Categories
Stiri

Un Văcăroiu, sau măcar un Boc, pentru liniștea lui Ponta

Un Văcăroiu, sau măcar un Boc, pentru liniștea lui Ponta

 by Ovidiu Lasă un comentariu

iliescu_nastase

La doar 42 de ani, Victor Ponta are prima șansă în alegerile prezidențiale. În fața acestui fapt, lăsând la o parte preferințele politice, este rațional să ne gândim ce va urma. Întrebarea cea mai importantă este cine va fi prim-ministru, iar nominalizarea va fi decizia lui Ponta. Actual premier abia a prins gustul puterii. Acum mai puțin de cinci ani, când a ajuns președintele PSD, era doar compromisul temporar până ce taberele din partid găsesc altă soluție. Între timp, și-a consolidat poziția, a câștigat alegerile parlamentare, este omul momentului. Îi place să fie în centrul atenției, să fie adulat, ascultat, să dea indicații și ordine. Își va găsi Ponta un premier care să îl lase să fie solistul guvernării? Are forța politică să își impună succesorul?

Președintele are puteri executive limitate, dar în funcție de personalitatea proprie și de capitalul politic pe care îl are poate să își mărească semnificativ aria de influență. Ion Iliescu a guvernat între 1992 și 1996 prin intermediul lui Nicolae Văcăroiu, dar s-a mulțumit cu o influență scăzută între 2000 și 2004, pe când creștea steaua lui Adrian Năstate. Similar, Traian Băsescu a condus guvernul între 2009 și începutul lui 2012 cu ajutorul lui Emil Boc, a intrat în conflictul care a dus la ruperea D.A. când a vrut să-l controleze pe Călin Popescu-Tăriceanu, iar coabitarea cu Victor Ponta a arătat ca un război de gherilă. În plus față de Iliescu, Băsescu și-a dorit și puterea reală și lumina reflectoarelor. Dintre toți președinții post-decembriști, singurul care nu a încercat să acapareze guvernul a fost Emil Constantinescu; probabil că acum îi pare rău.

Nu încape îndoială că Ponta și-ar dori să fie măcar un Iliescu, dacă nu un Băsescu. Sintagma „guvernarea de la televizor” nu e doar o vorbă goală și nu are în spate doar o tactică de marketing. Lui Ponta îi place în mod evident să fie la televizor și să ne povestească cum va rezolva toate problemele. Să nu uităm și că are în spate o rețea de clienți politici care au investit în el și așteaptă dividentele. Sunt toate semnele că actualul premier va căuta puterea. De altfel, prima lui opțiune a fost să rămână premier și să caute un președinte de tip Constantinescu. A fost împins către candidatură atât de calcule politice (are cele mai mare șanse dintre posibilii candidați ai partidului) cât și de presiunea celor din jurul doi care abia așteaptă să se elibereze locul. 

Așa ajungem la Liviu Dragnea, cel ce până nu demult era văzut drept succesorul cel mai probabil la conducerea guvernului. Propria rețea de putere conectată cu cea a lui Ponta ar fi trebuit să îi fie de ajuns. Este cunoscută insistența cu care Dragnea și-a împins mai tânărul șef către candidatură. Însă la fel de cunoscută este ambiția vice-premierului. Dragnea este singurul baron local ce și-a părăsit locul călduț în căutarea măririi la centru, riscând totul pe un vis. Nu încape îndoială în legătură cu ce fel de premier ar fi baronul de Teleorman, unul autoritar, hrăpăreț și fără scrupule. Adică unul deloc pe placul președintelui Ponta, dar și a altora din partid. Nu e de mirare că în timp relativ scurt Dragnea s-a văzut trimis în linia a doua, până la avertismente publice să nu mai uneltească atât timp cât nu s-a eliberat locul. Fără să fie scos din concurs, Dragnea a devenit doar una din opțuni.

Odată cu decăderea lui Dragnea, Ponta s-a bazat tot mai mult pe celălalt vice, Oprea. Am mai remarcat rolul crescut al găștii generalului, botezată UNPR, în organizarea guvernării și a campaniei lui Ponta. Interesul pentru funcția de premier e clar. E însă puțin probabil ca Oprea însuși sau unul din apropiații săi să fie nominalizarea – e un lucru pe care nici măcar griveii bine dresați mediatic nu l-ar înghiți cu ușurință. Dar gașca poate scoate lesne la iveală un domn de bine, cu imagine mai bună, dar la fel de bine conectat la serviciile din care s-a ridicat UNPR. În funcție de necesități poate să fie unul mai obedient, cum ar fi Teodor Meleșcanu, sau unul mai înfipt (dar deschis la negocieri), cum e Ioan Rus. Întrebarea e în ce măsură Ponta, de pe o parte, și partidul, pe de altă parte, va fi de acord cu un premier controlat discret din afara organizației.

UNPR nu e singura aripă a serviciilor ce ce uită cu jind la postul de premier; este generația foștilor, ce a mai rămas din linia a doua a nomenclaturii și fostei Securități, plus ce au mai racolat. Sunt însă tot mai activi noii securiști, cei aflați acum în soldă sau în apropierea cercurilor respective. Unii dintre ei s-au mulțumit să facă bani în umbră, alții au făcut pasul către politică. Sebastian Ghiță este doar cel mai vizbil, nu și singurul. Iar ei au deja un candidat, nimeni altul decât șeful șpionilor, George Maior. Campania de imagine a directorului SRI a început de câțiva ani și are rezultate relativ bune la publicul larg: cam prost la notorietate, dar percepție bună între cei ce au auzit de el. Maior se auto-propune (mă rog, dă ordine agenților de la Evenimentul Zilei sau B1 sau pe unde i-a mai plasat prin presă să-l propună) de câte ori vine vorba de ales președinte sau chiar premier. Este nașul lui Ponta. Are acces la dosare pentru negocieri ulterioare. Pare a fi în poziția ideală, doar că… are cineva cea mai mică îndoială că Maior va dori toată puterea? Dacă cineva va fi un nou Năstase, acela este Maior. În plus, e cam greu să vinzi partenerilor occidentali un premier venit de la SRI, oricât de pron-NATO se prezintă el. Din această perspectivă, anunțata demisie a șefului SRI, după alegeri, poate fi un pas în pregătirea alegerilor din 2016, în caz că nu merge acum.

Victor Ponta însuși a indicat public, în câteva ocazii, că după alegere ar vrea refacerea USL și un premier liberal. Pentru cine nu a înțeles, a pomenit și numele lui Călin Popescu-Tăriceanu. La prima vedere, acesta pare un om de paie ideal pentru ambițiosul Ponta. Nu are susținere politică reală proprie, nu poate emite pretenții, a acceptat în ultimii ani toate rolurile ce i s-au dat fără să comenteze. Ceea ce îi lipsește însă este loialitatea. Tăriceanu poate la fel de bine să asculte de Ponta sau de oricare alt lider PSD ce se află pe val. A arătat că nu are probleme să se țină de scaun și înfrunte un președinte furios, chiar și când furiosul e Băsescu însuși, pe lângă care Ponta e mic pisic.

Aici este probabil marea problemă a lui Ponta: cine îi este cu adevărat loial? Văcăroiu i-a fost loial lui Iliescu și încă îi mai este, după atâția ani. La fel cu Boc și Băsescu. Dincolo de interesele strategice, Fiecare dintre cele două cupluri președinte-premier s-au sudat pe un fond de respect pe care putem să îl înțelegem sau nu, dar nu putem să-l ignorăm. Cine îl respectă cu adevărat Ponta și în același timp are minime calități și ceva notorietate pentru a fi eligibil? Dacă ați râs la prima parte a întrebării, cea cu respectul pentru Ponta, sunteți răi! Probabil că pentru premier și o loialitate din interes, dar ceva mai solidă, poate dublată de o legătură de familie,  ar fi un compromis acceptabil. L-ar impune cu plăcere pe un amic fără scrupule ca Dan Șova sau Robert Cazanciuc, sau chiar o slugă perfectă de tipul Valeriu Zgonea, dacă ar putea să impună pe cineva.

Și iată o întrebare cheie: cât de multe poate impune președintele Ponta unei majorități ostile? Cu aceeași Constituție în mână, este aparent în poziția lui Băsescu, iar acesta a răsturnat două majorități, în 2004 și 2009. Amenințarea președintelui au fost alegerile anticipate: dacă Parlamentul respinge două nominalizări, președintele îl poate dizolva (sau îl poate nominaliza pe Boc până ne plictisim!). Însă Ponta și-a construit singur o capcană, acceptând modificarea legii referendumului și conducând ignorarea Curții Constituționale în 2012. Avem acum un precedent în care Parlamentul a suspendat un președinte chiar și atunci când Curtea a spus că nu a încălcat grav Constituția. Iar referendumul de revocare va fi valid dacă se prezintă minim o treime din votanți, un prag ușor de atins. Sigur că ar fi cam ciudat pentru PSD să se întoarcă împotriva propriului președinte, dar să nu uităm că vorbim de putere și bani, iar după precedentul iulie 2012 orice e posibil în lupta asta. Iar să întorci poporul împotriva lui Ponta e natural, e suficient să scoți la suprafață toate prostiile pe care le-a făcut și care acum sunt ascunse de propagandă, începând cu plagiatul.

Nu pot să spun sigur dacă nu cumva Ponta are deja în minte un Văcăroiu sau un Boc, sau o listă a lor. Poate că a acceptat să candideze doar după ce a găsit soluție la problema succesiunii. Privind însă la evoluția actualului premier sunt înclinat să spun că nu. Ponta s-a dovedit superficial este ca un mare gol acoperit cu o pojghiță de marketing politic. Din toate punctele de vedere – carismă, inteligență, abilități, relații – este departe de Iliescu sau Băsescu la începutul mandatelor lor. Prea des se comportă ca și când este marioneta și nu păpușarul jocului, chiar dacă a acumulat constant putere în ultimii ani. Un semn că lucrurile nu sunt tranșate este și abundența de propuneri și auto-propuneri. Am enumerat șapte nume mai sus și lista e departe de a fi completă. Nici măcar nu putem spune că unul din cei de mai sus va fi cel ales. Mai important, nu putem spune că „va fi cel numit de Ponta”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *