O trecere prin știrile zilei de azi, pe doar câteva site-uri, mi-a dat următoarea listă:
Primarul din Rădăuți Doi judecători și un procuror Angajat permise Covasna Președintele CJ Brașov Senatorul SR Stănescu Rompetrol Deputata Niculescu Mizil Deputatul Diniță Fostul ministru Pantiș Lukoil 11 firme din Cluj și Bihor Romatsa Baia Mare 108 persoane aduse, 112 percheziții în București și trei județe Fostul prefect de Galați Fostul șef al parchetului sector 4 14 persoane, 6 percheziții în Dolj și Olt Un medic acuzat de malpraxis
Urmăriți, inculpați sau condamnați, au trecut azi prin mâinile magistraților. Lista nu e completă, pe lângă cei enumerați sunt și alte nume, în unele dintre cazuri. Cu siguranță mi-au scăpat alte știri, mai ales din cele locale.
Într-o singură zi. Una singură. Marți. O zi ca oricare alta.
Corupție, furt, evaziune, malpraxis, mai vechi și mai noi, toți se declară nevinovați. Vorba unei persoane importante, mândri că suntem români.
În luna iunie, Mădălin Dumitru, Directorul Direcției Infrastructură din Primăria Capitalei, a fost reținut de DNA. El este acuzat de fals in declarații, efectuarea de acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, participare la delapidare în formă continuată, luare de mită, abuz in serviciu și trafic de influență. Prin vorbe simple, Dumitru cerea comisioane de la firme private la acordarea lucrărilor publice de care era responsabil.
În iulie, Andrei Creci și Catia Fălan, șef serviciu în cadrul Direcției Juridice a Primăriei Capitalei au fost puși sub control judiciar, fiind acuzați de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Măsura ce control judiciar vine după ce DNA a constatat că cei doi au întocmit acte false, pe care le-au transmis procurorilor după ce au fost semnate de primarul Oprescu, cu scopul de a acoperi faptele anterioare. Fapta de care sunt acuzați cei doi este restituirea ilegală a unui teren în zona Herăstrău.
Tot în iulie, DNA a început cercetările penale în cazul rețelei de fibră optică NetCity, în urma unui plângeri a Asociației Națională a Internet Service Providerilor. În acest dosar, procurorii analizează faptele, fără a fi pus sub acuzare vreo persoană. Încă.
La începutul lunii septembrie, a fost arestat preventiv pentru abuz în serviciu la achiziţionarea de cărţi supraevaluate Florinel Rotaru, fost (până în aprilie, când a început ancheta) director al Bibliotecii Metropolitane București, instituție aflată în subordinea Primăriei. În același dosar de „fraudă cu cărți rare” este implicată și Irina Bologa, șefa Serviciului Cultură din cadrul Direcției Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Capitalei.
Astăzi, la jumătatea lui septembrie, a fost plasat în arest la domiciliu fostul director general al RATB (până în octombrie 2012), Viorel Popescu. Acesta este acuzat de abuz în serviciu, în scopul obţinerii, pentru sine ori pentru altul, de foloase necuvenite, cu consecinţe deosebit de grave și de conflict de interese. El a angajat o firmă privată cu care avea și alte legături contractuale, personale, să recupereze unele creanțe ale Regiei, prejudiciind RATB în acest proces.
Ar mai trebui adăugat că de la finalul anului trecut, DNA anchetează o fraudă care poate să ajungă la 10 milioane de euro în cadrul Clubului Sportiv Municipal București, aflat tot în subordine primăriei. Este vorba de cinci dosare care analizează acuzații de cheltuieli nejustificate. Spre exemplu, 1,2 milioane de euro ar fi fost cheltuite doar pe turnee fictive de șah. Sau că pe numele primarului sunt mai multe plângeri penale legate de demolări ilegale pentru diverse lucrări publice. Că o anchetă jurnalistică arată cum banii orașului au fost folosiți într-o schemă imobiliară care are în centrul sediul închiriat al Primăriei. Sau că majoritatea refăcută în Consiliul General, după intrarea în vigoare a ordonanței traseiștilor, a ales ca viceprimar un consilier condamnat definitiv ca irevocabil și care nu mai are voie să ocupe funcții publice timp de trei ani (toți consilierii au fost amendați de ANI pentru că nu l-au demis, iar pasul următor este sesizarea penală).
Poate că toate acestea sunt doar coincidențe. S-a întâmplat ca într-o perioadă scurtă să iasă la iveală atâtea probleme. Poate oamenii sunt nevinovați și sunt excese ale procurorilor. Sau poate sunt vinovați și, deși nu este nicio legătură aparentă între ele, luate împreună spun ceva despre instituție: la Primăria Capitalei se fură. Când atâția funcționari publici de conducere dintr-o instituție sunt implicați în fapte de corupția, vorbim deja de atmosfera din instituția respectivă. Chemat ca martor într-unul din dosarele de mai sus, primarul Oprescu a spus la ieșirea de la DNA că „e o modă” a chemării primarilor la parchet, care va trece. Poate că primarul va rămâne singurul onest după ce toți subalternii săi vor trece prin fața instanțelor.
Scriam acum două zile că nominalizarea Corinei Crețu pe poziția de comisar pentru politici regionale, un portofoliu important și relevant pentru România, ar însemna un punct important pentru Ponta într-un domeniu – afaceri externe – în care până acum s-a remarcat doar prin plimbări prin China și alte dictaturi asiatice fără rezultate concrete. La acel moment, afacerea părea încheiată, premierul anunța cu un zâmbet larg marea reușită și arunca săgeți către tabăra președintelui, spunând că a reușit să-i țină departe de negociere și să obțină un rezultat bun. Se pregătea deci să își asume integral meritul.
În cursul zilei de ieri, prin canalul media de casă, Ponta afișa aceeași siguranță: „am obținut un portofoliu important”, spunea el fără urmă de dubiu, în timp ce adăuga niște glumițe ieftine despre contracandidații politici. Ieri, spre seară, a apărut în spațiul public, via Euractiv.com, o schemă intermediară, atribuită lui Juncker și datată 2 septembrie, în care România primea portofoliul mult mai puțin interesant al Ajutorului Umanitar și nici măcar numele comisarului nu era clar. Doar la Belgia mai vedem semnele de întrebare ce apar la România (vezi imaginea alăturată, sursa). Surprinzător, după siguranță afișată cu doar o zi în urmă, echipa de zgomote a candidatului Ponta nu a avut nicio reacție.
Astăzi însă, planul de refacere a imaginii pare să se fi pus în mișcare, în nota caracteristică a PSD. Pe de o parte, găsirea vinovaților. În debutul ședinței de guvern, Ponta ne-a spus că el a obținut, dar că apoi au mers Băsescu și Johannis la Bruxelles și au dat totul peste cap (lasă că despre Johannis ne spunea ieri că n-are nicio influență). Aceeași televiziune preferată a preluat instant mesajul, de parcă era textul pregătit. Pe de altă parte, ni se oferă și o veste bună din mărețele împliniri ale candidatului Ponta: scad taxele! Taxa pe construcții speciale, cunoscută și ca „taxa pe stâlp”, scade cu o treime, de la 1,5% la 1%, iar guvernul, în mărinimia lui, va da banii autorităților locale (lasă că taxa asta a introdus-o tot Ponta, pe când nu era candidat). Luate împreună, lipsa de reacție de ieri și cârpeala de azi, mă fac să cred că într-adevăr Ponta a pierdut la scor în jocul politic european și încearcă obișnuita mascaradă mediatică.
Săptămâna trecută a trecut mai puțin băgată în seamă, acoperită fiind de condamnarea lui Voiculescu, o știre cu titlul „România – ținta unui atac cibernetic din partea unor grupări extremist-teroriste”. În presa românească, primii care au vorbit despre acest subiect sunt cei de la România TV, care au obținut declarații de la purtătorul de cuvânt al SRI și de la un membru al comisiei de control a activității SRI din Camera Deputaților, nimeni altul decât patronul postului în cauză. De altfel, este canalul media care face permanent reclamă marii personalități a șefului SRI, George Maior (foto Mediafax). Nu e deloc de mirare că știrea dată de România TV este despre vigilența și eficiența Serviciului, iar deputatul Ghiță profită să promoveze ideea că „nu suntem pregătiți”, insinuând că trebuie să facem ceva – spre exemplu, adaug eu, să aprobăm legislația de supraveghere cerută de SRI.
Doar că, urmărind firul știrii, descoperim că lucrurile sunt cam ca la radio Erevan: nu doar România, ci SUA, UE și aliații lor sunt ținta; atacul are cel puțin 10 luni vechime, iar informații publice au apărut de cel puțin șase luni; au reapărut informații despre atac pentru că o firmă de securitate IT a publicat un raport detaliat, inclusiv cu exemple din România; există suspiciune puternice că nu e vorba de grupări teroriste, ci chiar de Rusia; România este una dintre țările cu multe victime pentru că lipsesc educația și bunele practici în domeniul IT în instituții publice, lucru pentru care SRI nu face nimic; în fine, deși știe de cel puțin jumătate de an de problemă, SRI nu reușește să ajute instituțiile afectate să scape de programele spion. În schimb, prin postul de televiziune prieten, SRI și avocații (era să scriu agenții) săi din Parlament acoperă știrea profitând pentru a promova ideea că trebuie să facem ceva, exact când în discuție sunt legile despre securitate cibernetică sau cea privind folosirea de cartele pre-pay sau accesul la rețelee Wi-Fi doar cu buletinul. Ca o coincidență ironică, tot săptămâna trecută a apărut și știrea că astfel de legi au fost trecute recent tot de Rusia.
Operațiunea Epic Turla
Atacul cibernetic în discuție a fost denumit Epic Turla de către specialiștii în domeniu. Este o operațiune de ciber-spionaj de mari dimensiuni, care a afectat sute de calculatoare din peste 45 de țări. Astfel începe raportul firmei de securitate IT Kaspersky Lab, publicat pe 7 august, la 13:55. În mai puțin de o oră, a apărut știrea citată de la RomâniaTV, care nu pomenește nimic de contextul internațional sau de raportul Kaspersky, în schimb a avut timp să obțină opinia SRI și a deputatului-patron. Mai spre seară, după ce Kaspersky a publicat și un comunicat de presă în română, alte canale media românești au publicat informații mai detaliate, inclusiv raportul citat (spre exemplu, Hotnews).
Cercetătorii Kaspersky spun de la începutul raportului că nu fac decât să aducă informații noi la alerta de securitate privind Epic Turla publicată de firma GData în februarie și actualizată de aceeași firmă în martie. Cei de la GData au arătat că atacul folosește un software rău intenționat (malware) numit Uruburos, foarte complex și foarte scump de construit. Tot aici găsim suspiciuni privind legăturile cu Rusia: cei care l-au creat sunt foarte probabil vorbitori de rusă, iar programul caută la instalare urmele unui alt malware (Agent.BTZ) folosit de Rusia într-un atac cibernetic asupra SUA în 2008. Aceste informații nu au mai ajuns în presa românească.
Revenind la raportul Kaspersky, acesta detaliează modul în care lucrează programul și oferă statistici cu privire la victime. Aflăm că cea mai afectată țară ca număr de victime este Franța, iar România este pe locul șapte în lume (figura de mai sus). Acest lucru înseamnă că domenii înregistrate în aceste țări sunt afectate, dar să reținem și că orcine poate să înregistreze un domeniu .fr sau .ro, nu doar persoane sau firme din acele țări. Totuși, să notăm și că programul selectează în principal victime care par a fi instituții publice. În schimb (figura de mai jos), România este pe primul loc (după domeniul general .com, în același sens ca mai sus, de domenii .ro) la așa numite „waterholes” sau „injected sites”, adică website-uri pe care atacatorii și-au instalat software-ul și le folosesc pentru a infesta alte victime (vizitatori ai site-urilor).
Raportul conține și exemple, iar din comunicatul de presă aflăm că printre victime se găsesc două ministere, două agenții guvernamentale și alți utilizatori privați (companii sau persoane).
Fondul problemei: software vechi și lipsa educației IT
Specialiștii celor două firme menționate subliniază că atacatorii se folosesc de vulnerabilități ale sistemului de operare Windows XP și ale popularului program Adobe Reader (cel cu care deschidem documente pdf). Dacă despre al doilea putem presupune că proprietarii vor elimina vulnerabilitate, despre Windows XP știm că a ieșit din perioada în care producătorul, Microsoft, oferă asistență tehnică, adică inclusiv rezolvarea unor astfel de probleme. România este una dintre țările care are mii de licențe vechi Windows XP în instituții publice în toate domeniile și la toate nivelurile. „Soluția” țării noastre este să negocieze cu Microsoft un contract de service pentru menținerea acestor licențe. Alte țări, în general mai avansate ca a noastră, și-au propus să renunțe la software proprietar și să treacă sistemic la programe open-source, pentru că există la acest moment sisteme de operare deschise cel puțin la fel de bune ca Windows, cu interfețe suficient de prietenoase și la costuri mult mai mici (incluzând aici perioada de pregătire pentru utilizatori).
Chiar și în condițiile în care păstrăm Windows XP, o minimă educație pentru utilizatorii din instituțiile publice și mai ales pentru administratorii de sistem este necesară pentru a evita probleme precum cea ridicată de Epic Turla. Se numește prevenție și SRI ar trebuie să fie mai preocupat de ea decât de construirea imaginii publice de mare agenție de intelligence. Sigur că nu e necesar ca SRI să facă direct prevenția și educația (poate că nu e nici indicat), ci să susțină sau chiar să ajute cu sfaturi tehnice acele instituții ce au astfel de responsabilități.
Ce (nu) face SRI
Nu doar prevenția lipsește din activitatea SRI, ci și eradicarea problemei, măcar atunci când soluția îi este servită pe tavă de alții. Instituția știa cel puțin din luna februarie, când a apărut primul comunicat GData, de problemă (mă rog, presupunem că măcar citește știrile din domeniu, dacă altceva nu știe să facă). Sunt mai puțin de 20 de victime site-uri infestate în .ro. Agenții Serviciului ar fi avut timp să bată la ușa fiecăreia dintre ele și să îi explice care e problema și ce trebuie să facă să o rezolve. Dovada că SRI nu face acest lucru este tocmai locul fruntaș al țării noastre între cei ce propagă software-ul răuvoitor.
Poate că SRI nu are timp să face astfel de lucruri mărunte pentru că este prea preocupat cu dezvoltarea unui cadru legislativ derivat din viziunea de tip Big Brother pe care o are asupra societății. Prin proiectul de lege privind securitatea cibernetică, SRI ar vrea ca statul să aibă access, oricând, la informațiile din calculatorul oricărei persoane, indiferent dacă aceasta a comis sau nu o infracțiune. Conform experților APADOR-CH, acest lucru ar însemna „eludarea prevederilor din Codul de procedură penală (cpp), potrivit cărora o perchezitie informatică se poate efecuta numai în cazul în care o persoană a comis o infracțiune și numai în baza autorizației unui judecător (art. 168 din cpp).” Printr-o altă propunerea de lege, autoritățile doresc înregistrarea cartelelor pre-pay și a identificării utilizatorilor de Wifi publice, deși Curtea de Justiție a Uniunii Europene tocmai a invalidat (aprilie 2014) o directivă a Comisiei Europene din același registru de măsuri de supraveghere, considerând că încalcă grav drepturile cetățenilor europeni.
În timpul dezbaterii din Parlament, reprezentantul SRI, generalul Dumbravă, a vorbit și despre posibilitatea ca fiecare calculator să fie înmatriculat și cu ITP-ul la zi, făcând o paralelă cu înregistrarea autovehiculelor. Este interesant că în argumentația lui Dumbravă și-au făcut loc exact argumente legate de infracțiuni cibernetice precum cele din operațiune Epic Turla:
„În fiecare secundă sunt 8 noi utilizatori ai Internetului și 18 victime ale diverselor fraude pe Internet. În 24 de ore se scriu 250.000 de coduri malițioase. Un troian poate să infecteze în zilele noastre 1,2 miliarde de PC-uri. Noi putem să avem răbdare, dar realitatea obiectivă și virtuală nu are răbdare cu noi. Câte victime au fost în cele două săptămâni de secunde de când discutăm noi această lege?” (puteți să citiți un rezumat al dezbaterii sau să vedeți înregistrarea ei pe site-ul APADOR-CH).
Când SRI devine un pericol
Și ajungem astfel din nou la știrea de la România TV de la care am plecat în acest articol. Comisia de Control a SRI, al cărui membru este și deputatul Sebastian Ghiță, patronul postului de televiziune respectiv, ne-a obișnuit ca prin „control” să înțeleagă doar lăudarea Serviciului și promovarea oricăror legi ar dori acesta să fie adoptate. În acest caz, Comisia se alătură Serviciului în dorința bolnăvicioasă de a controla viața privată a cetățenilor, sub pretextul că îi apără de terorism. Legislație similară a fost adoptată săptămâna trecută chiar de Rusia, adica sursa probabilă a atacurilor cibernetice de care vorbim.
În același timp, nu se grăbește să se ocupe de prevenție sau de ajutarea celor care au probleme de securitate, nici măcar atunci când vorbim de instituții publice și de situații semnala de cel puțin jumătate de an. În schimb, SRI este foarte atent să reacțione preventiv atunci când comunicatul unei firme serioase de securitate IT ar putea să arate slăbiciunile și neglijența serviciului. Mai mult, se folosește de moment, prin intermediul unor politicieni și televiziuni „prietenoase”, pentru a își promova propria obsesie.
Este momentul în care SRI începe să lupte mai mult cu proprii cetățeni decât cu eventualii teroriști, și în care devine evident că așa-zisul „control civil” asupra activității Serviciului este doar o glumă, în condițiile în care comisiile de specialitate sunt dominate de oameni precum Ghiță. Este momentul în care SRI începe să devină el însuși un pericol.
La alegerile pentru Parlamentul European s-au înscris în competiția pentru cele 32 de mandate 15 partide și 8 candidați independenți. Alegerea este la fel de dificilă ca în anii precedenți, pentru că se rezumă din nou la găsirea răului cel mai mic. Am explicat de ce nu cred în boicot și mă voi prezenta la vot. Voi avea pe buletinul de vot cele 15+8 opțiuni, la care se adaugă posibilitatea de a anula voit votul, cu ștampile multiple. Pentru că tot trebuia să încep de undeva, am trecut în revistă independenții.
Pe listele electorale sunt înscrise aproximativ 18 milioane de persoane. Anticipez o participare la vot de sub 30%. Un independent are nevoie de minim 3,125% din voturile valabil exprimate pentru a obține un mandat, adică de aproximativ 150.000 de voturi (mai multe dacă prezența se apropie de 30%). Teoretic, dacă ne gândim că fiecare independent a depus minim 100.000 de semnături, nu pare mult. În practică, de obicei candidații independenți obțin mai puține voturi decât semnăturile depuse și cazurile în care obțin mandatul rămân mai degrabă excepții. Din perspectiva utilității, votul pentru un independent nu este prea valoros. Poate avea însă valoare de simbol.
Sondajele de opinie nu prea sunt folositoare în cazul independenților, pentru că pragul electoral pentru independenți este aproape identic cu marja de eroare a sondajelor uzuale. Un singur candidat independent, Mircea Diaconu, a apărut până acum în sondaje, ceea ce înseamnă că are șanse reale să obțină mandatul. Nu este de mirare, pentru că Diaconu combină popularitatea ca actor cu sprijinul mediatic al Antenei 3. Dacă aș vota cu el, probabil că aș putea să identific cu exactitate cine mă va reprezentat în PE. Doar că mi-ar fi foarte rușine cu reprezentantul meu, pentru că Diaconu a lăsat în urmă orice bună-cuviință în goana sa pentru un mandat călduț la Bruxelles. În plus, mă aștept ca după alegeri să se alăture Partidului Conservator, în corul umililor admiratori ai banilor lui Voiculescu.
Chiar dacă numele lor este puțin cunoscut publicului larg și în consecință nu sunt vizibili în sondaje, cred că au șanse reale cei doi candidați sprijiniți de organizații religioase, Peter Costea și Iulian Capsali. Amândoi promovează același tip de discurs conservator-religios, dorind să impună în politici publice propria morală. Am calculat acum mai bine de doi că publicul conservator-religios nu depășește 13% din totalul populației. Însă în condițiile unei participări reduse și cu o mobilizare bine făcută, acest public ar putea propulsa în PE ambii candidați. Deja Capsali și-a bazat strângerea de semnături pe rețeaua de preoți ai BOR, arătând că știe cum trebuie procedat. Costea nu are sprijinul clerului local (din motivele explicate mai jos), dar are suficiente resurse financiare (un venit, ca avocat american, de 320.000 dolari în 2013, investiții personale de aproape 2.000.000 dolari) și are în spate o puternică rețea conservatoare internațională.
Dezavantajul celor doi este că deși aparent se află în armonie, de fapt sunt într-o competiție determinată de motive doctrinare: Costea este neo-protestant, iar Capsali ortodox. De altfel, Capsali a recunoscut într-un interviu că un motiv important pentru care candidează este tocmai prezența lui Costea pe listă; cum să candideze ereticul și drept-credinciosul nu? S-ar putea ca această dezbinare (să adăugăm că există și un partid conservator-religios ce concurează pe aceeași nișă, Noua Republică) să fie fatală celor doi candidați. Cât despre mine, în niciun caz nu voi vota cu vreunul dintre cei doi, pentru că valorile lor sunt departe de a mă reprezenta.
Am crezut pentru pentru o vreme că o alegere onorabilă ar putea fi Corina Ungureanu. Femeie, tânără, trece peste momente delicat din trecut pentru a înfrunta votul popular. Ungureanu ar fi putut lesne să adopte o agendă progresistă și să încerce să lupte pentru reprezentarea femeilor. Nu este cazul. Programul său, ușor absurd, este despre cum vom rezolva toate problemele făcând sport. Mai mult, am aflat că în ultimii doi ani Ungureanu a fost „consilier pe probleme de sport în cadrul Primăriei municipiului Ploiești”. Viziunea primăriei Ploiești despre sport este că trebuie finanțate cluburile private. Spre exemplu, 3 milioane de euro în ultimii trei pentru Petrolul Ploiești, cel care îi plătește lui Adrian Mutu un salariu anual (400.000 euro) mai mare decât bugetul tuturor creșelor din oraș; sau alte 400.000 de euro doar în 2013 pentru CSU Asesoft, clubul amicului Ghiță. În aceste condiții, exclud un vot pentru Corina Ungureanu.
Ceilalți patru candidați independenți sunt din categoria prezențelor exotice ce au populat toate alegerile. Nu e de mirare că trei dintre ei sunt legați într-un fel sau altul de Domnu’ Dan și al său OTV. Să îi luăm pe rând:
Paul Purea este un produs OTV; la ultimele alegeri nu doar că era în PPDD, dar DD personal spunea că PP din numele partidului vine și de la Paul Purea. Iată că acum s-au despărțit: DD rămâne cu partidul, dar PP merge pe drumul său. Purea marșează pe titlul de doctor (medic), dar nu pot să nu mă gândesc la un pacient, urmărindu-i discursul dezlânat în stil Vadim, cu multe întrebări retorice, accente stranii, teorii ale conspirației, divagații și generalități și prea puține lucruri concrete.
Constantin Filip Tițian este neobosit: medic specialist neurochirug, avocat, mediator, director al propriei clinici medicale și al altor șase firme, producător, realizator și prezentator la propria televiziune on-line, colaborator ocazional la OTV și, iată, politician aspirant. Am văzut un calendar electoral cu Dr. Filip, în care trecuse atât candidatura la PE, cât și pe cea la președinție; omul e chibzuit, vom mai auzi de el.
Dănuț Liga este prototipul traseistului rămas fără coledzi și care încearcă și el ceva. A fost adus în politică de Traian Băsescu pe când era primar, apoi a prins două mandate de deputat PDL în trena președintelui. În acest timp, s-a făcut remarcat mai ales prin tot felul de combinații dubioase, cea mai cunoscută fiind țeapa cu apartamente de la re-lansarea OTV (lumea trimitea SMS-uri scumpe cu speranța că vor câștiga apartamente în blocurile fraților Negoiță, organizatorii – adică Liga și DD – au rămas cu banii). În 2012, Liga a sărit în barca lui MRU și a prins un post bun în Forța Civică, doar că partidul nu a performat și Liga nu s-a ales cu nimic. Acum își încearcă norocul într-o campanie cu slabe șanse la europarlamentare.
Valentin Dăeanu este nou venit în politică și e interesant pentru că vine cu o experiență mai rară în România: a făcut avere în mediul privat fără să facă afaceri cu statul. Dăeanu a înființat și dezvoltat o firmă de transfer de bani specializată în tranzacții ale imigranților din Italia; a adăugat servicii de curierat, un ziar românesc în Italia și un centru cultural româno-italian. Mi-e neclar dacă vrea să construiască o carieră politică pe capitalul de imagine din Italia sau invers, să se folosească de campanie pentru a mai găsi clienți. Nu-i dau șanse la aceste alegeri, dar e de urmărit pe viitor.
Nici la Mircea Diaconu, nici la cei patru „exotici” nu putem vorbi de program politic, pentru că nu există cu adevărat așa ceva. În cel mai bun caz, avem de-a face cu un „o să fie bine, ca să nu fie rău, pentru că sunt independent”.
Pe scurt, niciunul dintre cei 8 candidați independenți nu este de votat. Indiferent dacă ar ajunge sau nu în PE, ar fi un vot pierdut, pentru că niciunul nu pare pregătit să facă măcar o figură decentă. Nici n-am mai intrat în detalii despre marja de manevră minisculă a independenților neafiliați într-un organism care pune în prim-plan grupurile politice. Să trecem deci la partide politice (în următorul articol).
(notă: imaginile sunt preluate de pe site-urile sau paginile de Facebook ale candidaților)
Îmbârligătorul e o figură centrală a politicii românești. Este în general un om fără charismă și pe care nu l-ar vota nimeni dacă s-ar prezenta singur în alegeri, dar este esențial mecanismului de sifonare a banilor publici care ține în viață partidele românești. Îmbârligătorul are relații cu toate centrele de putere, din partidul să și din celelalte; cunoaște toți clienții politici actuali și potențiali; înțelege cum funcționează adminsitrația și justiția; știe câți și unde sunt banii publici; și pune toate aceste lucruri la un loc.
Sunt îmbârligători mari și mici. Pe cei mici îi găsim pe la județe sau roind în jurul celor mari, așteptând să se deschidă o cale de parvenire. La centru sunt îmbârligătorii mari, cei ce învârt legile și marile contracte. Uneori, câte unul se arată mai tare ca toți ceilalți și devine, vremelnic, îmbârligător-șef. Uitați-vă la Zgonea, intrat în partid pe post de umil servitor al lui Hrebenciuc, cel care a dominat îmbârligăturile din cel mai mare partid românesc timp de un deceniu. Zelul lui Zgonea l-a recomandat pentru un post de îmbârligător mic-spre-mare, este președintele Camerei și învârte voturile și ordinea de zi. Este acum la ordinele lui Dragnea, noua stea a îmbârligăturilor social-democrate, dorindu-și din tot sufletul său negru să-i ia locul șefului.
Fiecare partid are îmbârligătorii lui. Mulțumită democratizării informației prin dezvoltara Internetului, ne este mai ușor să îi vedem în acțiune, mai ales pe cei mari. În PSD, locul lui Hrebenciuc a fost luat de Dragnea, dar sarcina vice-premierului este mult mai dificilă, căci îmbârligătorii mici sunt infinit mai puternici. PNL este reprezentant la vârful executivului de Chițoiu, omul care nu s-a sfiit să includă într-o ordonanță de urgență o prevedere dorită de soția sa, și pe care partidul se cam teme să-l tragă la răspundere (liberalii au însă o pleiadă de îmbârligători, cunoscuți drept oamenii lui Crin). În PDL, locul memorabilei triplete BVB (Blaga-Videanu-Berceanu) a fost luat în ultimii ani de guvernare de Udrea, împinsă de la spate de președinte. UMDR este un partid de îmbârligători profesioniști, putem să-i nominalizăm pe toți.
Vizibilitatea crează probleme îmbârligătorilor. Hrebenciuc a avut o domnie așa de lungă și pentru că era ușor să stea în umbră. Dar enervarea populară din 2004 i-a vizat deopotrivă pe Năstase El Însuși și pe îmbârligătorii pesediști, precum Hrebenciuc sau Cozmâncă. Pentru Băsescu-PDL, BVB sau Udrea au fost pietre de moară aproape tot timpul. PNL pierde constant capital politic, din cauza lui Chițoiu&Co. Singurul caz special e UDMR, care are alt tip de organiare, dar chiar și acolo maghiarii sătui de alde Verestoy, Frunda și ceilalți doresc să-și facă un alt partid.
Specia nouă de îmbârligători are și ambiții. Hrebenciuc, Blaga sau Chițoiu stau liniștiți în sectorul umbros al sforarilor, fără să își dorească să fie în față. Sunt fericiți să îi lase acolo pe Năstase, Ponta, Băsescu, Predoiu sau Antonescu, atât timp cât aceștia nu se bagă pe afacerile lor. În schimb, Dragnea sau Udrea au ambiții, vor să fie iubiți, votați, vor să fie ei și lideri, și îmbârligători. Până acum, nu prea le-a mers.
Unul dintre motivele pentru care politica românească e atât de mizerabilă este tocmai că partidele funcționează pe bază de îmbârligători. Relații politice devin rapid clientelare, actorii politici devin complici și orice încercare de schimbare este rapid eliminată de rețelele de îmbârligare. Coșmarurile îmbârligătorilor se numesc transparență, cinste, onorare, așa că își aduc toate resursele în lupta împotriva lor.
E întristător că unul dintre primele gesturi ale unui partid nou înființat, Partidul Mișcarea Populară, este să atragă o îmbârligătoare de marcă, pe Udrea. Asta după ce încă de anul trecut adusese mici îmbârligători locali, spre exemplu la Argeș. Este simptimatic că imediat ce a schimbat partidul, ca și când totul ar fi normal și firesc, Udrea începe să explice cine și cum ar trebui să se mai mute, sau cum ar putea unul și altul să ocolească legea pentru a activa alături de ea. În fond, ăsta e harul îmbârligătorului, să găsească astfel de soluții.
Întotdeauna m-a enervat că la fiecare scrutin am de ales, implicit, și îmbârligătorul cel mai puțin nociv, conștient că existența îmbârligătorilor este un rău în sine. Încă mai caut un partid care să mă reprezinte ideologic, dar care măcar să încerce să facă o altfel de politică. Peste tot însă dau de îmbârligători. Oare de partidul ăla al lui Nicușor Dan se mai aude ceva?
