La colțu' străzii

Legea Dării în Plată ESTE constituțională. Retrospecții despre maneaua retroactivității

13 comentarii

Scriu această postare să am link de dat pe facebook când iar și iar revine discuția despre legea dării în plată. Am așteptat curios decizia Curții Constituționale pe chestiune.

Chiar în prag de alegeri parlamentare, legea Dării în Plată (DIP) ne arată cea mai hulită instituție publică, Parlamentul pus la treabă, această lege fiind printre puținele exerciții parlamentare (singurul?) de tip  grassroots finalizate cu succes. Arareori se bifează atât de intens toții pașii dezbaterii publice, parlamentare, constituționale precum în urcușul legislativ al acestei legi. Un caz de manual pentru democrația românească.

miting-legea-dip

Foto: Adevarul.ro

Decizia Curții încheie saga unor mii de oameni

…care în mai mulți ani de zile s-au organizat întâi pe forumuri, apoi pe grupuri de yahoo, apoi pe facebook și au reușit pas cu pas să obțină mai întâi celebra Ordonanță 50/2010 iar acum legea DIP. La baza ei stă însă o lege a fizicii, principiul acțiunii și reacțiunii. Oare credea cineva că comisioanele ilegale, contractele prezentate fix la semnare, dobânzile aleatoare, evaluările măsluite și câte și mai câte acțiuni abuzive ale băncilor din România vor rămâne la nesfârșit fără reacțiune? Orice inginer ar fi sesizat că tot acest potențial se va descărca violent într-un fel sau altul.

Din fericire, descărcarea s-a întâmplat instituțional, societatea românească trecând un test de maturitate. Poate în timp vom învăța să mânuim mai dibace unealta parlamentară.

Am tot urmărit argumentele și pro și contra legii Dării în Plată încă de când a apărut ca proiect. Mai mult contra, deoarece o singură voce a reușit să prezinte elocvent  motivele din spatele acestei inițiative legislative confirmată în această săptămână ca lege constituțională. În timp și această voce a avocatului Piperea a împrumutat discursul înveninat al adversarilor, lăsându-mă abandonat într-o junglă informațională de termeni juridici și pretinse clarificări atât de evident-partizane de ți-era jenă de ipocrizia lor înverșunată, de ambele părți.

Pe de-o parte împrumutații afectați care în primul rând ne-au afectat pe toți cu efectul lor de turmă cumpărătoare pe nemestecate. Nu, nu toată lumea s-a aruncat așa în gol. Dar disponibilitatea câtorva zeci de mii de a-și amaneta 30 de ani de viață în schimbul unei ghene comuniste mi-a negat mie dreptul la o casă la un preț corect. Și mi-a dublat chiria în mai puțin de trei ani aproape împingându-mă în febra generală de a-mi vinde și eu viitorul în rate la fel ca ei. Eu cel mereu în chirie chiar și când scriu aceste rânduri, eu cel fără de credite care nu va beneficia de darea în plată reprezint majoritatea, însă pot înțelege această minoritate înverșunată și da, ipocrită.

Fiindcă mult mai înverșunat și mai ipocrit s-a acționat de cealaltă parte. Spre exemplu, două perversiuni folosite la greu în dezbaterea publică:

  1. Mangleala argumentului retroactivității

A se scuza termenul de stradă dar argoul ăsta încă absent din DEX definește discursul înșelător al bancherilor, gen:

“O lege nu poate modifica retroactiv un contract între părți!” Cum să nu fii de acord? Foarte corect spus dar… fals! Sintagma “contract între părți” strecurată viclean în dezbatere sugerează așa, o negociere amiabilă între creditat și creditor, parte în parte, într-o deplină egalitate a armelor. Fals. Mai jos, niște nuanțe importante pentru discromații bancari și portavocile lor mass-media.

Legea nu vorbește de părți ci despre consumatori. Pe care îi definește clar sub un plafon și care se identifică evident drept consumatori fiindcă nu negociau un contract ci primeau un produs financiar standard. Consumatori le spuneau și băncile, diviziile chiar așa se numeau: retail. Orice stat intervine legislativ în protecția consumatorilor. Oricând, inclusiv retroactiv. Care încă mai au dubii juridice să-și verifice modificările făcute de legislativ în  contractele lor de utilități.

Drept comparație, încercați să comandați un laptop de la un magazin online. Orice persoană fizică știe că poate returna produsul în câteva zile fără nicio altă explicație. O persoană juridică efectuează un contract de achiziție, intră în alt registru comercial, în fine, nu beneficiază de acest drept de consumator.

Consumator, consumator, repet consumator! Consumator, da? Con-su-ma-tor. Legea Dării în Plată reglementează un produs financiar dedicat consumatorilor. În fiecare editorial, în fiecare apariție, în fiecare frază respirată de piariștii bancari se ignora autist sau arogant acest detaliu critic. Fiindcă  diavolul se ascunde întotdeauna în detalii.

  1. Maneaua cu Legea Dării în Plată, e numai una, unică în lume!

Din nou, cu scuzele de rigoare, excepționalitatea din vaietul cântat fals de bacherii din România aduce a manea, nu a contraargument valid. Oooooh, darea mea.

“Nu există o asemenea lege nicăieri în lume!” Fals. Spania, Letonia, așa repede din scurt. Dincolo de minciuna eronat-generalizatoare, afirmația trebuie refrazată într-un context adecvat ca să reflecte realitatea celorlalte țări. Există peste tot în lume negative equity. Nu există legea dării în plată fiindcă nu e nevoie de așa ceva! Fiindcă acolo există legea falimentului personal!

Revin la comparația persoane fizice vs persoane juridice. În România o persoană juridică își poate declara insolvența, respectiv falimentul. O persoană fizică, culmea! nu. Un infractor poate fi reabilitat după o crimă. Un împrumutat pe persoană fizică, care într-o perioadă a vieții intră în incapacitate de plată nu va putea niciodată beneficia de această posibilitate a reabilitării acordată criminalilor sau violatorilor. Toate aburelile oficiale despre renegocieri, reeșalonări au însemnat  mereu  praf în vânt, vorba Nobelului 2016. Omul va datora pe viață, indiferent de circumstanțe. În timp ce băncile țineau cu dinții de strategia asta, lumea dansa în cluburi pe  melodii de-ale lui Puya cu astfel de videoclipuri:

banca-lesa

Și aici ajungem la marea vină a sistemul bancar românesc

De la sediul BNR până la ultima sucursală de bancă comercială de la sat, cu toții s-au  unit tenace sub un scop comun: blocarea legii falimentului personal. O împotrivire totală și absurdă care acum le-a explodat înapoi în față.

După observația Curții Constituționale despre impreviziune la Legea Dării în Plată, s-ar putea întoarce roata, se poate prevedea o grabă foarte interesată în a reglementa insolvența și falimentul personal. Băncile preferă predictibilitatea, nu cred că bancherii vor alege să stea la interpretarea și ciocănelul fiecărui judecător care va dicta impreviziunea în contractele lor de credit. De urmărit.

Ce minte de guler alb își închipuia că nu va refula tensiunea acumulată din această neglijență parlamentară manevră de lobby, din această lipsă de legiferare de care au abuzat bancherii ani de-a rândul? Așa s-a creat momentul public, valul crescut pe care s-au votat Ordonanța 50/2010 și  legea Dării în Plată sau a apărut legea conversiei creditelor în franci (cel mai probabil neconstituțională) și câte vor mai urma.

Redescoperirea Parlamentului de către niște cetățeni organizați pe net rămâne cea mai importantă consencință a legii DIP. Este fără doar și poate un câștig semnificativ pentru educația parlamentară a românilor. O altă certitudine ar fi că instituția Avocatului Poporului a eșuat lamentabil în menirea sa, Victor Ciorbea aflându-se într-un profund conflict de interese având în vedere creditul său de 1,5 milioane de euro. Asta când nu se ocupa de salvarea pușcăriașilor scriitori. Avocatul neoficial al poporului a fost avocatul Gheorghe Piperea.

În loc de epilog

… las aici un mic rant împotriva gunoaielor împachetate în mass-media pe tema legii DIP.

S-a scris acuzator despre populismul legii DIP. Care populism când legea ajută doar câteva mii de cetățeni din cei 18 milioane înregistrați cu drept de vot? S-a discutat panicard despre impactul economic devastator. Dar recentele falimente bancare din România (Carpatica, Volksbank, RBS, Bank of Cyprus) s-au întâmplat înaintea legii DIP și oricum creditele respective neperformante au fost de mult vândute la pachet către tot felul de recuperatori, la o zecime din valoarea lor (ex: BCR sau Bancpost). Orbirea asta fără simț critic seamănă cu presa Roșia Montana Gold Corporation.

N-am citit aproape nicăieri prezentări echilibrate despre argumentele care au trecut cu brio și de Parlament și iată! și de Curtea Constituțională.

În schimb s-au propagat terrabiți de acuzații și vaiete dinspre aristocrația bancară. Ar trebui tăguiți undeva pentru posteritate toți cei care au rostologolit papagalicește diverse intoxicări bancare, fie ei jurnaliști, influenceri, părerologi și alți răspândaci cu pene colorate pe spate. Niște papagali, după cum i-a etichetat în unanimitate Curtea Constituțională. Nici măcar oportuniști, doar pa-pa-gali.

Nu sunt anti-bănci, le consider ceea ce sunt, fundația economiei și sper inginerește să nu sufere infiltrații care ne pot afecta stabilitatea tuturor. N-am nimic cu reprezentanții băncilor comerciale, le înțeleg pozițiile și fișa postului (și salariul).  Am însă o problemă cu aroganța pe subiect. Mai ales a unor reprezentanți ai statului român.

Despre aroganță și tupeism bancar

Nu vă încarc acum cu toate declarațiile penibile de-a lungul vremii – sau poate continuăm împreună cu o culegere a lor la secțiunea de comentarii. Se știu ei foarte bine care sunt bias. Ba mai mult, se simt foarte bine ei între ei confirmându-și convingerile în anturajul lor elitist. O minimă regulă de etică a oricărui profesionist spune să nu-ți depășești aria de competență. Prețioșii BNR au călcat-o în picioare.

Au predat nonstop cu nonșalanță lecții juridice despre concepte legale precum retroactivitatea legii, unde nu aveau nicio competență, după cum se vede din testul constituționalității picat la Curte. Apoi  vorbind despre concepte economice fără a procesa deloc principiul falimentului, s-au făcut pur și simplu de râs în ipocrizia lor candidă. Nu mai zic că sfătoșii BNR blamează efectele DIP  asupra pieții, când tot politicile BNR au dublat instant prețul caselor, totul  sub deviza lipită de sigla lor: “Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea și menținerea stabilităţii preţurilor”.

În prezent vocile BNR acuză o campanie media concertată împotriva instituției; asta în timp ce un viceguvernator BNR  e ridicat de poliție si dus la pușcărie pentru o mită de un milion de euro. Mda. Din păcate, în toată povestea legii dării în plată, Banca Națională a României și papagalii săi au dovedit o superficialitate egalată doar de aroganța lor semidoct-disprețuitoare. Un dispreț la fel de înalt și puternic respingător precum gardul pe care și l-au ridicat post-criză în plin Centru Vechi deschis și efervescent.

Singurul care a înțeles că s-a întins prea mult coarda este chiar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu care ieri a îndemnat ferm bancherii “să renunțe la aroganță și tupeism”. După decizia Curții Constituționale, acesta e primul gest oarecum de mea culpa. Restul prețioșilor s-au ascuns într-o deplină  tăcere îngâmfată. Tuturor, o bătaie constituțională în obraz.

Anunțuri

13 gânduri despre „Legea Dării în Plată ESTE constituțională. Retrospecții despre maneaua retroactivității

  1. n-am citit, da esti suparat rau!

    te pomeni ca si tu tzi-ai tras bloc in timpul boom-ului imobiliar!?

    (nu citesc pentru ca eu mi-am dat seama, doar dupa figurile celor care au promovat legea (si nu sint f-un mare fiziognomist), pentru cine ea data.

    • N-ai citit dar știi. Doar după figuri.

      Nu sunt supărat, micul rant a fost adăugat spre încheiere. Pentru că merită. Și n-am credite, nici proprietăți. Nici executări silite, nici gânduri de dat în plată.

      Dar am gânduri de ce răspund aiurea unuia care are certitudini fără să citească.

  2. slab.
    e consumator pentru ca banca ii zice „retail”? nu-ti place engleza? retail e si la supermarket. cate contracte ai semnat cand ti-ai cumparat un iaurt sau o pereche de blugi? si de cate ori in viata cumperi o locuinta? sa zicic a un credit imobiliar este un oarecare credit de consum mis e pare o imbecilitate. contractul e contract. negociezi si semnezi. nu negociezi? esti fraier… oricate legi va da statul, tot fraier ramai. pune mana pe carte sau ia-ti un avocat cand semnezi.
    si din toate astea reiese ca nu e retroactiva? pai daca iti cumperi berea si te trece ala pe caiet ca esti amarat si n-ai bani pana la salariu, intelegerea intre parti nu exista? esti consumator. si? ai consumat creditul, acum platesti cat ai promis.
    OUG 50/2010 a rezolvat problema comisioanelor. a rezolvat-o echitabil. bancile platesc inclusiv dobanzi din urma daca ai un avocat bun. DIP e o marlanie din categoria „ba p’a ma-ti!” in ritmul asta nu ne distingem de maimutele din jungla africana.

    • Nu dragă pehash, se pare că este consumator și i se aplică retroactiv ȘI contractelor sale ÎN derulare fiindcă așa a spus Curtea de Justitie a Uniunii Europene – cauza Volksbank Romania si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (2012). Citez :

      Prin hotararea pronuntata, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis, in principal, ca:

      – statele membre pot extinde prevederile Directivei 2008/48/CE si pentru contractele garantate cu un bun imobil;
      – prevederile actului national de transpunere pot fi aplicate contractelor de credit ipotecar aflate in derulare;

      Apoi, un criminal se poate reabilita, poate reveni legal în societate. O firmă poate scăpa de datorii în mod legal declarându-și insolvența/falimentul. Nu crezi că o persoană care nu mai poate plăti merită același tratament măcar ca o persoană juridică?

      Nu contesc că respectivii au fost fraieri, am început textul cu înverșunarea lor ipocrită. Dar nu degeaba le-a dat dreptate Curtea de Justiție a UE citată mai sus precum și Curtea Constituțională a României, oricât i-ar face fraieri, imbecili, maimuțe și mârlani domnul comentator pehash.

  3. ce chestie: eu am credit/e, si nu sint asa de nervos 😀

    nu e/ nu era nevoie sa-mi raspunzi.

  4. Nu prea stau in picioare ACESTE argumente la o minima observatie.

    1. Produsul e creditul, nu proprietatea imobiliara. Oamenii asta au cumparat: bani. Ati spus-o cu gura dvs: rezultatul a fost c-au crescut preturile – si, recunosc, m-a scos si pe mine din sarite la momentul respectiv. Chiar daca am face un triplu salt logic si-am spune ca imobiliara e produsulu, nu-mi veniti cu prostia cu laptopul. Cumparati o masina. Returnati-o peste o saptamana, daca va da mana.
    2. Paralele si perpendicularele cu alte legislatii. Aratati-mi ce legi similare sunt, care sunt punctele comune si care sunt diferentele si mai aratati-mi care au fost efectele. Nu prea vad sa sustina cauza DIP…

    Intr-adevar, trebuie o lege corecta a falimentului personal. DIP-ul e o porcarie, ca si legea conversiei. Sunt bancile vinovate? Desigur. E BNR de vina? Sigur ca si ea. Insa vinovatii principali sunt actualii datornici.

    Si nu, it’s not over yet. Pana nu ajung spetele in solutionare definitiva – probabil in tribunal international, nu s-a terminat

  5. Legea insolvenței persoanelor fizice nr. 151/2015 a fost adoptată de Parlament în mai 2015 și ar fi trebuit să intre în vigoare în decembrie 2015. Guvernul a prorogat prin ordonanță de urgență intrarea în vigoare până la 31 decembrie 2016. Ulterior, prin legea de aprobare a OUG respective, Parlamentul a decis că va intra în vigoare la 31 octombrie 2016 (da, peste două zile).

    LATER EDIT: Legea care spune că intră în vigoare pe 31 octombrie e la promulgare. A fost adoptată pe 12 octombrie. Președintele are 20 de zile să ia o decizie. Deci luni trebuie să se decidă.

    Acum să ne întrebăm: dacă guvernul ar fi lăsat legea 151/2015 să intre în vigoare la timpul ei, ar mai fi fost nevoie de legea DIP și de legea conversiei ca supape sociale?

    Și încă o întrebare: ghici care lobby influent a făcut ca legea 151/2015 să fie amânată? Da, ați ghicit, cel al băncilor. Cum îți așterni, așa dormi.

    • Excelent comentariu, mulțumesc Ovidiu.
      Am citit legea 151/2015 (încă nepromulgată). Mi se pare cea mai elegantă rezolvare. Bine, acum datornicii vor mai avea și scurtătura aceasta a DIP, prin constatarea impreviziunii de către instanțe. Într-adevăr foarte foarte ironic ce a obținut lobbyul bancar, ar merita o postare separată.

    • Rezumat articolele 25, 42 si 71: se face un plan de rambursare (art 25) care se executa timp de maxim 5 ani (art. 42) dupa care se constata stingerea datoriilor (art. 71). Mai jos selectii de clauze din articolele citate.

      Planul de rambursare a datoriilor Art. 25
      (5) Durata de executare a planului este de maximum 5 ani de la data ramanerii definitive a deciziei de deschidere a procedurii de insolventa pe baza de plan de rambursare a datoriilor. Debitorul si creditorii sai pot prevedea in plan si posibilitatea prelungirii executarii cu cel mult 12 luni, in conditiile stabilite in plan.

      Inchiderea procedurii ca efect al executarii planului de rambursare a datoriilor Art. 42
      (1) In cazul in care planul de rambursare a fost executat, comisia de insolventa, sesizata de administratorul procedurii cu raportul final, necontestat sau ramas definitiv, dupa caz, constata indeplinirea masurilor si plata obligatiilor potrivit clauzelor planului si dispune inchiderea procedurii de insolventa pe baza de plan de rambursare a datoriilor, prin decizie, emisa in termen de 30 de zile de la primirea raportului final.

      Eliberarea de datorii reziduale ca efect al respectarii planului de rambursare a datoriilor sau a conditiilor procedurii simplificate de insolventa Art. 71
      (1) In cazul debitorului ce a fost supus unei proceduri de insolventa pe baza de plan de rambursare a datoriilor sau unei proceduri simplificate de insolventa, in termen de 60 de zile de la emiterea, in temeiul art. 42, a deciziei de inchidere a procedurii, debitorul poate formula o cerere de eliberare de datoriile reziduale.
      […]
      (5) De la data publicarii in Buletinul procedurilor de insolventa a hotararii judecatoresti de eliberare de datorii, debitorul nu mai poate fi supus vreunei interdictii sau limitari a drepturilor debitorului aflate in legatura cu insolventa acestuia.

      Pam pam.

  6. „Întrucît domnitorii nu au dreptul să bată monedă, în Principate circulau vreo douăzeci de monede; mai întîi, cele turceşti, bineînţeles, dar şi italieneşti, austriece, olandeze, ruseşti. Multă vreme, piesa de argint olandeză a fost cea mai răspîndită, iar unii istorici susţin că de la leul stînd în două picioare pe care îl avea pe revers — de unde şi numele Lowenthaler — ar veni numele unităţii noastre monetare, leul.”
    Neagu Djuvara – Intre Orient si Occident.

    Azi e la fel. Noroc cu UE ca a inventat Euro, altfel erau credite si in franci francezi si in guldeni si in silingi si in marci. Ba poate chiar pesetas sau drahme.

    Romania are o Constitutie, unde în primele articole se vorbește despre țara, teritoriu, simboluri naționale, dar moneda nu e inclusa aici.
    Despre ea se vorbește abia la art. 137, așa:

    ARTICOLUL 137
    (1) Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege.
    (2) Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene.

    În opinia mea chiar și atât permite ca în Romania sa nu circule decât moneda naționala. DACA SE VREA SI SE DORESTE!
    (De aderat s-a aderat, dar lege organica pentru alta moneda este? NU. Deci??…)
    Sigur, mi se va răspunde de „tovarasii scrufulosi”, nu circula decât lei. Dar nu e chiar așa și se știe foarte bine. Primul care o încalcă este Guvernul Romaniei. Și nu e vorba numai de actualul guvern ci și de celelalte, care au stabilit plata accizei în Euro la cursul din ziua nu știu care a anului (cind atunci e un curs prost, ca acciza sa fie mare. Ba mai mult s-a luat in calcul si o inflatie de nu stiu cit).
    Sigur, se plătește în lei și telefonul și internetul și cine mai știe ce, dar de fapt se plătesc niște Euro la un curs bancar din nu știu ce zi.
    Astfel ca nimeni nu poate controla factura, ea fiind diferita de la luna la luna.
    De ce așa? Pai fiindcă nimeni n-are vreun interes să fie altfel. Iar după 25 de ani în care au circulat mai multe monede (dolari, marci…) și în care din 1996 în Romania salariile au ajuns să se spună în milioane…
    Sigur ca privind dobinzile în alte monede ți se pare ca ești avantajat.
    E normal, fiindcă moneda aia e controlata în alta parte: Francul elvețian de Elveția, dolarul american de FED, Euro de Banca Europeana. Iar acele banci și apara interesul național în strinsa legătura cu guvernul țării respective. (Mai puțin Euro, dar asta chiar ma depășește, adică nu știu ce interes apara, ca sunt multe tari pe acolo și nu-s egale nici economic, nici industrial). Din moment ce acele banci au dobinzi de referinta mai mici decât BNR, și la credite dobinzile sunt mai mici. Dar cel împrumutat nu controleaza cursul de schimb, și nu știe când dobinda aceea o ia în sus. Și cum înțeleg ca dobinzile nu sunt fixe, probleme pot apărea repede și din 2 părți: curs și dobinda.
    De mai multe ori am scris și spus ca în conformitate cu dobinda de referinta a BNR și cu inflatia raportata, Romania n-are nici o problemă economica, dobinda BNR fiind mai mare decât inflatia.
    http://www.bnr.ro/Indicatori-de-politica-monetara-1744.aspx
    http://www.zf.ro/zf-15-ani/cum-a-evoluat-inflatia-in-ultimii-15-ani-11706444
    Adică Romania n-a fost în criza și nici nu este. Ceea ce nu prea e adevărat. De fapt Romania e în criza de peste 40 de ani.
    Se vede ca de ceva vreme BNR a scăzut dobinda, dar nu suficient încât sa devină atractiv împrumutul în moneda naționala.

    Cu dobinzi de referinta mici (FED o are chiar mai mica intre 0 și 0.25%) împreuna cu politici de consolidare de infrastructura, retur de impozit în caz de renovari și alte stimulente, guvernele tarilor forteaza repornirea motorului economic.
    În paranteza și dolarul a luat-o în sus destul de bine.
    Cumulat și cu barilul de petrol la 40-50$ economia SUA va trece pe lingă toate ca o racheta. (Apropos, banuiesc ca se știe ca bursa din New York a recuperat demult pierderile în materie de indice Dow Jones de la căderea din 2008, iar acum a trecut de 16000. Acolo benzina e mult mai puțin taxata, ceea ce face ca bugetul sa depinda mult mai puțin de baril. (http://gasprices.aaa.com/. Pretul e in dolari pe galon, iar galonul are 3,78 litri. Adica un pret de cca 2,7 lei/ litru)
    Revenind la „problema creditelor în franci elvetieni”, cred ca e o problema strict romaneasca și strict a institutiilor.
    Toate tranzactiile trebuie făcute în lei. Toate contractele și serviciile trebuie incheiate și plătite în lei. Toate taxele trebuie stabilite în lei. Pur și simplu lei, fără la cursul euro din ziua…
    Toate creditele trebuie date în lei.
    Normalul e un pic altfel.
    Trăiesc într-o țara unde nimeni nu îndrăznește să-mi ceara decât moneda ce o primesc ca salariu. Am mașina americana, am telefonie interurbana și internațională tot de la o companie americana. Ba mai mult, am cautat un bilet de avion sa zbor și am găsit un preț bun la o companie ce am descoperit ca era prin California. Ei bine, prețul plătit este mereu în dolar canadian și niciodată n-a fost dolar american, plătit în dolar canadian la cursul din ziua… (Când am vrut sa inchiriez o mașină în Romania mi s-au dat preturi în Euro, iar la întrebarea mea legată de moneda, răspunsul a fost stupefiant, invitație la evaziune fiscala pe fata: Dacă plătiți în Euro nu mai plătiți TVA.)
    Aici bancile se inghesoaie să-ți dea credite (în dolari canadieni, evident), ba pentru casa, ba pentru mașina, ba pentru altceva. Nu glumesc deloc. Deși contul îl am cu o banca, creditul ipotecar îl am cu alta, ca ei mi-au dat o dobinda mai mica cu vreun sfert de punct procentual… Și despre cât de simplu e sa iei un credit ar merita sa scriu un articol.
    Aș vrea sa văd scris un articol de cineva ce trăiește în Anglia, dacă banca ii da credit în franci elvetieni, sau cineva din Elvetia dacă banca ii da credit în lire sterline. Nu de alta, dar pentru a demola minciuna asta cum ca Romania este în UE și ca în UE moneda e Euro și toate bla-bla-urile legate de asta.
    Si o scurta comparatie pentru o situatie ipotetica.
    In anul cind am facut creditul ipotecar dolarul canadian si cel american erau cam egale, ba chiar un pic mai mare cel canadian decit cel american. (Sigur, vorbind de 1,01, 1,05 maxim). In plus, dobinda FED era 0% sau 0,25%, pe cind dobinda de referinta a bancii canadiene era de 1%. De aici sigur ca pentru un ipotetic imprumut in dolari americani as fi avut o dobinda cam cu 1% mai putin, deci o rata mai mica, deci as fi putut lua o suma ceva mai mare in dolari americani.
    Azi, cind scriu, dolarul canadian este devalorizat, cu 1 dolar canadian iei numai 0.73 – 0.75 dolari americani. O devalorizare de 25%. Daca bancile canadiene mi-ar fi dat aceasta moneda, chiar daca la dobinda mai mica, azi eram in situatia multora din Romania.
    Dar fiindca bancile mi-au dat credit fix in moneda nationala azi nu am nici o treaba cu cursul dintre cei doi dolari. Eu platesc aceeasi rata luna de luna.

    O politica ce ar fi acordat credite strict in lei n-ar fi generat nici problema francului elvetian si nici a Euro.

    P.S. Multumesc Moromitic pentru articol.

  7. Pingback: Lobby și bumerang bancar | La colțu' străzii

  8. Cineva n-a înțeles ce înseamnă verificarea condițiilor impreviziunii pe Codul Civil vechi….

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s