpul războiului, moş Tănase n-a încetat să muncească lucrând la livadă şi cu prizonieri; când Bucureştiul a fost bombardat, un proiectil a căzut chiar în grădina sa omorând doi lucrători. Apoi, când regimul comunist a pornit lupta de clasă, familia florarului Tănase fusese încadrată ba la „ţăran mijlocaş”, ba la „mic burghez” – îndeajuns ca nepoţii săi să fie daţi afară din şcoală plus alte consecinţe nefaste ce veneau atunci cu o astfel de clasificare socială. În ultimele sale clipe, moş Tănase îşi ruga un prieten „să sărute pământul ţării când se va elibera de comunişti şi din partea lui” iar Maria nu se sinchisea de noul regim ca să povestească asta, aşa ajungând ultima dorinţă a florarului, turnată şi îndosariată la Securitate.
Drama unei adolescente rebele
„Ar fi fost în stare să fumeze şi când dormea. Nu conta că sunt Naţionale sau ţigări fine. De fumat s-a luat de pe la 16 ani, când a început să umble prin cartier. Toată ziua stătea ori la o familie de nemţi din vecini, ori la popa Vasile: el a botezat-o, el a cununat-o şi tot el i-a făcut slujba de înmormântare.” Înscrisă la concursul „Miss România” la numai 15 ani, tânăra adolescentă pică însă proba costumelor de baie. La 16 ani, trăieşte o poveste de dragoste cu un tânăr medic care o lasă gravidă. Maria avortează şi această intervenţie o va mutila pe viaţă, fiindcă niciodată nu va mai putea avea copii iar neîmplinirea maternităţii o va măcina mereu asumându-şi-o ca păcat şi pedeapsă. Pe patul spitalului Fundeni, cu câteva zile înainte să moară, se confesează: „O viaţă întreagă am suferit pentru că nu las în urma mea copii”. Această dramă personală explică pasiunea, jalea şi deznădejdea cu care înfioară audienţa în cântecele sale care vorbesc de moarte sau de blestemul pentru „Cine iubeşte şi lasă”. Aveţi o variantă inedită, cântată de Maria Tănase în franceză, aici.
1934. Scena de teatru, înaintea celei muzicale. Nume de scenă: Elise Lamé sau Mary Atanasiu. Întâlnirea cu Constantin Tănase
La doar 21 de ani urcă pe scenă, dar nu ca să cânte ci ca actriţă în trupa „epopeicului” Constantin Tănase. „Lui m-a recomandat Alfred Paximade, care nu mai putea după mine: „Ia fata asta; e veselă, dezgheţată, plină de talent”. După ce, de formă, m-a întrebat „Fă fată, ce vrei tu să joci?”, Tănase mi-a dat rolul unei băgătoare de seamă într-un sextet. În a doua scenă, dădeam brânci celor ce stăteau… Pe afişele acestui spectacol am fost trecută subt numele de Elise Lame. În a doua revistă, mi s-a pregătit un cache-sexe cu pene de struţ, sutien, pantofi de lame şi o pălărie gen french-cancan. Cum să mă îmbrac aşa, eu, care veneam dintre răzoare şi bibilici?! În ajun de premieră, mi-am făcut bocceaua şi am plecat. Pe afiş eram de astădată: Mary Atanasiu.” (Maria Tănase – interviu de arhivă). Va reveni în lumea teatrului când deja nu mai era o anonimă, jucând alături Ion Manolescu sau chiar in film, alaturi de Marcel Anghelescu, Mihai Berechet şi Florin Piersic in „Ciulinii Baraganului” (secvenţe video încă departe de youtube).
Alte surse o plasează pe scenă, încă din anul 1921, pe scena Căminului Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârşit de an a Şcolii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului „Ion Heliade Rădulescu”, unde a frecventat doar cursul inferior, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinţii săi, la grădină.
Primul „hit„
Întâmplările de după plecarea din trupa de teatru a lui Tănase vorbesc mai departe de viaţa artistică din Bucureştii anilor ’30: Maria cunoscuse un amic care cumpărase o fabrică de discuri şi a dat o probă pe o bucată a lui Nelu Mânzatu, „Mansarda”.„Reuşita a fost extraordinară, cu toate că din punct de vedere tehnic imprimarea lăsa de dorit. La scurt timp, am făcut o nouă imprimare, cu „Nunta ţigănească”. Succesul a fost fantastic. Nu se mai făcea la fabrică decât discul ăsta. O singură faţă de placă a acoperit în trei luni o pierdere de 80,000 lei, sumă destul de serioasă pentru acel timp. După aceea, m-a angajat la „Columbia”, care m-a trimis la Viena, unde am imprimat noi discuri. Înapoindu-mă, m-am dus şi m-am propus să cânt la radio. Am avut succes. Cu 10,000 lei pe lună m-a angajat Vlădoianu, ca de la el să trec la primul restaurant la care am cântat, plătită cu 2000 lei pe seară. Ce a urmat, se cunoaşte”. (Maria Tănase – interviu de arhivă)
– Va urma (cand voi mai gasi timp) –