Categories
Stiri

Să râdem cu departamentul HR! Interviuri de poveste

Nu ştiu cum se face dar se face mişto la greu de „tipele de la HR”. O fi ceva misoginism, nu zic, o fi de vină statistica doamnelor şi domnişoarelor evident mai numeroase şi deci mai expuse decât domnii în domeniul Human Resources, aşa cum Doreii domină statistica poveştilor de şantier.  Dar nici fum fără foc nu iese. Poate fiindcă visul oricărei secretare este promovarea în departamentul HR drept asistentă, în fapt tot un fel de secretară? Poate fiindcă inevitabil  se interacţionează mai mult cu aceste domnişoare front-office ale departamentului decât cu profesioniştii HR din spatele lor, oricare ar fi ei/ele? Habar n-am. Însă am câteva poveşti adunate şi vă aştept şi pe voi cu ale voastre la comentarii. 

Interviu pentru fostul tău job

Prima poveste: un anume specialist urcat binişor de middle-management în cadrul organizaţiei şi promovat recent în sucursala din altă ţară primeşte un  telefon interesant pentru un post în cadrul unei firme ce se vrea deocamdată rămasă cu caracter confidenţial. Cum în general nu se cade să refuzi agenţii, măcar din politeţe, acceptă interviul cu domnişoara de la capătul firului şi stabilesc să se întâlnească data viitoare când apare în ţară.

Ajuns la interviu, fiind bun cunoscător al domeniului, omul îşi dă seama rapid că este intervievat pentru postul pe care tocmai îl părăsise prin promovarea în cadrul grupului. De aici întrebările „o fi un test?” , „de ce să-mi facă X (preşedintele grupului cu care avea o relaţie foarte bună) asta?”, „ok, dar se ştie că accept astfel de interviuri, n-am ascuns niciodată atitudinea de liber profesionist mereu în căutare de următorul proiect/contract”. În fine. Toate dilemele interioare se spulberă când, repetând cu obstinaţie numele actualului său angajator, îşi dă seama că domnişoara respectiva nu ascundea identitatea organizaţiei, ea chiar nu cunoştea numele viitorului angajator pentru care organizează interviuri preliminare.

Omul acceptă procedurile interviului setate de domnişoara de la HR, bifează toate căsuţele şi întrebările mai mult sau mai puţin standard precum şi celelalte testuleţele tâmpiţele. Îşi strâng mâna la interviu, după care zero comunicare. Nimic, nada. Nici măcar un mesaj rece de mulţumim dar vă sunăm noi.

Tocmai ce-am picat interviul pentru postul în care am performat excelent în ultimii doi ani fiind ulterior promovat, inclusiv financiar, de către preşedintele grupului într-o sucursală din altă ţară” îmi povestea râzând experienţa sa cu recrutorii români. Mai mult, felul în care a fost reprezentată organizaţia de către firma de recrutare i s-a părut aşa de dezastruos încât a povestit păţania intern, ducând la rezilierea contractului cu respectiva agenţie.

Selecţie profesionistă

Alt amic, obligat de procedurile interne din cadrul corporaţiei, cere departamentului HR să-i găsească un inginer pentru completarea echipei. După două săptămâni, i se propun zece interviuri la care el trebuie doar să-şi dea acordul tehnic, de director de departament. Zis şi făcut, se apucă de analizat CV-urile şi descoperă că unul din aplicanţii consideraţi de succes  trecuse la realizări 17 mari „achievements”, cu bullet-points: 1991 – am absolvit clasa a I-a, 1992 – am absolvit clasa a II-a, 1993 – am absolvit clasa a III-a şi tot aşa până într-a 12-a, după care fiecare an de facultate. Telefon intern imediat: „Cum naiba poti să-mi pierzi timpul şi să-mi programezi interviu cu unul care îşi scrie lista asta în CV???” Cum tipa de la HR a reacţionat ofuscată pentru lipsa de încredere şi respect în capacităţile sale de selecţie, a hotărât să continue circul cu cei nouă rămaşi, că om tot îi trebuia. Doar ca să descopere direct la interviu că unul din ei lucrase în cadrul organizaţiei acum vreo trei ani dar nici el (mai nou venit) nici departamentul HR nu aveau vreo bază de date cu foşti angajaţi. Ulterior a aflat că fusese dat afară pe motive de etică. „Băi, ca-n filme, pe bune!” continuă amicul meu.

În fine, se ajunge la candidatul dorit, există pregătirea şi chimia necesară, se acceptă pachetul salarial, toate bune şi frumoase, rămân doar actele de semnat că treaba trebuie să înceapă repede. Omul îşi dă prompt demisia de la fostul job unde lucra de aproape cinci ani, însă hop! Domnişoarei de la HR îi scăpase un mic detaliu: când să facă actele şi-a dat seama că nu avea confirmat cu ză big boss pachetul salarial pentru noul angajat. Care salariu oferit este de fapt bugetat sub fostul salariu al noului angajat. Amicul meu exasperat: „Ce să fac mă acum cu un om care începe aici mega demotivat!?!? Sunt la fel ca la început, ba mai rău că acum nu pot să cer schimbarea inginerului adiţional cerut şi recrutat de mine însumi!

Parola Dvs. de Facebook şi Linkedin? Say what?

Altă păţanie, de care mai apoi am aflat de pe internet că începe să devină practică de recrutare: pe la jumătatea interviului i se solicită omului parolele de Facebook şi de Linkedin! Iniţial perplex, ok depăşim situaţia cu umor, dar nu! nu e un test, recrutorii doresc în continuare parolele respective! Insistă la rândul său cu altă eschivă glumeaţă, ok, avem şi capacităţi de negociere şi reacţie la stres, când colo nici măcar nu e vorba de vreo capcană. Nop, asta e procedura. „Ne strângem mâinile politicos, poate altă dată (yeah right), e de ajuns că-mi citeşte NSA postările pe Facebook„.  Cine ştie, te pomeneşti că inspectarea profilului de Facebook devine condiţie obligatorie la interviu peste zece ani?

Şi apropo de site-urile de profil, cine naiba citeşte cele peste o mie de aplicaţii la un singur anunţ? E ca-n bancul ăla (tot) cu domnişoara de la HR: se făcea că are deadline să selecteze rapid câţiva candidaţi pentru interviu şi tocmai ce-a primit un teanc imens de CV-uri pe birou. Împarte teancul în două părţi egale, ia una din jumătăţi şi o aruncă la coş: „Firma noastră n-are nevoie de ghinionişti!

Aştept zâmbind poveştile voastre.

2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *