Categories
Stiri

Ghica și Danileț: corect, dar trist

Ieri, plenul CSM a validat revocarea a doi dintre membrii săi, judecătorii A. Ghica și C. Danileț, așa cum au solicitat peste două treimi dintre judecătorii pe care aceștia îi reprezintă. Solicitarea a fost înregistrată printr-un mecanism complex de consultare, care a implicat votări în judecătorii, respectiv curți de apel. Reacția publică a fost ca de obicei polarizată. Pe de o parte am văzut jubilări ale celor ce cred că a mai fost înlăturată a „justiției lui Băsescu”, că nu contează mijloacele atât timp cât scopul a fost atins. Iar pe de altă parte am văzut lamentări că a mai fost dărâmată o redută a statului de drept, că totul a fost un abuz incalificabil. Mă văd din nou străin în țara mea, adică rămas undeva la mijloc. Nu cred în niciuna din cele două interpretări. Mi se pare că procesul a fost corect, dar trist.

Să începem cu corectitudinea. Baza legală a revocării stă în alineatele (4), (7), (8) și (9) ale articolului 52 din legea de organizare a CSM, care zic așa:

(4) Membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt revocaţi şi la cererea majorităţii adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului. În cadrul adunărilor generale, decizia se ia cu votul a două treimi din numărul judecătorilor sau procurorilor.

(7) Procedura de revocare poate fi declanşată de orice adunare generală de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se cere, precum şi de organizaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor.

(8) Centralizarea rezultatelor votului se realizează de adunarea generală care a iniţiat procedura sau de prima adunare generală sesizată de organizaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor.

(9) În termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării semnate şi motivate de reprezentanţii adunărilor generale prevăzute la alin. (4), Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune revocarea din funcţie a membrului ales. Dispoziţiile art. 55 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

În ambele cazuri, procedura a fost inițiată corect, de către una dintre instanțe. Au avut loc adunări generale într-un număr suficient de instanțe, cu rezultatele cunoscute. Rezultatele au fost centralizate de inițiatori și comunicate plenului CSM, care a dispus revocarea. 

Cei doi în cauză, C. Danileț și A. Ghica, au încercat să se prevaleze de cuvântul „motivate” din alineatul (9) pentru a susține că procedura nu a fost îndeplinită corect, pentru că nu exista motivația semnată. Poate legal or avea vreun temei, mă depășește tehnicalitatea, dar mi se pare un gest lipsit de integritate morală. E la fel ca gestul acuzaților din procesele de corupție care se leagă de vreo virgulă prost pusă în lege (sau își dau repetat demisia din Parlament) pentru a prelungi termenele, eventual până la prescriere. Indiferent dacă este semnat pe orizonatală sau pe verticală, un vot atât de clar împotriva ta nu ai voie să îl ignori.

Apărători ai celor doi au invocat și argumentul că nu există o motivație pe fond, adică nu doar că nu a fost semnată, ci nici argumentată. Aici e un teren de discuție ce ar putea fi legitim. Dar să citim cu atenție alineatul (4) citat mai sus, care vorbește de îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului. Ori care sunt atribuțiile încredințate de votanții lor tuturor reprezentanților în CSM? În primul rând, încrederea că vor acționa bine. Nu poate fi vorba de un vot imperativ. Nu putem condiționa „încrederea” și acest „bine” prin indicatori obiectivi. Încrederea celor pe care îi reprezinți o ai sau nu o ai.

Așa cum este formulat articolul, reprezentanții în CSM pot fi demiși de către alegătorii lor pur și simplu pentru că le-au înșelat încrederea. E altă situație decât, spre exemplu, revocarea președintelui, unde legea spune explicit că se poate face doar pentru încălcări grave ale Constituției. Aici putem să discutăm dacă textul legii CSM este formulat înțelept.

Nu am urmărit cu atenție evoluțiile celor doi, dar în general nu au părut a avea un comportament reprobabil. De altfel, principala acuză ce li se aduce este că au votat un procuror ca șef al CSM, ceea ce trebuie să recunoaștem că e o acuză prostească. Dacă nu din alt motiv, măcar pentru că, matematic, în condițiile legii, este obligatoriu ca măcar un an din șase un procuror să fie președintele Consiliului (am demonstrat acest lucru într-un articol anterior).  Sigur că au avut influență și campaniile mizerabile ale trustului Intact, dar și acțiunile unei asociații a magistraților controlată ministra justiției, prea însetată de putere. Poate că a contat și atitudineacelor doi, mai ales a lui C. Danileț, care a avut mereu o predilecție către PR personal și poză în cavaler pe cal alb.

Însă indiferent de motivațiile fiecăruia, judecătorii au responsabilitatea acordării sau retragerii încrederii. Nu putem nici să îi deresponsabilizăm, nici să le retragem dreptul de a decide. Dacă până și judecătorilor, despre care presupunem că au mai multă educație și mai multă conștiință decât cetățeanul mediu, le-am restrânge acest drept, care e următorul pas? Să stabilim că unii dintre cetățeni sunt prea naivi ca să voteze? Intrăm pe un teren alunecos.

Putem spune că A. Ghica și C. Danileț au pierdut încrederea alegătorilor dintr-o ambiție prostească, potențată de acțiunile manipulative ale unora ce profită de pe urma situației. De aceea spun că este un eveniment trist. În fapt, doi magistrați au fost penalizați de colegii lor nu pentru capacitatea profesională, nici pentru divergențe principiale, ci dintr-o prostie. E trist că atât de mulți magistrați au pus ambiția mai sus de principii, sau s-au lăsat târâți într-o poveste cu multe aspecte urâte. Nu exclud deloc ca peste o săptămână sau o lună, sau poate chiar de azi, unii să regrete că au dat un vot la mânie. Ține tot de responsabilitatea individuală.

După ce lucrurile se mai liniștesc, ar fi poate util să discutăm despre reformularea acestei părți din legea CSM, astfel încât un membru al Consiliului să fie apărat de o pierdere bruscă, dar temporară de încredere, pe un fond emoțional. Trebuie analizat la rece, pentru a vedea ce a vrut de la început legiuitorul și care ar putea fi efectele secundare (spre exemplu, dacă nu cumva ar putea să facă intangibil pe unul care chiar are reavoință). Dar până atunci, revocarea celor doi judecători a fost corectă, în baza legii. Și tristă, foarte tristă, în baza bunul simț.