Categories
Stiri

Indicațiile prețioase ale lui Victor Ponta în educație

Victor Ponta a descoperit că se pricepe, ca tot românu’, la educație. Dat fiind că are și el copii, știe el mai bine ce și cum trebuie să se învețe, cam așa se traduc pe scurt competențele în domeniu ale premierului. Scandalul plagiatului nu îl face nici mai discret, nici mai înțelept pe Ponta, care iată că la scurt timp de la preluarea puterii a luat deja boala cea grea a liderilor români: indicațiile prețioase. De la începutul anului, prim-ministrul s-a antepronunțat înaintea specialiștilor în două chestiuni: clasa pregătitoare și numărul de ore de educație fizică de la ciclul primar. Rezultatele pe termen lung pot fi catastrofale.

Ce are a face pregătirea juridică a lui Ponta cu științele educației? Nu contează răspunsul, pentru că titularul postului de la educație nu este un specialist cu coloană vertebrală, ci un umil arivist ce și-a început mandatul printr-un abuz de drept (pentru cine a uitat: la 2o decembrie Pricopie ar fi trebuit să aleagă între funcțiile de rector și ministru; în ultima zi de existență a cabinetului Ponta 1, o ordonanță de urgență a eliminat această incompatibilitate, astfel încât la 21 decembrie Pricopie s-a pricopsit cu ambele funcții). Așadar, acest smerit executant are ca regulă de bază că șeful are dreptate, deci a purces la implementarea directivelor pontaliene. 

Spre ghinionul lui, Pricopie apucase să spună că nu vrea să mute clasa pregătitoare de la școală la grădiniță, când Ponta a anunțat că el crede contrariul. Peste noapte s-a răzgândit și Pricopie, dar a avut iar ghinion: din teritoriu au venit semnale că nu prea se poate. Mobilierul e cumpărat și asamblat pe la școli, personalul pregătit tot acolo, sunt probleme cu încadrarea educatorilor și tot așa. Nu știu cum o fi reușit să-l îmbuneze pe Ponta, dar a ieșit o struțo-cămilă: părinții trebuie să aleagă. „Au dreptul”, zice Ponta, dar în fapt este o pasare a responsabilității de la stat către părinți.

Să ne lămurim: ori părinții știu mai bine, și atunci ce rost mai are sistemul public de educație, ori avem un set de reguli stabilite științific, și atunci pseudo-democrația nu își mai are rostul. Dacă vrem să lăsăm drepturile și responsabilitățile în familie, să introducem homeschooling. Dacă vrem educație publică centralizată, nu se face prin vot.

Ipocrizia guvernului devine evidentă când ajungem la cea de-a doua indicație prețioasă a lui  Ponta: numărul de ore de educație fizică. Nu spun că este bine sau rău să fie mai multe ore de educație fizică (în fapt, contează mai mult ce se face în orele respective decât câte sunt!). Însă la mai puțin de o săptămână de la noua idee a premierului, ministerul pune în așa-zisă dezbatere publică noul plan-cadru pentru ciclul primar, care, printre alte schimbări, mărește numărul de ore de sport.

Documentele au fost publicate azi, 15 februarie și sunt în dezbatere publică… până pe 19 februarie! Sunt cinci zile, din care două de week-end, în care zice-se că cetățenii și societatea civilă ar trebui să analizeze propunerea guvernului și să reacționeze. Nici măcar specialiștii nu vor avea timp să evalueze toate propunerea, ce să mai vorbim de familii. Și atunci, cum rămâne cu nevoia stringentă de a consulta poporul, aici nu se mai aplică?

Să mai notăm și potențialul risc pe termen lung al ambelor decizii. În cazul clasei pregătitoare, ce se întâmplă dacă opțiunile familiilor nu corespund cu dotările și resursele umane ale școlilor și grădinițelor? Dacă într-o comunitate cu 20 de copii, 10 vor la grădiniță și 10 la școală? Dacă, în general, nu iese bine, cine e responsabil?

Despre ideea năstrușnică de a face planuri-cadru înainte de a avea curriculum național nici nu are sens să vorbim. Logica simplă ne arată că mai întâi facem curriculum – adică decidem ce și cum să învețe copiii – și apoi începem să aranjăm programul ca să ajungem la rezultatul stabilit. Invers, n-are sens. Așa cum e acum, apare riscul ca deciziile curriculare să fie luate așa încât să acomodeze planurile-cadru, adică niște decizii administrative, cu impact pe termen lung.

Ne jucăm aici cu viitorul unei generații. Nu avem nici cea mai vagă idee despre impactul unor astfel de măsuri hei-rupiste asupra dezvoltării copiilor noștri. Singurul imbold este orgoliul peste măsură al unui prim-ministru ce crede că se pricepe la tot, însoțit de slugărnicia unui ministru ce nu se pricepe la mai nimic. Rezultatul poate fi catastrofal pentru cel puțin o generație.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *