Categories
Stiri

Note despre presupusa ilegalitate a protestului Roșia Montană

Duminică se vor face trei săptămâni de protest împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană. Cazul a fost întors pe toate părțile, discutat și analizat, a fost asociat cu diverse conspirații și este centrul a numeroase discuții. Subiectul este departe de a fi epuizat. Avem o Comisie parlamentară specială care nu știe ce să facă, o companie care nu renunță, dar și dorința opozanților de a continua protestul, ba chiar de a aduce și mai mulți oameni în stradă duminica viitoare.

Ieșitul în stradă – la propriu – este în sine un subiect de discuție. Am văzut destui comentatori care nu sunt neapărat pro-RMGC, dar sunt împotriva protestelor. Una dintre acuzațiile aduse protestatarilor este că desfășoară o acțiune ilegală. O alta, că încalcă drepturi ale altor persoane, cum ar fi dreptul de a merge cu mașina pe drumul public. În primul caz, acuzația e falsă; în al doilea, e mult exagerată, dar merită o discuție despre drepturi. 

Adunările publice trebuie declarate, nu autorizate!

Confuzia este generată de supoziția că adunările publice trebuie autorizate de autorități. De fapt, ele trebuie anunțate de organizatori. Nu credeți că ar fi penibil să ceri voie autorității să protestezi împotriva ei? În legea privind organizarea și desfășurarea autorităților publice (care datează din 1991!) procedura se numește „declarare prealabilă”. Organizatorii trebuie să anunțe adunarea publică cu cel puțin trei zile înainte, incluzând informații despre loc, scop, durată (câteva ore, o zi sau mai multe), număr de participanți și alte aspecte organizatorice. Primăria are posibilitatea să răspundă negativ. Asta înseamnă fie să interzică manifestarea, dacă încalcă niște principii fundamentale (spre exemplu, o adunare fascistă) sau există un pericol de violență, fie să ceară organizatorilor să modifice unii dintre parametri, inclusiv locul de desfășurare, dacă are motive temeinice (spre exemplu, la locul propus se întâmplă altă manifestare sau au loc lucrări publice). Dacă primăria nu răspunde nimic, procedura se consideră încheiată și adunarea publică este legală.

În cazul protestului Roșia Montană, probleme cu declararea au fost doar în prima duminică. Atunci, organizatorii au anunțat că vor să-l facă la Universitate, iar Primăria a răspuns că nu e de acord, propunând Parcul Izvor. Pentru că protestatarii s-au reunit la Universitate și au mărșăluit pe bulevard, s-au aflat în ilegalitate, dar doar în ziua respectivă.

Ulterior, știu sigur că organizatorii au anunțat conștiincios Primăria de continuarea protestelor la Universitate, precum și de traseele marșurilor duminicale. Este evident că autoritățile au fost la curent, organizând eficient dirijarea traficului. Din câte știu (aici nu pot fiu sigur), Primăria nu s-a mai obosit să răspundă, și implicit protestele ulterioare au fost legale.

Pe trotuar sau pe stradă?

Îm principiu, adunările publice, fie că sunt statice sau marșuri, au loc pe trotuar, fără să deranjeze circulația. Ce te faci însă dacă participă mai mulți participanți decât încap pe trotuar? În mod evident 10.000 de oameni depășeșc capacitatea trotuarului de la Universitate.

Din păcate, legea nu acoperă această situație. Să ne amintim că este vorba de o lege veche de 22 de ani, în multe locuri depășită. Dar, în spiritul legii, întotdeauna autoritățile au permis desfășurarea pe carosabil atunci când numărul participanților crește. Nici nu putem vorbi de altă soluție rațională.

Sunt și alte nuanțe care pot duce o adunare publică la granița dintre legal și ilegal. Dacă numărul de participanți depășește numărul estimat de organizatori? Dacă se depășește ora estimată de încheiere? Legea spune că nu se pot face adunări în imediata apropiere a unor obiective (gări, porturi, aeroporturi, staţii de metrou, spitale, obiective militare), dar aplicată strict acestă prevedere duce toate manifestațiile în afara Bucureștiului. În general, autoritățile au avut tactul necesar pentru a permite exprimarea liberă a cetățenilor, fără să se împiedice de chichițe legislative, ceea ce e bine.

OSCE a publicat mai multe recomandări către statele membre pentru reglementarea adunărilor publice într-o manieră care să limiteze cât mai puțin libertatea întrunirilor. Puteți citi întregul ghid pe site-ul OSCE sau măcar un excelent sumar realizat de APADOR-CH.

Aceste prevederi ale legii ar trebui actualizate (pe site-ul APADOR găsiți și recomandări pentru revizuirea legii). Organizarea și participarea la adunările publice reprezintă un drept fundamental și o componentă esențială a democrației. Legea trebuie să apere acest drept, nu să îl îngrădească. Dar să trecem la discuția despre drepturi.

Când „drepturile” se înfruntă

„Nu am nimic împotriva protestului, dar nu vreau să îmi afecteze dreptul meu de a merge cu mașina pe drumul public”. Ați auzit probabil acest tip de discurs. Uneori merge și către drepturi mai exotice, precum cel la estetică: „vreau să mă plimb liniștit în parc, să văd copacii, nu oamenii care protestează”.

Înainte de orice, să notăm un truism: nu trăim într-o lume ideală. Sunt numeroase situațiile în care drepturile unor persoane se „înfruntă” cu drepturile altor persoane, adică exprimarea unui drept afectează alt drept. În unele situații disputele sunt serioase, de lungă durată, cer intervenția unor instanțe specializate și tot nu sunt definitiv elucidate.

Să luăm spre exemplu dreptul la viața privată. E treaba mea ce fac la mine acasă, cine îmi sunt prietenii, ce proprietăți am, ce fac cu banii mei, ce firme conduc, atât timp cât respect legile. Dar dacă devin persoană publică? Dacă vreau să fiu ministru sau deputat? Atunci trebuie să depun declarații de avere și de interese, să explic acțiuni ale familiei și chiar ale prietenilor, acțiunile mele, inclusiv în viața privată, pot să fie de interes pentru presă. Toate acestea, în numele unui alt drept, cel al cetățenilor la informare. Dintotdeauna politicienii argumentează despre importanța dreptului la viață privată, chiar și în Parlamentul României apar periodic propuneri de limitare a legilor transparenței. Dar peste tot în lumea civilizată, instanțele diverse, de la tribunale la curți supreme, au considerat dreptul la informare mai important.

Nu mai puțin celebre sunt cauzele legate de dreptul la liberă exprimare. Am voie să spun orice, oricând? Morala publică, dreptul la demnitate, drepturi de proprietate, dreptul la imagine, împiedicarea promovării unor atitudini radicale, toate sunt exemple de limitări posibile ale dreptului ale libertății de exprimare. Deși astfel de limitări sunt acceptate, sunt numeroase nuanțe, limitele sunt difuze și adesea este necesar de o mediere a justiției.

Exemplele de mai sus sunt complicate pentru că sunt situații în care trebuie să alegem care dintre două drepturi fundamentale prevalează într-o anumită situație. Prin comparație, obiecțiile aduse protestelor (nu doar cel recent, ci protestelor în general) par puerile. Sigur că există un drept de a merge cu mașina pe drumul public, dar este secundar comparat cu libertatea întrunirii sau dreptul la liberă exprimare. Mai mult, acest drept este puternic limitat de un ansamblu de legi. El încetează atunci când autoritatea închide drumul public: dacă un polițist face semn mașinii să ocolească, șoferul e obligat să asculte și nu e cazul să dea vina pe un protest.

Un alt drept invocat, dar tot secundar, este cel la liniște publică. Da, protestele tulbură liniștea publică, prin însăși natura lor și da, acest lucru poate deranja alți cetățeni. Este însă un deranjament minor și temporar. Nu putem să admitem o astfel de contestare a drepturilor la liberă exprimare și a libertății adunărilor publice fără să deschidem larg ușa pentru abuzuri ale autorității. Nu voi sta să argumentez importanța acestor drepturi fundamentale pentru democrație și libertate. Spun doar că fără ele chiar am risca să ajungem o nație de sclavi.

Cât despre un presupus drept la estetică, sau cum vrem să numim ideea că „nu-mi place să văd manifestanții în parc/pe stradă”, așa ceva nu există. Dacă am permite un astfel de criteriu, am ajunge rapid într-o dictatură de tip fascist. 

Protestele continuă, cât se poate de legal

Sâmbătă, de la 18:30, va fi un lanț uman în jurul Palatului Parlamentului. Duminică, de la 17, protestatarii se vor aduna în Piața Universității, iar de la 19 vor porni în marș pe traseul Universitate-Carol-Iancului-Pantelimon-Ferdinand-Carol-Universitate. Cei care doresc să meargă musai cu mașina ar fi bine să își găsească altă rută. Rețineți că protestele sunt pașnice, frumoase și perfect legale.

Poza care ilustrează articolul este luată dintr-o splendidă colecție de mesaje ale străzii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *