În colegiul meu, vă rog să notaţi că l-am botezat Ştefan cel Mare, am cerut bani pentru două biserici aflate în renovare, pentru patru cămine culturale care trebuie reparate, pentru o grădiniţă şi pentru reabilitarea a două drumuri, unul de 4,7 km, celălalt de 2,6 km. Suma cerută se ridică la 160 de miliarde lei vechi
Am citat din declaraţia pe care deputatul PSD de Neamţ Victor Surdu a dat-o cu mândrie ziarului Cotidianul. Dacă credeţi că este singurul ce a făcut astfel de amendamente la bugetul de stat, vă înşelaţi. Marea majoritate a parlamentarilor au cerut legislativului să includă în bugetul de stat diverse sume pentru proiecte de interes local. Principalele ţinte ale parlamentarilor sunt şcoli, grădiniţe şi biserici, uneori drumuri şi utilităţi. Campionii amendamentelor sunt liberalii (cu peste 2000, nu toate pentru micro-proiecte), dar nici parlamentarii din partidele aflate la putere nu sunt departe.
Să trecem peste “amănuntul” că vorbim de un buget de criză, ce trebuie drămuit la maxim şi pentru care miile de mici alocări pentru obiective locale poate să însemne picătura care umple paharul deficitului. Asistăm la o răsturnare a logicii politice şi la triumful demagogiei şi politicianismului. Lucrurile au început în campania electorală, se agravează la votarea bugetului şi nu văd niciun semn că nu vor continua în viitor. Poate e momentul să ne uităm încă o dată, mai atent, la sistemul electoral.
Şcolile şi grădiniţele sunt obiective de interes local (nici nu mai vorbesc de biserici, care sunt instituţii private şi oricât de ortodox s-ar simţi poporul român nu-şi au nicicum locul în bugetul de stat). Ele deservesc exclusiv comunitatea locală şi atunci interesul şi responsabilitatea îngrijirii lor revine autorităţilor locale. Construcţia, extinderea, mentenanţa lor cade în sarcina consiliului local, care alocă fonduri din bugetul local, adică din taxele strânse la nivel local şi din fondurile de echilibrare bugetară primite de la bugetul de stat. Acest lucru se întâmplă conform planurilor de buget propuse de primar şi adoptate de Consilul Local, apoi acceptate de Guvern. Avem o procedură prin care se încearcă asigurarea unui sistem ce elimină traficul de influenţă politică. Din nefericire, încă de acum doi ani Guvernul Tăriceanu a consemnat ceea ce la vremea respectivă Sorin Ioniţă numea întoarcerea la feudalismul bugetar, adică anularea procedurilor în favoarea unei alocări preferenţiale, complet netransparente.
În campania electorală am fot bombardaţi de promisiuni ale candidaţilor la parlament ce ţineau de domeniul de competenţă al autorităţilor locale. Ni s-au promis şcoli, drumuri, parcuri, grădiniţe, străzi, toate în colegiul nostru. Exemplul cel mai mediatizat a fost acel “garantat Vanghelie” de pe afişele candidaţilor PSD, plus o scrisoare de la Vanghelie către alegători în care se scria negru pe alb că primarul va controla parlamentarii. Cu alte cuvinte, ni s-a promis că dacă-i alegem parlamentarii vor merge acolo şi în loc să discute despre principiile comune ale naţiunii, ce trebuie codificate în legi, vor avea ca principală preocupare tranşarea bugetului de stat, astfel încât să vină la votanţii lor câţi mai mulţi bani strânşi de la toţi cetăţenii din ţară. Politica redusă la împărţitul banilor.
Am zis la momentul respectiv că e vorba de politicianism, de demagogie, de incapacitatea cronică a candidaţilor să iasă din mocirla politică în care se zbat, dar am sperat şi că e doar o chestiune declarativă. Vedem acum că ei se ţin de cuvânt: nu-i interesează contextul şi principiile, nu au viziune, vor să facă şcoli şi grădiniţe şi mai ales biserici pentru ca bizonii să-i mai voteze şi peste patru ani. Au învăţat că poporul răspunde la pomeni şi acţionează în consecinţă.
S-ar putea ca anul ăsta să nu le meargă, pentru că nu au încă experienţa necesară. S-ar putea ca membrii guvernului să-şi strunească colegii de partid şi să treacă bugetul fără prea multe artificii de genul ăsta (adică doar cu cele din colegiile de unde sunt membrii guvernului). Dar foarte probabil la anul o vor lua de la capăt. Spre exemplu, anul ăsta parlamentarii din Prahova, indiferent de partid, cu Năstase în frunte, s-au coalizat pentru a susţine amendamente cerute de primarii din comunele din judeţ. La anul se vor alia cu cei din Vrancea şi Constanţa şi chiar vor trece amendamentele astea. La limită, vom ajunge la un buget de stat care nu va avea proiecte naţionale, ci doar nenumărate mici proiecte locale.
Poate că e momentul să re-evaluăm opţiunea pentru votul uninominal. Mărturisesc că până acum am susţinut acest sistem, atras de ideea că ar putea ajuta la selecţia cadrelor în partidele politice. Văd însă că selecţia nu merge în direcţia bună, criteriile nu sunt cele pe care le căutam, rezultatele sunt fundamental greşite. Poprul nu a avut probleme să voteze uninominal toţi “dalmaţienii” politici – hoţi, corupţi, imorali etc., cei pe care i-am ales după noul sistem nu sunt cu nimic mai buni decât cei de dinainte, campania electorală a abundat de pomeni, bugetul e asaltat de cereri cu relevanţă limitată. Presimt că vom avea cât de curând proiecte de legi pentru lucruri relevante unui singur colegiu. Preşedintele şi PDL vorbesc de continuarea reformei în direcţia reprezentării majoritare, ceea ce ar accentua legătura între ales şi colegiu, cu efectele negative menţionate mai sus şi cel puţin la vedere fără efecte pozitive. Asta vrem?