Categories
Random Stiri Tu cu cine ai vota

Morții sau enervații? Prezență crescută la vot

Update. La ora 16, prezența depășește cu peste 4 puncte procentuale cifra din 2009. Pe de altă parte, a crescut participarea în rural, media de prezență depășind-o pe cea din urban. Pentru străinătate nu avem actualizare la 16, ci abia la 19. Vestea proastă pentru Iohannis este că județele cu cea mai scăzută prezență la vot sunt cele cu electorat maghiar numeros, de unde ar fi putut să se facă diferența. E posibil ca atitudinea UDMR să decidă aceste alegeri.

participare 2009-2014

Datele prezentate de BEC arată o prezență la vot, la 0ra 13, cu peste 3 puncte procentuale mai mare în 2014 decât în 2009: 27,22% față de 24,01%. Mai mult, dacă în 2009 pe tot parcursul zilei procentul participării la vot a fost mai mare în rural decât în urban, în acest an deja de la ora 13 rata de participare în urban a depășit-o pe cea din rural.

Și încă, în 2009 au votat în străinătate, în total, până la ora 21 (atunci nu erau statistici parțiale pentru străinătate) un număr de 147.757 cetățeni. Astăzi, doar până la ora 13, deja votaseră în străinătate 114.607 alegători, iar cozile la vot anunță o zi lungă.

Cred că este unul din efectele neașteptate ale campaniei agresive și arogante a PSD: cetățenii s-au enervat și au ieșit la vot. În același timp, mai cred că este unul dintre efectele mobilizării activelor de partid, la limita sau chiar în afara legii.

Întrebare este cine vor fi mai mulți: cetățenii enervați sau morții lui Dragnea? Vom afla răspunsul peste câteva ore. Până atunci, votați, pentru că da, putem vota mai mult decât pot ei fura. Undeva la sediul PSD niște oameni integri sunt cu siguranță nervoși.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *