Categories
Stiri

Ce are România de ascuns despre incriminarea faptelor de corupție și finanțarea partidelor politice?

Vă spuneam acum mai bine de o lună că la reuniunea GRECO (Group of States Against Corruption, organism al Consiliului Europei) din decembrie au fost discutate progresele României în domeniile incriminarea faptelor de corupție și finanțarea partidelor politice. Ambele teme au fost analizate în urmă cu doi ani, în cadrul celei de-a treia runde tematice a GRECO. România a primit recomandări pe care ar fi trebuit să le pună în aplicare până în iunie 2012.

Ministerul Justiției a fost responsabil de implementarea recomandărilor și raportare către GRECO. Însă la MJ transparența este zero, așa cum ne-am obișnuit. Nu știm ce și dacă s-a făcut ceva, nu știm cine și cu ce raport a fost la reuniunea GRECO din decembrie. Știm, doar din raportul întâlnirii, că statele membre GRECO au luat notă de presupusele progrese ale României și i-au mai dat un termen – iunie 2014 – să implementeze recomandările. Și mai știm că România a decis să păstreze confidențiale rapoartele de progres, ceea ce nu este deloc în practica grupului. Doar Serbia și parțial Danemarca mai sunt în situația de a ascunde de ochii publicului primul raport de evaluare.

Ce are România de ascuns despre incriminarea faptelor de corupție și finanțarea partidelor politice? Întrebarea e retorică, desigur. Guvernul României are de ascuns de ochii publicului că are probleme în aceste domenii, că i s-au recomandat soluții și că nici măcar atunci când altcineva i-a făcut treaba, găsind soluțiile, nu a fost în stare să rezolve problemele. Sau poate nu a vrut să le rezolve…

Categories
Stiri

Cui folosește un Avocat al Poporului mediocru și obedient

Într-o acțiune fulger ce amintește de evenimentele de la suspendarea președintelui, USL a numit un nou Avocat al Poporului. Poziția rămăsese vacantă încă de la numitele evenimente, când primul pas făcut de USL a fost chiar suspendarea fostului ocupant al funcției. Nu că acesta ar fi fost cine știe ce, dar Avocatul Poporului (AP) este singurul actor instituțional care poate opri o ordonanță de urgență de la a produce efecte, atacând-o la Curtea Constituțională; această din urmă nu are drept de auto-sesizare. Imediat după numirea temporară – și abuzivă – a unui politician obedient, USL a putut să restrângă abuziv autoritatea CCR și să modifice legea referendumului, prin ordonanțe. Ce a urmat, cunoaștem. Ce va urma, putem să speculăm.

Noul AP este Anastasiu Crișu, a cărui carieră nu îl recomanda cu nimic pentru funcție. CV-ul publicat pe site-ul Universității București ni-l arată ca pe un practician și universitar mediocru. A fost pe rând judecător, procuror, inspector guvernamental, apoi a trecut la Curtea de Conturi, pe diverse poziții, a revenit în procuratură și în fine s-a refugiat în avocatură. Nicăieri nu a stat mai mult de câțiva ani, semn că nicăieri nu prea s-a priceput.

La un moment dat și-a obținut titlul de doctor cu o teză comună, coordonată de „marele” profesor Ion Neagu, prieten apropiat cu inculpatul Năstase și avocat al corupților și mafioților (exemple: Iskandarani, Fatih, V.A. Stănculescu, Miron Cozma, Bivolaru etc.). Neagu a făcut parte și din comisia de doctoat a lui Ponta, iar la dezvăluirea plagiatului s-a grăbit să îl apere pe actualul prim-ministru, emițând vestita teză „în domeniul juridic așa se face”. Am făcut precizările despre Neagu ca să știm cine l-a introdus pe mediocrul Crișu în domeniul universitar.

Cu doctoratul luat, Crișu a avansat fulminant treptele didactice, trecând la un grad superior imediat ce a împlinit numărul minim de ani. Toate cărțile publicate de Crișu, necesare pentru promovare, sunt simple manuale sau cursuri și sunt publicate la vestita editură Beck, cea care a descoperit recent și valoarea operei ce era cât pe ce să îi aducă o reducere de pedeapsă lui SOV. Mediocritatea marchează întreaga carieră a lui Anastasiu Crișu.

Nimic din ce a făcut până acum nu îl recomandă pe Crișu drept AP. Nu are niciun fel de activitate legată de drepturile omului, nu a arătat vreodată interes pentru chestiuni civice și nici nu s-a arătat interesat de funcționarea instituțiilor. În schimb, are profilul perfect al executantului docil. Și acum ajungem la conspirație.

Să zicem că USL pregătește – măcar în rezervă – un plan de atac la baionetă al unor instituții publice, cu precădere din justiție, care îi amenință baronii sau vedetele de tip Voiculescu. Majoritatea zdrobitoare din Parlament i-ar permite să legifereze orice, dar opoziția are suficiente voturi încât să atace orice decizie la CCR, ceea ce ridică elemente importante de incertitudine. Însă o ordonanță de urgență produce efecte imediate și nu poate fi atacată decât de AP; discutarea ordonanței în Parlament poate fi tergiversată luni sau chiar ani. Cu un Avocat obedient, lucrurile merg strună. Și cine poate fi mai obedient decât un mediocru care știe că își datorează funcția exclusiv atitudinii de soldat credincios?

Categories
Stiri

De la 1 martie, „nașterea la privat” va costa dublu. Mulțumiți guvernului „liberal”

Să zicem că ești un contribuabil din atât de aclamată clasă de mijloc. Ai în jur de 30 de ani, lucrezi independent sau într-o corporație, ai un venit decent, peste medie. Plătești taxe mult peste medie. Contribuțiile de sănătate pe care le plătești sunt cu mult mai mari decât serviciile de care beneficiezi, că ești tânăr și nu ai probleme (încă). Dar suporți conștiincios, că înțelegi solidaritatea socială. În sfârșit, vine momentul când banii ăia plătiți la fondul de sănătate aduc un folos, adică vine fericitul moment al nașterii unui copil.

Îți faci repede un calcul: nașterea la privat te costă pe la 6-7.000 de lei, poate un pic mai mult dacă iei servicii opționale. Decontezi la fondul de sănătate (că doar ambii părinți au plătit contribuții!) cam jumătate (3.300 lei). Dacă te-ai duce „la stat”, cu șpăgile de la portar și infirmieră până la asistente și doctori (mâna întâi, a doua, a șaptea, anestezist, cine mai stă să îi numere?), la care se adaugă costul medicamentelor, cam tot acolo ajungi. Și ajungi acolo pentru că ei știu că ai un venit peste medie și tu nu te pricepi să te descurci în jungla socială, deci te vor jumuli corespunzător. În schimb, serviciile nu se compară. Decizia rațională este clară: mergem la privat, plătim cinstit, suntem tratați corect, în fond pentru asta muncim. Cine vrea să vadă un exemplu concret al aplicării acestui raționament este invitat să citească acest articol.

Dar dacă ți-ai făcut un astfel de plan, e momentul să te grăbești. Între timp a venit la putere partidul „liberal” și un ministru „liberal”, Eugen Nicolaescu, a fost numit la sănătate. Confruntat cu furtul și lipsa de eficiență din sistemul public, Nicolaescu a găsit soluția: nu schimbăm nimic, nu privatizăm, nu reformăm, turnăm și mai mulți bani în gaura neagră a spitalelor „de stat”, bani pe care îi luăm de la privați! De la 1 martie CNAS nu va mai deconta servicii către spitale private. Sub acest anunț sec se ascunde exact distrugerea raționamentului de mai sus. Nașterea la privat va fi plătită integral de client – și nu doar nașterea, orice alte servicii.

Această măsură, spune ministrul, mută cam 10% din banii asigurărilor de sănătate de la privat la stat, dând o gură de oxigen sistemului public. Probabil că după șase luni vom fi fix în situația din care am plecat, adică banii în plus vor fi dispărut în meandrele concretului. Măsura lovește direct în clasa de mijloc din România, adică în cei care își permit să meargă la o clinică privată, combinând decontarea de la fondul de sănătate cu co-plata din buzunarul propriu. Pentru ei, serviciile clinicilor private vor costa dublu.

(mai multe detalii despre declarațiile ministrului „liberal” Nicolaescu aici)


UPDATE. În urma discuției de la comentarii, am sesizat tendința unor cititori cu vederi mai radicale de a înțelege cele de mai sus ca negând principiul solidarității sociale. Nici vorbă, înțeleg și susținin solidaritatea, dar cu moderație. Copiez aici explicația pe care am dat-o la comentarii

Caut să explic încă o dată, pentru amândoi și toți ceilalți, poziția mea. Așa cum rezultă din paragrafele de mai sus, sistemul românesc include o componentă de solidaritate și una de asigurare.

Eu, care din diverse motive câștig mai bine ca media, accept de la început că plătesc la fondul public de sănătate mai mult decât valoarea serviciilor primite. Surplusul este partea de solidaritate socială, mergând către sprijinirea celor care, din diverse motive, câștigă mai puțin. Însă eu cer și ca dacă vreau și îmi permit să cumpăr servicii private, atunci cota „mea” din ce am plătit la fondul public să deconteze parțial aceste servicii. Atenție, cota mea nu înseamnă toți banii. Surplusul de care vorbeam anterior rămâne la fondul public, pentru a fi folosit de alții. Eu cer doar costul serviciului, decis chiar de către stat.

Opinia Medusei, spre exemplu, merge radical către componenta de solidaritate, obligând toți contribuabilii să primească servicii exclusiv de la sistemul public, indiferent de voința lor. Nu sunt de acord cu asta, prefer combinația de solidaritate și asigurare pe care am descris-o mai sus.

Categories
Stiri

CSM și aritmetica

Constituția României zice așa:

ARTICOLUL 133: Rolul şi structura

[…]      (2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:
a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen;
c) ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a).
(4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. […]

Legea nr. 317.2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii spune că:

Art. 24 – (1) Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi dintre judecătorii şi procurorii prevăzuţi la art. 3 lit. a), care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit. […]

 Și acum să calculăm:

  • în fiecare an un procuror trebuie să aibă o funcție de conducere, fie președinte, fie vicepreședinte
  • niciun procuror nu poate să aibă aceeași funcție (președinte sau vicepreședinte) de două ori
  • sunt 5 procurori în CSM
  • sunt șase ani de mandat

Un pic de aritmetică ne arată că cel puțin într-un an nu mai avem procurori disponibili pentru funcția de vicepreședinte, deci aceasta va fi ocupată de un judecător. Prin urmare, președintele CSM va fi un procuror.

Acest rezultat poate fi combătut teoretic prin două argumente:

  1. Interpretarea prevederii Constituționale „nu poate fi reînnoit” în sens rusesc, adică nu poate să aibă două mandate consecutive, dar poate să revină în funcție dacă stă un an pe bară. Sper să fim suficient de maturi să nu forțăm astfel de limite ale textului fundamental.
  2. Calculul cinic că un procuror poate să plece din CSM după ce a fost vicepreședinte, iar înlocuitorul lui să aibă posibilitatea să ocupe acest post. Aceasta este însă o situație excepțională, în mod normal ne așteptăm ca toți cei aleși să își ducă mandatul la bun sfârșit. Nu putem să generalizăm o situație particulară.

Cu aceste calcule și în absența altor argumente potrivnice, mi se pare evident că cel puțin o dată într-un mandat de șase ani președintele CSM va fi un procuror. Nu este o opțiune, ci o obligație ce rezultă din textul legii. Și atunci de ce se dau unii judecători de ceasul morții cum că e inacceptabil așa ceva? De ce ministrul justiției numește anormală o situație ce rezultă ca fiind obligatorie din lege?

Categories
Stiri tu cu cine ai vota

Steaguri găunoase

“Maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc.” Este declaraţia secretarului de stat în MAE maghiar Németh Zsolt. În replică, premierul Victor Ponta a declarat în cadrul şedinţei de guvern că România nu acceptă de la nimeni “obrăznicii” şi lecţii privind funcţionarea autorităţilor locale şi nici sfaturi privind arborarea steagurilor.

Dar de unde a pornit de fapt noua dispută? La emisiunea “Sinteza zilei” din 29 ianuarie de pe Antena 3 s-a discutat despre vandalizarea steagului României arborat în fața Prefecturii Municipiului Sf.Gheorghe. În loc să lase rezolvarea problemei pe mâna Poliției, așa cum ar fi normal, invitații au încercat să rezolve problema prin rechizitorii care au inflamat din nou spiritele. S-au pus din nou pe tapet nenumăratele procese pe care le-a deschis fostul prefect Codrin Munteanu Consiliului Local, Județean și Primăriei pentru arborarea steagului Ungariei, a Ținutului Secuiesc, pentru tablițele cu numele străzilor și pentru o mie de alte lucruri, unele justificabile teoretic dacă ne raportăm la lege, altele mai puțin. Căci, acolo unde legea e neclară, apar fel de fel de interpretări care te zăpăcesc. Exemplu: legea permite minorităților naționale să folosească simbolurile proprii, tradiționale la manifestările specifice. Totuși, steagul ținutului secuiesc este arborat pe Consiliul Județean Covasna și pe Primăria Sf.Gheorghe. Fostul prefect spune că acestea sunt instituții ale statului. Domnul președinte al Consiliului Județean, Tamás Sándor, că sunt instituții ale autorității publice locale, prin urmare legea nu se aplică. Cine are dreptate?

În orice caz, domnul Tamás Sándor a ținut să inflameze la rândul lui spiritele susținând în direct problema autonomiei, una care a fost atacată, firesc, din toate părțile. Totul s-a sfârșit cu intervenția de prost-gust a măscăriciului Antenei, Mircea Badea.

Ce nevoie a fost de toate aceste lucruri? Până la un punct, ințeleg sensibilitatea față de simboluri. Personal, consider că problema e pusă din nou fals.  N-am observat niciodata și nici nu mă interesează ce steaguri flutură pe instituțiile publice. Mi se pare mai important faptul că în județele cu pricina nu te poți angaja în administrația publică locală dacă nu cunoști limba maghiară. Mi se pare mai important că în fiecare an se duc lupte grele pentru ca singurul liceu teoretic românesc din Sf.Gheorghe să nu își diminueze numărul de clase de liceu, la presiunile Inspectoratului Județean. Mi se par mult mai importante o sumă întreagă de alte lucruri, decât acest război artificial al steagurilor. Dar, până la urmă, media reacționează la ce crede ea de cuviință și știm că aceste reacții depind mai mult de câteva puncte de rating în plus decât de educarea maselor și prezentarea unor știri în care să se regăsească cu adevărat problemele comunității.

Cât despre intervenția Guvernului maghiar (pentru că între timp se pare că Guvernul s-a identificat cu aceste declarații) ea e firească și scuzabilă. Gândiți-vă ca Ungaria are 10 milioane de locuitori conform unui referendum din 2008, din care au votat puțin peste 5 milioane de cetățeni la ultimele alegeri. Se pare că, odată cu cetățenia maghiară, secuii vor primi drept de vot în Ungaria. E drept, încă nu e clar, încă se discută, dar mi se pare firesc până la urmă să ai drept de vot  dacă ești cetățean al unei țări. Conform ultimelor estimări, peste jumătate de milion de secui au cerut cetățenia maghiară. Asta înseamnă jumătate de milion de voturi, adică 10% din numărul de votanți. O cifră uriașă, pentru care politicienii de la Budapesta merită să se lupte. Nici nu e de mirare că coaliția la guvernare Fidesz – KDNP încearcă să obțină aceste voturi.

Dar întrebarea de bază este: vrea minoritatea românească din ținutul secuiesc autonomie? Ei bine, teoretic nu i-ar displace o asemenea variantă. Statul român s-a dovedit un foarte prost administrator și nu sunt semne de imbunătățire a capacității administrative nici în guvernarea USL actuală. Problema e că o asemenea autonomie ar văduvi și mai mult drepturile, deja puține, de care beneficiază comunitatea românească din Covasna, Harghita și Mureș. O a doua problemă e legată de îndoiala sinceră că aceste județe se pot auto-gospodări din punct de vedere financiar, având în vedere sărăcia generalizată. Să nu uităm că PIB-ul pe locuitor al zonei este în jur de 4.000 de euro în timp ce PIB-ul României depășește 7.500 de euro pe cap de locuitor.

Una peste alta, dilema nu se va rezolva în fața televizorului, așa cum le place multora să creadă, ci prin negocieri. Dar de cele mai multe ori acestea sunt secrete, așa că așteptăm cu interes să fim puși, încă o dată, în fața faptului împlinit.

Categories
Stiri

Buget

Nu e prima dată când România începe un an nou fără buget aprobat. Dimpotrivă, am putra zice că e un obicei al locului să fim în întârziere, mai ales în anii cu alegeri. Proiectul nu e nici măcar depus la Parlament, ci încă în lucru la noul minister pentru buget. Ar trebui să fie gata până săptămâna viitoare, apoi discutat cu delegația FMI și depus în Parlament până la jumătatea lunii. Să sperăm că super-majoritatea își va face datoria de mașină de vot și nu va dura prea mult toată tevatura.

Răspunul la întrebarea de ce guvernul Ponta 1 nu s-a preocupat să-i lase bugetul făcut lui Ponta 2, dacă tot se aștepta să rămână la guvernare, e și el simplu de ghicit. Pe de o parte nu se făcea să spui poporului înainte de alegeri că toate poveștile cu micșorat taxe și mărit pensii și salarii sunt doar povești electorale. Iar pe de altă parte, necunoscându-se exact cum vor fi împărțite ministerele, nu se putea face împărțeala banilor. În aceste două răspunsuri stau și necunoscutele bugetului pe 2013. E limpede deja că în ceea ce privește indicatorii macro-economici bugetul va respecta programul FMI. Ceea ce mai așteptăm să aflăm este cine și cât primește din banii strânși din taxe, adică din banii siguri, că de cei europeni parcă văd că iar nu ne atingem.

Spre exemplu, dacă au împărțit CNADR între Fenechiu (drumuri naționale) și Șova (autostrăzi), rămâne de văzut câți bani va primi fiecare. Dileme „marilor proiecte” îl va cuprinde și pe Dragnea, căci și el dorește o halcă din banii de investiții, poate chiar mărețul program moșit de Udrea. Să ne amintim, „alternativa minune” a USL la măsurile de austeritate este, cel puțin retoric, tăierea banilor de investiții, care ar fi mers la clientela politică a PDL. Ia să vedem, în practică, cu mai multe guri de mulțumit, cum va sta treaba? (retorică și întrebarea mea)