Category: Stiri

Academia Română este întâiul for științific al țării – sau măcar dorește să fie. Există o tradiție de sorginte europeană de a aduce în același loc crema elitei culturale și științifice a unei țări, iar din 1866 România urmează această tradiție. Academia Română are maxim 181 de membri titulari și corespondenți, la care se adaugă până la 135 de membri de onoare (95 din străinătate, 40 din țară). Costurile de funcționare, inclusiv indemnizațiile membrilor (3.000 de lei pentru titulari, 2.500 pentru corespondenți) sunt de la bugetul de stat (ca și în alte țări). Sigur că ar fi mult mai bine ca Academia să se ridice la înălțimea așteptărilor, dar ideea în sine nu e rea.

Doar că în România mai avem și alte „academii”, și nu mă refer la universitățile ce poartă acest nume, ci la pretinse foruri științifice organizate după asemănarea Academiei Române, în anumite domenii. Am numărat cinci astfel de organizații, iar a șasea este în pregătire, toate înființate prin lege, toate cu producție științifică zero, toate tocând bani de la stat, toate oferind titluri, poziții și neapărat mașini diverșilor fripturiști autohtoni. Aproape 1.000 de „academicieni” (inclusiv nenumărați parlamentari și foști parlamentari) se regăsesc în aceste organizații și se pregătesc un număr nelimitat de „academicieni juriști”. Indiscutabil, această adunătură de academicieni are ministrul educației pe care îl merită, plagiatorul Mang*.

Prima „academiei din afara Academiei” a fost înființată prin legea nr. 264/2004 și este Academia de Științe Medicale, continuarea unei instituții cu nume similar înființată în 1969. Numărul maxim al membrilor titulari şi al membrilor corespondenţi este de 231, din care 190 membri titulari. Membrii titulari ai ASM beneficiază de o indemnizaţie lunară viageră egală cu salariul mediu pe economie, iar instituția are patrimoniu propriu, secretariat, autovehicule. Legea de înființare spune că finanţarea ASM se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, cunoscută și prin participarea ilustrului academician Ion Cristoiu, a fost organizată prin legea nr. 31/2007 (modificată ulterior prin mai multe acte). Legea ne spune că „AOSR este continuatorul şi unicul legatar al Academiei de Ştiinţe din România care a funcţionat în perioada 1936-1948 şi al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România, înfiinţată prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.012 din 30 mai 1956, care şi-a schimbat titulatura din Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă din România în Academia Oamenilor de Ştiinţă din România prin Hotărârea judecătorească din 3 octombrie 1996, adoptată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.” Numărul maxim de membri titulari şi corespondenţi este de 250, din care 150 sunt membri titulari. Membrii titulari ai AOSR primesc o indemnizaţie lunară brută de 2.000 lei, iar membrii corespondenţi primesc o indemnizaţie lunară brută de 1.400 lei, sume actualizate cu inflația. Legea mai stabilea că ASOR are un aparat tehnic și un parc auto proprii, dar finanțate de la bugetul de stat și așa a rămas până în 2010.

Prin Legea nr. 230/2008 s-a înființat Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, continuatoarea (prin lege!) a unei organizații private, Asociaţia „Academia de Ştiinţe Tehnice din România”. ASTR are 150 de membri titulari (cu o indemnizație lunară brută de 1.800 lei) și 100 de membri corespondenți (1.400 lei), un sediu primit de la stat, precum și un aparat tehnic propriu și autovehicule, toate suportate până în 2010 de la bugetul de stat.

În 2009 s-a născut Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, înființată prin Legea nr. 45/2009. ASAS se bucură de un patrimoniu consistent, fiind continuatoarea în drepturi a mai multor instituții (a Institutului de Cercetări Agronomice al României, a Institutului Naţional Zootehnic, a Academiei de Agricultură a României şi a Institutului Central de Cercetări Agricole), precum și un aparat tehnic și un parc auto, sprijine de la buget. Are până la 181 de membri, care primesc o indemnizație lunară egală cu salariul mediu pe economie, de asemenea din bugetul public.

Temporar, ca urmarea a OUG nr. 79/2010, ASM, AOSR și ASTR se finanțează exclusiv din venituri proprii. Vom vedea când încetează această limitare. E neclar de ce ASAS a scăpat de măsurile de austeritate, foarte probabil a avut un lobby mai bun pe lângă guvernul Boc.

Academia de Științe Militare a fost înființată recent, prin legea nr. 56/2012, intrată în vigoare la 29 martie. Legea prevede că ASM are un aparat tehnic, finanțat de la buget, la propunerea MApN, MAI și SRI, că membrii (maxim 100, din care 50 corespondenți) primesc indemnizații lunare (egală cu salariul mediu pentru titulari, 50% din acesta pentru corespondenți) și că are un parc auto propriu (de ce trebuie legea să specifice asta de fiecare dată?!). ASM nu este afectată de ordonanța amintită, deci se finanțează de la bugetul de stat. Așteptăm cu nerăbdare să îl vedem pe fostul ministru Oprea politician.

În toate aceste cazuri, forurile „academice” se auto-reproduc, adică își aleg membrii prin reguli proprii. Criteriile sunt de asemenea proprii. Desigur că avem un bla-bla despre înalta valoare a membrilor (toate legile sunt copiat una după alta), dar de aici până la punerea în practică e drum lung.

Cel mai bun exemplu este că niciuna dintre aceste instituții nu a reușit să pună la punct un jurnal propriu recunoscut de comunitatea științifică internațională. Niciuna nu are o editură proprie care să publice cărți ce intră în circuitul științific internațional. Practic, niciuna nu are o producție științifică ce ar merita măcar pe departe numele de „academică”. Vorbim doar de mai multe adunături de fripturiști pe banii statului.

Ultima găselniță, a parlamentarilor-avocați, fără deosebire de partid, este Academia de Științe Juridice din România, pentru înființarea căreia a fost depus recent în Parlament un proiect de lege de către 19 deputați și senatori.  Proiectul nu limitează numărul de membri ai ASJR, iar în ceea ce privește indemnizația o dă pe după plop, făcând trimitere la legea de înființare a AOSR (adică 2.000 lei/lună, în caz că ați uitat). Evident că ASJR are aparat tehnic și mașini proprii, dar proiectul e cuminte, spunând că se finanțează din venituri proprii (ceea ce nu exclude donațiile de la buget). Referirea la AOSR lasă loc ca atunci când va fi anulată OUG nr. 79/2010 și indemnizațiile membrilor ASJR să fie plătite de stat.

Membrii ASJR ar urma să fie „personalități științifice reprezentative și profesioniști din domeniul juridic, cu o înaltă ținută morală”. Culmea tupeului, inițiatorii legii spun că deputații și senatorii juriști vor deveni membri fondatori, dacă vor. Cum să nu vrea, doar au „înaltă ținută morală”, nu? Acești titani ai științelor juridice și ai moralei, inițiatori ai legii, sunt: Ioan Chelaru (PSD), Toni Greblă (PSD), Dan Şova (PSD), Adrian Ţuţuianu (PSD), Gabriel Andronache (PDL), Daniel Buda (PDL), Tudor Chiuariu (PNL), Bogdan Ciucă (PC), Gheorghe Gabor (PNL), Alina Gorghiu (PNL), Mircea Grosaru (minorităţi), Florin Iordache (PSD), Mircea Lup (PSD), Mate Andras Levente (UDMR), Nicolae Ciprian Nica (PSD), Tudor Panţîru (PSD) şi Sorin Stragea (PSD).

Pe lângă Academia Română și cei 181 de academicieni „clasici”, mai numărăm deci alte 5 „academii specializate”, cu un total (potențial) de 912 de „academicieni”, la care se vor adăuga „academicieni juriști” fără număr, fără număr. Emblematic pentru calitatea acestor instituții este că în legile de funcționare se face neștirbit referire la „parcul auto propriu”, dar nicicum la propria producție științifică. Unii din ei, mai ghinioniști, au temporar suspendată indemnizația de la stat, dar să nu uităm că au venit la putere reparatorii-tuturor-relelor, deci ne așteptăm ca veselia să revină în înaltele foruri științifice. 

Cine știe, poate dacă îl schimbă pe Mang, Ponta ar putea aduce la ministerul educației un președinte de Academie, că opțiuni are destule.

*După ce am terminat de scris, l-am auzit pe Ponta ”suspendându-l” pe Mang și înlocuindu-l nu cu „academician”, ci un un sindicalist. Vai de noi!

Despre “Societatea Civilă” discutăm în aceste câteva paragrafe. Azi, Societatea Civilă a învins, fie că vorbim de avertismentele unor ONG-uri, de apelurile unor profesori, de articolele unor jurnaliști, de indignarea unor asociații sau de comentariile  unor anonimi de pe net. Ponta și-a retras sinistra propunere pentru Ministerul Educației.

Sunt sigur că de la gafa de azi i-a fost retrasă nominalizarea. De data asta Corina Dumitrescu nu a mai fost în eroare, ca să-l cităm pe proaspătul premier. Ba din contră, gura păcătoasei adevăr grăiește:

Acest CV a fost depus, initial, la dosarul meu de candidat pentru un loc de reprezentant al societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii, la Senatul Romaniei. Personal, am acceptat aceasta candidatura la limita timpului in care actele urmau sa fie depuse. Initial, refuzasem aceasta candidatura la CSM din partea PSD-ului, fiind o persoana foarte ocupata si numai din acest motiv. Dar, la finalul termenului in care se putea depune candidatura, liderii PSD mi-au facut din nou aceasta propunere pe care, in cele din urma, am acceptat-o.

Dacă nu știați, doamna e reprezentatul nostru, chipurile al Societății Civile în acest înalt for al Justiției românești, care este Consiliul Superior al Magistraturii iar declarația de mai sus o regăsiți pe toate siteurile de știri. Nu degeaba și-a ales această frumoasă după-amiază de duminică pentru conferința de presă: declarația a trecut de jurnaliști ca gâsca prin apă, deși ar fi putut fi știrea zilei. A sesizat-o un cititor care merită aplauze, că tot vorbeam în postarea precedentă despre agerimea unor comentarii.

În rest, să rememorăm din învățăturile atotputernicului Adrian Năstase despre Societatea Civilă, extrase din stenogramele PSD din decembrie 2003:

Avem o problemă să creăm un Institut de Politici Nepublice sau Private? Creăm 15 institute din astea si dăm sarcina fiecăruia, celor care nu au ONG-uri acasă le dăm sarcina să-și facă fiecare două ONG-uri acasă. Nu se mai poate.

Ba se poate. Ne-am întors sub zodia PSD. Originalul, nu copia fidelă PDL.

De mult coc in minte un articol pe tema aceasta. Acum am ocazia sa il scriu.

Problema minorităţilor şi a minorităţii române din Valea Timocului este una foarte complexă şi unde nici măcar drepturile elementare nu sunt garantate. Trebuie să existe un mecanism de umărire, monitorizare şi de dialog permanent cu partea sârbă” a spus Korodi Attila, deputat UDMR.

Acesta este cel mai proaspat gest de bun simt de care am auzit, gest facut de un membru al comunitatii maghiare din Romania, sursa . Trebuie salutat, incurajat, si trimise multumiri. Pentru ca acest om a trecut dincolo de pragul urii irationale pe care o afiseaza unii, de ambele parti. A inteles ca este vorba de o comunitate in pericol de a-si pierde traditiile, limba, identitatea, si nu a mai contat ca sunt romani, pana mai ieri, “dusmanii de clasa“. Probleme pe care le-a avut si comunitatea maghiara din Romania, si care s-au rezolvat in mare parte, din fericire. Acest om nu a dorit ca asa ceva sa se mai intample vreunui semen de-al lui, indiferent de etnie. Acesta este spiritul UE care trebuie sa ne anime pe toti. Din pacate vecinii nostri sarbi, unii dintre ei, nu au inteles pe deplin acest spirit al Uniunii Europene, cum nu inteleg o inca parte dintre cetatenii Romaniei, indiferent de etnie.

Alt om cu coloana vertebrala care isi sustine principiile oricand, in fata oricui :

Îmi face mare, mare plăcere să semnez apelul celor de la Transilvania Verde, prin care protestează împotriva, investiţiei, să îi zicem aşa, de la Roşia Montană. Este o poziţie de a mea arhicunoscută, pe care o repet de câte ori trebuie să o repet, pentru că este o afacere păguboasă pentru România. Eu sper ca nici toamna asta, nici în toamna viitoare şi nici la Zilele Maghiare din 2023 nu vom avea parte de cianuri, nici la Cluj, nici la Roşia Montană.” a spus Eckstein-Kovacs. sursa

Demisia mea are la bază punctul meu de vedere exprimat în legătură cu investiţia de la Roşia Montană, care nu coincide cu cea a preşedintelui Traian Băsescu. Ca şi consilier prezidenţial ar fi trebuit să susţin iniţiativele preşedintelui, ori în acest caz nu o pot face şi de aceea am decis că cea mai bună soluţie este demisia” a declarat Peter Eckstein Kovacs. sursa

Ca si acesta :

Am trait in Romania, am jucat peste 100 de meciuri pentru nationala Romaniei, chiar am si inscris impotriva echipei Ungariei, dar parintii mei m-au crescut ca pe un maghiar, si asa ma simt. Sunt maghiar, punct”, a spus Ladislau Boloni, sursa

Sa mentionez ca ultim citat, spusele acestuia :

Indiferent de originea pe care o ai, trebuie sa aperi si sa respecti culorile echipei pe care o reprezinti. Eu sunt de origine maghiara si ma mandresc cu asta, dar am respectat intotdeauna culorile Romaniei, tara al carei cetatean sunt, sursa. Declaratia ii apartine lui Emerich Jenei

Maghiarii sunt cetateni ai Romaniei, casa lor este aici, istoria de cateva sute bune de ani este aici, indiferent cat de mult le place sau displace unora sau altora. Asa cum ne dorim ca etnicii romani din afara granitelor Romaniei sa isi pastreze limba, cultura si identitatea, trebuie sa respectam acest drept etnicilor maghiari din Romania, pentru ca, iata, unii dintre ei lupta alaturi de noi in indeplinirea idealurilor, as zice eu, comune.

Concluzia din titlu aparţine Grupului pentru salvarea Roşiei Montane din Academia de Studii Economice şi derivă dintr-o analiza asupra activităţilor legate de minerit de la Roşia Montană începute în septembrie 1995. Subscriu fără rezerve la această concluzie. Preambulul studiului ne spune:

Este uimitor  cum  afacerea  începută oficial  la 4 septembrie 1995, care avea în vedere iniţial  recuperarea aurului din şlamul rezultat din procesarea minereului şi depozitat în iazul de decatare de lângă Gura Roşiei,  a devenit  prin “rostogolire” proiectul minier gigantic,  promovat agresiv în media de astăzi:

(Adevărul, 5 sept. 1995, pag. 8, anunţul RAC  Deva a intenţiei de constituire a unei societăţi mixte … având următorul obiect de activitate: „prelucrarea sterilelor cu conţinut de metale preţioase din iazuri dedecantare vechi în amestec cu minereu auro-argentifer din producţia curentă, în două instalaţii a câte 1 milion tone pe an la Roşia Montană şi Gurabarza-Brad”.)

Membrii Grupului pentru salvarea Roşiei Montane din Academia de Studii Economice analizează  încă din 2002  proiectul  Roşia Montană şi şi-au exprimat  argumentat, în numeroase studii, opoziţia faţă de acest proiect: în opinia noastră, proiectul  nu este în interesul naţional (a se vedea de exemplu studiile din 2003 [ASE 1] şi din 2010 [ASE 2]).

În acest studiu, vom demonstra că statul român este ţinut captiv în afacerea  Roşia Montană. Vom arăta, printre altele: care este mecanismul de lucru al RMGC; de ce afacerea trenează de atâta timp  şi că  timpul trece în avantajul  celor trei  actori (cele  două companii  „gemene” Gabriel şi Minvest), dar în dezavantajul  Roşiei Montane şi a statului român; de ce într-un stat fără bani, „concesionarea” resurselor minerale unei societăţi  mixte (compania statului + o companie privată  străină)  nu este recomandabilă şi  de ce şi când ar trebui să fie înlocuită cu “acordul pentru împărţirea producţiei”, încheiat  între stat  (ANRM,  guvern)  şi   compania privată  străină. Studiul  are patru secţiuni.

Întregul studiu este foarte interesant şi îl puteţi descărca de aici:

Statul captiv la Rosia Montana

Luni, după 2 ore de limba tajikă – arzon, arzon kuned (fă mai ieftin), aguroh (struguri), istihosi şumo ci (care este munca ta) … am plecat la noul meu loc de muncă. Înainte de a povesti cum e acolo, doar câteva cuvinte despre limba tajikă. E frumoasă, destul de uşoară (prezentul şi viitorul au aceleaşi terminaţii şi nu există verbe neregulate, iar  multe din verbe se formează de la substantive şi a avea –kor mekuned – muncesc (a avea muncă)), însă aranjarea cuvintelor e absolut imposibilă. Prepoziţie plus pronume plus adjectiv plus altceva şi la final vine verbul. Nu pot crea propoziţii, ştiu doar nişte cuvinte pe care încerc să le folosesc, într-o stranie combinaţie de engleză, rusă şi tajikă. Eh, oamenii înţeleg şi asta e bine… 

Aşa… noul meu loc de muncă este la ACT Central Asia (biroul Christian Aid in Tajikistan), o organizaţie destul de mare, cu puternică susţinere în Anglia şi Irlanda, care lucrează în diverse părţi ale lumii. Chiar dacă sunt voluntară, primesc de la organizaţie o casă (minim o camera private şi acces la baie şi bucătărie) şi ceva bani pentru mâncare şi cele lucruri de bază. În cazul meu, Act Central Asia plăteşte tot (aşa a fost stabilit în parteneriatul cu VSO), în alte cazuri VSO este cea care plăteşte pentru cele de mai sus. De la caz la caz, eu sunt un caz fericit pentru VSO pentru că, deşi m-au recrutat, nu scot bani din buzunar pentru mine J.

ACA lucrează, la rândul ei, cu parteneri locali, iar ceea ce trebuie să fac eu este să lucrez cu 6 din partenerii lor ca să devină mai buni în ceea ce fac. În săptămâna am încercat să mă lămuresc ce vor aceste organizaţii de la mine, ca să pot pregăti câte ceva pentru ele. O să stau 6 luni în Dushanbe (am uitat să zic că dushanbe înseamnă luni şi denumirea oraşului vine de la târgul care se ţinea în zilele de luni aici). Mă mut apoi la Kulob (un oraş de cca 70.000 locuitori (Dushanbe are cam 700.000)) şi apoi Munimabad, un sat la 40 km de Kulob. Abia aştept!

Vremea e superbă, sunt 23-25 de grade ziua, seara se face răcoare. Încă e foarte, foarte plăcut, poţi umbla liniştit în tricou. A, deja am trecut la blugi şi tricou (n-am îndrăznit primele zile, nu vezi foarte des pe stradă femei în blugi sau haine europene), mă alătur grupului de revoluţionare care se îmbracă aşa în oraş. Încă mă simt foarte ciudat cu culcatul foarte devreme, chiar nu vezi femei singure pe stradă după ce se întunecă. Am venit o singură dată singură, apoi Theo, colegul meu voluntar din Golandia (Olanda în tajikă) m-a condus acasă. Mă simt foarte în siguranţă când sunt singură, dar pentru că mai multe persoane mi-au zis că femeile nu merg singure pe stradă după înserat mă face să fiu un pic mai precaută.

E înduioşătoare grija celor mai tineri din autobuz pentru cei mai în vârstă. Imediat ce o persoana mai în vârstă intră în autobuz, imediat 2-3 persoane se ridică să-i ofere locul. Se pare că şi străinii sunt respectaţi, mie mi s-a oferit un scaun de câteva ori. Sau am îmbătrânit? Nu cred, şi bărbaţilor care sunt în aceeaşi grupă de voluntari cu mine li s-a oferit locul, femeile tajice au făcut asta. J Mă plimb cu autobuzul, care se opreşte oriunde vrei tu să oprească, nu numai în staţii, şi merge foarte foarte încet. Costă 70 dirahmi (cam 0,8 RON), dar e bine să am bani exacţi, de obicei nu primesc restul. Mai există şi marshutka, nişte microbuze mai mici care iau 1,5 – 2 somoni (1 USD – 4,8 somoni) sau taxiurile care merg pe traseul autobuzelor, culeg oameni de pe drum şi costă 3 somoni. De obicei iau autobuzul, nu-mi permit 3 somoni de fiecare dată când mă deplasez.

Sunt destul de mulţi cerşetori şi cel mai rău lucru pe care l-am văzut până acum este o femeie care moare încet, un pic în fiecare zi şi nimeni nu pare să bage de seamă asta. Am văzut-o în prima zi când am ajuns aici, o femeie foarte mică, bătrână, cu faţa tăbăcită, aşezată pe vine pe trotuar. Foarte aproape de fosta mea casă. Am văzut-o zilnic, de fiecare dată fuma. Exact în acelaşi loc, e ca o statuie. Am trecut din nou pe lângă ea după alte câteva zile. E fix în acelaşi loc, în aceeaşi poziţie, nemişcată. Nu ştiu dacă mănâncă ceva, dacă bea ceva, dacă se ridică vreodată, pare doar că moare. E ca în acele triburi în care bătrânii se retrăgeau la un moment dat ca să se întâlnească cu spiritele, singuri, cu demnitate. Numai că aici nu e nici un pic de demnitate, o fiinţă moare zilnic şi nimeni, absolut nimeni, pare să nu facă nimic. Inclusiv eu. 

Cheltuiesc mult, aproape cu 50% mai mult faţă de ce am alocat pentru fiecare săptămână (cam 250 somoni). E momentul să fac economii, să mănânc mai puţin.:). O să încerc, să văd de-mi iese. Oricum, vreau să merg la sală sau yoga şi să iau lecţii de limba rusă, aşa că voi cheltui ceva din resursele aduse de acasă.

A… am uitat… marţi am fost la book club. Întâi am râs când am auzit de acest atelier aristocratic, s-a dovedit, însă, a fi foarte frumos. Cam 15 oameni adunaţi în casa unui britanic căsătorit cu o sud coreeancă (o casă foarte, foarte mare; nu am înţeles exact ce face el în Tojikiston, ea nu lucrează), toţi expaţi (din păcate), 10 naţionalităţi sub acelaşi acoperiş. Se pare că clubul  e destul de vechi,  sunt cărţi adunate de la mulţi expaţi care au trecut prin ţară şi la plecare au lăsat cărţile. O persoană e responsabilă de club, când pleacă preia altcineva. Se aduce mâncare, băutură,  apoi fiecare prezintă cartea pe care a citit-o în luna ce a trecut şi o recomandă (sau nu) celorlalţi. Dacă cineva a citit acea carte, poate aduce informaţii suplimentare. Foarte, foarte fain, mai ales vinul roşu sec de pe masă :). Glumesc, chiar e foarte haios, mă mai duc. Am luat două cărţi să citesc, să văd dacă apuc. A…eu şi cu Theo am dus votca tajikă, iar gazda se întreba contrariată cine o fi adus votca. :). Am tăcut chitic.

Săptămâna 2 s-a încheiat spectaculos cu o sâmbătă petrecută la muzeul naţional, iar duminică călătorie (pe jos) de 25 de km, împreună cu studenţii de la Facultatea de Turism, nişte tineri din Partidul Social Democrat (partidul preşedintelui :)), militari (care au avut grijă de securitatea noastră) şi doctori.

Dar pe rând…[şi vom continua zilele următoare]

Am si eu o nepotica, mititica (vreo 1.75m inaltime). Data fabricatiei toamna lui ’87. Licentiata in Drept, nu stiu de care,nu ma pricep, dar stiu ca a luat licenta anul trecut. Toata lumea stie cat este de greu pentru un absolvent sa isi gaseasca de lucru pe criza aceasta. Dupa cateva luni de lucru ca si vanzatoare la chioscul de peste drum de casa parintilor ei a revenit cu speranta in Bucuresti, unde a facut facultatea sa sustina un interviu la Raiffeisen Bank. O prietena de-a ei tocmai se angajase acolo si a recomandat-o si pe ea.

La interviu, toate bune si frumoase, i s-a promis un salariu de 1200 ron net, bonuri de masa, mediul de lucru „ca la banca”. Fiind fost client fript si patit cu aceasta banca, i-am spus sa nu se astepte la mare sfaraiala, sa stranga din dinti cateva luni si sa caute constant altceva de lucru in Bucuresti. Pozitia pe care a fost angajata se cheama Credit Collections Representative in limbajul corporatist, sau mai pe romaneste „recuperari credite prin telefon”.

Ce s-a intamplat mai apoi ?

Prima saptamana: training, nimic deosebit.

A doua saptamana: intrat in paine, dat telefoane la clienti, etc.

A treia saptamana a inceput frecusul : „din timpul pe care l-ai petrecut cu telefoanele am dedus ca ai cam stat degeaba, azi trebuie sa stai X ore peste program”

A patra saptamana:
– a fost trasa la raspundere in repetate randuri ca „de ce nu raspunde clientul la telefon?”
– i s-a reprosat ca nu recupereaza indeajuns de multe datorii
– i s-a explicat ca de fapt salariul fix despre care se vorbise la inceput s-a transformat in comision din suma recuperata

A cincea saptamana : a realizat faptul ca nu are contract de munca semnat, nu i s-au cerut acte pentru angajare, etc. A mai facut asa un calcul sumar, a primit in total aproape(!) 800ron pentru aceste 5 saptamani (luni-sambata + ore suplimentare) lucrate, se pare, la negru. Bineinteles ca dupa ce a tras aceasta concluzie, nu s-a mai prezentat la serviciu.

Din cate am reusit sa inteleg de la ea, nu ii este clar pentru cine anume a lucrat la negru 5 saptamani, pentru banca propriu-zisa, sau o firma catre care Raiffeisen facea outsourcing la call-center. Cert e ca se prezenta la telefon ca fiind reprezentanta Raiffeisen bank si le prezenta si planul de refinantare al bancii in caz ca raspundea vreun client la telefon. Si mai am un indiciu, sediul call-center-ului era langa statia de metrou Pipera.

Daca intr-o astfel de banca, asa-zisa de renume european, exista astfel de practici la filiala din Romania, oare e de mirare ca se organizeaza clientii in grupuri de atac in instanta ?

Daca acesta este modul in care un proaspat absolvent care vrea sa lucreze orice, numai sa aiba un serviciu este tratat, fara ca sa fie protejat de institutiile statului, de ce ne mai miram ca se emigreaza in masa? De ce ne mai miram ca un procent (prea) ridicat dintre angajatii romani sunt lenesi si indolenti ?

Sau de fapt, revin la gogorita mea, ce cautam in UE ? Ce a fost in capul celor care ne-au primit? A, de fapt stiu, piata de desfacere, forta de lucru ieftina, le dam credite sa cumpere ce produce industria noastra …

Nu stiu cum se simte nepoata mea, dar eu am asa un gust amar dupa ce am auzit povestioara asta …

P.S. Treaba e recenta, de dupa adoptarea noului cod al muncii.

Later edit 2011-07-20 : Am mai cerut detalii de la nepoata, firma angajatoare este chiar Raiffeisen Bank, la call-center-ul din Pipera.

Parlamentul a făcut astăzi o nouă modificare a legii electorale. Începând de la următorul scrutin, primarii vor fi aleşi prin vot majoritar într-un singur tur, în loc de două, ca până acum. Practic, asta înseamnă că cel care se clasează pe primul loc câştigă mandatul indiferent care este procentul de voturi din numărul de alegători. Foarte probabil că în majoritatea cazurilor primarul va primi votul a mai puţin de jumătate dintre cei ce se prezintă la vot, deci va reprezenta o minoritate. Acesta este primul dezavantaj, cel evident, al schimbării: deficit de democraţie; dar problema e mai adâncă. Noul sistem uşurează realegerea primarului în funcţie şi acesta este principala schimbare.

Să ne amintim principiul: organizăm alegeri din patru în patru ani pentru a îmbunătăţi guvernarea prin sancţionarea celor ce o practică prost. Cazul ideal este cel în care primarul este onest, muncitor şi inteligent şi face doar lucruri pentru binele comunităţii. În realitate, puţini primari sunt aşa, iar gândirea comună îi împinge pe majoritatea să “se rezolve” pe ei, familia şi prietenii lor cât sunt în funcţie. Că au doar patru ani până la alegeri îi mai temperează, adică au grijă măcar să-ncerce să lase ceva vizibil bun în urmă, pentru a-şi spori şansele.

De multe ori primarii manipulează resurse publice pentru a ţine captivi alegători ce depind de puterea lui: oameni numiţi în diverse posturi, firme abonate la contracte publice, beneficiarii de asistenţă socială. Aceştia atrag la rândul lor alte voturi, fie prin aceleaşi mijloace, dar la scară mai mică, fie prin puterea lor de convingere, ca lideri informali. Astfel primarul în exerciţiu îşi creează un grup de susţinători care în cele mai multe dintre cazuri este suficient de mare încât să-i asigure prezenţa în turul doi al alegerilor (în unele situaţii îi asigură chiar şi victoria din primul tur, dar nu e regula). Pentru turul al doilea însă, primarul trebuie să facă mai mult decât să adune astfel de susţinători; la prima confruntarea el a profitat de divizarea adversarilor, dar la a doua are un singur contra-candidat, cel care va atrage voturile tuturor nemulţumiţilor (inclusiv ale “trădătorilor” din tabăra primarului, dacă simt că pot scăpa de despot). Dacă primarul e perceput ca un guvernant slab, fără impact, sunt şanse mari să fie sancţionat în turul al doilea.

În noua variantă, nu mai există turul doi. Un primar care şi-a înfipt bine ghearele în buget şi şi-a creat un grup agresiv de susţinători se poate baza pe aceştia să atragă numărul necesar de voturi pentru a fi pe primul loc, profitând, aşa cum spuneam, de divizarea adversarilor. Sarcina primarului slab, dar corupt, este cu mult mai uşoară. Oportunitatea de a-l sancţiona la vot mult mai greu de concretizat, mai ales dacă opoziţia locală nu este unită. Dacă primarul îşi subordonează şi presa locală – aşa cum se întâmplă tot mai des – putem lesne asista la eternizarea unor satrapi locali. Acesta este riscul ridicat de decizia de azi a Parlamentului.

Care ar fi avantajul? Singurul pe care îl văd este unul financiar, costă mai puţin alegerile. Este însă un tip de economie care nu ar trebui făcut, pentru că ne duce pe termen mediu şi lung la costuri îngrozitor de mari. Aşa cum bine scrie eurodeputatul Cristian Preda, nu am avut nicio evaluare a impactului pe care o măsură similară l-a avut în cazul preşedinţilor de Consilii Judeţene.

Foarte probabil că astfel de calcule nu au stat la baza votului din Parlament, ci doar interesul de moment al partidelor. Legea votată astăzi în Cameră a fost susţinută de PDL şi PSD, iar PNL a fost împotrivă; e de înţeles, primele două partide au cei mai mulţi primari, pe care doresc să-i păstreze în funcţie. Cred însă că PDL s-a cam păcălit aici; probabil îşi face calculele că va putea cumpăra suficiente voturi încât să-şi păstreze majoritatea primarilor în funcţie. Însă uită că opoziţia e unită împotriva lor, iar pe fondul general de nemulţumire USL va avea prima şansă mai peste tot. Probabil că UDMR este principalul beneficiar al schimbării, pentru că are un electorat ceva mai disciplinat.