La colțu' străzii

Cum te „ajută” Ikea să rămâi fără mobilă

4 comentarii

Screen shot 2015-10-19 at 20.05.47

Să nu le credeți sloganul sau mai bine să îl interpretați ca „Noi vă livrăm poate de Crăciunul ăsta, dar poate cel viitor!”

De puțin timp am intrat și eu la categoria de propritari – adică mi-am luat casă (vorbim aici de apartament, să ne înțelegem). Si ca om care a locuit doar prin chirii m-am mutat fără mobilă, dar cu mari planuri (buget însă limitat, mai ales după renovări).

Am pornit deci în căutare de mobilă că sacii și cutiile sunt deprimante, iar camerele goale au un ecou supărător la ureche. Am fost prin ceva magazine, am văzut, nu mi-a plăcut și ușurel am ajuns și la Ikea (era duminică seara și parcă tot Bucureștiul se vărsase acolo). Mi-a fost atrasă privirea de un ansamblu pentru camera de zi (generațiile noastre se refesc de mobila masivă de sufragerie la care visau părinții noștrii) care se potrivea bine cu ceea ce aveam eu nevoie și încăpea și în bugetul meu limitat. Am făcut poză, am luat hârtia pe care erau trecute toate componentele și m-am întors acasă decisă să o comand on-line (oricum nu am mașină, și chiar dacă aveam unele componente cred că sunt prea mari pentru o mașină mică).

Marți, 13.10 (nu sunt superstițioasă) am făcut comanda și ca să fiu sigură am și plătit-o. Per total cu transport și montaj era o sumă, deloc nesemnificativă, dar na, nu în fiecare zi îți mobilezi casa. A doua zi am fost sunată de un consultant Ikea pentru a fi informată că din comanda mea lipsesc niște produse – adică în loc de 6 picioare pentru bibliotecă ei nu au decât trei, dar dacă vreau așa ei își livrează totul, dar cu trei picioare. Am râs și am precizat că nu am butuci prin casă ca să proptesc mobila. Am fost îndrumată să refac comanda a doua zi că sigur vor intra pe stoc blestematele de picioare. A doua zi am refăcut comanda (mi-am pus chiar reminder pe telefon), deci vorbim acum despre data de 15.

În 16 iar o voce suavă mă anunță că nu au toate 6 picioarele, ci doar 5. Mă întreba senină dacă vreau livrarea așa, doar cu 5 picioare. Absurd am zis, cum să îmi instalați doitamai mobiloiul de 3 metrii lungime cu un picior lipsă? Deci iar am anulat comanda, dar am fost sfătuită să o refac că cică a doua zi va fi mai bine. (Nu mai intru în discuțiile cu plata, cum am explicat eu că nu mai pot să scot, de pe o zi pe alta, 4000 lei din buzunar așa lejer, ca sunt la ei in cont și ca nu știu când îi voi primi înapoi. Mi s-a dat și soluție – să precizez că plătesc la livrare, că până atunci îmi voi recupera banii.)

Previzibil deja, în 17 iar am fost sunată că nu sunt niște chestii mici, o bară pentru umerașe și o polită pentru dulapul pentru copii (comandat tot de la început). Am spus că sunt de acord să mi se livreze comanda și fără cele două obiecte, că sunt mici, că trec eu să le iau mai târziu din magazin (doar am 335 la bloc). Am aflat că nu mi se poate face livrarea unei comenzi incomplete, că să refac iar comanda. Chiar mi s-a spus că dacă refac comanda sigur vor fi în stoc și cele două mici obiecte. Uff, credeam că am terminat. Deci în 17 am refăcut comanda.

Ca să nu mor liniștită am primit telefon și în 19. Ca să fiu informată că iar lipsesc elemente din comanda mea – fronturi de la niște polițe de la bibliotecă. Acum, doar după ce am întrebat, am aflat că montajul nu se face la momentul livrării comenzii, că ei vor primi pe stoc fronturile care îmi lipsesc, dar peste câteva zile (deci pot să trag eu o fugă după ele), deci că aș putea în sfârșit, după 3 săptămâni să am ceva mobilă.

Tare mă tenta să spun că nu mai vreau mobila lor, că să se spele cu ea pe cap, că se pare nu vor să o vândă, că mari eforturi nu fac. Sunt însă strânsă cu ușa și am acceptat. Dar nu mai sfătuiesc pe nimeni ca în curând să facă comenzi on-line complexe la IKEA, că vor păți ca și mine – vor rămâne cu casa goală vreme îndelungată vorbind în fiecare seară la telefon cu un alt consultant care va spune altceva, derutant si oferind doar speranțe deșarte.

Ca o cetățeancă adevărată am făcut reclamație, mă gândesc să fac și la Protecția consumatorilor (instituția chiar funcționează, știu din experiență proprie).

Mai bine îmi comandam de undeva (dacă avema imaginație) și măcar mă certam cu un nene, același, decât cu altcineva în fiecare seara, la telefon.

Ikea online sucks!

Anunțuri

Autor: Daniela

mămica Moacei / Moaca's mom Am o minune de fetiță și trei pisici

4 gânduri despre „Cum te „ajută” Ikea să rămâi fără mobilă

  1. Am făcut același exercițiu, dar în altă țară. Mobilă pentru a acoperi 100 mp, camere înalte (adică cu juma de metru peste cele din blocuri obișnuite de la noi). De venit a venit când au zis că vine, adică la 2-3 săptămâni de la comandă. Nu a lipsit nimic, nu a fost nimic în plus. Cum montarea pe care o plăteam la ei se petrecea cel mai devreme cu două săptămâni mai târziu, am montat eu cu grație 3 săptămâni în șir 🙂

    Morala:
    1. a veni a doua zi, la mobilă, nu e o practică obișnuită, cel puțin nu în Germania și în Luxembourg (am comandat ulterior și de la alt furnizor – Hoffner, plus experiența altor prieteni).
    2. montajul vine pretutindeni mai târziu. Din motive pe care nu le înțeleg, așa lucrează IKEA oriunde în lume.

  2. sa inteleg ca mai bine te angajam pe tine pentru montaj decat sa le fi dat lor banii? 🙂 (doar ca esti supra-calificat pentru activitatea asta)
    eu insa nu inteleg jocul asta absurd de a comanda si anula si iar de a comanda. denota un management prost, o slaba pregatire a oamenilor si un dezinteres major pentru ce se intampla pe partea de comenzi on-line.
    mesajul este – nu ne paca sa lasam consumatorul cu banii in buzunar ca oricum avem destui si vindem peste plan (nu cred ca este insa cazul)

  3. Daca tot ati fost la magazin nu se putea sa fie luate de pe raft, puse pe carucior, platite si lasate la sectorul de livrare? Ca si asa o vizita la IKEA nu e de o ora.
    Asta cu comandatul on line pe mine ma cam sperie. Am experiente si pozitive si negative, asa ca pe cit posibil le iau de la magazin si le las la sectorul livrare.
    Cit despre mobila de la IKEA am o parere tare proasta. E cam de un singur loc. Nu poti sa te muti cu ea, ca la mutare practic se desface rumegusul ala.
    Ne plingeam de mult de mobila din PAL, ca e grea, ca rafturile de la biblioteca se lasa…. Dar PAL-ul ala era rumegus presat si cu ceva liant. Ce e acum la IKEA e rumegus cu multe incluziuni de aer… Iar despre prelucrare sau furnir… Nu se vede e prost prelucrat si fara furnir.

  4. Daniela, noi asteptam din 24 septembrie dupa mobila, a ajuns intr-un final si trebuie sa o retrimitem din cauza ca 1. am primit pachete care nu sunt ale noastre si 2. jumatate este deteriorata (Grav). Relatia IKEA – Fan Courier este una catastrofala, relatia Fac Courier – client este de-a dreptul de cosmar. Acum asteptam de vreo saptamana sa vina Fan Courier sa ridice mobila deteriorata. Divele de la Fan desi au program pana la ora 18 au spus ca ei dupa ora 16 nu mai vin sa ridice nimic. Aseara, in trafic, pe la ora 20:30, un microbus de Fan statea lipit de bara masinii mele spate…. ma gandesc ca au ceva cu mine, ma hartuiesc in trafic acum in loc sa vina sa ridice mobila..

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s