Categories
Stiri

Războiul cvorumurilor

Un nou cuvânt pentru chibiții din politica românească: cvorum. Unii îl citesc cuorum, marcând originea latină, alții apasă v-ul, sunt din cei ce combină pronunțiile, cuvorum, să fie siguri, ba chiar am auzit de vreo două ori un accent pus pe silaba finală, o notă de originalitate. Nu lipsesc nici construcțiile fanteziste de tipul „procentul din cvorum” și este foarte des pleonasmul „cvorum minim”. Cert e că cvorumul a intrat cu acte în regule în războiul politic al celor trei Don Quijote și armatelor lor de Sancho Panza ce ne-au stricat această vară. 

Cel mai celebru este desigur cvorumul cetățenilor necesar pentru validarea Referendumului. Nu știm nici azi cu exactitate câți cetățeni suntem și în ce zări ale lumii, prin urmare nu-l putem identifica cu exactitate pe numitul cvorum. Dar nu mai puțin cunoscut este cvorumul Curții Constituționale, de data aceasta exact definit: 6 din 9 judecători erau necesari pentru a avea o decizie. Din cauza absenței acestui cvorum am pierdut trei săptămâni și niște procente din puterea monedei naționale. 

Astăzi un nou cvorum și-a arătat fața, cel al CSM. Pentru a lua act de demisia Monei Pivniceru, 15 din cei 19 membri ai CSM ar fi trebuit să fie prezenți, fără a lua în calcul chiar pe nominalizata la postul de ministru de justiție. Unul e suspendat din cauze de urmărire penală, unul e în concediu, trei au invocat motive familiale, iată că nu s-a făcut cvorumul. Pivniceru mai așteaptă.

Prompt, liberalii au identificat și ei vreo două cvorumuri prin Parlament, necesare pentru ca Traian Băsescu să se întoarcă la Cotroceni. Mai întâi, mâine ar trebui un cvorum mai mititel, al Birourilor Permanente Reunite. Cel puțin șase deputați și cel puțin cinci senatori, membri ai Birourilor Permanente, trebuie să fie în sală la ora 12. Iar vineri, în plen, ar trebui să fie minim jumătate plus unul din numărul total al senatorilor și deputaților. Acest cvorum, mă scuzați, nu știu să-l definesc. Nu știu exact ce s-a ales cu cei 19 parlamentari aleși în administrația locală, cu cei doi dovediți incompatibili, cu președintele interimar și cu încă vreo doi ce și-ar fi dat demisia. Dar pe undeva pe la 230 de oameni ar trebui să se întoarcă din concediu pentru a avea cvorum. Amenință acum M. Voicu și E. Nicolaescu, că liberalii (useliștii?) amenință cu chiulul generalizat pentru a dinamita cvorumurile.

Să notăm că în Parlament cvorumul e armă veche, dar nu atât de mediatizată. Pe vremea guvernului Boc, cunoscut și pentru lupta sa permanentă cu moțiunile de cenzură, la fiecare astfel de vot puterea își ținea adesea parlamentarii în bănci, pentru a nu se realiza numărul minim de voturi (nu chiar cvorum, dar aceeași idee). Iar opoziția a inventat „greva parlamentară”, prin care a anulat cvorumul luni la rândul. Trio-ul formidabil R. Anastase (președintă) – S. Voinescu (secretar) – M. Voicu (secretar) a rămas celebru pentru că au numărat vreo 80 de deputați și le-a ieșit un cvorum de 156.

Cvorumul în sine este o procedură bine gândită. Asigură că anumite decizii importante nu sunt luate în pripă, nici pe șest, de o minoritate bine organizată. Este legitim să fie folosit inteligent ca armă politică, atunci când o minoritate dorește să împiedice majoritatea să impună o decizie controversată. Astfel de cazuri au fost boicotul opoziției în Parlament sau absența la vot a simpatizanților lui Băsescu la Referendum. Însă atunci când folosești cvorumul din postura de majoritate – vezi guvernarea PDL, sau ca să amâni procedural niște decizii definitive – vezi CSM sau amenințarea liberalilor, în aceste situații nu mai vorbim de un act legitim.

Să mai notăm și că dintre toți cei de mai sus singurii pentru care prezența este opțională sunt cetățenii. Ei au dreptul, nu obligația de a vota, deci pot să vină sau nu la vot, după cum au chef. Ceilalți, demnitari ai statului român, sunt plătiți ca să participe la ședințele respective; atunci când au devenit demnitari au acceptat și că se poate să fie chemați din concediu pentru o problemă urgentă. Manipularea cvorumului ar trebui să fie o tactică excepțională, folosită doar în momente cheie. Altfel, e doar un chiul, sau, mai rău, un abuz.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *