Categories
Stiri

Înapoi în viitor. Jos Iliescu!

Plutește în aer o neliniște ce aduce puternic a anii ’90 de parcă m-aș uita la o emisiune d-aia “Dacă doriți să revedeți”. Te gândești la unele melodii de-atunci sau la alte amintiri și luat repede te-ncurci un pic în aritmetica emoțională când realizezi că anii ’90 nu înseamnă acum zece ani ci acum douăzeci de ani.

Despre duminica de ieri prin București? Tumult. Violențe anti-guvernamentale. Gaze lacrimogene. Sânge. Plus o minoritate reformistă tot mai sufocată.

“USL și PDL, aceeași mizerie” se tot strigă prin piață de aproape doi ani. Aceasta e clasa politică Ion Iliescu. Fesenismul, dar nu toți de pe facebook cunosc nuanțele gri și grele ale acestui substantiv. Care apoi s-a rebranduit, ca să vorbesc pe limba prezentului, în fesenismul, chipurile “democrat” fie el PSD sau PD. USL și PDL, aceeași mizerie! S-au rebranduit din nou. Litera L din cele două acronime reprezintă trădătorii care au fost mereu liberalii, prietenii dintotdeauna ai lui Ion Iliescu. Liberalii, cei care au semnat oficial pentru investirea și susținerea a trei din  cei patru premieri ai lui Ion Iliescu: Petre Roman, Theodor Stolojan și inclusiv Adrian Năstase. Ponta urma în mod natural pentru PNL.

Pentru anti-băsiști, relax, nu l-am uitat pe celălalt președinte fesenist. “Răul cel mai mic”. Pentru prețioșii liberali, rămâne al naibii de amuzant cum premierii numiți de președinții feseniști ajung președinții PNL. Iliescu cu Stolojan, Băsescu cu Tăriceanu.

D-aia “USL și PDL, aceeași mizerie!” e un remix după vechiul refren anti-FSN al anilor ’90. La vremuri noi, tot noi. Știu, fără cramponări aiurea în trecut, știu, Iliescu s-a retras, știu tovarășii nu mai există de mult. Știu, dar nu știu cum, tot nu mi-am putut abține senzația de înapoi în viitor.

Oamenii de aseară n-au ieșit în stradă pentru pâine, ci pentru niște idei. Par idealiști deci apar patetici, par inadecvați în optimismul lor încăpățânat. Sunt prea puțini dar au fost întotdeauna așa. Așa cum mult mai numeroșii cinici vor strâmba mereu din nas, mascându-și de fapt lașitatea. Eu nu fac comparația inevitabilă cu sutele de mii din Kiev. Le-am plagiat culoarea portocalie a unei revoluții și în zece ani, noi am bifat și NATO și UE. Tot minoritatea aia reformistă a mișcat lucrurile tot într-o atmosferă oligarhică a unui premier viitor pușcăriaș. Iar fundația se turnase la mijlocul anilor ’90, când cu înfrângerea lui Ion Iliescu, în aceleași condiții imposibile. Desigur că prezentul arde și sufocă. Însă în perspectivă, e rost de speranță.

Da, se aruncă tot felul de fumigene mass-media. Da, presa e anihilată în decredibilizare cvasi-totală. Da, nimeni nu mai emană încredere. Da, încă dețin rețeta unui anti-coagulant al naibii de eficient în a menține starea de dezbinare. Nu se face masă critică? Nu se alătură lumea? Rămâne la televizor sau iese masiv doar la mall? E greu? E irespirabil? E fără speranță? Gândiți-vă la anii ’90, când lumea aplauda cetățeni-mineri care veneau să bată alți cetățeni idealiști. Înțeleg, fără relativizări, trecutul să rămână în spate, acum contează, acum trebuie reacționat. Și e o gândire sănătoasă. Dar nu pot să nu-mi amintesc că ș-atunci si-acum s-a votat masiv promisiunea că va fi “Liniște”. Cu forța.

Încerc să scriu debarasându-mă de balastul emoțional al duminicii de ieri. Protestul de aseară din capitală n-a semănat cu nicio altă duminică din toamna asta. Și n-a fost gerul ci forța brută și asmuțită aprig asupra celor câteva mii de protestatari, material despre care presa relatează amplu: unghiuri, opinii, interviuri, ce s-a întâmplat, ce nu s-a văzut la teve, ce s-a strigat etc. Adaug și eu una la seria de pancarte, sloganuri “ce nu s-au văzut la teve”. Deși numai eu am auzit că s-a strigat de cel puțin trei ori în locuri diferite. După un sfert de secol. “Jos Iliescu! Jos Iliescu! Jos Iliescu!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *