Pe agenda ședinței de guvern de ieri este un Memorandum care prevede semnarea unui acord de împrumut de 200 milioane de euro de la BIRD (parte a grupului Băncii Mondiale), pentru Proiectul privind învăţământul secundar. La o privire superficială, poate părea un lucru bun: iată, investim în educație. Analizând mai atent, trebuie să ne întrebăm de ce împrumutăm acești bani, pe care îi vom restitui apoi cu dobândă (mică, dar dobândă), deși am putea să facem aceleași lucruri cu bani (aproape) gratis de la Uniunea Europeană, fie din fondurile ce rămân necheltuie în acest exercițiu bugetar, fie din noile programe operaționale. Inevitabil, răspunsul la această întrebare ne duce către incompetență, dar și către suspiciuni de conflict de interese.
Să remarcăm mai întâi că Ministerul Educației, beneficiarul finanțării, este ca de obicei complet opac cu privire la acest subiect. Un împrumut de o astfel de dimensiune este o chestiune de interes public. Nicăieri în comunicările publice ale Ministerului nu găsim referiri la acest proiect, iar de dezbateri publice nu poate fi vorba. Este, din păcate, regula și nu excepția la acest Minister. Găsim însă informații despre proiect de pe site-ul Băncii Mondiale (se deschide în pagină nouă), care este obligată de regulile de funcționare să lucreze transparent și, spre deosebire de autoritățile românești, chiar respectă aceste reguli.
Aflăm deci că Proiectul privind învățământul secundar își propune să îmbunătățească tranziția de la învățământul secundar superior (liceu) la cel terțiar (universitate) și să îmbunătățească rata de inserție în primul an din învățământul terțiar, adică să scadă numărul celor ce abandonează în primul an de facultate. În acest scop, 75% din bani se vor duce către licee, fiind eligibile aproximativ 80% dintre acestea, cele cu rezultate mai slabe. Acestea pot primi granturi pentru educație remedială (pregătirea elevilor cu rezultate slabe), activități extracurriculare și îmbunătățirea bazei materiale (laboratoare). Restul de 25% din banii împrumutați vor merge la universități pentru programe de atragere a studenților și îmbunătățire a condițiilor din primul an. Sunt eligibile toate universitățile, inclusiv cele particulare. Beneficiarii finali vizați sunt tinerii din grupuri vulnerabile, incluzând: familii sărace, din mediul rural, situații familiale dificile, romi etc. Pentru aceste scopuri nobile România împrumută 200 de milioane de euro de la Banca Mondială.
Să ne uităm puțin la alternativă: fondurile europene. În primul rând, una dintre țintele ambițioasei strategii Europa 2020 se referă tocmai la procentul persoanelor care au absolvit studii universitare în grupa de vârstă 30-34 de ani. Ținta europeană este 40%, față de 37% în acest moment. Ținta României este 26,7%, față de 22,8% acum. În 2014, în urma unei evaluări a Consiliului European, țării noastre i s-a recomandat, printre altele, „să asigure creșterea calității și a accesului la învățământul profesional și tehnic, la ucenicii, la învățământul terțiar și la învățarea pe tot parcursul vieții și să le adapteze la necesitățile pieței forței de muncă.” Devine naturală folosirea fondurilor comunitare pentru programe care urmăresc țintele Europa 2020 și implementarea recomandărilor primite.
Prin urmare, în Acordul de Parteneriat România-UE 2014-2020, una din nevoile de dezvoltare identificate în domeniul educației este, deloc suprinzător, „îmbunătățirea accesului la învățământul terțiar și susținerea participării la acesta”. Corespunzător acestei nevoi, în Programul Operațional Capital Uman găsim mai multe acțiuni grupate sub titlul „Îmbunătăţirea calităţii şi eficacităţii învățământului terțiar, precum și a accesului și participării la acesta”. Toate componentele proiectului finanțat din banii împrumutați își găsesc locul aici. Ar fi suficient ca Autoritatea de Management să deschidă liniile de finanțare, iar beneficiarii enumerați, licee și universități, să facă propuneri de proiecte. Există chiar și bani de asistență tehnică, prin care ar putea fi sprijiniți să scrie și să implementeze aceste proiecte.
Și atunci, de ce trebuie să ne împrumutăm? Nu am cum să răspund cu certitudine la această întrebare. Pot însă să indic niște ipoteze:
- lipsa cronică de capacitate strategică. Nu e dificil să pui toate aceste componente într-un program, dar cineva trebuie să o facă. Banca Mondială oferă la pachet proiectul scris integral și banii, spre ușurarea funcționarilor responsabili cu gânditul.
- lobby-ul intens al Băncii Mondiale. Nu din bunătatea inimii stă cineva să scrie proiectul pentru România. Banca Mondială, cu tot obiectivul său de dezvoltare, rămâne o bancă. Își justifică existența (implicit locurile de muncă pentru cei ce se ocupă de asta) și profitul din existența împrumuturilor. Este interesant că România cumpără asistență tehnică, cu bani europeni, de la Banca Mondială, pentru redactarea acelor documente strategice citate. Consultanții Băncii ar fi putut să pună foarte bine componentele împrumutului în programele europene. Dar aici deja ne apropiem de o suspiciune de conflct de interese.
- flexibilitatea procedurilor în proiectul Băncii Mondiale. Știm deja că pentru fonduri europene procedurile sunt stricte și vor fi și mai stricte, de vreme ce procurorii anit-corupție investighează deja astfel de proiecte. Acordarea granturilor către licee și universități (publice sau private) va fi ceva mai flexibilă cu banii împrumutați, va lăsa Ministerului o marjă mai mare de decizie în selecția beneficiarilor. Lucrul ăsta contează, mai ales că se apropie un nou an electoral.
E posibil ca ipotezele mele să fie excesiv de pesimiste și să existe o explicație rațională. Mă tem însă că nu vom auzi vreodată vreo explicație. Și mai cred că vom vedea cum trec anii, se apropie 2020, vom începe să restituim împrumutul, cu sau fără rezultatele vizate, iar banii europeni vor rămâne tot la Bruxelles, pentru că noi nu vom fi în stare să ne scriem proiectele singuri.