Categories
Random Stiri

Eu cu cine votez? Independenții

independenti

La alegerile pentru Parlamentul European s-au înscris în competiția pentru cele 32 de mandate 15 partide și 8 candidați independenți. Alegerea este la fel de dificilă ca în anii precedenți, pentru că se rezumă din nou la găsirea răului cel mai mic. Am explicat de ce nu cred în boicot și mă voi prezenta la vot. Voi avea pe buletinul de vot cele 15+8 opțiuni, la care se adaugă posibilitatea de a anula voit votul, cu ștampile multiple. Pentru că tot trebuia să încep de undeva, am trecut în revistă independenții.

Pe listele electorale sunt înscrise aproximativ 18 milioane de persoane. Anticipez o participare la vot de sub 30%. Un independent are nevoie de minim 3,125% din voturile valabil exprimate pentru a obține un mandat, adică de aproximativ 150.000 de voturi (mai multe dacă prezența se apropie de 30%). Teoretic, dacă ne gândim că fiecare independent a depus minim 100.000 de semnături, nu pare mult. În practică, de obicei candidații independenți obțin mai puține voturi decât semnăturile depuse și cazurile în care obțin mandatul rămân mai degrabă excepții. Din perspectiva utilității, votul pentru un independent nu este prea valoros. Poate avea însă valoare de simbol.

mircea-diaconu

Sondajele de opinie nu prea sunt folositoare în cazul independenților, pentru că pragul electoral pentru independenți este aproape identic cu marja de eroare a sondajelor uzuale. Un singur candidat independent, Mircea Diaconu, a apărut până acum în sondaje, ceea ce înseamnă că are șanse reale să obțină mandatul. Nu este de mirare, pentru că Diaconu combină popularitatea ca actor cu sprijinul mediatic al Antenei 3. Dacă aș vota cu el, probabil că aș putea să identific cu exactitate cine mă va reprezentat în PE. Doar că mi-ar fi foarte rușine cu reprezentantul meu, pentru că Diaconu a lăsat în urmă orice bună-cuviință în goana sa pentru un mandat călduț la Bruxelles. În plus, mă aștept ca după alegeri să se alăture Partidului Conservator, în corul umililor admiratori ai banilor lui Voiculescu.

costea-capasali

Chiar dacă numele lor este puțin cunoscut publicului larg și în consecință nu sunt vizibili în sondaje, cred că au șanse reale cei doi candidați sprijiniți de organizații religioase, Peter Costea și Iulian Capsali. Amândoi promovează același tip de discurs conservator-religios, dorind să impună în politici publice propria morală. Am calculat acum mai bine de doi că publicul conservator-religios nu depășește 13% din totalul populației. Însă în condițiile unei participări reduse și cu o mobilizare bine făcută, acest public ar putea propulsa în PE ambii candidați. Deja Capsali și-a bazat strângerea de semnături pe rețeaua de preoți ai BOR, arătând că știe cum trebuie procedat. Costea nu are sprijinul clerului local (din motivele explicate mai jos), dar are suficiente resurse financiare (un venit, ca avocat american, de 320.000 dolari în 2013, investiții personale de aproape 2.000.000 dolari) și are în spate o puternică rețea conservatoare internațională.

Dezavantajul celor doi este că deși aparent se află în armonie, de fapt sunt într-o competiție determinată de motive doctrinare: Costea este neo-protestant, iar Capsali ortodox. De altfel, Capsali a recunoscut într-un interviu că un motiv important pentru care candidează este tocmai prezența lui Costea pe listă; cum să candideze ereticul și drept-credinciosul nu? S-ar putea ca această dezbinare (să adăugăm că există și un partid conservator-religios ce concurează pe aceeași nișă, Noua Republică) să fie fatală celor doi candidați. Cât despre mine, în niciun caz nu voi vota cu vreunul dintre cei doi, pentru că valorile lor sunt departe de a mă reprezenta.

corina-ungureanu

Am crezut pentru pentru o vreme că o alegere onorabilă ar putea fi Corina Ungureanu. Femeie, tânără, trece peste momente delicat din trecut pentru a înfrunta votul popular. Ungureanu ar fi putut lesne să adopte o agendă progresistă și să încerce să lupte pentru reprezentarea femeilor. Nu este cazul. Programul său, ușor absurd, este despre cum vom rezolva toate problemele făcând sport. Mai mult, am aflat că în ultimii doi ani Ungureanu a fost „consilier pe probleme de sport în cadrul Primăriei municipiului Ploiești”. Viziunea primăriei Ploiești despre sport este că trebuie finanțate cluburile private. Spre exemplu, 3 milioane de euro în ultimii trei pentru Petrolul Ploiești, cel care îi plătește lui Adrian Mutu un salariu anual (400.000 euro) mai mare decât bugetul tuturor creșelor din oraș; sau alte 400.000 de euro doar în 2013 pentru CSU Asesoft, clubul amicului Ghiță. În aceste condiții, exclud un vot pentru Corina Ungureanu.

Ceilalți patru candidați independenți sunt din categoria prezențelor exotice ce au populat toate alegerile. Nu e de mirare că trei dintre ei sunt legați într-un fel sau altul de Domnu’ Dan și al său OTV. Să îi luăm pe rând:

  • Paul Purea este un produs OTV; la ultimele alegeri nu doar că era în PPDD, dar DD personal spunea că PP din numele partidului vine și de la Paul Purea. Iată că acum s-au despărțit: DD rămâne cu partidul, dar PP merge pe drumul său. Purea marșează pe titlul de doctor (medic), dar nu pot să nu mă gândesc la un pacient, urmărindu-i discursul dezlânat în stil Vadim, cu multe întrebări retorice, accente stranii, teorii ale conspirației, divagații și generalități și prea puține lucruri concrete.
  • Constantin Filip Tițian este neobosit: medic specialist neurochirug, avocat, mediator, director al propriei clinici medicale și al altor șase firme, producător, realizator și prezentator la propria televiziune on-line, colaborator ocazional la OTV și, iată, politician aspirant. Am văzut un calendar electoral cu Dr. Filip, în care trecuse atât candidatura la PE, cât și pe cea la președinție; omul e chibzuit, vom mai auzi de el.
  • Dănuț Liga este prototipul traseistului rămas fără coledzi și care încearcă și el ceva. A fost adus în politică de Traian Băsescu pe când era primar, apoi a prins două mandate de deputat PDL în trena președintelui. În acest timp, s-a făcut remarcat mai ales prin tot felul de combinații dubioase, cea mai cunoscută fiind țeapa cu apartamente de la re-lansarea OTV (lumea trimitea SMS-uri scumpe cu speranța că vor câștiga apartamente în blocurile fraților Negoiță, organizatorii – adică Liga și DD – au rămas cu banii). În 2012, Liga a sărit în barca lui MRU și a prins un post bun în Forța Civică, doar că partidul nu a performat și Liga nu s-a ales cu nimic. Acum își încearcă norocul într-o campanie cu slabe șanse la europarlamentare.
  • Valentin Dăeanu este nou venit în politică și e interesant pentru că vine cu o experiență mai rară în România: a făcut avere în mediul privat fără să facă afaceri cu statul. Dăeanu a înființat și dezvoltat o firmă de transfer de bani specializată în tranzacții ale imigranților din Italia; a adăugat servicii de curierat, un ziar românesc în Italia și un centru cultural româno-italian. Mi-e neclar dacă vrea să construiască o carieră politică pe capitalul de imagine din Italia sau invers, să se folosească de campanie pentru a mai găsi clienți. Nu-i dau șanse la aceste alegeri, dar e de urmărit pe viitor.

Nici la Mircea Diaconu, nici la cei patru „exotici” nu putem vorbi de program politic, pentru că nu există cu adevărat așa ceva. În cel mai bun caz, avem de-a face cu un „o să fie bine, ca să nu fie rău, pentru că sunt independent”.

Pe scurt, niciunul dintre cei 8 candidați independenți nu este de votat. Indiferent dacă ar ajunge sau nu în PE, ar fi un vot pierdut, pentru că niciunul nu pare pregătit să facă măcar o figură decentă. Nici n-am mai intrat în detalii despre marja de manevră minisculă a independenților neafiliați într-un organism care pune în prim-plan grupurile politice. Să trecem deci la partide politice (în următorul articol).

(notă: imaginile sunt preluate de pe site-urile sau paginile de Facebook ale candidaților)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *