Categories
Stiri

Multumiri minoritatii maghiare ca exista in Romania, o sugestie despre normalitate

De mult coc in minte un articol pe tema aceasta. Acum am ocazia sa il scriu.

Problema minorităţilor şi a minorităţii române din Valea Timocului este una foarte complexă şi unde nici măcar drepturile elementare nu sunt garantate. Trebuie să existe un mecanism de umărire, monitorizare şi de dialog permanent cu partea sârbă” a spus Korodi Attila, deputat UDMR.

Acesta este cel mai proaspat gest de bun simt de care am auzit, gest facut de un membru al comunitatii maghiare din Romania, sursa . Trebuie salutat, incurajat, si trimise multumiri. Pentru ca acest om a trecut dincolo de pragul urii irationale pe care o afiseaza unii, de ambele parti. A inteles ca este vorba de o comunitate in pericol de a-si pierde traditiile, limba, identitatea, si nu a mai contat ca sunt romani, pana mai ieri, “dusmanii de clasa“. Probleme pe care le-a avut si comunitatea maghiara din Romania, si care s-au rezolvat in mare parte, din fericire. Acest om nu a dorit ca asa ceva sa se mai intample vreunui semen de-al lui, indiferent de etnie. Acesta este spiritul UE care trebuie sa ne anime pe toti. Din pacate vecinii nostri sarbi, unii dintre ei, nu au inteles pe deplin acest spirit al Uniunii Europene, cum nu inteleg o inca parte dintre cetatenii Romaniei, indiferent de etnie.

Alt om cu coloana vertebrala care isi sustine principiile oricand, in fata oricui :

Îmi face mare, mare plăcere să semnez apelul celor de la Transilvania Verde, prin care protestează împotriva, investiţiei, să îi zicem aşa, de la Roşia Montană. Este o poziţie de a mea arhicunoscută, pe care o repet de câte ori trebuie să o repet, pentru că este o afacere păguboasă pentru România. Eu sper ca nici toamna asta, nici în toamna viitoare şi nici la Zilele Maghiare din 2023 nu vom avea parte de cianuri, nici la Cluj, nici la Roşia Montană.” a spus Eckstein-Kovacssursa

Demisia mea are la bază punctul meu de vedere exprimat în legătură cu investiţia de la Roşia Montană, care nu coincide cu cea a preşedintelui Traian Băsescu. Ca şi consilier prezidenţial ar fi trebuit să susţin iniţiativele preşedintelui, ori în acest caz nu o pot face şi de aceea am decis că cea mai bună soluţie este demisia” a declarat Peter Eckstein Kovacssursa

Ca si acesta :

Am trait in Romania, am jucat peste 100 de meciuri pentru nationala Romaniei, chiar am si inscris impotriva echipei Ungariei, dar parintii mei m-au crescut ca pe un maghiar, si asa ma simt. Sunt maghiar, punct”, a spus Ladislau Bolonisursa

Sa mentionez ca ultim citat, spusele acestuia :

Indiferent de originea pe care o ai, trebuie sa aperi si sa respecti culorile echipei pe care o reprezinti. Eu sunt de origine maghiara si ma mandresc cu asta, dar am respectat intotdeauna culorile Romaniei, tara al carei cetatean sunt, sursa. Declaratia ii apartine lui Emerich Jenei

Maghiarii sunt cetateni ai Romaniei, casa lor este aici, istoria de cateva sute bune de ani este aici, indiferent cat de mult le place sau displace unora sau altora. Asa cum ne dorim ca etnicii romani din afara granitelor Romaniei sa isi pastreze limba, cultura si identitatea, trebuie sa respectam acest drept etnicilor maghiari din Romania, pentru ca, iata, unii dintre ei lupta alaturi de noi in indeplinirea idealurilor, as zice eu, comune.

Categories
Stiri tu cu cine ai vota

Ghid despre ceea ce inseamna un bun cetatean al unei tari

Motto: I refuse to live in a country like this, and I am not leaving ! – Michael Moore (Refuz sa traiesc intr-o astfel de tara, si nu plec!)

Suntem atatia care suntem nemultumiti de starea tarii noastre. Toata lumea pare a fi de acord ca asa nu se mai poate, si ca trebuie ca cineva sa faca ceva. Ei bine, nu trebuie sa faca cineva ceva. Fiecare dintre noi trebuie sa faca ceva in aceasta directie. Vaietul acesta mioritic continuu de plangere de mila nu ajuta nimanui.

In cercul meu de prieteni suntem cativa care incercam, ne luptam pentru o Romanie mai buna. Din pacate, de fiecare data cand reactionam suntem priviti ca niste nebuni, chiar de cei care ar trebui sa ne sprijine, pentru ca si pentru mai binele lor luptam. Nu lupta epuizeaza, cat fraternizarea victimei (cetateanului) cu calaul (statul, administratia locala, furnizorul de servicii proaste, etc) este mai mult decat dezarmanta.Avem nevoie de mai mult sprijin. Asa ca sa va prezint regulile de baza a ceea ce aplicam noi zi de zi.

Schimbarea incepe de la tine: inainte de a cere celorlalti sa respecte legile si normele de bun simt, fi tu primul care o face. Nu arunca gunoi pe jos, respecta legile, regulile de circulatie, normele de bun simt, nu da spaga, etc. Nu poti cere altuia sa le respecte daca tu nu faci acest lucru.

Nu fi pasiv, reactioneaza: este un proverb care spune ca „cel mai inteligent cedeaza” dar in acelasi timp altcineva a propus si o continuare „si asa incepe domnia prostiei”. Daca va simtiti confortabil in a o face,  nu va puneti integritatea fizica in pericol, intr-un mod civilizat, calm, respectand legile si normele mai sus amintite, reactionati. Daca cineva, intr-un loc public, atrage atentia unui functionar, sofer de autobus, vanzator, samd cand a avut un comportament nelalocul lui, sprijiniti-l pe reclamant.

Pune presiune asupra autoritatilor statului sa isi faca datoria: fiind un platitor de taxe, de fapt platesti niste oameni sa faca ceea ce tu nu ai timp/chemare/pregatire sa faci. Asa cum un angajator isi pune angajatii la treaba si ii verifica sa isi faca treaba, pana cand isi intra in ritm, apoi face verificari periodice, tu, cetateanul, angajatorul statului, trebuie sa il verifici periodic, mai des decat numai prin vot. Daca un furnizor de servicii ofera servicii proaste, aveti OPC-ul, directia sanitar veterinara, etc. Daca este vorba de o multinationala, contactati si filiala mama, mai ales daca este dintr-o tara vestica. Daca un functionar al statului nu isi face treaba, cere spaga, reclamati-l sefului direct, cereti numar de inregistrare la sesizare si raspuns scris pentru masurile luate. Mergeti mai sus pe scara ierarhica, primarie, prefectura, minister, dupa caz. Postati cazul pe un blog site, incercati sa atrageti atentia presei (o sa suferiti o dezamagire daca subiectul nu are acoperire, nu sunt multe persoane implicate si televiziunile il refuza) dar merita incercat.

O poza/un film fac mai mult decat o mie de cuvinte: Traim intr-un secol al tehnologiei. Orice telefon mai de doamne-ajuta are o camera foto sau chiar video. Surprindeti faptul nelalocul lui, folositi-l ca proba, faceti-l public pe internet si in presa.

Acum bomboana de pe coliva, cireasa de pe tort: politicienii sunt tot angajatii cetateanului, nu stapanii cetateanului. I-am angajat (=votat) in urma interviului (=campanie electorala) si le platim salariul (=taxe si impozite).  Pe baza unei retete folosite de Ovidiu aici,  (presupun ca in urma sugestiei mele) pe site-ul celor care lupta impotriva cianurilor de la Rosia Montana gasiti modalitatea de a cere deputatului din colegiul in care va aflati sa voteze pentru sau impotriva unei legi aici. Mecanismul este similar pentru a contacta senatorul. Primarii se pot contacta mai usor, ca majoritatea stiu unde este primaria. Ministerele au de asemenea registraturi, unde vi se dau numere de ordine si sunt obligate sa va raspunda la cerere in termen de X zile. Se cunosc foarte bine cazurile in care parlamentarii voteaza impotriva unor propuneri numai pentru ca e „de-a alorlalti” desi cetatenii din colegiu doresc aplicarea acelei legi.  In America presiunea asta asupra politicienilor se cheama lobby, noi suntem foarte la inceput. Ideea este ca trebuie sa le amintim politicienilor ca existam, si ca sunt acolo in slujba cetateanului. Protestele la adresa intregii clase politice nu-s foarte eficiente. Asa, daca iti alegi senatorii/deputatii din colegiul in care te afli, primarul localitatii/sectorului,  si ii urmaresti activitatea, il tragi de maneca atunci cand o ia pe aratura, va fi mai usor. Acesta este rostul uninominalului, nu se vor mai putea ascunde in spatele unei liste, sau unui partid, fiecare om, trebuie judecat individual pentru ceea ce face. Asa se alege graul de neghina.

Nu uita, ca trebuie sa te ajuti singur, nu ii cere statului sa iti mature curtea. Statul democratic este creat pentru a iti oferi servicii : siguranta persoanei si proprietatii (politie, procuratura, justitie, jandarmerie, armata) servicii de urgenta (pompieri, SMURD) eventual infrastructura, servicii medicale, educatie (desi sunt de parere ca astea 3 trebuiesc privatizate, partial sau integral) si protectie fata de abuzuri(OPC, ansvsa, samd). Curatenia in propria ograda, procurarea de bunuri de stricta (casa si masa) sau larga (concedii, masina, swarowski) necesitate este treaba ta sa o faci. Statul nu iti pune mancare pe masa, nu-ti schimba scutecele copiiilor.

Ajutoarele sociale sunt un gest de bunavointa, nu un drept care ti se cuvine. Unul dintre cititori mi-a povestit ce s-a intamplat intr-o localitate din Bucovina. Primarul, nou ales, a observat ca ajutoarele sociale atarna greu in bugetul localitatii, si nu mai avea fonduri pentru alte necesitati. Si s-a gandit ca dintre cei care primeau ajutoare sociale, care erau valizi si in putere, sa dea o mana de ajutor, part-time, la chestiuni cum ar fi curatenia localitatii, varuirea pomilor si gardurilor, deszapezire, ca tot suntem la capitolul acesta, etc. Rezultatul a fost ca cererile de ajutor social au scazut la un sfert, iar localitatea chiar era mai curata, bine intretinuta, etc. Asa ca daca beneficiezi de ajutor social vreodata, arata recunostinta celor din ale caror impozite si taxe le primesti (valabil si pentru politicieni).

Lista este deschisa, astept sugestii de la voi, si mai ales, actiune ! Majoritatea lucrurilor din lista de mai sus le-am aplicat sau le-am vazut aplicate, functioneaza. Poate nu perfect, poate nu cum ne-am dorit, dar este un pas pentru imbunatatire. Inactivitatea si plangerea de mila mioritica nu sunt eficiente, hai sa incercam altceva.

Categories
random

Amintiri cenusii, sau de ce sunt anticomunist convins

Vine perioada aceea din an in care unii, poate ca scarbiti de colinde, vorbesc despre ceea ce unii considera Revolutie si altii considera lovitura de stat, comunism, etc. Randurile de mai jos sunt un comentariu mai vechi de pe vremea cand nu faceam parte din cei care scriau pe acest blog. Am mai modificat pe ici pe colo, prin partile esentiale.

Imi aduc aminte cu „placere” de momentele :

  • cand cumparam paine pe cartela, si fiind familie cu 3 membri aveam dreptul la 3 sferturi de paine pe zi, asa ca ma duceam la gramada de sferturi si alegeam 3 pe care ma straduiam sa le aleg cat mai mari. Bineinteles ca erau o gramada de maini care le rascolisera inainte …
  • cand ne intorceam seara de la gradina de vara dupa vreun spectacol sau film, asa, ca pe la 10-11 noaptea vedeam oamenii asezandu-se la cozi si ai mei se interesau “ce se da”
  • bananele verzi pe care le puneam invelite in ziar sus pe sifonier de craciun sa le mancam coapte peste 1-2 luni
  • alergatul cu canistrele prin oras pe la cunoscuti in seara de dinainte de plecarea in statiune ca sa facem rost de benzina …
  • autobusele rablagite si ruginite in care vara aveai toate sansele sa te sufoci in inghesuiala daca erai copil cu inaltimea de sub 1,5m
  • justificarile pe care le dadeau parintii sefilor “de la partid” sau la secu’ pentru tot felul de vini inchipuite (ca doar erau fosti refugiati si deportati, deci suspecti si posibili sabotori)
  • serile „romantice” de iarna la lumina lampii cu gaz, caci se facea economie la curent electric
  • nesfarsitele pile si negocieri necesare pentru obtinerea unei butelii de aragaz pline care sa o inlocuiasca pe cea goala
  • incalzitul la aragaz a apei pentru ca sa avem cu ce ne spala, (foloseam 10 litri de apa calda o data pe saptamana pentru spalat din cap pana in picioare)
  • cele 2 perechi de sosete, una de botosi, o pereche de pijamale, un trening, o vesta si un fes cu care trebuia sa stau imbracat ca sa dorm sau sa stau prin casa
  • sticlele de vin date “lu’ Jana de la carne” sa facem rost de niste oase cu 3 fire de grasime pe ele si “lu’ nea *escu de la alimentara” sa ne faca rost de niste unt sau malai (acestea erau cele mai cunoscute si respectate personaje din micul orasel de 20 de mii de locuitori de pe malul Dunarii unde locuiam)
  • “leganoshdetza” de la bulgari, singurele desene pe care le mai vedeam in afara de cele de duminica
  • vesnicul reportaj de la telejurnal cu ce mult a crescut somajul la capitalisti
  • cand mult asteptatul film artistic nu era difuzat, pentru ca sa apara in schimb nustiuce discurs patrioti inaltator al conducatorului iubit
  • propaganda pe care ne-o turna invatatoarea cel putin o data pe saptamana despre conducatorul iubit si luptele eroilor comunisti cu asupritorii capitalisti
  • vesnicul mic dejun paine-cu-unt-si-cu-gem-si-cu-ceai (cand aveam noroc si gaseau ai mei unt) care mi-a lasat o foame psihica de care m-am vindecat prin 2004
  • nesfarsita alergatura cu sacosile prin oras pe la cozi, pe unde „se dadea ceva” mai ales produsele „pe sub mana” fiind cele mai cautate.
  • necontenita munca de a pregati conserve pentru iarna, pentru a nu muri de foame …
  • cum carau apa vecinii verilor mei care stateau la curte, nu aveau apa la robinet, si nici nu aveau fantana, 500-1000 metri, tocmai din curtea IAS-ului ca sa aiba ce sa bea, cu ce sa se spele, etc; era o adevarata caravana de carucioare de butelii cu butoaie cu apa pe ele impinse de baietani …

Sper ca sa citeasca pe aici si cei care nu au trait astfel de momente si cred povestile celor mai in varsta care au idealizat perioada de dinainte de ’89 si zic „era mai bine pe vremea lu’ Ceashca/Ciuruitu’ etc” cu internet pe mobilul din buzunar. Nu-i credeti, pentru ca ori au fost dintre beneficiarii regimului, ori asociaza perioada comunismului cu cea cand erau tineri si in putere, si se simteau mai bine pentru ca erau tineri, dar o pun pe seama fostului regim.

Later Edit (2011-12-20 10:10 AM) :

P.S.  Concluzia articolului, multumita comentariului lui chrislove: Articolul tocmai despre asta este, sa nu ramanem ancorati in tampeniile trecutului, ci sa privim inainte, dar asta stiind ce s-a intamplat si din perspectiva celor care au suferit, ca nu care cumva acele vremuri sa se mai intoarca. In perioadele de criza economica,sociala, etc, samd, prin care trecem si noi astazi, regimurile totalitariste au cele mai mari sanse sa apara. Cu cat stiu mai multi cat de rau a fost sub un astfel de regim, cu atat pericolul acesta este mai departe. Tocmai aceasta parte a societatii romanesti care considera ca “era bine pe vremea comunismului” si trebuie “sa ne dea statul” este o mare masa critica si amorfa a societatii noastre care este impotriva schimbarii si noului, si cea mai susceptibila la a accepta si sustine o intoarcere a unui regim totalitar.

Categories
Stiri

“Statul captiv la Roşia Montană”

Concluzia din titlu aparţine Grupului pentru salvarea Roşiei Montane din Academia de Studii Economice şi derivă dintr-o analiza asupra activităţilor legate de minerit de la Roşia Montană începute în septembrie 1995. Subscriu fără rezerve la această concluzie. Preambulul studiului ne spune:

Este uimitor  cum  afacerea  începută oficial  la 4 septembrie 1995, care avea în vedere iniţial  recuperarea aurului din şlamul rezultat din procesarea minereului şi depozitat în iazul de decatare de lângă Gura Roşiei,  a devenit  prin “rostogolire” proiectul minier gigantic,  promovat agresiv în media de astăzi:

(Adevărul, 5 sept. 1995, pag. 8, anunţul RAC  Deva a intenţiei de constituire a unei societăţi mixte … având următorul obiect de activitate: „prelucrarea sterilelor cu conţinut de metale preţioase din iazuri dedecantare vechi în amestec cu minereu auro-argentifer din producţia curentă, în două instalaţii a câte 1 milion tone pe an la Roşia Montană şi Gurabarza-Brad”.)

Membrii Grupului pentru salvarea Roşiei Montane din Academia de Studii Economice analizează  încă din 2002  proiectul  Roşia Montană şi şi-au exprimat  argumentat, în numeroase studii, opoziţia faţă de acest proiect: în opinia noastră, proiectul  nu este în interesul naţional (a se vedea de exemplu studiile din 2003 [ASE 1] şi din 2010 [ASE 2]).

În acest studiu, vom demonstra că statul român este ţinut captiv în afacerea  Roşia Montană. Vom arăta, printre altele: care este mecanismul de lucru al RMGC; de ce afacerea trenează de atâta timp  şi că  timpul trece în avantajul  celor trei  actori (cele  două companii  „gemene” Gabriel şi Minvest), dar în dezavantajul  Roşiei Montane şi a statului român; de ce într-un stat fără bani, „concesionarea” resurselor minerale unei societăţi  mixte (compania statului + o companie privată  străină)  nu este recomandabilă şi  de ce şi când ar trebui să fie înlocuită cu “acordul pentru împărţirea producţiei”, încheiat  între stat  (ANRM,  guvern)  şi   compania privată  străină. Studiul  are patru secţiuni.

Întregul studiu este foarte interesant şi îl puteţi descărca de aici:

Statul captiv la Rosia Montana

Categories
Stiri

Voluntar în Tajikistan: am început munca (săptămâna 2)

Luni, după 2 ore de limba tajikă – arzon, arzon kuned (fă mai ieftin), aguroh (struguri), istihosi şumo ci (care este munca ta) … am plecat la noul meu loc de muncă. Înainte de a povesti cum e acolo, doar câteva cuvinte despre limba tajikă. E frumoasă, destul de uşoară (prezentul şi viitorul au aceleaşi terminaţii şi nu există verbe neregulate, iar  multe din verbe se formează de la substantive şi a avea –kor mekuned – muncesc (a avea muncă)), însă aranjarea cuvintelor e absolut imposibilă. Prepoziţie plus pronume plus adjectiv plus altceva şi la final vine verbul. Nu pot crea propoziţii, ştiu doar nişte cuvinte pe care încerc să le folosesc, într-o stranie combinaţie de engleză, rusă şi tajikă. Eh, oamenii înţeleg şi asta e bine… 🙂

Aşa… noul meu loc de muncă este la ACT Central Asia (biroul Christian Aid in Tajikistan), o organizaţie destul de mare, cu puternică susţinere în Anglia şi Irlanda, care lucrează în diverse părţi ale lumii. Chiar dacă sunt voluntară, primesc de la organizaţie o casă (minim o camera private şi acces la baie şi bucătărie) şi ceva bani pentru mâncare şi cele lucruri de bază. În cazul meu, Act Central Asia plăteşte tot (aşa a fost stabilit în parteneriatul cu VSO), în alte cazuri VSO este cea care plăteşte pentru cele de mai sus. De la caz la caz, eu sunt un caz fericit pentru VSO pentru că, deşi m-au recrutat, nu scot bani din buzunar pentru mine J.

ACA lucrează, la rândul ei, cu parteneri locali, iar ceea ce trebuie să fac eu este să lucrez cu 6 din partenerii lor ca să devină mai buni în ceea ce fac. În săptămâna am încercat să mă lămuresc ce vor aceste organizaţii de la mine, ca să pot pregăti câte ceva pentru ele. O să stau 6 luni în Dushanbe (am uitat să zic că dushanbe înseamnă luni şi denumirea oraşului vine de la târgul care se ţinea în zilele de luni aici). Mă mut apoi la Kulob (un oraş de cca 70.000 locuitori (Dushanbe are cam 700.000)) şi apoi Munimabad, un sat la 40 km de Kulob. Abia aştept!

Vremea e superbă, sunt 23-25 de grade ziua, seara se face răcoare. Încă e foarte, foarte plăcut, poţi umbla liniştit în tricou. A, deja am trecut la blugi şi tricou (n-am îndrăznit primele zile, nu vezi foarte des pe stradă femei în blugi sau haine europene), mă alătur grupului de revoluţionare care se îmbracă aşa în oraş. Încă mă simt foarte ciudat cu culcatul foarte devreme, chiar nu vezi femei singure pe stradă după ce se întunecă. Am venit o singură dată singură, apoi Theo, colegul meu voluntar din Golandia (Olanda în tajikă) m-a condus acasă. Mă simt foarte în siguranţă când sunt singură, dar pentru că mai multe persoane mi-au zis că femeile nu merg singure pe stradă după înserat mă face să fiu un pic mai precaută.

E înduioşătoare grija celor mai tineri din autobuz pentru cei mai în vârstă. Imediat ce o persoana mai în vârstă intră în autobuz, imediat 2-3 persoane se ridică să-i ofere locul. Se pare că şi străinii sunt respectaţi, mie mi s-a oferit un scaun de câteva ori. Sau am îmbătrânit? Nu cred, şi bărbaţilor care sunt în aceeaşi grupă de voluntari cu mine li s-a oferit locul, femeile tajice au făcut asta. J Mă plimb cu autobuzul, care se opreşte oriunde vrei tu să oprească, nu numai în staţii, şi merge foarte foarte încet. Costă 70 dirahmi (cam 0,8 RON), dar e bine să am bani exacţi, de obicei nu primesc restul. Mai există şi marshutka, nişte microbuze mai mici care iau 1,5 – 2 somoni (1 USD – 4,8 somoni) sau taxiurile care merg pe traseul autobuzelor, culeg oameni de pe drum şi costă 3 somoni. De obicei iau autobuzul, nu-mi permit 3 somoni de fiecare dată când mă deplasez.

Sunt destul de mulţi cerşetori şi cel mai rău lucru pe care l-am văzut până acum este o femeie care moare încet, un pic în fiecare zi şi nimeni nu pare să bage de seamă asta. Am văzut-o în prima zi când am ajuns aici, o femeie foarte mică, bătrână, cu faţa tăbăcită, aşezată pe vine pe trotuar. Foarte aproape de fosta mea casă. Am văzut-o zilnic, de fiecare dată fuma. Exact în acelaşi loc, e ca o statuie. Am trecut din nou pe lângă ea după alte câteva zile. E fix în acelaşi loc, în aceeaşi poziţie, nemişcată. Nu ştiu dacă mănâncă ceva, dacă bea ceva, dacă se ridică vreodată, pare doar că moare. E ca în acele triburi în care bătrânii se retrăgeau la un moment dat ca să se întâlnească cu spiritele, singuri, cu demnitate. Numai că aici nu e nici un pic de demnitate, o fiinţă moare zilnic şi nimeni, absolut nimeni, pare să nu facă nimic. Inclusiv eu. 🙁

Cheltuiesc mult, aproape cu 50% mai mult faţă de ce am alocat pentru fiecare săptămână (cam 250 somoni). E momentul să fac economii, să mănânc mai puţin.:). O să încerc, să văd de-mi iese. Oricum, vreau să merg la sală sau yoga şi să iau lecţii de limba rusă, aşa că voi cheltui ceva din resursele aduse de acasă.

A… am uitat… marţi am fost la book club. Întâi am râs când am auzit de acest atelier aristocratic, s-a dovedit, însă, a fi foarte frumos. Cam 15 oameni adunaţi în casa unui britanic căsătorit cu o sud coreeancă (o casă foarte, foarte mare; nu am înţeles exact ce face el în Tojikiston, ea nu lucrează), toţi expaţi (din păcate), 10 naţionalităţi sub acelaşi acoperiş. Se pare că clubul  e destul de vechi,  sunt cărţi adunate de la mulţi expaţi care au trecut prin ţară şi la plecare au lăsat cărţile. O persoană e responsabilă de club, când pleacă preia altcineva. Se aduce mâncare, băutură,  apoi fiecare prezintă cartea pe care a citit-o în luna ce a trecut şi o recomandă (sau nu) celorlalţi. Dacă cineva a citit acea carte, poate aduce informaţii suplimentare. Foarte, foarte fain, mai ales vinul roşu sec de pe masă :). Glumesc, chiar e foarte haios, mă mai duc. Am luat două cărţi să citesc, să văd dacă apuc. A…eu şi cu Theo am dus votca tajikă, iar gazda se întreba contrariată cine o fi adus votca. :). Am tăcut chitic.

Săptămâna 2 s-a încheiat spectaculos cu o sâmbătă petrecută la muzeul naţional, iar duminică călătorie (pe jos) de 25 de km, împreună cu studenţii de la Facultatea de Turism, nişte tineri din Partidul Social Democrat (partidul preşedintelui :)), militari (care au avut grijă de securitatea noastră) şi doctori.

Dar pe rând…[şi vom continua zilele următoare]

Categories
Stiri

Despre pataniile unui fost „angajat” (?) Raiffeisen Bank

Am si eu o nepotica, mititica (vreo 1.75m inaltime). Data fabricatiei toamna lui ’87. Licentiata in Drept, nu stiu de care,nu ma pricep, dar stiu ca a luat licenta anul trecut. Toata lumea stie cat este de greu pentru un absolvent sa isi gaseasca de lucru pe criza aceasta. Dupa cateva luni de lucru ca si vanzatoare la chioscul de peste drum de casa parintilor ei a revenit cu speranta in Bucuresti, unde a facut facultatea sa sustina un interviu la Raiffeisen Bank. O prietena de-a ei tocmai se angajase acolo si a recomandat-o si pe ea.

La interviu, toate bune si frumoase, i s-a promis un salariu de 1200 ron net, bonuri de masa, mediul de lucru „ca la banca”. Fiind fost client fript si patit cu aceasta banca, i-am spus sa nu se astepte la mare sfaraiala, sa stranga din dinti cateva luni si sa caute constant altceva de lucru in Bucuresti. Pozitia pe care a fost angajata se cheama Credit Collections Representative in limbajul corporatist, sau mai pe romaneste „recuperari credite prin telefon”.

Ce s-a intamplat mai apoi ?

Prima saptamana: training, nimic deosebit.

A doua saptamana: intrat in paine, dat telefoane la clienti, etc.

A treia saptamana a inceput frecusul : „din timpul pe care l-ai petrecut cu telefoanele am dedus ca ai cam stat degeaba, azi trebuie sa stai X ore peste program”

A patra saptamana:
– a fost trasa la raspundere in repetate randuri ca „de ce nu raspunde clientul la telefon?”
– i s-a reprosat ca nu recupereaza indeajuns de multe datorii
– i s-a explicat ca de fapt salariul fix despre care se vorbise la inceput s-a transformat in comision din suma recuperata

A cincea saptamana : a realizat faptul ca nu are contract de munca semnat, nu i s-au cerut acte pentru angajare, etc. A mai facut asa un calcul sumar, a primit in total aproape(!) 800ron pentru aceste 5 saptamani (luni-sambata + ore suplimentare) lucrate, se pare, la negru. Bineinteles ca dupa ce a tras aceasta concluzie, nu s-a mai prezentat la serviciu.

Din cate am reusit sa inteleg de la ea, nu ii este clar pentru cine anume a lucrat la negru 5 saptamani, pentru banca propriu-zisa, sau o firma catre care Raiffeisen facea outsourcing la call-center. Cert e ca se prezenta la telefon ca fiind reprezentanta Raiffeisen bank si le prezenta si planul de refinantare al bancii in caz ca raspundea vreun client la telefon:). Si mai am un indiciu, sediul call-center-ului era langa statia de metrou Pipera.

Daca intr-o astfel de banca, asa-zisa de renume european, exista astfel de practici la filiala din Romania, oare e de mirare ca se organizeaza clientii in grupuri de atac in instanta ?

Daca acesta este modul in care un proaspat absolvent care vrea sa lucreze orice, numai sa aiba un serviciu este tratat, fara ca sa fie protejat de institutiile statului, de ce ne mai miram ca se emigreaza in masa? De ce ne mai miram ca un procent (prea) ridicat dintre angajatii romani sunt lenesi si indolenti ?

Sau de fapt, revin la gogorita mea, ce cautam in UE ? Ce a fost in capul celor care ne-au primit? A, de fapt stiu, piata de desfacere, forta de lucru ieftina, le dam credite sa cumpere ce produce industria noastra …

Nu stiu cum se simte nepoata mea, dar eu am asa un gust amar dupa ce am auzit povestioara asta …

P.S. Treaba e recenta, de dupa adoptarea noului cod al muncii.

Later edit 2011-07-20 : Am mai cerut detalii de la nepoata, firma angajatoare este chiar Raiffeisen Bank, la call-center-ul din Pipera.

Categories
Stiri tu cu cine ai vota

Pasajul Basarab și importanța ideii de Proiect

Ieri am fost printre cei care s-au plimbat pe noul pasaj Basarab, prilej de a nota câteva gânduri. De azi, deja orașul Drumul Taberei și orașul Militari vor intra în București: cel puțin teoretic statuia Leu și rondul de la Răzoare vor fi la câteva minute-mașină de piața Victoriei.

Preambul de trafic

Până acum, orașul Drumul Taberei și orașul Militari făceau parte din capitală doar duminica dimineața și în două-trei săptămâni de concedii de august, până să-nceapă goana după rechizite din septembrie. Apoi, după octombrie încolo când apăreau și studenții și ploile de toamnă, orașele Militari și Drumul Taberei rămâneau niște enclave, niște locuri izolate ca satele rupte de inundații, niște insule din care se scăpa pe rând, unu’ câte unu’, bară la bară, geam lângă geam, cu toții buluc la rondul de la Răzoare sau la statuie la Leu; asta excluzând norocoșii evadați, care citeau ziarul pe volan pe podul Grant.

În zilele bune ale blocajelor în trafic, îmi necăjeam amicii băștinași ai acelor zone că ei nu locuiesc de fapt în București. Că bulevardul Castanilor din Ploiești e mai aproape de Gara de Nord decât Drumul Taberei fiindcă orice tren venind de pe Valea Prahovei face 45 minute din Ploiești (Sud) până-n Gara de Nord. Iar pe-atunci ăsta era un timp de invidiat ca s-ajungi în Gară venind din adâncurile Militari sau Drumul Taberei. Ba mai mult, pentru cineva din aceste zone, ca timp efectiv, Piteștiul era mai aproape decât Arcul de Triumf sau parcul Herăstrău. Judecând după faptul că astea două cartiere bucureștene au populație cât vreo trei municipii reședință de județ (să zicem Târgoviște, Giurgiu, Alexandria la un loc), nici nu eram departe în a le denumi orașe propriu-zise.

Mai jos, am pus două poze pentru acest preambul vestic: indicatoarele respective sunt ca două vești bune după mai mult de 10 ani de blocaje în trafic.

Așadar orașele Militari și Drumul Taberei (dar și celelate gen Ghencea, Roșu, Giulești, Crângași) revin oficial în București și o vor face grandios. Mai precis vor inunda zona Titulescu, Banu Manta, Doctor Felix dar mai ales gura pasajului Victoriei, unde oricum e care pe care pentru un loc mai față spre Ștefan cel Mare. Nu trebuie experți de trafic ca să estimăm că zona Titulescu va arăta precum intersecția unde podul Grant se revarsă în Ion Mihalache (1 Mai, la Miciurin). Alt “bottle-neck” cred că va fi Calea Griviței și asta sigur-sigur pe termen scurt-mediu, având în vedere lucrările de la Buzești.

Pasajul Basarab este însă un pas înainte. Măcar ca bonus comunitar.

Să nu o dăm în cârcoteală. Un astfel de proiect e un lucru bun prin simplu fapt că există. Că arată cum-necum, că o comunitate a reușit să construiască așa ceva. Că niște români din prezent lasă ceva unor români din viitor iar asta inevitabil contribuie la spiritul comunitar. Zic “români” și nu “bucureșteni” fiindcă orice român simte ca Bucureștiul îi aparține și lui, fiind capitala țării. Bucureștiul aparține tuturor românilor și de fapt nimănui, dar asta e altă poveste. Important e că Bucureștiul e mai legat decât pare și nu doar prin acest pasaj ci și prin locuitorii săi. Zic “locuitori” și nu “bucureșteni” în sensul propriu al cuvântului, fiindcă mulți sunt aici în trecere pentru studii sau munci, iar bucureștenii de măcar două generații sunt probabil o minoritate.

În fine, milioanele de bucureșteni le au pe ale lor (adăugați problemele specific românești la problemele uzuale ale unei metropole) dar sunt și puțin mai altfel: n-au ieșit la nicio grevă din ultimii ani grei, însă au venit să sărbătorească pasajul Basarab așa cum au fost curioși să vadă stadionul Național în construcție. Au fost 60,000 în Piața Constituției la concertul AC&DC, dublu decât orice manifestație de protest din ultimii ani. Au explodat neașteptat cu toții la o plimbare de Crăciun în piața Unirii ca să vadă un brad, dacă va amintiți acea inexplicabilă ieșire în stradă, care a paralizat câteva ore piața Unirii în decembrie 2007. Sunt suprinzători și nu doar în rele. :) Iar eu m-am simțit bine plimbându-mă printre ei pe podul Basarab. Podul ăsta deja aduce la un loc comunitatea, și asta va continua în viitor când va fi arătat cu mândrie vizitatorilor străini, de fiecare bucureștean de parcă podul îi aparține și lui un pic. Ăsta e bonusul comunitar.

Început de Băsescu, finalizat de Oprescu

Politic vorbind, pasajul Basarab va spune mereu ce-nseamnă forța politică a unui proiect. Ce-nseamnă să vii cu o propunere în care oamenii să-și poată investi speranțele. Să propui limpede și credibil o soluție la o problemă. Să ai “un proiect” – asta a avut primarul Traian Băsescu în primul său mandat iar atotputernicul premier Năstase a intuit această amenințare. Foarte sumar, istoria o aveți mai jos, dacă doriți să revedeți:

În 2000, primarul Băsescu obține finanțarea BEI pentru pasajul Basarab însă nu-și poate impune proiectul în fața unui PSD controlat obsesiv de sufocantul Adrian Năstase. Conflictul Băsescu vs PSD a dospit an de an și  nimic nu s-a mișcat propriu-zis cât Năstase conducea țara, împotriva alocării de fonduri pentru pasajul Basarab votând inclusiv actualul primar Oprescu, pe atunci senator PSD. Însă prin opoziția sa tenace, primarul Băsescu a urcat direct în cel mai înalt ring al politicii românești unde l-a și învins pe fostul premier. Abia în 2006 – primarul Videanu termină proiectarea și licitația și semnează contractul cu constructorul, proiectul dublându-se și fizic și ca buget. Iar al treilea primar Oprescu semnează recepția lucrărilor după 11 ani din care 5 ani de șantier efectiv. De menționat că autoritățile au contribuit direct la întârzierile lucrărilor prin întârzierea exproprierilor, ce-i drept făcute în plin boom imobiliar când  părea normală febra supraevaluării fiecărui coteț din zona Giulești/Regie/Gara Basarab.

Ieri am făcut la pas pasajul și pot confirma că Oprescu e primar sigur. Din nou observ  ce-nseamnă să se vadă ceva, să te lipești de un proiect și să încerci măcar să oferi o soluție unei probleme. Așa, ca test blitz, vă vine în minte vreo soluție, vreo idee de proiect, orice proiect ale actualei Opoziții?

În privința pasajului, Oprescu a mizat excelent pe reconciliere, urmându-și linia neutră și speculând diplomat dezamăgirea foștilor votanți ai primarului Băsescu. Inclusiv cu plăcuța inedită de pe unul din stâlpii podului.

Mesajul “Început de Băsescu, finalizat de Oprescu” obține reacții, chiar dacă mai degrabă discrete. Din majoritatea tăcerilor amuzate am înțeles că lumea recunoaște paternitatea proiectului însă doar atât fiindcă Oprescu e acceptat ca și “făcător”. Dar să nu cumva să confundați mulțimea ieșită la o plimbare cu găștile politice de prin televiziuni sau forumuri. Vocali politic am întâlnit doar două cupluri care se contraziceau pe subiect, primii ceva gen “Păi și nu-i așa? Nu-i așa? Nu el l-a început?” (ea, retorică pe un ton vădit defensiv) si ceilalți “Oprescu! Păi normal că Oprescu l-a făcut, că ălălaltu’ nu e în stare să termine nimic!” (el explicând cu năduf). Așadar mesajul funcționează și ca reverență pentru cine vrea să-l citească în această cheie și ca ironie, pentru cei anti Băsescu. Mesaj bun, punct ochit, punct lovit – cel puțin pentru actualitate. Pentru posteritate, probabil că post-mortem își vor împărți numele vreunui tronson sau măcar o bretea ceva redenumite în cinstea fiecăruia. :)

Dar oricum, lumea era liniștită și zâmbitoare, exceptând o disperată de la Realitatea, ofuscată că poliția i-a pus în vedere să-și mute duba de pe mijlocul podului. I-am bătut obrazu’ și eu și alții “Ca să putem trece și noi, d-aia!” când țipa isterică la șofer “De ce să te muți? De ce să te muți?”. Mi-a plăcut că lumea respinge presarii, așa e, poporu’ nu mai dă nici doi bani pe suportul uman de microfon. :D

Pasajul e un pas înainte fiindcă…

…mașinile se vor înmulți, traficul va crește, blocajele vor continua și va deveni evident pentru toată lumea că nu doar infrastructura e problema ci organizarea un pic mai inteligentă a orașului. Gospodărirea circulației. Logistică. Traffic Management. Cu ditamai turnurile și ditamai podu’ ca exemple în ochii tuturor și vizibile din orice birou de Șef, soluția nu va mai fi doar îngroparea banilor în betoane pentru locuitorii-strict-șoferi. Se va ridica sprânceana către încurajarea altor forme de circulație (transport public, biciclete, scutere), restricționarea accesului auto în zonele centrale, parcări și deci eliberarea unei benzi, linii de tren suburbane, lărgirea centurii, etc. D-asta e bun pasajul: oricând se poate argumenta că cu banii pe pasajul Basarab se putea face metrou în Drumul Taberei – proiectul Fata Morgana al  locuitorilor zonei. De fapt, mă aștept la multe fraze comparative începute cu “Cu banii de pe pasajul Basarab… [proiect alternativ]“.

Apropo de proiecte alternative: mutarea Gării și desființarea liniilor de cale ferată, apoi străpungerea directă spre Titulescu, fără nevoia unui pod gigant. Totul urmat de transformarea în parc a ariei de foste căi ferate dintre Basarab și Gară precum și regândirea Pieței Gării ca piațetă pietonală, concomitent cu renovarea clădirilor Gării și reutilizarea lor ca muzee, galerii,  săli de spectacole. Reinventarea ariei ca  zonă culturală și cu potențial comercial, prin închirierea unor spații pentru terase, cluburi, magazine. Plus salvarea unei sume importante de zeci de milioane de euro. Ministrul Mitrea propusese asta, dar eram toți prea preocupați să detestăm guvernul Năstase. Cum asta ar fi însemnat că banii se cheltuiau de Minister și nu de Primărie, ghici conflict de idei edilitare.

Cândva cred că e posibil chiar să se întâmple proiectul alternativ de mai sus și vom sfârși cu un mare pod trecând peste un nou parc făcut cadou electoral bucureștenilor (eh, vise). Fiindcă măcar atât, parcurile aduc voturi, sper  că din ce în ce mai multe – a se vedea Chiliman-Bordei, Negoiță-Titan și sigur confirmat la anu’ de Piedone-Tineretului.

După ce m-am întins precum cablurile ce țin podu’, până la urmă m-am reîntors la politic, mai precis la leadership, așa că închei cu un truism vechi de când lumea: în orice domeniu voturile, încrederea nu se câștigă cu hate-speech bezmetic, ci venind cu o Soluție, cu un Proiect; de preferat limpede și credibil. E chiar atât de simplu. Iar pentru cine nu crede, tocmai ce s-a deschis un pod grandios în București.

Categories
Stiri

Alegerea primarilor într-un singur tur

Parlamentul a făcut astăzi o nouă modificare a legii electorale. Începând de la următorul scrutin, primarii vor fi aleşi prin vot majoritar într-un singur tur, în loc de două, ca până acum. Practic, asta înseamnă că cel care se clasează pe primul loc câştigă mandatul indiferent care este procentul de voturi din numărul de alegători. Foarte probabil că în majoritatea cazurilor primarul va primi votul a mai puţin de jumătate dintre cei ce se prezintă la vot, deci va reprezenta o minoritate. Acesta este primul dezavantaj, cel evident, al schimbării: deficit de democraţie; dar problema e mai adâncă. Noul sistem uşurează realegerea primarului în funcţie şi acesta este principala schimbare.

Să ne amintim principiul: organizăm alegeri din patru în patru ani pentru a îmbunătăţi guvernarea prin sancţionarea celor ce o practică prost. Cazul ideal este cel în care primarul este onest, muncitor şi inteligent şi face doar lucruri pentru binele comunităţii. În realitate, puţini primari sunt aşa, iar gândirea comună îi împinge pe majoritatea să “se rezolve” pe ei, familia şi prietenii lor cât sunt în funcţie. Că au doar patru ani până la alegeri îi mai temperează, adică au grijă măcar să-ncerce să lase ceva vizibil bun în urmă, pentru a-şi spori şansele.

De multe ori primarii manipulează resurse publice pentru a ţine captivi alegători ce depind de puterea lui: oameni numiţi în diverse posturi, firme abonate la contracte publice, beneficiarii de asistenţă socială. Aceştia atrag la rândul lor alte voturi, fie prin aceleaşi mijloace, dar la scară mai mică, fie prin puterea lor de convingere, ca lideri informali. Astfel primarul în exerciţiu îşi creează un grup de susţinători care în cele mai multe dintre cazuri este suficient de mare încât să-i asigure prezenţa în turul doi al alegerilor (în unele situaţii îi asigură chiar şi victoria din primul tur, dar nu e regula). Pentru turul al doilea însă, primarul trebuie să facă mai mult decât să adune astfel de susţinători; la prima confruntarea el a profitat de divizarea adversarilor, dar la a doua are un singur contra-candidat, cel care va atrage voturile tuturor nemulţumiţilor (inclusiv ale “trădătorilor” din tabăra primarului, dacă simt că pot scăpa de despot). Dacă primarul e perceput ca un guvernant slab, fără impact, sunt şanse mari să fie sancţionat în turul al doilea.

În noua variantă, nu mai există turul doi. Un primar care şi-a înfipt bine ghearele în buget şi şi-a creat un grup agresiv de susţinători se poate baza pe aceştia să atragă numărul necesar de voturi pentru a fi pe primul loc, profitând, aşa cum spuneam, de divizarea adversarilor. Sarcina primarului slab, dar corupt, este cu mult mai uşoară. Oportunitatea de a-l sancţiona la vot mult mai greu de concretizat, mai ales dacă opoziţia locală nu este unită. Dacă primarul îşi subordonează şi presa locală – aşa cum se întâmplă tot mai des – putem lesne asista la eternizarea unor satrapi locali. Acesta este riscul ridicat de decizia de azi a Parlamentului.

Care ar fi avantajul? Singurul pe care îl văd este unul financiar, costă mai puţin alegerile. Este însă un tip de economie care nu ar trebui făcut, pentru că ne duce pe termen mediu şi lung la costuri îngrozitor de mari. Aşa cum bine scrie eurodeputatul Cristian Preda, nu am avut nicio evaluare a impactului pe care o măsură similară l-a avut în cazul preşedinţilor de Consilii Judeţene.

Foarte probabil că astfel de calcule nu au stat la baza votului din Parlament, ci doar interesul de moment al partidelor. Legea votată astăzi în Cameră a fost susţinută de PDL şi PSD, iar PNL a fost împotrivă; e de înţeles, primele două partide au cei mai mulţi primari, pe care doresc să-i păstreze în funcţie. Cred însă că PDL s-a cam păcălit aici; probabil îşi face calculele că va putea cumpăra suficiente voturi încât să-şi păstreze majoritatea primarilor în funcţie. Însă uită că opoziţia e unită împotriva lor, iar pe fondul general de nemulţumire USL va avea prima şansă mai peste tot. Probabil că UDMR este principalul beneficiar al schimbării, pentru că are un electorat ceva mai disciplinat.

Categories
Stiri tu cu cine ai vota

Votul prin corespondenţă şi frauda electorală

Acum vreo zece zile cel mai sondor blogger a făcut vâlvă cu un articol provocator încă din titlu: Cât se poate frauda prin intermediul votului prin corespondenţă? Ipoteza principală a articolului este că prin introducerea acestui mecanism alternativ de vot apare o nouă oportunitate de fur de voturi şi că patidele vor încerca să profite, cu precădere PDL, iniţiatorul proiectului. După calcule complexe cu care vă las să vă delectaţi la sursă, Turambar ajunge la concluzia că PDL ar putea să câştige cam 6% din introducerea votului prin corespondenţă în străinătate, cea mai mare parte (adică vreo 4 din cele 6 puncte procentuale, dacă am înţeles bine) prin fraudă.

Aşa cum era de aşteptat, articolul a stârnit vâlvă. Turambar a fost fie atacat, fie lăudat de cei care văd doar PDL şi reacţionează pavlovian şi a fost pentru o zi sau două vedetă pe la moguli. Au fost şi câteva reacţii la obiect, care discutau metodologia de calcul, însă fără a veni cu contra-argumente solide. Şi au mai fost alte câteva reacţii la obiect, cele care discutau principiul şi costurile asumate pentru a asigura accesul la vot. Apoi s-a aşternut liniştea şi ne-am întors la alte subiecte. Şi dacă tot e linişte, m-am gândit şi eu să scriu o replică la articolul lui Turambar.

Voi spune de la început că poziţia mea de principiu este că mecanismele alternative de vot – vot anticipat, vot prin corespondenţă, chiar vot electronic – trebuie introduse de urgenţă, pentru toţi cetăţenii (nu doar pentru cei din străinătate). Între 15 şi 20% dintre cetăţenii români cu drept de vot trăiesc în altă parte decât au domiciliul din documentele de identitate sau călătoresc în ziua votului. Fie că sunt în ţară sau străinătate, este anormal să li se ceară să facă un drum lung şi costisitor până la secţia de vot de care aparţin. În particular pentru cei din străinătate, chiar şi la scrutinurile la care există liste speciale cea mai apropiată secţie de vot este de obicei prea departe pentru a fi tentaţi să participe. Este datoria statului să asigure cetăţenilor căi prin care să poate să îşi exercite lesne dreptul la vot, iar aceste căi sunt deja folosite de democraţii mai vechi, nu trebuie să invetăm nimic.

În acelaşi timp însă, trebuie să privim cu seriozitate problema fraudei, pentru că suntem păţiţi. Experienţa ne învaţă că dacă lăsăm la îndemâna partidelor un sistem cu posibilităţi de fraudă, aproape sigur acestea vor profita de el. Din această perspectivă, eu nu citesc articolul lui Turambar în cheie politică, anti-PDL, ci în cheie civică, un semnal de alarmă binevenit. Să fim atenţi cu votul prin corespondenţă că putem să avem probleme. Păi să fim.

Aici vin cu critica la adresa articolului. Nu am nimic de spus în legătură cu formulele de calcul. Cred că ipotezele intermediare sunt de bun simţ şi formulele propuse au sens. Însă, dintr-un motiv care îmi scapă, Turambar a ignorat un element esenţial de context: cum se desfăşoară votul prin corespondenţă? Cadrul general propus este că oricine dintre cei aflaţi în străinătate votează în voie prin poştă şi deci furnizează un potenţial vot ce poate fi furat. Nu e chiar aşa.

Proiectul MAE nu propune deloc un sistem simplui. Dimpotrivă, dacă lucrurile rămân aşa va fi destul de complicat. Pentru a vota prin corespondenţă sunt trei paşi importanţi:

  1. înregistrarea voluntară în registrul votanţilor prin corespondenţă, în scris, la ambasada cea mai apropiată, dovedind reşedinţa oficială (cu înscrisuri) în ţara în care eşti
  2. primirea prin poştă a documentelor securizate
  3. trimiterea votului, tot prin poştă

Condiţia iniţială reduce bazinul potenţialilor votanţi prin corespondenţă la aproximativ o treime. Afectează în principal românii aflaţi la muncă în Spania şi Italia, adică ţinta predilectă pentru un eventual furt la urne. Turambar a luat în considerare acest lucru în calcule, dar vom vedea că este important şi pentru potenţiala fraudă, atunci când este pusă în practică.

Să mergem mai departe. Cum se poate frauda cu ajutorul votului prin corespondenţă? Sunt două metode de a adăuga voturi suplimentare:

  1. Vot dublu. Pentru o parte din cetăţenii ce se înscriu la vot prin corespondenţă  se introduce în urne câte un vot pentru ei şi la localitatea de domiciliu.
  2. Vot fictiv. Pentru o parte din cetăţenii aflaţi în străinătate şi care nu au chef să voteze sunt produse de către aparatul MAE voturi prin corespondenţă.

Ambele metode au importante impedimente în practică. Pentru votul dublu trebuie controlată comisia de vot, ceea ce nu e aşa simplu acolo unde primarii sunt din opoziţie; iar alegerile locale sunt înainte de cele parlamentare. Însă problema cea mai mare rămâne verificarea votului dublu. Autoritatea Electorală a folosit deja un sistem de verificare post-alegeri şi lucrează la unul ce ar putea să micşoreze foarte mult timpul de control.

Votul fictiv este un coşmar birocratic. În primul rând, MAE trebuie să producă o listă cu cetăţeni români aflaţi în străinătate şi cu probabilitate ridicată să nu voteze în persoană. Atenţie, trebuie să producă nu doar lista, ci şi documentele cerute de lege pentru fiecare, unele emise de statul român, altele de autorităţi străine. În pasul doi, trebuie să trimită prin poştă, cu confirmare de primire, plicurile către toţi aceşti oameni, şi să aibă confirmările de primire. Doar apoi trebuie să adauge efectiv voturile în urnă, şi să aibă elementul de control. Probabilitatea ca angajaţii MAE să facă toate aceste lucruri pentru zeci, poate sute de mii de voturi, şi totul să rămână ascuns, este foarte redusă.

Având în vedere cele de mai sus, părerea mea e că ignorând contextul Turambar greşeşte. Poate că în teorie frauda e posibilă, dar în practică va fi al naibii de greu de implementat.

Aici mă îndepărtez de articolul de la care am plecat, pentru a spune că proiectul MAE este criticabil tocmai pentru că face procesul de vot prea dificil şi îl reduce la o categorie restrânsă de cetăţeni – cei care au reşedinţa oficial în străinătate. Votul prin corespondenţă şi alte mecanisme alternative de vot trebuie introduse pentru toţi cetăţenii şi însoţite de informatizarea sistemului, astfel încât să fie prevenită frauda. Acesta este însă un subiect pentru un alt articol.

Înainte de a încheia mai trebuie să fac o precizare. Toate mecanismele alternative uşurează cumpărarea de voturi, pentru că oferă cumpărătorului o cale prin care să verifice direct dacă vânzătorul chiar a vota aşa cum i s-a cerut. Un partid hotărât poate să identifice cetăţenii dispuşi să-şi vândă votul, să îi ajute să se înscrie pentru vot prin corespondenţă, să îi controleze cum votează şi să pună în numele lor la poştă plicurile închise. Costurile asociate s-ar putea să fie mai mici decât cele actuale. E adevărat, e o problemă potenţială. Însă nu chiar aşa de mare. Pe de o parte, PDL şi USL se vor contracara reciproc în această practică; pe de altă parte, românii din străinătate nu sunt aşa săraci să se vândă ieftin şi au intrat în contact cu alte valori; se vor gândi de două ori înainte să o facă. Până la urmă, dacă votul e un drept, trebuie să acceptăm că fiecare îl utilizează aşa cum consideră de cuviinţă. Unii pot să aleagă pentru principii înalte, alţii pentru o pungă cu făină. Am ajuns de unde am plecat: e dreptul lor.

Categories
random

“Nu vă putem oferi o viaţă frumoasă …

… dar vă putem asigura un final decent!” Ăsta e mesajul cu care mi-am început ieşirea de sâmbătă dimineaţa. Mare noroc pe ăla care a îmbâcsit căsuţele poştale cu fluturaşii lui siniştri, că şi-o lua rău de la băbuţele din bloc, dacă îl prindeau în fapt.

Nu zic, am văzut mai grosolane, cu sicrie* de copii scoase spre prezentare chiar pe trotuar. Aşadar, după Funerar TV şi celebrul motto “Vrei nu vrei tot la noi ajungi” (cu reducere 10% pentru pensionari!), marketingul funerar atinge noi culmi prin flyerul funerar chiar în cutia ta poştală. Ideea unui flyer e că poate-poate scapă de aruncatul la gunoi şi îl păstrează vreun potenţial client. Dar cu flyerul funerar ce faci? îl ţii “că nu se ştie niciodată” în teancul cu flyere de pizza, săli de fitness, zugrăveli şi “reduceri acum la nuştiuce produse”? Creepy marketing.

În rest, mă foarte bucur că nu ştiu ce-nseamnă serviciul de la punctul 5 “Oamenii manipulat” sau fiţosul punct 9 “Efecte”. Apel gratuit la număr d-ăla ca de taxi? Şi  pachet “All-inclusive”? Sofisticare, nene.

Oricum, e frumos să râzi de moarte. :)